UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN

BACĂU

FACULTATEA DE INGINERIE

MASTER UNIVERSITAR

PROGRAM DE STUDII: ŞTIINŢA ŞI INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

ECOLOGICE

Integrarea proceselor fizico-chimice în industria

alimentară, farmaceutică și cosmetică

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENTĂ,

dr. Ing. Alexa Irina-Claudia Dogari Cristina

Bacău

- 2020 –
 Cuprins

1.1. Compoziţia chimică şi metoda de obţinere a săpunurilor...3

1. Clasificarea sapunurilor…………………………………..…4
2. Proprietăţi de calitate ale săpunurilor……………………….5
3. Defecte ale săpunului……………………………………….6

2.1. Compoziţia chimică şi metoda de obţinere a unguentelor..7

1. Clasificarea…………………………………………………..8
2. Avantajele si dezavantajele unguentilor…………….………9
3. Prepararea unguentului –vazelina……….………….………10

2
 1.1. Compoziţia chimică şi metoda de obţinere a săpunurilor

Săpunurile sunt săruri cu diferite metale ale acizilor graşi cu cel puţin opt atomi de
carbon în moleculă cu sau fără adaosuri de materiale de umplutură şi alţi ingredienţi
speciali (substanţe de parfumare, dezinfectante, emoliente, de colorare).
Săpunurile se obţin prin combinarea grăsimilor de origine vegetală sau animală
precum seul, uleiul de floarea soarelui, cocos, bumbac, ricin şi de palmier, cu o substanţă
alcalină, precum soda caustică, potasa caustică, sodă calcinată sau carbonat de potasiu
printr-un proces chimic numit saponificare. Uleiurile vegetale lichide se utilizează la
fabricarea de săpun, de obicei în amestec cu grăsimi solide sau hidrogenate.
Săpunurile sunt considerate agenţi activi de suprafaţă deoarece prin stuctura lor
moleculară şi compoziţia chimică prezintă proprietăţi tensioactive cum ar fi: o putere
mai mare sau mai mică de udare, emulsionare, spălare, spumare.
Puterea de spălare a săpunurilor se datorează structurii moleculare asimetrice a
acestora alcătuită dintr-o grupare polară, hidrofilă şi insolubilă în uleiuri, formată dintr-o
grupare anionică şi o grupare nepolară hidrofobă dar solubilă în uleiuri, formată dintr-un
rest hidrocarbonat (ce conţine 8-18 atomi de carbon).

grupare nepolară grupare polară

Figura 1 Structura moleculei de săpun

3
 În procedeul obişnuit de fabricare a săpunului se încălzeşte grăsimea cu aburi
introduşi direct la 100ºC şi se adaugă soluţia de hidroxid de sodiu, pentru a obţine o
emulsie. Îndată ce se formează săpun, viteza de reacţie creşte brusc, fiindcă săpunul topit
este un bun dizolvant atât pentru grăsime cât şi pentru hidroxidul de sodiu. Produsul astfel
obţinut conţine toată glicerina, rezultată din reacţia de saponificare şi multă apă. Pentru
adăugarea unei soluţii concentrate de clorură de sodiu se separă săpunul miez, topit, la fund
ramânâd un strat apos, care conţine glicerină. Săpunul miez conţine 62-64% acizi graşi şi
el poate fi utilizat ca săpun de rufe.

1. Clasificarea săpunurilor

Săpunurile se pot clasifica după compoziţia chimică şi după destinaţie.

În funcţie de compoziţia chimică săpunurile se clasifică în:

- săpunuri de sodiu, care sunt solide şi solubile în apă

- săpunuri de potasiu care sunt lichide şi solubile în apă;

- săpunuri de aluminiu, mangan, calciu, bariu, care sunt solide şi insolubile în apă.

În funcţie de destinaţia lor săpunurile se clasifică în: săpun de rufe, de semitoaletă şi de

toaletă.

Săpunul sub formă de pastă se produce în patru tipuri care se diferenţiază între ele prin
procentul de acizi graşi din compoziţie (tip I cu 58-60%, tip II cu 38-40%, tip III cu 38% si tip
IV cu 30%) şi se foloseşte mai mult în industrie decât pentru uzul casnic.

4
 Săpunul sub formă de fulgi se prezintă sub formă de romburi mici sticloase, subţiri, de
culoare alb-gălbuie, uşor solubil în apă şi este foarte spumant. Se obţine din materii de calitate
superioară ce conţin în principal un procent ridicat de acizi graşi, şi anume de 83%, şi este
destinat spălărilor fine. Se produce în două variante parfumat şi neparfumat.
Săpunul de semitoaletă se obţine din materii prime de calitate superioară fără coloranţi
şi alte adaosuri. Se găseşte în două variante: tip obişnuit cu 60% acizi graşi şi tip superior cu
72% acizi graşi.
Săpunul de toaletă are un conţinut mare de acizi graşi, un conţinut mic de alcalii libere
şi o umiditate redusă. El mai conţine substanţe de parfumare persistente, coloranţi, substanţe de
supragresare în funcţie de sortiment.
2. Proprietăţi de calitate ale săpunurilor
Proprietăţi organoleptice

Proprietăţile organoleptice sunt determinate cu ajutorul organelor de simţ, rezultatul obţinut fiind
hotărâtor pentru acceptarea sau respingerea unui produs.

Aspectul se verifică vizual constatându-se starea suprafeţei, prezenţa defectelor,

integritatea formei produsului, omogenitatea secţiunii, claritatea ştanţării.

Consistenţa se examinează prin palpare şi apăsare normală pe suprafaţă cu ajutorul

degetelor. Săpunul de consistenţă solidă nu se deformează, nu permite imprimarea de urme sau
de adâncituri pe suprafaţă. În secţiune consistenţa trebuie să fie omogenă, fără tendinţe de
statificare sau sfărâmare.

Mirosul se examinează asupra bucăţii de săpun şi asupra unor mici porţiuni frământate
între degete. Se constată persistenţa unui miros caracteristic datorat substanţelor de parfumare
sau prezenţa unui miros de rânced specific materiilor prime utilizate.

Culoarea se apreciază prin compararea cu o mostră etalon şi se urmăreşte uniformitatea

culorii la suprafaţă şi în secţiune, prezenţa petelor, a punctelor negre sau închiderea culorii.

Odată cu analiza organoleptică a săpunului se verifică şi ambalajul de prezentare în

special la săpunurile de toaletă. Ambalajul de prezentare trebuie să asigure menţinerea calităţii
săpunului în termenul de valabilitate, să asigure protecţie mecanică. De asemenea nu trebuie să

5
fie deformat, deteriorat, grafica să fie sugestivă, să reflecte conţinutul şi să ofere informaţii utile
pentru cumpărători.

Proprietăţi fizico-chimice

Proprietăţile fizico-chimice sunt determinate prin analize de laborator, în scopul

cunoaşterii valorilor reale şi confruntarea acestora cu valorile înscrise în standarde. Proprietăţile
determinate sunt: cantitatea de substanţe grase totale, alcalinitatea caustică liberă, conţinutul de
clorură de sodiu, umiditatea săpunului.

Cantitatea de substanţe grase totale reprezintă cantitatea totală de substanţe grase

insolubile în apă care se obţine şi se pot extrage din săpun prin descompunerea cu un acid
mineral, de obicei cu acidul sulfuric.

Conţinutul de acizi graşi saponificaţi favorizează calitatea săpunului astfel cu cât este mai mare
cu atât calitatea este mai bună. Prezenţa în săpun a substanţelor grase nesaponificabile şi a celor
nesaponificate influenţează negativc calitatea acestuia ducând la modificarea compoziţiei şi a
proprietăţilor organoleptice în timpul păstrării şi utilizării.

Alcalinitatea caustica liberă a săpunului se datorează reacţiei de hidroliză în urma căreia

rezultă o anumită cantitate de alcalii. Alcalinitatea trebuie să fie între anumite limite deaorece
excesul afectează pielea în timpul spălării, iar existenţa unei cantităţi prea mici duce la scăderea
capacităţii de spălare şi degresare şi poate determina râncezirea în timpul depozitării. La săpunul
de toaletă alcalinitatea caustică liberă este de maxim 0.07%.

Umiditatea săpunului trebuie să fie în limitele prescrise deoarece excesul de apă

favorizează apariţia defectelor de înflorire şi de grişare în timpul păstrării şi utilizării. De
exemplu umiditatea la săpunul de toaletă standard este de max. 25%, iar la cel de tip superior
max. 18%.
Conţinutul de clorură de sodiu din săpun este foarte important deoarece excesul poate
favoriza apariţia clivajului sau a petelor de sare. La săpunul de toaletă este prescris un conţinut
de sare de 0.5%.

6
 3. Defecte ale săpunului

1. Râncezirea are loc ca urmare a oxidării acizilor graşi sub acţiunea oxigenului în
prezenţa luminii, a umidităţii relative a aerului, a microorganismelor şi a impurităţilor. Se
manifestă prin miros neplăcut, pete la suprafaţă, inchiderea culorii. Cauzele râncezirii sunt:
utilizarea unor materii prime grase cu capacitate mare de oxidare, proporţia prea mare de grăsimi
nesaponificabile, lipsa alcalinităţii libere, compoziţii de parfumare greşit alese.
2. Petele negre şi închiderea la culoare a săpunului se datorează proporţiei prea mari de
uleiuri vegetale şi acizi naftenici, impurităţilor din materiile prime sau folosirii unor instalţii
insuficient curăţate.

3. Înflorirea săpunului se manifestă prin apariţia unui strat alb de sare la suprafaţă, ca
urmare a migrării electrolitului, clorura de sodiu, din interior. Cauza principală a apariţiei acestui
defect este uscarea insuficientă a săpunului după răcire.

4. Apariţia de solzi şi a aspectului mat se datoresc temperaturii necorespunzătoare de la

operaţia de comprimare pilotare. Când temperatura este mică apare aspectul mat, iar când este
mare apare aspectul solzos.

5. Clivajul se manifestă prin consistenţă necorespunzătoare, lipsa plasticităţii şi apariţia

crăpăturilor. Cauzele sunt: răcirea bruscă a săpunului, procentul prea mare de electrolit.

6. Grişarea săpunului se manifestă prin apariţia unei structuri grăuncioase şi se datoreşte

uscării neuniforme a săpunului.

7
 2.1 . Compoziţia chimică şi metoda de obţinere a unguentelor

Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide destinate administrării pe epitelii sau

mucoase în scop de protecţie sau terapeutic şi sunt compuse din diferite baze de unguent,
substanţe active şi auxiliari.

- unguente propriu-zise sunt baze de unguent plus substanţe active care conţin cel
mult 10% apă;

Utilizarea acestei forme prezintă următoarele avantaje:

- efectuarea unui tratament topic (local);

- evitarea tractului digestiv avantajoasă când unele substanţe produc iritaţii în această
zonă (exemplu: diclofenac);

- administrare uşoară care nu necesită personal calificat;

- se pot obţine pe cale industrială cu randament ridicat;

- se pot utiliza cu scop protector pentru piele şi mucoase

. Dezavantaje. Unguentele pot avea următoarele dezavantaje:

- posibile iritaţii locale;

- alergii

- pătarea lenjeriei etc.

1.Clasificarea

8
 În funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale excipienţilor:

- geluri hidrofobe (unguente grase);

- geluri emulsionate (unguente emulsii A/U, sau U/A);

- hidrogeluri (baze de unguent hidrofile).

După gradul de dispersie al substanţelor active:

- unguente tip soluţie (substanţa activă este dizolvată în baza de unguent);

-suspensii (substanţele active fiind pulverizate sunt suspendate în baza de unguent);Ț

- unguente emulsii (substanţele active lichide sau sub formă de soluţii ale substanţelor
active sunt emulsionate în baza de unguent);

- unguente polifazice (având atât substanţe dizolvate în baza de unguent, cât şi substanţe
emulsionate sau suspendate în baza de unguent).

După acţiunea terapeutică:

- unguente de acoperire (protectoare);

- unguente cosmetice (emoliente, hidratante etc.);

- unguente antimicrobiene (conţinând antibiotice, chimioterapice, antiseptice);

- unguente antimicotice;

- unguente antiinflamatoare;

- unguente antiparazitare etc.

3. PREPARAREA UNGUENTULUI VASELINA

Vaselină (în engleză vaseline) este, ca și parafina, un distilat din petrol, format din alcani,

cu formula generală (CnH2n+2). El este produs de compania anglo-olandeză Unilever.

9
 Această bază a fost descoperită de Chesebourgh în 1871 iar utilizarea dermatologică a
început din anul 1878, astăzi fiind cel mai utilizat excipient în diferite baze de unguent.

Vaselina este un amestec semisolid de hidrocarburi saturate, obţinute din petrol,

purificate şi decolorate prezentându-se ca o masă albă, cu aspect omogen, onctoasă, opacă
în strat gros translucidă în strat subţire, fără miros şi fără gust.

În stare topită are o slabă fluorescenţă verde-albăstruie iar punctul de picurare este
între 380C şi 550C. Vaselina este uşor solubilă în solvenţi apolari (acetonă, benzen,
cloroform, eter) şi practic insolubilă în solvenţi polari (alcool, apă, glicerină). Vaselina este
miscibilă cu parafină lichidă, cu uleiuri vegetale (cu excepţia uleiului de ricin).

Printre avantajele utilizării vaselinei amintim: stabilitatea crescută (nu se

râncezeşte, nu este saponificată de săruri alcaline), dar prezintă şi unele dezavantaje dintre
care menţionăm: capacitatea mică de a încorpora apa (încorporează 3-5% după triturare
energică). Capacitatea redusă de a încorpora apa poate fi corectată prin utilizarea unor emulgatori
care cresc indicele de apă al vaselinei (prin indice de apă se înţelege cantitatea de apă care poate
să fie încorporată de 100 g bază la temperatura obişnuită). Astfel:

-prin adaosul de 5% lanolină indicele de apă al vaselinei creşte la 78%;

- prin adaos de 10% lanolină indicele de apă a al vaselinei creşte la 88%;

- prin adaos de 1% alcool cetilic indicele de apă al vaselinei creşte la 40%;

- prin adaos de 3% alcool cetilic indicele de apă al vaselinei creşte la 50%;

- prin adaos de 5% colesterol indicele de apă creşte până la 200%.

Un alt dezavantaj al vaselinei este punctul de topire scăzut, uneori deranjant mai ales
în anotimpul călduros, inconvenient care poate fi corectat prin adaos de auxiliari care cresc
consistenţa (ceară, parafină solidă).

Vaselina este întrebuinţată în unguente protectoare sau în unguente de penetraţie (în

combinaţie cu diferiţi emulgatori).

10
 Alte dezavantaje din punct de vedere terapeutic sunt: lipsa de afinitate a vaselinei faţă de
lipoizii pielii, puternica gresare a pielii fiind greu îndepărtată prin spălare şi blocarea drenajului
mai ales când este aplicată pe răni deschise.

Vaselina astupă porii pielii, poate să producă iritaţii locale iar în organism joacă rolul
unui corp străin.

În vaselină se pot dizolva următoarele substanţe: mentol, camfor, uleiuri volatile, fenol,
acid benzoic.

Vaselina prezintă incompatibilităţi cu următoarele substanţe ca de exemplu: balsam de

peru, gudroane minerale etc. Rezolvarea acestor probleme poate fi realizată prin adaos de
lanolină în cantităţi corespunzătoare.

Componentele bazelor de unguent grase se topesc, se filtreaza daca este necesar si se

amesteca pana la racire.

- Bazele de unguent de tip A/U se prepara prin dispersarea fazei apoase in faza grasa
topita in care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire.

- Bazele de unguent de tip U/A se prepara prin dispersarea fazei grase topite in faza apoasa in
care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire; ambele faze trebuie sa aiba cam
aceeasi temperatura.

Bazele de unguent hidrosolubile se prepara in functie de caracteristicile componentelor

respective.

Substantele active se disperseaza in bazele de unguent respective in functie de proprietatile

acestora si de scopul terapeutic urmarit.

Se pot folosi conservanti antimicrobieni potriviti si antioxidanti.

- Componentele bazelor de unguent grase se topesc, se filtreaza daca este necesar si se amesteca
pana la racire.

- Bazele de unguent de tip A/U se prepara prin dispersarea fazei apoase in faza grasa topita in
care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire.

11
- Bazele de unguent de tip U/A se prepara prin dispersarea fazei grase topite in faza apoasa in
care a fost incorporat emulgatorul si se amesteca pana la racire; ambele faze trebuie sa aiba cam
aceeasi temperatura.

Fazele obtinerii unguentelor:

a)     – pregatirea bazei de unguent

b)     – dispersarea substantelor active in baza de unguent

c)     – ambalarea, etichetarea si expedierea

a)     – Pregatirea bazei de unguent –

La preparare se utilizeaza bazele de unguente prevazute in farmacopee, selectionate dupa scopul

terapeutic urmarit. Daca baza de unguent prescrisa nu este oficinala in farmacopee se prepara
dupa formula prescrisa, dupa o tehnologie proprie fiecarui tip de baza de unguent. Pe prescriptia
medicala se noteaza natura si cantitatile de excipienti utilizati

Bibliografie
1. Stanciu I., Calitatea şi sortimentul mărfurilor nealimentare, Ed Oscar Print, Bucureşti,
1998

2.  www.biblioteca.ase.ro

12
3.  www.wikipedia.org

4. https://ro.scribd.com/doc/214135542/Unguente

13