Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

BAZELE INGINEREȘTI ALE DEZVOLTĂRII

DURABILE

0
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

CUPRINS

Introducere .................................................................................................................. 2
1. Noțiunea de „poluare a mediului” ......................................................................... 2
2. Ocrotirea mediului – problema vitală a lumii contemporane ............................. 4
3. Dezvoltarea durabilă ............................................................................................... 5
4. Conservarea și gestionarea resurselor naturale ................................................. 6
5. Exploatarea resurselor regenerabile – BIOMASA ............................................... 7
6. Tehnologii de proces curate .................................................................................. 8
7. Gestiunea deșeurilor ......................................................................................... 9
Bibliografie .......................................................................................................... ..... 13

1
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

INTRODUCERE

Resursele naturale ale pământului sunt esenţiale pentru supravieţuirea şi

dezvoltarea populaţiei umane. Unele dintre aceste resurse, precum mineralele, speciile
şi habitatele, sunt finite - odată ce acestea au fost epuizate sau distruse, dispar pentru
totdeauna. Altele, cum ar fi aerul, apa şi pădurile, sunt regenerabile - deşi ne bazăm, în
general, pe sistemele naturale ale pământului să le creeze din nou, să le reînnoiască şi
să le purifice pentru noi. Deşi multe efecte ale exploatării excesive sunt resimţite la nivel
local, interdependenţa în creştere a naţiunilor şi a comerţului internaţional de resurse
naturale fac din gestionarea acestora o problemă globală.
Termenul de mediu a fost folosit începând cu secolul XIX în sens biologic ca
ambianță naturală a viețuitoarelor. Ulterior, în domeniul geografiei, mediul e definit ca
spatiul locuit și influențat de om. Noțiunea de mediu este una din noțiunile fundamentale
care stau la baza ecologiei, știința care se ocupă cu studiul tuturor relațiilor dintre
animale și mediul lor anorganic și organic.
Potrivit prevedrilor art. 2 din O.U. nr. 195/2005 privind protecția mediului aprobată
prin Legea nr. 265/2006, mediul reprezintă ansamblul de condiții și elemente naturale
ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate
straturile atmosferice, toate materiile organice și anorganice, precum și fiintele vii,
sistemele naturale în interacțiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv
valorile materiale și spirituale, calitatea vieții și condițiile care pot influența bunăstarea și
sănătatea omului.
Protecția mediului poate fi definită ca o activitate umană conștientă fundamentată
științific având drept scop prevenirea poluării, menținerea și îmbunătățirea condițiilor de
viață.

1. Noțiunea de “poluare” a mediului

 
Conform definiţiei formulate de Consiliul OCDE în 1974, poluarea reprezintă“
introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie în mediu, care
antrenează consecinţe prejudiciabile de natură a pune în pericol sănătatea umană,
avătăma resursele biologice şi ecosistemele, a aduce atingeri agrementelor ori a
împiedicaalte utilizări legitime ale mediului”.
2
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

Prin substanţe şi energie se înţeleg nu numai materiale solide, lichide sau

gazoase, dar şi zgomotul, vibraţiile, căldura şi radiaţiile. Legea 265/2006 utilizează
noţiunea de “deteriorare a mediului”, înţelegându-se prin aceasta „alterarea
caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturaleale mediului,
reducerea diversităţii şi productivităţii naturale şi antropizate, afectareaechilibrului
ecologic şi a calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şisolului,
supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi
prinamenajarea necorespunzătoare a teritoriului”.
În categoria poluanţilor pot fi înglobate substanţe din categorii foarte diverse:
substanţecare se găsesc în cantităţi mici în natură (petrol, substanţe radioactive, ş.a.)
rezultate din prelucrarea acestora (în special prin arderea cărbunelui şi petrolului, gaze
precum CO2, CO,SO2, etc.); substanţe noi, apărute prin sinteze chimice (pesticidele,
freonii).
Formele poluării și cauzele acesteia:
Poluarea poate fi :
 Naturală (deseurile vitale ale activității viețuitoarelor) ;
 Chimică (agricolă sau industrială);
 Fizică (sonoră, tehnică, radiologică, prin vibrații) ;
 Biologică;
 Estetică (degradarea mediului prin construirea de imobile).
Cauzele poluării sunt:
 Ignorarea efectelor negative pe care le poate produce asupra mediului aplicarea
rezultatelor cercetării științifice;
 Întelegerea greșită a criteriilor de economicitate și nerealizarea unor investitii
necesare prevenirii poluării;
 Creșterea sensibilă a pericolului unor catastrofe pentru mediu ca urmare a
aplicării tehnologiilor, folosirii instalațiilor și materialelor periculoase;
 Industrializarea excesivă;
 Războaiele locale;
 Industriile de război;
 Sub-dezvoltarea;
 Lipsa unei conștiințe ecologice;
 Radioactivitatea aparută datorită experiențelor nucleare;
 Folosirea neștiintifică a pesticidelor, insecticidelor;
3
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

 Deșeurile menajere.

2. Ocrotirea mediului – problema vitală a lumii contemporane

 
Multă vreme omul nu și-a pus problema de a produce rațional fără a distruge.
Ruperea echilibrului ecologic prin intervențiile necontrolate ale omului este o
caracteristică a celei de-a doua jumatăți a secolului XX. Într-un raport prezentat la
deschiderea anului Vest-European al Mediului de la Bruxelles din 1987, statele fostei
piețe comune au recunoscut că preocuparea lor pentru problemele mediului a apărut
foarte târziu. Dacă pentru țările industrializate problemele mediului sunt legate de
progresul tehnic, pentru țările în curs de dezvoltare ele sunt determinate de
subdezvoltarea și consecințele acesteia asupra alimentației, sănătății, educației și
igienei. O altă problemă îngrijorătoare pentru umanitate o reprezintă poluarea marilor și
oceanelor. De exemplu, poluarea Mediteranei afectează nu numai țările cu acces
maritim la aceasta apă ci printr-un lanț extrem de complex de interferențe și consecințe
însuși organismul unitar al Terrei.
Un rezultat important al Conferintei de la Stockholm din 1972 îl reprezintă planul
de acțiune pentru mediu care cuprinde 109 recomandări adresate statelor pentru
protecția mediului. Prevederile sale se refera la 3 categorii mari de probleme :
1. Evaluarea mediului (analiza, cercetarea, supravegherea și schimbul de
informații privind mediul);
2. Gestiunea mediului;
3. Măsurile de susținere (informarea și educarea publicului, precum și
formarea specialiștilor în domeniul protecției mediului).
La aceeasi Conferință, ziua de 5 Iunie a fost proclamata Ziua Mondială a
Mediului.
Cea de-a doua Conferință Mondială pe probleme de mediu de la Rio de Janeiro
(1992) a avut drept scop elaborarea de strategii și masuri care să contribuie la
combaterea degradării mediului în contextul dezvoltării durabile. Documentele adoptate
în cadrul conferinței au fost :
 Declarația de principii numită și Carta Pământului, în care sunt enumerate
principiile după care omenirea trebuie să se conducă în relatiile inter-umane și în
relațiile dintre om și natură;

4
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

 Agenda 21, care reprezintă un program de acțiune ce va fi aplicat în fiecare

domeniu în care activitatea economică afecteaza mediul înconjurător ;
 Convenția Schimbărilor Climatice, care reprezintă un angajament al țărilor
semnatare ca până în anul 2000 să-și reducă emisiile de bioxid de carbon la
nivelul anului 1990
 Declarația de la Johannesburg, care cuprinde angajamentele statelor semnatare
de a promova și consolida principiile dezvoltarii durabile la nivel local, regional și
global.

„Economia mondială este în strânsă legătură cu mediul şi cu resursele sale,

deoarece pe de o parte utilizează resursele pământului, le extrage şi le
prelucrează, deci le consumă şi pe de altă parte elimină conform principiului
conservării masei şi energiei, cantităţi însemnate de reziduri gazoase, lichide sau
solide, care afectează mai mult sau mai puţin mediul înconjurător.

Creşterea gradului de poluare a mediului poate fi stopată printr-o politică în

concordanţă cu conceptul dezvoltării durabile. În acest sens, tehnologiile viitoare trebuie
să urmărească reducerea consumurilor de materii prime şi energie, să evite pierderile
tehnologice, să economisească energia şi resursele minerale, să reducă la maximum
1
emisiile poluante şi deşeurile, să elimine orice utilizare iraţională a tuturor resurselor”.

3. Dezvoltarea durabilă
- istoria conceptului, abordare globală şi europeană, indicatori de evaluare -

Dezvoltarea durabilă este un concept relativ nou aplicat creşterii economice, cu

scopul de a lua în considerare, în principal, aspectele de ordin ecologic la nivelul
Planetei.Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe
parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinţifice aprofundate pe plan
internaţional şi a căpătat valenţe politice precise în contextul globalizării
Acest nou concept privind dezvoltarea societăţii umane îşi propune să
desemneze totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică al căror
scop fundamental îl reprezintă asigurarea echilibrului dintre sistemele socio-economice
şi resursele naturale.

11
Tiberiu Rusu, Bazele inginerești ale dezvoltării durabile
5
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

„Activitatea economică umană este un subsistem care operează într-un mediu

considerat finit şi pe care îl influenţează şi cu care se interferează permanent. Pe
măsură ce activitatea umană se extinde iar populaţia creşte neîncetat, mai ales în ţările
sărace, se utilizează din ce în ce mai multe resurse naturale, fapt ce generează mai
multe emisii în atmosferă, apă şi sol şi se produc cantităţi tot mai mari de deşeuri care
încep să se apropie de limitele de suportabilitate ale ecosistemului”. 2
Eliberată de presiunea forţelor naturii, omenirea devine tot mai mult ameninţată
de procesele pe care ea însăşi Ie-a generat şi care par să scape într-o măsură tot mai
mare de sub controlul său. Cu cât societatea devine mai „socială”, cu tât ea devine mai
dependentă de natură. Dacă la omul primitiv stress-urile veneau din biosferă, la omul
civilizat ele provin din sociosferă, după cum şi bolile psihosomatice se subsumează tot
mai mult bolilor sociosomatice.

4. Conservarea și gestionarea resurselor naturale

Strategiile succesive de dezvoltare durabilă ale Uniunii Europene (2001 şi

2006) tind să pună accentul într-o măsură crescândă pe conservarea şi valorificarea
prudentă a capitalului natural. Printre factorii determinanţi ai acestei evoluţii a fost
conştientizarea pericolelor reale ale schimbărilor climatice cauzate de activităţile umane
precum şi percepţia publică tot mai accentuată asupra avantajelor folosirii unor produse
ş iservicii curate din punct de vedere ecologic, cu efecte benefice asupra sănătăţii şi
bunăstării oamenilor.
Resursele au devenit o problemă prioritară constantă, în parte şi datorită
creşterii populaţiei globului.
Cu cât populaţia globului creşte cu atât se arde mai mult combustibil, se
folosesc mai multe minerale.
Termenul de resurse ale Pământului a fost folosit de regulă pentru a descrie în
general materialele geologice necesare societății.
Resursele pământului sunt definite ca fiind cantitatea dintr-un anumit material,
de regulă, de natură geologică ce se găseşte în scoarţa terestră şi care sunt necesare
societăţii.3

22
Idem
33
Idem
6
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

Trebuie însă să facem distincția între termenul de resurse şi termenul de

rezerve. Rezervele sunt cantitatea dintr-un material dat care a fost estimată că ar putea
fi utilizată în condiţii economice şi cu tehnologia actuală.

Conceptul de dezvoltare durabilă obligă agenţii economici de a găsi noi

zăcăminte, de a gestiona zăcăminte locale spre dezvoltarea economică a zonei
respective şi a sigură bunăstarea populaţiei din zonă.
Pământul deţine cantităţi însemnate de elemente chimice şi resurse energetice.
Acestea sunt însă plasate diferit pe adâncime cât şi pe suprafaţa solului.
Zăcămintele minerale utile sunt rezultatul activităţii metamorfice şi magmatice a
pământului, zăcăminte plasate în zonele de activitate magmatică, adică la marginile
plăcile tectonice.
Perioada pentru care actualele zăcăminte cunoscute pot asigura necesarul
pentru omenire este greu de prognozat, datorită faptului că nu s-au estimat în mod sigur
modul în care aceste resurse sunt utilizate şi că o serie de resurse utilizate se pot
recicla, dar mai ales prin faptul că nu se poate estima evoluţia descoperirii de noi
resurse.

5. Exploatarea resurselor regenerabile – BIOMASA

Prin biomasă înţelegem cantitatea de materie organică prezentă la un moment

dat în biosferă sau într-un anumit segment al acesteia. Biomasa are în componenţa
următoarele:
Masa organică vie – aflată într-o continuă transformare şi evoluţie, denumită şi
BIOM;
Masa organică moartă formată din:
 masa organică în conservare, respectiv: seminţe, humusul etc;
 masa organică în descompunere, secundară şi care este supusă în permanenţă
activităţii de descompunătorilor fie că sunt ciuperci, bacterii, protozoare.

Biomasa este în întregime utilă. Ea poate fi însă structurată uzual pe diferite

zone de utilizare, începând de la formarea elementelor primare şi până la utilizările cele

7
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

mai complexe. Producţia, sau mai corect cantitatea totală de materie organică care se
formează pe planetă şi care este denumită Producţia Primară netă Mondială (PPNM)
exprimată ca masă uscată este de circa 18,2 x 10 la puterea 10 t/an.

Omul în tentativa să de a proteja mediul şi de a sigură generaţiilor viitoare

resurse nu trebuie să consume mai mult decât pot produce sistemele naturale şi
antropice.
Principalele domenii de utilizare a Biomasei sunt următoarele:
 Biomasa destinată nutriţiei umane
 Biomasa destinată nutriţiei secundare (zootehniei, piscicultură etc)
 Biomasa destinată descompunerii indirecte utile: refacerea humusului şi
igienizarea suprafeţelor;
 Biomasa utilizată la producerea energiei, precum şi în unele activităţi
industriale;
 Biomasa destinată protecţiei şi sănătăţii umane, a animalelor.

6. Tehnologii de proces curate

Principale aspecte ale acestui concept următoarele:

- Reducerea substanţelor şi deşeurilor periculoase;
Un mediu mai bun de lucru atât în unitate, cât şi în zonă adiacentă; poluarea
mai redusă, la nivelul celei mai bune tehnologii; reducerea consumurilor energetice;
- Reducerea consumurilor de apă.
Conceptul menţionat, pleacă de la premisa că: este mai uşor şi mai ieftin să
previi decât să repari după producerea poluării mediului.
Este necesar ca întreaga activitate economică să se desfăşoare plecând de la
politica reducerii poluării la sursă. Se atinge astfel, pe de o parte, optimizarea
producţiei, iar pe de altă parte reducerea poluării.
Respectarea calităţii mediului înconjurător poate diminua costurile de fabricaţie
şi în acelaşi timp poate duce la creşterea competitivităţii produselor.
„La nivelul unităţilor economice există o orientare “pasivă” faţă de tendinţa de
integrare a aspectelor privind protecţia mediului în activităţile economice. Această
orientare “pasivă” se regăseşte în grijă de a nu polua sau de a polua cât mai puţin.

8
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

Există, însă şi o orientare “activă” generatoare a pieţei protecţiei mediului. Este vorba
de industria protecţiei mediului (ecoindustria) care a condus la punerea la punct a
materialelor, echipamentelor, instrumentelor şi tehnologiilor necesare protecţiei
mediului.

Simultan cu consolidarea pieţei ecoindustriei, va apărea un alt tip de activităţi şi

anume acela al serviciilor”.4

7. Gestiunea deșeurilor

Biodiversitatea ar trebui să fie baza oricărei strategii de dezvoltare. La nivelul

factorilor de decizie, mediul continuă să fie înțeles ca apă, aer și sol. Sistemul în care
trăim, ecosfera, este de fapt o complexă ierarhie de sisteme dinamice, care formează
capitalul natural, la care se adaugă capitalul social, cultural și fizic construit de om.
Nu numai omul creează produse și servicii, ci și natura. Masa vegetală,
biomasa animală, echilibrarea sistemului climatic și multe altele sunt exemple de astfel
de produse și servicii. În acest context, biodiversitatea devine o problemă fundamentală
a oricărei strategii de dezvoltare socio-economică, fiindcă fără a fi cunoscute resursele,
nu se poate dimensiona durabil dezvoltarea.
Gestiunea deșeurilor necesită adoptarea unor măsuri specifice, adecvate
fiecărei faze de eliminare a deșeurilor în mediu. Respectarea acestor măsuri trebuie să
facă obiectul activității de monitoring a factorilor de mediu afectați de prezența
deșeurilor.

OBIECTIVE

O serie de alternative de atingere a obiectivelor strategice se bazează, pe

termen scurt și mediu, pe utilizarea instalațiilor pilot-demonstrative. Pe baza acestora
vor fi efectuate evaluări ulterioare, iar pe baza evaluărilor, a cunoștințelor și experienței
acumulate se vor putea extinde pentru implementarea unui sistem integrat de
gestionare a deșeurilor.
Paralel cu aceasta se vor dezvolta campanii de informare și instruire a
populației pentru a obține acceptul public necesar unor investiții ulterioare.
Obiectivele strategice sunt împărțite astffel:
44
Tiberiu Rusu, Bazele inginerești ale dezvoltării durabile
9
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

 obiective strategice generale pentru gestionarea deșeurilor,

 obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deșeuri nepericuloase,
 obiective strategice generale pentru gestionarea deșeurilor periculoase
 obiective strategice specifice anumitor fluxuri de deșeuri periculoase
 obiectivele generale:
 dezvoltarea cadrului instituțional și organizatoric,
 conștientizarea factorilor implicați,
 intensificarea preocupărilor privind reducerea cantităților de deșeuri 
generate,
 exploatarea tuturor posibilităților tehnice și economice privind recuperarea
 reciclarea deșeurilor în vederea reducerii cantității de deșeuri eliminate

Opțiunile de gestionare a deșeurilor urmăresc următoarea ierarhizare a

priorităților, în conformitate cu strategia Uniunii Europene:
 prevenirea apariției – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activitățile care
generează deșeuri;
 reducerea cantităților – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare
domeniu de activitate generator de deșeuri;
 valorificarea– prin refolosire (reutilizare), reciclare materială și recuperare
energetică;
 eliminarea finală – prin depozitare.

Dezvoltarea durabilă prin reciclarea materialelor

Deşeurile pot fi vectori importanţi în răspândirea infecţiilor. Deşeurile, mai ales

cele rezultate de la spitale, conţin foarte des o gamă variată de microorganisme, printre
care şi agenţi patogeni răspânditori de boli infecţioase (viruşi, bacterii, ouă a diverşilor
helminţi etc). În condiţii prielnice agenţii patogeni pot trăi în deşeuri timp îndelungat (zile
sau luni), de unde pot pătrunde în sol, în pânzele freatice, în râuri, putând provoca
infecţii şi chiar epidemii şi în general degradează calitatea mediului.

Măsurile de valorificare a deșeurilor

10
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

Sunt cel mai bine aplicate acolo unde măsurile de evitare a formării nu pot fi
folosite, din punct de ecologic și economic.Valorificarea deșeurilor presupune
„prelucrarea unui deșeu deja format”. Măsurile de valorificare trebuie să faciliteze
creșterea duratei de viață a deșeului în circuitul economic sau reintroducerea lui în
acest circuit. Măsurile de valorificare a deșeurilor, ca și cele de evitare a formării lor, pot
duce la o reducere cantitativă și calitativă a cantităților de resturi de înlăturat, astfel
încât ambele tipuri de măsuri pot fi considerate complementare. Spre deosebire de
evitarea formării, valorificarea deșeurilor necesită la rândul ei energie și cauzează
poluări ale mediului, care în cele din urmă duc la costuri pentru colectare, transport și
valorificare. Acest mod de a privi lucrurile clarifică raporturile dintre evitarea formării și
valorificarea deșeurilor și motivează preferința de principiu pentru cea dintâi. Conform
condițiilor juridice cadru menționate la începutul acestui capitol, valorificarea deșeurilor
trebuie realizată ecologic. Aceasta presupune ca:
 apa, aerul, solul, flora și fauna nu trebuie puse în pericol;
 trebuie evitate cât mai mult posibil poluările fonice și mirosurile;
 să nu fie afectate zonele învecinate și nici cadrul peisagistic.

Valorificarea materială a deșeului presupune separarea sa, pe diferite căi, în

componentele valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului amestecat deja, mai ales
a celui menajer, nu este posibilă decât cu cheltuieli foarte mari și este nesatisfăcătoare
de cele mai multe ori, trebuie folosite toate posibilitățile de colectare selectivă a fiecărui
material în parte sau a fiecărei grupe de material, înainte de amestecarea cu alte părți
reziduale. Acest lucru este valabil și pentru deșeurile încărcate toxic (numite și
„materiale problematice“), a căror prezență în deșeu induce punerea în pericol a
sănătății oamenilor și a mediului. Valorificarea materialelor din deșeuri este posibilă și
sub forma unei valorificări energetice. Aceasta implică utilizarea deșeurilor pentru
obținerea energiei, în acest mod substituindu-se și economisindu-se resurse
neregenerabile, precum cărbunii, petrolul, gazele naturale. Valorificările energetică și
materială se situează în principiu la acelasi nivel. În fiecare caz în parte, este preferată
metoda de valorificare cea mai compatibilă cu mediul înconjurător.

Gestiunea în circuit începe cu fabricarea produselor care generează puține

deșeuri și se termină cu reciclarea la nivel înalt a produselor. În afara de acestea,
gestiunea în circuit presupune și responsabilitatea asupra produsului, ceea ce
înseamnă că producătorul trebuie să ia în considerare încă de la producerea mărfii
11
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

aspectele de management al deșeurilor care vor avea efecte pozitive în ceea ce

privește evitarea formării și valorificarea deșeurilor. În plus, este foarte important
comportamentul conștient al consumatorului în domeniul gospodăririi deșeurilor (de ex.
predarea produselor folosite).

Situaţia actuală a managementului deșeurilor în România este caracterizată de:

• creșterea cantităţilor de deșeuri la condiţii neschimbate pentru zonele
dedepozitare;
• insuficienţa echipamentului pentru colectare și transport; infrastructură
devalorificare nedezvoltata corespunzător.

Programele pentru managementul activităţilor legate de deşeuri, prevăzute în

planuri, vor cuprinde:
- analiza situaţiei şi prognozarea tipului, proprietăţilor şi cantităţilor de deşeuri
generate şi a celor supuse valorificării și eliminării;
- obiectivele, etapele şi termenele pentru implementarea programelor;
- metodele, tehnologiile şi instalaţiile pentru tratarea, valorificarea şi eliminarea
deşeurilor;
- descrierea metodelor, tehnologiilor şi instalaţiilor de tratare, valorificare şi
eliminare a deşeurilor, precum şi a amplasamentelor destinate acestora;
- deciziile legate de amenajarea amplasamentelor, aplicarea tehnologiilor şi
exploatarea instalaţiilor de tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor;
- resursele pentru implementarea programului;
- măsuri pentru sprijinirea, încurajarea şi raţionalizarea activităţilor de gestiune
legate de deşeuri;
- coordonarea cu alte programe legate de această activitate;
- implementarea unui sistem de raportare şi control, de intervenţie imediată, de
evaluare a rezultatelor;
- planificarea dezvoltării zonelor, cu menţionarea amplasamentelor pentru
instalaţiile de tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor.

12
 Bazele inginerești ale dezvoltării durabile

BIBLIOGRAFIE

1. Rusu, T., Bazele inginerești ale dezvoltării durabile.

2. Rusu, T., Protecţia mediului industrial, Ed. Mediamira Cluj-Napoca, 2002.

3. Rusu, T - Tehnologii Nepoluante, Ed. Univ. Tehnica Cluj-Napoca, 1997.

4. Rusu, T., Dolha, C.. - Tehnologii Nepoluante şi Gospodărirea Deşeurilor, Ed.

Universităţii Tehnice Cluj-Napoca 1998.

5. Rusu, T. şi alţii, Managementul activităţilor pentru protecţia mediului, Ed.

Mediamira Cluj-Napoca,

6. Rusu, T., Procedee speciale de control şi reducere a poluării apelor, Ed.

Mediamira Cluj-Napoca.

7. Rusu, T., Bejan, M., Deşeul sursă de venit, Ed. Mediamira Cluj-Napoca 2006.

8. Rusu, T. şi alţii, Deşeuri şi tehnologii de valorificare, Ed. UTPRESS Cluj-

Napoca.

9. Rusu, T., Tehnologii şi echipamente pentru tratarea şi epurarea apelor, Ed.

UTPRESS Cluj-Napoca.

13