O colecţie de articole

pentru lucrătorii creştini din România

Nr. 37 - 2016

UCENICIA: MANDATUL UITAT

Rolul conducerii spirituale în ucenicie

Shane Warren | 3

Arta de a face ucenici: la vremuri de schimbare

şi pentru biserici aflate în schimbare
Michael J. Wilkins | 7

Predicarea ce schimbă vieţi:

şase chei în formarea ucenicilor
Stephen Lim |12

Întâlniri divine
Marcia Lednicky | 17

Ascultarea imediată: Fiind pe aceeaşi

lungime de undă cu Dumnezeu, o aventură
Rod Loy | 20

Ciclul evanghelizării şi al uceniciei: Un proces nesfârşit

Randy Hurst | 24

Seria „Trăirea în Împărăţie” Partea a 9-a

Piedici în calea trăirii în Împărăţie (Partea a 2-a)
H. Maurice Lednicky | 27

Predicarea ce creşte nivelul de dărnicie al bisericii

Kregg R. Hood | 32

La amvon, mai puţin și mai de calitate: Iacov 3:1

Daniel Darling | 36
 REVISTA

poate fi găsită pe internet la adresa:

www.resursespirituale.ro
www.liferomania.ro

Revistă publicată de
LIFE PUBLISHERS INTERNATIONAL
OP 10, CP 25, 410610 - Oradea, România
Tel.: 0359.322.744; 0359.177.636; 0744.624.236
E-mail: edituralife@gmail.com, Website: www.
liferomania.ro; www.resursespirituale.ro

Colectivul de redacţie:
Redactor Şef. Warren Flattery Articolele din această revistă au fost selectate şi traduse din Enrichment - o revistă pentru pastori şi lideri
creştini. © Consiliul general al Assemblies of God, S.U.A.
Traducător: Lurenţiu Pășcuţi
Editor: Cristian Ardelean © Life Publishers International - Toate drepturile rezervate.
Layout: Daniel Ardelean

2 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro

Rolul
conducerii spirituale
în ucenicie
de Shane Warren
U
cenicia biblică a devenit o lozincă în cadrul mişcării
evanghelice moderne. Din nefericire, de cele
mai multe ori lozincile îşi pierd conţinutul. În
mijlocul diverselor definiţii şi al noilor metode de ucenicie
descoperite, studiile statistice prezintă un declin alarmant al
eficacităţii bisericii în atingerea şi transformarea umanităţii
pierdute.
Lipsa unei revelaţii a adevăratei ucenicii biblice
devastează trupul lui Cristos. Ne-am concentrat atât de
mult pe câştigarea de convertiţi încât am neglijat slujba
facerii de ucenici. Mulţimi de oameni inundă altarele
bisericilor noastre cu mentalitatea că există o rugăciune
magică, una care să-i conducă la o schimbare radicală a
vieţii. Noi ne bucurăm de răspunsul lor; ei sunt oarecum
convinşi de vocea religiei care spune că în felul acesta au
ajuns la mântuire.
Fără o reală ucenicie rămâne doar
încrederea în Dumnezeu, însă se pierde
acea urmare sinceră a lui Cristos. Harul
ieftin este duşmanul de moarte al bisericii.
Totuși, invitaţiile lui Isus au fost diferite. Perspectiva
Lui asupra mântuirii era diferită de definiţia anemică a
mântuirii din bisericile moderne. Isus verifica adevărata
pocăinţă prin intermediul testului uceniciei.
Tânărul bogat a alergat şi L-a oprit pe Isus în drum.
El L-a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa
veşnică?”
Domnul i-a răspuns citând un pasaj binecunoscut din
legea lui Moise.
„Toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”, a răspuns
tânărul.
Isus ridică atunci ștacheta uceniciei: „Vinde tot ce ai şi
dă la săraci” (Marcu 10:17–22). Relatarea Scripturii este
clară, tânărul a plecat trist.
Tânărul bogat era dispus să devină un convertit, dar nu
era gata să plătească preţul uceniciei. El îşi dorea o religie
comodă pentru stilul său de viaţă, separată de domnia lui
www.liferomania.ro
Cristos. Dorinţa lui după o religie comodă l-a lăsat aşa cum
rămâne orice om nesincer, adică trist şi descurajat.
Creştinismul fără ucenicie este un creştinism fără
Cristos. Acest fel de ucenicie nu devine altceva decât o idee
abstractă, un mit care are un loc pentru Dumnezeu Tatăl,
însă din care lipseşte Cristosul cel viu ca Domn şi Stăpân.
Fără o reală ucenicie rămâne doar încrederea în Dumnezeu,
însă se pierde acea urmare sinceră a lui Cristos. Harul ieftin
este duşmanul de moarte al bisericii.Isus a înţeles puterea
şi preţul uceniciei. Adevărata ucenicie creştină a început în
prima zi după ce Ioan Botezătorul L-a botezat pe Isus în
râul Iordan (Ioan 1:35–39). Unul câte unul, Isus a ales 12
bărbaţi cărora să le fie un model zilnic al caracterului de
Tată. După orice definiţie religioasă a succesului, stilul lui
Isus era un eșec. El nu se bucura de nicio recunoaştere din
partea organizaţiilor religioase din vremea Lui. N-a fondat
nicio şcoală biblică şi nici n-a înfiinţat vreo denominaţie.
Ne-am concentrat atât de mult pe
câştigarea de convertiţi încât am neglijat
slujba facerii de ucenici.
Mulţimi de oameni au participat la întâlnirile Lui doar
pentru a-L respinge şi nu pentru a plăti preţul credinţei.
Doar 12 bărbaţi, cei mai simpli şi umili din societatea
secolului I, au fost aleşi pentru a deveni modelul bisericii.
În acest model, modelul biblic, găsim adevărata metodă a
facerii de ucenici.
Există o singură abordare în facerea de ucenici adevăraţi,
cea a lui Isus. Isus nu a folosit un program convenţional
pentru a determina o schimbare de viaţă extraordinară
în urmaşii Săi obişnuiţi. El le-a arătat în fiecare zi, prin
călăuzirea Duhului Sfânt, inima Tatălui. Înfruntând
problemele cotidiene ale vieţii, El a folosit fiecare detaliu
pentru a învăţa şi a instrui 12 bărbaţi care să devină ucenicii
pe care Dumnezeu i-a rânduit să devină. În așa măsură L-a
revelat pe Tatăl înaintea lor încât a putut spune: „Cine M-a
văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9).
În aceasta constă testul de turnesol al uceniciei. Putem
afirma, ca lideri spirituali, acest lucru despre umblarea
noastră cu Cristos? Putem noi spune „Când mă vedeţi pe
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 3
mine L-aţi văzut pe Tatăl”? Suntem noi o reflecţie zilnică
a inimii Tatălui? Dincolo de toate programele şi metodele,
văd oamenii caracterul lui Dumnezeu la lucru în umblarea
noastră de zi cu zi?
Termenul folosit în Biblie pentru ucenic vine de la
rădăcina cuvântului grecesc matheo. De aici avem cuvântul
matematică. Domnul a înţeles că cea mai bună matematică
pentru biserică este ucenicia. Era perspectiva Lui asupra
uceniciei eficace? Da. În prima săptămână de existenţă a
bisericii Noului Testament, aproximativ 8.000 de oameni
au fost adăugaţi credincioşilor.
De-a lungul Scripturii, vedem creşterea bisericii descrisă
prin termeni ca adăuga (Fapte 2:47; 11:24) şi se înmulţea
(9:31; 12:24). De ce nu ies calculele bisericii moderne? Este
posibil, în ciuda metodelor noi şi moderne de creştere a
bisericii, să nu înţelegem ucenicia biblică? De ce anume este
nevoie pentru o schimbare efectivă a vieţii unei umanităţi
rănite? Cuvântul lui Dumnezeu este clar în învăţăturile Lui
despre caracteristicile unei ucenicii eficace.
UCENICIA ARE O PERSOANĂ
Fără persoana Duhului Sfânt, toată metodologia
uceniciei este zadarnică. Isus i-a îndemnat pe ucenicii Lui:
„Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”
(Luca 24:49). Este posibil să fi fost prezenţi 500 de oameni
când le-a dat acest îndemn important (1 Corinteni 15:6).
Este trist că doar 120 L-au ascultat şi au mers în odaia de sus.
Cei care au urmat îndemnul Domnului au primit o putere
supranaturală pentru a fi martori (Fapte 1:8). Acest grup
mic de credincioşi a întors pe dos cetăţi, a răbdat teroarea
persecuţiei şi a redus la tăcere cinismul acelor vremuri. Nu
citim nimic despre cei care au ales să nu meargă la locul de
împuternicire.
Multe biserici penticostale nu accentuează destul
importanța specificului penticostal în ucenicie. De teamă
să nu piardă membri sau să nu-i pună în încurcătură pe
vizitatori, acestea interzic manifestările Duhului Sfânt
în cadrul serviciilor publice de închinare. Nu îndrăznesc
să se roage ca oamenii să primească botezul cu Duhul
Sfânt. Întristând pe Duhul Sfânt, acestea înlocuiesc, fără
să-şi dea seama, puterea uceniciei cu programe omeneşti.
Lucrarea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului nu poate fi
însă exagerată niciodată. Împuternicirea ce vine din Duhul
Sfânt şi din botezul acestuia este esenţială în formarea de
ucenici puternici.
Dacă eliminaţi Duhul Sfânt din procesul uceniciei
pierdeţi puterea acelui proces. Petru a umblat trei ani cu
Isus. El a trăit, a mâncat, a dormit şi a slujit cu Învăţătorul.
Cu toate acestea, ceea ce n-a făcut Isus în trei ani pentru
Petru a făcut Duhul Sfânt într-o clipă. Cel ce s-a lepădat
fricos de Fiul lui Dumnezeu înaintea unei slujnice s-a
ridicat în Ziua Cincizecimii în fața mulțimii adunate şi şi-a
afirmat cu îndrăzneală credinţa. Nimic nu împuterniceşte
ucenicii mai mult ca botezul cu Duhul Sfânt.
UCENICIA ARE UN PLAN
„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii”
(Efeseni 1:4). Dumnezeu avea un plan pentru facerea de
ucenici. Pentru ca biserica locală să aibă succes în facerea de
4 RESURSE SPIRITUALE 2016
ucenici, ea are nevoie de un plan, de un proces. Metodele nu
sunt rele, atâta timp cât se supun Învăţătorului. Pastore, care
este planul tău pentru a face ucenici?
Isus l-a întrebat pe Petru dacă Îl iubeşte. Petru i-a răspuns
afirmativ. Isus i-a cerut lui Petru să aibă grijă de mieluşeii Lui
(Ioan 21:15–17). Inima Tatălui se descoperă credinciosului
prin procesul de ucenicie.
Neglijarea noilor născuţi din Împărăţie este fratricid
spiritual. Ei trebuie hrăniţi, ajutaţi să crească spre maturitate
spirituală. Personalitatea şi mărimea fiecărei biserici diferă,
însă în fiecare caz biserica trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă
pentru a pune în valoare decizia unui tânăr credincios de
a-L urma pe Cristos. Isaia 26:18 declară: „Am zămislit, am
simţit dureri şi, când să naştem, am născut vânt” (sublinierea
aparține autorului).
Biserica este însărcinată cu un destin, însă dăm naştere la
vânt? Depunem toate eforturile pregătirii unui program şi
planificăm doar pentru a ne trezi cu mâinile goale la sfârşitul
zilei. Dacă nu oferim un mediu în care bebeluşii Împărăţiei
să crească spiritual, vom constata că truda noastră a fost în
zadar. Dorinţa lui Dumnezeu pentru noi este să aducem
multă roadă (Ioan 15:8). Unde este rodul muncii noastre în
Domnul? În cazul multora, lipsa rodniciei noastre se datorează
lipsei unei planificări în procesul nostru de ucenicizare.
UCENICIA ARE UN POPOR
Oricât de bună ne-ar fi metodologia, aceasta nu poate
înlocui factorul uman. Pentru ca ucenicia să aibă loc,
membrii bisericii noastre trebuie să aibă o viziune a acesteia.
Pastorii nu au dexteritatea unei caracatiţe, de aceea enoriaşii
lor trebuie să aibă o pasiune pentru procesul de creştere
spirituală. Până când trupul lui Cristos nu înţelege legăturile
strânse din interiorul său, formarea şi reformarea spirituală
nu vor avea loc.
Răspunderea din cadrul trupului lui Cristos este o unealtă
eficientă în lupta împotriva spiritului acestei generaţii. De
fapt, există o putere explozivă în unitatea bisericii. Când
biserica locală se uneşte în jurul pasiunii pentru evanghelizare
şi ucenicizare, ea cunoaște o creştere dinamică. Noi suntem
păzitorii fraţilor noştri, de aceea a renunţa la responsabilitatea
pe care o avem unii faţă de alţii în trupul lui Dumnezeu este
un păcat de moarte împotriva propriului nostru trup.
Ucenicie înseamnă a urma disciplina altuia. Disciplina
biblică este parte integrantă a uceniciei biblice. Acesta este un
subiect aproape absent din biserică. Cu toate acestea, biserica
trebuie să definească clar limitele structurii sale de organizare
şi cele ale ţesăturii intangibile a comunităţii credincioşilor.
Oamenii tânjesc după relaţii care implică răspundere
reciprocă, ei doresc să aparţină unei comunităţi. Când
creaţi o comunitate în care toţi membrii ei cred şi practică
aşteptările uceniciei, aceasta va avea un impact major asupra
noilor convertiţi care intră în biserică.
Oamenii voştri constituie mreaja care ajută la păstrarea
peştilor pe care i-aţi prins. Din când în când, folosirea sau
folosirea greşită a acesteia va produce găuri în mreajă. Un
bun pescar îşi repară periodic mrejele. Psalmul 133 afirmă
clar că este o ungere în unitate şi că Dumnezeu revarsă
binecuvântarea peste activitatea concertată a mădularelor
trupului lui Cristos.
www.resursespirituale.ro
DISCIPLINA ARE UN PREŢ
Să nu vă înşelaţi: ucenicia eficace are un preţ, căci nu
există ucenicie fără cruce. Una dintre cele mai mari tragedii
ale timpurilor noastre este diluarea Evangheliei pentru a
o face mai plăcută ascultătorilor. Astfel nu mai predicăm
deloc Evanghelia, predicăm „o altă Evanghelie” (2 Corinteni
11:4). Dacă nu suntem atenţi, încercările noastre de a
face Evanghelia mai relevantă pentru cultura noastră o vor
deposeda de puterea ei de a schimba cultura. Contrar unor
învăţături, Isus nu a avut şi nu are nicio problemă în a fi
relevant pentru fiecare generaţie. El este „acelaşi ieri şi azi şi
în veci” (Evrei 13:8).
Nu vă fie teamă să comunicaţi şi să pretindeţi preţul
uceniciei. Oamenii îşi doresc să fie provocaţi. S-ar putea
ca unii să le catalogheze drept chestiuni religioase, însă veţi
constata că atunci când crucea uceniciei este înțeleasă corect,
ea adaugă valoare şi validează viaţa credinciosului.
A fi ucenic poate fi dureros uneori, dar a răbda Crucea
nu este o tragedie. Suferinţa Crucii este rodul unei dăruiri
exclusive lui Isus Cristos. Dacă creştinismul nostru a încetat
să mai ia în serios ucenicia, atunci am diluat Evanghelia la
nişte experienţe emoţionale care nu cer nimic, am transformat
crucea lui Cristos într-o obligație obişnuită, cotidiană. Când
scoatem preţul urmării lui Cristos, scoatem de fapt domnia
Lui din ucenicie. Isus a insistat să fie Domn în toate. „Nicio
slugă nu poate sluji la doi stăpâni” (Luca 16:13).
Există un preţ pentru noul ucenic, dar există şi un cost al
conducerii spirituale. Nu este uşor să îngrijim de cei ce sunt
copii în Domnul. Precum copiii fireşti, aceştia fac nenumărate
greşeli şi pun o sumedenie de întrebări. Uităm uneori că şi
noi am fost în același loc spiritual şi că am avut pe cineva care
să ne ajute în acest proces de transformare spirituală.
Soţia mea, Pam, şi cu mine punem valoare pe investirea
în tinerii credincioşi care au un sentiment al destinului.
În fiecare săptămână casa noastră este inundată de oameni
gata să cunoască mai multe despre Dumnezeu şi să facă mai
multe pentru El. De fapt, ne întâlnim în mod sistematic cu
două grupuri: nou-veniţii şi ceea ce eu numesc „Întâlnirea cu
vulturii”. În fiecare săptămână îi invităm pe noii convertiţi şi
pe vizitatori să cineze cu noi. Ne întâlnim şi cu vulturii, cu
cei care simt o chemare la slujire. Împreună cu Pam turnăm
în ei Cuvântul lui Dumnezeu şi experienţele noastre de viaţă.
Acest lucru a devenit sursa noastră de bucurie. Ca pastor,
nimic nu-mi revigorează omul dinăuntru mai mult decât să
văd tineri credincioşi care cresc în înţelegerea şi slujirea lui
Dumnezeu. Suntem întrebaţi adesea: „De ce vă mai deranjaţi
atât? Păstoriţi o biserică mare. Nu trebuie să faceţi lucrul
acesta.”
Dacă nu oferim un mediu în care bebeluşii
Împărăţiei să crească spiritual, vom
constata că truda noastră a fost în zadar.
Răspunsul meu este: „Nu poţi schimba o viaţă dintr-un
birou.”
Trebuie să fim dispuşi, asemenea lui Cristos, să trăim în
mijlocul oamenilor. Isus a spus: „Voi sunteţi aceia care aţi
www.liferomania.ro
rămas necontenit cu Mine în încercările Mele” (Luca 22:28).
Ucenicii L-au văzut pe Isus în momentele de slăbiciune din
viaţa Lui. Isus a fost ispitit în toate lucrurile la fel ca şi noi, în
umanitatea Lui (Evrei 4:15). Schimbările dramatice din viaţa
ucenicilor s-au datorat faptului că L-au văzut pe Isus făcând
faţă cu succes incoerenţelor vieţii.
Din nefericire, unii pastori rămân de neatins la un nivel
personal în relaţia cu membrii lor. Se ascund în siguranţa
birourilor lor, doar pentru a se arăta pentru una sau două
predici scurte în fiecare săptămână. Prin urmare, oamenii nu
au ocazia să vadă cu ochii lor modul în care Duhul Sfânt îl
conduce în viaţa de zi cu zi pe păstorul lor, motiv pentru care
nu au un exemplu adecvat de urmat în faţa provocărilor vieţii.
Această practică creează nişte pastori care doar le predică
oamenilor, fără să-i conducă înspre ceea ce are Dumnezeu
bun pentru viaţa lor.
De ce ne-am implicat în lucrare? Ca să-i ajutăm pe cei răniţi
şi să atingem lumea cu Evanghelia. Nu uitaţi, Dumnezeu îl
unge pe cel ce stă pe câmp cu oile sale. Când Dumnezeu a
avut nevoie de un împărat, El nu l-a căutat într-un birou cu
aer condiţionat. El a căutat pe câmp. Ochii Lui priveau spre
un păstor. Când a vrut Dumnezeu să anunţe venirea Fiului
Său, El a ales nişte păstori care aveau grijă de oile lor noaptea.
Sute de ani Shekinah prezenţei lui Dumnezeu dispăruse, însă
când a vrut să-Şi descopere slava, El a ales nişte păstori (Luca
2:8, 9).
Isus este numit „Păstorul cel bun” (Ioan 10:11) care îşi
dă viaţa pentru oile Lui. Dacă doriţi ungere pentru lucrare,
dacă vreţi să vedeţi revelaţia slavei lui Dumnezeu, dacă vreţi
să păstoriţi cum a făcut-o Isus, atunci faceţi lucrarea unui
păstor. Trăiţi în mijlocul oilor. Există un preţ al uceniciei, dar
ucenicia este nepreţuită.
UCENICIA ARE UN PASTOR
John Maxwell spune adesea: „Conducerea ridică sau
coboară totul”. Persoana, planul, poporul şi preţul uceniciei
sunt la fel de bune ca şi conducerea pastorală a bisericii.
„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul
este fără frâu” (Proverbe 29:18). Fără un vizionar nu există
viziune. Toate lucrurile măreţe pe care Dumnezeu le-a făcut
pe pământ, El le-a făcut prin oameni care s-au predat Lui.
Pastore, biserica ta este o reflecţie a conducerii tale. Cheia
pentru înaintarea în voia lui Dumnezeu este să înțelegi mai
întâi unde te găsești. Evaluează-te pe tine însuţi şi adunarea
ta folosind următoarele criterii:
1. Este persoana Duhului Sfânt activă la fiecare nivel al
lucrării noastre?
2. Avem un plan realist, aplicabil pentru formarea
spirituală în biserica noastră? Este acesta clar? Îl poate echipa
noastră de lideri urma cu uşurinţă?
3. Are poporul o viziune pentru câştigarea de suflete şi
pentru procesul uceniciei?
4. Înţelege organizaţia noastră şi evaluează corect preţul
uceniciei?
5. Ca pastor, sunt eu un exemplu activ de disciplină în
umblarea mea zilnică?
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 5
 Dacă pastorii nu-şi conduc poporul cu viziune şi cu o
înţelegere profetică a voii lui Dumnezeu, nu vor atinge
destinul lui Dumnezeu pentru bisericile lor. Oamenii aşteaptă
ca păstorii lor să devină nişte Iosua care să-i treacă Iordanul
lor. Un pastor nu-i poate conduce pe unde n-a umblat el
însuşi. Pastorii trebuie să ia iniţiativa. Rolul unui pastor ca
lider spiritual în procesul uceniciei este imperativ, dacă vrea
să fie eficace.
Ucenicia – Răspunsul la criza conducerii
Oriunde privim, vedem o criză în conducere.
Warren Bennis, fondatorul Institutului de Leadership
de la Universitatea California de Sud, scoate în
evidenţă seriozitatea acestei crize.
„Umanitatea se confruntă în prezent cu trei
ameninţări grave: ameninţarea anihilării printr‑un
accident sau război nuclear, ameninţarea unei
epidemii mondiale sau catastrofe ecologice
şi o adâncire a crizei conducerii în majoritatea
instituţiilor noastre. Spre deosebire de o epidemie
sau un holocaust nuclear, criza conducerii nu va
deveni subiectul vreunui best-seller sau al unui
film de succes, însă este, în multe privinţe, cea
mai urgentă şi periculoasă ameninţare cu care
ne confruntăm, deoarece nu este suficient de
recunoscută şi înţeleasă.”
Are secolul XXI lideri de talia lui Churchill şi
Spurgeon? Unde sunt ei?
În loc să avem pastori ca Whitefield şi Wesley,
avem pastori care renunţă la slujire din cauza
eşecului moral, epuizării spirituale sau conflictului
cu bisericile lor.
Ce se petrece?
Răspunsul este simplu: Am scurt-circuitat
procesul formării de conducători poruncit de
Dumnezeu – ucenicia.
Isus nu a venit doar ca să moară pentru păcatele
lumii, ci şi să câştige, să instruiască şi să iubească o
familie formată din persoane de orice neam şi de
orice limbă de sub cer. Care este strategia Lui de
realizare a celei de-a doua părţi a planului Său divin?
El a ales 12 ucenici, i-a instruit să devină apostoli şi
i-a trimis să facă la fel.
Acesta este mandatul apostolic, precum şi
planul general de evanghelizare. Nu există niciun
plan B, nicio scurtătură sau vreo idee mai bună ce
6 RESURSE SPIRITUALE 2016
SHANE WARREN,
pastor, First Assembly of God,
West Monroe, Louisiana
aşteaptă a fi descoperită. El va avea o Mireasă, o
Biserică slăvită, fără pată şi fără zbârcitură, şi o va zidi,
formând ucenici, unul după altul.
A lucra ani de zile, a ne investi în oameni care s-ar
putea să nu se dovedească a fi lideri mari, implică
multă dedicare şi perseverenţă. Nu este suficient să
credem că Dumnezeu va ridica lideri, ci trebuie să
credem şi în procesul de ucenicizare.
A face din ucenicie şi din instruirea liderilor o
prioritate este o investiţie pe termen lung care
poate părea uneori plictisitoare în comparaţie cu
mulţimile şi întâlnirile de evanghelizare considerate
de unii semnele unei lucrări eficiente. Lucrările
care caută să crească doar prin intermediul unor
evenimente majore se află mereu în căutare de
lideri, făcând publicitate pentru recrutarea de lideri
— deoarece rareori evenimentele formează lideri.
În final, o moştenire rapidă se bucură rareori de
succes. Investirea timpului, a banilor şi a efortului
în mandatul apostolic va aduce un profit ce va
continua să crească fără măsură.
Cei care se vor dedica strategiei Domnului vor
câştiga lumea, nu prin adăugare, ci prin multiplicare.
RICE BROOCKS este co-fondator al
Every Nation Churches and Ministries
şi pastor principal al bisericii Bethel
World Outreach Center din Nashville,
Tennessee. Retipărit cu permisiune
de pe http://www.everynation.org.
www.resursespirituale.ro
www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 7
ARTA DE A FACE UCENICI:
la vreme de schimbare
și în biserici aflate în schimbare
de Michael J. Wilkins

S
tând pe faleza de lângă casa noastră din sudul din denominaţiile principale, a celor carismatice, biblice şi
Californiei, cu privirea îndreptată spre Oceanul Pacific, emergente, în căutarea unei spiritualităţi semnificative.
urmăresc liniile valurilor care se formează la orizont. Fiecare dintre aceste mişcări a generat forțe care au avut
Astăzi, valurile care se sparg de ţărm sunt mult mai mari impact asupra bisericii de astăzi. Au existat diferite curente de
decât de obicei. ucenicie și ucenicizare care au influențat biserica. Facerea de
Aici vremea este însorită şi calmă. Când am verificat însă ucenici nu este un fenomen recent unic. El a fost iniţiat cu
raportul meteo pentru surfing am aflat că aceste valuri au fost aproape 2000 de ani în urmă când Isus a spus unor bărbaţi şi
generate cu multe zile în urmă, la mii de kilometri depărtare, femei: „Veniţi după Mine.”
de către o furtună de puterea unui uragan care a lovit Noua Există însă alte forţe care au influenţat facerea de ucenici
Zeelandă. aşa cum o cunoaştem astăzi în biserică. Termenii ucenicie şi
Pentru a face surf pe aceste valuri am nevoie
să ştiu cât mai multe lucruri despre mărimea,
Când valul nou şi puternic al uceniciei ajunge
puterea, direcţia şi viteza lor.
la ţărmurile bisericilor noastre, avem
Valuri pe ocean şi în biserică privilegiul de a-i ajuta pe oameni să înveţe
În primul deceniu al secolului XXI, să navigheze eficient pe el.
valurile unor practici, mofturi şi stiluri diferite
au continuat să lovească biserica. Asemenea
valurilor oceanului, forţe care au acţionat departe şi cu mult facere de ucenici sunt înrudiţi şi se referă la formarea unui
timp în urmă generează adesea în viața bisericii valuri care ne ucenic al lui Isus şi la ajutarea altora să se formeze ca ucenici
afectează în prezent. Dacă vrem să le navigăm bine trebuie ai lui Isus. Fiecare dintre noi avem diferite concepte de
să cunoaştem cât mai multe lucruri despre forţele care le-au ucenicie, formate în urma propriilor noastre experienţe.
provocat şi despre modul în care acestea ne vor influenţa.
După cel de-al Doilea Război Mondial, mişcarea Tradiţii în facerea de ucenici
interconfesională a dat naştere la diferite organizaţii: Valurile de literatură despre ucenicie care au trecut prin
Navigatorii, Campus Crusade for Christ, InterVarsity şi biserică în ultimii 60 de ani, în multe cazuri, i-au determinat
Asociaţia Evanghelistică Billy Graham. Aceste organizaţii au pe cei din zilele noastre să fie şi mai confuzi cu privire la ce
revoluţionat evanghelizarea şi lucrarea cu studenţii. În anii înseamnă a fi un ucenic al lui Isus Cristos. Aceste tradiţii
‘60 şi ‘70, Jesus Movement a transformat modul tradiţional de au izvorât din dorinţa de a fi mai asemenea ucenicilor lui
închinare. Anii ‘80 şi ‘90 au fost martorii mişcării orientate Isus din Noul Testament. Totuşi, au ajuns atât de concentraţi
către căutători, cu mega-biserici care se adresau unor oameni asupra practicilor lor particulare încât doar o elită putea
ce nu au bătut niciodată la uşa bisericilor tradiţionale. În anii adera la grupul lor.
‘90 şi în primul deceniu al secolului XXI suntem martorii Studentul. Unii accentuează faptul că ucenicul este
mişcării de formare spirituală. Această mişcare transcende dedicat unui studiu intens al Bibliei. Ucenicul este activ
liniile ecleziale pentru a avea o influenţă asupra bisericilor implicat într-un timp devoţional personal, într-un program
8 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro
de memorare a Bibliei, iar studiul Bibliei a devenit un obicei şi primeşte viaţa veşnică, el devine un ucenic al lui Isus.
regulat de viaţă pentru el. Aceasta sugerează că un creştin Ucenicia este viaţa creştină continuă a tuturor credincioşilor.
devine ucenic atunci când se dedică studierii şi aplicării De aceea, toţi credincioşii adevăraţi sunt ucenici ai lui
Cuvântului lui Dumnezeu. Isus, problema se pune dacă sunt sau nu sunt nişte ucenici
Cel dedicat. Alţii subliniază faptul că ucenicul este ascultători. Mai mult, în această înţelegere holistă, facerea
o persoană dedicată lui Cristos. El a respins felul de viaţă de ucenici nu este doar un aspect al misiunii bisericii, ci
lumesc. Aceasta înseamnă că un creştin devine ucenic atunci cuprinde tot ce face biserica. Facerea de ucenici este lucrarea
când se leapădă cu adevărat de sine, când îşi ia crucea şi-L bisericii de a-i ajuta pe credincioşi în ucenicia lor faţă de Isus.
urmează pe Isus în fiecare zi, în mod activ. Prevalenţa unui elitism în multe dintre tradiţiile noastre
Lucrătorul. Există unii care afirmă că ucenicul este activ explică de ce unii oameni ajung la frustrare în viaţa lor creştină.
implicat în slujirea creştină. Slujirea lui îl deosebeşte de O concepţie pe două niveluri a vieţii creştine promovează
creştinii nominali care nu fac altceva decât să frecventeze un apatia între cei care nu au ales încă să fie devotaţi. Aceasta
grup sau o biserică. Această abordare sugerează că un creştin sugerează că un nivel mai mare de dedicare este opţional. În
devine ucenic atunci când este un lucrător activ pentru lumea de zi cu zi a celor mai mulţi creştini aceasta înseamnă
Cristos. că angajamentul de a fi asemenea lui Cristos este opţional.
Mentorul. Unii sunt implicaţi într-o relaţie de la om la Accentele uceniciei şi ale facerii de ucenici din ultimii 60
om în care un creştin mai în vârstă, mai matur, îi ucenicizează. de ani s-au concentrat pe anumite pasaje izolate din Scriptură
Această relaţie este numită deseori o relaţie de mentorare. despre ucenicie sau pe anumite teme biblice despre ucenicie
Mulţi oameni consideră că cei implicaţi într-o astfel de relaţie pentru a dezvolta o lucrare specializată. Această specializare
pot spune că au avut parte de o adevărată ucenicie. însă are loc adesea în defavoarea unei descrieri biblice
complete a uceniciei. Iată o definiţie mai completă
Facerea de ucenici nu este doar un aspect a ceea ce înseamnă a fi un ucenic al lui Isus:
al misiunii bisericii, ci cuprinde tot ce face Ucenicia înseamnă a trăi în uniune cu Isus
biserica. Cristos, a creşte în asemănarea cu chipul Lui, după
cum ne transformă Duhul dinăuntru în afară, a fi
hrănit în cadrul unei comunităţi de ucenici angajaţi
Grupul mic. Grupurile mici sunt unul dintre cele mai
în acest proces pe viaţă şi a-i ajuta pe alţii să-L cunoască pe
eficace mijloace de a facilita creşterea spirituală a creştinilor
Isus şi să devină asemenea Lui.
deoarece în cadrul acestora putem învăţa din exemplul
celorlalţi, ne putem deschide unii faţă de alţii şi putem da
Aspectele esenţiale ale uceniciei pentru biserica
socoteală înaintea altora cu privire la creşterea pe care ne-o
dorim. Mulţi teologi sugerează că, din moment ce Isus a
ce face ucenici
ucenicizat un grup mic de urmaşi, adevărata ucenicie are loc Având această definiţie în gând, putem explora
atunci când o persoană este implicată într-un grup mic. următoarele trăsături esenţiale ale uceniciei biblice, trăsături
care trebuie să caracterizeze încercările noastre de a dezvolta
O definiţie a uceniciei o lucrare de ucenicie.
Există adevăr în toate aceste abordări, deoarece fiecare
promovează creşterea spirituală în viaţa creştină. Totuşi, Ucenicia trebuie întemeiată pe o relaţie personală,
ele au fost adesea prezentate greşit ca modul în care cineva prețioasă, cu un Mântuitor care caută
devine ucenic. Este deseori afirmat faptul că atunci când viaţa Viaţa nouă ce rezultă în urma regenerării L-a costat pe
unui creştin este caracterizată de unul sau mai multe dintre Isus şi ne costă şi pe noi. Cu toate că n-o putem cumpăra,
aceste aspecte, persoana respectivă devine un ucenic. ea ne costă. Preţul ei este viaţa: viaţa lui Isus şi viaţa noastră.
Motivul confuziei care există astăzi în ce priveşte ucenicia Preţul vieţii lui Isus a fost plătit prin moartea Lui pe cruce.
este ideea că aceasta ar fi o a doua etapă în viaţa creştină. El a venit să-i facă pe cei bolnavi spiritual potriviţi pentru
O afirmaţie pe care o auzim adesea este: „Toţi ucenicii sunt Împărăţia Lui. Această iniţiativă putea fi dusă la îndeplinire
creştini, dar nu toţi creştinii sunt ucenici.” Din această doar plătind pedeapsa pentru păcatele noastre prin actul Său
perspectivă, ucenicia este mai degrabă pentru o elită, pentru iubitor de răscumpărare de pe cruce. El Şi-a dat viaţa ca noi
cei mai devotaţi sau pentru un grup de creştini special să putem avea viaţă (1 Corinteni 6:19, 20; Marcu 10:45).
instruiți. Şi pe noi ne costă viaţa. În timp ce moartea lui Isus pe
Nu aceasta este ceea ce vrea Isus să înţelegem prin cruce este unică, noi ne dăm viaţa purtându-ne crucea (Matei
ucenicie şi prin facerea de ucenici. O concepţie mai corectă 16:24–26).
se întâlneşte în Marea Trimitere, din care înţelegem că cel Ucenicia începe cu evanghelizarea care-i provoacă pe
care crede în Isus devine ucenic în momentul convertirii. Isus oameni să socotească preţul acceptării chemării lui Isus de a
a spus că noi trebuie să facem ucenici din toate neamurile trăi în Împărăţia lui Dumnezeu, care-i pregăteşte să se implice
(Matei 28:18–20), nu să facem ucenici dintre creştini. şi să se aştepte ca viaţa creştină normală să fie o transformare
Prin urmare, în momentul în care o persoană crede în Isus personală.
www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 9
 Ucenicia trebuie să înceapă şi să tindă spre o identitate
schimbată în Isus
Din momentul mântuirii, Dumnezeu ne priveşte diferit.
Ne naştem cu o identitate nouă, aceea de copii ai Lui (Ioan
1:12, 13). Suntem făpturi noi în Cristos (2 Corinteni 5:17).
Suntem schimbaţi în (2 Corinteni 3:18) şi făcuţi asemenea
(Romani 8:29) chipului lui Cristos, în măsura în care Cristos
ia chip în noi (Galateni 4:19).
Identitatea noastră de ucenici ai lui Isus influenţează
cine suntem, inclusiv modul în care ne privim pe noi înşine,
modul în care ne raportăm la Dumnezeu şi modul în care ne
raportăm la alţii. Bisericile care fac ucenici trebuie să ajute
creştinii, mai noi sau mai vechi, să-şi găsească identitatea
de ucenici ai lui Isus în relaţiile lor de acasă, de la locul de
muncă, din comunitate şi din biserică.
Ucenicia trebuie să fie iniţiată şi împuternicită de Duhul
lui Dumnezeu
Duhul lui Dumnezeu iniţiază viaţa spirituală care însoţeşte
inaugurarea Împărăţiei lui Dumnezeu de către Isus (Ioan
3:5, 6). Acest fenomen este descris din diferite perspective
de către diferiţi autori din Noul Testament: „înnoire” (Tit
3:5), „naştere din nou” (1 Petru 1:3, 23), „înviere spirituală”
(Romani 6:13; Efeseni 2:5), „făptură nouă” (2 Corinteni
5:17; Efeseni 2:10) şi „sămânţa” lui Dumnezeu în noi (1 Ioan
3:9).
Când Duhul ne dă o viaţă nouă devenim persoane diferite.
Lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu în adâncul sufletului
nostru sădeşte în noi o viaţă nouă, moment în care vieţile
noastre sunt orientate înspre Dumnezeu, iar Duhul începe să
producă această viaţă nouă în noi, viaţa lui Isus.
Evanghelia după Ioan ne oferă trei caracteristici ale
uceniciei făcute sub puterea Duhului şi care dă direcţie
lucrării noastre de ucenicizare:
1. Eliberaţi de minciunile lumii prin adevărul lui Isus (Ioan
8:31, 32). Libertatea este abilitatea dată de Duhul de a face
ce este bine şi corect, abilitatea de a-L alege pe Dumnezeu,
de a fi eliberaţi din robia păcatului. A face ucenici înseamnă
a ajuta ucenicii să respingă minciunile lumii despre valori şi
obiective. Ucenicia ne ajută să experimentăm libertatea de
a trăi viaţa aşa cum doreşte Dumnezeu a fi trăită, printr-o
ascultare continuă de adevărul lui Isus.
2. A fi iubit de Isus înseamnă a iubi asemenea lui Isus
(Ioan 13:34, 35). Această dragoste este demonstrată când
ne angajăm în mod necondiţionat faţă de nişte oameni
imperfecţi să aducem relaţiile noastre în acord cu scopul lui
Dumnezeu. Ucenicia îi ajută pe ucenici să exprime această
dragoste în căsniciile lor, în calitate de părinţi şi în relaţiile
lor din cadrul bisericii şi din societate. Ajutându-i pe ucenici
să cunoască dragostea lui Isus îi ajutăm să-i iubească pe alţii.
3. Aducând rodul unităţii cu Isus (Ioan 15:7, 8).
Transformarea noastră continuă după chipul lui Cristos
se realizează prin intermediul roadei Duhului (Galateni
5:22, 23). Duhul lui Dumnezeu este cel care ne dă putere
în calitatea noastră de ucenici ai lui Isus. Bisericile care fac
ucenici îi învaţă pe oameni cum să umble în puterea Duhului,
astfel încât vieţile lor să răspândească roada Duhului şi roada
neprihănirii (Filipeni 1:11; Coloseni 1:10).
10 RESURSE SPIRITUALE 2016
Ucenicia trebuie să fie călăuzită mereu de Cuvântul lui
Dumnezeu
Bisericile care fac ucenici îi ajută pe oameni să accepte
în mod radical autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu ca
adevăr absolut și real. Nu este vorba de o simplă însuşire a
adevărului, ci de interiorizarea lui până acolo că el se exprimă
în viziunea noastră despre lume şi viaţă, ne caracterizează
valorile şi ne marchează întregul stil de viaţă.
Când îi învăţăm pe oameni Cuvântul lui Dumnezeu, îi
echipăm pentru a compara acest Cuvânt cu valorile lumii, ca
astfel să-L poată urma pe Isus, ascultători în orice împrejurare
(Matei 28:20).
Ucenicia trebuie să fie un proces de o viaţă
Pentru că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu,
ei sunt ca Dumnezeu şi Îl reprezintă pe Dumnezeu ca nicio
altă făptură (Geneza 1:27–31). Chipul lui Dumnezeu este
în natura noastră. Este ceea ce suntem – intelectual, moral,
spiritual, relaţional – nu ceea ce avem sau ceea ce facem.
Păcatul a distorsionat chipul lui Dumnezeu în noi afectând
fiecare aspect al asemănării cu El, însă restaurarea începe cu
răscumpărarea noastră în Cristos (vezi Coloseni 3:10)
De aceea, bisericile care fac ucenici îi ajută pe credincioşi
să se formeze în fiecare domeniu al vieţii lor, ajutându-i să
treacă în mod deliberat de la o dimensiune şi etapă a vieţii la
alta, crescând tot mai mult în asemănare cu El. Ucenicii lui
Isus caută să devină ucenici în fiecare domeniu al vieţii lor.
Eu am avut parte de o convertire radicală la Isus, m-am
întors de la o viaţă de droguri şi goană după plăceri. Am
descoperit că viaţa mea ca ucenic al lui Isus m-a ajutat să
devin ce trebuia să devin: o persoană creată după chipul lui
Dumnezeu. Angajamentul meu faţă de Cristos continuă să
influențeze fiecare domeniu al vieţii mele, inclusiv căsnicia
şi familia mea, momentele în care mă bucur de creaţia lui
Dumnezeu făcând surfing sau străbătând cărările munţilor,
precum şi dezvoltarea mea ca slujitor al lui Isus în profesia
mea.
Ucenicia trebuie hrănită în mijlocul unor comunităţi de
credinţă
Fiecare ucenic se bucură de o relaţie personală cu Cristos
care facilitează schimbarea după chipul Lui. Această relaţie
personală trebuie să fie hrănită în cadrul a două comunităţi
principale de credinţă: familia spirituală şi familia biologică.
Familia spirituală este biserica. Intrarea în biserică este
bazată pe experiența naşterii din nou (Matei 12:46-50; Ioan
1:12, 13; Matei 16:18). Fraţii şi surorile în Cristos au nevoie
unii de alţii, ca o comunitate spirituală de credinţă, pentru
a se ajuta în creşterea lor şi în creşterea Trupului ca întreg
(Efeseni 4:11–13; Evrei 10:24, 25).
Familia biologică va continua să joace un rol important în
programul lui Dumnezeu. Căsnicia este o relaţie în care soţul
şi soţia contribuie la transformarea celuilalt. Rolul de părinte
este menit să ajute copiii să cunoască voia lui Dumnezeu
pentru viaţa lor şi să reflecte tot mai mult chipul lui Cristos
(Efeseni 5:22 până la 6:4).
www.resursespirituale.ro
 O biserică formatoare de ucenici acceptă responsabilitatea
de a echipa familiile, pentru ca soţii şi soţiile să se poate ajuta
unii pe alţii, pentru ca părinţii să-şi poată educa spiritual
copiii. La rândul ei, familia are responsabilitatea de a instrui
următoarea generaţie de lideri ai bisericii (vezi 1 Timotei 3:4,
5; Tit 1:6, 7).
Ucenicia se dezvoltă în cadrul familiei spirituale şi a celei
biologice. Bisericile care fac ucenici unesc aceste două familii
şi le ajută să lucreze pentru a se susţine şi consolida una pe
cealaltă.
Ucenicia trebuie să aibă loc în timp ce pribegim
ca nişte străini în mijlocul unei lumi care ne priveşte
În această viaţă, creştinul este un venetic, un străin
(Psalmul 39:12). Creaţia îşi aşteaptă înnoirea şi suspină sub
robia păcatului şi a stricăciunii (Romani 8:19–22).
Ucenicii regeneraţi au fost eliberaţi de sub puterea morţii
şi a păcatului, transformarea noastră a început deja. De aceea,
noi nu suntem din lumea aceasta, cetăţenia noastră este în
ceruri (Filipeni 3:20), iar în lume nu suntem decât străini şi
călători (1 Petru 2:11).
Cu toate acestea, scopul nostru este să contribuim
la înaintarea Evangheliei care ne-a răscumpărat şi ne-a
transformat, să fim sare şi lumină într-o lume decăzută şi
întunecată şi să trăim aşa cum vrea Dumnezeu înaintea unei
lumi care ne priveşte (vezi Ioan 17:15–21).
Comunităţile de credinţă sunt locuri în care credincioşii
se strâng pentru a se întări şi a fi echipaţi. Creşterea şi
transformarea pe care le experimentăm ne ajută să trăim
eficient ca ucenici ai lui Isus în această lume. Transformarea
noastră ne ajută să trăim ca nişte călători în lume şi să avem
„o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca… prin
faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu”
(1 Petru 2:11, 12).
Bisericile care fac ucenici ajută ucenicii schimbaţi să ducă
şi să trăiască Evanghelia în fiecare activitate zilnică, oferind
viaţa Împărăţiei lui Isus unei lumi care moare fără ea.
Facerea de ucenici şi programele de ucenicizare
Programele de ucenicizare pot fi utile deoarece
oferă metode şi rezultate tangibile. Când
programele se dovedesc a fi eficiente prin faptul că
ajută oamenii să-şi însuşească diferite cunoştinţe,
să-şi consolideze anumite comportamente sau să
producă liderii doriţi, acestea pot fi folosite în mod
repetat cu diferiţi oameni şi în contexte diferite.
Programele însă îi pot ispiti pe pastori să
înlocuiască oamenii cu metode şi forme.
Programele se concentrează deseori pe
comportamente exterioare ca mijloace de evaluare
www.liferomania.ro
Facerea de ucenici nu este doar un alt program,
ci o transformare
Privilegiul enorm pe care îl avem ca şi creştini este acela de
a umbla ca ucenici ai lui Isus şi de a fi mereu schimbaţi după
chipul Lui, în măsura în care creştem în El. Duhul Sfânt
lucrează şi astăzi, chemând oamenii să-L urmeze pe Isus.
Sarcina noastră este să-L slujim pe El cu bucurie şi să urmărim
acest scop prin modul în care ne organizăm activitățile.
Aceasta nu este doar un alt program opţional (vezi caseta
laterală, Facerea de ucenici şi programele de ucenicizare).
Facerea de ucenici are un rol esenţial în tot ce întreprindem.
Facerea de ucenici este expresia modului în care Dumnezeu
echipează şi transformă creştinii pentru această viaţă prin
lucrarea bisericii. Când valul nou şi puternic al uceniciei
ajunge la ţărmurile bisericilor noastre, avem privilegiul de a-i
ajuta pe oameni să înveţe să navigheze eficient pe el. Bisericile
care fac ucenici ajută oamenii care sunt transformaţi în
fiecare zi ca ucenici ai lui Isus să fie o lumină în întuneric şi
exemple vii ale speranţei transformării de care lumea noastră
are nevoie cu disperare.
Bisericile făcătoare de ucenici îi ajută pe ucenicii de orice
vârstă, aflaţi în orice etapă de creştere, să înveţe să umble cu
Isus şi să fie transformaţi de El în fiecare domeniu al vieţii lor.
MICHAEL J. WILKINS, Ph.D., este
profesor de limba şi literatura Noului
Testament şi decan la Talbot School of
Theology, Biola University, în La Mirada,
California, S.U.A. Printre cărţile pe
care le-a scris se numără Following the
Master: A Biblical Theology of Discipleship
(Zondervan, 1992), In His Image: Reflecting Christ in
Everyday Life (NavPress, 1997) şi articolul „Matthew” din
NIV Application Commentary (Zondervan, 2004).
a creşterii. Această abordare simplistă a uceniciei
aşteaptă ca toţi să semene cu modelul oferit în
cadrul acelui program. Ne aşteptăm ca oamenii să
facă ce le-a cerut programul.
Dacă programele ajută, atunci ar trebui să le
folosim. Trebuie însă să fim atenţi să nu folosim un
program care poate distruge unicitatea oamenilor,
care să înlocuiască exemplul viu al lui Isus din
vieţile oamenilor.
Michael J. Wilkins, San Clemente, California
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 11
 Predicarea ce schimbă
vieţi: şase chei în
formarea ucenicilor
C
ea mai mare problemă în comunicare”, scria
dramaturgul George Bernard Shaw, „este iluzia că
„ aceasta a avut loc.” Din nefericire, lucrul acesta este
adevărat şi în cazul predicării. Barna a constatat că membrul
obişnuit al unei biserici nu-şi mai poate aduce aminte de
tema unei predici la două ore după programul bisericii.1
Dacă aşa stau lucrurile, auto-înşelăciunea despre care
vorbeşte Shaw se întâlneşte alarmant de mult în rândul
vorbitorilor creştini. Un alt sondaj realizat pe membrii
bisericii cu privire la perspectivele acestora asupra predicării
constată că predicile au produs rareori o schimbare în vieţile
lor2. Rezultatele celor două sondaje au o legătură: dacă
oamenii nu pot ţine minte un mesaj nu au cum să-l aplice.
Ca rezultat al slăbiciunii predicării, grupurile mici şi
disciplinele spirituale au câştigat în popularitate ca opţiuni
preferate de creştere în ucenicie. Cu toate acestea, apostolul
Pavel afirmă în termeni foarte clari rolul crucial al predicării
în procesul formării de ucenici. El îi porunceşte lui Timotei,
copilul său în credinţă: „Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte
asupra lui la timp şi ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă
cu toată blândeţea şi învăţătura” (2 Timotei 4:2). Chiar dacă
apreciem celelalte mijloace care ne ajută să formăm ucenici,
pentru a asculta de chemarea lui Dumnezeu trebuie să găsim
moduri de a propovădui eficient Cuvântul.
Din punct de vedere istoric, predicarea a jucat un rol
puternic în formarea de ucenici. O poate face şi astăzi.
Predicarea eficace ajută la „înnoirea” minţii noastre (Romani
12:2), contribuie la schimbarea perspectivelor, a priorităţilor
şi practicilor noastre. Pe scurt, predicarea schimbă vieţi. Ce
s-a schimbat însă în predicare? Adesea membrii bisericii nu
pot să-şi amintească mesajul predicii şi cu atât mai puţin să-l
aplice.
Avem aici şase factori-cheie care ajută predicile să
schimbe vieţi şi să transforme credincioşii în ucenici care
cresc. Predicatorii pot să aplice destul de uşor primele patru,
dar la ultimele două este nevoie de timp pentru a-şi însuşi
înţelegerea şi abilităţile necesare.
1
The Barna Update, 9 august, 2005. Accesat pe 2 aprilie 2012.
2
Lori Carrell, „Predici destinate să reuşească”, în revista Rev!, mai/
iunie 2007, p. 71.
12 RESURSE SPIRITUALE 2016
de Stephen Lim
COORDONAŢI TEMELE PENTRU O MAI BUNĂ ÎNVĂŢARE
Credincioşii care frecventează diferite întâlniri creştine în
timpul unei săptămâni primesc numeroase îndemnuri. Aud
trei sau patru idei bune la predica de duminică dimineaţa.
Apoi, mai primesc câteva idei la ora de studiu biblic, pe un
subiect diferit de cel al predicii. Participând la programul
de duminică seara, la cel de peste săptămână, la grupul mic
sau la alte părtăşii vor auzi sau vor studia mai multe idei, pe
subiecte diferite. Câte idei va auzi un membru obişnuit într-o
lună? Cel puţin câteva zeci.
Câte dintre aceste idei aplică un credincios obişnuit?
În cazul celor mai mulţi, în realitate, niciuna. Asaltați de
numeroase subiecte şi idei, membrii nu pot nici măcar să-şi
aducă aminte majoritatea subiectelor pe care le aud, cu atât
mai puțin să le aplice la vieţile lor. Dacă ar investiga pastorii
câte idei principale îşi aduc aminte membrii din predicile
din luna anterioară şi câte au început să le implementeze în
vieţile lor, ar descoperi că aceştia au reţinut foarte puţine şi
au aplicat şi mai puţine.
Unele biserici au învăţat să coordoneze temele diferitor
oportunităţi de învăţare din timpul săptămânii cu mesajele
de duminică dimineaţa. În timpul acestor întâlniri mai
restrânse, liderii dezvoltă mai mult subiectul, membrii îl
discută, fac aplicaţii practice şi dau socoteală unii altora cu
privire la aplicarea lui în viață. Aceasta le permite membrilor
să se concentreze asupra unui mesaj principal în fiecare
săptămână. În plus, dacă biserica dezvoltă un subiect pe
mai multe săptămâni, membrii vor avea şi mai mult timp
să consolideze şi să aplice adevărul în vieţile lor. Nu toate
subiectele necesită mult timp. Pentru a avea o diversitate,
unele subiecte pot fi şi ar trebui să fie abordate într-o singură
predică.
Sunt puţine acele biserici care au făcut şi mai mulţi paşi în
adaptarea temelor la diferite grupe de vârstă, când lucrul acesta
este posibil. Având o temă comună, acestea oferă întrebări de
discuţii şi activităţi pentru timpul familiei, potrivite pentru
copii, tineri dar și pentru adulţi. Acest lucru are avantajul
de a încuraja tranziţia învăţării şi creşterii spirituale dintr-un
proces orientat cu precădere spre biserică pe unul orientat
spre familie.
www.resursespirituale.ro
INSPIRAŢI DRAGOSTE PENTRU DUMNEZEU ŞI
CUVÂNTUL LUI
Responsabilităţile, stresul şi faptul că suntem atât de
ocupaţi conspiră împotriva vitalităţii noastre spirituale şi ne
împiedică să creştem. Avem nevoie de o motivaţie continuă,
pentru a persevera în căutarea noastră de a-L urma pe Cristos
şi a deveni mai asemenea Lui. Predicatorii pot apela, în
mod valid, la datoria creştină ca motivaţie a ascultării de
Dumnezeu. Cu toate acestea, simpla datorie creştină ne
va motiva să facem cât mai puţin posibil, adesea lipsiţi de
bucurie. Aduceţi-vă aminte de fratele mai mare din pilda
fiului risipitor.
www.liferomania.ro
Dincolo de datorie, viziunea noastră despre Dumnezeu
determină capacitatea noastă de a-L iubi şi dorinţa de a-L
sluji şi a creşte în relaţie cu El. Prin predicare, credincioşii
trebuie să vadă sfinţenia, măreţia, frumuseţea şi dragostea lui
Dumnezeu şi să-i aprecieze bunătatea, credincioşia şi iertarea.
Viziunea unui Dumnezeu bun şi iubitor este fundamentală
în ucenicie, un Dumnezeu care este pentru noi, nu împotriva
noastră. Autorul Richard Foster a făcut următoarea observaţie
înţeleaptă: „Viaţa creştină nu vine prin scrâşnirea dinţilor, ci
prin iubirea de Dumnezeu.”3
3
Richard Foster, Streams of Living Water (Harper, San Francisco,
1998), p. 51.
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 13
 Ca predicatori, viața noastră trebuie să corespundă
cuvintelor noastre. Dacă viața noastră este caracterizată de
o dragoste crescândă pentru Dumnezeu şi de o plăcere în
El, vom radia o autenticitate care-i va inspira şi pe alţii.
Altfel, comunicarea unor adevăruri despre Dumnezeu nu va
Avem aici şase factori-cheie care ajută
predicile să schimbe vieţi şi să transforme
credincioşii în ucenici care cresc.
fi altceva decât un simplu transfer de informaţii, fără viaţă
spirituală. Membrii noştri vor simţi repede dacă vorbim
dintr-o experienţă spirituală proaspătă sau dintr-o simplă
emoţie umană. Ca predicatori, trebuie să ne întrebăm deseori:
„Cultivăm noi o dragoste pentru Dumnezeu care este mereu
vie în inimile noastre?”
Predicatorii trebuie să inspire o apreciere pentru Cuvântul
lui Dumnezeu, căci ucenicia cere ascultare de El. Când
vedem importanța Cuvântului pentru prosperitatea umană,
în contrast cu modul în care păcatul ne slăbește, ne răneşte
şi ne distruge vieţile, vom avea o motivaţie susţinută de a-L
urma.
Pe uscătorul meu de păr este lipită o etichetă care îmi
spune ce să fac şi ce să nu fac cu el:
1. Scoateți-l întotdeauna din priză după folosire.
2. Nu-l aşezați şi nu-l depozitați în locuri din care ar putea
să cadă în chiuvetă, closet sau vană.
3. Nu-l folosiți în timp ce vă îmbăiați.
4. Nu băgați uscătorul de păr în apă.
5. Dacă se întâmplă să cadă în apă, scoateţi-l imediat din
priză; nu încercați să-l scoateţi din apă.
Ce-ar fi dacă mi-aş zice: De ce să permit producătorului să‑mi
spună cum pot şi cum nu pot să-mi folosesc uscătorul de păr? La
urma urmei, am dat destui bani pe el aşa că este al meu. O să-l
folosesc cum vreau. V-aţi mira de prostia mea. Producătorul
pune etichete pe uscătorul de păr nu doar pentru că aşa îi
cere guvernul, ci pentru că recunoaşte pericolul de accidente
sau chiar pericolul de moarte dacă obiectul este întrebuințat
greşit.
Credincioşii se pot simți uneori iritați de legile lui
Dumnezeu, pentru că: 1) Multe sunt greu de urmat. 2)
Altele par a ne limita vieţile. 3) Unele sunt atât de contrare
percepţiilor şi practicilor societăţii încât punem la îndoială
validitatea lor. 4) Altele necesită curaj, asumarea unor
riscuri şi sacrificiu. Pentru a-şi păstra motivaţia de a asculta,
credincioşii trebuie să recunoască faptul că standardele
lui Dumnezeu, acelea sunt de dorit. Trebuie să înţelegem
că Dumnezeu ne dă legile Lui pentru că ştie că sunt bune
pentru noi.
14 RESURSE SPIRITUALE 2016
Ani la rând am adus aminte congregației mele că legile
lui Dumnezeu sunt descrieri ale realităţii. Dumnezeu a spus
lui Israel: „Să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe
care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit” (Deuteronom 10:13;
sublinierile aparțin autorului. Vedeţi şi 4:40; 5:29, 33; 6:3,
24). Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu ne păzeşte şi ne
ajută să propăşim. A ignora legile lui Dumnezeu înseamnă
a ignora realitatea. Mai devreme sau mai târziu, trăirea în
irealitate va duce la o trăire distorsionată, ne va răni pe noi
înşine şi pe alţii, ducând în cele din urmă la distrugere.
LUAŢI ÎN DISCUŢIE DUMNEZEII FALŞI ŞI
CREDINŢELE GREŞITE
Lumea caută să ne seducă folosind scopuri atractive şi
urgente, pentru a ne distrage atenţia şi energia de la scopurile
spirituale. Acestea devin adesea nişte dumnezei falşi în vieţile
noastre. Din vremurile biblice și până astăzi, natura acestor
seducţii nu s-a schimbat. Isus a identificat trei categorii
majore: „Și-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile
vieţii acesteia, şi n-aduc rod care să ajungă la coacere” (Luca
8:14, sublinierile aparțin autorului). Grijile nu se referă la
preocupările pentru nevoile zilnice, ci se referă la obiective,
cum ar fi siguranţa, aprobarea, succesul, puterea, influenţa
şi împlinirea. Dacă Dumnezeu ne binecuvântează cu aceste
lucruri, ar trebui să le primim recunoscători şi să le folosim
pentru îndeplinirea scopurilor Lui. Dacă acordăm prioritate
urmăririi acestora, ele ne vor fura timpul şi energia de care
avem nevoie pentru creşterea noastră spirituală.
Predicatorii trebuie să identifice seducţiile care îi tentează
cel mai mult pe membrii lor şi să provoace capacitatea acestor
dumnezei falşi de a aduce ceva mai mult decât o împlinire
parţială şi temporară. Trebuie să le oferim credincioşilor
viziunea unui Dumnezeu care ne dă ceea ce avem cu adevărat
nevoie şi o viziune despre noi înşine ca fiinţe create după
chipul lui Dumnezeu, pentru a avea o relaţie cu El. Despărţiţi
de El nu vom putea găsi niciodată o satisfacţie deplină şi de
durată.
În fiecare cultură există, alături de seducţii, o sumedenie
de credinţe greşite. Adesea nesesizabile, asemenea rachetelor
de joasă altitudine, credinţele greşite ne străpung defensiva
şi ne slăbesc credinţa afectându-ne perspectiva asupra lumii,
pasiunile şi valorile. Să luăm câteva exemple de concepţii
greşite care proliferează în societatea noastră:
• Preocuparea noastră principală în viaţă este să avem
grijă de noi şi de familiile noastre.
• Dumnezeu există ca să se ocupe de nevoile noastre
când resursele noastre se dovedesc insuficiente.
• Împlinirea personală este scopul suprem al vieţii.
• Valoarea noastră este determinată de realizări, bunuri
şi înfăţişare.
• Multe învăţături biblice sunt învechite şi irelevante
pentru zilele noastre.
• Sexul este o pornire normală pe care oamenii
necăsătoriţi, cât şi cei căsătoriţi, ar trebui să și-o
satisfacă.
Asemenea buruienilor, concepţiile greşite continuă
să apară şi să se înmulţească. Predicatorii trebuie să dea
www.resursespirituale.ro
în vileag erorile din spatele concepţiilor culturale actuale
greşite, altfel acestea vor slăbi dedicarea, viaţa şi creşterea
spirituală a credincioşilor. Înfruntându-le, putem reduce sau
slăbi impactul acestora. Plivitul face loc creşterii roadelor
spirituale.
FOLOSIŢI PUTEREA MĂRTURIEI PERSONALE
Isus a folosit adesea pildele, o formă a povestirii.
Atât Vechiul cât şi Noul Testament abundă în naraţiuni.
Ca rezultat al slăbiciunii în predicare,
grupurile mici şi disciplinele spirituale
au câştigat în popularitate ca opţiuni
preferate de creştere în ucenicie.
Predicatorii trebuie să folosească povestirile în comunicarea
adevărului. Acesta ne oferă o mulţime de beneficii, cum ar fi:
• Oamenii ţin minte mai uşor întâmplările decât
afirmaţiile unor adevăruri abstracte. Când oamenii
derulează povestirile în gând, îşi aduc aminte de
adevărurile pe care le-am comunicat, adevăruri
întipărite astfel în mintea lor.
• Povestirile se adresează inimii şi imaginaţiei, nu doar
gândirii. Astfel, povestirile lasă o urmă mai adâncă şi
trainică.
Experienţele noastre personale pot avea asupra altora un
impact mai mare decât ilustraţiile despre alţii. Când se poate,
trebuie să împărtăşim din frământările noastre. Acest lucru
are efecte multiple. În primul rând, oamenii apreciază când
vorbim din experienţă, nu doar din teorie. În al doilea rând,
ei se identifică cu noi, căci şi ei au slăbiciuni. În al treilea
rând, vulnerabilitatea noastră îi încurajează să-şi analizeze
sincer vieţile. În al patrulea rând, raportându-se la eşecurile
noastre, se pot identifica şi cu succesele noastre. Ei capătă
speranţă pentru luptele lor: „Şi el este om. S-a luptat şi el cu
lucrurile prin care trec eu acum. Cu ajutorul lui Dumnezeu,
şi-a depăşit problema. Aceasta îmi dă credinţa că şi eu voi
reuşi.”
ADRESAŢI-VĂ TUTUROR ASPECTELOR VIEŢII
În octombrie 2010, la Conferinţa Lausanne care a avut loc
în Cape Town, Africa de Sud, 4000 de delegaţi evanghelici
din lumea întreagă au mărturisit public lipsa unei abordări
holistice a uceniciei în biserică: „N-am reuşit să supunem
domniei lui Cristos toate aspectele vieţii.”4 Predicarea se
concentrează de obicei pe viaţa spirituală, esenţa vieţii
creştine. Auzim chemarea de a-L iubi pe Dumnezeu și a ne
închina Lui, de a ne încrede în El, a-L asculta şi sluji. Primirea
Duhului ne dă puterea să participăm la misiunea Lui în lume
şi să devenim asemenea chipului lui Cristos. Toate acestea
4
Angajamentul de la Cape Town: Lausanne 2010. Accesat pe 2
aprilie 2012.
www.liferomania.ro
sunt bune. Totuşi, chiar dacă viaţa spirituală este prioritară,
nu putem ignora celelalte domenii ale vieţii, care trebuie şi
ele să ajungă sub domnia lui Isus.
Predicarea uceniciei trebuie să includă toate domeniile
vieţii cotidiene, înţelegerea, atitudinile şi comportamentele
noastre faţă de carieră, muncă, succes, bani, avere, timp
liber şi mass-media. Trebuie să predicăm şi despre relaţii, în
special despre domeniile neglijate ale vieţii romantice şi ale
sexualităţii, pe care cultura noastră le distorsionează grav,
provocând multă durere şi întristare.
Predicatorii trebuie să se ocupe şi de responsabilităţile
credinciosului în lume. Nu este vorba doar despre
evanghelizare şi misiune, oricât de importante ar fi acestea.
Potrivit Cuvântului lui Dumnezeu, creştinii trebuie să se
implice şi în nevoile concrete ale oamenilor în ce priveşte
hrana zilnică şi dreptatea socială.
OCUPAŢI-VĂ DE PROBLEMELE ŞI DE MATURIZAREA
PERSONALĂ
Maturizarea personală se împleteşte strâns cu creşterea
spirituală. Nu putem deveni maturi spirituali fără a deveni
maturi din punct de vedere personal. Am cunoscut credincioşi
cu un mare zel pentru Dumnezeu, dar care păreau să nu
aibă prea mare influenţă spirituală în vieţile altora. De ce?
Slăbiciunile lor în relaţii sau imaturitatea lor emoţională au
neutralizat sau au limitat eficacitatea influenţei, a lucrării şi
a mărturiei lor. Maturizarea spirituală implică o creştere şi o
conştientizare emoţională, înţelegerea influenţelor trecute şi
prezente din vieţile noastre, vindecare lăuntrică, o dezvoltare
mentală şi morală, precum şi relaţii şi funcţii sănătoase.
Resursele spirituale pot ajuta procesul de maturizare
personală, care la rândul său încurajează creşterea spirituală.
Majoritatea predicatorilor sunt deficitari în acest
domeniu, din moment ce literatura despre ucenicie nu-l prea
menţionează, iar pregătirea lor pentru lucrare nu-l include,
de obicei. Trebuie să căutăm a creşte în mod intenţionat în
acest domeniu. Trebuie să împărtăşim în cadrul predicilor
noastre modul în care ne-am luptat şi am învăţat să învingem
problemele personale negative, cu ajutorul Duhului lui
Dumnezeu.
De exemplu, chiar dacă pasiunea pentru lucrare este
bună, am avut nevoie de ani de zile ca să-mi dau seama că
parte din dependenţa mea de muncă se datora unor motive
nesănătoase. Chiar dacă aveam nevoie de somn, îmi ziceam
că mă descurc cu 6 ore, ceea ce-mi oferea mai mult timp
pentru lucrare. Depinde de mine, credeam eu, să răspund
nevoilor bisericii, în timp ce încerc să fac tot posibilul pentru a
comunica Evanghelia unei lumi pierdute.
Drept urmare, mă simţeam adesea apatic şi moleșit în
timpul zilei. Privind în urmă, cred că aş fi putut face mai
multe dacă m-aş fi odihnit suficient. Într-o zi am adormit
la volan şi m-am izbit de un pom, făcându-mi ţăndări
maşina. Nici măcar lucrul acesta nu mi-a schimbat stilul
de viaţă extenuant. Cu toate că motivele mele conştiente
păreau nobile, forţa care mă mâna venea dintr-o stimă de
sine scăzută. Mă luptam să am succes în lucrare pentru
a-mi demonstra că aveam valoare ca om. Din fericire, am
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 15
experimentat în cele din urmă (nu doar am înţeles în mod
intelectual) că realitatea valorii mele nu vine din ceea ce fac,
ci din dragostea lui Dumnezeu pentru mine.
Alte probleme personale care pot zădărnici creşterea
spirituală sunt: o durere emoţională nevindecată, evitarea
adevărului despre slăbiciunile noastre, lipsa unei conştientizări
a emoţiilor noastre şi a cauzelor acestora, perfecţionismul,
co-dependenţa şi un sentiment că am avea anumite drepturi.
Dacă oricare dintre aceste probleme ne influenţează viaţa, ea îl
împiedică pe Isus să fie pe deplin Domn. Predicarea uceniciei
poate expune aceste probleme, pentru ca cei credincioşi să
poată căuta un sfat spiritual, pentru a se sprijini unii pe alţii
şi pentru ca puterea Duhului să îndepărteze aceste obstacole
din calea uceniciei.
3
moduri de a susţine
predicarea uceniciei
Există trei direcţii care contribuie în mod consistent
la procesul uceniciei şi al formării spirituale. Potrivit
modului în care este practicat astăzi, prima este de
prea multe ori ineficientă. A doua şi a treia trebuie
folosite mai des.
Grupurile mici
Noul Testament ilustrează nevoia unei comunităţi
spirituale autentice pentru creşterea în ucenicie.
Deoarece bisericile au realizat tot mai mult faptul că
relaţiile de calitate apar cu precădere în grupuri mici,
acestea au proliferat. Totuși, Barna concluzionează
că majoritatea acestor grupuri nu sunt eficiente în
facerea de ucenici.1 Unul dintre motive este faptul
că acestea se concentrează în mod principal asupra
învăţării cognitive, care poate fi realizată cel mai bine
cu ajutorul unor învăţători calificaţi. Acest accent
pus greşit reduce timpul disponibil pentru cele
patru valori ale grupului mic în promovarea creşterii:
participarea activă, împărtăşirea personală, aplicaţii
personale şi o răspundere reciprocă.
1
George Barna, Growing True Disciples [Formarea de ucenici
adevăraţi] (Colorado Springs: Waterbrook Press, 2001), p. 92,
94.
16 RESURSE SPIRITUALE 2016
Când veţi aplica aceste şase chei ale predicării uceniciei,
căutaţi ajutorul Duhului lui Dumnezeu pentru voi şi pentru
adunarea voastră. Atunci, nu doar că adunarea nu va uita
predica pe care aţi ţinut-o, dar predicarea voastră va putea
schimba vieţi, formând ucenici pentru Isus.
STEPHEN LIM, D.Min., decan academic
şi profesor de leadership şi lucrare pastorală
la Seminarul Teologic Assemblies of God
din Springfield, Missouri.
Disciplinele spirituale
Disciplinele spirituale se potrivesc cu îndemnul pe
care Pavel i-l dă lui Timotei: „Caută să fii evlavios”
(1 Timotei 4:7). Discipline precum închinarea,
rugăciunea, lucrarea de slujire şi mărturia sunt atât
un scop în sine cât şi mijloace de a cultiva creşterea.
Altele, cum ar fi liniştea, solitudinea, studiul, postul,
simplitatea şi mărturisirea, ajută la îndepărtarea
acelor aspecte ale vieţii care ne distrag atenţia. Ele
ne eliberează mintea şi duhul pentru a ne putea
concentra asupra experimentării prezenţei lui
Dumnezeu şi a primirii învăţăturii şi călăuzirii Lui.
Drept urmare, El ne poate împuternici să ne împlinim
misiunea şi să devenim mai asemenea lui Isus.
Răspunzând circumstanţelor vieţii
Chiar dacă apreciez şi folosesc mijloacele tradiţionale
de creştere, sunt conştient că am crescut într-o mare
măsură şi prin circumstanţele neplanificate, şi adesea
nedorite, ale vieţii. Când răspundem corect la situaţiile
care apar în vieţile noastre, acestea vor produce
o creştere spirituală. Pe de altă parte, răspunsurile
greşite o vor împiedica. Chiar dacă nu Dumnezeu
este cel care declanșează aceste circumstanţe, El
le foloseşte de obicei spre maturizarea noastră, în
măsura în care colaborăm cu El. Acestea pot fi: decizii
zilnice de a asculta, alegeri dificile în viaţă, încercări,
un sentiment de vinovăţie, sentimente negative. Pe
lângă răspunsurile specifice, putem avea siguranţa că
Dumnezeu „lucrează spre bine” (Romani 8:28) în aceste
circumstanţe.
— STEPHEN LIM
www.resursespirituale.ro
 ÎNTÂLNIRI
DIVINE
E
ra o zi frumoasă. O zi obişnuită. Am intrat într-o
clădire de birouri, unde aveam o programare, şi am
fost invitaţi într-o sală pentru a discuta cu o femeie
pe care nu o mai văzusem niciodată. Așa a început o relaţie.
Din acea zi, ne-am întâlnit cu acea femeie de mai multe ori,
în probleme de afaceri. La recepție, întotdeauna întrebam de
ea. La un moment dat, i-am dat o carte scrisă de soţul meu.
Întotdeauna discutam cu ea despre călătoriile noastre peste
hotare şi despre scopul lor, care bineînţeles că era acela de a
vorbi despre Isus. Multele situații în care am experimentat
protecţia divină ne-au oferit încă o uşă pentru a vorbi
despre relaţia noastră apropiată cu Domnul. Din când în
când îi aduceam câte un cadou din călătoriile noastre. Cu
alte cuvinte, fiecare ocazie de a petrece timp împreună era o
„întâlnire” specială în care căutam să-i arătăm că ne pasă de
ea ca persoană şi nu doar ca o simplă cunoştinţă. De fiecare
dată, fie că e vorba de prieteni vechi sau de noi cunoştinţe,
este important să căutăm a fi buni reprezentanţi ai lui Isus.
Ce privilegiu avem de a arăta dragostea şi harul Său!
Daţi-mi voie să trec acum de la acea întâlnire ce a avut
loc în urmă cu câţiva ani la una care s-a petrecut acum câteva
zile. Tocmai venisem dintr-o călătorie peste hotare de şase
săptămâni şi eram, bineînţeles, foarte obosiţi şi afectaţi de
schimbarea fusului orar. A doua zi, am simţit îndemnul de a
o suna pe această doamnă. Cred că înţelegeţi că nu suntem
rude, nici măcar nu este membră în biserica noastră. Am
sunat-o, așadar, ca s-o întreb ce mai face. În câteva minute
mi-a povestit că firma la care lucra fusese vândută și tot
personalul din acel birou își pierduse slujba. Mi-am exprimat
sincera părere de rău. După ce-am verificat programul cu
soţul meu, am sunat-o din nou s-o întreb dacă putem lua
prânzul împreună în ziua următoare. Cu toate că locuim la
70 de km de oraşul ei, chiar dacă eram obosiţi, afectaţi de
schimbarea de fus orar şi de faptul că aveam multe treburi
acasă, am făcut acea călătorie şi am scos-o la prânz. Era ceea
ce Duhul vorbise inimii mele să facem. N-au trecut cinci
www.liferomania.ro
de Marcia Lednicky
minute şi a început, foarte emoţionată, să ne împărtăşească
povestea ei. Tocmai îşi pierduse locul de muncă. Cu trei zile
în urmă soţul ei îi spusese că vrea să divorţeze. Ne-a spus
că soţul ei este alcoolic, iar ea se recupera după ce fusese la
rândul ei alcoolică. În afara fiicei lor de 16 ani nu mai avea
pe nimeni. Am petrecut o bună parte a acelei după-amieze
ascultând-o, arătându-i dragoste şi înţelegere şi rugându-ne
împreună cu ea. Am păstrat legătura cu ea din acea zi şi am
încercat s-o asigurăm de dragostea şi grija lui Dumnezeu
pentru ea, chiar şi într-o situaţie atât de dificilă.
Ceea ce începuse ca o zi obişnuită cu câteva luni în urmă,
zi în care ne-am întâlnit cu această doamnă pe care n-o mai
văzusem niciodată, s-a transformat într-o ocazie deosebită
de a conduce şi îndemna această femeie aflată acum în
dificultate să-L urmeze cu adevărat pe Isus. Am asigurat-o de
nenumărate ori că îi pomenim numele în rugăciune în fiecare
zi. Rugăciunea noastră fierbinte pentru ea este ca Dumnezeu
să i se descopere. Inimile noastre trebuie să fie sensibile la
călăuzirea Lui. Întorşi după o altă călătorie internaţională
mai lungă am primit un mesaj de la ea întrebându-ne dacă
ne-am întors în S.U.A. Dintr-o femeie care fusese privată de
dragoste şi care se simţea singură, îşi arăta acum dragostea
faţă de noi. Apropo, urmează să ne întâlnim cu ea în câteva
zile. Dumnezeu a văzut o femeie disperată care avea nevoie
de mila şi dragostea Lui, aşa că ne-a trimis să-i împărtăşim
speranţa care se găseşte în mesajul Evangheliei. Ce bucurie
şi ce privilegiu să ştim că Cel Atotputernic lucrează prin noi!
Gândiţi-vă la aceasta. Cu cine vă va pune Dumnezeu
în contact astăzi în timp ce vă ocupaţi de lucrurile de viaţă
obişnuite? Dacă sunteţi deschise la lucrarea Duhului, este
foarte probabil ca într-o zi să vă daţi seama că aţi avut o
„întâlnire divină”. Durerile şi provocările oamenilor pe care-i
întâlnim atât ocazional cât şi profesional sunt ascunse adânc
în sufletul lor. Cunoaştem însă un Mântuitor iubitor căruia îi
pasă de fiecare persoană şi vrea ca nimeni să nu piară.
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 17
ÎNTÂLNIRI NEPLANIFICATE
Scripturile ne spun că pe când era pe pământ, Isus a avut
astfel de întâlniri. În capitolul 8 din Ioan (versetele 3–11),
apostolul vorbeşte despre o femeie care fusese prinsă în timpul
adulterului şi era acum adusă la Isus de către liderii religioşi
iudei. Oamenii aceștia voiau s-o omoare cu pietre. Isus i-a
privit şi a spus: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel
dintâi cu piatra în ea” (Ioan 8:7). Au plecat unul câte unul. A
privit spre femeie şi a întrebat-o: Femeie, unde sunt acuzatorii
tăi? Ea a răspuns că nu mai era nimeni, la care Isus i-a zis:
„Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti”
(Ioan 8:11). Găsim două lecţii importante în acest pasaj:
(1) Isus i-a iertat păcatul, şi (2) a îndemnat-o să meargă şi
să nu mai păcătuiască. Era o întâlnire neplanificată și totuși
o „întâlnire divină”. Nu este lucrul acesta adevărat şi astăzi
în cazul nostru? Desigur! Am putea fi la piaţă sau aşteptând
împreună cu alte mame să ne ajungă copiii de la şcoală. Da,
se poate întâmpla chiar în biserică, atunci când cineva frânt
vine să caute un loc unde se găsește iertare şi pace.
ÎNTÂLNIRI INTENŢIONATE
Într-un alt pasaj din Evanghelia după Ioan, în capitolul 4,
avem o întâlnire care pare a fi fost planificată. Isus Se întorcea
din Iudeea (dinspre sud) pentru a merge în Galileea (în nord).
El a ales să treacă prin Samaria (Ioan 4:4), chiar dacă iudeii
şi samaritenii, care erau un amestec de iudei cu alte neamuri,
aveau o relaţie ostilă. În mod obișnuit, pentru a evita să
treacă prin Samaria, iudeii parcurgeau o distanţă mai lungă.
El însă era hotărât să aducă într-o relaţie personală cu Tatăl
ceresc oameni din orice medii sociale, de orice rasă şi cultură.
Binecunoscuta povestire despre „Femeia de la fântână”
(Ioan 4:4–42) ne oferă multe principii minunate pentru
împărtăşirea mesajului lui Cristos. (1) Isus a început cu ceva
care nu prezenta o „ameninţare”. Pur şi simplu, i-a cerut apă.
(2) El nu a discutat aspecte religioase cu ea. Isus a continuat
să-i arate drumul spre Tatăl ceresc. (3) El a menționat păcatul
din viaţa ei. Totuşi, această abordare era caracterizată de milă,
astfel încât femeia a recunoscut imediat că El este un profet.
Schimbarea ei a fost cât se poate de evidentă. Ea a alergat
înapoi în cetate şi a devenit un „evanghelist” încurajându-i
pe toţi locuitorii cetăţii să vină să-L asculte pe acest om
neobișnuit.
Ca urmaşi ai Lui, depuneţi un efort intenţionat de
a ajunge la mulți oameni şi de a le oferi apa vie, ca să nu
le mai fie sete niciodată (Ioan 4:13). Întâlnirile divine nu
trebuie să fie neplanificate sau neaşteptate. Puneţi-vă în mod
intenţionat în situaţii în care să puteţi mărturisi, atât prin
viaţă cât şi prin cuvinte, sub ungerea Duhului.
ÎNTÂLNIRI INIŢIATE DE DUHUL SFÂNT
Există momente speciale când Duhul Sfânt ne vorbeşte
direct şi concret. Un astfel de caz este consemnat în capitolul
8 din cartea Faptele Apostolilor. Unul dintre primii diaconi,
Filip, se afla în mijlocul unei treziri care a cuprins întreaga
cetate a Samariei (Fapte 8:5–25). Cu toate acestea, chiar dacă
era în mijlocul unei cercetări speciale a Duhului, Scriptura
ne spune că Filip a fost călăuzit în mod divin de Duhul:
„«Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară
18 RESURSE SPIRITUALE 2016
spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.»  Filip s-a sculat
şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere
la împărăteasa Candace a Etiopienilor…” (Fapte 8:26, 27).
Acest oficial de rang înalt venise la Ierusalim să se închine. În
drum spre casă, ședea în carul său şi citea din cartea lui Isaia,
din Vechiul Testament. Duhul i-a spus lui Filip „du-te şi
ajunge carul acesta”. Filip l-a întrebat dacă înţelege ce citeşte,
iar omul i-a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va
călăuzi cineva? Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel?
Despre sine sau despre vreun altul?” (Fapte 8:29–35). Atunci
Filip a început chiar de la pasajul acela şi i-a spus acestui om
de stat vestea bună despre Isus. Gândiţi-vă ce influenţă avea
acest om în Etiopia. S-ar putea să pară ciudat că Duhul i-a
spus lui Filip să lase în așteptare o mare trezire, însă acest om
avea să ducă Evanghelia la o altă naţiune. Dumnezeu vrea ca
toţi oamenii să-L găsească pe Fiul Lui şi să cunoască bucuria
mântuirii!
Vor exista momente când veţi şti fără urmă de îndoială că
aţi fost călăuzite de Duhul Sfânt. Când am mers la Central
Bible College pentru a ocupa poziţia de preşedinte, lăsam în
urmă păstorirea unei biserici minunate. Dintr-odată nu mai
ştiam care este locul meu şi care avea să fie responsabilitatea
mea. Cum am mai spus-o de multe ori, îmi place că sunt soţie
de păstor. Toate responsabilităţile mele preţioase ca soţie de
păstor au dispărut odată cu începerea acestei noi lucrări. Nu-
mi pierdusem însă inima de păstor. Astfel că am început să
merg în fiecare dimineaţă la capela universităţii şi să-I cer lui
Dumnezeu să mă călăuzească spre acel student sau spre acea
persoană care avea nevoie de mine sau care avea pur şi simplu
nevoie de un cuvânt de încurajare. Au fost multe momente
când am ştiut că eram călăuzită de Duhul Sfânt spre o anumită
persoană, la un moment dat, cu un scop precis. Dragi surori
implicate în slujire, când Dumnezeu vă vede inima tânjind
să-I slujiţi, vă va oferi nenumărate ocazii. Acestea pot fi
neplanificate, intenţionate sau iniţiate de Duhul, important
este că Dumnezeu vă cunoaşte inima dispusă să slujească.
Avem în jurul nostru o lume plină de oameni care tânjesc
să găsească eliberare şi pace în circumstanţele dureroase prin
care trec. El vă va folosi să împărtăşiţi dragostea lui Isus.
În urmă cu câteva zile, am simţit îndemnul să sun pe
cineva care locuiește într-un alt stat, nu foarte aproape de noi.
De fapt, ei locuiesc la câteva sute de kilometri distanță. Am
lăsat deoparte ceea ce făceam în acel moment şi am format
numărul. Soţul a spus: „Ambulanţa vine după soţia mea.
Nu ştim care este problema.” L-am asigurat de rugăciunile
noastre imediate. Acest cuplu era fără îndoială una dintre
acele „întâlniri divine”. Acest cuplu n-avea o relaţie cu Isus.
Acum, în ciuda unei astfel de relaţii la distanţă, mesajele pe
care le primim de la ei sunt semnate, „Mântuitorul nostru
iubit, Isus Cristos”. Apropo, ea se reface fizic pe zi ce trece.
Dumnezeu este atât de credincios!
Rugăciunea mea a fost deseori: „Doamne, dă-mi inima Ta
de dragoste. Ajută-mă, prin Duhul Tău, să privesc dincolo
de zâmbete, de conversaţiile ocazionale, să fiu sensibilă la o
inimă care suferă.” Cu toţii avem nevoie la un moment dat de
un cuvânt de încurajare. Fiţi o încurajatoare! Faceţi oamenii
să se simtă mai bine avându-vă prin preajmă! Proverbe
www.resursespirituale.ro
16:23–24 spune: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de
miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.”
Aceste relaţii personale, dezvoltarea încrederii şi
respectului, sunt cele care vor determina în cele din
urmă pe cineva să vi se destăinuie. O cheie importantă în
evanghelizare şi ucenicie este formarea unor relaţii trainice.
Oamenii vor observa modul în care priviţi viaţa, cu toate
presiunile şi greutăţile ei. Nu întotdeauna cuvintele pe care
le spun, ci viaţa mea în acţiune este ceea ce contează. În acel
moment, Duhul vă va îndrepta spre o inimă deschisă, gata
să vă asculte şi să vă primească. Acea „întâlnire divină” s-ar
putea să nu fie chiar o întâlnire, ci s-ar putea să fie cineva care
m-a văzut trecând printr-o situaţie dificilă şi a văzut modul
în care m-a ajutat Dumnezeu să fac faţă acelei situaţii. Fără
ca eu să ştiu, este posibil ca acea persoană să treacă printr-o
situaţie similară, iar Dumnezeu să-mi îngăduie să fiu într-un
anumit loc la un moment dat, pentru a avea o influenţă în
viaţa acelei persoane.
Ca fiică a lui Cristos, îmi doresc să fiu mereu conştientă
de ocaziile care se ivesc pentru a împărtăşi dragostea Lui. La
urma urmei, nu vorbim cu toţii despre lucrurile pe care le
iubim cu adevărat? De aceea nu ne este greu să împărtăşim
ce înseamnă Cristos pentru noi. Mă aflam într-un magazin
în urmă cu câteva săptămâni când o doamnă mi-a spus:
„Întotdeauna zâmbiţi şi sunteţi fericită. Mă bucur când vă
văd intrând în magazin.” Am privit-o cu un zâmbet larg şi cu
ochii plini de dragoste şi i-am spus: „Ştiţi de ce?” Am arătat
spre inima mea şi am spus: „Pentru că Isus trăieşte în inima
mea!” Sunt atât de mulţumitoare pentru fiecare ocazie în care
Dumnezeu mă ajută să împărtăşesc o bună mărturie a relaţiei
mele cu El, atât prin cuvintele cât şi prin faptele mele. Trebuie
să mărturisesc că nu-mi este întotdeauna uşor. Sunt zile când
nu ne simţim atât de optimiste precum ne-am dori. Sunt
convinsă că noi, copiii Dumnezeului Atotputernic, ar trebui
să fim cei mai fericiţi oameni din lume. În astfel de zile îmi
număr binecuvântările, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru
mântuirea mea şi pentru faptul că ştiu că El este în controlul
vieţii mele. El mă iubeşte mai mult decât îmi pot eu imagina.
El cunoaşte această zi din viaţa mea şi nu este niciodată o
„surpriză” pentru El. Nu e minunat să trăim pentru Isus?
Surorilor, ca nişte copii devotaţi ai lui Dumnezeu, avem
atâtea lucruri de oferit. Avem dragostea lui Dumnezeu. Avem
Cuvântul Lui care nu se schimbă niciodată. Avem Duhul
Lui cel Sfânt care locuieşte în inima noastră. Nu contează că
suntem acasă, alături de soţul şi copiii noştri, sau că suntem
împreună cu vecinii care văd felul în care trăim. Poate este
vorba despre biserica pe care o păstoriţi. Poate că Dumnezeu
vă oferă o ocazie unică să mărturisiţi despre El la piaţă. Am
auzit în urmă cu mai mulţi ani o întâmplare despre un domn
care a dus un tânăr cu el la piaţă ca să mărturisească despre
Isus. Când au terminat de făcut cumpărăturile, tânărul l-a
întrebat: „Și acum, unde mergem ca să mărturisim?” Bărbatul
mai în vârstă i-a răspuns: „Am mărturisit deja pretutindeni
pe unde am fost.”
Provocarea mea pentru voi este să fiţi martori oriunde
mergeţi. Este o nouă zi pe care Domnul v-a dat-o. Fiţi ucenici
al lui Isus şi mergeţi ca să „faceți ucenici”. Binecuvântările
Domnului să vă însoţească, inimile să vă fie încurajate şi
dragostea Lui să abunde în inima voastră!
MARCIA LEDNICKY vorbește adeseori la
conferinţe şi seminarii pentru femei. Ea are
abilitatea unică de a raporta provocările vieţii
de zi cu zi la adevărul biblic. Lucrarea sa este
consolidată de talentul ei oratoric remarcabil
de a comunica dragostea lui Cristos.

SIMTI CA VREI SA RENUNTI

» DAVID WILKERSON
În calitate de fondator al World Challenge, Inc., David Wilkerson a lucrat
cu tot felul de oameni tulburaţi. În această carte încurajatoare, autorul exa-
minează problema universală a descurajării şi îţi oferă o speranţă reală pentru
zilele, săptămânile, lunile şi anii care îţi stau în faţă.
Îţi arată cum: să învingi ispita, să renunţi la sentimentul de vinovăţie, să ai
încredere în Dumnezeu că te va scoate din furtună, să învingi păcatul, să
aştepţi răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, şi multe altele
Numai Dumnezeu poate învinge suferinţa ta. Prin povestiri adevărate şi emo-
ţionante şi înţelepciunea care vine după o viaţă întreagă de slujire, Wilkerson
te îndrumă cu blândeţe spre punctul acela în care trebuie să Îi predai totul
lui Dumnezeu şi să crezi că El va înfăptui miracole în viaţa ta.

151p. • 14 x 20,5 cm • 21 lei

www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 19

 ASCULTAREA IMEDIATĂ

AVENTURA

20 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro

DESCOPERIŢI ACEL DOMENIU AL VIEŢII CARE VA FACE DIN VOI O PERSOANĂ MAI BUNĂ ŞI UN LIDER MAI
BUN, ACCEPTÂND PROVOCAREA DE 90 DE ZILE A AUTORULUI DE A-L CUNOAȘTE PE DUMNEZEU MAI
BINE CA ORICÂND.
O
cupaţi, obosiţi şi nedumeriţi. Aceasta este o descriere
fidelă a multor oameni din cultura noastră, inclusiv
creştini. Reacţionând la presiunea exterioară cu
care ne confruntăm în fiecare zi, încercăm doar ca
să ţinem pasul cu priorităţile noastre – și ca să fim sinceri,
alegem numai lucruri greşite pe care le aşezăm în vârful listei
noastre. Suntem extrem de ocupaţi, toate lucrurile par la fel
de urgente. La finalul zilei suntem epuizaţi şi ne întrebăm
dacă am făcut măcar ceva important.
Fiindcă suntem creștini, ne dorim ca atunci când vom sta
înaintea lui Isus să-L auzim spunându-ne: „Bine, rob bun şi
credincios… intră în bucuria stăpânului tău” (Matei 25:21).
Mulţi dintre noi avem un secret, o îndoială sâcâitoare,
ne întrebăm dacă alegerile noastre sunt pe placul Lui. Nu
suntem siguri că vieţile noastre au o influenţă.
Există o alternativă, un mod mai bun de a trăi, un mod
mai bun de a ne relaţiona la Dumnezeu şi un mod mai bun
de a ne asigura că vieţile noastre contează. Acesta constă
în asumarea imediată a unui angajament de a asculta de
Dumnezeu, orice ne-ar cere să facem. Totul se schimbă când
răspundem cu credinţă la auzul vocii Lui. Suntem pe aceeaşi
lungime de undă cu inima lui Dumnezeu, mai receptivi la
oamenii din jurul nostru. Ocupăm un loc pe rândul din faţă
pentru a putea privi cum face Dumnezeu lucruri incredibile
în noi şi prin noi. Astfel experimentăm acea viaţă din belşug
pe care a promis-o Isus celor ce-L vor urma cu adevărat.
Când învăţăm să profităm de orice moment, vom trăi
cu un sentiment de anticipare. Fiecare moment, oricât de
obişnuit ar fi, poate fi un „moment divin”, iar fiecare întâlnire
cu o persoană, oricât de supărătoare ar fi, poate deveni o
„întâlnire divină”. Priorităţile noastre se schimbă, în loc să
căutăm să ducem la îndeplinire planurile noastre egoiste vom
căuta să împlinim planurile Împărăţiei lui Dumnezeu.
UN AN, O VIAŢĂ
Cei ce mă cunosc spun că sunt o persoană disciplinată,
orientată spre detalii. Cred că acesta este rezultatul naturii şi
al educaţiei. Tatăl meu a lucrat ca programator şi depanator
pentru IBM. Am moştenit genele lui. L-am văzut cum a
abordat diferitele obiective şi probleme.
În urmă cu mulţi ani mi-am făcut obiceiul de a-mi stabili
la începutul fiecărui an obiective pentru şase domenii diferite
din viaţă, nu doar câte un obiectiv, ci mai multe pentru
fiecare dintre cele şase domenii. Apoi am conceput un plan
detaliat de a le include în programul meu. Cu toate acestea,
pe la a treia sau a patra lună, mulţimea şi complexitatea
acelor obiective s-au dovedit a fi copleşitoare, chiar şi pentru
cineva cu o fire disciplinată şi concentrată. După mai mulţi
ani de frustrări, am decis să limitez acele obiective anuale la
câte un singur obiectiv pentru fiecare din cele şase domenii.
Chiar şi aceasta s-a dovedit a fi prea mult, aşa că mi-am redus
www.liferomania.ro
Angajamentul efortul la un singur obiectiv
asupra căruia aveam să mă
concentrez un an întreg.
de a-L auzi M-am întrebat: Care
este acel domeniu al vieţii
şi a-L asculta mele care, dacă eu cresc
şi mă schimb, va face din
imediat mine o persoană mai bună
şi un lider mai bun?
Pentru a îngusta marja
mi-a revoluţionat
de opţiuni (întotdeauna
multe), am folosit trei filtre:
modul de a aborda rugăciunea, conştiinţa de
sine şi contribuţia altor
fiecare zi. persoane care mă cunosc
bine. I-am cerut lui
Dumnezeu să-mi pună un
singur lucru pe inimă. Am ştiut că El îmi putea arăta un
milion de lucruri din viaţa mea care trebuiau schimbate, dar
I-am cerut să-mi arate doar unul pentru anul acela. I-am
cerut să-mi dea o oglindă mare şi clară a adevărului, ca să văd
ce fac bine, precum şi aspectele la care mai aveam de lucru.
Fiinţele umane au o capacitate aproape nelimitată de
auto-înşelare, de aceea nu tratez cu superficialitate auto-
analiza. În timp ce mă rugam şi meditam, i-am cerut soţiei
mele, Cindy, şi câtorva prieteni buni să-mi spună ce vedeau
în viaţa mea. Am ales oameni cu spirit de observaţie, care-mi
doreau binele şi, cel mai important, care aveau curajul să-mi
spună adevărul.
Când am parcurs procesul acesta în urmă cu câţiva ani,
Dumnezeu mi-a pus pe inimă „iertarea imediată”. Nu am
spus nimic bisericii şi nu am condus nicio campanie în care
să-i învăţ pe alţii despre acest subiect. Mi-am dat seama
că dacă nu ar fi avut un efect profund asupra experienţei
mele nu puteam să le cer altora să facă lucrul acesta. M-am
întrebat timp de un an: „Îi iert eu pe ceilalţi aşa cum mă iartă
Dumnezeu pe mine?”
În rugăciunea Tatăl Nostru, Isus ne-a învăţat să ne rugăm:
„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri” (Matei 6:12).
Aceasta nu înseamnă că iertarea lui Dumnezeu este
condiţionată, bazată de disponibilitatea noastră de a ierta.
Dimpotrivă. Disponibilitatea şi capacitatea noastră de a ierta
pe cei ce ne rănesc este un rezultat al experimentării complete
şi depline a iertării instantanee a lui Cristos. Pavel reia această
legătură în două dintre epistolele lui, unde ne explică: „Fiţi
buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a
iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:31, cf.
Coloseni 3:13).
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 21
 I-am cerut lui Dumnezeu în fiecare zi a acelui an să-mi
toarne adânc în inima mea puterea şi frumuseţea iertării, până
când aceasta avea să se reverse în relaţiile mele. Bineînţeles
că atunci când încercăm să iertăm pe cineva care ne-a rănit
sau ne-a trădat, simţim bariera naturală a resentimentelor. În
timp ce mă rugam, Dumnezeu mi-a adus aminte de anumiţi
oameni pe care i-am scuzat şi am încercat să-i iert, dar pe
care nu i-am iertat cu adevărat. A fost un an minunat, de
curăţire, care m-a ajutat să pătrund mai adânc în inima lui
Dumnezeu şi în Evanghelia harului. La finalul anului eram
gata să împărtăşesc experienţele mele cu alţii.
Într-un alt an, Dumnezeu mi-a pus pe inimă să mă
concentrez asupra ascultării imediate. N-am fost sigur la
început ce însemna aceasta. Nu-L ascultam eu deja pe
Dumnezeu? Credeam că răspunsul la şoaptele, ghionturile,
îndemnurile şi strigătele lui Dumnezeu erau un punct forte
al umblării mele cu El. Totuşi, în timp ce m-am rugat şi am
citit Scriptura, Domnul mi-a arătat nişte lipsuri, mari lipsuri,
în receptivitatea mea la îndemnurile Lui. Îi răspundeam, însă
uneori cam încet, iar alteori cu reţineri. În fiecare dimineaţă
am recitat: „Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer
şi pe pământ”. La care adăugam: „Doamne, ajută-mă să aud
vocea Ta, să-ţi simt călăuzirea ca să ascult de Tine imediat.”
Nu-mi doream să ratez niciun „moment divin” din cauza
unei insensibilităţi spirituale sau a unor răspunsuri întârziate.
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi cureţe urechile spirituale,
să‑mi dea o inimă receptivă şi sensibilă şi curajul de a acţiona
imediat la tot ceea ce avea să-mi spună.
6
PAŞI AI ASCULTĂRII IMEDIATE
1  ugaţi-vă: „Doamne, voi face tot ce-mi spui să
R
fac şi voi merge oriunde mă vei trimite. Mai
dinainte de a-mi cere ceva, răspunsul meu este
«Da, Doamne!» Sunt gata să ascult, Doamne…”
2 Citiţi pasajul zilnic. Ce vă vorbeşte Dumnezeu
prin acel pasaj din Scriptură?
3 Vă spune Dumnezeu să-L ascultaţi într-un mod
specific astăzi? Dacă da, cum?
4  e L-aţi auzit pe Dumnezeu cerându-vă să faceţi
C «Vorbeşte, Doamne!» Aminteşte-ţi când ţi-a vorbit Dumnezeu
ieri (sau săptămâna trecută)? Cum i-aţi răspuns?
Ce aţi simţit după ce aţi răspuns?
5 V-aţi împotrivit sau aţi înţeleg greşit modul în
care v-a călăuzit Dumnezeu în ultimele 24 de
ore? Dacă da, descrieţi lucrul aceasta.
6  ugaţi-vă: cereţi-I lui Dumnezeu smerenia de
R
a-L auzi şi curajul de a-L urma astăzi.
— ROD LOY, North Little Rock, Arkansas
22 RESURSE SPIRITUALE 2016
Acesta avea să fie anul ascultării imediate. Primul meu
gest de ascultare era să accept porunca lui Dumnezeu de a
face acest angajament. El îmi vorbise şi acum depindea de
mine să-L ascult imediat. Nu aveam nicio idee încotro se
îndreptau lucrurile, dar am acceptat provocarea. Am simţit
multă nesiguranţă şi sincer vorbind, o veritabilă teamă. Mă
simţeam şi puţin confuz. La urma urmei, eram pastorul unei
biserici. N-ar fi trebuit să mă simt ameninţat de invitaţia lui
Dumnezeu de a-i auzi glasul şi de a-i răspunde prin credinţă,
însă mi-am dat repede seama că acest angajament a deschis
uşi spre noi experienţe spirituale. Ce avea să-mi ceară să fac?
Îmi va fi ruşine să ascult de El? Voi arăta ciudat? Voi fi un
ciudat?
În anul acela, în fiecare dimineaţă i-am cerut lui
Dumnezeu să mă facă sensibil la vocea Lui, pentru a putea
acţiona şi a face Împărăţia Lui să vină mai deplin în viaţa
oamenilor pe care-i întâlneam în fiecare zi. M-am gândit la
un vechi cântec care spune:
„Voi merge unde vrei Tu, Doamne,
Peste munţi, peste câmpii sau mări,
Voi spune ce vrei Tu să spun, Doamne,
Voi fi ce vrei Tu să fiu.”5
ATITUDINEA LUI ISUS
De-a lungul acelui an, Dumnezeu mi-a adus mereu
aminte de un pasaj din epistola lui Pavel către Filipeni. El
le-a scris: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă
deşartă; ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus
de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi
la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în
Hristos Isus” (Filipeni 2:3–5).
Să aveţi atitudinea lui Cristos. Despre ce vorbea Pavel?
Este posibil lucrul acesta? Apostolul nu ne lasă fără răspuns.
El ne spune că această atitudine a lui Cristos a fost o predare
completă în faţa voii Tatălui: „S-a smerit şi S-a făcut ascultător
până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8).
În cartea sa devoţională clasică, Ce am mai bun pentru Cel
Preaînalt, Oswald Chambers ne încurajează să ascultăm de
Dumnezeu, orice ne-ar spune:
„Obişnuieşte-te să spui «Vorbeşte, Doamne!» şi viaţa ta
va deveni o aventură (1 Samuel 3:9). De fiecare dată când
împrejurările te presează, spune «Vorbeşte, Doamne!» şi
fă-ţi timp să asculţi. Pedeapsa nu este doar un mijloc de
disciplinare, ci este menită să te ducă în situaţia de a spune
cu adevărat. Îţi aminteşti ce ţi-a spus? Pe măsură ce ascultăm,
urechile noastre devin sensibile şi atente şi, întocmai ca Isus,
Îl vom auzi pe Dumnezeu tot timpul.”6
Într-o dimineaţă, în timp ce meditam şi mă rugam inspirat
din pasajul din Filipeni, mi-am dat seama că nu ajunsesem
la acel punct. Am tras concluzia că eram destul de ascultător
de Dumnezeu. Dacă mi-ar fi pus cineva pistolul la tâmplă
şi m-ar fi ameninţat că mă omoară în cazul în care declar că
sunt un urmaş al lui Cristos, cred că aş fi avut curajul să o fac.
5
„Voi merge unde vrei Tu să merg”, versuri de Mary Brown, 1856–
1918, muzica de Carrie E. Rounsefell, 1894.
6
Oswald Chambers, „Ce am mai bun pentru Cel Preaînalt”,
Editura Cartea Creştină, Oradea, 1997, 30 ianuarie.
www.resursespirituale.ro
Dar acum era ceva diferit. Dumnezeu îmi cerea să fiu atât de
ascultător încât să mor faţă de agenda, programul şi dorinţele
mele, nu doar o dată, ci de fiecare dată, în fiecare zi.
O mulţime de oameni afirmă că sunt dispuşi să moară
pentru Cristos, dar dacă nu trăim o viaţă de ascultare, nu
avem şansa să murim o moarte de ascultare. O viaţă de
ascultare se reflectă, aşa cum subliniază Pavel, în smerenie,
bunătate, adevăr şi generozitate. Am început să mă întreb: În
fiecare moment al fiecărei zile, ce trebuie să moară din mine
pentru ca să fie înălţat Cristos? Sunt eu gata să fiu pe deplin
ascultător de Dumnezeu?
Mi-am dat seama că trebuia să mă întorc la început şi
să găsesc o definiţie funcţională a ascultării. Nu puteam să
ascult dacă nu ştiam ce aştepta Dumnezeu să fac, aşa că prima
componentă a ascultării este auzirea vocii Lui. Dumnezeu
foloseşte diverse moduri de a le comunica oamenilor prezenţa
şi voia Sa: un rug aprins, un stâlp de nor şi foc, o şoaptă în
urma unui cutremur, o măgăriţă, un deget care scrie pe perete,
arătarea unor îngeri, voci din cer, și acestea sunt doar câteva
exemple. Dar modul în care a ales Dumnezeu să vorbească
cel mai clar şi cel mai adesea este prin Scripturi. Dacă ne
cufundăm mintea şi inima în Cuvântul lui Dumnezeu, putem
fi siguri că El ne va arăta adevărul Său, că ni se va descoperi
prin el. Sarcina noastră atunci este aceea de a răspunde cu
atitudinea lui Isus şi de a asculta până la moarte, imediat, pe
deplin şi plini de curaj.
DAR DACĂ?
Când m-a călăuzit Dumnezeu să-mi iau angajamentul
de a mă concentra un an asupra ascultării imediate, m-am
întrebat: Dar dacă Dumnezeu are pentru mine ceva mai mare
decât mi-am imaginat eu vreodată? Nu mă gândeam la poziţii,
la putere sau la avere. Mă gândeam la aventura umblării de
mână cu cel ce este Domn peste toate, Împăratul suveran,
puternic şi tandru. Poate exista o aventură mai încântătoare
(şi mai ameninţătoare) decât aceasta? Dar dacă Dumnezeu
avea anumite sarcini specifice pentru mine în cursul obişnuit
al zilei? Dacă eram suficient de sensibil ca să-i aud şoaptele
şi dacă eram suficient de îndrăzneţ ca să acţionez când Îl aud
vorbind? Era posibil să experimentez divinul în mijlocul
obişnuitului?
De-a lungul acelui an, şi în fiecare zi de atunci, L-am
întâlnit pe Dumnezeu mai deplin ca înainte. Angajamentul
de a-L auzi şi a-L asculta imediat mi-a revoluţionat modul
de a aborda fiecare zi. Lista mea de activităţi nu mai este una
obişnuită, este încărcată de posibilitatea ca Dumnezeu să facă
ceva spectaculos, neobişnuit, în măsura în care El mă îndrumă
la un moment dat. Întâlnirile mele cu alţii, programate sau
întâmplătoare, sunt caracterizate mereu de posibilitatea ca
Dumnezeu să intervină în obişnuit şi să-mi spună să fac ceva
care poate schimba o viaţă.
Aceste întâlniri divine pot dura câteva secunde sau minute,
de aceea este important să răspund imediat ce aud vocea
lui Dumnezeu. Da, se întâmplă să ratez unele dintre aceste
„momente divine”, fie pentru că nu sunt suficient de sensibil
la vocea lui Dumnezeu, fie pentru că nu acţionez suficient de
prompt. Dar exersez mult! Cu fiecare răspuns curajos, devin
www.liferomania.ro
mai receptiv la vocea Lui şi mai încrezător că merită să am
atitudinea lui Cristos în fiecare moment al fiecărei zile.
Nu trebuie să-mi spună Dumnezeu ce intenţii are înainte
de a acţiona şi nici măcar nu trebuie să văd rezultate concrete
după ce ascult. Dumnezeu îmi cere să fac ce-mi spune şi să las
rezultatele în seama Lui. Este exact ce a făcut Isus. Oriunde a
mers, El a făcut exact ce i-a spus Tatăl să facă. Rezultatele au
fost amestecate, ca să spunem doar atât: unii Îl adorau, unii
se temeau de El, iar alţii Îl dispreţuiau. Când aud vocea lui
Dumnezeu şi ascult de El intervenind în viaţa unor oameni,
mă pot aştepta ca unii să fie recunoscători, alţii confuzi, iar
unii să creadă că mi-am pierdut minţile. Nu mă deranjează
acest lucru.
PRIMUL PAS
După ce-am practicat principiile „anului de ascultare
imediată” în viaţa mea, am învăţat şi biserica despre
acest obicei. Răspunsul a fost mai încântător decât mi-
aş fi imaginat. Nu pot fi mai bucuros pentru ceea ce face
Dumnezeu în şi prin oamenii din biserica noastră când
aceștia îşi deschid urechile spirituale şi ascultă imediat de
călăuzirea lui Dumnezeu.
În cartea mea lansez un experiment de 90 de zile. Timp
de trei luni, citiţi Scriptura, rugaţi-vă şi aşteptaţi-vă să fiţi
călăuziţi de Dumnezeu. Ca în cazul oricărui obicei nou sau
al unei noi deprinderi, ascultarea are şi ea o curbă a învăţării.
Pe măsură ce practicaţi ascultarea imediată veţi face unele
lucruri bine, iar alteori veţi rata ţinta. Şi eu continui să învăţ,
şi mă aştept să învăţ tot restul vieţii mele.
Această călătorie nu trebuie să se sfârşească după 90 de
zile. Sper că veţi face din a auzi şi a asculta o prioritate centrală
a vieţii. Nu avem garanţia că Dumnezeu ne va vorbi la un
moment dat despre o anumită persoană sau situaţie. Trebuie
pur şi simplu să ne deschidem inimile ştiind că Dumnezeu
tânjeşte să ne descopere inima şi planurile Lui pentru noi.
Dacă auzim şi ascultăm, înaintea noastră se va deschide o
lume de posibilităţi.
Cei ce practică ascultarea imediată sunt cei cu care ne
place să ne petrecem timpul. Le ascultăm povestirile şi ne
mirăm de modul în care îi foloseşte Dumnezeu. Puteţi fi
unul dintre aceşti oameni. Daţi-i lui Dumnezeu o şansă şi
veţi vedea ce se va întâmpla. Nu aveţi nimic de pierdut, doar
de câştigat.
ROD LOY, pastor principal, First
Assembly of God, North Little Rock,
Arkansas, şi prezbiter în Consiliul General
al Assemblies of God, Springfield,
Missouri.
Prezentul articol este o adaptare după Immediate Obedience:
The Adventure of Tuning in to God [Ascultarea imediată:
Aventura de a fi în același gând cu Dumnezeu] (Influence
Resources: Springfield, 2014).
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 23
 Ciclul evanghelizării şi al uceniciei:
Un proces fără sfârşit
C
ând Isus le-a dat ucenicilor Săi Marea Trimitere,
aceasta nu era o idee nouă pentru ei. Prin învăţătura
şi exemplul Său, Isus îi pregătise pe ucenici pentru
această sarcină.
Misiunea ce le stătea în faţă nu era aceea de a întemeia
o altă mişcare socio-religioasă. Ei trebuiau să participe în
activitatea lui Dumnezeu în lume, dar și la perpetuarea şi
multiplicarea mesajului pe care Isus li-l încredinţase.
Fiecare dintre cele patru evanghelii concluzionează cu un
accent pe misiunea pe care le-a încredinţat-o Isus la finalul
lucrării Lui pe pământ. Pasajele cu Marea Trimitere din cele
trei evanghelii sinoptice, cât şi cel din Ioan, ne prezintă foarte
clar o misiune cuprinzătoare, care include evanghelizarea şi
ucenicia.
William Temple, cel de-al 98-lea arhiepiscop de
Canterbury (1942-44), ne-a oferit o definiţie corectă şi
completă a evanghelizării: „Evanghelizarea este prezentarea
lui Isus Cristos prin puterea Duhului Sfânt cu scopul ca
oamenii să-şi pună încrederea în El ca Mântuitor şi să-L
slujească ca Domn în părtăşia bisericii Lui.”
Tratarea evanghelizării şi uceniciei în mod separat este o
distincţie artificială. După cum nu putem trage o linie între
culorile unui curcubeu, tot aşa în Scriptură evanghelizarea nu
poate fi separată de ucenicie. Evanghelizarea şi ucenicia nu
sunt două etape ale unei progresii ce începe cu evanghelizarea
şi culminează cu ucenicia. Mai degrabă acestea formează un
ciclu. Evanghelizarea trebuie făcută cu obiectivul uceniciei,
24 RESURSE SPIRITUALE 2016
›››
de Randy Hurst
iar ucenicia ar trebui să pregătească credincioşii pentru
evanghelizare.
Evanghelizarea dinaintea uceniciei
În pilda semănătorului, Isus a învăţat că sămânţa,
Cuvântul lui Dumnezeu sau mesajul, va cădea în diferite
soluri. Unii oameni care aud mesajul nu vor răspunde, iar
alţii care îi vor răspunde nu vor rămâne credincioși.
Unii abordează pilda semănătorului dintr-o perspectivă
negativă deoarece trei din cele patru tipuri de sol nu au adus
ca rod o viaţă care să rămână statornică în credință, însă pilda
priveşte dincolo de acele piedici spre triumful Cuvântului
lui Dumnezeu care aduce Împărăţia lui Dumnezeu. Chiar
dacă o mare parte din pildă este dedicată discuției despre cele
trei feluri de pământ neproductiv, într-o situație reală doar o
mică parte din sămânţă cade efectiv în astfel de locuri. Pilda
nu sugerează că munca semănătorului a fost zadarnică.
Majoritatea comentariilor despre pilda semănătorului
menţionează patru tipuri de pământ: cel tare, cel subţire, cel
plin de spini şi cel bun. Pilda poate fi interpretată ca vorbind
despre două tipuri de sol: cel productiv şi cel neproductiv. Ne
sunt oferite trei exemple pentru fiecare din cele două tipuri
de sol. Fiecare persoană poate avea unul dintre cele două
destine. Rezultatul evanghelizării priveşte pământul cel bun
– acela în care viaţa nu doar că începe, ci şi crește și aduce
rod.
www.resursespirituale.ro
 Unii oameni abordează evanghelizarea cu singurul obiectiv Înţelegerea că ucenicia trebuie să fie obiectivul
ca necredinciosul să rostească rugăciunea păcătosului. Ţinta evanghelizării va afecta modul în care împărtăşim mesajul.
evanghelizării nu este doar o decizie de a primi mântuirea. Isus a învăţat spunând că cei ce-L urmează trebuie să
Scopul evanghelizării este o viaţă schimbată, o persoană înţeleagă preţul uceniciei: „Şi oricine nu-şi poartă crucea şi
care să-L urmeze pe Cristos în ascultare de învăţăturile şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Căci, cine
de poruncile Lui. Obiectivul final este ucenicul, un urmaş dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi
devotat şi credincios al lui Cristos. să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l
Din nefericire, dacă cineva ajunge să ia decizia mântuirii sfârşească?” (Luca 14:27, 28).
fără să înţeleagă preţul urmării lui Cristos, acea persoană Necredinciosul trebuie să înţeleagă semnificaţia deciziei
poate începe bine, dar să nu continue să-L urmeze şi să-L de a primi iertarea lui Cristos şi de a-L urma. Credincioşii
slujească. Această situaţie este ilustrată de primele trei tipuri trebuie să fie atenţi să nu manipuleze emoţional oamenii
de sol menţionate în pilda semănătorului. Oamenii primesc către luarea unor decizii pe care aceștia nici nu le înţeleg şi
mesajul, dar păsările fură sămânţa, soarele o arde, iar spinii o
nici nu sunt gata să le ia. Când ne rugăm cu cineva ca să-L
primească pe Cristos, trebuie să ne asigurăm că
Aşa cum ucenicii au văzut înmulţirea acea persoană înţelege ce face. Pentru aceasta este
nevoie de înţelepciune şi uneori chiar de reţinere.
pâinilor şi a peştilor, ei participă acum Nu noi avem responsabilitatea de a
convinge oamenii să-şi predea vieţile lui
la răspândirea şi multiplicarea Cristos. Evanghelizarea nu este pur şi simplu
o activitate omenească de convingere, ea este
lucrarea Duhului Sfânt. Isus a promis că Duhul
mesajului primit de la Isus.
Sfânt va dovedi lumea vinovată în ce priveşte
„păcatul, neprihănirea şi judecata” (Ioan 16:8).
năpădesc. Isus a explicat că păsările, soarele şi spinii reprezintă Responsabilitatea noastră este să împărtăşim clar mesajul.
piedicile din viaţa spirituală a oamenilor. Acestea includ Duhul Sfânt este însă Cel care convinge şi mişcă inima
persecuţia sau dorinţa după bogăţii. Ele împiedică mesajul să ascultătorului. Când înţelegem că Dumnezeu ia iniţiativa şi
aibă un efect de durată. rămâne activ implicat în procesul de evanghelizare, căpătăm
Oricât de mult ne-am dori să vedem oamenii luând o mai mare îndrăzneală, bazându-ne pe lucrarea Lui de
decizii pentru Cristos, este posibil să-i împingem spre convingere. Devenim totodată mai răbdători, punându-ne
decizii premature, în loc să colaborăm cu Duhul Sfânt care încrederea în timpul Lui, în loc să încercăm să împingem
îi conduce mai întâi spre o decizie, iar mai apoi spre o relaţie oamenii spre decizii premature. Lucrul acesta ne ajută să nu
de ucenicie. fim nici ezitanți dar nici pripiți în mărturia noastră.
www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 25
Ucenicia dinaintea evanghelizării
Ciclul evanghelizării şi uceniciei este complet când
ucenicii devin mesageri care evanghelizează pentru a face mai
mulţi ucenici.
Biserica din Occident poate învăţa de la biserica din
alte părţi ale lumii în această privinţă. În ultimii 50 de ani,
creşterea bisericii din cadrul denominaţiei Assemblies of God
din alte ţări a depăşit-o pe cea din Occident. Lucrul acesta este
valabil în mod special în ce priveşte America Latină, Africa
şi părţi ale Asiei. Un motiv pentru această creştere explozivă
este faptul că credincioşii din ţări din lumea a treia sunt
învăţaţi să evanghelizeze şi știu că aceasta se aşteaptă de la un
creștin. Mulţi credincioşi din America gândesc că personalul
profesionist, plătit, al bisericii să facă evanghelizare. În ţările
în care bisericile nu au un număr semnificativ de oameni
angajaţi, adunările sunt mai activ implicate în evanghelizare.
Pentru a fi un martor eficient nu contează de cât timp îl
urmează acea persoană pe Cristos şi nici măcar cât de matură
spiritual este. O cercetare amplă realizată în mii de biserici ne
arată că majoritatea evanghelizării personale dintr-o adunare
este făcută de cei care sunt creştini de mai puţin de un an.
Evanghelizarea personală este o parte esenţială a urmării
lui Cristos. Influenţarea celor necredincioşi din jurul său
trebuie să fie o parte esenţială a vieţii fiecărui credincios.
Obiectivul
Obiectivul evanghelizării şi al uceniciei este clar descris de
epistola lui Pavel către Coloseni. „El v-a împăcat acum prin
trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi
înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;  negreşit, dacă
rămâneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă,
fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei” (Coloseni
1:22, 23). Pavel continuă descriind obiectivul propovăduirii
Evangheliei: „Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice
om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să
26 RESURSE SPIRITUALE 2016
înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus” (Coloseni
1:28, sublinierea aparține autorului). Observaţi că ţinta este
ca fiecare ucenic să fie înfăţişat înaintea Domnului, la sfârşitul
vieţii pământești, sfânt, fără pată, fără zbârcitură, desăvârşit
în Cristos.
Când conduc bisericile locale în evanghelizare, pastorii
vor fi nevoiţi adesea să ia decizii cu privire la cât timp şi
câte resurse vor aloca. Asemenea lui Pavel, şi noi trebuie să
ne dedicăm evanghelizării cu toate mijloacele (1 Corinteni
9:22). Trebuie însă să stabilim o prioritate a acelor mijloace
care duc la obiectivul final definit de Cuvântul lui Dumnezeu:
ucenici „desăvârşiţi în Cristos” (Coloseni 1:28). Aceasta va
însemna uneori să optăm pentru metode care s-ar putea să
nu atragă atâtea decizii, dar care să ducă ulterior la o creştere
a numărului de ucenici.
Isus este preocupat de consecinţele veşnice ale păcatului
şi de destinul veşnic al fiecărui om. Evanghelia cheamă
toţi ascultătorii să decidă şi să răspundă la propovăduirea
Cuvântului lui Dumnezeu. Accentul Evangheliei cade pe
mântuirea celor care vor alcătui mireasa lui Cristos. Misiunea
bisericii este aceea de a participa la lucrarea lui Cristos de a
duce „pe mulţi fii la slavă” (Evrei 2:10).
Ciclul evanghelizării şi uceniciei este un proces nesfârşit
de câştigare şi păstrare a unor oameni care să devină cetăţeni
ai Împărăţiei veşnice a lui Cristos.
RANDY HURST, Springfield, Missouri,
este director al departamentului de
comunicare al Assemblies of God World
Missions şi membru al Comisiei de
Evanghelizare.
www.resursespirituale.ro
 PIEDICI
ÎN CALEA TRĂIRII
ÎN ÎMPĂRĂŢIE
Partea a-II-a
(8) de H. Maurice Lednicky

În acest studiu continuăm să examinăm problema importantă a Piedicilor în calea trăirii în Împărăţie. Ca o
recapitulare, în numărul anterior am discutat despre pericolul refuzului de a abandona atitudinile şi acţiunile
culturale aflate în opoziţie directă faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Copilul lui Dumnezeu trebuie să fie receptiv
la vocea lăuntrică a Duhului Sfânt pentru a discerne acele domenii care la suprafaţă par a nu avea prea multă
importanţă. Cu toate acestea, dacă nu sunt rezolvate, ele se vor dezvolta în viaţa cuiva, în detrimentul impactului
asupra creşterii şi maturităţii spirituale. În această viaţă, nimeni nu poate atinge desăvârşirea fără păcat (doar
Domnul a făcut-o), de aceea o analiză constantă şi sinceră a inimii trebuie să-l caracterizeze pe fiecare urmaş al
lui Cristos. Rugaţi-vă în timp ce lecturaţi acest material. Cereţi Duhului Sfânt să vă descopere orice atitudine sau
acţiune care vă împiedică în „alergarea spirituală”.

AROGANŢA 15:22-23, sublinierile aparțin autorului). Asta era o mustrare

A fi arogant înseamnă „a fi plin de o mândrie şi o
importanţă de sine nepotrivite, a avea un aer de stăpân şi
a fi înfumurat”. Un exemplu dramatic din timpul anilor
„împărăţiei” este istoria primului împărat al lui Israel, Saul.
Când profetul Samuel a început să-i prezinte planul lui
Dumnezeu de a-l face împărat, Saul a protestat spunând:
„Oare nu sunt eu beniamit, din una din cele mai mici seminţii
ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate
familiile din seminţia lui Beniamin?” (1 Samuel 9:21). Samuel
l-a uns pe Saul, iar când a venit momentul să-l proclame
împărat, nu-l putea găsi. În umilinţă, era „ascuns printre vase”
(1 Samuel 10:22). Să mergem câţiva ani mai departe. În lupta
continuă cu filistenii, Saul a adus o ardere de tot încălcând
în mod flagrant porunca profetului Samuel. Datorită acestei
aroganţe, Samuel i-a spus lui Saul că împărăţia lui avea să
ia sfârşit (1 Samuel 13:7–14). Mergând şi mai înainte,
Samuel i-a poruncit lui Saul „bate pe Amalec, şi nimiceşte cu
desăvârşire tot ce-i al lui” (1 Samuel 15:1-3). Saul n-a ascultat
nici de data aceasta, după care omul lui Dumnezeu îl mustră
pentru aroganţa lui: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu
căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii
împărat peste Israel?” (1 Samuel 15:17). Împăratul a continuat
să caute scuze dând vina pe alţii pentru păcatul lui. Ascultaţi
cuvintele aspre ale lui Samuel: „Îi plac Domnului mai mult
arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului?
Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului
Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea
este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai
puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii” (1 Samuel
serioasă – să compari o inimă arogantă cu închinarea la idoli.
De fapt, împăratul Saul spunea: „O să fac ce vreau eu!” Apare
foarte clar din Scriptură că neascultarea voită de Domnul
Suveran este trăsătura specifică a unei inimi arogante.
Un alt exemplu din viaţa reală îl găsim în cartea Faptele
Apostolilor, la scurt timp după revărsarea Duhului Sfânt la
Rusalii. Nu uitaţi, este vorba de Noul Testament. Deoarece
erau mulţi vizitatori în Ierusalim (iudei din alte naţiuni) care
fuseseră cuprinşi de marea trezire, o parte dintre credincioşii
din Ierusalim şi-au vândut proprietăţile şi au dat banii
apostolilor pentru a se îngriji de cei care îşi epuizaseră resursele
financiare (Fapte 4:34-37). Acolo era un creștin, Anania, care
„a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din
preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o
la picioarele apostolilor” (Fapte 5:1-2, sublinierile aparțin
autorului).
Duhul Sfânt i-a descoperit lui Petru ce făcuseră cei doi,
iar acesta i-a pus lui Anania o întrebare foarte directă. „Cum
s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe
oameni, ci pe Dumnezeu” (Fapte 5:3, 4, sublinierile aparțin
autorului). Imediat Anania a căzut mort la pământ. Peste
câteva ore când a intrat soţia lui şi a confirmat suma de bani
pe care cei doi se învoiseră s-o declare, Petru i-a pus aceeaşi
întrebare. „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul
Domnului?” (Fapte 5:9, sublinierile aparțin autorului). Safira
a murit şi ea imediat. Au fost multe discuţii despre această
pedeapsă atât de severă și de rapidă. Sincer, nu văd să avem
un răspuns biblic, totuşi putem spune cu certitudine că fapta
lor a fost caracterizată de o mare aroganţă. Anania și Safira

www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 27

au presupus în mod greşit că pot scăpa cu această minciună.
Este posibil să fi fost un cuplu înstărit, care avea o afacere
proprie şi care se obişnuise să trăiască după un cod de etică
situaţională. Era o oportunitate ca să arate bine în ochii
celorlalţi, motiv pentru care au plănuit această înşelătorie.
Probabil că îşi doreau atenţia sau acceptarea sau aprecierea
pe care un astfel de gest altruist le-ar fi putut aduce în cadrul
acestei părtăşii ce creştea cu fiecare zi. În realitate, era doar un
dar egoist adus cu scopul unei recunoaşteri personale.
„Cum poate cineva să creadă o poruncă? Poruncile
trebuie ascultate, iar până nu le-am ascultat n-am făcut
nimic în privinţa lor. A le auzi şi a nu le asculta este mai
rău decât să nu le fi auzit niciodată, în special în lumina
iminentei veniri a lui Cristos şi a judecăţii viitoare.”
A. W. TOZER
Lecţia de viaţă: Un spirit de aroganţă ne va determina
să credem că (1) Dumnezeu ne este „dator” pentru tot ce
am făcut pentru El; (2) Dumnezeu ne-a tratat „nedrept” în
comparație cu frecvenţa şi mărimea greutăţilor cu care ne-am
confruntat; (3) suntem o „excepţie” de la lucrurile pe care
Dumnezeu le cere altora şi (4) „superioritatea” noastră este
justificată în lumina celorlalţi mai puţin pricepuţi şi talentaţi.
Cu fiecare atitudine păcătoasă pe care o investigăm, devine
tot mai clar faptul că smerenia este calea lui Cristos. Am
putea afirma cu uşurinţă că virtutea de căpătâi a urmaşilor lui
Cristos este smerenia, opusul aroganţei şi al faptelor egoiste.
Trebuie să ne cercetăm inimile ca să ne asigurăm că ne-am
despărţit de lume şi ne-am unit în inimă, în gând şi în fapte
pentru a ajunge la asemănarea cu Cristos.
DEFINIREA „BINELUI” PRIN ACŢIUNILE UNEI
MAJORITĂŢI NEREGENERATE
În ultimele decenii s-a depus un efort atât de mare în
lumea întreagă pentru „legalizarea” căsătoriilor de acelaşi sex,
a homosexualităţii, a avorturilor, a folosirii drogurilor uşoare
şi a altor lucruri păcătoase. Se exercită o presiune neîncetată
asupra credincioşilor prin etichetări batjocoritoare. Acuzaţia
care ni se aduce este bigotismul religios şi intoleranţa rigidă.
Copiii şi tinerii sunt învăţaţi să fie „toleranţi” (în ciuda
faptului că aceasta nu respectă definiţia biblică a toleranţei)
şi să nu „judece” pe cei care au ales un stil de viaţă diferit.
Prin urmare, credincioşii fac unul dintre următoarele
lucruri.
1. Se retrag şi se ascund în siguranţa căminelor şi a
bisericilor lor, ţinându-se ferm de învăţătura infailibilă a
Cuvântului lui Dumnezeu. Aceşti sfinţi obosiţi de luptă
sunt copleşiţi de atacul violent și neîntrerupt – ei caută pur
şi simplu un cer sigur. Ei deplâng răutatea acestei generaţii
şi nu-şi doresc să aibă de-a face cu ea și cu neascultarea ei
sfidătoare.
2. La capătul opus al spectrului, unii credincioşi se
împotrivesc cu tărie unei anumite probleme, căsătoriilor
de acelaşi sex, avortului, etc., şi sunt gata să apere cu voce
28 RESURSE SPIRITUALE 2016
puternică Scriptura. Este trist că cei cărora se adresează nu
sunt dispuşi să le asculte mesajul şi răspund cu acuzaţii pline
de ură afirmând că natura iubitoare a lui Dumnezeu este
interpretată greşit. La final ambele tabere strigă la fel de tare,
atât sfinţii cât şi păcătoşii rămânând dedicaţi cauzei lor.
Toleranţa biblică, în termeni simpli, poate fi definită ca
„urârea păcatului”, dar „iubirea păcătosului”.
Există o diferenţă majoră între a scuza păcatul şi a iubi
persoana care-l comite. Dragostea adevărată caută
răscumpărare şi achitare. Isus a spus: „Nici Eu nu te
osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8:11). El
n-a scuzat niciodată acţiunile păcătoase pentru a evita
confruntarea păcătosului.
3. Cel mai greşit răspuns al credinciosului este să devină
„tolerant” cu păcatul într-o cultură ce adoptă cu rapiditate
o gândire şi un comportament nebiblic. Vocile unei culturi
pluraliste cer drepturi, și unii creștini cred că e mai bine
să le lăsăm în pace. Să nu spunem şi să nu facem nimic.
Credinciosul ajunge desensibilizat, crezând probabil că nu
este atât de rău cum ne-au învăţat părinţii noştri în credinţă.
Poate că Biblia a fost pentru o altă generaţie, iar acele norme
culturale nu ni se aplică. O astfel de gândire se răspândeşte
tot mai mult până când biserica ajunge să îmbrăţişeze ceea ce
Cuvântul lui Dumnezeu declară foarte clar a fi păcat, lucruri
PROGRESIA PĂCATULUI
Respingere
Toleranţă
Acceptare
Adoptare
Propagare
care nu-I plac lui Dumnezeu şi care-L provoacă la mânie.
Postmodernismul este cuvântul la modă în secolul XXI.
Definit în mod simplist, postmodernismul trage concluzia
că nu există absoluturi – de acest lucru susținătorii lui sunt
absolut siguri. Presupusele „cărţi sfinte” ale unor „guru”
religioşi devin astfel egale în autoritate cu Scripturile. În
consecinţă, în numele spiritualităţii, fiecare persoană poate
alege sau respinge ceea ce consideră a fi adevărul. O astfel
de abordare se numește sincretism, și el constă în a lua
nişte concepte şi principii natural opuse şi a le combina
într-o nouă dogmă pentru a elimina diferenţele. Concluzia:
„adevărul” tău poate fi acelaşi cu „adevărul” meu. Biserica
Domnului nostru Isus Cristos nu are voie să accepte o astfel
de învăţătură falsă. Nu există mai multe căi spre cer. Isus este
singura cale!
www.resursespirituale.ro
 Lecţia de viaţă: Natura depravată a omului îl va împinge
întotdeauna înspre rău. „Oamenii au iubit mai mult întunericul
decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19). Sub
o influenţă satanică, întotdeauna va exista tendinţa de auto-
justificare (definiţia mea pentru războiul spiritual), adică
„tolerarea” faptelor rele ale celor care n-au acceptat iertarea şi
răscumpărarea. Acest lucru nu are voie să devină o normă în
biserica Domnului. Indiferent de implicaţiile culturale sau de
repercusiunile personale (2 Timotei 3:12; 1 Petru 1:7), calea
pe care trebuie să mergem este calea îngustă poruncită de Fiul
lui Dumnezeu (Matei 7:14).
O ABORDARE „INTELECTUALĂ” A CREDINŢEI
Există o distincţie subtilă aici. Esenţa credinţei nu se
rezumă la ignoranţă. De fapt, pot spune din experienţă că
lucrurile sunt tocmai invers. Cu cât am studiat şi investigat
mai profund Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai puternică
mi-a fost credinţa. Totuşi, pe de altă parte, credinţa şi raţiunea
umană nu vor putea fi niciodată parteneri egali. Mintea este
limitată, în abilitatea ei de a înţelege căile Dumnezeului
Creator. Cei ce sunt „creaţi” nu vor putea fi niciodată
egali cu „Creatorul”. Adevărata credinţă în Dumnezeu
depăşeşte intelectul uman şi intră în sfera spirituală a Celui
Atotputernic.
Apostolul Pavel a pus în contrast „înţelepciunea
omenească” şi „înţelepciunea duhovnicească” în epistola lui
adresată tinerei biserici din cetatea Corint, considerată adesea
drept prima biserică urbană din Noul Testament. Acest mare
centru comercial era un oraş cosmopolitan care se mândrea
cu o abordare filozofică a vieţii. Prin urmare, era caracterizat
de o aroganţă intelectuală, de o afluenţă materială şi de o
corupţie morală. „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu
stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o
dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră
să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea
lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:4, 5). El continuă: „Noi
propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică…, pe
care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia;
căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (1
Corinteni 2:7, 8). Acest pasaj este interpretat ca însemnând
că dacă „intelectualii” lumii ar fi putut pricepe adevărata
semnificaţie a venirii lui Cristos pe pământ, ei nu l-ar fi
răstignit. Cu alte cuvinte, înţelepciunea umană nu poate
pricepe adevărul etern. Să mergem puţin mai departe.
Ceea ce aceşti lideri nu au înţeles şi nu au putut înţelege cu
mintea lor omenească era faptul că omorându-Lpe Cristos,
planul lui Dumnezeu nu a fost zădărnicit, ci mai degrabă
dus la îndeplinire. Pavel menţionează „taina ascunsă a lui
Dumnezeu” de mai multe ori în epistolele lui (Corinteni şi
Efeseni). Gândul acesta era atât de impresionant pentru el din
motivul că-i aducea aminte cum el însuşi urmase toată viaţa
o cale intelectuală pentru aflarea adevărului. Saul (ulterior
Pavel) a fost un erudit al istoriei iudaice, un expert în Lege
şi Profeţi. Cu tot studiul intens al Vechiului Testament, tot a
avut nevoie de o revelaţie pentru a înţelege şi a accepta faptul
că Isus Cristos este Domn şi Mântuitor.
www.liferomania.ro
Există preocupări la nivel mondial cu privire la anumite
schimbări şi modificări ale unor doctrine vechi ale bisericii.
E trist când o comunitate de credinţă foloseşte tendinţele
culturale şi experienţele umane actuale pentru a-şi modifica
hermeneutica. Nu este o simplă preferinţă generaţională,
este o provocare directă la adresa autorităţii Cuvântului lui
Dumnezeu.
Cea mai mare provocare pentru biserica de astăzi este
punerea sub semnul întrebării a autorităţii Cuvântului
Sfânt al lui Dumnezeu. DACĂ spunem că porţiuni din
Scriptură nu sunt inspirate de Duhul Sfânt, atunci
oamenii pot alege fragmentele pe care să le accepte
drept adevăr. În curând, şi dovezile sunt tot mai clare,
fiecare va face „ce i se pare bun în ochii lui”.
Chiar dacă fiecare urmaş al lui Cristos trebuie să-şi
dorească să cunoască prin experienţă Cuvântul, trebuie să
punem cu multă sinceritate această responsabilitate serioasă în
mâinile unor oameni pe care Dumnezeu i-a ales ca purtători
de cuvânt (predicatori) ai Evangheliei. Pavel l-a încurajat pe
Timotei: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un
om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi
care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Timotei 2:15).
Petru, cu puţin timp înainte de a fi executat, ne avertizează
cu privire la nişte „învăţători mincinoşi care vor strecura pe
furiş erezii nimicitoare…” (2 Petru 2:1). Nesiguranţa în ce
priveşte Adevărul, îmbrăcată în termeni intelectuali, va
crea confuzie în mintea tinerilor credincioşi. Mulţi se vor
îndepărta de o astfel de învăţătură, din moment ce cultivă un
sentiment de nesiguranţă. Alţii, cu o gândire asemănătoare
acestor învăţători, se vor simţi bine şi-şi vor justifica propriul
comportament apelând la raţiune.
A fi profund în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu nu
înseamnă a face lucrurile simple să pară complicate, ci
mai degrabă a face lucrurile complicate să pară simple.
Un mare predicator te face să te întrebi de ce n-ai înţeles
până acum acel adevăr atât de simplu, nu să te întrebi
cum de ai crezut că vei putea înţelege vreodată acel
adevăr complex.
Lecţia de viaţă: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar
auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).
Credinţa şi Cuvântul lui Dumnezeu se află într-o legătură
inseparabilă. De aceea, pentru a avea o credinţă matură şi
puternică, ea trebuie ancorată în Cuvântul Lui. Aceasta
înseamnă a accepta Cuvântul ca bază pentru credinţă şi
practică. Dacă demersurile intelectului uman diminuează şi
distrug inspiraţia şi autoritatea Scripturii, consecinţa firească
este pierderea credinţei. Dacă omul poate înţelege tot ce este
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 29
şi tot ce face Dumnezeu, atunci nu mai există nicio nevoie în acord cu întreaga învăţătură a Cuvântului. Este încercarea
urgentă de credinţă. Credincioşii individuali şi comunitatea firii pământeşti de a părea sfântă, pervertind un principiu
de credinţă nu trebuie să se îndepărteze niciodată de Cuvântul etern pentru satisfacerea naturii umane.
inspirat de Duhul Sfânt (2 Timotei 3:14–17; 2 Petru 1:16– La un moment dat ţineam o prelegere într-un cadrul
21). multicultural despre relaţia dintre soţ şi soţie (Efeseni 5:21-
33), iar tema principală a acelei sesiuni era modul în care
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU INTERPRETAT DE
CULTURĂ
Contextualizarea – un cuvânt folosit adesea de cei a căror
pasiune fierbinte este împărtăşirea veştii bune după porunca O eroare doctrinară nu este o îndepărtare de Scriptură,
lui Isus (Matei 28:18–20; Marcu 16:15–17; Fapte 1:8). Este ci mai degrabă o exagerare sau o diluare a adevărului.
un lucru bun, căci intenţia este de a nu impune gândirea
culturală a unui popor asupra altuia când Cristos este prezentat
ca Mântuitor şi când sunt făcuţi ucenici, ca urmaşi ai Lui.
soţul trebuie să-şi respecte şi să-şi iubească soţia. Pavel
Există o dovadă biblică despre faptul că această problemă a
vorbeşte despre dragostea / respectul care constituie un
fost abordată şi în biserica din Noul Testament. Pe măsură
exemplu pentru modul în care soţul trebuie să-şi iubească
ce Evanghelia înainta şi cucerea noi teritorii şi mulţi neevrei
soţia. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos
erau incluşi în biserică, credincioşii iudei le-au cerut acestor
Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea… Tot aşa trebuie să-şi
noi convertiţi să fie tăiaţi împrejur, ca dovadă a credinţei lor.
iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor” (Efeseni
Lucrul acesta a devenit o mare problemă în biserica primară.
5:25, 28). Pe parcurs am menţionat faptul că bărbaţii
În cele din urmă, după multă confuzie, conducătorii au
evlavioşi nu-şi vor abuza (bate) soţiile şi nu le vor trata ca pe
convocat un consiliu la Ierusalim pentru a discuta această
nişte slugi obligate să se supună. Un membru de vază al unei
chestiune (Fapte 15). După discuţii, rugăciuni şi după
ambasade, rezident în acea ţară ca reprezentant al naţiunii
confirmarea Duhului Sfânt, au căzut de acord că neamurile
lui, m-a contrazis, spunând: „Pastore, ceea ce ne învăţaţi vine
nu trebuie să fie tăiate împrejur (Fapte 15:22-29). De fapt,
din contextul unei culturi occidentale şi nu se aplică în ţara
problema circumciziei nici măcar nu a fost menţionată în
mea.” I-am respins imediat argumentul. Deşi „bărbatul este
scrisoarea trimisă credincioşilor din Antiohia (Siria). Cele
capul nevestei”, Scriptura foloseşte un limbaj care compară
trei lucruri menţionate au fost „de lucrurile jertfite idolilor, de
rolul soţului cu cel al lui Cristos, care este „capul bisericii”
sânge, [sau] de dobitoace sugrumate şi de curvie” (Fapte 15:29).
(Efeseni 5:23). Este evident că Cristos nu-și va abuza și nu-și
Aceasta vorbea despre practicile păgâne la care participaseră
va maltrata biserica, mireasa Lui.
aceşti neevrei. Pe scurt, ei trebuiau să renunţe la idoli şi la
Aceste două exemple reflectă modul în care o tradiţie
păcatele asociate închinării la aceşti idoli.
sau un obicei poate duce la încălcarea unui adevăr biblic de
Cu aceste lucruri în gând, haideţi să privim cum o
către oameni altminteri bine intenționați. Lista unor astfel
contextualizare exagerată poate constitui o problemă majoră
de invazii culturale în biserică este destul de lungă, multe
pentru această generaţie interesată de misiune. Să ne fie clar
dintre acestea fiind atitudini mai puţin vizibile. Lăcomia,
că nu orice aspect cultural este rău, de aceea nu trebuie să
invidia, gelozia, ura, critica, cinismul, toate aceste păcate
presupunem nevoia unui atac asupra modului de viaţă cultural
lăuntrice pândesc asemenea unui leu care aşteaptă momentul
al oricărui alt grup de oameni. Trebuie evitate acele lucruri
potrivit pentru a-şi ataca prada. Antidotul unui astfel de
care împiedică lucrarea Domnului şi trebuie să ne ferim de
comportament aparent „acceptabil” printre credincioşi
practicile care încalcă în mod clar principiile Scripturii. Pentru
este interpretarea întregii Scripturi în lumina caracterului
simplul fapt că ceva constituie o „normă” pentru o naţiune,
cunoscut al lui Dumnezeu, revelat oamenilor de către Isus
fie în politică, în plan social sau moral, nu înseamnă că
Cristos. Cu cât dorinţa de a fi asemenea lui Cristos este mai
trebuie s-o justificăm evitând sau adaptând adevărul. Păcatul
mare, cu atât dorința egoistă din vieţile noastre va dispărea
nu depinde de situaţie. Principiile Cuvântului sunt aceleaşi,
mai repede.
pretutindeni. Împărăţia spirituală nu are graniţe geografice
sau politice. De exemplu, în anumite culturi occidentale,
care se bucură de prosperitate materială, s-a dezvoltat un
mesaj al prosperităţii. Da, Dumnezeu binecuvântează şi Dumnezeu nu a stabilit un set de reguli ca oamenii să fie
onorează pe cei ce trăiesc în ascultare. Totuşi, învăţătura nefericiți. El nu este un despot crud care vrea să-şi vadă
respectivă depăşeşte acest principiu. Premisa acesteia este că supuşii târându-se în noroi, ci tot ce ne-a transmis în
„dacă ai atins nivelul corect de credinţă, poţi avea parte de Cuvântul Său este spre binele nostru.
o mare bogăţie materială, invocând-o ca promisiune a lui Viaţa de bucurie, pace, siguranţă şi împlinire vine dintr-o
Dumnezeu”. Versetele biblice sunt „contextualizate” (sau mai
bine spus, scoase din context) pentru a demonstra că voia
ascultare voită față de planul unic de răscumpărare şi
lui Dumnezeu pentru copiii Lui este ca aceştia să se bucure împăcare al lui Dumnezeu. Această revelaţie inspirată a
de tot confortul posibil în această viaţă. Acestea sunt numite adevărului este descoperită în Cuvântul Său cel veşnic.
adesea „texte dovadă”. Realitatea este că aceste pasaje nu sunt

30 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro


“Umblarea în Duhul” în fiecare zi, procesul de
sfinţire (sfinţenie interioară) şi maturizare spirituală
(neprihănirea exterioară) necesită atenţia noastră
totală. Da, Duhul Sfânt locuieşte în noi şi ne îndeamnă
adesea la o aplicare mai atentă a adevărului biblic în
vieţile noastre. Cu toate acestea, depinde de noi să
răspundem în mod corect. Pavel ne încurajează să ne
„dezbrăcăm” de „omul cel vechi” şi să ne „îmbrăcăm”
cu „omul cel nou” (Efeseni 3:20-24; Coloseni 3:5-10). Ca
lideri spirituali, este important să actualizăm Cuvântul
în vieţile noastre. Nu putem zice altora „faceţi ce spun
eu”, fără să fim un exemplu veritabil mai întâi. Să ne
alăturăm apostolului, spunând: „Călcaţi pe urmele mele,
întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos” (1 Corinteni 11:1).
Fraţi şi surori în Cristos, n-a mai rămas mult timp.
Iubiţi-L din toată inima voastră. Slujiţi-L cu toată puterea
voastră. Isus vine curând!
– H. Maurice Lednicky
Lecţia de viaţă: Acceptarea filozofiei culturii noastre
şi participarea în acele lucruri contrare Cuvântului lui
Dumnezeu vor face rău atât credinciosului cât şi trupului
lui Cristos. Scriptura trebuie studiată cu atenţie pentru
ca principiile revelate de Dumnezeu să acopere acţiunile
omului. Dacă există discrepanţe, este o greşeală să încercăm
să modificăm pasajele care încep cu „Aşa vorbeşte Domnul”.
Înfruntarea răului cultural s-ar putea să nu fie întotdeauna
un lucru apreciat (întrebați-l pe Ioan Botezătorul, cel care
a pus sub semnul întrebării moralitatea împăratului Irod –
Matei 14:1-12).
Dr. H. MAURICE LEDNICKY este un
slujitor ordinat al denominaţiei Assemblies
of God, de peste 50 de ani. Este autor
de cărți, evanghelist, pastor, misionar şi
fost preşedinte la Central Bible College,
Springfield, Missouri.
Acest articol este preluat din KINGDOM LIVING ©
2013 de H. Maurice Lednicky. Folosit cu permisiunea
autorului. Toate drepturile rezervate.

CULTURA ÎN SCHIMBARE
» DAVID D. HENDERSON

O hartă pentru peisajul postmodern de astăzi

Schimbările dramatice din cultura americană au împins lumea în afara ariei
de acoperire a mesajului creştin. Descoperiţi unde s-a mutat şi aflaţi cum să
ajungeţi la ea.
„Aceasta este cartea de care aveam nevoie, predicatori şi laici deopotrivă.
Bine scrisă şi practică, este plină de explicaţii cu privire la modul în care
am ajuns unde ne aflăm – o critică profundă a culturii noastre – şi sugestii
practice. Citiţi-o şi veţi ajunge să o citaţi.”
Leighton Ford, Leighton Ford Ministries; autor al Transforming Leadership

304p. • 15 x 22,5 cm • 29 lei

www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 31

 Predicarea ce
creSte
¸ nivelul
de dÃrnicie
al bisericii
de KREGG R. HOOD

Veţi găsi aici şapte recomandări în predicare ce

vor face biserica voastră să vadă isprăvnicia ca

pe o aventură cu Dumnezeu, nu ca pe o povară pe

care trebuie să o poarte sau să o evite.

P
redicarea şi învăţarea despre administrarea financiară
constituie un rol-cheie în conducerea bisericii. Ne
dorim în fiecare săptămână să vedem satisfăcute toate
nevoile financiare, să experimentăm bucuria creşterii
lucrărilor bisericii şi să înaintăm spre atingerea unei viziuni
evlavioase.
Este evident că toate acestea necesită o dedicare a întregii
biserici la generozitate. Cu toate astea, de multe ori, scopurile
noastre nobile în ce priveşte administrarea financiară sunt
reinterpretate: „Biserica nu vrea altceva decât bani.”
Prima mea experienţă cu această atitudine negativă a avut
loc la începutul lucrării mele de predicare. Eram păstor de vreo
două luni când unul dintre cei mai bogaţi membri din biserica
noastră mi-a zis: „Dă-mi voie să-ţi spun cum văd eu dărnicia
în biserică. Este ca şi cum ai băga bani într-o gaură neagră. Cu
cât dau mai mult, cu atât le trebuie mai mult.”
După cum vă puteţi imagina, m-am simţit puţin intimidat
de acest comentariu frivol venit din partea unuia care pe
deasupra era şi diacon în biserica noastră.

32 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro

 Din fericire, Domnul m-a ajutat să trec peste asta şi l-a făcut pentru a creşte nivelul dărniciei în bisericile pe care
m-a condus într-o călătorie fascinantă a învăţăturii despre le-a păstorit.
administrarea financiară. În următorii 10 ani a început să-mi Maxwell ţinea întotdeauna această serie de predici în
placă să învăţ despre isprăvnicie, dărnicie, zeciuială, eliberarea ianuarie, un timp care îmi place şi mie. Am constatat însă
de datorii şi principiile biblice ale administrării banilor. de-a lungul anilor că nu contează când predicaţi despre
Apoi, în 1995, o editură creştină mi-a cerut să scriu o carte isprăvnicie, totul este să ţineţi o serie de patru săptămâni
despre zeciuială. Sincer, am fost încântat, smerit şi emoţionat şi o faceți cu un accent pozitiv şi practic. Am văzut nivelul
de asumarea unei astfel de responsabilităţi, însă, prin harul dărniciei crescând semnificativ în timpul verii, când motivul
lui Dumnezeu, acest proiect a devenit prima mea carte, Take acelui accent era creşterea spirituală.
God at His Word [Crede-L pe Dumnezeu pe cuvânt]. În Alegeţi patru săptămâni la rând şi predicaţi despre dărnicie
dintr-o perspectivă pozitivă. Este atât de simplu. Seria va avea
ultimii 20 de ani, această cărticică împreună cu programul
un impact bun dacă prima predică va fi despre modul în care
de predicare ce-o însoţeşte a ajutat peste 4000 de biserici să-şi
dărnicia este o binecuvântare, despre cum îi ajută aceasta
dezvolte o abordare pozitivă şi practică a isprăvniciei.
pe oameni să crească în credinţa lor, despre modul în care
Îmi doresc acum să-i ajut pe predicatori să vorbească cu vor învăţa să vadă mâna lui Dumnezeu în vieţile lor, şi aşa
plăcere despre acest subiect biblic, obţinând şi rezultate pe mai departe. Cu alte cuvinte, distraţi-vă cu această primă
deasupra! Daţi-mi voie să vă împărtăşesc recomandările mele predică. Dacă vă place subiectul, şi celorlalţi le va plăcea.
favorite.
PREDICAŢI POZITIV
John Maxwell este unul dintre mentorii
mei favoriţi în domeniul isprăvniciei. Când Atitudinea dumneavoastră pozitivă,
am participat la una dintre conferinţele lui binevoitoare, va dezarma criticile şi-i
15
pe această temă, l-am auzit spunând: „Nu va determina pe mulţi să renunţe la 20
ică
ser
daţi ca să primiţi. Daţi ca să mai puteţi da temerile lor financiare, să se încreadă
din nou.” b i
în Dumnezeu şi să dăruiască.
Când am auzit lucrul acesta am primit
o altă lumină. Dumnezeu vrea să ne
folosească drept canale de binecuvântare!
Cu o altă ocazie, pe când ţineam o serie
de predici expozitive din 2 Corinteni am ajuns la 2 Corinteni Faceţi din dărnicie o invitaţie la binecuvântare (Fapte 20:35)
9:7, când un adevăr binecunoscut m-a atins într-un mod cu şi împotriviţi-vă ispitei de a vă dojeni ascultătorii. Pe scurt,
totul nou: „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” încurajaţi-i şi nu-i mustraţi. Atitudinea dumneavoastră
Cuvântul tradus aici cu „bucurie” este termenul hilaros pozitivă, binevoitoare, va dezarma criticile şi-i va determina
în Noul Testament grecesc, de la care avem cuvântul hilar. pe mulţi să renunţe la temerile lor financiare, să se încreadă
Imaginaţi-vă doar! Dumnezeu iubeşte „dătătorul hilar”. în Dumnezeu şi să dăruiască.
Acest adevăr m-a inspirat și m-a încurajat să mă adâncesc ÎMPĂRTĂŞIŢI-VĂ VIZIUNEA DESPRE PUTEREA
în studiul pasajului respectiv din Scriptură. Chiar dacă ZECIUIELII
nu era prima mea predică despre dărnicie, era prima mea Apoi, ţineţi a doua predică despre zeciuială. Când
predică despre dărnicie care a generat multe comentarii cu predicaţi despre zeciuială, nu-i certaţi pe oameni pentru că
adevărat entuziaste la sfârşit. Unul dintre prezbiterii bisericii, nu dau zeciuială. Ştiu că este tentant să punem presiune aici.
fundraiser pentru o organizaţie creştină, mi-a spus că aceasta În schimb, vorbiţi din inimă, din Scriptură şi din experienţă
a fost cea mai bună predică despre dărnicie pe care o auzise personală, despre modul în care daţi zeciuială, împreună cu
până atunci. M-a uimit. soţia. Vă recomand călduros lucrul acesta.
Altcineva mi-a spus: „Nici măcar n-am simţit că ar fi o Nimeni nu vă poate critica mărturia. Vorbind cu dragoste
predică despre dărnicie!” despre motivul pentru care aţi ales să daţi zeciuială din primele
I-am răspuns: „Mulţumesc… așa sper și eu”, şi am râs. roade ale salariului vostru, se va întâmpla ceva interesant.
Mi-am dat seama în cele din urmă că din moment ce Nu le veţi fi doar predicator, ci şi exemplu. Oameni care
dărnicia trebuie să ne facă să ne simţim bine, „bucuroşi”, şi întotdeauna s-au împotrivit zeciuielii îşi vor pune la încercare
predica mea despre dărnicie ar trebui să mă facă să mă simt credinţa şi vor începe să dea.
bine. De obicei, în cea de-a treia predică ar trebui să vorbiţi
despre aspecte practice ale dărniciei. Aţi putea vorbi din 1
PREDICAŢI O SERIE ANUALĂ DESPRE ISPRĂVNICIE Corinteni 16:1-2, despre aspectele practice ale darurilor
Şi lucrul acesta l-am învăţat tot de la John Maxwell. El a săptămânale sau despre importanţa realizării iniţiativelor
învăţat că predicarea unei serii de patru mesaje consecutive lucrărilor actuale sau ale unor lucrări noi. Aţi putea vorbi
pe an despre isprăvnicie a fost cel mai important pas pe care despre unitatea pe care o experimentează biserica atunci când

www.liferomania.ro RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 33

toţi dau pentru lucrarea Domnului. Dărnicia este slujire.
Dacă sunteţi în căutare de idei noi, am mostre de predici
disponibile pe kregghood.com/premium-resources. Sfatul
meu este acelaşi, rămâneţi pozitivi, practici şi biblici.
INCLUDEŢI ŞI ALTE ASPECTE ALE ISPRĂVNICIEI
Când ajungeţi la cel de-al patrulea mesaj, puteţi schimba
ritmul. Ştiaţi că există doar patru lucruri pe care le puteţi face
cu banii? Îi puteţi face, îi puteţi cheltui, îi puteţi economisi şi
îi puteţi dărui. Este uimitor, dar Biblia abordează toate cele
patru subiecte. De aceea, faceţi din cea de-a patra predică
despre isprăvnicie un mesaj despre administrarea banilor,
cum ar fi întocmirea unui buget şi achitarea unui credit. Când
ajutaţi oamenii să înveţe principiile biblice ale administrării
financiare, nu îi veţi ajuta doar într-o nevoie concretă, ci veţi
câştiga şi dreptul de a le vorbi despre zeciuială.
Un alt subiect pentru a patra săptămână poate fi
administrarea vieţii. Scoateţi în evidenţă faptul că avem
ocazia să administrăm şi alte resurse date de Dumnezeu,
în afara banilor. Trebuie să ne administrăm atent timpul,
relaţiile, celelalte abilităţi, îndemânările şi darurile pentru
lucrare. Dacă oamenii văd imaginea de ansamblu, timpul pe
care vor fi dispuşi să-l acorde lucrării va creşte, odată ce învaţă
să dăruiască mai mult.
DUMNEZEU ESTE SURSA TUTUROR
BINECUVÂNTĂRILOR
Creştinii trebuie să respingă falsa concluzie că sursa
venitului lor sunt conturile bancare, abilităţile sau intelectul
lor. Deuteronomul 8:17, 18 ne spune clar că Dumnezeu este
Cel care dă oamenilor puterea de a câştiga. Aceasta înseamnă
că banii, abilitatea şi intelectul nostru nu constituie sursa
noastră de venit. Ele sunt doar mijloacele prin care Dumnezeu,
Sursa, ne binecuvântează. Dumnezeu Se îngrijește de nevoile
noastre după bogăţiile Lui în Cristos. El foloseşte resursele
materiale ale lumii ca sistem de livrare prin care poartă de
grijă copiilor Lui. Pentru a experimenta belşugul Lui, mai
întâi trebuie să-L privim ca Sursa fiecărei binecuvântări.
Odată ce-L vedem pe Dumnezeu ca Sursa noastră putem
primi o nouă definiţie a cuvântului „bogat”. De fapt, această
înţelegere ne ajută să vedem că putem fi cu toţii „bogaţi” când
reflectăm la ceea ce numeşte Pavel bogat (sau îmbogăţit):
„Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană, vă
va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face
să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi
fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care
prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2
Corinteni 9:10, 11).
În Împărăţia lui Dumnezeu există o legătură directă între
adevăratele bogăţii şi generozitate. Cei mai mulţi oameni se
consideră bogaţi dacă fac mai mulţi bani. Nu, a fi cu adevărat
bogat nu are de-a face cu suma pe care o avem în cont.
Suntem bogaţi atunci când Dumnezeu ne dă suficient cât
să ne îngrijim de nevoile noastre şi ceva în plus ca să dăm şi
altora. Această înţelegere mă ajută să văd cât de binecuvântat
sunt când conduc o maşină, când fac un duş cald sau când
mănânc la restaurant. Sunt bogat pentru că toate acestea
sunt semne că am mai mult decât am nevoie pentru a trăi.

34 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro

Având o astfel de perspectivă vom avea întotdeauna ceva să
dăm înapoi lui Dumnezeu, împărtăşind cu alţii prin lucrarea
bisericii locale. Acest pasaj identifică totodată una dintre
multele promisiuni ale lui Dumnezeu: dacă dăruim lui
Dumnezeu, El ne va extinde capacitatea financiară pentru a
fi şi mai generoşi pe viitor.
Cunosc un alt om de afaceri creştin prosper care a consiliat
de-a lungul anilor o sumedenie de cupluri ce treceau prin
grave probleme financiare. Când veneau la el să-i ceară sfatul
despre cum îşi pot rezolva problemele financiare, el era de
acord să-i ajute dacă se învoiau să dea Domnului 10 cenţi
din fiecare dolar pe care-l câştigau. Această persoană mi-a
spus că fiecare cuplu care a ascultat nu doar că a făcut ordine
în domeniul financiar din casa lor, ci a avut şi ocazia de a face
bine pentru lucrarea lui Dumnezeu. Ce realizare minunată!
Luca 6:38 spune: „Daţi şi vi se va da; ba încă, vi se va
turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va
vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea
vi se va măsura.”
Vreau să spun de la început că sunt împotriva multor
extreme ale „învăţăturii prosperităţii”. Cu toate acestea,
Biblia ne învaţă că Dumnezeu ne răsplăteşte credinţa (Evrei
11:5, 6). Aceasta include şi ascultarea în dărnicie.
Isus ne spune să ne conectăm la economia lui Dumnezeu.
Domnul este generos cu noi. Învăţaţi oamenii să nu le fie frică
să dea. Ani la rând am considerat că era o gândire materialistă
să cred că Dumnezeu mă va binecuvânta financiar dacă voi
dărui bani pentru lucrarea Lui. În realitate, perspectiva
materialistă constă în a crede că ingeniozitatea mea este
singura sursă a abilităţii mele de a face bani. O persoană
spirituală ascultă şi crede că Dumnezeu îi dă binecuvântări
bune şi îi va oferi toate resursele necesare în viaţă. O persoană
nespirituală crede că efortul omenesc este sursa bunăstării
materiale.
PUNEŢI ACCENT PE „SEMĂNAT ŞI SECERAT”
Galateni 6:7 şi 2 Corinteni 9:6 ne vorbesc despre relaţia
dintre cauză și efect, dintre ceea ce dăm şi ceea ce primim
în schimb. Principiul este valabil fie că vorbim despre bani,
prietenie sau credinţă.
Dacă oamenii vor ca Dumnezeu să-i binecuvânteze, ar
tre­bui să facă ceva ce poate fi considerat o binecuvântare în
domeniul nevoii sau dorinţei lor. Dumnezeu va privi asupra
acelei experienţe. Este uşor să învăţăm oamenii să aibă
îndrăzneală în domeniul credinţei, deoarece Dumnezeu va
veghea asupra rezul-
tatelor semănatului
şi-Și va duce la înde-
plinire voia. El nu
garantează acest
principiu pen-tru
a alimenta ego-
ismul, ci pentru a
produce credinţă
şi acceptare a
planurilor Lui.
www.liferomania.ro
AVEŢI RĂBDARE:
CREȘTEREA ÎN
CREDINŢĂ ARE
NEVOIE DE TIMP
Unul dintre
prietenii mei
predicatori, care a
crescut la o fermă,
mi-a dat această
schiţă scurtă în trei
puncte: (1) Seceri ce
ai semănat; (2) seceri
mai mult decât ai semănat şi (3) seceri după ce ai semănat.
Când vedem că acest pasaj ne ajută să înţelegem modul
în care lucrează Dumnezeu, vom şti că dărnicia nu este o
cheltuială, ci o oportunitate!
Altă dată, în timpul unei campanii importante de
strângere de fonduri prin care biserica noastră încerca să
adune câteva milioane de dolari pentru extinderea clădirii
bisericii, unul dintre generoșii noștri donatori a împărtăşit
în fața întregii biserici: „Nu vă rugaţi ca să vedeţi cât de mult
vrea Dumnezeu să vă dăruiască. În schimb, rugaţi-vă să vedeţi
cât de mult vrea Dumnezeu să dăruiască prin voi. Acea cifră
va fi suma pe care trebuie să vă angajaţi că o veţi da.”
Lucrul acesta a fost o încercare pentru mulţi, dar una
pozitivă. Când îi provocăm pe oameni, într-un mod sănătos,
să se încreadă în Dumnezeu, îi ajutăm să descopere câteva
dintre cele mai bune sentimente spirituale pe care şi le pot
imagina.
Dumnezeu vrea ca orice mod în care ne folosim banii
să ne determine să ne punem încrederea în El. Lăsaţi-L să
vă folosească în a încuraja dărnicia generoasă, cheltuirea
inteligentă şi investirea înţeleaptă. Ajutaţi oamenii să scape
din robia datoriei. Mai presus de toate, îndrumaţi-i să vadă
isprăvnicia ca pe o aventură cu Dumnezeu, nu ca pe o povară
pe care trebuie să o poarte sau să o evite. Când îi ajutăm
pe oameni să crească în toate domeniile isprăvniciei lor, îi
ajutăm să crească în credinţă. Dumnezeu va folosi acest fel de
credinţă pentru a schimba lumea!
Pentru mai multe idei vizitaţi kregghood.com/premium-
resources/
Kregg R. Hood,
pastor al bisericii Calvary Church,
Naperville, Illinois
RESURSE SPIRITUALE | Nr. 37 35
 LA AMVON,
MAI PUŢIN ȘI
MAI DE CALITATE
Iacov 3:1

P
rimul verset din Iacov 3 conţine o
avertizare pentru cei care au sarcina să
înveţe Cuvântul în public: „Fraţii mei, să
nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o
judecată mai aspră.”

Avertismentul cu privire la păcatele limbii

este adresat de Iacov învăţătorilor Bibliei.
Cuvintele pe care le spun pastorii de la amvon
sub mandatul lui Dumnezeu sunt pline de
putere. Acestea pot îndrepta vieţile oamenilor
în două direcţii: înspre Dumnezeu sau departe de El. Cei care învaţă pe alții din Scriptură trebuie să fie
foarte atenţi la cuvintele pe care le spun când vorbesc în numele lui Dumnezeu.

Acest pasaj ar trebui să îndrume lucrarea noastră de la amvon. El ne spune că a predica înseamnă,
în esenţă, a comunica ceea ce Dumnezeu a spus deja. Cei ce ascultă predicile noastre pornesc de la
premisa că ceea ce spunem noi de la amvon este de la Dumnezeu. În felul acesta suntem avertizați
că mai puţin înseamnă adesea mai mult; mai puţin din părerile noastre şi mai mult din părerea lui
Dumnezeu. Ar trebui să precizăm clar când ne exprimăm propriile păreri, ca nu cumva oamenii să
confunde preferinţele noastre cu Cuvântul revelat al lui Dumnezeu.

Predicatorii trebuie să se împotrivească impulsului de a-şi arunca în text părerile sau prejudecăţile. Ei
trebuie să evite păcatul fariseilor care învăţau „nişte porunci omeneşti” (Matei 15:9).

Nu reuşesc întotdeauna să fac lucrul acesta, dar mă străduiesc din răsputeri să fiu credincios intenţiei
capitolului 3 din epistola lui Iacov. Aceasta este o bună strategie împotriva legalismului.

DANIEL DARLING este autor al cărţilor Teen People of the Bible;

Celebrity Profiles of Real Faith and Tragic Failure.
Vizitaţi http://www.danieldarling.com

36 RESURSE SPIRITUALE 2016 www.resursespirituale.ro