Sunteți pe pagina 1din 6

Proiect de cercetare educațională

Profesorii și elevii ˗ parteneri în negocierea educațională

1. Problema. Alegerea temei


Ca acord între două părți, negocierea este o modalitate nouă de interacțiune în
clasa de elevi și nu numai, iar studiile pe această temă sunt destul de restrânse, cele mai
multe provenind din domeniul economiei și psihologiei sociale. Zartman (1977) ˗ unul
dintre specialiștii în domeniul negocierilor ˗ considera că epoca noastră este cea a
negocierilor, iar un alt autor, Cohen (1995), arăta că orice se poate negocia.
Având în vedere specializarea noastră, ca viitor profesor de psihologie, am ales
această temă de cercetare pornind de la o serie de observații care ne-au incitat
curiozitatea:
 În relațiile educaționale nu are loc o negociere propriu-zisă, ci ea este înțeleasă
și acceptată de către profesori și elevi, în primul rând, ca act de comunicare interumană.
 Diferența esențială între profesorul care negociază și alte tipuri de negociator
se situează la nivelul scopului: declarat sau nu, profesorul negociază tot timpul în
interesul final al elevului –o educație mai bună.
 Negocierea din clasa de elevi poate fi considerată un exercițiu pentru viața
socială, un fenomen cu implicații psiho-sociale multiple.
 Profesorul care negociază în mod explicit acceptă poziția de partener pentru
elev. Aceasta implică o schimbare în stilul de abordare a profesiei didactice. Sunt
restructurate o serie de componente ale personalității sale, pornind de la mentalități până
la calități precum empatia, creativitatea, comunicativitatea, toleranța, capacitatea de a
utliza în mod adecvat puterea, autoritatea ș.a.
Așadar, tema prezintă importanță, pentru că, prin negociere, sunt cunoscute
problemele elevilor, este facilitat studiul, elevii fiind implicați în alegeri asupra propriilor
activități. Negocierea contribuie la o îmbunătățire a relațiilor didactice și a activității
educative, în general.

1
2. Documentare/Stadiul abordării problemei în literatura de specialitate
În literatura de specialitate am identificat două perspective din care este explicată
negocierea educațională: din punctul de vedere al elevilor și din punctul de vedere al
profesorilor.
Din perspectiva elevilor, negocierea este considerată:
a) o strategie de adaptare și supraviețuire în clasă, prin care aceștia încearcă să testeze
limitele de acceptabilitate a comportamentului lor;
b) o modalitate de rezolvare sau de prevenire a unor conflicte;
c) o modalitate de antrenare a elevilor în alegeri și decizii referitoare la propriile
activități.
După Păun (1999, p. 103), ea este mai degrabă o “strategie implicită și ascunsă,
prin care profesorii și elevii construiesc tacit un mod de înțelegere a relațiilor lor,
ajungând la consensuri cu privire la activitățile școlare”.
În clasa de elevi există nenumărate situații conflictuale, iar profesorul devine
mediator în rezolvarea acestora, confruntarea fiind ,,cea mai primitivă formă de
negociere” (Scott, 1996, p.139).
Din perspectiva profesorilor, negocierea face parte din managementul clasei și
managementul educațional. Un management eficient al situațiilor școlare presupune
prezența regulilor (Iucu, 2000). Regulile pot fi impuse de către profesor sau pot fi
negociate cu elevii. Ansamblul regulilor dintr-o clasă caracterizează, în același timp, ceea
ce profesorul consideră ca fiind un comportament dezirabil, dar și corelativul negativ al al
acestuia, comportamentul indezirabil.
Mai mulți autori, printre care și Stan, au semnalat faptul că parteneriatul și
negocierea sunt necesare nu numai pentru a asigura un control eficient al clasei , dar și
pentru ,,implicarea elevilor într-un exercițiu esențial al democrației: alegerea și
acceptarea responsabilității pentru alegerea făcută” (Stan, 2004, p. 39).
Educația apare ca un produs al relațiilor sociale (Voiculescu, 1997). La nivelul
structurii personalității ea corespunde unui proces prospectiv de comunicare
interindividuală și de transmisie socială, de conducere a interrelațiilor individuale și
sociale, de valorificare a numeroaselor influențe provenite de la nivelul câmpului
psihosocial. Procesul de influență semnifică “distribuirea autorității și receptarea

2
acesteia” (Neculau, 1983, p.104). Viața socială a clasei se desfășoară dupa un set de
reglementări care sunt, uneori, mutuale. Ca lider formal în clasă, profesorul este cel care
deschide sau închide canalele de comunicație, reglementează direcția și nivelul
informațiilor.
Componentele negocierii sunt: negociatorii, obiectul negocierii, contextul
negocierii, miza negocierii și raportul existent între negociatori. Negocierea poate apărea
ca un câmp de forțe, de aceea, profesorul ar trebui să negocieze lista sa de reguli încă din
timpul primelor întâlniri cu elevii, pentru ca eventualele sancțiuni pentru nerespectarea
regulilor să nu fie hotărâte după producerea incidentului. În acest caz, negocierea se
referă la regulile stablilite în clasa de elevi și nu la negocierea regulamentului școlar.
Dupont (1990), Hiltrop și Udall (1998), au realizat cercetări care evidențiază că
profesorul agreat de elevi este cel care negociază în mod echilibrat, păstrând ordinea,
ajutând elevii să învețe, având simțul umorului.
Negocierea este o modalitate de activare a elevior în clasă, antrenându-i în alegeri
și decizii legate de activitatea didactică sau extradidactică. Într-un studiu realizat în
S.U.A. (Krappman și Oswald, apud Ingram și Worrall, 1993) se prezintă câteva concluzii
interesante în ceea ce privește rolul activ al elevilor, existent în comportamentul de
negociere. Pentru a negocia în clasă, profesorul și elevii au nevoie să intre într-o relație
de parteneriat onestă, fără a ascunde scopurile, dar urmărind reciprocitatea avantajelor.

3.Obiectivele cercetării
Ca urmare a clarificărilor realizate pe parcursul documentării, ne propunem să
urmărim în ce măsură își găsește negocierea loc în relațiile educative dintre profesori și
elevii din clasele de liceu, analizând cum trebuie întâmpinat/interpretat acest fenomen.
Obiectivele investigației noastre sunt:
- descrierea/prezentarea unor aspecte ale negocierii în clasa de elevi;
- conturarea unui tablou al principalelor calități necesare profesorului negociator;
- identificarea opiniilor, atitudinilor profesorilor și elevilor privind procesul
negocierii în clasă;
- stabilirea concordanței/neconcordanței între opiniile formulate de către profesori
și elevi în ceea ce privește portretul profesorului negociator;

3
- determinarea nivelului de semnificație pe care îl au corelațiile dintre aptitudinile
de negociator ale profesorului, reușita negocierilor dintre profesor-elevi și calitatea
relațiilor educative.

4.Ipoteze:
Ipoteza generală: Dacă profesorul dispune de anumite calități specifice în
negocierea de tip educațional, crește șansa de a realiza o negociere reușită cu elevii săi.
Ipoteze specifice:
Ip. 1. Dacă profesorii și elevii acceptă/înțeleg corect fenomenul negocierii în
clasă, relația educațională se îmbunătățește.
Ip. 2. Dacă negociază cu profesorii lor, elevii se pot manifesta în mod activ în
învățare, stabilesc mai ușor o comunicare de bază cu ceilalți, ceea ce are efect asupra
rezultatelor lor, care vor fi susținute de elementele afective pozitive.
Ip. 3.Organizarea negocierilor bazate pe parteneriat în clasă trebuie să ia în
considerare presiunile pe care le putem întâlni în școală și în afara școlii: neînțelegerile
din partea părinților, asteptările unor factori cu autoritate, posibile restricții plasate la
nivelul curriculum-ului.

5. Metodologia cercetarii
Durată, loc, eșantion
Microcercetarea se poate realiza timp de un an, iar eșantionul poate cuprinde
profesori și elevi din învățământul liceal: 100 de elevi (4 clase) şi 25 de profesori. Elevii
vor fi din clasele a IX-a și a XI-a (vârsta lor fiind 14-17 ani), dintr-un liceu din Craiova.
Prin alegerea celor două categorii de clase, am avut în vedere selecția unor elevi care se
integrează în viața liceului și a unor elevi care au negociat deja cu profesorii lor. Ne
propunem ca eșantionul de profesori să acopere atât disciplinele cu profil realist, cât și
disciplinele umaniste/artistice, iar vârsta profesorilor şi experienţa lor didactică să fie cât
mai variată.
Metode de cercetare. Principala metodă de cercetare este ancheta pe bază de
chestionar administrat. Pentru a verifica veridicitatea datelor și, mai ales, pentru a realiza

4
o analiză mai aprofundată a fenomenului investigat, intenționăm să realizăm convorbiri
cu profesorii, cu elevii și să observăm în mod aleator activitatea lor la clasă sau în pauze.
Aspectele pe care le vom urmări pe parcursul observației vor fi: obiectul
negocierii (ce se negociază), calitățile și categoriile de profesori negociatori, efectele
negocierii în îmbunătățirea relațiilor dintre profesori și elevii lor.
În structurarea chestionarului de opinie vom include întrebări pentru obținerea
unor date orientative cu privire la opiniile și atitudinile profesorilor față de negociere.
Acestea se constituie și în întrebări filtru referitoare la acceptarea/nonacceptarea
negocierii în educație. Spre sfârșitul chestionarului vom introduce un item de control,
referitor la implicarea elevilor în stabilirea curriculumului opțional/la decizia școlii. Alte
întrebări se vor referi la: aspectele negociate, modalitățile de negociere, sursele
experienței de negociere, propuneri ale cadrelor didactice.Prin celelalte întrebări vom
urmări identificarea profilului profesorului negociator.
Chestionarul pentru elevi va cuprinde, în mod similar, întrebări care urmăresc
înțelegerea procesului de negociere cu profesorii, atitudinile față de negociere, motivele
pentru care ei acceptă sau nu acceptă negocierea.
Informațiile obținute cu ajutorul metodelor selectate vor fi analizate atât calitativ,
cât și cantitativ (prin calculul procentajelor, înregistrate în tabele).

7.Rezultate așteptate. Propuneri. Perspective


Ne așteptăm ca, în urma aplicării chestionarelor de opinie, să existe unele
diferențe între perspectiva elevilor și cea a profesorilor lor, iar răspunsurile și
comportamentele existente să confirme faptul că între aptitudinile de negociator ale
profesorului, reușita negocierilor dintre profesor-elevi și calitatea relațiilor educative
există o strânsă legătură.
Consideram că, în viitor, rolul negocierii între profesori și elevi se va extinde,
respectând, astfel, individualitatea elevului. Noile forme de învățare, criteriile unei școli
moderne, concepția curriculară modernizată, înțelegerea centrării pe elev acordă mai
multă libertate elevului și îl acceptă ca negociator. Considerarea elevului partener va
schimba înțelegerile greșite, prejudecățile , rezistențele profesorilor și limitările obiective
din procesul negocierii în clasa de elevi.

5
Cercetarea negocierii în educație poate fi completată și continuată prin urmărirea
acestui proces la diverse vârste și prin extinderea ariei de studiu în afara clasei de elevi,
având în vedere corelarea rezultatelor care pot fi obținute cu alte date existente în
domenii apropiate: filosofia educației, managementul educațional, psihologia socială.

Bibliografie consultată:
Cohen, H. (1995). Orice se poate negocia. București: Editura Collosseum.
Dupont, C. (1990). La negotiation. Conduite, theorie, application. Paris: Les Editions
d’Organisation.
Neculau, A. (1983). A fi elev. București: Editura Albatros.
Hiltrop, J.M., Udall, S. (1998). Arta negocierii. București: Editura Teora.
Ingram, J., Worrall, N. (1993). Teacher-Child Partenerships.The negotiating classroom.
London: David Fulton Publishers.
Iucu, R. B. (2000). Managementul și gestiunea clasei de elevi. Iași: Editura Polirom.
Păun, E. (1999). Școala - abordare sociopedagogică. Iași: Editura Polirom.
Scott, B. (1996). Arta negocierilor. București: Editura Tehnică.
Stan, E. (2004). Management educațional. Iași: Editura Polirom.
Voiculescu, D. (1997). Negocierea - formă de comunicare în relațiile interumane.
București: Editura Intact.
Zartman, J.W. (1977). The Negotiating Process. New York:Sage Pub Co.

S-ar putea să vă placă și