Sunteți pe pagina 1din 3

POVESTEA LUI HARAP-ALB

-basm cult-
"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creanga este un basm cult publicat la 1 august 1877, in revista
"Convorbiri literare". La o prima vedere, opera pare un basm asemeni celor populare care respecta
fidel trasaturile speciei prin tema (triumful binelui asupra raului) , motive narative specifice
(superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, incercarea puterii prin trei probe,
pedeapsa, casatoria) , personaje specifice (Craiul, Imparatul Verde) , ajutoarele eroului (cele cinci
fiinte himerice, Sfanta-Duminica, calul, regina furnicilor, regina albinelor, turturica) , elemente
magice (apa vie, apa moarta, cele trei turturele). Totusi, la o lectura de profunzime, ies in evidenta
particularitatile specifice lui Ion Creanga. Acestea se refera, pe de o parte, la arta narativa si la
umanizarea fabulosului si, pe de alta parte, la nota comica si oralitatea stilului.

Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic, titlul este compus dintr-un
substantiv comun si unul propriu. Numele de Harap-Alb este un oximoron care evindentiaza
schimbarea statutului social al personajului. Statul inferior in care decade este in opozitie totala cu
firea, caracterul si educatia sa. Harap semnifica statutul sau de slujitor,dar si originea nobila si
inima curata (Alb).

Opera abordează tema tradiţională a confruntării dintre bine şi rău, concretizată prin povestea
unui tânăr care parcurge un drum iniţiatic, formându-se ca împărat, aşa încât opera poate fi citită
ca un mic bildungsroman. Are o evidentă dimensiune educativă.

Simetria incipit-final se realizeaza prin formule tipice,conventii care marcheaza intrarea si


iesirea din fabulos.Incipitul are rolul de a-l introduce pe cititor in universul fabulos,cu ajutorul unei
formule initiale rezultate prin stilizarea celei populare:"Amu cica ca era odata intr-o tara un
craiu,care avea trei feciori".Finalul are rolul de a-l readuce pe cititor in lumea reala si sa puna
distanta intre aceasta si lumea fabuloasa unde totul este posibil.De aceea naratorul spune ca la
masa imparateasca a mancat si a baut chiar si saracimea,in timp ce in realitate,numai cine are bani
bea si mananca,iar cine nu are se uita si rabda.

Perspectiva narativa este de tip obiectiv deoarece intamplarile sunt relatate la persoana a III a
de catre un narator omniprezent si omniscient, neimplicat in actiune. Totusi,observam ca
naratorul iese in evidenta de mai multe ori. Acesta îl orientează pe cititor în lumea basmului,
asigură schimbarea planurilor narative: "Dar ia să vedem...”. De asemenea, are tendinţa de a
comenta unele comportamente ale personajelor, de a-şi ironiza protagonistul.

Limbajul este de factură populară, marcat de oralitate. Naratorul povesteşte cu haz, cu ironie
şi umor întâmplările fabuloase. Textul este plin de fraze capcană şi de „vorbe de duh”, de cuvinte
savuroase. Scriitorul are predilecţia către scenele comice: cearta uriaşilor, urmărirea fetei
Impăratului Roşu de către Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă.

Precizate in incipit,reperele temporale si spatiale sunt vagi, nedeterminate: "Amu cica era...".
Actiunea incepe la " o margine a pamantului" si continua la cealalta margine.

Subiectul urmeaza momentele clasice, infatisand incercarile prin care trece fiul de crai pentru a
putea dobandi experienta necesara unui imparat. Expozitiunea este continuta in incipt, care il
familiarizeaza pe cititor cu spatiul, timpul, personajele si relatiile dintre acestea. Intriga este
reprezentata de "cartea" pe care craiul o primeste de la fratele sau, carte prin acesta ii cere sa-l
trimita pe cel mai vrednic dintre feciori spre a-l lasa urmas la tron. Fiul cel mai mic, protagonistul
basmului, este ales de soarta sa devina imparat. Totusi, personajul eponim nu are puteri
supranaturale, nu este acel Fat-Frumos din basmele populare, ci este un antierou. Bunatatea si
spiritul milostiv sunt relevate, in mod direct, prin portretrul moral facut de Sfanta Duminica:
"puterea milosteniei si inima ta cea buna".

Plecand la drum , fiul craiului este foarte tanar si naiv, imagine conturata prin caracterizarea
directa facuta de narator: "fiul craiului,boboc in felul sau". Nu recunoaste acelasi span cu trei
infatisari, crezand ca i-au iesit trei spani in cale si ca a ajuns in Tara Spanilor. Nu isi da seama ca
Spanul ii intinde o capcana atunci cand ii sugereaza sa intre in fanatana spre a se racori.

Spanul nu reprezinta doar imaginea antagonistului, a fortei raului cu care protagonistul basmului
intra in conflict, cel care fura identitatea fiului de crai prin viclesug, ci si imaginea maestrului care il
insoteste pe aspirant pe calea tainica a initierii. De altfel, acest statut este sugerat de calul
nazdravan: "Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda
la minte..." .

In episodul coborarii in fantana, naivitatea tanarului face posibila supunerea prin viclesug.
Antagonistul il inchide pe tanar intr-o fanatana si ii cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de
identitate, sa devina robul lui si sa jure "pe ascutitul palosului" sa-i dea ascultare "pana cand va
muri si iar va invia" , conditionare paradoxala, dar care arata si modul de eliberare. De asemenea,
Spanul ii da fiului de crai numele de Harap-Alb.

Relatia stapan-sluga are si ea o semnificatie simbolica, atata vreme cat personajul principal se
pregateste pentru a deveni imparat. In lumea ideala a basmului, viitorul conducator trebuie sa
cunoasca din proprie experienta modul in care traiesc supusii sai, pentru a le intelege necazurile si
problemele.

In desfasurarea actiunii, naratorul poveste cu haz si ironie peripetiile prin care trece Harap-Alb.
Acesta ajunge la cartea lui Verde Imparat ca sluga a Spanului care se pretinde fiu de crai, in
trateaza cu asprime, il supune unor probe grele. Este ajutat de Sfanta Duminica si de cal pentru a
aduce "salatile" din Gradina Ursului si pielea cerbului batuta cu pietre scumpe. Trimis apoi s-o
aducă pe fata Împăratului Ros pentru nepotul lui Verde împarat, Harap-Alb porneste intr-o noua
calatorie. Se întâlneste pe drum cu furnicile, cu roiul de albine, apoi cu cei cinci uriaşi, personaje cu
statut de fiinte himerice.

Pe drumul de intoarcere catre curtea lui Verde Imparat, Harap-Alb o indrageste pe fata frumoasa
si se gandeste ca n-ar voi sa o duca Spanului. Petirea fetei Imparatului Ros este o etapa necesara,
in drumul maturizarii, care duce spre casatoria din final. Initierea lui Harap-Alb nu este doar in
vederea tronului, ci si in vederea casatoriei.

La intoarcerea la curtea lui Verde Imparat are loc transfigurarea eroului, dar si pedepsirea
raufacatorului. Spanul este demascat de fata, o "farmazoana". Punctul culminant reprezinta
taierea capului lui Harap-Alb de catre Span, astfel dezlegandu-l pe erou de juramantul supunerii,
semn ca initierea ii este incheiata. Calul il omoara pe antagonist, aceasta secventa semnificand
deznodamantul basmului. Eroul este inviat de fata cu ajutorul obiectelor magice. Invierea este o
trecere la o alta identitate: aceea de imparat iubit, slavit si puternic. Pentru vrednicia lui, primeste
rasplata cuvenita: nunta si imparatia.

In opinia mea, in relatia mentor invatacel, antagonistul este un "rau necesar". Perechea
antagonist-protagonist, specifica basmului, se concretizeaza in "povestea" lui Ion Creanga, in
opozitia de ordin moral viclenie-naivitate, dar si de ordin social, om de rand/sluga mincinoasa-fiu
de crai/print, iar la nivel simbolic al calatoriei initiatice, in raport mentor-invatacel.