Sunteți pe pagina 1din 4

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ ŞI ERGOTERAPIA ÎN

AFECŢIUNILE OSTEOARTICULARE,
REUMATISMALE ŞI TRAUMATICE

Consecinţele acestor afecţiuni, sub aspect funcţional sunt asemănătoare,


ele depinzând mai mult de localizarea leziunilor care determină pierderea sau
limitarea mobilităţii corporale.
Dintre acestea, unele afecţiuni reumatice duc la invalidităţi mari.
Specific afecţiunilor reumatice, articulaţiile sunt dureroase, umflate,
rigide, deformate, terapia ocupaţională constituind o formă specifică de
reeducare funcţională. Alături de tratamentul medical, terapia ocupaţională şi
ergoterapia sunt metodele importante care sunt puse în practică corelate cu
mecanismele deformaţiilor articulare.
La fel ca şi în afecţiunile ortopedico-traumatice care pot surveni în unele
domenii de activitate, afecţiunile reumatice pot avea consecinţe importante sub
aspect fizic şi psihic, uneori până la scoaterea din activitate. Durata bolii sau a
invalidităţii pe care o antrenează, imposibilitatea continuării activităţii şi
ocupaţiei avute anterior îmbolnăvirii, duc la pierderea forţei fizice, iar sub aspect
psihic pot duce la apatie şi indiferenţă.
Pierderea capacităţii de muncă înseamnă o pierdere a respectivului capital
de muncă pe care îl reprezintă fiecare persoană, în urma căreia este afectată atât
persoana respectivă cât şi societatea.
Deficienţele fizice şi psihice de această natură pot fi corijate şi depăşite
iar capacitatea de efort şi muncă poate fi recuperată, deşi există şi riscul
recidivei. Din acest motiv respectivii bolnavi trebuie urmăriţi continuu,
tratamentul să se desfăşoare pe etape, până când bolnavul depăşeşte pericolul şi
poate fi integrat în activitatea normală de muncă.
În toate cazurile de afecţiuni osteoarticulare şi reumatismale, când începe
să apară remisiunea bolii, când durerea nu mai împiedică reeducarea funcţională,
terapia ocupaţională şi ergoterapia, prin mijloace specifice pot fi aplicate,
nefiind necesare poziţiile de repaus şi de strictă imobilizare. Acestea urmăresc
prin ocupaţie şi muncă, corectarea defectelor de execuţie
a mişcărilor, a gesturilor.

Principalele obiective ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în


afecţiunile respective sunt:
- tonifierea musculaturii şi obţinerea unei stări generale bune;
-  prevenirea deformaţiilor, anchilozelor, atrofiilor musculare;
- readaptarea sau reorientarea profesională.
Pentru abordarea acestui grup de afecţiuni, terapeutul trebuie să aibă în
vedere o anumită succesiune a metodelor de reeducare, legate de activităţile
necesare bolnavului de la primele ore ale zilei (ridicarea din pat, igiena,
gimnastica, îmbrăcarea, manevrarea unor obiecte de toaletă, de comunicare, etc,
apoi utilizarea aparatelor de uz casnic, până la cele profesionale).
Trebuie combătută înclinaţia bolnavilor cu astfel de afecţiuni de a sta cât
mai mult în pat sau în fotoliu. Specific acestor afecţiuni, handicapul fizic este
resimţit intens de către  bolnav.
Echipa terapeutică urmăreşte ameliorarea stării fizice prin diferite
mijloace, între care cele ale kinetoterapiei, terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei,
prin diferite prestaţii şi prin realizarea de obiecte, manual, fac ca bolnavul să
accepte recuperarea care, deseori durează mult şi este dureroasă, cu o evoluţie
dificilă.
Aspectul esenţial în recuperarea bolnavului traumatic şi reumatic este
câştigarea amplitudinii mişcărilor şi a forţei musculare, dar şi obţinerea
adeziunii sale de a contribui activ la recâştigarea utilităţii pentru el şi pentru cei
din jur.
Ergoterapia urmăreşte prin mijloacele sale obţinerea unor efecte
importante ca:
- efecte preventive - evitarea evoluţiei deformaţiilor, apariţiei anchilozelor
şi a contracturilor;
- efecte recuperatorii - redarea tonusului muscular normal, menţinerea
articulaţiilor într-o stare normală, care să asigure executarea mişcărilor libere;
- efecte educative - bolnavul este informat asupra stării sale, scopului
terapeutic şi rezultatelor care se pot obţine.
Recuperarea bolnavilor cu afecţiuni reumatice urmăreşte obţinerea
autonomiei maxime pentru activităţile zilnice, prin efort propriu sau prin
recurgerea la aşa-zisele “mijloace tehnice auxiliare” (accesorii simple sau
automatizate).
Terapia ocupaţională şi ergoterapia nu au în vedere numai bolnavii
spitalizaţi, ele au rol important şi în recuperarea bolnavilor ambulatori şi a
celor imobilizaţi la domiciliu. Astfel, pe lângă terapia medicamentoasă,
hidroterapia, kinetoterapia, psihoterapia, etc. ergoterapia recurge la gestualitatea
specifică muncii artizanale şi a celei din viaţa cotidiană, la mijloacele de joacă şi
sportive, la cele recreative, ca metode de recuperare fizică şi psihică.
Echipa terapeutică în serviciile de reumatologie este constituită din medic,
 psiholog, kinetoterapeut. Colaborarea între kinetoterapie şi ergoterapie se
impune, ergoterapia fiind metoda care consolidează efectele kinetoterapiei prin
realizări de obiecte în care gestualitatea este repetată şi finalizată, dar şi
motivată.
Poziţia subiectului în care efectuează munca este foarte importantă, mai
importantă decât munca în sine, de asemenea efortul solicitat şi tehnica aplicată
trebuie să prevină apariţia durerii şi a oboselii.

Recuperarea mâinii reumatice este anevoioasă şi necesită timp. Dintre


ocupaţiile şi lucrul obişnuit în terapia ocupaţională şi ergoterapie pentru
recuperarea mâinii reumatice amintim pentru poliartrita reumatoidă:
- diferite jocuri cu mingea de tenis, pe care bolnavul o prinde în mână
efectuând diverse mişcări de extensie, flexie, rotaţie;
- cititul şi răsfoitul unor albume (manevrând cu degetele filele acestora
ţine policele în abducţie maximă);
- confecţionarea unor biluţe din hârtie (mărgele) prin rulare pe o andrea
sau rularea unei hârtii folosind ambele mâini;
- rularea unei feşe sau alte materiale în direcţie radială;
- imprimarea unor modele folosind un rulou sau o ştampilă;
- confecţionarea unor obiecte artizanale (flori artificiale, coşuleţe, cutii,
jucării);
- folosirea unor jucării (titirobil, învârtind sfârleaza în sens radial);
-  jocuri cu bile de diferite mărimi în care solicită fiecare deget pe rând
pentru manevrarea acestora;
- cusutul, brodatul, împletitul;
- modelarea plastilinei, a lutului.
Terapia ocupaţională şi ergoterapia în poliartrita reumatoidă urmăreşte,
prin mişcările respective, întărirea aparatului extensor al degetelor, întărirea
interosoşilor şi lombricalilor, opozantului auricular şi policelui. Un loc
important îl are reeducarea prehensiunii.
Pentru recuperarea artrozelor mâinii terapia ocupaţională şi ergoterapia
recomandă gesturi şi mişcări ca:
- strângerea repetată a unor obiecte elastice în mână (mingi, jucării
gonflabile);
- modelarea unor materiale semimoi (antrenează numeroase grupe
musculare şi diferite tipuri de prehensiune);
- manevrarea unor obiecte mici (mărgele, bile, construcţii din beţe de
chibrit, împletituri din fire, broderii, desen, pictură, căntat la pian, fluier, etc.).
Mişcări folosite în cadrul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei pentru
recuperarea articulaţiei cotului şi umărului:
-  jocuri şi activităţi care antrenează concomitent mâna, cotul şi umărul;
-  periatul unor obiecte;
- lustruirea unor suprafeţe orizontale şi verticale;
- mânuirea fierăstrăului;
- înşurubarea şi deşurubarea unor becuri, siguranţe, robinete;
-  jocul de cărţi;
- cusutul pe gherghef;
-  jocul cu mingea (lovirea de sol şi de perete a mingii şi reprinderea ei);
- călcatul rufelor;
- cusutul la maşina manevrată manual.
Pentru afecţiunile reumatice ale piciorului, ergoterapia, până la un punct,
foloseşte aceleaşi mijloace ca şi kinetoterapia:
-  bicicleta ergometrică;
- exerciţiul de apucare a unui prosop cu degetele piciorului;
- rularea piciorului pe un cilindru pe care îl deplasează înainte-înapoi;
- lansarea unei bile de pe picior prin extensia degetelor şi dorsiflexia
acestora;
- folosirea maşinii de cusut cu pedală.
În activitatea de terapie ocupaţională şi ergoterapie la bolnavii reumatici
se impune respectarea principiului “de la uşor la greu”, “de la simplu la
complex”, pentru a nu depăşi pragul durerii şi al oboselii.