Anatomia clinică a urechii

Urechea este compusă din 3 compartimente: urechea externă, mijlocie şi

internă.
Urechea externă este alcătuită din pavilionul urechii şi conductul auditiv
extern. Această parte a urechii capătă o însemnătate destul de mare în legătură
cu anumite afecţiuni specifice, cum ar fi: furunculul, diferiţi corpi străini, care pot
nimeri în conductul auditiv extern, otite externă difuză acută şi cronică ş.a. Conductul
auditiv extern are legături anatomice cu structurile şi organele vecine. Astfel, ca
urmare a fracturii ramurii ascendente a mandibulei pot apărea hemoragii în c.a.e. ca urmare a
legăturii anatomice a peretelui anterior al acestuia cu mandibula. Peretele
inferior al c.a.e. extern se gâsește în raport strâns cu glanda parotidă. Ca urmare,
atunci când bolnavul suferă de un furuncul al c.a.e., procesul inflamator poate
trece prin fantele lui Santorini (situate în peretele inferior al c.a.e.) în glanda
parotidă, provocând inflamapia acesteia. Inflamapia virotică sau banală a glandei
parotide poate duce la rândul său la declanșarea unei otite externe. întrucât
peretele superior al c.a.e. vine în raport cu fosa craniană medie, în traumele
cranio-cerebrale pot apărea hemoragie sau licvoree din acesta.
In peretele posterior al c.a.e. se află canalul Falope prin care trece n.fascial.
De acest fapt se va ţine cont în timpul intervenţiilor chirurgicale pe ureche
pentru a preveni traumatizarea nervului facial în operaţiile din cadrul otitei medii
cronice supurate. Deci, medicul O.R.L., cât şi medicii de familie, terapeuţii
trebuie să cunoască temeinic nu numai anatomia urechii, ci şi anatomia organelor
vecine.
Pavilionul urechii, fiind complet exteriorizat, este expus acţiunilor factorilor
de mediu, care pot genera arsuri, degeraturi ş.a.
Ca urmare a faptului că lobul pavilionului este lipsit de cartilaj, putem
diferenţia erizipelul urechii externe de pericondrite: în caz de erizipel congestia,
hiperemia, infiltraţia şi edemaţierea cuprind tot pavilionul inclusiv şi lobul, iar în
pericondrită lobului nu va fi afectat.
Malformaţiile urechii externe
Malformaţiile urechii externe cuprind malformaţiile pavilionului şi ale conductului auditiv extern. Ele pot fi
congenitale şi căpătate, uneori ele sunt asociate cu alte anomalii (atrofii mandibulare, paralizii faciale, gură de lup
etc).
Malformaţiile pavilionului se clasifică astfel (după J. Robin) : age-nezii şi distrucţii parţiale sau totale ale pavilionului;
anomalii de formă ; anomalii de poziţie şi anomalii de număr.
Mai des sunt întâlnite următoarele malformaţii.
Urechea în ansă se caracterizează prin depărtarea exagerată a pavilionului urechii din planul de inserţie mastoidian cu
care formează un unghi aproape drept. Poate fi uni- sau bilaterală. Din punct de vedere clinic urechea în ansă
reprezintă un defect estetic. Tratamentul este chirurgical.
Macrotia se manifestă prin mărirea în volum a pavilionului. Tabloul clinic reprezintă doar un inconvenient estetic.
Tratamentul este chirurgical.
Microtia se caracterizează printr-un pavilion mic, atrofiat, uni- sau bilateral. Din punct de vedere clinic microtia
reprezintă un defect estetic. Tratamentul constă în aplicarea unor metode plastice.
Poliotia se caracterizează prin prezenţa unor muguri cartilaginoşi subcutanaţi cu localizarea în regiunea pretragică.
Tratamentul constă în ablaţia acestor muguri.
Diviziunea (despicătura) lobului — mai des se întâlneşte în urma unor plăgi traumatice (la femei, fete care poartă
cercei). După o prealabilă avivare a plăgii se suturează cele două ori mai multe porţiuni.
Mutilările parţiale ale pavilionului survin de cele mai multe ori în urma unei muşcături sau traume. Tratamentul este
chirurgical.
Fistulele congenitale (coloboma auris) îşi au sediul în regiunea pretragică şi înaintea helixului, mai rar — în şanţul
retroauricular. Tratamentul este chirurgical.
Ageneziile şi distrucţiile totale ale pavilionului cel mai frecvent sunt cele căpătate în consecinţa diverselor
traumatisme, tumori auriculare, intervenţii chirurgicale etc. Tratamentul este chirurgical.
MALFORMAŢIILE CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN
Ele pot fi congenitale şi căpătate. Se întâlnesc atrezii osoase, anomalii de formă. Tratamentul este chirurgical.
EXOSTOZELE CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN
Etiologia acestor afecţiuni este necunoscută. Se presupune că au la bază tulburări de dezvoltare, traumatisme, procese
inflamatorii cronice (tulburări metabolice, endocrinologice) şi trofice.
S i m p t o m a t o l o g i e . Boala poate evolua asimptom până în momentul când permeabilitatea conductului
auditiv extern este alterată, adică lumenul conductului auditiv extern este astupat. în aşa cazuri se determină o
hipoacuzie de tip transmisie, zgomote auriculare de timbru grav.
Otoscopia pune în evidenţă exostoza, care se caracterizează prin prezenţa unor concrescenţe pe pereţii conductului
auditiv extern. La palparea cu stiletul butonat se stabileşte consistenţa lor dură, osoasă.
T r a t a m e n t u l este chirurgical.
STENOZA CONDUCTULUI AUDITIV EXTERN
Afecţiunea se caracterizează prin strâmtarea lumenului conductului auditiv extern.
E t i o l o g i c Cauzele stenozei căpătate sunt: afecţiunile inflamatorii, cicatricele vicioase, pericondritele, arsurile,
traumatismele, corpii străini etc.
S i m p t o m a t o l o g i e . Dacă stenoza nu este totală, poate evolua asimptom şi numai atunci când se închide
conductul auditiv extern apare o hipoacuzie de tip transmisie.
T r a t a m e n t u l depinde de gradul stenozei. Dacă stenoza este ( pronunţată, se aplică o metodă chirurgicală.