Sunteți pe pagina 1din 13

A.

Ghid metodologic de gestionare a cercetării statistice privind


frecventarea structurilor de primire turistică
cu funcţiuni de cazare turistică

1. Obiectivele cercetării statistice

Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT) recomandă prin


Directiva
95/57/EC (punctual B) să se colecteze lunar date statistice privind frecventarea
structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.
Informaţiile referitoare la frecventarea structurilor de primire turistică cu
funcţiuni de cazare turistică sunt utilizate pentru lucrări de analiză şi prognoză privind
activitatea de turism, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Institutul
de Cercetare pentru Turism, societăţi cu activitate de turism şi alţi utilizatori.
Cercetarea statistică privind frecventarea structurilor de primire turistică cu
funcţiuni de cazare turistică are următoarele obiective:
 culegerea de date lunare privind numărul de structuri deschise, numărul mediu de
camere şi locuri oferite, numărul de sosiri şi înnoptări ale turiştilor români şi străini
(pe ţări de reşedinţă), pe tipuri de structuri, pe categorii de clasificare, pe zone
turistice, pe judeţe şi regiuni de dezvoltare.
 obţinerea unor statistici de calitate referitoare la frecventarea structurilor de primire
turistică cu funcţiuni de cazare turistică;
 valorificarea rezultatelor cercetării statistice prin publicaţii în acest domeniu.

2. Sfera de cuprindere

Sunt cuprinse în cercetarea statistică structurile de primire turistică cu funcţiuni


de cazare turistică cu capacitatea de cazare existentă de minim 5 locuri-pat. Tipul de
unitate “camere de închiriat în locuinţe familiale” se exclude din cercetările statistice,
indiferent de numărul de locuri-pat existente în aceste unităţi.
În situaţia în care o societate are mai multe tipuri de structuri de cazare, iar unele
din acestea au o capacitate instalată (existentă) mai mică de 5 locuri-pat, se colectează
date şi pentru aceste unităţi (exceptând tipul camere de închiriat).
Structurile de cazare turistică, care au o capacitate existentă (instalată) de cel
puţin 5 locuri-pat şi care conjunctural oferă un număr de locuri mai mic de 5, se cuprind
în cercetarea statistică.
EUROSTAT şi Organizaţia Mondiala a Turismului permite fiecărei ţări stabilirea
unei capacităţi de cazare minime. Criteriul de stabilire al acesteia este acela de a fi
acoperite 95% din înnoptările în structurile de cazare turistică.
Nu sunt considerate structuri de cazare turistică:
- structurile de cazare folosite în exclusivitate de posesori sau chiriaşi, pe o durată mai
mare de un an, indiferent de clasificarea acestora;
- locuinţele secundare ale populaţiei, utilizate în scopuri turistice în mod exclusiv de
posesorii acestora;
1
- căminele, internatele şcolare pe perioada anului şcolar;
- unităţile spitaliceşti (cu excepţia sanatoriilor şi altor spaţii similare ce practică
activităţi turistice);
- vagoanele dormitor;
- adăposturile şi refugiile montane şi similare;
- barăcile şi dormitoarele pentru muncitori, căminele de bătrâni şi casele de copii.

3. Definiţii şi concepte de turism

3.1. Definiţii şi concepte generale

Turismul cuprinde activităţile desfăşurate de persoane în cursul călătoriilor şi


şederilor lor în afara mediului lor obişnuit (reşedinţei obişnuite), pentru o perioadă
consecutivă care să nu depăşească un an, în scopuri de odihnă, pentru afaceri, vizitarea
prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, pelerinaj.
Formele de turism
a) turismul intern: rezidenţii unei ţări date care călătoresc numai în interiorul
acestei
ţări;
b) turismul receptor: nerezidenţii care călătoresc în ţara dată;
c) turismul emitor: rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări.
Cele trei forme de bază ale turismului enunţate anterior pot fi asociate şi se obţin
următoarele categorii de turism:
- turismul interior care regrupează turismul intern şi turismul receptor;
- turismul naţional care reprezintă turismul intern şi turismul emitor;
- turismul internaţional care reprezintă turismul receptor şi turismul emitor.
Pentru scopuri ale statisticilor de turism şi în acord cu modalităţile de bază ale
turismului, vizitatorii pot fi clasificaţi astfel:
a) vizitatori internaţionali: - turişti
- excursionişti (vizitatori de o zi)
b) vizitatori interni: - turişti
- excursionişti (vizitatori de o zi)
Termenul vizitator internaţional desemnează orice persoană care se deplasează
într-o ţara, alta decât aceea în care ea îşi are rezidenţa obişnuită, pentru o perioadă mai
mică de 12 luni şi al cărei motiv principal al vizitei este altul decât acela de a exercita o
activitate remunerată în ţara vizitată.
Vizitatorii internaţionali includ:
- Turiştii care reprezintă vizitatorii care petrec cel puţin o noapte într-o structură
turistică de găzduire colectivă sau privată în ţara vizitată;
- Excursioniştii (vizitatorii de o zi) reprezintă vizitatorii care nu petrec cel puţin o
noapte într-o structură turistică de găzduire colectivă sau privată în ţara vizitată.
Termenul vizitator intern desemnează orice persoană care se deplasează, pentru
o perioadă mai mică de 12 luni, într-un loc situat în ţara sa de reşedinţă, dar altul decât
acela care corespunde mediului obişnuit al său şi al carei motiv principal al vizitei este
altul decât acela de a exercita o activitate remunerată în locul vizitat.
2
În scopuri statistice, sintagma vizitator intern de o zi (excursionist intern)
desemnează un vizitator intern care nu petrece cel puţin o noapte într-o structură
turistică colectivă sau privată, în locul vizitat.
Pentru scopuri ale statisticilor de turism internaţional, o persoană este rezidentă
într-o ţară, dacă:
a) persoana a locuit în ţara respectivă cea mai mare parte a anului scurs (12 luni),
sau
b) persoana a locuit în acea ţară o perioadă de timp mai mică de 12 luni, dar
are intenţia să se reîntoarcă în cele 12 luni care urmează pentru a trăi acolo.

3.2. Definiţii şi concepte specifice

Prin structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică se


înţelege orice construcţie sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier
serviciul de cazare şi alte servicii specifice pentru turişti.
Structura de primire turistică colectivă cu funcţiuni de cazare turistică este
acea structură care pune la dispoziţia călătorilor camere sau spaţii, iar numărul de locuri
pe care îl furnizează trebuie să fie mai mare decât un minimum specificat pentru grupuri
de persoane, mai numeroase decât o simplă familie; toate locurile structurii de primire
trebuie să dispună de o administraţie comercială comună, chiar dacă este o unitate non
profit ( cu scop nelucrativ ).
De la structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică se culeg date
referitoare la:
- Sosirea unui turist se produce când o persoană se înscrie în registrul structurii
de cazare turistică pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi neîntrerupte. În fiecare
structură de cazare se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de numărul de
înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă. Turiştii rămaşi în structură din luna
anterioară celei raportate nu sunt incluşi la numărul de sosiri. Pentru familiile găzduite
în structura de cazare turistică, la numărul de sosiri se include fiecare membru al
familiei pentru care s-a plătit cel puţin un loc de cazare.
- Înnoptarea este intervalul de 24 de ore, începând cu ora hotelieră, pentru care
o persoană este înregistrată în evidenţa spaţiului de cazare turistică şi beneficiază de
găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă
este inferioară intervalului menţionat. Sunt avute în vedere şi înnoptările aferente
paturilor instalate suplimentar (plătite de clienţi).

Exemple:
- un cuplu soseşte şi petrece 3 nopţi într-o lună: trebuie înregistrate 2 sosiri şi 6
înnoptări (2 persoane x 3 înnoptări);
- o persoană soseşte şi petrece 5 nopţi într-o lună: trebuie înregistrată o sosire şi 5
înnoptări;
- o persoană soseşte pe data de 25 iunie şi petrece 10 nopţi: trebuie înregistrată o sosire
şi 6 înnoptări în luna iunie, 0 sosiri şi 4 înnoptări în luna iulie.
- Capacitatea de cazare turistică existentă ( instalată ) reprezintă numărul de
locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare,
3
clasificare al structurii de primire tuirstică cu funcţiuni de cazare turistică, exclusiv
paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate. Numărul de locuri este
determinat pentru structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
existente la 31 iulie, aflate în stare de funcţionare.
- Capacitatea de cazare turistică în funcţiune reprezintă numărul de locuri de
cazare puse la dispoziţia turiştilor de către structurile de cazare turistică, ţinând cont de
numărul de zile cât sunt deschise structurile în perioada considerată. Se exprimă în
locuri-zile ( număr de locuri x număr de zile ). Se exclud locurile din camerele sau
structurile închise temporar din lipsă de turişti, pentru reparaţii sau pentru alte motive.
Formula de calcul:

Cf = ( LP x DP ) + ( LS x DS ) + ( LC x DC )

unde: - Cf este capacitatea de cazare turistică în funcţiune;


- LP este numărul mediu de locuri-pat din camerele permanente;
- LS este numărul mediu de locuri-pat din camerele sezoniere;
- LC este numărul mediu de locuri sezoniere oferite în căsuţe şi terenuri de
campare;
- DP este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile-
pat din camerele permanente;
- DS este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile-
pat din camerele sezoniere;
- DC este numărul de zile din lună în care structura a fost deschisă pentru locurile
sezoniere oferite în căsuţe şi terenuri de campare.
- Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune
exprimă relaţia între capacitatea de cazare în funcţiune şi utilizarea efectivă a acesteia
de către turişti, într-o perioadă determinată. Rezultă din calcul prin împărţirea numărului
total de înnoptări realizate, la capacitatea de cazare turistică în funcţiune, din perioada
respectivă. El se calculează pe tipuri de structuri, pe categorii de clasificare, pe judeţe,
pe forme de proprietate şi pe zone turistice.
Formula de calcul:

In = ( N / Cf ) x 100

unde:- In este indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune;


- N este numărul de înnoptări înregistrate într-o anumită perioadă;
- Cf este capacitatea de cazare turistică în funcţiune.
- Indicele de utilizare brută a capacităţii de cazare exprimă relaţia
între
capacitatea de cazare potenţială şi utilizarea efectivă a acesteia de către turişti, într-o
perioadă determinată.
Formula de calcul:

Ib = ( N / CP ) x 100

4
unde:- Ib este indicele de utilizare brută a capacităţii de cazare;
- N este numărul de înnoptări înregistrate într-o anumită perioadă;
- CP este capacitatea de cazare potenţială care rezultă din înmulţirea numărului de
locuri-pat oferite cu numărul de zile ale perioadei respective.
- Indicele de utilizare netă a camerelor se calculează prin împărţirea numărul
de total de camere utilizate într-o lună la numărul mediu de camere disponibile
în luna respectivă.
Formula de calcul:

Vn = ( Q / Hd ) x 100

unde: - Vn reprezintă indicele de utilizare netă a camerelor


- Q este suma lunară a camerelor ocupate
- Hd este numărul de camere efectiv disponibile
- Indicele de utilizare brută a camerelor se calculează prin împărţirea
numărul
de total de camere utilizate într-o lună la numărul de camere existente în unitate.
Formula de calcul:

Vb = ( Q / He ) x 100

unde: - Vb reprezintă indicele de utilizare brută a camerelor


- Q este suma lunară a camerelor ocupate
- He este numărul de camere existente în unitate

Calcularea indicelui de utilizare brută a capacităţii de cazare precum şi a


indicilor de utilizare netă şi brută a camerelor este opţională, nefiind solicitată
în mod obligatoriu de către EUROSTAT.
- Durata medie a şederii se calculează prin împărţirea numărului de
înnoptări realizate la numărul de sosiri ale turiştilor. Ea se calculează pe tipuri de
structuri, pe categorii de clasificare, pe forme de proprietate şi pe zone turistice.
Numărul persoanelor ocupate cu activitatea de cazare turistică (inclusiv
restaurant) - reprezintă numărul de persoane care lucrează în structurile de primire
turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi în restaurantul, barul, cafeneaua structurii de
cazare, în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din trimestru: salariaţi cu normă întreagă
sau redusă, inclusiv cei angajaţi pentru activităţi ocazionale sau sezoniere; proprietarii
asociaţi şi lucrătorii familiali neretribuiţi care lucrează în mod regulat în structură;
persoanele absente pentru perioade scurte, concedii medicale, concedii plătite. Nu se
includ persoanele detaşate de la alte întreprinderi, persoanele care satisfac stagiul militar
şi cele care absentează o perioadă de timp nedeterminată.

4. Tipurile de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică

Tipurile de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au fost


stabilite prin Ordinul nr. 61 din 27 aprilie 1999 al Autorităţii Naţionale de Turism,
5
pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind clasificarea structurilor
de primire turistică.
Tipurile de structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică stabilite
prin Ordinul nr.61/1999, sunt următoarele:
- Hotelul este structura de cazare turistică amenajată în clădiri sau în corpuri de
clădiri, care pun la dispoziţia turiştilor camere, garsoniere sau apartamente
dotate corespunzător, asigură prestări de servicii specifice şi dispune de recepţie
şi de spaţii de alimentaţie în incintă.
- Hotelurile - apartament sunt hotelurile compuse din apartamente sau
garsoniere, astfel dotate încât să asigure păstrarea şi prepararea alimentelor,
precum şi servirea mesei în incinta acestora.
- Motelul este unitatea hotelieră situată, de regulă, în afara localităţilor, în
imediata apropiere a arterelor intens circulate, dotată şi amenajată atât pentru
satisfacerea nevoilor de cazare şi masă, precum şi pentru parcarea în siguranţă a
mijloacelor de transport.
- Hotelurile pentru tineret sunt structuri de cazare turistică, cu dotări simple,
adaptate cerinţelor caracteristice tineretului, care asigură servicii de cazare,
masă, agrement, pe baza unor regulamente de organizare interioară specifice.
De regulă, sunt amplasate în centre universitare, staţiuni şi în alte zone turistice
frecventate de tineret.
- Hostelurile sunt structuri de cazare turistică cu o capacitate de minim 5 camere
sau apartamente dispuse pe un nivel sau pe mai multe niveluri, în clădiri cu altă
destinaţie iniţială decât cea de cazare turistică.
- Cabane turistice sunt structuri de cazare turistică de capacitate relativ redusă,
funcţionând în clădiri independente cu arhitectură specifică, care asigură
cazarea, alimentaţia şi alte servicii specifice, necesare turiştilor aflaţi în
drumeţie sau la odihnă în zone montane, rezervaţii naturale, în apropierea
staţiunilor balneare sau altor obiective de interes turistic.
- Cabane de vânătoare şi de pescuit sunt structuri de cazare turistică, de
capacitate redusă, amplasate în zone bogate în fond cinegetic şi de pescuit, care
asigură condiţii pentru cazare şi servicii suplimentare specifice activităţii.
- Vilele sunt structuri de cazare turistică de capacitate relativ redusă, funcţionând
în clădiri independente, cu arhitectură specifică, situate în staţiuni
balneoclimaterice sau în alte zone şi localităţi de interes turistic, care asigură
cazare turiştilor şi prestarea unor servicii specifice.
- Bungalourile sunt structuri de cazare turistică de capacitate redusă, realizate,
de regulă, din lemn sau din alte materiale similare. În zone cu umiditate ridicată
(munte, mare) acestea pot fi construite şi din zidărie. Sunt amplasate în
perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă, ca unităţi independente în cadrul
unor staţiuni sau zone turistice sau ca spaţii complementare pe lângă alte
structuri de cazare turistică. Asigură cazarea turiştilor, precum şi celelalte
servicii prestate de unitatea de bază. Funcţionează, de regulă, cu activitate
sezonieră.
- Pensiunile turistice rurale şi urbane sunt structuri de cazare turistică având o
capacitate de cazare de până la 10 camere, totalizând maxim 30 locuri în mediu
6
rural şi până la 20 camere în mediu urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor
sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea
turiştilor, pregătirea şi servirea mesei.
- Pensiunile agroturistice sunt pensiunile turistice care pot asigura o parte din
alimentaţia turiştilor cu produse din producţie proprie.
- Campingurile sunt structuri de cazare turistică destinate să asigure cazarea
turiştilor în corturi sau rulote, astfel amenajate încât să permită acestora să
parcheze mijlocul de transport, să îşi pregătească masa şi să beneficieze de
celelalte servicii specifice acestor tipuri de unităţi.
Capacitatea campingurilor se exprimă în număr de locuri de campare şi se
stabileşte prin înmulţirea cu 4 a numărului parcelelor de campare, la care se
adaugă eventualele locuri de cazare în căsuţe tip camping şi/sau în bungalouri
amplasate în incinta unităţii.
- Căsuţele sunt spaţii de cazare de dimensiuni reduse, realizate din lemn sau
alte materiale similare, compuse de regulă dintr-o cameră şi un mic antreu sau
terasă şi uneori dotate cu grup sanitar propriu.
- Satul de vacanţă este un ansamblu de clădiri, de regulă vile sau
bungalouri, amplasat într-un perimetru bine delimitat, care asigură turiştilor
servicii de cazare, de alimentaţie şi o gamă largă de prestaţii turistice
suplimentare (agrement, sportive, culturale etc.)
- Popasul turistic reprezintă o structură de cazare turistică de capacitate
redusă, formată din căsuţe şi/sau bungalouri, amplasate într-un perimetru
bine delimitat, care asigură servicii de cazare şi alimentaţie, precum şi
posibilităţi de parcare auto.
Dotarea şi serviciile aferente sunt identice cu ale campingurilor de
aceeaşi categorie, cu excepţia faptului că popasurile turistice nu dispun de teren
de campare.
- Camerele de închiriat în locuinţe familiale sau în clădiri cu alţă destinaţie,
sunt structuri de cazare turistică constând într-un număr limitat de spaţii,
care oferă servicii de cazare şi posibilitatea preparării hranei în bucătăria
folosită exclusiv de
turişti sau în comun cu locatarul.
- Structuri de cazare turistică pe nave fluviale şi maritime, inclusiv pontoane
Plutitoare Ordinul nr.61/1999 a fost abrogat şi a intrat în vigoare Ordinul
nr.636/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind clasificarea
structurilor de primire turistice.
Principalele modificări pe care le aduce acest nou Ordin sunt următoarele:
- Modificarea încadrării pensiunilor turistice, din pensiuni turistice urbane
(clasificate pe stele) şi pensiuni statistice rurale (clasificate pe flori) în:
modificarea încadrării pensiunilor turistice, din pensiuni turistice urbane şi
pensiuni turistice rurale, în:
a. Pensiuni turistice, clasificate pe stele, localizate în mediu urban cu o
capacitate maximă de până la 20 de camere;
b. Pensiuni agroturistice, clasificate pe flori, din mediul rural, cu o capacitate de
cazare de maxim 8 camere.
7
- Eliminarea categoriei de “hoteluri pentru tineret” care se suprapune cu cea de
“hostel”;
- Eliminarea cabanelor de vânătoare şi de pescuit şi introducerea unei singure
categorii “cabane turistice”
Menţionăm faptul că , începând cu anul 2009 s-au operat aceste modificări în
cercetarea statistică “ Capacitatea de cazare turistică existentă la 31 iulie”.

5. Clasificarea structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare


turistică

Conform Ordinului nr. 636/2008 al Ministerului Dezvoltării Regionale


şi Turismului, pentru aprobarea Normelor metodologice şi a criteriilor privind
clasificarea structurilor de primire turistică, acestea pot fi clasificate, în funcţie de
dotările şi serviciile oferite.
Toate tipurile de structuri de cazare turistică, cu excepţia pensiunilor turistice şi
agroturistice, se clasifică pe stele, începând de la 1 stea la 5 stele (cele cu dotări
superioare).
Pensiunile turistice urbane, rurale şi cele agroturistice, se clasifică pe flori
(margarete), de la 1 floare (margaretă) la cele cu 4 flori (margarete).
În reţeaua structurilor de cazare turistică există şi structuri neclasificate pe stele
sau flori, care se urmăresc de către INS în cercetarea statistică privind frecventarea
structurilor de cazare turistică.

6. Perioada de referinţă şi de înregistrare

Perioada de referinţă pentru care se înregistrează datele statistice este luna


calendaristică, cu excepţia personelor ocupate în structurile de cazare turistică, pentru
care datele se referă la situaţia existentă la sfârşitul trimestrului.
Perioada de înregistrare: formularele statistice " Turism 1A ", completate cu date,
se depun de către agentul economic la sediul direcţiei teritoriale de statistică din judeţul
unde îşi are sediul structura de primire pentru care s-a completat formularul statistic,
până în a 5-a zi lucrătoare de la expirarea lunii cercetate.

B. Prezentarea formularului statistic " Turism 1A " şi precizări pentru


completarea acestuia

1. Formularul statistic " Turism 1A " anexat, se completează de către toţi agenţii
economici sau persoanele fizice care administrează efectiv structurile de primire
turistică cu funcţiuni de cazare turistică pentru toate structurile care au fost deschise cel
puţin o zi în luna respectivă. Pentru fiecare structură de cazare se completează un
formular ; prin excepţie, se admite ca un agent economic care are mai multe vile, căsuţe,
bungalouri sau pensiuni cu o recepţie comună, să completeze un singur formular
statistic pentru mai multe structuri de acelaşi tip şi de aceeaşi categorie.
Formularul este structurat în următoarele capitole:
Capitolul " Date de identificare "
8
În acest capitol se vor completa:
- denumirea structurii de cazare;
- tipul structurii de cazare, conform clasificării Departamentului de Turism şi
codificarea acestora

Tipul structurii de cazare Cod Tipul structurii de cazare Cod


Hoteluri 42 Sate de vacanţă 54
Hoteluri-apartament 53 Campinguri 47
Moteluri 43 Căsuţe tip camping fără spaţii de 70
campare
Hanuri 44 Popasuri turistice 37
Vile turistice 45 Tabere de elevi şi preşcolari 48
Hoteluri pentru tineret 33 Pensiuni turistice urbane 52
Hosteluri 34 Pensiuni turistice rurale 38
Cabane turistice 46 Pensiuni agroturistice 71
Cabane de vânătoare 35 Spaţii de cazare de pe navele fluviale 72
şi maritime
Cabane de pescuit 36 Alte unităţi de cazare colective 69
nespecificate
Bungalouri 55

În cazul structurilor de primire turistică cu funcţiuni de tratament


balnear ( complexuri de tratament balnear ), se înscrie cifra 1 în faţa codului tipului
de unitate, pe rândul 2 de la date de identificare. De exemplu, la hotel cu structură
de tratament codul este 142.
- numărul de structuri de cazare - se înscrie numărul de vile, căsuţe, bungalouri
sau pensiuni de aceeaşi categorie, pentru care s-a completat raportul statistic;
- categoriile de clasificare ale structurilor de cazare turistică:
Cod Cod
5 stele 56 4 flori 61
4 stele 57 3 flori 62
3 stele 58 2 flori 63
2 stele 59 1 floare 64
1 stea 60
Neclasificate pe stele 68

Pentru pensiunile turistice rurale şi agroturistice clasificarea se face pe


flori ( margarete ).
Tipul şi categoria structurii de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică
se completează conform certificatului de clasificare aprobat de Departamentul de
Turism, în vigoare la sfârşitul lunii respective. Pentru căsuţele, terenurile de campare şi
bungalourile complementare altor structuri de cazare turistică (hotel, motel, sat de
vacanţă, etc.) datele se înscriu pe formularele completate pentru structurile de bază.
Căsuţele turistice existente independent de o altă structură, cu o administraţie comună,

9
constituie o structură de cazare turistică (tip căsuţe - cod 70) şi se raportează pe un
formular distinct;
- adresa şi codul SIRUTA al structurii;
- zona turistică: staţiuni balneare - cod 1; staţiuni din zona litorală, exclusiv
oraşul Constanţa - cod 2; staţiuni din zona montană - cod 3; zona Delta Dunării,
inclusiv oraşul Tulcea - cod 4; Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv Tulcea
- cod 5; alte localităţi şi trasee turistice - cod 6;
- codul SIRUES şi codul fiscal corespunzător agentului economic;
- adresa agentului, când diferă de cea a structurii;
- forma de proprietate:
Forma de proprietate Cod Forma de proprietate Cod
Proprietate integrală de stat 10 Societăţi comerciale cu capital 31
(capital social integral de stat) integral privat românesc
Societăţi comerciale cu capital 21 Societăţi comerciale cu capital privat 32
de stat şi capital privat românesc românesc şi capital străin
Societăţi comerciale cu capital 22 Proprietate cooperatistă 40
de stat şi capital străin
Societăţi comerciale cu capital 23 Proprietate obştească 50
de stat şi capital privat românesc
şi capital străin
Societăţi comerciale cu capital 26 Proprietate integral străină 60
de stat şi capital privat românesc
Societăţi comerciale cu capital 27 Proprietate publică de interes 70
de stat şi capital străin naţional şi local ( instituţii de
interes public )
Societăţi comerciale cu capital 28
de stat şi capital privat
românesc şi capital străin
Se completează forma de proprietate a agentului economic care
administrează efectiv structura de cazare. La structurile în locaţie de gestiune se
înscrie forma de proprietate a agentului care a primit structura în locaţie (a locatarului).
- activitatea principală exercitată - conform "claselor" din Clasificarea
Activităţilor Economiei Naţionale (CAEN) Rev 2; se înscrie codul clasei
CAEN de activitate cod 5510 şi cod 5520, 5530, 5590 în care se
încadrează structura de cazare turistică respectivă şi nu codul de
activitate principală al întreprinderii care administrează structura
respectivă, dacă întreprinderea respectivă are o altă activitate principală.

Capitolul 1. Numărul mediu de camere şi locuri oferite turiştilor în luna


cercetată

În acest capitol se obţin informaţii cu privire la numărul mediu de camere şi


locuri oferite turiştilor în luna cercetată.
La punctul 1 se înregistrează numărul mediu de camere oferite turiştilor
(exclusiv camerele din căsuţe) - total - reprezintă numărul mediu de camere puse la
10
dispoziţia turiştilor, în zilele din lună în care structura de cazare turistică a funcţionat; se
exclud camerele temporar închise din diferite motive, cele utilizate de personalul
structurii de cazare turistică, camerele închiriate unor agenţi pentru alte scopuri decât
cazarea turistică, precum şi camerele din căsuţe.
La punctul 2 se înregistrează numărul mediu de camere permanente .
La punctul 3 se înregistrează numărul mediu de camere sezoniere .
La punctul 4 se înregistrează numărul mediu de locuri-pat din camerele
oferite turiştilor - total - reprezintă numărul mediu de locuri-pat instalate în camerele
puse la dispoziţia turiştilor în zilele din lună cât structura de cazare turistică a
funcţionat. Patul dublu ( matrimonial ) se socoteşte două locuri-pat, iar paturile instalate
suplimentar se exclud.
La punctul 5 se înregistrează numărul mediu de locuri-pat din camerele
permanente.
La punctul 6 se înregistrează numărul mediu de locuri-pat din camerele
sezoniere.
La punctul 7 se înregistrează numărul mediu de locuri sezoniere oferite în
căsuţe şi pe terenuri de campare - total - reprezintă numărul mediu de locuri-pat din
căsuţe, puse la dispoziţia turiştilor în zilele din lună cât structura de cazare turistică a
funcţionat şi numărul mediu de locuri de campare puse la dispoziţia turiştilor în zilele
cât structura de cazare turistică a funcţionat în luna respectivă. Numărul de locuri pe
terenurile de campare este egal cu numărul parcelelor de campare înmulţit cu patru.
La punctul 8 se înregistrează numărul mediu de locuri-pat în căsuţe turistice.
La punctul 9 se înregistrează numărul mediu de locuri pe terenuri de
campare.

Capitolul 2. Numărul de sosiri şi înnoptări ale turiştilor în luna cercetată

În acest capitol se obţin informaţii cu privire la numărul de sosiri şi înnoptări


ale turiştilor - total - ( din care: turişti rezidenţi în România şi turişti nerezidenţi );
turiştii nerezidenţi sunt înregistraţi după ţara de reşedinţă ( domiciliu ).
Sosirea unui turist se produce când o persoană completează Fişa de anunţare a
sosirii şi plecării turiştilor, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi neîntrerupte. În
fiecare structură de cazare se socoteşte o singură sosire pe turist, indiferent de numărul
de înnoptări rezultate din şederea sa neîntreruptă. Turiştii rămaşi în structura de cazare
din luna anterioară celei cercetate nu sunt incluşi la numărul de sosiri. Pentru familiile
găzduite în structura de cazare, la numărul de sosiri se include fiecare membru al
familiei pentru care s-a plătit cel puţin un loc de cazare.
Înnoptarea este intervalul de 24 de ore pentru care turistul beneficiază de
găzduire în structura turistică, indiferent de durata de şedere efectivă. Ca perioadă de
referinţă pentru sosiri şi plecări se ţine cont de ziua hotelieră. Se completează numărul
total de înnoptări înregistrate de structura de cazare în luna respectivă, pentru toţi turiştii
găzduiţi de structura de cazare în lună (inclusiv pentru turiştii rămaşi în structură din
luna anterioară). La înnoptări se cuprind şi cele aferente paturilor instalate suplimentar,
plătite de către turişti.

11
Înscrierea numărului de sosiri şi de înnoptări ale turiştilor, pe ţări sau zone
geografice de reşedinţă (domiciliu) a turiştilor, se face pe rândurile corespunzătoare
imprimate pe formular, pe baza datelor înscrise de turist în Fişa de anunţare a sosirii şi a
plecării turiştilor. Datele care se trec pentru turiştii cu domiciliul în străinătate
(nerezidenţi) - total rezultă din însumarea datelor pe ţări. La " Alte ţări " se înscriu
datele privind ţările nenominalizate în formularul statistic " TURISM 1A ".

Capitolul 3. Funcţionarea structurii de cazare în luna cercetată şi schimbări


intervenite privind denumirea şi categoria de confort

La punctul A. Funcţionarea structurii - se înregistrează numărul de zile pentru


locurile-pat din camerele permanente, din camerele sezoniere şi pentru locurile
sezoniere oferite în căsuţe şi terenuri de campare, în care structura a fost deschisă.
La punctul B. Schimbarea denumirii structurii - se înregistrează noua denumire
a structurii.
La punctul C. Schimbarea categoriei de confort - se înregistrează noua
categorie de clasificare a structurii, atunci când se schimbă, conform aprobării
Departamentului de Turism.
Capitolul 4. Numărul persoanelor ocupate cu activitatea de cazare turistică,
inclusiv restaurant, la sfârşitul trimestrului.

În acest capitol se înregistrează numărul total al persoanelor ocupate din care,


numărul persoanelor ocupate pentru restaurant ( bar, cafenea, braserie, etc. ), existent la
sfârşitul trimestrului cercetat.
2. Clasificări şi nomenclatoare utilizate

Pentru realizarea cercetărilor statistice privind frecventarea structurilor de primire


turistică se utilizează următoarele clasificări şi nomenclatoare:
- Clasificarea structurilor de primire turistică pe tipuri de structuri, stabilită de
Autoritatea Naţională de Turism;
- Clasificarea structurilor de primire turistică pe categorii de clasificare, stabilită
de Autoritatea Naţională de Turism;
- Clasificarea structurilor de primire turistică pe forme de proprietate;
- Clasificarea structurilor de primire turistică pe zone turistice, stabilită de
Autoritatea Naţională de Turism;
- Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN) Rev.2 la nivel de
clasă:
5510 – hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare (hoteluri, hoteluri din din
staţiuni balneare, hoteluri cu apartamente, moteluri);
5520 – facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată (tabere de
copii, bungalow-uri, refugii montane, etc);
5530 – parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere 9tabere recreative şi pentru
pescuit şi vânătoare, etc) ;
5590 – alte servicii de cazare..
12
- Registrul REGIS pentru codurile SIRUES ale structurilor de cazare turistică;
- Nomenclatorul SIRUTA pentru localităţi şi judeţe;
- Codurile fiscale ale structurilor de cazare turistică.

C. Prelucrarea şi diseminarea datelor

1. Prelucrarea datelor

La nivelul direcţiilor teritoriale de statistică: formularele statistice " Turism 1A "


se distribuie la structurile de cazare turistică de către direcţiile teritoriale de statistică, în
vederea completării, pe baza nomenclatorului structurilor de cazare turistică furnizat de
către I.N.S. Structurile de cazare turistică, care primesc certificat de clasificare, sunt
preluate de I.N.S de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi se comunică
unităţilor teritoriale de statistică.
După recepţionarea formularelor statistice " Turism 1A " completate de
structurile de cazare turistică, direcţiile teritoriale de statistică procedează la
introducerea şi validarea datelor, folosind programele informatice primite de la I.N.S.
Datele validate se transmit la I.N.S. prin teletransmisie la nivel de structură de
cazare turistică observată, conform programului de activitate anual stabilit de I.N.S.
La nivel de I.N.S, se validează datele primite de la direcţiile teritoriale de
statistică, se realizează diseminarea datelor.

2. Diseminarea datelor
Datele statistice rezultate din cercetarea statistică TURISM 1A se diseminează
în publicaţiile şi la termenele stabilite anual prin Programul de Cercetări Statistice.
Datele statistice de turism se includ în Buletinul Statistic Lunar,
Informaţii Statistice Operative - Seria turism (trimestrial), Sosiri şi înnoptări în
structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică (trimestrial), breviarul
statistic "Turismul României", breviarul statistic "România în cifre", capitolul "Turism"
din Anuarul statistic al României.
La cererea utilizatorilor se pot furniza date statistice pe anumite localităţi şi tipuri
de structuri de cazare turistică, categorii de clasificare etc.

13

S-ar putea să vă placă și