Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Țările cu cea mai mare capacitate instalată în ferme eoliene sunt China, Statele Unite ale
Americii, Germania și Spania. La începutul anului 2011, ponderea energiei eoliene, în totalul
consumului intern era de 24% în Danemarca, 14% în Spania și Portugalia, circa 10%
în Irlanda și Germania, 5,3% la nivelul UE; procentul este de 3% în România la începutul anului
2012. La aceeași dată în România existau peste o mie de turbine eoliene, jumătate dintre ele fiind
în Dobrogea.
Cuprins
1Repere cronologice
o 1.1Morile de vânt persane
o 1.2Morile de vânt medievale europene
o 1.3Morile de vânt americane pentru ferme
o 1.4Turbinele eoliene moderne
o 1.5Turbine Maglev
2Aspecte tehnico-ecologice
o 2.1Fundamentul energiei eoliene moderne
o 2.2Mărimea turbinelor eoliene
o 2.3Siguranța energiei eoliene
3Potențialul mondial al energiei eoliene
o 3.1Creșterea ponderii energiei eoliene în lume
o 3.2Top țări energie eoliană
o 3.3Energia eoliană în Europa
o 3.4Energia eoliană în România
o 3.5Energia eoliană în Republica Moldova
4Comparații cu alte resurse energetice
o 4.1Avantaje
o 4.2Dezavantaje
5Mașini eoliene
6Galerie de imagini
7Note
8Bibliografie
9Legături externe
10Vezi și
Primele mori de vânt din Europa au fost construite în sec al 12-lea în nordul Franței și în
sudul Angliei, ele s-au răspândit apoi în Belgia, Germania și Danemarca. În Olanda ele au fost
folosite pentru a drena (asana) zonele mlăștinoase pentru a le face locuibile de către Jan
Leegwater și inginerii danezi care i-au urmat.[1]
Morile de vânt europene erau folosite atât la măcinarea grăunțelor cât și la tăierea buștenilor,
mărunțirea tutunului, confecționarea hârtiei, presarea semințelor de in pentru ulei și măcinarea de
piatră pentru vopselele de pictat.[1]
Europenii au dezvoltat mori de vânt cu rotoare care se învârteau în jurul unor axe orizontale, spre
deosebire de perși care mergeau pe principiul unor axe verticale.[1]
Morile de vânt europene tipice aveau patru palete, unele aveau cinci și ocazional mai existau și cu
șase. Treptat multe din aceste mori de vânt europene au ajuns să aibă două sau trei nivele
interioare unde bunurile (grăunțele, vopseaua, tutunul) puteau fi stocate.[1]
La început morile de vânt europene erau capabile de a produce 25-30 kW de putere mecanică dar la
momentul de vârf al evoluției lor, sfârșitul sec al 19-lea, ele au ajuns să producă aproximativ 1500
MW. Acest nivel nu a fost depășit până în 1998.[1]
Eficiența rotorului s-a dublat grație îmbunătățirilor paletelor- acum din metal- realizate de inginerul
american Thomas Perry, la sfârșitul anilor 1800. Omul de afaceri american La Verne Noyes a
construit cea mai de succes moară de vânt pentru ferme, Aermotorul, grație unor palete de metal
foarte speciale. Aceasta s-a dovedit așa eficientă încât a revoluționat morile de vânt pentru ferme și
se folosește și în zilele noastre.[1]
Morile de vânt americane au rămas memorabile prin siguranța și eficiența lor în capacitatea de a
pompa apă de la mare adâncime. Totuși ele produc aproximativ o zecime din puterea
unei turbine eoliene echivalente ca mărime. Astfel ele nu sunt potrivite pentru generarea
de electricitate.[1]
Morile de vânt pentru ferme au fost în vogă în prima parte a sec. al 20-lea. Mai mult de 1 milion de
asemenea mori sunt încă în funcțiune în lume.[1]
Între 1850- 1970 au fost construite peste 6 milioane în Statele Unite ale Americii.[5]
Dorința de electrificare a gospodăriilor de-a lungul Great Plains din anii 30 a impulsionat dezvoltarea
de turbine eoliene battery-charging. Așa-numitele windchargers au premers turbinelor eoliene cu 2
sau trei palete actuale, folosite pentru furnizarea de electricitate pentru reședințele îndepărtate și
pentru a asigura electricitate satelor din țările în curs de dezvoltare.[1]
Criza petrolului din anii 1970 a fost un stimulent pentru preocupările de valorificare a energie eoliene
ca o sursă verde, alternativă de electricitate. Turbinele de vânt uzuale moderne generează între 250-
300KW putere, aproape de 10 ori mai mult ca turbinele tradiționale europene de aceeași mărime.[1]
Turbinele eoliene pot fi împărțite în trei clase: mici, medii și mari. Turbinele eoliene mici sunt capabile
de generarea a 50-60 KW putere și folosesc rotoare cu diametru între 1–15 m. Se folosesc în
principal în zone îndepărtate, unde există un necesar de energie electrică dar sursele tradiționale de
electricitate sunt scumpe sau nesigure. Unele mici turbine sunt așa compacte că pot fi cărate în
locații îndepărtate pe spatele calului.
Cele mai multe dispozitive eoliene sunt turbinele de dimensiune medie. Acestea folosesc rotoare
care au diametre între 15–60 m și au o capacitate între 50-1500 KW. Cele mai multe turbine
comerciale generează o capacitate între 500KW-1500KW..[1]
Turbinele eoliene mari au rotoare care măsoară diametre între 60–100 m și sunt capabile de a
genera 2-3 MW putere. S-a dovedit în practică că aceste turbine mastodont sunt mai puțin
economice și mai puțin sigure în raport cu cele de dimensiune medie[1] Turbinele eoliene mari produc
până la 1,8 MW și pot avea o paletă de peste 40 m, ele fiind plasate pe turnuri de 80 m.[2]
Unele turbine pot produce 5 MW, deși aceasta necesită o viteză a vântului de aproximativ 5,5 m/s,
sau 20 de kilometri pe oră. Puține zone pe pământ au aceste viteze ale vântului, dar vânturi mai
puternice se pot găsi la altitudini mai mari și în zone oceanice.[8]
Energia eoliană este o energie curată și regenerabilă dar este intermitentă, având variații în timpul
zilei și al anotimpului, și chiar de la un an la altul. Turbinele eoliene funcționează cam 60% din an în
regiunile cu vânt. Prin comparație, uzinele de cărbune funcționează la circa 75-85% din întreaga
capacitate.[1]
Majoritatea turbinelor produc energie peste 25 % din timp, acest procent crescând iarna, când
vânturile sunt mai puternice.[9]
În cazurile în care turbinele eoliene sunt conectate la mari rețele de electricitate, caracterul
intermitent al energiei eoliene nu afectează consumatorii. Zilele fără vânt sunt compensate prin alte
surse de energie cum ar fi uzinele de cărbune sau uzinele hidroelectrice care sunt conectate la
rețea.[1]
Oamenii care locuiesc în locuri îndepărtate și care folosesc electricitatea de la turbinele eoliene
utilizează adesea baterii sau generatoare de rezervă pentru asigurarea energiei în timpul
perioadelor fără suficient vânt.[1]
Cele mai multe turbine eoliene comerciale sunt offline (pentru întreținere sau reparații) mai puțin de
3 % din timp, fiind, așadar, la fel de sigure ca și uzinele convenționale de energie.[1]
Turbinele eoliene au reputația de a fi longevive. Multe turbine produc energie de la începutul anilor
80. Multe mori de vânt de fermă americane sunt folosite de generații întregi. Unele mori de vânt
tradiționale europene ating venerabila vârstă de 300 de ani.[1]
Se crede că potențialul tehnic mondial al energiei eoliene poate să asigure de cinci ori mai multă
energie decât este consumată acum. Acest nivel de exploatare ar necesita 12,7 % din
suprafața Pământului (excluzând oceanele) să fie acoperite de parcuri de turbine, presupunând că
terenul ar fi acoperit cu 6 turbine mari de vânt pe kilometru pătrat. Aceste cifre nu iau în considerare
îmbunătățirea randamentului turbinelor și a soluțiilor tehnice utilizate.[9]
China a ajuns lider mondial în ceea ce privește capacitatea instalată în ferme eoliene,
devansând Statele Unite, potrivit unui raport al Wind Energy Association (Asociația Energiei Eoliene-
nr) și citat de Reuters, la 11 iunie 2011. La această dată China a ajuns la circa 45.000 MW instalați
în mori de vânt, după ce în 2010 a adăugat 18.900 MW. În SUA s-au adăugat doar 5.116 MW iar
totalul a ajuns la 40.000 MW, de ajuns cât să furnizeze energie pentru 10 milioane de locuințe.[11] În
2009 Statele Unite devansase Germania la producția de energie eoliană.[12] În lume cele mai mari
producătoare de energie eoliană sunt: China (44.733 MW), Statele Unite (40.180 MW), Germania
(27.215 MW), Spania (20.776 MW), India (13.065 MW), Italia (5.797 MW), Franța (5.560
MW), Marea Britanie (5.203 MW), Canada (4.008 MW), Danemarca (3.734 MW).[3]
La sfârșitul anului 2010 prețul unei turbine eoliene chinezești nu depășea 600.000 de dolari pe MW,
în timp ce turbinele de proveniență occidentală ajungeau la peste 800.000 de dolari pe MW.[13]
Cea mai mare fermă eoliană din lume (2010) este The Roscoe Wind Complex (Statele Unite, Texas),
cu o capacitate de 781 MW, capabilă de a oferi electricitate pentru 230 000 gospodării. Ea are 627
turbine, a costat 1 miliard de dolari, construcția ei a început în 2007 și se întinde pe 100 000 acri de
teren [14] Prin comparație o uzină de cărbune generează în medie 550 MW.
Deși încă o sursă relativ minoră de energie electrică pentru majoritatea țărilor, producția energiei
eoliene a crescut practic de cinci ori între 1999 și 2006, ajungându-se ca, în unele țări, ponderea
energiei eoliene în consumul total de energie să fie
semnificativ: Danemarca (23%), Spania (8%), Germania (6%).[15] Ponderea energiei eoliene, în
totalul consumului intern era, la începutul anului 2011, de 24% în Danemarca, 14% în Spania
și Portugalia, circa 10% în Irlanda și Germania și 5,3% la nivelul UE, iar în România de numai 1,6%.
[16]
La nivelul Uniunii Europene, capacitatea totală de producție energetică a turbinelor eoliene era la
finele anului 2010 de 84.074 MW. Potrivit datelor de la finele anului 2010 Germania are cea mai
mare capacitate de producție de energie eoliană din UE, de 27.214 MW, urmată de Spania, cu
20.676 MW, iar apoi, la mare distanță, de Italia (5.797 MW) și Franța (5.660 MW).
În martie 2011, energia eoliană a devenit, pentru prima dată, tehnologia cu cea mai mare producție
electrică din Spania, potrivit Rețelei Electrice din Spania (REE), cu 21 % din totalul cererii de
electricitate din Spania. Pe locurile următore: energia nucleară (19%), energia hidraulică (17,3%),
ciclurile combinate (17,2%), termocentralele pe cărbune (12,9%) și energia solară (2,6%). Mulțumită
aportului energiei eoliene, s-a evitat importarea de hidrocarburi în valoare de 250 de milioane de
euro și emisia de 1,7 milioane de tone de CO2, adică echivalentul plantării a 850.000 de copaci.[17][18]
În anul 2011, pentru construcția unei capacități de producție energetice eoliene de 1 MW, este
necesară o investiție de 1,5 – 1,7 milioane de euro.[19]
În prezent, parcul eolian Whitelee din Scoția este cel mai mare parc eolian terestru din Europa.[20]
Turbine de vânt, Vendsyssel, Danemarca
În sectorul eolian din România au investit CEZ (Cehia), ENEL (Italia), Energias de Portugal
(Portugalia) și Iberdrola Renovables (Spania)[21][22]
CEZ a instalat 115 turbine la Fântânele, județul Constanța, 90 dintre ele fiind deja legate la rețeaua
națională de energie electrică.[23][24] Eolienele au cca 100 m înălțime. Turbinele pentru parcul eolian
construit de CEZ sunt livrate de către gigantul industrial american General Electric.[25]
Energias de Portugal (Portugalia), al treilea cel mai mare investitor în energie eoliană la nivel
mondial, a terminat construcția unui parc eolian de 69 MW la Cernavodă, în mai 2011. Energia poate
alimenta 70 000 de gospodării și a costat 200 milioane de dolari. La această dată în Dobrogea sunt
construite deja parcuri eoliene care însumează 600MW.[26]
în 2009 erau instalați doar 14 MW. În 2010, în centralele eoliene erau instalați în total 462 MW.
[27]
România a ajuns, în 2011, la 850 MW instalați în total în eolian (adică o putere mai mare decât
cea a unui reactor nuclear de la Cernavodă). Un MW instalat costă 1,6 milioane de euro.[28]
La începutul anului 2012, în Dobrogea există peste 500 de turbine eoliene.[29] Cehii de la CEZ,
portughezii de la EDP sau italienii de la Enel au investit în energie eoliană în Dobrogea.[30]
În România, la începutul anului 2012, există peste 1000 de turbine eoliene care produc 3% din
totalul de energie.[31] Investițiile în eoliene au creat până acum 1000 de locuri de muncă.[32]
Eolienele din România produc, în medie 150 - 200 de megawați-oră. Costul energie eoliene este de
170 de euro pe megawatt/oră, de aproape trei ori mai mult față de energia produsă de hidrocentrale.
[33][34]
Potrivit hărții energiei "verzi", potențialul României cuprinde 65% biomasă, 17% energie eoliană,
12% energie solară, 4% microhidrocentrale, 1% voltaic + 1% geotermal.[4] În România, cu excepția
zonelor montane, unde condițiile meteorologice dificile fac greoaie instalarea și întreținerea
agregatelor eoliene, viteze egale sau superioare nivelului de 4 m/s se regăsesc în Podișul Central
Moldovenesc și în Dobrogea. Litoralul prezintă și el potențial energetic deoarece în această parte a
țării viteza medie anuală a vântului întrece pragul de 4 m/s. În zona litoralului, pe termen scurt și
mediu, potențialul energetic eolian amenajabil este de circa 2.000 MW, cu o cantitate medie de
energie electrică de 4.500 GWh/an.[4]
Pe baza evaluării și interpretării datelor înregistrate, în România se pot monta instalații eoliene cu o
capacitate de până la 14.000 MW, ceea ce înseamnă un aport de energie electrică de aproape 23
000 GWh/an.[4] Potrivit unui studiu al Erste Group, potențialul eolian al țării, estimat la 14.000 de MW,
este cel mai mare din sud-estul Europei și al doilea din Europa.[35]
Transelectrica a avertizat că în sistemul național pot fi preluate turbine eoliene de maximum 4.000
de MW, în contextul în care a primit cereri de racord la rețea pentru proiecte de peste 30.000 de
MW, din care 8.000 de MW au deja contracte semnate.[34]
Ilie Mitriniuc, director al companiei de construcție, spune că acum câțiva ani nu s-ar fi gândit la
prestarea unor astfel de servicii – construcția fundațiilor pentru instalarea turbinelor. Astăzi,
investitorii nu mai apelează la serviciile specialiștilor din străinătate, dar semnează contractele de
instalate cu compania locală. Firma are la activ nouă fundamente pentru turbinele date în exploatare
în 2017 și trei fundamente în construcție în acest an. Această stație eoliană va avea capacitatea de
1,6 MW.[36][37]
„Atlasul resurselor energetice eoliene al RM” – o nouă realizare marca UTM Lansat de cadrul
Expoziției internaționale „Moldenergy” (martie 2017), „Atlasul resurselor energetice eoliene al
Republicii Moldova”, elaborat de o echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică a Moldovei (Ion
SOBOR, Andrei CHICIUC, Vasile RACHIER), în cadrul Proiectului „Servicii științifice și tehnice în
inginerie privind realizarea campaniei de măsurări a caracteristicilor vântului, elaborarea și editarea
Atlasului resurselor energetice eoliene al RM”, a constituit un pionierat pentru domeniul resurselor
energetice eoliene din RM, având un ecou local, dar și internațional pe măsură. Prezentând Atlasul,
dr. Ion SOBOR, conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, unul dintre autorii lucrării, a
menționat că, în baza cercetărilor efectuate de UTM în comun cu AWS TruePower și WindPower
Energy din România, s-a constatat că aproximativ 5,5% din teritoriul Republicii Moldova are potențial
pentru instalarea turbinelor eoliene. Avem potențial eolian, doar că nu este valorificat. Morile de vânt
ar micșora din dependența de energie importată. Cercetările arată că aria suprafețelor cu potențial
eolian bun și excelent este de circa 1 830 de km2. Au fost identificate 7 zone cu potențial pronunțat,
printre care Colinele Tigheciului, Platoul Moldovei – amplasat la nord și Podișul Central. Aceste zone
plate ar permite construcția unor parcuri eoliene cu zeci de mori de vânt. „Energia vântului reprezintă
peste 80 la sută din toate achizițiile de energie electrică în Europa. Statele UE au ținte stabilite
pentru anul 2020 referitor la conversia la energii regenerabile. Moldova ca membru al Comunității
Energetice Europeană a început să depună eforturi în direcția implementării aquisului comunitar și a
obiectului de a avea cel puțin 17% din energie produsă prin metode eco până în 2020”, a
declarat Viktoriya KERELSKA, consilier în afaceri publice în cadrul Asociației Energiei Eoliene din
Europa „WindEurope”. Reprezentanta WindEurope a menționat că pentru a dezvolta industria
energiei eoliene țară este necesară ajustarea legislației și a sugerat Guvernului Republicii
Moldova să se consulte cu reprezentanți din industria eoliană în elaborarea cadrului normativ și
legislativ. De partea sa, WindEurope poate veni cu expertiza necesară. „Noile tehnologii au fost din
tot timpul o forță motrice pentru sectorul energetic și construcțiilor, la scară globală. Pentru
consolidarea pieței autohtone, companiile locale sunt chemate să se conecteze la dezvoltarea
metodelor de utilizare și inovare a domeniilor respective. Strategia energetică a Republicii Moldova
are la bază inovația tehnologică, ce permite cu sprijinul autorităților și a partenerilor de dezvoltare,
să asigure creșterea sustenabilă a sectorului”, a declarat în cadrul evenimentului de prezentare a
potențialului energetic eolian Ion COZMA, drd. UTM, director-adjunct al Agenției pentru Eficiență
Energetică (AEE). Potențialul resurselor energetice eoliene al RM a fost prezentat în forma unei hărți
interactive. Studiul este unul din principalele instrumente de atragere a investitorilor pentru
implementarea proiectelor în domeniul surselor de energie regenerabile în Moldova. Investitorii sunt
gata să cumpere vântul din Republica Moldova, doar că așteaptă susținere din partea statului.
Pentru a putea pune în practică cercetările, experții așteaptă intrarea în vigoare la finele lunii martie
a Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Proiectul a fost adoptat încă în
2016, însă Guvernul a cerut amânarea aplicării legii, motivând că nu suntem încă pregătiți la nivel de
cadru legal. La evenimentul de lansare a Atlasului, organizat de AEE, au participat potențiali
investitori, autorități publice centrale și locale, reprezentanți ai întreprinderilor din domeniul
energetic, misiunilor diplomatice și asociațiilor din domeniu. [38]
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o soluție foarte bună la problema energetică globală.
[39]
Utilizarea resurselor regenerabile se adresează nu numai producerii de energie, dar prin modul
particular de generare reformulează și modelul de dezvoltare, prin descentralizarea surselor.
Energia eoliană în special este printre formele de energie regenerabilă care se pretează aplicațiilor
la scară redusă.
Dezavantaje[modificare | modificare sursă]
Fermă de energie eoliană în Tarifa, Spania
Principalele dezavantaje sunt: resursa energetică relativ limitată, inconstanța datorată variației
vitezei vântului și numărului redus de amplasamente posibile. Puține locuri pe Pământ oferă
posibilitatea producerii a suficientă electricitate folosind energia vântului.[4][44] La început, un
important dezavantaj al producției de energie eoliană a fost prețul destul de mare de producere a
energiei și fiabilitatea relativ redusă a turbinelor. În ultimii 25 de ani, eficacitatea energetică s-a
dublat, costul unui kWh produs scăzând de la 0,70 euro la circa 0,32 euro în prezent.[44] Un alt
dezavantaj este și "poluarea vizuală" - adică faptul că au o apariție neplăcută - iar altul ar fi faptul că
produc "poluare sonoră" (sunt prea gălăgioase). De asemenea, se afirmă că turbinele afectează
mediul și ecosistemele din împrejurimi, omorând păsări și necesitând terenuri mari virane pentru
instalarea lor.[44] Argumente împotriva acestora sunt că turbinele moderne de vânt au o apariție
atractivă stilizată,[44] că mașinile omoară mai multe păsări pe an decât turbinele[4] și că alte surse de
energie, precum cărbunele, sunt cu mult mai dăunătoare pentru mediu, deoarece creează poluare și
duc la efectul de seră.[4][44]
Richard Jenkins, un inginer britanic, a stabilit un nou record mondial pentru mașini eoliene care se
deplasează pe pământ: 126 mph (202,9 km/h) cu mașina sa numită Greenbird. Fostul record
aparținea lui Bob Schumacher cu 116 mph, în 1999, cu mașina Iron Duck. Jenkins a spus că i-au
trebuit zece ani să construiască mașina. Vehiculul cântărește 600 kg.[48]