Topografia militară

Tema: 1. Orientarea în teren fără hartă.

Subiectele de studiu
1 .Orientarea în teren.
2. Deplasarea după azimut în teren a militarilor singulari şi ocolirea obstacolelor.
3. Deplasarea după azimut în componenţa Gr.I.Mo, respectarea direcţiei indicate, distanţei şi
ocolirea obstacolelor.

Orientarea în teren.

Orientarea topografică
aflăm direcţiile punctelor cardinale şi locul de staţie faţă de detaliile de planimetrie
şi de nivelment înconjurătoare, a găsi direcţia indicată pentru deplasare şi a păstra această
direcţie pe timpul deplasării. Prin punctele cardinale înţelegem cele patru puncte cunoscute sub
denumirea: Nord (N), Est (E), Sud (S) şi Vest (V).Orientarea topografică se începe cu indicarea
direcţiei NORD imaginată prin direcţia spre unul din obiectele din teren, si punctul său de
staţionare în comparaţie cu unul din reperele din teren , bine determinate. După aceasta se
numesc reperele şi alte obiecte din teren , se indică direcţiile spre ele si distanţele aprocsimative.
Direcţiile spre repere se indică comparativ cu locul de staţionare (în faţă , în drepta, în stînga) sau
după direcţiile cardinale. Ordinea numirii reperelor – de la dreapta spre stânga .
De regulă, în calitate de repere se aleg detalii de nivelment sau planimetrie din teren bine
vizibile (crestele înălţimilor, copaci, case, piloni izolaţi, intersecţii de drumuri, colţurile pădurilor,
livezilor ş.a.). Reperele se numerotează de la dreapta spre stânga şi în dependenţă de depărtare
dinspre sine spre inamic. Unul din ele se consideră reper de bază.

Modalitatea orientării topografice :

NORDUL – trece prin direcţia turnului de comprimare a apei. Sudul, estul şi Westul
respectiv - Noi ne aflăm la margenea de sud a pădurii Fîntîniţa; 1 km spre nord – tabăra
sportivă (5484), în dreapta 2 km pădurea „Zveru”, în spate 12 km localitatea „Floreni”.

Orientarea tactică
Pe cînd prin orientarea tactică se înţelege determinarea locului de staţie pe câmpul de
luptă, cunoaşterea dispozitivului trupelor proprii şi al trupelor inamicului, cunoaşterea datelor
asupra acţiunilor inamicului, precum şi a misiunilor de luptă ale subunităţilor proprii.
Detaliile de planimetrie şi de relief faţă de care se determină locul de staţie se numesc
repere.
Datoria fiecărui soldat şi gradat pe câmpul de luptă este să cunoască: unde se află, care
sunt localităţile apropiate sau care sunt obiectele de pe teren ori în jurul său, denumirea lor şi
la ce distanţă sunt; unde este inamicul; unde este grupa şi plutonul; iar gradatul, în plus, - unde
este compania din care face parte; care este misiunea lui. Cănd militarul cunoaşte aceste
probleme înseamnă că este orientat.
Exemplu „ Inamicul cu forţele 3 B.I.Mo. a trecut la ofensivă în direcţia localităţii Roşu,
Se aşteaptă sosirea a B.54 I.Mo în a 2 jumătate a zilei de ___
Trupele proprii în componenţa B3I.Mo şi B5IMo din componenţa Bg.3I.Mo au
pregătit raionul de apărare de-a lungul drumui de cămp vie – paduricea Zveru
Poziţia întîi a trupelor proprii se află începînd reper R 1 (intersecţia drum de câmp) pînă
R 4 (cota 171,2)
În eşalonul II se află Cp.15 şi Cp 14 a B5I.Mo.
 1 . Ordinea deplasării după azimut în teren a militarilor singulari.
Esenţa deplasării după azimut constă în iscusinţa de a găsi şi menţine cu ajutorul busolei a
direcţiei indicate. Pentru aceasta e necesar de a cunoaşte datele pentru deplasare —
azimuturile magnetice de la un reper la altul şi distanţa dintre repere. De obicei, comandantul
plutonului indică comandantului grupei datele pentru deplasare. De asemenea, în acelaşi timp
cu darea misiunii îi înmânează şi schema itinerarului sau tabelul azimuturilor. Cîteodată aceste
date sunt pregătite de însuşi comandantul grupei.
Deplasarea după azimuturi se efectuează atât pe jos, cît şi cu autovehicului. Modul de
deplasare pe jos după azimut va fi examinat după modelul indicat pe schemă.
În punctul iniţial al itinerarului (primul reper Nisporeni) se stabileşte cu ajutorul busolei
azimutul direcţiei de la Nisporeni spre vad (reperul al doilea), adică 34°. Orientând busola se
vizează prin gaură şi cătare în
Faţă şi se observă în teren un oarecare obiect care se află srict pe această direcţie.
Aceasta va fi un reper intermediar sau secundar care se va folosi în continuare pentru
menţinerea direcţiei. Se începe deplasarea spre acest reper, calculându-se concomitent paşii
dubli. În exemplul nostru, pe primul sector de cale, în calitate de reper intermediar (secundar)
poate fi ales un tufar separat. Ajungând până la el, din nou se stabileşte cu ajutorul busolei
direcţia deplasării spre reperul al doilea conform aceluiaşi azimut 34 ca şi în punctul iniţial. Pe
această direcţie se observă următorul reper intermediar (de exemplu o grămadă de pietre) şi se
continuă deplasarea spre el şi aşa mai departe până se va trece distanţa dată (633 de dubli paşi)
de la primul reper (Nisporeni) până la reperul al doilea (vad).
La reperul al doilea, indicatorul cătare se deplasează ia o nouă diviziune ce corespunde
azimutului magnetic pentru reperul al treilea, direcţia de la vad până la întretăierea potecii cu
alta, adică cu 12°, apoi se repetă aceleaşi acţiuni ca şi în timpul deplasării spre reperul al
doilea. Astfel, deplasarea după azimut se efectuează prin treceri succesive de la un reper ia
altul folosindu-se pe parcurs reperele intermediare. Dacă direcţia deplasării coincide cu
detaliul, care este dispus într-o linie dreaptă (linia de transmisiuni, poteca, malul canalului,
şanţul, etc.), deplasarea se efectuează de-a lungul lui şi rămâne doar de a socoti paşii dubli.
Ocolirea obstacolelor. În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot întâlni
nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc), pe care e mai
uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe partea opusă a
obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe teren şi din ochi se
stabileşte distanţa : se socoate distanţa traversată până la punctul de oprire în faţa obstacolului, iar
după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de partea opusă a obstacolului;
instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la punctul de oprire lăţimea
măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de mai departe, se continuă
deplasarea.

2. Ordinea deplasării după azimut în componenţa Gr.I.Mo, respectarea direcţiei indicate,

distanţei şi ocolirea obstacolelor.
Deplasarea după azimut în componenţa Gr.I.Mo cu autovehiculul. În calitate de repere pe
itinerarele de deplasare trebuie să fie alese astfel de obiecte care vor fi văzute nemijlocit din
autovehicul: înălţimi, păduri separate, localităţi, intersecţii şi cotituri bruşte ale drumurilor, poduri,
pasaje de nivel, etc.
E raţional de a stabili repere la distanţe de 15—29 min. de deplasare (10—15 km). Datele pentru
deplasare se încadrează în schema, care, în comparaţie cu schema de deplasare pe jos, se deosebeşte
prin parametri, distanţe mărite care se exprimă nu prin paşi, ci în kilometri. În afară de aceasta, pe
schema itinerarului e raţional de a indica amănunţit caracterul şi configuraţia drumurilor adiacente
itinerarului, reperele caracteristice de-a lungul itinerarului şi din părţile laterale ale lui şi alte
amănunte care ar putea înlesni orientarea pe drum fără a schimba viteza de deplasare.
La punctul iniţial al itinerarului se notează indicele vitezometrului, cu ajutorul busolei se
stabileşte azimutul deplasării, în direcţia deplasării se controlează reperul secundar şi se începe
deplasarea. Pe parcursul drumului se confruntă corespunderea deplasării cu reperele marcate pe
schemă, cu reperele din părţile laterale ale itinerarului reprezentate pe schemă, precum şi cu
2
reperele intermediare. La apropierea de cotitură e necesar să se micşoreze întrucâtva viteza de
deplasare, să se recunoască reperul pe care e reprezentat cotitura itinerarului şi, dacă locul şi direcţia
cotiturii nu trezesc îndoieli, se face cotitura şi se continuă deplasarea fără a opri autovehiculul. La
ieşirea într-un nou teren, se va verifica azimutul direcţiei deplasării după busolă.
La aceasta trebuie de ţinut cont, că în timpul deplasării în autovehicul, indicii busolei pot fi
incorecţi din cauza influenţei câmpului magnetic al autovehiculul. Greşelile pot fi până la 10—15°.
De aceea, în caz de necesitate de a preciza azimutul direcţiei deplasării de mai departe, trebuie de
ieşit din autovehicul şi de îndepărtat de el la 30—40 m.
Ocolirea obstacolelor. În timpul stării de luptă pe itinerarul deplasării nu rareori se pot întâlni
nu numai obstacole naturale, ci şi artificiale (câmpuri minate, grămezi în păduri, etc), pe care e mai
uşor să le ocoleşti decât să le învingi. Ocolirea obstacolelor se efectuează astfel: pe partea opusă a
obstacolului, exact după direcţia deplasării se observă un oarecare obiect de pe teren şi din ochi se
stabileşte distanţa : se socoate distanţa traversată până la punctul de oprire în faţa obstacolului, iar
după aceea, ocolind obstacolul, se iese spre obiectul observat de partea opusă a obstacolului;
instalându-se lângă acest obiect, se adaugă la distanţa traversată până la punctul de oprire lăţimea
măsurată a obstacolului şi, stabilind cu ajutorul busolei direcţia căii de mai departe, se continuă
deplasarea.