Conform normelor legale, inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii reprezintă

ansamblul operațiunilor prin care se constată existența tuturor elementelor respective, cantitativvaloric sau numai valoric, după caz, la
data la care aceasta se efectuează.
Inventarierea are ca scop principal stabilirea situației reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor și
capitalurilor proprii ale fiecărei entități, precum și a bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, aparținând altor persoane juridice sau
fizice, în vederea întocmirii situațiilor financiare anuale care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare și a performanței
entității pentru respectivul exercițiu financiar.
Inventarierea generală a patrimoniului, cu ocazia întocmirii situațiilor financiar anuale, are două laturi:
o latură cantitativă în urma căreia se stabilesc plusurile sau minusurile cantitative la inventar; Acestea se înregistrează în
contabilitate pentru a aduce valorile scriptice la nivelul noii realități;
o latură calitativă prin care se stabilesc plusurile sau minusurile valorice pentru elementele existente, determinate ca
diferență între valoarea de inventar (de piață, valoarea justă, după caz) și valoarea contabilă. În cazul plusurilor valorice pentru
elementele de activ, acestea nu se înregistrează în contabilitate, conform principiului prudenței, pe când minusurile valorice se
înregistrează în contabilitate, fie sub forma amortizării, dacă deprecierea este ireversibilă, fie sub forma ajustărilor pentru depreciere,
în cazul deprecierii ireversibile.
Cand se realizeaza inventarierea?
Inventarierea generală a patrimoniului trebuie efectuată cel puțin o dată în fiecare exercițiu financiar, de regulă la o dată
apropiată de sfârșitul exercițiului financiar, pe parcursul funcționării entității, cu ocazia fuziunii sau încetării activității și în
următoarele situații precizate explicit în actul normativ menționat:  la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului,
sau a altor organe prevăzute de lege; ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune, care nu pot fi stabilite cert
decât prin inventariere; ori de câte ori intervine o predare-primire de gestiune; cu prilejul reorganizării gestiunilor; ca urmare a
calamităților naturale sau a unor cazuri de forță majoră; în alte cazuri prevăzute de lege.
Etapele
Răspunderea pentru bună organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei
persoane care are obligația gestionarii patrimoniului.
Inventarierea patrimoniului se poate efectua atât prin salariați proprii, cât și pe bază de contracte de prestări de servicii
încheiate cu persoane fizice sau juridice.
Inventarierea este o lucrare complexă care se derulează în mai multe etape: • Pregătirea inventarierii; • Inventarierea propriu-
zisă; • Stabilirea și înregistrarea în contabilitate a diferențelor constatate.

Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise. În cadrul acestei etape se iau o serie de măsuri
organizatorice şi se execută unele lucrări contabile.
Printre lucrările de natura organizatorica se pot menționa: • se constituie prin dispoziție scrisă a conducătorului unității o
comisie centrală de inventariere și mai multe subcomisii în funcție de numărul de gestiuni ce urmează a fi inventariate; • se sigilează
căile de acces în gestiuni, cu excepția locului în care începe inventarierea; • se grupează bunurile ce urmează a se inventaria pe
sortimente și pe categorii de prețuri. Se aranjează separat bunurile degradate, bunurile primite în custodie, spre reparare sau păstrare; •
se verifică dacă aparatele de măsură sunt în bună stare de funcționare.
Lucrările pregătitoare ale inventarierii de natură contabilă cuprind: • se asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor în
contabilitatea sintetică şi analitică şi în evidenţă operative condusă în cadrul gestiunilor (fișe de magazine, rapoarte de gestiune, etc); •
se verifică exactitatea înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din contabilitate cu cele din evidența operativă şi prin întocmirea
balanţelor de verificare sintetice şi analitice; • se ridică de la gestiuni toate evidenţele operative şi se vizează după ultima operaţiune
(benzi de la casele de marcat, fișe de magazie, rapoarte de gestiune, etc).

Inventarierea propriu-zisă
Constă în constatarea, descrierea și evaluarea elementelor patrimoniale și se face la locurile de depozitare a bunurilor
respective, constatările trecându-se în listele de inventariere.

Listele de inventariere se întocmesc separat pe locuri de depozitare, pe categorii de bunuri și pe persoanele responsabile de
integritatea lor.

Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu precizarea denumirii, codului, unității de măsură, indicilor
calitativi, prețului unitar de evidență. Listele de inventariere se completează citeț, fără ștersături sau intercalări de rânduri.

Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, măsurare sau calcule tehnice.

Elementele patrimoniale de activ și de pasiv, a căror existență nu poate fi constatată prin inventarieri fizice se verifică pe baza
datelor din contabilitate. Acest procedeu se utilizează în cazul bunurilor aparținând unității, dar care se află în afara acesteia (mijloace
fixe date în chirie, materiale lăsate în păstrarea furnizorului, produsele expediate către clienți și refuzate de către aceștia, bunuri trimise
spre prelucrare la terți, etc).

Inventarierea propriu-zisă
 Pentru asigurarea imaginii fidele, evaluarea elementelor patrimoniale se face astfel: • bunurile de natura imobilizărilor și
stocurilor se evaluează la valoarea actuala, denumită și valoare de inventar; • bunurile depreciate se evaluează la valoare de utilitate a
fiecărui element, stabilită în funcție de utilitatea bunului în unitate și de prețul pieței; • creanțele și datoriile se evaluează la valoarea
lor nominală; • disponibilitățile, creanțele și datoriile în devize se evaluează la cursul în vigoare din ultima zi a exercițiului;

Inventarierea propriu-zisă
Rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal de inventariere.

În termen de trei zile de la data încheierii inventarierii, propunerile din procesul verbal de inventariere vor fi prezentate
administratorului pentru luarea unor măsuri în vederea soluționării situațiilor apărute. Administratorul, cu avizul compartimentului
financiar-contabil și a compartimentului juridic, va decide în termen de 5 zile asupra soluționării propunerilor făcute de comisie.

Listele de inventariere, împreuna cu o copie după procesul verbal de inventariere, vor fi trimise compartimentului financiar-
contabil și rezultatele inventarierii vor fi înregistrate în evidența operativă (fise de magazine, raport de gestiune, fisele de mijloace
fixe, registrul numerelor de inventar, registru de casă, fisa obiectelor de inventar, etc) și în evidența contabilă (fișa de cont), în termen
de 5 zile de la data terminării operațiunilor de inventariere.

Toate rezultatele finale ale inventarierii se trec în Registrul inventar, completat anual într-un singur exemplar.

Inventarierea propriu-zisă
Stabilirea și regularizarea diferențelor la inventar Pentru a stabili rezultatele inventarierii trebuie parcurse următoarele etape:
A. confruntarea situației faptice cu cea scriptică; B. stabilirea lipsurilor imputabile; C. compensarea lipsurilor cu plusurile constatate;
D. aplicarea scăzămintelor legale.

Inventarierea propriu-zisă
A. Confruntarea fapticului cu scripticul Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor constatate faptic și
înscrise în listele de inventariere cu cele din evidenta operativă (fise de magazine) și contabilitate. Pentru stabilirea rezultatelor
inventarierii se procedează astfel: • se verifică exactitatea stocurilor din fisele de magazine și a soldurilor din contabilitate pentru
bunurile inventariate; erorile ce se descoperă se corectează operativ; • se confrunta cantitățile consemnate în listele de inventariere cu
evidența operativă pentru fiecare poziție în parte; • se preiau pozițiile cu diferențe în lista de inventariere centralizatoare; • se preiau,
de către comisie, explicații scrise de la persoanele care au răspunderea gestionării, pentru plusurile, minusurile și deprecierile
constatate, precum și pentru pagubele generate de expirarea termenelor de prescripție a creanțelor; • se stabilește, în baza explicațiilor
primite și a actelor cercetate, caracterul lipsurilor, pierderilor, pagubelor, deprecierilor și plusurilor constatate; • se formulează
propuneri privind modul de regularizare a diferențelor dintre datele din contabilitate și cele faptice, determinate prin inventariere; • se
înregistrează în contabilitate, fără a se face compensări, plusurile și minusurile rezultate în urma inventarierii, pentru a se pune în
concordanță evidența contabilă cu valorile inventariate.

Inventarierea propriu-zisă
B.Stabilirea lipsurilor imputabile • Dacă se costată anumite lipsuri care se pot imputa, administratorii trebuie să ia măsura
imputării acestora la valoarea de înlocuire. • Prețul de înlocuire este costul de achiziție al bunului respective la data constatării
pagubei. • Documentul prin care se impută persoanelor vinovate lipsurile din gestiune este decizia de imputare, care se întocmește în
doua sau mai multe exemplare în funcție de numărul persoanelor răspunzătoare pentru paguba produsa și se semnează de către
conducătorul unității, cu viza de control financiar preventive și a compartimentului juridic.

Inventarierea propriu-zisă
C. Compensarea lipsurilor cu plusurile constatate Dacă lipsurile constatate nu sunt urmarea săvârșirii unei infracțiuni, la
stabilirea valorii debitului se are în vedere posibilitatea compensării lipsurilor cu eventualele plusuri constatate, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții: •să existe riscul de confuzie între sorturile aceluiași bun material, din cauza asemănării aspectului exterior; listele
cu bunurile pentru care exista posibilitatea compensării se stabilesc anual de către administratori; •diferențele constatate în plus sau în
minus să privească aceeași perioada de gestiune și aceeași gestiune; •lipsurile constatate la inventariere să nu provină din sustragerea
sau din degradarea bunurilor respective datorita vinovăției persoanelor care răspund de gestionarea lor.

Inventarierea propriu-zisă
D. Aplicarea scăzămintelor legale • Se aplică doar la bunurile materiale la care sunt acceptate scăzăminte. • În cazul
compensării minusurilor cu plusurile stabilite la inventariere, scăzămintele se calculează numai în situația în care cantitățile lipsă sunt
mai mari decât cele constatate în plus. • Cotele de scăzăminte se aplica, în primul rând, la valorile materiale la care s-au constatat
lipsurile. • Normele de scăzăminte nu se aplică anticipat, ci numai după constatarea existenței efective a lipsurilor și numai în limita
acestora. • Diferența constatată în minus în urma compensării și aplicării tuturor cotelor de scăzăminte, reprezentând un prejudiciu
pentru unitate, se recuperează de la persoanele vinovate. Imputarea pagubelor constatate în gestiune se face la valoarea de înlocuire.
 Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii • Lista de inventar • Registru inventar • Declarație de inventar • Fișa de
magazie • Decizie • Proces verbal de inventariere

Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii

Lista de inventar Serveşte ca document pentru stabilirea lipsurilor şi a plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia
inventarierii prin preluarea din listele de inventariere numai a poziţiilor cu diferenţe.

Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii Registru inventar  Registrul-inventar este un document contabil
obligatoriu de înregistrare anuală şi de grupare a rezultatelor inventarierii patrimoniului. În el se înregistrează toate elementele de activ
şi de pasiv inventariate după normele contabile şi grupate după natura lor conform posturilor din bilanţ.  Completarea registrului-
inventar se efectuează în momentul în care se stabilesc soldurile tuturor conturilor bilanţiere, inclusiv cele aferente impozitului pe
profit, şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, după caz.

Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii Declarație de inventar  Se întocmeşte într-un singur exemplar şi are rol
de declaraţie pe proprie răspundere.  Se datează şi se semnează de către gestionarul răspunzător de gestiunea valorii materiale şi de
către comisia de inventariere, care atestă că a fost dată în prezenţa sa.

Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii

Fișa de magazie Serveşte ca: • document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor bunurilor, cu
una sau cu două unităţi de măsură, după caz; • document de contabilitate analitică în cadrul metodei operativ-contabile (pe solduri); •
sursă de informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de valori materiale.

Documente utilizate pentru efectuarea inventarierii

Decizie  În decizia de numire se menţionează, în mod obligatoriu componenţa comisiei, numele preşedintelui comisiei,
secretarului şi a membrilor, modul de efectuare a inventarierii, gestiunile supuse inventarierii, data de începere şi terminare a
inventarierii. Decizia are rol de înştiinţare.

Proces verbal de inventariere • Are rol de stabilire prin comparare a datelor constatate faptic şi înscrise în listele de
inventariere cu cele din evidenţa tehnico-operativă (fişe de magazie) şi din contabilitate. • Conţine următoarele elemente: • data
întocmirii, numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere; • numărul şi data actului de numire a comisiei de inventariere; •
gestiunea inventariată, • data începerii operaţiunilor de inventariere; • concluziile şi propunerile comisiei cu privire la cauzele
plusurilor şi ale lipsurilor constatate şi la persoanele vinovate, precum şi propuneri şi măsuri în legătură cu acestea; • volumul
stocurilor depreciate; • propuneri pentru scoaterea din uz a obiectelor de inventar şi de casare a activelor fixe.

Filiere de înregistrare
Înregistrarea în sistemul contabil a diferențelor cantitative (plusuri sau minusuri) rezultate în urma inventarierii se efectuează
în funcție de natura elementelor patrimoniale respective, după cum urmează: În cazul stocurilor de materii prime: • Minusul la
inventar : 601 = 301 400 • Plusul la inventar: 301 = 601 200 sau 601 = 301 -200 În cazul stocurilor de produse finite:
• Minusul la inventar : 711 = 345 400 • Plusul la inventar: 345 = 711 200

Filiere de înregistrare
 În cazul stocurilor de mărfuri: • Minusul la inventar : 711 = 345 400 • Pentru situațiile în care evidența este la cost efectiv
(de achiziție): 607 = 371 5.000 • Pentru situațiile în care evidența este la prețul de vânzare cu amănuntul, în condițiile în care cota
medie de adaos comercial este de 20% iar cota de TVA este 19%: 607 = 371 5.000 378 = 371 1.000 4428 = 371 1.140 • Plusul la
inventar: • Pentru situațiile în care evidența este la cost efectiv (de achiziție): 607 = 371 -2.000 sau 371 = 607 2.000 • Pentru
situațiile în care evidența este la prețul de vânzare cu amănuntul, în condițiile în care cota medie de adaos comercial este de 20% iar
cota de TVA este 19%: 607 = 371 -5.000 sau 371 = 607 5.000 378 = 371 -1.000 371 = 378 1.000 4428 = 371 -1.440
371 = 4428 1.140
Filiere de înregistrare
 În cazul imobilizărilor corporale: • Minusul la inventar : • Pentru cele amortizate integral: 281 = 21X 45.000 (valoarea
de intrare) • Pentru cele amortizate parțial (valoare de intrare 45.000 lei, amortizare cumulată 30.000 lei): 281 = 21X 30.000 6588 =
21X 15.000 • Plusul la inventar (valoarea stabilită de comisie este de 20.000 lei): 21X = 4754 20.000  În cazul
disponibilităților bănești: • Minusul la inventar : 6588 = 5311 400 • Plusul la inventar: 5311 = 7588 200  În cazul creanțelor și
datoriilor diferențele constatate față de valorile înregistrate în contabilitate se înregistrează în funcție de tipul creanței/datoriei și de
tipul operațiunii care a generat creanța/datoria respectivă.
 Controlul financiar intern este o componentă a controlului intern care se referă la ansamblul proceselor de obţinere şi
comunicare a informaţiei contabile şi financiare şi contribuie la realizarea unei informaţii fiabile şi conforme exigenţelor legale.
Controlul financiar intern al entităţii se aplică în vederea asigurării unei gestiuni contabile şi a unei urmăriri financiare a activităţilor
sale, pentru a răspunde obiectivelor definite. Controlul financiar intern vizează asigurarea: a. conformităţii informaţiilor contabile şi
financiare publicate, cu regulile aplicabile acestora; b. aplicării instrucţiunilor elaborate de conducere în legătură cu aceste informaţii;
c. protejării activelor; d. prevenirii şi detectării fraudelor şi neregulilor contabile şi financiare; e. fiabilităţii informaţiilor difuzate şi
utilizate la nivel intern în scop de control, în măsura în care ele contribuie la elaborarea de informaţii contabile şi financiare publicate;
f. fiabilităţii situaţiilor financiare anuale publicate şi a altor informaţii comunicate pieţei.

În OMFP nr. 1802/2014 sunt precizate elementele principale de natură organizatorică și contabilă pentru desfășurarea
corespunzătoare a controlului intern, astfel:  documentare referitoare la principiile de contabilizare şi control al operaţiunilor;
1 Arens A.A., Loebbecke J.K., Audit, o abordare integrata, Editura Arc, Chişinău, 2005, pag.
365
7
 circuite de informaţii vizând exhaustivitatea operaţiunilor, o centralizare rapidă şi o armonizare a datelor contabile,
precum şi controale asupra aplicării acestor circuite;  un calendar al elaborării de informaţii contabile şi financiare difuzate în cadrul
grupului, necesare pentru situaţiile financiare ale societăţii-mamă.  identificarea cu claritate a persoanelor responsabile cu
elaborarea informaţiilor contabile şi financiare publicate sau care participă la elaborarea situaţiilor financiare;  accesul fiecărui
colaborator implicat în procesul elaborării de informaţii contabile şi financiare, la informaţiile necesare controlului intern; 
instituirea unui mecanism prin care să se asigure efectuarea controalelor;  proceduri prin care să se verifice dacă controalele au fost
efectuate, să se identifice abaterile de la regulă şi să se poată remedia, dacă este necesar;  existenţa unui proces care urmăreşte
identificarea resurselor necesare bunei funcţionări a funcţiei contabile;  adaptarea necesarului de personal şi a competenţelor
acestuia la mărimea şi complexitatea operaţiunilor, ca şi la evoluţia nevoilor şi constrângerilor.  existenţa unui manual de politici
contabile;  existenţa unei proceduri de aplicare a acestui manual;  existenţa de controale prin care să se asigure respectarea
manualului;  cunoaşterea evoluţiei legislaţiei contabile şi fiscale;  efectuarea de controale specifice asupra punctelor sensibile; 
identificarea şi tratarea corespunzătoare a anomaliilor;  adaptarea programelor informatice la nevoile entităţii;  conformitatea cu
regulile contabile;  asigurarea exactităţii şi exhaustivităţii înregistrărilor contabile;  respectarea caracteristicilor calitative ale
informaţiilor cuprinse în situaţiile financiare, astfel încât să satisfacă nevoile utilizatorilor;  pregătirea informaţiilor necesare
consolidării grupului;  definirea şi distribuirea procedurilor de elaborare a situaţiilor financiare consolidate, către toate entităţile de
consolidat. Controlul fiscal este o formă a controlului financiar și se referă la verificarea modului de calcul, declarare și plată a taxelor
și impozitelor. De regulă, controlul fiscal este un control ulterior deoarece se efectuează după ce un impozit/taxă a fost calculat(ă) și
declarat(ă) și este un control documentar-contabil.
ndiferent de nivelul de la care se exercită, de activităţile controlate sau obiectivele urmărite, controlul se derulează în trei
etape succesive: a. Compararea situaţiei ideale, dorite, cu situaţia de fapt, reală. Situația ideală este reprezentată de reguli, prevederi,
informații, etc. cuprinse în decizii ale conducerii, reglementări legale, existenţe din contabilitate (scriptice), recomandări ale auditului
inter, proceduri de lucru aprobate, programe de activitate, bugete. Situația reală este
8
reprezentată de informații, fapte care se obțin prin aplicarea unor proceduri diverse, în funcție de scopul urmărit, astfel: i.
Inspecţia: Examinarea documentelor, registrelor sau a activelor corporale, inclusiv prin inventarierea fizică a acestora; ii. Observarea:
Urmărirea unui proces sau a unor proceduri efectuate de alte persoane, pentru aprecierea unor situaţii iii. Investigaţia (interviul,
interogarea): Obţinerea de informaţii de la cei controlaţi ca răspuns la chestionarele controlorilor iv. Confirmarea: Obţinerea de
răspunsuri scrise sau orale din partea unor terţe părţi independente v. Calculul: Reconstituirea unor calcule din documente şi din
registre pentru a testa corectitudinea lor vi. Procedurile analitice: analiza tendinţelor, fluctuaţiilor, corelaţiilor cu ajutorul unui sistem
de indicatori b. Analiza şi evaluarea riscurilor care ameninţă activitatea verificată şi a abaterilor de la parametri stabiliţi. În cadrul
acestei etape se evaluează riscurile şi măsurile ce trebuie luate, se fixează concluziile controlului; c. Valorificarea constatărilor.
Controlul nu se justifică dacă nu declanşează, prin intermediul ieşirilor, măsuri pentru perfecţionarea activităţilor controlate, pentru
prevenirea şi eliminarea neajunsurilor, pentru sancţionarea vinovaţilor, pentru autoperfecţionarea controlului. Valorificarea
constatărilor se concretizează în: i. măsuri operative luate în timpul controlului, pentru redresarea situaţiei, îmbunătăţirea activităţii şi
sancţionarea vinovaţilor; ii. Dispoziţii obligatorii date celor vinovaţi; iii. Rapoarte şi informări către organele de conducere care au
dispus controlul sau care au competenţa şi sarcina să ia măsurile care se impun; iv. Propuneri pentru mai buna fundamentare a
deciziilor, pentru perfecţionarea procedurilor si a normelor interne/

Există trei concepte care stau la baza studiului controlului intern şi a estimării riscului legat de control, conform lui Arens și
Loebbecke: 1. Răspunderea managementului. Managementul trebuie să definească şi să aplice mecanismele de control ale entităţii.
Acest concept este în acord cu cerinţa conform căreia managementul este responsabil de întocmirea situaţiilor financiare, în
conformitate cu reglemetările contabile aplicabile. 2. Asigurarea rezonabilă. O entitate trebuie să definească mecanisme de control
intern care să ofere o asigurare rezonabilă, nu absolută, că situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă. Mecanismele de control
intern sunt concepute de conducere după analiza, atât a costurilor, cât şi a beneficiilor generate de punerea lor în aplicare. Deseori,
conducerea entităţii nu este dispusă să introducă un sistem ideal, deoarece costurile acestuia ar putea fi prea mari. 3. Riscurile
inerente. Mecanismele de control intern nu ar putea fi considerate niciodată perfect eficace, indiferent de rigurozitatea proiectării şi
aplicării lor. Chiar dacă angajaţii implicaţi în sistem ar concepe un sistem ideal, eficacitatea lui va depinde de fiabilitatea persoanelor
care îl vor utiliza.
 Tipologia controlului Există mai multe criterii de clasificare a controlului pe care dacă le cunoaştem obţinem o inţelegere mai
profundă a sensului şi conţinutului conceptului. Astfel trecem în revistă următoarele criterii de clasificare2: 1. După momentul în care
se exercită: a. Controlul preventiv, care se exercită înainte de angajarea sau efectuarea operaţiunilor respective. Această formă de
control se exercită, de regulă, cu ocazia autorizării sau aprobării tranzacţiilor sau a altor operaţiuni; b. Controlul concomitent, care se
exercită în acelaşi timp cu desfăşurarea operaţiunilor controlate, sub forma controlul ierarhic, controlului reciproc sau autocontrolului;
c. Controlul ulterior, care se exercită după ce operaţiunile au avut loc, prin intermediul unor organe specializate de control (control
gestionar, control bugetar, audit intern şi inspecţii specializate ale statului) 2. După obiectivele controlate: a. Controlul economic
urmăreşte planificarea şi utilizarea eficientă a resurselor materiale şi de muncă şi îndeplinirea sarcinilor stabilite. Controlul economic
utilizează toate etaloanele de măsură: naturale, de muncă şi valorice; b. Controlul financiar acţionează, de regulă, în sfera relaţiilor
financiare şi de credit. Se exercită, în primul rând, cu ajutorul etalonului valoric; c. Controlul tehnic urmăreşte respectarea
tehnologiilor de fabricaţie, calitatea produselor, caracteristicile mijloacelor fixe, etc. Un control eficient trebuie să fie un control
multilateral, ceea ce impune ca obiectivele controlate să fie abordate atât din punct de vedere economic şi financiar cât şi tehnic.
Soluţiile tehnice adoptate au consecinţe economice şi financiare şi invers. Între controlul economic şi cel financiar interferenţele sunt
foarte numeroase, majoritatea operaţiunilor economice au şi implicaţii financiare şi gestionare, motiv pentru care în practică se
exercită un control economico-financiar. 3. După sfera de cuprindere: a1) Controale complexe care presupun abordarea multilaterală a
activităţilor controlate, cu participarea unor specialişti din domenii diferite; a2) Controale parţiale care se exercită numai asupra unui
grup de obiective sau asupra unui sector de activitate cum ar fi respectarea disciplinei financiare şi fiscale, legalitatea operaţiunilor de
aprovizionare, salarizarea, gestiunea stocurilor, etc. O formă a controalelor parţiale o constituie controalele tematice care se exercită
de organele de control ale statului asupra unui grup restrâns de obiective, dar care cuprinde, de regulă, în aceeaşi periioadă mai multe
entităţi.
2 După Oprean I., Popa I.E., Lenghel R.D., Procedurile auditului şi ale controlului financiar,
Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, pag. 15-17

10
b1) Controalele totale presupun verificarea tuturor operaţiunilor, documentelor şi perioadelor de gestiune referitoare la
activităţile controlate; b2) Controalele prin sondaj se exercită numai asupra unor documente, operaţiuni, categorii de bunuri, perioade
de tim, etc., considerate semnificative sau având o importanţă relativă pentru formularea concluziilor. De regulă controalele se
exercită prin sondaj. Dacă se constată nereguli importante (fraude, falsuri, omisiuni sau alte erori semnificative), controalele prin
sondaj se transformă în controale totale. 4. După procedeele folosite: a. Controalele documentar-contabile se exercită pe baza
documentelor primare, a evidenţelor operative şi a informaţiilor furnizate de contabilitatea analitică şi sintetică; b. Controalele faptice
se realizează sub forma inspecţiei la faţa locului, observaţiei fizice, inventarierii de control, analizelor de laborator, expertizelor. 5.
După gradul de apropiere a controlului de activităţile controlate: a. Controalele directe constau în urmărirea nemijlocită (personală) de
către organele de conducere sau de control a activităţii subalternilor sau a celor controlaţi; b. Controalele indirecte constau în
urmărirea activităţilor controlate pe baza rapoartelor şi informărilor, a dărilor de seamă, a declaraţiilor fiscale, a şedinţelor de lucru, a
notelor explicative date de cei controlaţi, etc.; c. Controalele reciproce se realizează între compartimente, între membri formaţiilor de
lucru, între entităţi etc. pe baza fluxurilor materiale şi informaţionale stabilite în urma diviziunii muncii, specializării şi separării
sarcinilor. Controlul reciproc se exercită şi între documente diferite care conţin indicatori similari; d. Autocontrolul presupune
verificarea propriei activităţi, cu scopul de a putea stabili dacă obiectivele propuse au fost realizate, dacă activitatea desfăşurată este la
nivelul cerinţelor. 6. După nivelul de la care se exercită: a. Controalele exercitate de stat prin intermediul Curţii de Conturi,
Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului de Interne, etc. urmăresc, în primul rând
respectarea actelor normative specifice domeniului controlat; b. Controalele interne de la nivelul entităţilor economice urmăresc, de
regulă gestionarea corectă şi eficientă a patrimoniului, stăpânirea riscurilor în vederea atingerii obiectivelor organizaţionale; c.
Auditul financiar, se exercită de profesionişti independenţi, membri ai CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România,
www.cafr.ro) şi are ca obiectiv fundamental furnizarea unei opinii prin care auditorul dă o asigurare rezonabilă că situaţiile financiare
auditate prezintă cu fidelitate, sub toate aspectele semnificative, poziţia financiară, perfomanţele financiare şi modificările capitalurilor
proprii şi ale fluxurilor de trezorerie, în conformitate cu referenţialul contabil utilizat.

Mediul de control determină nemijlocit modul de implementare a tuturor celorlalte componente ale controlului intern, la
creşterea eficienţei acţiunilor întreprinse pentru prevenirea şi detectarea fraudelor şi erorilor. În scopul înţelegerii mediului de control,
vom prezenta în cele ce urmează, componentele mediului de control: a. Integritatea şi valorile etice. Integritatea şi valorile etice sunt
produsul normelor şi regulilor etice, precum şi ale modului în care acestea sunt comunicate şi aplicate în practică. Ele cuprind acţiunile
întreprinse de conducere în scopul înlăturării sau reducerii motivaţiilor sau tentaţiilor care ar putea determina angajaţii să se implice în
fapte necinstite, ilicite sau imorale. Aceste norme şi reguli sunt cuprinse în regulamentele interne dar, pe lângă acestea, exemplul
personal al conducerii, atitudinea şi comportamentul lor faţă de salariaţi şi faţă de terţi, transparenţa de care dau dovadă, contribuie la
îmbunătăţirea controlului intern. b. Angajamentul faţă de competenţă. Competenţa reprezintă cunoştinţele şi aptitudinile necesare
pentru a îndeplini sarcinile care definesc funcţia unui individ. Angajamentul faţă de competenţă cuprinde luarea în considerare de
către conducere a calităţilor profesionale şi morale care revin posturilor şi angajarea persoanelor care îndeplinesc cerinţele respective.
Pentru aceasta, conducerea entităţii trebuie să ia măsurile necesare pentru selectarea, stimularea şi pregătirea profesională continuă a
personalului. c. Implicarea administratorilor, consiliului de administraţie în organizarea şi supravegherea controlului intern. Un
consiliu de administraţie eficace este independent de managementul entităţii iar membrii săi sunt implicaţi în activităţile de gestiune şi
le supraveghează cu atenţie.

Evaluarea riscurilor. Procesul de evaluare a riscului de către entitate este un proces continuu de identificare şi reacţionare la
riscurile de afaceri şi consecinţele acestora. Pentru raportările financiare riscurile includ evenimentele şi circumstanţele interne şi
externe care pot afecta capacitatea entităţii de a iniţia, înregistra, procesa şi raporta informaţii care reflectă imaginea fidelă.
Activităţile de control. Activităţile de control reprezintă acele politici şi proceduri, pe lângă cele incluse în mediul de control,
pe care conducerea le-a stabilit în vederea atingerii obiectivelor specifice entităţii. Altfel spus, în activităţile de control sunt incluse
politici şi proceduri de control de detaliu care asigură transpunerea practică a politicilor şi procedurilor generale cuprinse în mediul de
control.
Prin sistem fiscal înțelegem totalitatea taxelor și impozitelor care există într-o anumite zonă geografică (țară, regiune, etc.). În
România sistemul fiscal este unul centralizat, în sensul că taxele și impozitele nu diferă de la un județ la altul. Deosebiri între județe
apar în ceea ce privește taxele și impozitele locale însă doar în ceea ce privește cuantumul acestora și nu în ceea ce privește existența
acestora.

Principalele taxe și impozite existente în România, conform Legii nr. 227/2015, privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare, sunt următoarele:  Impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;  Taxa pe valoarea
adăugată;  Accize și alte taxe speciale;  Impozitul pe venit (impozitul pe venituri din activități independente, impozitul pe
veniturile din salarii și asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, impozitul pe veniturile din investiții
(dividende, dobânzi, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen,
ș.a.), impozitul pe venituri agricole, silvicultură și piscicultură, impozitul pe venituri din premii și jocuri de noroc, impozitul pe venitul
din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală. 
Impozite și taxe locale;  Contribuții sociale obligatorii;  Impozitul pe construcții.
Obiectul controlului fiscal. Forme și metode de control fiscal Conform Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015,
art.113, alin. 1), controlul fiscal (inspecția fiscală) are ca obiect:  verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale; 
verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili;  verificarea respectării prevederilor legislaţiei
fiscale şi contabile;  verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere;  stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale.

1. Sarcinile controlului financiar sunt următoarele: a. prevenirea angajării și utilizării resurselor materiale și financiare, altfel decât în
concordanta cu programele stabilite și cu normele legale existente; b. întărirea instituției controlului financiar; c. prevenirea tendințelor
și fenomenelor care necesită decizii de corecții. 2. Sarcinile controlului financiar sunt următoarele: a. verificarea îndeplinirii
prevederilor actelor normative emise de organele legislative și executive pentru înfăptuirea politicii economico-financiare; b.
analizarea din punct de vedere calitativ a activității economice; c. reprezintă una din acțiunile umane al cărui rezultat oferă oricărui
conducător posibilitatea utilizării, în orice moment, a unui sistem de informații in legătura cu starea unui fenomen sau a unei activități
3. Documentele și activitățile întocmite, respectiv derulate in cadrul unei societăți comerciale cu capital privat, supuse activității de
control financiar preventiv sunt : a. contractele și / sau comenzile interne și externe de aprovizionare; b. concesionarea și transferul
bunurilor ce formează patrimoniul unității economice; c. efectuarea de plăți pentru activitatea desfășurata în cadrul unei unități de
către personalul propriu, precum și a altor drepturi cuvenite acestuia. 4. Documentele și activitățile întocmite, respectiv derulate în
cadrul unei instituții publice, supuse activității de control financiar preventiv sunt : a. angajamentele din care rezulta, direct sau
indirect, obligații de plata către terți; b. deschiderea, repartizarea și modificarea creditelor bugetare; c. închirierea și schimbul
bunurilor ce formează patrimoniul instituțiilor publice.
1. Care sunt formele controlului după momentul în care se exercită? 2. Cine numește comisia de inventariere, care este
documentul prin care este numită comisia de inventariere și care sunt elementele care trebuie menționate obligatoriu în acel document
de numire? 3. Care sunt etapele controlului? 4. Care sunt elementele controlui intern și precizați ce se înțelege prin Mediul de control?
5. Care sunt condiţiile şi regulile compensării? 6. Care sunt tehnicile compensării
1. Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce ii revin in desfășurarea procedurii, potrivit
legii fiscale. Ce principiu general de conduita in administrarea impozitelor și taxelor se aplica? a. dreptul de a fi ascultat; b. aplicarea
unitara a legislației; c. rolul activ; d. obligația de cooperare. 2. Formele inspecției fiscale sunt : a. inspecția generala și permanenta; b.
inspecția parțiala și periodica; c. inspecția fiscala generala și inspecția fiscala parțiala. 3. Raportul de inspecție fiscala cuprinde mai
multe capitole, și anume: 1. Date despre contribuabil; 2. Anexe; 3. Sinteza constatărilor inspecției fiscale; 4. Discuția finala cu
contribuabilul; 5. Constatări fiscale; 6. Date despre inspecția fiscala; 7. Alte constatări. Ordinea corecta și obligatorie a acestora este
următoarea 4. Documentul prin care, organele de inspecție fiscala pot solicita explicații scrise, reprezentantului sau oricărui angajat al
contribuabilului, care sa contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea contribuabilului, ce pot influenta inspecția
fiscala este: a. procesul –verbal; b. nota explicativa; c. nota unilaterala; d. avizul de inspecție fiscala.
1. Actul de control care se întocmește de către organele de inspecție fiscala numai în cazul controlului inopinat, încrucișat, in
cazul efectuării, în condițiile legii, a unei cercetări la fata locului sau pentru consemnarea unor fapte, in timpul inspecției fiscale, care
pot întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni îl constituie: a. raportul de inspecție fiscala; b. punctul de vedere al
contribuabilului; c. procesul-verbal; d. angajamentul de plata scris. 2. In ce consta controlul inopinat ? a. activitatea de verificare
selectiva a documentelor și operațiunilor semnificative, in care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere și de plata a obligațiilor
fiscale datorate bugetului general consolidat; b. activitatea de verificare a contabilității și a surselor acesteia, prelucrate in mediu
electronic; c. activitatea de verificare faptica și documentara, in principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte a
legislației fiscale; d. verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului, in corelație cu cele deținute de alte
persoane;
60
e. activitatea de verificare faptica și documentara, in principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenta unor fapte de
încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea in prealabil a contribuabilului. 3. Comunicarea avizului nu este necesara: a. efectuarea
unei inspecții parțiale; b. efectuarea unei inspecții generale. c. în cazul unui control inopinat.
1. Care sunt formele controlului după momentul în care se exercită? 2. Care din formele controlului prezentată în capitolul
Tipologia controlului este caracteristică și controlului fiscal? 3. Ce se înțelege prin faptul că controlul fiscal este unul de tip
declarativ? 4. Cum se realizează concilierea dintre contabilitate și fiscalitate în cazul calculului, înregistrării și declarării eronate a unui
impozit? 5. În ce constă etapa de pregătire a controlului fiscal? 6. În ce constă etapa de desfășurare propriu-zisă (realizare) a
controlului fiscal? 7. În ce constă etapa de finalizare a controlului fiscal? 8. Definiți și prezentați modul de calcul al dobânzilor,
penalităților de întârziere și penalităților de nedeclarare! 9. Care sunt modalitățile de realizare a executării silite? 10. Care sunt
modalitățile de stingere a creanțelor fiscale? 11. Care este procedura pentru contestarea actelor administrative fiscale?
1. Ca regula generala, profitul impozabil se calculează ca : a. diferența dintre veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile
efectuate in scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adăuga cheltuielile
nedeductibile; b. diferența dintre veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile nedeductibile, dintr-un an fiscal, din care se scad
veniturile neimpozabile; c. diferența dintre veniturile realizate din orice sursa și cheltuielile nedeductibile, dintr-un an fiscal, la care se
adaugă veniturile neimpozabile. 2. Sunt considerate venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil : a. dividendele primite de
la o persoana juridica; b. dobânzile primite de la o banca românească; c. veniturile obținute din anularea provizioanelor pentru care s-a
acordat deducere. 3. Care din următoarele venituri reprezintă venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil ? a. venituri din
dobânzi ; b. venituri din sponsorizări ; c. venituri din vânzarea titlurilor de participare ; d. venituri din anularea provizioanelor pentru
care nu s-a acordat deducere; e. venituri din dobânzi/majorări de întârziere potrivit contractelor economice.
1. Care din următoarele venituri nu intra în baza impozabila pe veniturile microîntreprinderilor ? a. venituri din vânzarea mărfurilor,
venituri din producția vânduta, venituri din prestări servicii ; b. venituri din variația stocurilor, venituri realizate din despăgubiri, de la
societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii, venituri din provizioane ; c. venituri din exploatare,
venituri din producția de imobilizări corporale și necorporale, venituri din chirii, redevențe. 2. Care din următoarele venituri nu intra
în baza impozabila pe veniturile microîntreprinderilor? a. venituri din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor
guvernamentale, venituri din chirii, redevențe, venituri din prestări servicii ; b. veniturile financiare, veniturile din diferențe de curs,
venituri din vânzarea mărfurilor. c. venituri din producția de imobilizări corporale și necorporale, venituri realizate din despăgubiri,
de la societățile de asigurare, pentru pagubele produse la activele corporale proprii, venituri rezultate din anularea datoriilor.

Sumarul capitolului În acest capitol am prezentat din punct de vedere teoretic modul de calcul al impozitului pe profit și al
impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și am realizat studii de caz privind corecția al impozitului pe profit, respectiv a
impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Teme pentru verificarea cunoștințelor 6. Se cunosc următoarele informații pentru
perioada 01 ianuarie 201730 iunie 2017: a. Venituri din vânzarea mărfurilor: 20.000 lei; Venituri din provizioane pentru litigii: 3.000
lei b. Cheltuieli cu mărfurile: 12.000 lei; Cheltuieli cu amenzile datorate statului: 1.500 lei; Cheltuieli de protocol din relația
79
cu neplătitorii de TVA: 300 lei; Cheltuieli cu impozitul pe profit aferent Trim I/2017: 400 lei; Cheltuieli cu impozitul pe
profit aferent Trim II/2017: 200 lei. c. Microîntreprinderea nu a avut salariați în anul 2017. Se cere:  Să se verifice dacă impozitul
pe profit înregistrat pentru Trim II/2017 este corect iar, în caz contrar, să se facă înregistrarea contabilă de corecție;  Să se stabileacă
mărimea rezultatului brut și a celui net după luarea în considerare a rezultatului obținut la punctul precedent. Notă: Cheltuielile cu
impozitul pe profit înregistrate în Trim I/2017 sunt corecte. 7. Se cunosc următoarele informații pentru perioada 01 ianuarie 2017-31
decembrie 2017: a. Venituri din vânzarea mărfurilor: 30.000 lei; Venituri din provizioane pentru litigii: 3.000 lei b. Cheltuieli cu
mărfurile: 22.000 lei; Cheltuieli cu amenzile datorate statului: 1.500 lei; Cheltuieli de protocol din relația cu neplătitorii de TVA: 300
lei; Cheltuieli cu sponsorizarea: 70 lei; Cheltuieli cu impozitul pe profit aferent Trim I-III 2017: 500 lei; Cheltuieli cu impozitul pe
profit aferent Trim IV/2017: 400 lei. Se cere:  Să se verifice dacă impozitul pe profit înregistrat pentru Trim IV/2017 este corect
iar, în caz contrar, să se facă înregistrarea contabilă de corecție; să se stabilească impozitul pe profit de plată pentru Trim IV 2017
știind că cheltuielile cu sponsorizarea au fost efectuate în acest trimestru. Să se facă înregistrarea contabilă corespunzătoare de
diminuare a impozitului datorat.  Să se stabileacă mărimea rezultatului brut și a celui net după luarea în considerare a rezultatului
obținut la punctul precedent. Notă: Cheltuielile cu impozitul pe profit înregistrate în Trim I-III/2017 sunt corecte. 8. Se cunosc
următoarele informații despre compania STUD EX pentru perioada 01 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2017: a. Total sume creditoare
(TSC) pentru contul 121 Profit și pierdere = 70.000 lei; Total sume debitoare (TSD) pentru contul 121 Profit și pierdere = 55.000 lei;
Sold inițial debitor (SID) pentru contul 345 Produse finite = 3.000 lei; SID pentru contul 348 Diferențe de preț la produse = 400 lei;
Rulaj debitor (RD) pentru contul 345 = 7.000 lei; RD pentru contul 348 = 650 lei; Rulaj creditor (RC) pentru contul 345 = 8.000 lei;
RC pentru contul 348 = 900 lei; RC pentru contul 7814 Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante = 3.000 lei; RD
pentru contul 6581.01 Cheltuieli cu despăgubiri, amenzi și penalități (plătite statului) = 200 lei; RD pentru contul 691 Cheltuieli cu
impozitul pe profit = 4.000 lei b. În cursul exercițiului financiar 2017 s-au obținut 600 kg din produsul finit X și au avut loc ieșiri de
produse finite de 500 kg. Entitatea folosește costul standard de 12 lei/kg pentru evidența produselor finite. Costul mediu efectiv de
producție este de 13 lei/kg în anul 2017; Se cere:  Să se verifice dacă rulajele debitoare și creditoare ale conturilor 345 Produse
finite și 348 Diferențe de preț la produse sunt corecte și să se facă corecțiile necesare în contabilitate, dacă este cazul;  Să se
calculeze impozitul pe profit corect pentru trimestrul IV al anului 2017 și să se facă corecția necesară, dacă este cazul;  Să se
stabilească mărimea rezultatului net și a celui brut, luând în considerare toate înregistrările de corecție, dacă au existat.
 80
9. Se cunosc următoarele informații pentru perioada 01 ianuarie 2017-30 iunie 2017: a. Venituri din vânzarea mărfurilor:
20.000 lei; Venituri din provizioane pentru litigii: 3.000 lei; b. Cheltuieli cu mărfurile: 11.000 lei; Cheltuieli cu amenzile datorate
statului: 1.500 lei; Cheltuieli cu impozitul pe veniturile microîntreprinderilor aferent Trim I/2017: 200 lei; Cheltuieli cu impozitul
veniturile microîntreprinderilor aferent Trim II/2017: 700 lei. Se cere:  Să se verifice dacă impozitul veniturile
microîntreprinderilor înregistrat pentru Trim II/2017 este corect iar, în caz contrar, să se facă înregistrarea contabilă de corecție;  Să
se stabileacă mărimea rezultatului brut și a celui net după luarea în considerare a rezultatului obținut la punctul precedent. Notă:
Cheltuielile cu impozitul pe veniturile microîntreprinderilor înregistrate în Trim I/2017 sunt corecte
1. Organul fiscal înștiințează contribuabilul asupra drepturilor și obligațiilor ce ii revin in desfășurarea procedurii, potrivit legii fiscale.
Ce principiu general de conduita in administrarea impozitelor și taxelor se aplica? a. dreptul de a fi ascultat; b. aplicarea unitara a
legislației; c. rolul activ; d. obligația de cooperare. 2. Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugata este constituita din: a.
impozitele și taxele, daca prin lege nu se prevede astfel, cu excepția taxei pe valoarea adăugata; b. rabaturile, remizele risturnurile,
sconturile și alte reduceri de preț, acordate de furnizori direct clienților la data exigibilității taxei; c. dobânzile, percepute pentru plăți
cu întârziere. 3. O persoana impozabila cu sediul in Romania, înregistrata ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata, prestează servicii
de consultanta pentru o persoana impozabila cu sediul in Franța. Cum este considerat serviciul de consultanta pentru persoana
impozabila romana? a. taxabila cu cota de 19%; b. scutit fără drept de deducere; c. locul prestările serviciului de consultanta este
Franța, acolo unde are sediul beneficiarul, deci persoana romana facturează fără TVA. 4. O banca din Romania, persoana impozabila
neînregistrata ca plătitor de TVA, importa calculatoare din Germania. La intrarea calculatoarelor in tara, banca: a. datorează TVA in
cota de 19%; b. nu datorează TVA; c. datorează TVA in cota redusa de 9%. 5. O persoana impozabila din Romania înregistrata ca
plătitor de taxa pe valoarea adăugata achiziționează băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol. In acest caz,
persoana impozabila: a. are dreptul sa deducă integral taxa pe valoare adăugata aferenta achiziției; b. are dreptul sa deducă parțial taxa
pe valoare adăugata aferenta achiziției; c. nu are dreptul sa deducă taxa pe valoare adăugata aferenta achiziției, întrucât băuturile
alcoolice și produsele din tutun sunt destinate acțiunilor de protocol.
Teme pentru verificarea cunoștințelor aferente capitolului Să se înregistreze în contabilitate următoarele operațiuni și să se
stabilească TVA-ul de plată sau de recuperat, după caz, pentru fiecare din punctele de mai jos: a. Se achiziționează bunuri (mărfuri) la
prețul de 1.000 lei + TVA 19% care se vând la prețul de 3.000 lei + TVA 19%; b. Se achiziționează bunuri (mărfuri) la prețul de 1.000
lei + TVA 19% care se exportă, valoarea în lei a exportului fiind de 3.000; c. Se înregistrează o factură de servicii în valoare de 1.000
lei + TVA 19%. Se prestează către un client servicii în valoare de 3.000 lei, operațiune considerată scutită fără drept de deducere; d.
Se achiziționează bunuri (mărfuri) la prețul de 1.000 lei + TVA 19% care se vând după cum urmează: o parte de prețul de 1.500 lei +
TVA 19%, o parte se exportă, valoarea în lei a exportului fiind de 3.000 iar o altă parte la prețul de 500 lei, operațiune care este scutită
fără drept de deducere.

2. În anul 2017 o societate vinde un utilaj la prețul de 10.000 lei + TVA 19%, prețul de achiziție al acestuia fiind de 20.000
lei iar gradul de uzură scriptică înregistrat în contabilitate sub forma amortizării este de 60%. De asemenea, în anii 2016 si 2017 se
realizează o lucrare de construcții a cărei valoare contractuală este de 60.000 lei. În anul 2016 s-au efectuat cheltuieli pentru realizarea
acestui contract în sumă de 25.000 lei, ceea ce înseamnă 55% din lucrările necesare pentru finalizarea contractului. În anul 2017
cheltuielile efectuate pentru realizarea contractului sunt în valoare de 24.000 lei. Entitatea este plătitoare de impozit pe profit.
Societatea are la inceputul anului 2016 doi acționari (Popescu Gheorghe și Ionescu Alexandru). La începutul anului 2017 Popescu
Gheorghe vinde părțile sale sociale celuilalt asociat la un preț egal cu 50% din profitul înregistrat de societate în anul 2016. Se cere: a.
Care sunt prețurile de vânzare posibile ținând cont de operațiunile efectuate de societate? Explicați! b. Care este mărimea dividendului
brut care se poate repartiza asociatului rămas în anul 2017 și a impozitului pe dividende aferent?

3. Precizați când un contribuabil iese din sistemul TVA la încasare? 4. Ce presupune sistemul TVA la încasare? 5. Cum se
calculează impozitul pe clădiri dacă clădirea respectivă nu a fost reevaluată de 4 ani? 6. Cum se impozitează clădirile deținute de
persoanele juridice? 7. Cum se impozitează clădirile deținute de persoanele fizice? 8. Care sunt termenele de plată ale impozitului pe
clădiri? Când se beneficiază de bonificație? 9. Care sunt regulile generale după care se calculează impozitul pe teren?