REZUMAT

al beta-lactaminelor
◼ Reprezentanţi principali:
◼ penicilina G (benzilpenicilina)
◼ penicilinele din GEN. III, IV, V: ampicilina, amoxicilina, metampicilina,
pivampicilina
◼ penicilinele din GEN. II : oxacilina, cloxacilina, nafcilina
◼ acidul clavulanic, sulbactamul
◼ cefalosporinele: cefalexina, cefoperazona, ceftiofur şi cefquinoma.

◼ Origine:
◼ peniciline naturale: Penicillium
◼ cefalosporinele: Cephalosporium
◼ celelalte peniciline: semi-sinteză.

◼ Principalele caractere structurale şi fizico-chimice:

◼ nucleul β-lactamic
◼ liposolubilitatea
◼ caracterul acid.
Farmacocinetică
 Activitate antibacteriană
◼ acţiune bactericidă asupra bacteriilor în faza de
diviziune (faza de creştere)
◼ blochează sinteza peretelui celular bacterian

◼ Spectru de activitate:
◼ penicilina G: Gram-pozitivi
◼ Peniciline GEN. II: Gram-pozitivi, stafilococi ce
produc β-lactamaze
◼ Peniciline GEN. III, IV, V: Gram-pozitivi cu excepţia
stafilococilor producători de β-lactamaze; Gram-
negativi ce secretă β-lactamaze.
◼ Cefalosporinele: Gram-pozitivi; Gram- negativi ce
secretă β-lactamaze.
 Principalele indicaţii
◼ toate β-lactaminele: septicemii, infecţii bronho-pulmonare şi
urinare.

◼ peniciline GEN. II: mamite stafilococice (intramamar) şi

infecţii stafilococice cutanate (câine).

◼ Amoxicilină + acidul clavulanic:

◼ - infecţii generale determinate de Gram pozitivi şi Gram
negativi;
◼ - infecţii stafilococice cu germeni ce produc β-lactamaze.

◼ Peniciline GEN. III, IV, V: infecţii cu germeni Gram-pozitivi şi

negativi

◼ cefalosporinele: infecţii cu diferiţi germeni Gram pozitivi şi

Gram negativi ce produc β-lactamaze
 Dozaj terapeutic orientativ

◼ - penicilina G: 10.000-20.000 U.I./kgc/zi (pro die)

◼ (Dozele (pro dosis) sunt:
◼ - 1000 – 2000 U.I./kgc la A.M.
◼ - 5000 U.I./kgc la A.m.
◼ - 20.000 – 50.000 U.I./kgc a.m.
◼ - 10.000 – 20.000 U.I./kgc la păsări.)

◼ - peniciline GEN. II, III, IV, V: 10 – 20 mg/kgc/zi

◼ - cefalosporine 10- 20 mg/kgc/zi

 Toxicitate

◼ - penicilinele din GEN. III, IV sunt

contraindicate la iepuri, cobai şi hamsteri
(enterocolite dizenteriforme mortale).

◼ !!!Precauţii în utilizare la cal (distrug flora de

la nivelul cecumului)
 AMINOCICLITOLII
Sub acest nume se descrie un ansamblu de
antibiotice antibacterine:
◼ naturale, produse de bacterii mai ales din genul
Streptomyces ;
◼ semi-sinteză.

◼ eliberează prin hidroliză un aminociclitol

◼ au activitate bactericidă
◼ spectru este :
◼ fie restrâns Gram-negativi (dihidrostreptomicina);
◼ fie larg Gram-pozitivi şi Gram-negativi (gentamicina)
 Istoric

◼ 1944 Waksman izolează streptomicina din genul

Streptomyces şi descoperă importanţa ei în
tratamentul tuberculozei;

◼ 1953 Decaris izolează framicetina;

◼ 1963 Weinstein izolează gentamicina.

Din punct de vedere al structurii
chimice

◼ antibioticele aminozidice;

◼ spectinomicina.
 Clasificare
◼ Aminociclitolii se clasifică în funcţie de origine, natura aminociclitolului şi a
ozelor de care se reataşează.
◼
◼ Între compuşii naturali distingem:
◼ derivaţii de streptidină: streptomicina

◼ derivaţii de dezoxi-2-streptamină cu:

◼ - diholozide: kanamicina, apramicina, gentamicina, sisomicina,
tobramicina;
◼ - triholozide: neomicina, framicetina.

◼ Compuşii de semi-sinteză derivă în principal din:

◼ Streptomicina – dihidrostreptomicina (DHS);
◼ kanamicina:
◼ - amikacina
◼ - dibekacina
◼ - habekacina
◼ sisomicina - netilmicina
 Origine

◼ Aminociclitolii naturali sunt produşi de bacterii din

ordinul Actinomicetae, în principal de 2 genuri:

◼ -Streptomices (majoritatea antibioticelor grupului):

◼ - Streptomyces griseus: streptomicina
◼ - Streptomyces fradiae: neomicina.

◼ Micromonospora:
◼ - Micromonospora purpurea: gentamicina, sisomicina
 PROPRIETĂŢI FIZICE ŞI CHIMICE

◼ Proprietăţi fizice:
◼ pudre cristaline albe;
◼ sub formă de bază (neionizată) sunt foarte solubile în apă şi insolubile în
solvenţi organici.

◼ Proprietăţi chimice
◼ stabilitate bună, datorită structurii de heterozidă aminată;
◼ prezenţa mai multor funcţii bazice, prezenţa grupărilor specifice (bazice)

◼ !!!!Stabilitatea aminociclitolilor este excelentă

◼ aminozidele sunt foarte stabile

◼ !!!Soluţiile apoase sunt stabile la temperaturi obişnuite cel puţin 3 ani.

◼ Pot fi administrate PO, în tratamentul infecţiilor digestive, nefiind distruse
în stomac.
Farmacocinetică
 ACTIVITATEA ANTIBACTERIANĂ

◼ Spectrul de activitate
◼ Posedă un spectru de activitate variabil în funcţie de
structură.
◼
◼ Aminozidele cele mai vechi (streptomicina,
neomicina şi kanamicina) au un spectru îngust ce
cuprinde streptoccoci şi bacterii Gram-negative;
◼ Streptomicina este activă şi asupra bacilului
tuberculozei.

◼ Gentamicina şi derivaţii săi prezintă un spectru de

activitate foarte mare.
◼ SS- specii sensibile
◼ MS- specii moderat sensibile
◼ IS- specii inconstant sensibile
◼ R- specii rezistente

◼ !!!Toţi aminociclitolii sunt inactivi asupra

bacteriilor anaerobe şi asupra
micoplasmelor.
 MECANIS M DE
ACTIUNE
- sunt antibiotice bactericide
- exercită o activitate bactericidă dependentă de concentraţie
◼ Pătrund în interiorul bacteriei în mod activ, prin
transport specific.

◼ Transportul activ este inhibat de prezenţa:

◼ Ca++,
◼ pH-ul acid al mediului [aminozidele au activitate
antibacteriană maximă la pH bazic (pH = 8),
activitate ce scade de 20 - 30 de ori la pH=5-6],

◼ de lipsa oxigenului (explică de ce aminociclitolii nu

sunt activi asupra bacteriilor anaerobe).

◼!!!! Spectinomicina are acţiune bacteriostatică şi

nu bactericidă.
 Rezistenţa
◼ !!!! Aminociclitolrezistenţa se
dezvoltă foarte repede, aproximativ 50 – 90
% din tulpinile bacteriene devenind
rezistente.

◼ rezistenţa plasmidică, datorită producerii de

enzime de inactivare a fosforilării, acetilării sau
adenilării grupărilor hidroxilice sau aminice.

◼ Se poate observa foarte rar şi o rezistenţă

cromozomială, datorită modificării situsului de fixare
ribozomal sau diminuării permeabilităţii membranare
(a transportului activ).
 EFECTE NEDORITE SAU TOXICE

◼ Aminociclitolii figurează printre antibioticele a căror

toxicitate este cea mai mare.

◼ Toxicitatea generală a unor compuşi (neomicina)

face ca aceştia să fie interzişi dacă sunt administraţi
pe cale generală.

◼ toxicitate acută, cu probleme esenţiale funcţionale;

◼ toxicitate cronică, cu numeroase leziuni.

 Toxicitatea acută
◼ este legată de proprietatea lor paralizantă.

◼ blochează la nivelul joncţiunilor neuro-musculare eliberarea

presinaptică a acetilcolinei şi reduc sensibilitatea receptorilor
postsinaptici.

◼ induc, printr-un mecanism asemănător, depresia cardio-

vasculară.

◼ !!!Ele pot fi eficient combătute prin administrarea de calciu

pe cale intravenoasă.
◼
◼ La pisici nu se va administra niciodată o doză mai mare de
250 mg de dihidrostreptomicină;
◼ pisicile sunt predispuse la acest accident.
 Toxicitatea cronică
Ototoxicitatea: Accidentele apar în urma pătrunderii antibioticelor în
perilimfă şi a fixării selective, prin mecanism activ, pe celulele ciliate
(organul Corti).
◼ Acumularea intracelulară conduce la o leziune:
◼ fie vestibulară, cu probleme de echilibru;
◼ fie cohleară, cu probleme de auz (cu afectarea auzului).
◼ Leziunea vestibulară o precede pe cea cohleară.

◼ Ototoxicitatea nu este identică pentru toţi aminociclitolii, fiind importană la

neomicină şi moderată la kanamicină şi dihidrostreptomicină.
◼ La pisici ca şi la oameni această toxicitate este frecventă.

◼ Nefrotoxicitatea: apare datorită tropismului pentru parenchimul renal.

◼
◼ La debutul evoluţiei, nefrotoxicitatea este reversibilă.
◼ Potenţialul nefrotoxic al neomicinei şi framicetinei este superior celorlalţi
aminociclitoli.
◼ Kanamicina, care este nefrotoxică la om, este bine tolerată de câini.
 DE RETINUT

◼ Fixarea în cortexul renal explică remanenţa

tuturor antibioticelor acestei familii în organe
şi carne aproximativ 30 de zile, în contradicţie
cu perioada scurtă de relizare a concentraţiei
plasmatice.
 Terapeutică
◼ Indicaţii
◼ pe cale parenterală în infecţii generale, septicemie, infecţii pulmonare
(pasteureloze) şi urinare (cistite).
◼ pe cale locală pentru infecţiile localizate:
◼ - enterite (neomicină)
◼ - mamite (neomicină)
◼ - cistite colibacilare
◼ - infecţii cutanate superficiale şi otite (neomicină)
◼ - infecţii oculare (neomicina si gentamicina)
◼ - otite produse de Pseudomonas (gentamicina).

◼ Doza obişnuită este de 10 – 20 mg/kgc/zi şi

◼ la gentamicina doza este de 3 - 6mg/kgc/zi.

◼ Pentru a limita toxicitatea lor se va ţine cont de efectul bactericid

dependent de concentraţie ce permite obţinerea acţiunii maxime dorite în
câteva ore la concentraţii foarte mari.
◼ protocoalelor terapeutice cu o singură administrare fiind frecvent propuse.

◼ Sunt interzişi în antibio-suplimentarea animalelor.

◼ DE RETINUT:

◼ Pentru a limita toxicitatea lor se va ţine cont de

efectul bactericid dependent de concentraţie ce
permite obţinerea acţiunii maxime dorite în câteva
ore la concentraţii foarte mari.

◼ protocoalele terapeutice cu o singură administrare

fiind frecvent propuse.

◼ Sunt interzişi în antibio-suplimentarea animalelor.

 Contraindicaţii

◼ Aminociclitolii sunt contraindicaţi pe cale

generală la animalele cu insuficienţă renală
severă.

◼ Nu se vor folosi concomitent cu alte

antibiotice nefrotoxice (antibiotice
polipeptidice sau sulfamidele).
 Forme farmaceutice

◼ pe cale parenterală: soluţii apoase de sulfaţi;

◼ pentru adm. orală (PO):

◼ comprimate, soluţii buvabile;

◼ pentru aplicare locală:

◼ creme mamare;
◼ crème cutanate şi auriculare, colire.
 Asocieri
◼ Aminozidele (AB bactericide active asupra germenilor
în faza de repaus) + β-lactaminele (penicilinele,
cefalosporinele) sau chinolonele.

◼ Tetraciclinele şi cloramfenicolul exercită antagonism

in vitro faţă de aminozide.

◼ Asocierea dintre aminozide şi peniciline (penicilina G

şi dihidrostreptomicina) sinergism foarte bun in
vitro;

◼ Spectinomicina este de obicei asociată cu lincomicina

în tratamentul infecţiilor gastro-intestinale.
 Rezumat

◼ Principalii reprezentanţi:
◼

◼ dihidrostreptomicina (DHS)
◼ neomicina, kanamicina
◼ gentamicina, apramicina.

◼ Origine:
◼ majoritatea: Streptomices
◼ gentamicina: Micromonospora
 Principalele caracteristici
structurale şi fizico-chimice:

◼ structura heterozidică
◼ hidrosolubilitate
◼ baze slabe (pka=8 - 11)
Farmacocinetică
 Activitate antibacteriană
◼ acţiune bactericidă asupra bacteriilor în repaus
(spectinomicina este bacteriostatică)

◼ blochează biosinteza proteinelor

◼ interferează la nivelul membranelor bacteriene

◼ spectru ingust:
◼ - aminozidele vechi: Gram-negativi, streptococci
◼ - gentamicina: Gram-negativi, gram pozitivi

◼ nu sunt active asupra germenilor anaerobi.

◼ Principalele indicaţii:
◼ septicemie, infecţii bronho-pulmonare şi urinare
◼ infecţii cu Pseudomonas - gentamicina

◼ Protocol terapeutic:
◼ majoritatea: 10 – 20 mg/kgc/zi
◼ gentamicina: 3 – 6 mg/kgc/zi.

◼ Toxicitate:
◼ ridicată pe cale parenterală;
◼ acută (supradozaj): apnee (efect paralizant);
◼ cronică (folosire prelungită): ototoxicitate,
nefrotoxicitate.
 Antibioticele polipeptidice
◼ 2 tipuri de antibiotice (denumite şi peptolide):

◼ Polimixinele (B şi E):
◼ produse de bacterii din genul Bacillus sau de
semi-sinteză;
◼ au activitate bactericidă asupra germenilor
Gram-negativi.

◼ Bacitracina, tiostrepton, tirotricina.

◼ au activitate bacteriostatică asupra germenilor
Gram-pozitivi.
 Structură şi clasificare
◼

◼ Polipeptidele conţin un număr foarte mic de

compuşi folosiţi în medicina veterinară:

◼ polimixinele: polimixina E (colistin), polimixina B

◼ bacitracina, tiostrepton şi tirotricina.

 Rezumat

◼ Principalii reprezentanţi:
◼ Colistina sau polimixina E

◼ Polimixina B

◼ Bacitracina

◼ Origine: Genul Bacillus

Principalele caractere structurale şi
fizico-chimice:

◼ structură polipeptidică, heteropolară;

◼ hidrosolubilitate moderată,

◼ solubilitate foarte slabă în solvenţi organici;

◼ baze slabe.
Farmacocinetica
 Activitate antibacteriană

◼ Polimixine :
◼ acţionează asupra bacteriilor în faza de repaus
◼ tensio-activitatea perturbă permeabilitatea
membranei bacteriane
◼ spectru restrâns: bacterii Gram-negative.

◼ Bacitracina:
◼ acţiune bactericidă în faza de multiplicare
◼ blochează biosinteza peretelui bacterian
◼ spectru restrâns: Gram-pozitivi
◼ Principalele indicaţii:
◼

◼ septicemii, colibaciloze, salmoneloze

◼ infecţii urinare

◼ Protocolul terapeutic:
◼ majoritatea: 10 mg/kgc/ zi, durata
tratamentului va fi de maxim 3 zile,
 Contraindicaţii

◼ La animalele insuficienţă renală severă.

◼ Nu se vor asocia cu alte antibiotice

nefrotoxice, în special aminociclitoli
 Toxicitate
◼ Foarte mare

◼ IT< 2 (Colistină - cel mai putin toxic din grupă)

◼ Proprietăţi paralizante
◼ acţiune mult mai intensă datorită afinităţii pentru ţesutul
muscular.
◼ Acest efect poate fi controlat prin administrarea de Ca2+.
◼ Acest tip de accident este întâlnit la viţei.
◼ Clinic se observă ataxie şi apnee ce duce rapid la
moarte.

◼ Nefrotoxicitate
 Rezistenţa

◼ Nu induc antibiorezistenţă
 Asocieri

◼ Polimixinele + β-lactaminele (peniciline,

cefalosporine) sau chinolonele.
◼ Se pot asocia şi cu antibiotice bacteriostatice.

◼ Bacitracina este antagonică cu antibioticele

bacteriostatice.
◼ Ea trebuie asociată doar cu alte antibiotice
bactericide.

◼!!!!Se va evita asocierea cu aminociclitolii datorită

nefrotoxicităţii comune.
 Forme farmaceutice
◼ Polimixinele se prezintă sub formă injectabilă
şi sunt folosite ca soluţii apoase de sulfaţi
(sulfatul de colistină).
◼ !!! UTILIZARE RESTRANSA PARENTERAL

◼ Formele farmaceutice locale:

◼ comprimate, tablete, soluţii buvabile;
◼ creme mamare;
◼ creme cutanate şi auriculare, colire.