Sunteți pe pagina 1din 2

O noapte furtunoasă

de I.L. Caragiale

-modalități de realizarea a comicului-

În studiul Publicul și arta lui Caragiale, Paul Zarifopol preciza simțul și gustul comicului
enorm – fundamentul însuși ieșea la iveală cu elementară evidență, capacitatea lui Caragiale de
a se amuza și curiozitatea erau nemărginite. Tehnica veche a avut o influență aparte asupra
comediei lui Caragiale, aceasta potrivindu-se bine materialului comic.

Comicul marelui dramaturg este divers, asemenea și modalitățile de realizare ale acestuia.
Ironia, satira, ridicolul sunt doar câtema din modalitățile de realizare a comicului. Mijloacele de
redare a epocii scot în evidență un mare artist comic. Motivele, procedeele și modalitățile
întâlnite în operă acționează simultan, Caragiale redând aspecte comice ale evenimentelor, ale
comportamentului oamenilor, ale ideilor și cuvintelor.

În opera O noapte furtunoasă comicul rezultă din contrastul între aparență și esență:
acțiunea se conturează în jurul onoarei de familist a jupânului Dumitrache, care este pus însă în
situația comică de înșelat, însă refuză să accepte adevărul, în ciuda faprtului că are numeroase
dovezi ale infidelității soției și necinstei lui Chiriac. Rică Venturiano este prezentat într-o dublă
postură comică, de demagog ideologic și de fante îndrăgostit.

O altă modalitate o reprezintă atitudinea ironică autorului față de personaje și de situațiile


în care acestea acționează. Pornind de la propria afirmație, aceea că nimic nu arde pe ticăloși mai
mult ca râsul , adept al preceptului râsul îndreaptă moravurile, Caragiale își iubește cu patimă
personajele, îi este dragă lumea aceasta degradată, deoarece astfel poate ridiculiza moravurile
locuitorilor din mahalalele bucureștene. Este un bun cunoscător al limbajului și mentalității
acestor oameni. Împrejurările cele mai surprinzătoare în care sunt puse personajele, provocate
de coincidențe, confuzii sau situații echivoce, situații care deși par banale, efectul lor este
monumental asupra personajelor, agitându-se, dovedind emoții puternice ceea ce stârnește
hohote de râs: Jupân D. este convins că bagabontul atentează la onoarea lui de familist și nu se
gândește niciun moment tânărul se indrăgostise de Zița. Confuzia din mintea soțului capătă
proporții catastrofale. El se chinuie și suferă de teamă să nu îi fie știrbită onoarea de familist.
Această bănuială riscă o ceartă între cei doi amanți, Veta fiind acuzată că se curtează cu
amploiatul.

Comicul este redat in această operă și prin greșelile frecvente de vocabular care se produc
din cauza deformării unor neologisme: pronunție greșită ( levorver, bagabont, amploiat),
etimologie greșită sufragiu cu sens de vot este înțeles cu sensul de servitor. Confuzia se face
între cuvinte deoarece primul provine din limba franceză, iar cel de-al doilea provine din limba
turcă. Crearea unor tipologii de personaje dominate de trăsături morale negative stârnesc
comicul, deoarece nimic nu îndreaptă mai bine defectele umane decât râsul ( tipul încornoratului
– jupân D. tipul primului amorez). În această comedie, Caragiale formează caractere deosebite
deoarece prin trăsături ridicole stârnesc râsul, aceste personaje devenind referință pentru orice
societate, indiferent de ideologie sau de perioada istorică.

Prin ironie sunt dezvăluite voalat carențele observatet supuse criticii, o ironie critică, dar cu
intensitate pozitivă. Satira practică o demascare adâncă și complexă, iar ridicolul reprezintă
culpa unei persoane care caută să evite situații comice, dar care se adâncește mai mult în ea.

În concluzie, Caragiale este “un mare autor comic, adică un creator de comic monumental”
după cum precizează Al.Paleologu.