Sunteți pe pagina 1din 8

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

Catedra : Disciplina:
Procedură Penală, Criminalistică și Criminalistica
Securitate Informațională

Lucrare practică nr.1


Tema: Obiectul, sistemul, sarcinile și metodele criminalistice

A elaborat: A verificat:
Studentul ciclului I de instruire, Constantin RUSNAC
forma de învățământ cu frecvență Doctor în dr., conf. univ.
buget, gr. DFB183
Marcan Olga

Chişinău, 2020
Răspunsuri:
1. Enunțați 5 definiții ale criminalisticei formulate de diferiți autori (obligatoriu:
autohtoni, români, ruși etc.), cu indicare sursei.
1. Hans Gross (fondatorul Criminalisticii ca știință judiciară, judecător de instrucție austriac,
profesor de drept penal) – Criminalistica  este o ştiinţă judiciară, cu caracter autonom şi unitar,
care însumează un ansamblu de cunoştinţe despre metodele, mijloacele tehnice şi procedeele
tactice, destinate descoperirii, cercetării faptelor antisociale, identificării persoanelor implicate în
săvîrşirea lor, precum şi prevenirea pregătirii şi desfăşurării unor asemenea fapte. (sursa web:
Drept MD)
2.Piere Fernand Ceccaldi ( autor francez) –Criminalistica este un ansamblu de procedee
aplicabile în cercetarea și studiul crimei pentru a se ajunge la dovedirea ei. (sursa : La
Criminalistique, Paris 1962).
3. Emilian Stancu (autor roman)- Criminalistica este o știință judiciară, cu character
autonom și unitar, care însumează un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele,
tehnicile și procedeele tactice , destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identidicării
persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale. (sursa: Tratat de
Criminalistică , ediția a II-a revăzută și adăugită, Universul Juridic, București 2002).
4. V.S.Mitricev (autor rus)- Criminalistica este o știință despre mijloacele tehnice,
metodele și procedeele destinate administrării probelor conform normelor procesului penal în
vederea cercetării și prevenirii infracțiunii. (sursa: Note de curs)
5. S.Gh.Doraș(autor autohton) -Criminalistica poate fi definită ca o știință despre legitățile
procesului creării și administrării probelor infracțiunii, care elaborează, în baza cunoașterii
acestor legități, metode și mijloace de cercetare criminalistică necesară descoperirii și prevenirii
faptelor penale. (sursa: Criminalistica. Vol. I. Tehnica Criminalistică. Chișinău, Știința 1996 )

2. Care este opinia specialiștilor criminaliști referitor la obiectul de studiu al


criminalisticei?
În opinia autorului rus N.P.Iablocov criminalistica are două obiecte:
1.Comportamentul infracțional, activitatea infracțională;
2.Activitățile interprinse pentru descoperirea și cercetarea acestora.
Iar în opinia autorului Gh.Droroș, obiectul de studiu al criminalisticii e constituit din două părți:
1.Legitățile proceselor de creare și administrare a materialelor probante;
2.Metode și mijloace de cercetare criminalistică.
Obiectul propriu al științei Criminalisticii prezintă importanță pe două planuri distincte:
 pe de o parte, remarcă aportul său particular în aflarea adevărului,
 pe de altă parte, evidențiază unicitatea și autonomia sa față de celelalte științe juridice și
nejuridice (medicina legală, psihologia judiciară, fizica, chimia, biologia judiciară), dar
aflate în slujba justiției.

3. Argumentați necesitatea existenței funcțiilor criminalisticei.


Funcțiile criminalisticii: de cunoaștere, constructivă și cominicativă sunt necesare pentru studiul
criminalisticii ca știință judiciara. Acestea au rolul de a etapiza analiza disciplinei și de a
prezenta în mod individual importanța fiecărei etape. Și anume, funcția de cunoaștere – ne
prezintă un ansamplu de cunoștințe despre tehnici, metodele, mijloacele și procedee
criminalistice ce o să ne ajute la determinarea faptelor antisociale, dar și a perosoanelor implicate
în săvârșirea acestora, ce prin funcția constructivă- vom putea elabora și înnoi mijloacele
criminalistice practice de cercetare, și punându-le în aplicare vom contribui la descopeirea
infracțiunilor, dar și combaterea fenomenului infracțional (funcția comunicativă).

4. Exemplificați izvoarele criminalisticei. (De exemplu: acte normative - LEGE Nr.


68 din 14-04-2016 cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar).
 Sferele de activitate și relațiile studiate în procedura penală și dreptul penal (Centrul
tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP al MAI)
 Lege (Legea nr. 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară)
 Datele statisticii judiciare, evidențelor criminalisticii și statisticilor generale(Biroul
Național de Statistică)
 Materialele dosarelor penale
 Controalele efectuate de organul de drept
 Documentele practicii procuraturii, expertizei judiciare, practicii de urmărire penală
 Biografia cu caracter tehnico-științific
 Expertiza de cercetare a infracțiunilor

5. Grupați principiile criminalisticei în:


A. Principii generale – a. pr. legalității;
b. pr. aflării adevărului;
c. pr. prezumției nevinovăției;
d. pr. obiectivității ;
e. pr. respectării deminității umane;
f. pr. conspirativității.
B. Principii specifice criminalisticii- a. pr. potrivit căruia nu există faptă fără urmă;
b. pr. identității ;
c. pr. operativității în efectuarea investigației penale;
d.pr. fermității;
e. timpul după infracțiune decurge în favoarea infractorului.

6. Din totalitatea principiilor specifice criminalisticei – caracterizați unul

Principul potrivit căruia nu există faptă fără urmă(orice infracțiune lasă urme)- Toate faptele
ilicite ale omului, ca, de altfel, orice activitate a sa, produc transformări sau modificări ce se
obiectivizează, din punct de vedere criminalistic, în urme ale infracţiunii. În primul rând, prin
urmă, trebuie să se înţeleagă orice modificare materială intervenită în condiţiile săvârşirii unei
fapte prevăzute de legea penală. Între fapta autorului şi modificarea intervenită este necesar să
existe un raport cauzal caracterizat prin aceleaşi criterii ca raportul cauzal prezent în structura
laturii obiective a infracţiunii. În al doilea rând, noţiunea de urmă trebuie privită într-un sens
foarte larg, întrucât prin urmă nu se înţelege numai urma formată prin contactul direct a două
corpuri (urmele de mâini, de picioare, de dinţi, de buze, de pneuri, ale instrumentelor de spargere
etc.) ci şi urme de resturi materiale, urme biologice, reziduuri ale tragerii cu arma de foc,
microurme diverse etc.

7. Argumentați, inclusiv prin exemple, cum criminalistica își realizează sarcina


generală?
Criminalistica își realizează sarcina generala prin crearea unor măsuri(prin fotografie de fixare,
aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare şi ridicare a urmelor
invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele
vizând prevenirea furturilor , traficurilor de stupefiante, etc.) ce prevăd descoperirea și
preîntâmpinarea comiterii infracțiunilor la general care sunt folosite de mai multe ramuri ale
dreptului și alte științe. Aceasta își realizează sarcina prin acordarea ajutorului intelectual
organelor de apărare a normelor de drept care se luptă cu criminalitatea.

8. Argumentați necesitatea existenței sarcinilor particulare.


Ajută:
a. La elaborarea mijloacelor moderne de descoperire , relevare, fixare, ridicare, examinare a
urmelor infracțiunilor .
b. La studierea practicii infracționale.
c. La studierea legității urmelor infracțiunilor și elaborarea pe baza acestora metode și
mijloace de cercetare criminalistică.
d. La studierea și adaptarea la necesitățile practicii de cercetare criminalistică a realizărilor
altor științe, etc.

9. Oferiți exemple de sarcini speciale periodice din activitatea criminalisticei.


1. În URSS secomiteau multe infracțiuni cu ajutorul armelor de vânătoare- în fața criminaliștilor
a apărut sarcina de a elabora o metodică nouă de identificare a armelor de foc, anii 1970
V.F.Gușin a elaborat metotologia identificării a armelor cu țeavă lisă .
2. Un alt exemplu poate servi lucrul cu urmele informatice.

10. Alegeți-vă trei nume notorii din criminalistică și caracterizați aportul lor în
formarea științei criminalistice.
Alphonse Bertillon (1853-1914)- colaboratorului Siguranţei franceze care în a. 1879
a propus, iar la 20 februariea 1883 a demonstrat practic posibilitatea înregistrării, evidenţei şi
identificării ulterioare a infractorilor după datele lorantropometrice. Metoda se baza pe teoria
statisticianului belgian Lambert Qué-telet (1796-1874), precum că toate fiinţele umane diferă una
de alta prin dimensiunile diferite părţi ale corpului şi că suma acestor măsurători produc o
formulă deosebită pentru fiecare individ. Esenţa ei consta în următoarele: dimensiunile oaselor
unui adult rămân invariabile pe tot parcursul vieţii. Dacă şansa ca două persoane să aibă aceeaşi
înălţime este de 1:4, apoi înălţimea plus încă o măsurătoare (de exemplu, lungimea trunchiului),
coboară posibilitatea de a găsi două persoane cu aceleaşi dimensiuni la1:16 (proporţie
geometrică). Însă, dacă s-ar lua în consideraţie11 parametri ai delincventului, propuşi de către A.
Bertillon,atunci, potrivit calculelor probabilităţilor, şansa de a găsi unalt infractor cu aceiaşi
parametri va fi 1:4191304  de indivizi.

Un astfel de sistem, destul de complicat, poate chiar nu prea perfect, numit mai târziu
„bertillonaj”, a devenit unul dintre primele contribuţii ale ştiinţei sec. XIX în activitatea
profesională de urmărire penală. El a pus capăt vechiului vicleşug al delincvenţilor de a se
ascunde sub alt nume, îmbrăcăminte sau coafuri diferite, aducând primele raze de gândire
ştiinţifică în această activitate. Sistemul în cauză a început să fie implementat în toate ţările
dezvoltate (în Rusia din a.1890, în Germania din a. 1895, în alte state – după a. 1900).Cele mai
slabe puncte ale sistemului, după cum recunoștea însăși autorul, era complexitatea măsurilor,
imposibilitatea identificării persoanlelor sub 20 de ani, dificultăți în stabilirea identității femeilor,
legate de coafura lor. De aceea, A.Bertillion a continuat să perfecționeze sistemul său,
completându-l cu descrierea aspectului exterior al delicvențelor, asa numitul „portrait parle”
precum și cu fotografia acestora după metode fotografiei signalectice. Descrierea verbal se
efectua intr-o anumită consecutivitate, folosindu-se otorminologie unitară şi sistematizată. În
plus, fiecare termenavea şi un cod literal, ansamblul cărora crea o formulă a sem-nalmentelor
exterioare ale persoanei înregistrate sau căutate.În scopul standardizării procesului de
fotografiere, el a elaborat un scaun special, pozele realizându-se din faţă şi profilul drept la scara
1:7.
Cu toate acestea, „bertillonajul”, nereuşind să se afirmepe deplin, a avut drept concurent un alt
sistem de înregistrarea delincvenţilor – cel dactiloscopic, apărut, practic, conco-mitent cu primul.

William Herschelle (1833-1917)- , În anul 1877, funcționar al poliției britanice din Bengal
(India) confruntându-se cu faptul că unii veterani indieni, semnând unul pentru altul, solicitau
plata pensiei de mai multe ori, a cerut fiecăruia să-şi lase impresiunile a două degete pe lista cu
pensii. Analiza comparativă a desenelor papilare a făcut posibilă stabilire amultiplelor fraude în
acest sens, determinând necesitatea adoptării unor măsuri de contracarare, după care falsurile au
luat sfârşit.Tot în această perioadă, un medic scoţian, Henry Faulds,care lucra la un spital din
Tokio, într-un articol publicat în octombrie 1880 de revista engleză„Nature”, fără a şti de
preocupările lui W. Herschelle, a propus să se aplice metoda dactiloscopică în scopul identifică-
rii autorilor infracţiunilor pe baza urmelor digitale ridicate de la locul faptei.Dându-şi seama că
această metodă poate revoluţiona munca tuturor poliţiilor din lume, el a verificat-o de mai
multeori în practică, reuşind să stabilească vinovăţia a doi hoţi, dar şi pentru a disculpa un
suspect reţinut de poliţie. După apariţia acestei scrisori,W. Herschelle şi H. Faulds au disputat tot
restul vieţii prioritatea descoperirii individualităţii desenelor papilare digitale . Oricum, pentru
noi este evident că ambii autori au ajuns la o idee comună de a folosi impresiunile digitale în
combaterea criminalităţii – unul la nivel poate mai mult teoretic, iar altul la nivel mai practic.
Însă, dincolo de această dispută, activităţile acestor pionieri ai criminalisticii s-au completat în
mod perfect, dând naştere ulterior unor cercetări valoroase în ramura dactiloscopiei. De aceea,
credem că dactiloscopia, de altfel, ca şi criminalistica în ansamblu, a apărut din necesităţi
practice, la momentul potrivit specialiştii ştiind să folosească realizările ştiinţei în acest sens.

H. Goddard(1891-1955)- Polițistul englez în anul 1835 după urmee rămase pe glonț de la


particularitățile interiorului țevii unei arme de foc, folosite în cazul unui omor, areușit șă
identifice arma concretă, contribuind astefel la stabilirea făptuitorului, însă bazele științifice ale
acestei subramuri a criminalisticii- balistica judiciară- sunt legate de numele americanului Ch.
Waite (decedat în anul 1926). În anii ’20 ai sec. XX, acesta afirmacă mecanismul fiecărei arme
lasă pe gloanţe şi pe tuburi decartuş „amprente”, destul de constante şi irepetabile. Colindând
uzinele de armament din America şi Europa în perioada anilor 1919-1923, el a reuşit să
colecţioneze peste 1500 de modele de arme de foc, prin intermediul cărora putea stabili
provenienţa gloanţelor drept corpuri delicte. Însă balistica judiciară a atins culmi superioare
doar după inventarea, în anul 1925, a microscopului de comparare, de către Ph.
Gra- velle, distins pentru această descoperire cu medalia de aur„Bernard” a Societăţii Londneze
de microfotografia. Acest instrument făcea posibil ca două gloanţe (unul extras din cadavru, iar
altul tras experimental din arma suspectă) să fie văzute şi examinate simultan, într-o singură
imagine a microscopului.

11. Indicați numele și prenumele persoanei care a stat la baza fondării științei
criminalistice, lucrările fundamentale ale acestuia.
Hans Gustav Adolf Gross sau Groß (26 decembrie 1847 - 9 decembrie 1915) a fost un jurist
și criminalist criminal austriac, „Părintele fondator” al profilării criminale .
Primele referiri la criminalistică în calitate de știință sunt atestate în cartea Experiența
anchetatorului, scrisă la sfârșitul sec.XIX-lea. În anul 1883 publică manualul Judecătorul de
instrucție. Apoi în anul 1892 publică cartea Ghidul ofițerului de urmărire penală ca Sistemă
a Criminalisticii.

12. Argumentați necesitatea divizării criminalistice pe compartimente.


Criminalista nu e știință atât de ușoară, iar divizarea acesteia pe compartimente va da
posibilitatea studierii acesteia mai eficient și doar dotorită etapizării vom putea percepe mai cu
seamă importanța fiecărui compartiment, dar și vom cunoaște mai aprofundat dezvoltarea
criminalisticei cu fiecare pas în parte. Prin primele file ale istoriei criminalisticei se găsește
Dactiloscopia, aceasta și-a croit drumul spre podiumul de onoare a celei mai corecte mijloace de
identificare, astăzi ea cunoaște o dezvoltare nemaiîntâlnită prin folosirea mijloacelor IT atât la
nivel național, cât și la nivel internațional. Criminalistica îmbină mai multe științe, precum:
fizica, chimia, medicină, matematică, biologie, balistică, etc., aplicabilitatea acestora în acest
domeniu ajută la combaterea flagelui în zilele noatre. Pe lângă acestea fotografia judiciară
descoperită încă prin anii 1854 își găsește apogeul în perioada actuală, fiind utilizată ca un
mijloc eficient în lupta împotriva criminalității. Totalitatea cunoștințelor științifice despre
metodele și mijloacele criminalisticii sunt aplicate în practică în urmărirea penală, operative și de
experize.
Studierea și analiza practicii de cercetare, operativă și de expertiză nu numai că permit
criminalisticei să cunoască legitățile obiective care constituie obiectul științei, dar și ajută să
delimiteze cu strictețe sarcinile sale și necesitățile practicii în modele și mijloace criminalistice.

13. Caracterizați cum criminalistică pune în aplicare metode general științifice,


particular științifice și specială. (Trebuie să caracterizați 3 metode: una generală,
una particulară și una specială – la alegerea dstră).
Metoda general științifică- Metode matematice- 1.Măsurarea – obiectele măsurării în
criminalistică pot fi diferite caracteristici fizice ale obiectelor, fenomenelor, proceselor
(greutatea, volum, temperatură, secvențele de timp, viteza, etc).
2. Calculare-Metodă care stabilește paramentrii necesari la efectuarea modelării matematice.
3. Calcule geometrice- această metodă este necesară penru întocmirea schițelor, schemelor, și
este strâns legată cu măsurarea.
4.Modelarea matematică-modelarea condițiilor în care decurg procesele și fenomenele cu
ajutorul calculelor matematice specifice.

Metoda particular științifice- Metode antropologice și antropometrice – aplicate la stabilirea


persoanelor după resturi osoase, descrierea după semnalmentele exterioare a persoanei întru
căutarea ei și elaborarea criteriilor de recunoaștere după aceste descrieri.

Metoda specială- Dactiloscopia-este o metodă de identificare a peroanelor folosită in


criminologie care se bazează pe analizarea caracteristicilor reliefului papilar(amprentele
digitale).

14. Caracterizați cum are loc legătura criminalisticei cu o:


a. Știință juridică,
b. Știință tehnică
c. Știință ale naturi, alt tip de știință aleasă de dstră.

a. Legătura criminalistica cu dreptul penal.

După cum se ştie, dreptul penal determină acţiunile ce constituieinfracţiuni, elementele


constitutive ale acestora, grupându-le după sfera şi periculozitatea socială pe care le prezintă.
în bazaacestor clasificări, criminalistica elaborează metodici de investigare specifice categoriei re
spective de infracţiuni.Totodată, asigurând elucidarea împrejurărilor cauzei, criminalistica
contribuie direct la aplicarea justă a legii penale, laaprecierea periculozităţii faptei şi
făptuitorului, a prejudiciului cauzat şi, in consecinţă, la determinarea măsurii
de pedeapsă, precum şi a condiţiilor de ispăşire. In acest context, considerăm că e cazul
să semnalăm opinia fondatoruluiştiinţei criminalistice H. Gross, potrivit căreia aceasta reprezintă
o «ştiinţă a stărilor de fapt în procesul penal»

b. Legătura criminalistica cu fizica

Legatura cu fizica consta in faptul ca a preluat mai multe metode si mijloace tehnice specifice
specifice fizicii in munca de criminalistica, de tehnica criminalistica in principal, de la lupa de
mana,pana la cele mai complicate aparate optice existente la acest moment.
Revelarea prin metode fizice consta în pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulatie foarte fina
pe obiectul ori suprafetele purtatoare de urme, de aici si denumirea de prafuire (pudrare).
Revelarea urmelor papilare pe suprafete multicolore se realizeaza cu substante fluorescente,
activate sub acţiunea radiatiilor ultraviolete. Un procedeu modern de revelare a urmelor latente,
îndeosebi a celor dispuse pe hartie, consta in metalizarea intr-o camera cu vid. Procedeul
presupune evaporarea, spre exemplu, a unui amestec de aur-cadmiu sau amestec de zinc,
antimoniu si cupru, vaporii aderand selectiv la urmele crestelor si santurilor papilare. O metoda
utilizata atat la revelarea urmelor de maini, cat si la revelarea urmelor de buze, de manuşi, a
urmelor de încaltăminte pe materiale textile sau plastice, are la baza un dispozitiv cu camp
electric de frecventă medie.

c. Legătura criminalistica cu psihologia judiciară.

Psihologia judiciară reprezintă o ramură a ştiinţei psihologice,care studiază persoana umană


in vederea punerii în evidenţă a legităţilor psihologice ce determină comportamentul
acesteia în situaţii specifice săvârşirii şi investigării actelor delictuoase.