Sunteți pe pagina 1din 6

www.referat.

ro

www.referat.ro

REFERAT: ”Bibliografia lui Albert Einstein”

CLASA : A XII-A Fr.

Nume : Kiraliy (Păcintă) Delia Anul: 2019-2020


Albert Einstein

1879-1955

Teoria relativitatii- restranse, apoi


generale-îl aşază pe Einstein pe aceeaşi
treaptă cu Newton. Dar personalitatea sa
ieşită din comun, care alimentează
legenda ,,geniului” , vădeşte şi
preocupările unui om ancorat ăn secolul
său.

Tinereţe
Pentru profesorii liceului din Luitpold, tânărul Albert Einstein nu este câtuşi de
puţin supradotat: ei îl considera mai degrabă un elev reticent la autoritate, admonestându-
l din când în când ,,Simpla dumitale prezenţa perverteşte respectful clasei faţă de mine!”
– îi strigă un preparator. Modelul prusac, preluat de Germania la sfârşitul secolului al
XIX-lea, şi militarizarea socieţăţii în ansamblu îl dezgusta. Displăcîndu-I să înveţe ,, pe
dinafară”. Einstein îşi înmulţeşte lecturile stiinţifice şi filozofice, urmând sfaturile unui
student găzduit de părinţii săi. La vârsta de 16 ani, fără să-şi fi terminat studiile
secundare, Albert părăseşte liceul şi Germania vrând să evite cu orice preţ serviciul
militar, el adoptă cetăţenia elveţiană. Norocul schimbător face ca tatal său, care conducea
o afacere cu materiale electrice, să se expatriceze în Italia. Fiul îşi regăseşte familia la
Pavia,în 1895, iar în anul următor se pregăteşte să dea examen de admitere, în calitate de
candidat independent şi cu un avans faşă de vârsta cerută, la Şcoala Politehnică din
Zürich, care formează ingineri. Nu reuşeşte de prima dată, ci abia la a doua tentativă, în
octombrie 1896. Pe băncile acestei universităţi austere, Einstein se îndrăgosteşte de
Mileva Marié, cu care se va căsători însă numai supă moartea tatălui său, în 1902 : idila
lor provoacă o puternică opoziţie din partea părinţilor lui Albert. Atitidinea sa de frondă
faţă de profesori nu s-a schimbat: în mod regulat „trage chiulul” de la cursuri. Ca să se
amuze, împreună cu prietenii săi Marice Solovine şi Corand Habicht, întemeiază
„Academia Olympia”, sub a cărei denumire pompos-solemnă se ascund întâlnirile lor
studenşeşti însufleţite de conversaţii filozofice. Cu diploma obţinută în iulie 1900,
Einstein îşi caută zadarnic un post de asistent universitarm primind doar câteva slujbe
modeste. Abia după un an şi jumătate se angajează la Oficiul Federal de Brevete din
Berna, post care îi lasă suficient timp liber pentru a se putea consacra domeniului care-l
pasionează: fizica.
Articolele din 1905
În 1905, revista germană Anale de fizocă publică cinci articole ale unui
necunoscut. Fizica este marcată în acestă perioadă de p criză profundă. Cele două ramuri
principale ale disciplinei,mecanica – ştiinţa mişcării corpurilor – şi electomagnetismul –
ştiinţa luminii – se contrazic într-o serie întreagă de chestiuni, care se dovedesc tot atâtea
dileme pentru cercetători. În primul articol, Einstein atacă poziţia oficiaşă potivit căreia
lumina este o undă continuă susţinută de „eter” – o substanţă imobilă. Dimpotrivă, în
viziunea lui Einstein, lumina este „constituită dintr-un număr finit de cuante de energie
situate în puncte ale spaţiului”: aşadar, ea este, prin definiţie, discontinuă. Einstein
rezolvă în acest fel probleme insolubil pe care le ridică presupusele proprietăţi ale
eterului: acesta nu există! Simplu fapt de a-şi pune colegii de acord nu-l mulţumeşte;
Einstein schiţează una dintre axele esenţiale ale fizicii moderne: teoria cuantică. Al
patrulea articol, intitulat Asupra electrodinamicii corpurilor în mişcare, este – aşa cum
mărturiseşte însuşi Einstein – de-a dreptul revoluţionar. El respinge pur şi simplu ideea
unui timp absolut şi identic în orice loc, susţinând relativitatea timpului. Singura restricţie
enunţată de fizician în cadul acestei teorii este viteza luminii, care reprezintă o limită
absolută. Şi astfel ia naştere teoria relativităţii restânse. Într-un addendum, Einstein
dezvoltă o idee cu totul nouă, demonstând echivalenţa dintre masă şi energie: acestă
descoperire este descrisă de celebra formulă .
Articolele sale trec iniţial neobsevare, dar ulterior suscită interesul marelui cercetător
Max Planck. Un viitor strălucit se deschide înaintea lui Einstein. Numit profesor la
Universitatea din Zürich în 1909, este invitat să ia parte la Congresul Solvaz din 1911,
care reuneşte cele mai mari nume ale comunităţii ştiinţifice internaţionale. Plank îi
propune în acelaşi an postul de director al Institului de Fizică Kaiser Wilhelm din Berlin

Teoria relativităţii generale şi recunoaşterea internaţională


Enunţarea teorie relativităţii restrânse
nu este decât preludiul repunerii în discuţie a
fizicii clasice, care este în constinuare marcată
de descoperirile lui Newton şi Maxwell.
Începând din 1907, Einstein este preocupat de
teoria gravitaţiei. Mai târziu el formulează
teoria relativităţii generale, care consideră
gravitaţia ca pe o deformare a continuităţii
spaţiu-timp. Una dintre consecinţele acestei
teorii este verificată experimental în 1919:
razele de lumină nu traversează spaţiul în linie
dreptă, fiidcă continuitatea spaţiu-timp este
distorsionată de masele care găsesc în ea. Cel
puţin aşa afirmă Einstein. Observaţiile
expediţiei ştiinţifice engleze conduse de
astronomul Eddington cu privejul unei eclipse
validează aceste previziuni. Einstein
dobândeşte o notorietate internaţională şi
devine, în ochii lumii întregii, un al doilea Newton. În plus, faptul că nişte observatorii
englezii confirmă cercetările umui german este pe placul publicului, care întrevede o
nouă concordie internaţională, după patru ani de război ucigător în Europa. Premiul
Nobel atribuit lui Einstein în 1921 recompensează cercetările acestuia în legătură cu
efectul fotoelectric, şi nu pe cele privitoare la relativitate, care suscită încă multe rezerve,
din cauza caracterului lor novator.

„Dumnezeu nu dă cu zarul”
În 1905, Einstein enunţă teoria cuantică. Ideile lui sunt reluate şi dezvoltate de
tinerii fizicieni grupaţi ăn jurul danezului Niels Bohr. Acesta din urmă şi Einstein îşi jură
prietenie pentru întotdeauna, dar profundul dezacord ştiinţific dintre ei va culmina în
1927, cu ocazia celui de-al cincilea Congres Solvaz, ţinut la Bruxelles. Einstein şi Bohr
se angajează într-un teribil duel cu arme intelectuale. Obiecţiile lui Einstein la
dezvoltările teoriei cuantice au la bază imposibilitatea de a prevedea cu certitudine poziţia
unui electron. Acest caracter „probabilist” al
teoriei cuantice îl indispune; după el „Dumnezeu
nu dă cu zaruş”.Obstinat în această atitudine de
refuz, Einstein se depărtează întrucâtva de
cercetările cele mai avansate, considerând că teoria
cuantică nu reprezintă decât o etapă provizorie a
cunoaşterii în fizică. Ambiţia majoră a ultimelor
sale două decenii unitară, care să realizeze o
sinteză între gravitaţie şi electromagnetism. Dar
munca sa titanică nu este încununată de rezultate
pe măsură. Dificultăţile întâmpinate îl fac să-şi
reconsidere cu umilinţă condiţia de fizician: „Vă
închipuişi că eu privesc opera vieţii mele cu mare satisfacţie. Să ştiţi că nu este mare
lucru. Nu am nici un singur concept despre care să fiu convins că va rezista şi mă întreb
chiar dacî sunt pe calea cea bună…”

Cetăţenia americană
Einstein a rămas toată viaţa elevul de liceu reticent la orice formă de autoritarism.
În 1914, concepe un „Apel către europeni”, chemând intelectualii să acţioneze în
favoarea păcii. Provenit dintr-o familie de evrei germani, el respinge naţionalismul, chiar
dacă simpatizează într-o anumită măsură cu mişcarea sionistă. Acceptă să ia parte la
oserie de călătorii în Statele Unite ale Americii pentru a colecta a fondurile necesare
întemeierii unei universităţii la Ierusalim. Imediat după venirea la putere a lui Hitler,
Einstein se expatriază În Statele Unite ale Americii şi acceptă o catedră la Priceton.
Devenit cetăţean american în 1940, el suşine toatl războiul împotiva nazismului.

Proiectul „Manhattan”
De altfel, încă dein luna august 1939 îi scrie preşedintelui Roosevelt, insistând pe
lângă acesta să iniţieze un program ade cercetări atomice şi exprimându-şi temerile că
Germania hitleristă ar fi putut deţine un anumit avans în domeniul. Cercetările savanţilor
germani îl determină pe Roosevelt să lanseze Proiectul „Manhattan” în 1940. Un grup de
oameni de ştiinţă se adună în deşert, la Los
Alamos, printre care Compton, Fermi,
Lawrence şi Oppenheimer dar Einstein însăşi
nu participă la proiect . În cursul anului 1945,
Aliaţii sunt informaţii de faptul că germanilor
le era imposibil să realizeze bomba atomică.
Dar militarii nu renunţă la proiect. Pe 16 iulie
1945, prima bombă nucleară este testată cu
succes la Alamogordo. În aceeaşi zi o a adoua
este îmbarcată pe vapor cu destinaţia Insula
Titian, baza de lansare a raidurilor asupra
Japoniei. Ea este aruncată asupra oraşului
Hiroshima pe 6 august 1945(71.000 de morţii)
şi pe 9 august 1945 la Nagasaki(80.000
morţii). Einstein constată cu amărăciune: „S-
au cheltuit atâţia bani pentru fabricarea
bombei, încât trebuie demonstrat că aceste
două miliarde de dolari nu au fost cheltuite în
pierdere”, iar într-un mesaj adresat studentilor
din Chicago in 1945, Einstein spune ca ,, nici
un loc din lume nu este la adapost de o distrugere subita si toatala. Unica protective[..]
consta intr-o pace care sa fie capabila sa rezolvae conflictele intre natiuni prin decizii
intemeiete pe dreptate”. Pentru Bertolt Brecht Einstein este ,, un etern elev de liceu, cu o
aplecare către generalitatii in politica”
Din acel moment Einstein militează, pentru cauza pacifismului, preluând, în mai
1946, preşedinţia Comitetului de veghe al savanţilor atomişti şi punând în slujba cauzei
toată greutatea numelui său. Recomandă crearea unui „guvern mondial”, care să
controleze stict arma nucleară. Ultimul său gest politic este redactarea unui apel către
oamenii de ştiinţă în favoarea renunţării la război, apel pe care.l scrie împreună cu
filozoful Bertrand Russell. Albert Einstein moare la Princeton, pe 18 aprilie 1955.

Einstein şi identitatea evreiului


Einstein, care a suferit el însuşi din cauza antisemitismului, a susţinut în
nenumărate rânduri cauza poporului evreu. În 1920, înfruntă p violentă campanie
„antirelativistă” orchestrată de unul dintre confraţii săi, Philipp Lenard. Naziştii caută să
arianizeze ştiinţa germană, iar teoria relativităţii constituirea o ţintă predilectă pentru ei.
După devastarea casei sale din Berlin, Einstein părăseşte Germania, ţară pe care n-a iubit-
o cu adevărat niciodată. Din refugiul său de la Princeton, el depune eforturi susşinute
pentru a-şi ajuta coreligionarii să fugă din Germania. Ajutorul se concretizează în
expedierea unor affidavit-uri, documente administrative indispendabile prin care o
personalitate răspunde de candidatul la imigrare şi acceptă să fie garant pentru capacitatea
acestuia de a se întreţine, odată juns în Statele Unite ale Americii. După război, Einstein
se pronunţă în favoarea creării Statului Israel, iar în 1952 i se propune chiar preşedinţia
acestuia pe care o refuză.