SISTEMUL JURISDICŢIONAL AL UNIUNII EUROPENE

Curtea de Justiţie

Sarcina de a garanta ca legea este aplicată pe întreg teritoriul Comunităţii conform tratatelor
îi revine Curţii Europene de Justiţie1 [a nu se confunda cu Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, cu sediul la Strasbourg,care a fost creată de Consiliul Europei potrivit Convenţiei
Europene a Drepturilor Omului, semnată în 1950] ,cu sediul la Luxemburg.

Componenţa

În prezent, Curtea este formată din 25 de judecători (câte unul din fiecare stat membru) şi 8
avocaţi generali. Judecătorii sunt aleşi de Consiliul de Miniştri ,la propunerea statelor membre
“dintre persoanele a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea
necesară pentru numirea în cele mai înalte funcţii judecătoreşti din ţările lor sau care sunt
juristconsulti cu o competenţa recunoscută”(Art.167 din Tratatul de la Roma)

Judecătorii au un mandat reînnoibil de şase ani, jumătate din membrii Curţii fiind schimbaţi
din trei în trei ani. Avocaţii sunt numiţi pe aceleaşi principii.

Judecătorii aleg pe unul dintre ei ca preşedinte al Curţii pentru o perioadă de trei ani care
poate fi prelungita. Statutul judecătorilor şi-al avocaţilor generali le permite sa-şi îndeplinească
rolul cu caracter de continuitate şi în deplină independenţa.

Statutul membrilor e stabilit de Statutul Curţii şi de Regulamentul de procedură şi se

caracterizează prin următoarele: ¾ la intrarea în funcţie, atât judecătorii cât şi avocaţii generali
depun un jurământ prin care se angajează s ă-şi exercite funcţiile imparţial şi să nu divulge
secretul deliberărilor; ¾ funcţiile de judecător şi de avocat general sunt incompatibile cu orice
funcţie politică sau administrativă ori cu alta activitate profesională, remunerată sau nu; ¾ la
încetarea mandatului, judecătorii şi avocaţii generali au obligaţia de “onestitate şi delicateţe” în
privinţa acceptării unor funcţii sau avantaje; ¾ judecătorii şi avocaţii generali beneficiază de
imunitate de jurisdicţie, chiar şi după încetarea funcţiei lor, pentru actele pe care le-au săvârşit în
exerciţiul acesteia; ¾ atât judecătorii cât şi avocaţii generali au obligaţia de a stabili reşedinţa în
oraşul în care curtea de justiţie îşi are sediul.

Organizare şi funcţionare

În cazurile mai importante şi în mod invariabil în acţiunile intentate de un stat membru

sau de o instituţie comunitară, Curtea deliberează în şedinţa plenară. Alte cazuri sunt atribuite
camerelor înfiinţate în cadrul Curţii: de regulă sunt patru asemenea camere compuse din trei
judecători şi două camere compuse din şase judecători. O camera poate trimite Curţii un caz în
orice stadiu al judecării acestuia dacă ea consideră că ridică probleme legislative ce necesită
hotărâri definitive. Cu toate acestea, din cauza volumului mare de cauze, pentru celeritate s-a
prevăzut posibilitate creării unor Camere în cadrul Curţii, formate din trei sau cinci membri.
Curtea poate delibera valabil numai în prezenţa unui număr impar de judecători. Când numărul
judecătorilor este par, judecătorul cu vechime mai mică se va abţine să participe la deliberări.
Deliberările Curţii şi ale Camerelor au loc sub forma aşa-numitei “Camere de Consiliu”,
desfăşurându-se numai în prezenţa judecătorilor care au participat şi în faza procedurii orale.
Avocatul general care a pus concluziile în cauza respectivă şi grefierul nu sunt admişi. În şedinţa
plenara este obligatorie prezenţa unui număr minim de şapte judecători, iar în Camere de trei
judecători. Preşedintele nu are un vot dominant. Sistemul comunitar nu reproduce instituţia
“judecătorului naţional” ori a”judecătorului ad-hoc”în vigoare în faţă Curţilor internaţionale2
[Filipescu I.P., Fuerea A., op. cit, p.132]. Deliberările sunt secrete şi procedeul “ opiniei
separate” nu este admis. Deciziile Curţii sunt colective si o angajează în ansamblul ei. Curtea de
justiţie de la Luxemburg este o instituţie care funcţionează permanent,vacantele judiciare fixate
de ea întrerup activitatea, dar nu suspenda termenele procedurale. Grefierul Curţii este ales prin
vot secret pe o perioada de sase ani; mandat care poate fi reînnoit. El este obligat sa depună
jurământul in fata Curţii, în sensul că îşi va exercita atribuţiile cu toată imparţialitatea şi nu va
divulga secretul dezbaterilor. Grefierul are următoarele atribuţii: ¾ primeşte, transmite şi
conservă toate documentele.

¾ realizează notificări sau comunicări de acte pe care le comporta aplicarea Regulamentului de

procedura3 [Grand J. , „La composition, l’organisation ,le fonctionnement et le roll de la Cour,
in Droit des Communautés européennes”, Larcier, Bruxelles, p.300]. ¾ asista la şedinţele de
audiere ale Curţii şi ale Camerelor. ¾ are în grija arhivele şi se ocupă de publicaţiile Curţii; ¾
îndeplineşte atribuţii de gestiune si contabilizare; ¾ asigura traducerea documentelor.

Jurisdicţia

În general, sunt şase categorii de cazuri care sunt aduse înaintea Curţii sau a camerelor sale:
¾ dispute între statele membre; ¾ dispute între CE şi statele membre; ¾ dispute între instituţii; ¾
dispute între persoane fizice sau juridice şi CE (inclusiv cazurile în care este implicat personalul
comunitar); ¾ decizii asupra acordurilor internaţionale; ¾ hotărâri preliminare în cazurile
discutate de instanţele naţionale. Ultima categorie de cazuri are o importanţă hotărâtoare pentru
asigurarea aplicării uniforme a legislaţiei comunitare pe întreg teritoriul acesteia. Ea reflectă o
deosebire esenţială între Curtea de Justiţie şi Curtea Supremă a SUA, cu care este adesea
comparată. Ambele curţii sunt supreme în sensul că nu se poate face apel împotriva deciziilor
lor. Însă Curtea SUA se află în vârful structurii de instanţe federale, statale şi districtuale, asupra
tuturor hotărârilor acestora putându-se face ape. Curtea de Justiţie este în schimb, singura
instanţă din cadrul Comunităţii şi nu are nici o relaţie ierarhică cu instanţele inferioare, acestea
formând o parte a unuia dintre cele 25 sisteme juridice diferite. Când un caz care priveşte
legislaţia comunitară, ce beneficiază de prioritate faţă de legile naţionale, este adus în faţa unei
instanţe naţionale, dacă există vreo îndoială în privinţa efectului dreptului comunitar referitor la
acel caz, atunci acesta trebuie înaintat Curţii de Justiţie, aceasta luând o hotărâre preliminară pe
care judecătorii de la Instanţa Naţională trebuie să o aplice în sentinţele proprii. Asupra aplicării
şi interpretării legilor pur naţionale, care formează marea majoritate a cazurilor din alte instanţe,
Curtea de Justiţie nu are nici un fel de Jurisdicţie.

Procedura de judecare

Procesele pot fi iniţiate de un stat membru, de o instituţie comunitară (cel mai frecvent
Comisia) sau de către o persoană fizică sau juridică (cu condiţia să aibă un interes direct în cazul
respectiv). Procedura de judecare implică două etape separate, una scrisă şi una orală. În prima
etapă, la primirea unei sesizări scrise din partea unui reclamant, instanţa stabileşte dacă aceasta
intră în jurisdicţia sa şi dacă a fost depusă în termenul limită specificat în tratate. Sesizarea este
apoi adusă la cunoştinţa parţii opuse, care în mod normal are o lună pentru a depune o
întâmpinare. Reclamatului i se mai acordă o lună pentru a formula un răspuns şi acuzatului o altă
lună pentru o replică.

Fiecare caz este urmărit de un judecător-raportor care este numit de preşedinte. La

primirea tuturor documentelor, judecătorul-raportor înfăţişează instanţei un raport preliminar, iar
aceasta hotărăşte dacă este necesară o anchetă pregătitoare (implicând prezenţa părţilor,
furnizarea altor documente, depunerea de mărturii orale ş.a.m.d.) şi dacă respectivul caz va
apărea înaintea curţii reunite sau va fi trimis uneia dintre camere. Preşedintele stabileşte apoi
data audierii publice, data la care ambele parţi apar înaintea judecătorilor, îşi prezintă
argumentele şi cheamă martorii, dacă doresc. Judecătorii şi avocatul general (al cărui rol este
întrucâtva similar celui unui procuror din sistemul judiciar francez) pun părţilor orice întrebări
cred de cuviinţă. Câteva săptămâni mai târziu, avocatul îţi exprimă opinia, la o audiere
ulterioară, analizează faptele şi aspectele juridice în mod detaliat şi propune o soluţie. Opinia
avocatului indică adeseori foarte clar sentinţa spre care se va îndrepta judecata, însă lucrurile nu
se întâmplă întotdeauna astfel. Judecătorii dezbat hotărârea între ei, pe baza unui material
elaborat de judecătorul-raportor. Dacă în timpul deliberărilor ei solicită informaţii suplimentare,
procedura poate fi reiniţiată, cerându- se parţilor explicaţii suplimentare, oral sau în scris, ori
cerându-se continuarea cercetărilor. Verdictele Curţii se iau prin vot majoritar; când instanţa
este divizată în mod egal, votul judecătorului celui mai mic în rang nu este luat în considerare,
deşi în cele mai multe cazuri se fac aranjamente pentru un număr impar de judecători (cvorumul
pentru complet este de şapte judecători). Sentinţa se dă într-o şedinţă publică ce are loc de obicei
la 18 luni după primirea sesizării.

Volumul de lucru

Numărul cazurilor judecate a crescut în mod constant de la înfiinţarea Curţii în 1953. În

total au fost aduse 9.912 cazuri în faţa Curţii până la 31 decembrie 1997. S-a prezentat o
grupare detaliată după obiect a cazurilor audiate în 1997, când au fost iniţiate 444 de acţiuni în
justiţie şi s-au dat 341 de verdicte. Dată fiind importanţa şi complexitatea politicii agricole
comune, nu este surprinzător faptul că agricultura predomină în această grupare, aşa cum a
făcut-o în fiecare an începând cu 1953. Totuşi, datorită drepturilor de liberă circulaţie şi de
stabilire a cetăţenilor, întărite prin legislaţia pieţei unice adoptată conform programului 1992, în
prezent Curtea este mai activă în aceste domenii - ca şi în sfera fiscalităţii şi a mediului
înconjurător. Până destul de recent, cea mai mare parte a cazurilor se refereau la reclamaţiile
făcute de angajaţi diferitelor instituţii europene în probleme cum ar fi recrutarea salariile,
promovarea, procedurile disciplinare ş. a. m. d.,care în cazul administraţiilor naţionale, sunt de
competenţa tribunalelor muncii. În mod cu totul anormal, Curtea de Justiţie, a cărei funcţie
principală ar trebui să fie aceea de a hotărî în probleme importante de drept comunitar, s-a văzut
încărcată cu o mulţime de cazuri minore, dintre care majoritatea putea fi rezolvate la un nivel
inferior.

Rolul Curţii de justiţie

Rolul Curţii de Justiţie este acela de a asigura respectarea dreptului comunitar,

interpretarea şi aplicarea Tratatelor constitutive. În acest sens, ea are următoarele competenţe: ¾
efectuează un control al actelor comunitare; acest control se realizează, îndeosebi pe calea
recursului în anulare, a excepţiei de ilegalitate şi a recursului în carenţă; ¾ interpretează unitar
tratatele şi actele comunitare pe calea recursului în interpretare; ¾ controlează legalitatea
acţiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport cu dispoziţiile tratatelor,tranşând litigiile
dintre acestea; ¾ soluţionează acţiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele
Comunităţilor sau de agenţii acestora; ¾ se comportă asemănător Tribunalului administrativ al
ONU, soluţionând litigiile privind raporturile funcţionarilor comunitari cu organele de care
depind; ¾ devine instanţa arbitrală, dacă o clauză compromisorie există în acest sens într-un
contract încheiat de una dintre Comunităţi; ¾ acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad; ¾
este o instanţă internaţională putând transa litigii între statele membre, dacă acestea sunt în
legătură cu obiectul tratatelor şi dacă întristatele litigante a intervenit un compromis; ¾ dispune
de o competenţă consultativă.

Tribunalul de prima instanţă

Tribunalul de prima instanţă a luat fiinţă pe baza prevederilor introduse de Actul unui
european în cele trei Tratate constitutive. Astfel, la cererea Curţii şi după consultarea Comisiei şi
a Parlamentului, Consiliul a hotărât, cu unanimitatea voturilor, crearea unei jurisdicţii de primă
instanţă pe lângă Curtea de justi ţie. Tribunalul de prima instanţă a intrat în funcţie la 1
septembrie 1989, pe baza hotărârii Consiliului din 24 octombrie 1988.

Componenta, organizare şi funcţionare

Tribunalul de prima instanţă este format din 25 judecători, aleşi pe o perioadă de 6 ani, cu
posibilitatea reînnoirii mandatului lor. Judecătorii sunt aleşi dintre persoanele care oferă toate
garanţiile de independenţă şi care posedă capacitatea cerută pentru exercitarea funcţiilor
jurisdicţionale.

Spre deosebire de Curte, Tribunalul nu are în competenţă avocaţi generali, dar membrii
Tribunalului cu excepţia preşedintelui, pot fi chemaţi să exercite funcţiile avocatului general în
anumite afaceri. Criteriile de selectare a acuzelor în care va fi utilizată această posibilitate şi
modalităţile de desemnare a avocaţilor generali sunt fixate de Regulamentul de procedură al
Tribunalului.

Preşedintele Tribunalului este desemnat pentru o durată de 3 ani, de membrii Tribunalului,

potrivit aceloraşi modalităţi ca la preşedintele Curţii. Independenţa funcţională a Tribunalului
este garantată prin existenţa unei grefe distincte. Regula funcţionării Tribunalului o reprezintă
acţiunea în cadrul Camerelor compuse din 3 sau 5 judecători. Excepţia este dată de acţiunea la
plan.