Articolul 41.

PARTICIPAŢIA
Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la
săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate.
1. Infracţiunea poate fi săvîrşită de una sau mai multe persoane împreună. Dac ă la
săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai mulţi făptuitori, se
poate vorbi despre participaţie la această faptă. Specificul participaţiei, ca formă
deosebită a activităţii infracţionale, determină problema răspunderii penale a
participanţilor la infracţiune.
2. Supunîndu-se regulilor generale ale dreptului penal pentru combaterea
infracţionalităţii, instituţia participaţiei îndeplineşte în acelaşi timp şi un rol special,
caracteristic numai pentru ea: ilustrează criteriile obiective şi cele subiective necesare
activităţii infracţionale comune, stabileşte cercul de persoane responsabile pentru
această activitate infracţională, reglementează ordinea şi limitele răspunderii
participanţilor, adică nu numai a persoanelor care săvîrşesc nemijlocit acţiuni ce
formează latura obiectivă a infracţiunii concrete, prevăzute de partea specială a CP,
dar şi a persoanelor care au luat parte la infracţiune în calitate de instigatori, complici
sau organizatori.
3. Pentru ca să existe elementul de participaţie penală, trebuie să fie îndeplinite
următoarele condiţii: a) să existe pluralitate de făptuitori; b) să existe o legătură
subiectivă (coeziune psihică) între participanţi; c) fapta să fie săvîrşită în cooperare
materială sau intelectuală; d) una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală s ă fie
săvîrşită de către toţi participanţii; e) cooperarea mai multor persoane să nu fie
cerută de conţinutul legal al infracţiunii.
4. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art.42 CP, conform căruia participanţi
la infracţiune sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de
legea penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici. Participarea la
infracţiune a mai multor persoane înseamnă că două sau mai multe persoane, nu una,
săvîrşesc fapta prevăzută de legea penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată
împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. Existenţa legăturii interne subiective cu privire la
săvîrşirea infracţiunii încă nu înseamnă participare la fapta penală. Nu constituie un
act de participaţie nici faptul de exprimare a aprobării acţiunilor infracţionale, dacă
aceasta nu a luat o formă de ajutorare a infractorului; nu constituie instigare faptul de
a striga persoanelor care loveau victima cu parii că aceasta „trebuie omorîtă”,
deoarece un asemenea îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii.
În anumite împrejurări, dacă aceasta a dus la întărirea hotărîrii infracţionale, va fi o
complicitate intelectuală. Condiţia se realizează cînd cooperează cel puţin două
persoane, fără ca aceasta să fie necesară pentru existenţa con ţinutului legal al
infracţiunii.
5. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în
art.41 CP, conform căruia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau
a mai multor persoane la săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate. Deci, din punct de
vedere subiectiv, participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvîrşirea faptei cu
intenţie de către cel puţin două persoane: instigator-autor, autor-complice ş. a.
6. Participaţia penală există numai atunci cînd persoanele respective au cooperat cu
intenţie. De exemplu, dacă legea cere pentru sancţionarea faptei s ăvîrşite existen ţa
intenţiei, aceasta trebuie constatată în raport cu fiecare participant. Dac ă unii au
cooperat din imprudenţă, intenţia trebuie constatată în raport cu fiecare persoană
care a cooperat, însă nu va exista participaţie penală, ci o simplă cooperare
materială, deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi.
7. Pentru existenţa participaţiei, pe lîngă legătura subiectivă, trebuie să existe o
cooperare materială sau intelectuală a participanţilor, care constă în faptul c ă
persoanele contribuie într-o formă sau alta la săvîrşirea infracţiunii prevăzute de
legea penală. Potrivit naturii ei, această contribuţie poate fi materială sau
intelectuală; ţinînd seama de importanţa sau de aportul acestei contribuţii, ea se
divizează în principală şi secundară; ţinînd cont de momentul în care are loc, ea
există înainte de începerea executării acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării
acesteia pînă la momentul terminării ei.
8. O expresie exterioară a cooperării conţine asocierea acţiunilor participan ţilor, care
poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea
urmărilor prevăzute de lege şi condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor.
9. Săvîrşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală înseamnă c ă pentru to ţi
participanţii la activitatea infracţională comună există o componenţă de infracţiune
comună. Indivizibilitatea faptei este considerată ca reală, obiectivă, aşa cum o
prevede legea penală, şi nu în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea s ă o
obţină ţinîndu-se seama de diferiţi participanţi, încadrare ce depinde de vinovăţie şi
care poate fi diferită de la participant la participant. Ca să existe participa ţie, e
necesar ca actele participanţilor să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic, iar
fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei sau pregătirii de infracţiune. Fapta
este una şi aceeaşi pentru toţi participanţii. Ca atare, nu se poate considera că aceasta
există în raport cu unii şi nu există în raport cu alţii, ori că pentru unii dintre ei fapta
este consumată, iar pentru alţii e în formă de tentativă. Din aceleaşi considerente nu
se poate ca aceeaşi faptă în raport cu unii participanţi să constituie infracţiune, iar în
raport cu alţii – contravenţie sau abatere. Cînd pentru realizarea conţinutului legal al
infracţiunii se pretinde subiectului activ o anumită calitate (subiect special), poate
exista participaţie la o asemenea faptă dacă autorul sau coautorul are calitatea cerut ă
de lege.
10. Mai este necesar un detaliu: cooperarea mai multor persoane să nu fie cerut ă de
conţinutul legal al infracţiunii. Pentru existenţa participaţiei penale propriu-zise se
cere ca pluralitatea de făptuitori să fie ocazională, întîmplătoare în raport cu
conţinutul legal al infracţiunii, şi nu indispensabilă. Dacă pentru existenţa
infracţiunii legea prevede cooperarea mai multor persoane, atunci nu se mai
realizează participaţia penală, ci o pluralitate naturală sau constitutivă de făptuitori.
Toate condiţiile expuse trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricăreia dintre ele
cauzează inexistenţa participaţiei propriu-zise.
Articolul 42. PARTICIPANŢII
(1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în
calitate de autor, organizator, instigator sau complice.
(2) Se consideră autor persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută
de legea penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin intermediul
persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei,
iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.
(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvîrşirea unei infrac ţiuni sau
a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o
organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.
(4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă
persoană să săvîrşească o infracţiune.
(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvîrşirea infrac ţiunii prin
sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori
înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza
pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvîrşire a infracţiunii, urmele
acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp
că va procura sau va vinde atare obiecte.
 (6) Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.
1. Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvîrşirea unei infracţiuni în calitate
de autor, organizator, instigator sau complice.
2. Se consideră autor al infracţiunii persoana care săvîrşeşte în mod nemijlocit fapta
prevăzută de legea penală, precum şi persoana care a săvîrşit infracţiunea prin
intermediul persoanelor care nu sunt pasibile de răspundere penală din cauza vîrstei,
iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de prezentul cod.
3. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori, instigatori sau complici), autoratul se
distinge prin caracterul său esenţial şi necesar, contribuţia autorului constînd tocmai
în săvîrşirea acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Din
cauza specificului său, autoratul este unica formă de contribuţie la infracţiunea care
poate exista şi în afara participaţiei. Nici instigarea, ca formă de participa ţie, nici
complicitatea, nici organizatorul nu pot exista în afara autoratului, în timp ce acesta
din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevăzută de legea penală poate
fi săvîrşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii. Cu toate acestea,
în sensul tehnic al termenului, autoratul (ca şi termenul autor) nu poate fi înţeles decît
în corelaţie cu termenii complicitate (complice) şi instigare (instigator) sau organizare
(organizator); el desemnează o anumită formă de contribuţie la săvîrşirea unei
infracţiuni, în raport cu alte forme de contribuţie posibile. În acelaşi sens s-a exprimat
şi legiuitorul, indicînd în cap. IV CP Participaţia, că participanţi sunt persoanele care
contribuie la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori,
organizatori, instigatori sau complici (art.42 alin.1-5). Noţiunea de autor, prevăzută
în alin.2 art.42CP, este una corelativă. Ea poate exista numai în participaţie, adic ă în
acele cazuri în care, alături de autor, acţionează şi alte persoane, care îndeplinesc alte
roluri funcţionale – organizatori, instigatori, complici. Dacă infracţiunea este
săvîrşită de o singură persoană, problema rolului şi funcţiilor ei nu apare, deoarece
este clar că numai ea a executat latura obiectivă a infracţiunii, nefiind instigată sau
ajutată de cineva. În astfel de cazuri poate fi vorba pur şi simplu despre subiectul
infracţiunii, adică despre persoana fizică care a săvîrşit, cu vinovăţie, o faptă
prevăzută de legea penală.
4. Cînd însă autorul a săvîrşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia
sa se caracterizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de
legea penală, adică acţiunea sau inacţiunea. Prin nemijlocit se înţelege, pe de o parte,
efectuarea unor acte de executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de alt ă
parte – caracterul de act de executare pe care trebuie s ă-l aibă contribu ţia autorului la
săvîrşirea faptei. Autorul contribuie, în mod nemijlocit, la săvîrşirea faptei indiferent
dacă, pentru realizarea acelei contribuţii, foloseşte sau frînează propria sa energie
fizică (ucide, loveşte, distruge, sustrage, nu dă ajutor etc.), ori dinamizează sau se
foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme, substanţe explozive, toxice,
animale vătămătoare etc.).
5. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvîrşirii faptei: dacă
nu pierde calitatea de autor cel care, după săvîrşirea faptei, a încetat a mai avea
calitatea care condiţiona acea calificare şi, viceversa, nu devine autor acela care a
dobîndit această calitate după săvîrşirea faptei la care a participat. Fără executarea
nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către autor, nu se poate vorbi despre săvîrşirea
faptei, fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia. Este considerat autor acela care
la omor împuşcă victima, la furt îşi însuşeşte lucruri din posesia altuia. Atunci cînd
actele de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine
stătătoare, cel care le comite este autor, iar nu instigator sau complice.
6. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei leg ături
subiective cu acte de executare (nemijlocit) la comiterea în comun a aceleia şi fapte
prevăzute de legea penală. În caz de coautorat, unul din coautori poate realiza numai
o parte a acţiunii infracţionale (de exemplu, luarea bunului), iar altul – cealaltă parte
a ei (ameninţarea, lovirea etc.) şi în acţiunile fiecăruia va fi o infracţiune consumat ă
sub formă de coautorat.
7. Na va exista coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente
diferite, lovind, de exemplu – din răzbunare, mortal victima.
8. Sub aspect obiectiv, coautoratul este acea formă a participaţiei, în care o faptă
prevăzută de legea penală a fost săvîrşită în mod nemijlocit de către două sau mai
multe persoane împreună, în comun.
9. Se consideră organizator al infracţiunii persoana care a organizat săvîrşirea unei
infracţiuni sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal
organizat sau o organizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. Acţiunile
organizatorului pot consta în recrutarea membrilor grupului organizat sau ai
organizaţiei criminale, în întocmirea planului săvîrşirii infracţiunii, în împărţirea
rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale, în coordonarea
acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvîrşirii infracţiunii sau de la distanţă,
de exemplu, prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon, poştă electronică, fax,
poştă etc.
10. Un alt participant la infracţiune este instigatorul, care se deosebeşte atît de autor,
de coautor, cît şi de complice. Conform art.42 alin.4 CP, instigator este persoana care,
cu intenţie, determină o altă persoană să săvîrşească o faptă prevăzută de legea
penală. Ca formă a participaţiei penale, instigarea este fapta unei persoane
(instigator) care determină, cu intenţie, prin orice mijloace, o altă persoană (instigat)
să săvîrşească o faptă prevăzută de legea penală. Caracteristică instigării este
împrejurarea că instigatorul, după ce a luat hotărîrea de a săvîrşi o infracţiune,
desfăşoară o activitate materială, externă, pentru a transmite hotărîrea luată altei
persoane, care, fiind decisă să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi în
mod concret la săvîrşirea ei, devenind autor al infracţiunii. Instigatorul contribuie la
săvîrşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii săvîrşirii infracţiunii
şi prin determinarea luării de către acesta a hotărîrii de a săvîrşi fapta, care rezultă
din trecerea ei la executarea infracţiunii. Deci, instigatorul este un participant sui-
generis la infracţiune, chiar dacă nu participă la săvîrşirea materială a infracţiunii, la
realizarea laturii obiective a acesteia. Instigatorul însă are ideea de săvîrşire a
infracţiunii, pe care o transmite altei persoane, făcînd ca aceasta s ă ia hot ărîrea şi s ă
o pună în executare (de exemplu, un duşman, din motive personale, îndeamnă o altă
persoană, în schimbul unei recompense, să-l rănească grav pe rivalul său. Cea de-a
doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea, ia hotărîrea şi execută fapta la care
a fost îndemnată sau instigată).
11. Conform art.42 alin.5 CP, complice este persoana care a contribuit la săvîrşirea
infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, oferire de informaţii, acordare de mijloace sau
instrumente ori înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că
îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvîrşire a
infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobîndite pe cale criminală ori persoana
care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte. Deci, complicitatea
este o formă a participaţiei penale ce constă în activitatea persoanei care, cu inten ţie,
înlesneşte sau ajută în orice mod la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală
sau care, înainte ori în timpul săvîrşirii faptei, promite că va tăinui bunurile
provenite din aceasta sau că-l va favoriza pe făptuitor, chiar dacă ulterior nu-şi
onorează promisiunea. După cum se poate observa, ceea ce caracterizează
complicitatea, în raport cu celelalte forme ale participaţiei penale, este caracterul s ău
de contribuţie indirectă la săvîrşirea infracţiunii. În timpul în care autorul efectuează
acte de executare şi realizează în mod nemijlocit materialitatea faptei, complicele
efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. Aşadar, complicele nu realizează
fapta în mod nemijlocit, ci sprijină (înlesneşte, ajută) realizarea acesteia de către
autor.
12. Uneori complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare, dar
această contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare, fiindc ă
complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei
săvîrşite, contribuţia sa rămîne, deci, activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor
proprii, la care nu poate fi autor decît o persoană care are o anumită calitate, numai
aceste persoane pot efectua acte de executare, cei care nu au aceast ă calitate nu fac
decît să-i ajute).
13. Conform art.42 alin.6 CP, participanţii la infracţiune trebuie să întrunească
semnele constitutive ale subiectului infracţiunii. Aceasta înseamnă c ă fiecare dintre
participanţii la infracţiune trebuie să aibă vîrsta prevăzută de legea penală, s ă fie
persoane fizice şi responsabile.