UNIVERSITATEA “VASILE ALECSANDRI” DIN

BACĂU

FACULTATEA DE INGINERIE

MASTER UNIVERSITAR

PROGRAM DE STUDII: ŞTIINŢA ŞI INGINERIA PRODUSELOR ALIMENTARE

ECOLOGICE

APLICAȚII ALE NANOMATERIALELOR ÎN

VAFORIFICAREA SUBPRODUSELOR

ÎNDRUMĂTOR: ABSOLVENTĂ,

Şef lucrări. dr. ing. PLATON Nicoleta Dogari Cristina

Bacău

- 2020 –
 Cuprins

1.Definiție : Nanotehnologia și Nanomateriale……………………………………..2

2. Dioxidu de siliciu – utilizari……………………………………………………….3

3. Dioxidu de siliciu in industria alimentară,cosmetică, farmaceutică……………4

4. Efecte asupra sanatatii…………………………………………………………….6

5.Concluzii……………………………………………………………………………8

6.Bibliografie…………………………………………………………………………9

1
 1. Nanotehnologie și Nanomateriale

Nanotehnologie, un termen apărut recent (în jurul anului 1970) în vocabularul savanților,
este definit de către Comisia Europeană ca o tehnologie care operează cu dimensiuni de ordinul
nanometrilor, dar nu depășește dimensiunea de 100 nanometri
Nanotehnologia studiaza modul de manipulare a materiei la scala atomica si moleculara
(intre 1 si 100 nm; 1nm = 10-9m = 10-6 mm) cu scopul de a crea materiale, dispozitive si sisteme
cu proprietati deosebite.

Figura 1. Nanomateriale

Datorita proprietatilor lor deosebite, nano-materialele au diverse aplicatii in medicina,

electronica, producerea de energie, depoluare, industrie.
Sunt formate din mai multe zeci sau sute de atomi sau molecule si pot avea diferite
marimi si morfologii (amorfe, cristaline, sferice)
Unele sunt deja comercializate sub forma de pulberi uscate sau dispersate in lichid
(obtinute prin combinarea nanoparticulelor cu un lichid apos sau organic, cand se formeaza o
dispersie sau o pasta); pentru a obtine dispersii stabile si omogene, uneori este necesara
utilizarea aditivilor chimici (surfactanti sau agenti de dispersie); dispersiile de nanoparticule se
folosesc pentru a fabrica vopsele [2].
Nanomaterialele posedă proprietăți fizice și chimice net superioare substanțelor de
dimensiuni normale, ca de exemplu o reactivitate chimică sporită datorită unei suprafețe de
contact mai mari.
Domeniile potențiale de aplicare a nanotehnologiilor,în sectorul agroalimentar sunt;
 îmbunătățirea proprietăților gustative a alimentelor
 modificarea valorii nutriționale
 utilizate în ambalarea alimentelor, de exemplu pentru asigurarea unei protecții mai bune
(ex: nanoargint) sau pentru a detecta gradul de prosepțime a produselor.
Totuși, pe lângă numeroasele avantaje a nano ingredientelor, ar putea exista riscuri
la care pot fi expuși atât consumatorii, cât și muncitorii din aceste industrii, multe dintre
acestea fiind încă necunoscute oamenilor de știință.
În prezent, nici un studiu nu a reușit să demonstreze prezența evidentă a unor riscuri, dar
nivelul de cunoaștere a acestui domeniu este foarte redus. De exemplu, cercetătorii nu au reușit
încă să găsească un răspuns la numeroase întrebări legate de efectul nanomaterialelor asupra

2
sănătății: Ce se întâmplă în sistemul digestiv? Din cauza dimensiunilor mai mici decât a unui
virus, nanomaterialele pot pătrunde în corp prin căi diferite de cele cunoscute pentru alte
substanțe chimice. Astfel, ele pot trece bariera membranei celulare și produce efecte nedorite.

În cadrul UE, în calitate de ingrediente sub formă nano autorizate sunt doar 2 aditivi:
 E 551 Dioxid De Siliciu – antiaglomerant, utilizat frecvent în alimente sub formă de
pudră, zahăr, sare, condimente, orez…
 E 174 (nanoargint)– colorant ce poate fi utilizant în produse tip Mentos, M Ms, etc.
Toți producătorii, care utilizează la fabricare aceste ingrediente sub formă nano sunt
obligați conform regulamentului 1169/2011 să indice în mod clar prezența acestora.

În final, putem spune că nanomaterialele fabricate pot aduce beneficii importante în

progresul dezvoltării științei alimentelor, dar necesită încă studii aprofundate în ceea ce privește
efectele asupra consumatorilor. Utilizarea acestora trebuie executată cu multă precauție și cu
respectarea unei trasabilități impecabile [3].

2. Dioxidul de siliciu

Dioxidul de siliciu sintetic este folosit în fabricarea vopselelor si a materialelor plastice

 în industria cosmetică, alimentară (ex.purificarea berii, agent antiaglomerant

pentru cafeaua instant), farmaceutică, producerii detergenților.

3
  Ca material izolant, sau la ambalaje ca material de protecție a obiectelor fragile si in
fabricarea cauciucului

 industria sticlei, lentilelor aparatelor optice, ca izolant electric,

 laboratoare sticla de cuarț fiind aproape indispensabilă, sau sticle speciale ca cele
rezistente la temperaturi ridicate.

3. Dioxidul de siliciu în industria alimentară

Nanotehnologia are aplicații și în sectorul alimentar. Principalele evoluții de până acum

vizează modificarea texturii componentelor alimentare, încapsularea componentelor sau a
aditivilor alimentari, crearea de gusturi noi, eliberarea controlată a aromelor, dezvoltarea de
nanosenzori în vederea trasabilității și a monitorizării stării alimentelor în timpul transportului și
al depozitării și/sau creșterea biodisponibilității componentelor nutritive[4].
Dioxidul de siliciu se regaseste în alimentele pe care le consumăm. Unele nanomateriale
sunt utilizate de câteva decenii în alimentele pe care le consumăm cu rol de aditiv. Două astfel de
exemple sunt dioxidul de titan, menționat adesea sub codul său de aditiv alimentar E171, și
dioxidul de siliciu sintetic amorf (SAS) sau E551.
Dioxidul de siliciu este utilizat ca agent de limpezire pentru îndepărtarea
particulelor solide suspendate din lichid în băuturi, dar și pentru a împiedica formarea de
aglomerări în alimente sub formă de pulbere. Este  emulgator și gelifiant artificial.

4
 În industria alimentară se utilizează soluțiile și gelurile de dioxid de siliciu. Substanța se
prezintă sub formă de granule translucide sau sub formă de pulbere, cu suprafața poroasă și cu
porii de diferite dimensiuni.

Aditivul E551 dioxid de siliciu se utilizează împreună cu E552 la :

 prafuri de produse alimentare deshidratate (inclusiv zaharuri), în doza de 10g/kg,
 la sare și substituenții săi, 10 g/kg,
 în suplimente dietetice,
 în produse alimentare sub formă de tablete, pastile și drajeuri,
 limpezirea și stabilizarea berii,
 condimente, usturoi pulbere, ceapă pulbere, vanilie, zahăr pudră, cafea, cacao, tablete
dietetice.
 în guma de mestecat, bomboane, bere, pâine, produse de cofetărie, orez, fidea, semințe
etc.

Necesitatea utilizării aditivului E551 dioxid de siliciu constă în faptul că acesta reprezintă
un adsorbant cu o putere mare de reținere a vaporilor, gazelor sau chiar a diverselor impurități
prezente în unele produse alimentare. Astfel, în bere sunt utilizate preparate de silicagel care
adsorb proteinele cu moleculă mare, responsabile de tulbureala produsului finit, tratament care
nu afectează stabilitatea spumei, culoarea și gustul produsului [5].

Aditivul E 551 dioxid de siliciu mai este utilizat la unele produse alimentare cu rolul de
purtător (suport) pentru coloranți și antispumanți, precum și ca agent de uscare.
Excesul

Limita maximă admisă pentru siliciu a fost stabilită la 700 mg pe zi, însă datorită
cercetărilor recente aceasta este prea mare și ar trebui refăcută.

Siliciul poate scoate din organism alți nutrienți, ceea ce poate produce efecte grave asupra
noastră. De exemplu – suplimentele cu siliciu conțin o enzimă ce distruge vitamina B1.

Suplimentele alimentare cu siliciu pot produce urinare excesivă, pietre la rinichi și afecțiuni
hepatice.

Folosirea îndelungată a suplimentelor cu siliciu nu este recomandată pentru ca acestea pot

distruge rinichii si ficatul

În 2013 a fost efectuat un studiu prin care s-a arătat că nanoparticulele de siliciu (dioxid de
siliciu) folosite în alimente și medicamente sunt foarte toxice pentru celulele hepatice.

Femeile însărcinate sau care alăptează trebuie să evite suplimentele ce conțin siliciu.

5
 Aditivi alimentari şi obţinerea de alimente noi

Actual în SUA şi Germania se comercializează deja suplimente alimentare destinate

sportivilor sau persoanelor ce au nevoie de alimentaţie specială, care conţin o serie de compuşi la
dimensiuni nano pentru a putea străbate bariera stomacală şi să ajungă la nivel celular mult mai
repede decât dacă ar avea dimensiuni normale.

Fig. 2 Suplimente alimentare cu conţinut de nanoparticule

Efectele asupra sănătăţii

Rapida răspândire a nanotenologiei în cadrul industriei alimentare a ridicat şi o serie de

întrebări cu privire la impactul asupra sănătăţii consumatorului. Se cunoaşte faptul că substanţele
la dimensiunile nano nu mai respectă proprieţăţile fizico-chimice ca şi în cazul dimensiunilor
normale şi se caracterizează printr-o reactivitate foarte mare. De asemenea prin dimensiunea lor
nanoparticulele au capacitatea de a străbate peretele celular şi să ajungă în interiorul celulei astfel
că folosirea lor ridică o serie de întrebări.

▪ Se cunosc puţine informaţii despre toxicitatea nano-argintului pentru organismul

uman. În urma studiilor realizate recent, s-a ajuns la concluzia că, deşi argintul obişnuit este
relativ netoxic, nano-argintul inhalat sau înghiţit poate pătrunde în fluxul sanguin şi ajunge în
sistemul nervos central unde poate provoca efecte adverse mai severe decât cele cauzate de
argintul obiţnuit. Unul din motivele pentru care ne putem astepta la efecte mai severe se
datorează suprafeţei mari a nanoparticulelor, care va duce la eliberarea unei concentraţii relativ
mai mari de ionide argint dizolvaţi (şi reactivi).

▪ Nanomaterialele utilizate la fabricarea ambalajelor nu sunt în contact direct cu

produsele alimentare, astfel încât contaminarea directă ar fi puţin probabilă, dar cu toate acestea
ar putea exista posibilitatea eliberării lor în mod accidental, datorită deteriorării ambalajului. O
altă problemă o constituie eliminarea ambalajului după consumul de alimente, deoarece nu este
clar dacă nanomaterialele pot avea efecte negative asupra mediului înconjurător odată intrate în
sistemul deşeurilor [6].

În anul 2009 Autoritate Europeană Pentru Siguranţa Alimentelor a emis un raport cu

privire la potenţialu toxic al nanomaterialelor din care rezultă că :

6
 ▪ problema riscurilor legate de utilizarea nanotehnologiilor şi a unor produse care conţin
nanoparticule nu poate fi evitată;

▪ metodele de detectare, măsurare şi caracterizare a nanoparticulelor din alimente sunt

încă limitate;

▪ profilul toxic al nanoparticulelor nu poate fi extrapolat din cel al materialului la

dimensiuni normale;

▪ dezvoltarea studiilor şi a cercetării pe direcţiile amintite; [1]

7
CONCLUZII

1. Foarte multă lume este încă reticentă la utilizarea nanotehnologiei în general şi mai
ales la aplicaţiile acestei ştiinţe în industria agro-alimentară şi este în mod evident nevoie de o
informare mai largă şi o conştientizare a populaţiei asupra avantajelor reale pe care le poate oferi
nanotehnologia pentru sănătatea publică ca să se poata înregistra paşi înainte şi din acest punct
de vedere.

2. Nanotehnologia poate aduce beneficii importante industriei alimentare prin mărirea

duratei de conservare a alimentelor, creşterea siguranţei alimentare, obţinerea de alimente cu
valoare nutritivă ridicată. etc.

3. Se impun programe de cercetare în acest domeniu atât pe posibilitatea aplicării

nanotehnologiilor în industria alimentară cât şi pe partea analitică cu privire la detectarea şi
dozarea nanocompuşilor.

5. Adoptarea unei legislaţii care să reglementeze posibilitatea aplicării nanotehnologiilor

şi nanomaterialelor în sectorul alimentar.

Bibliografie

8
1. Q. Chaudhrz, R. Watkins, L., Castle, Nanotechnologies in Food, Hardcover, 2010.

2. http://www.nanoprotect.co.nz/what-is.htm

3. www.foodnavigator-usa.com

4. www.nanobio-raise.org

5. http://www.microfiltration.nl/appl_micro_filtration.php

6. http://www.kochmembrane.com/sep_ro.html

7. http://www.foodproductiondaily.com/Quality-Safety/Nano-sensors-offer-rapid-detection-of-
Salmonella-claims-ARS