pg 100 Î3 Care sunt principalele elemente care caracterizează un bazin hidrografic și

cum se determină?
Particularitățile proceselor și fenomenelor hidrologice dintr-un bazin hidrografic sunt
determinate de caracteristicile pe care acesta le reprezintă și anume: poziția geografică,
suprafață, lățime, formă, grad de asimetrie, înălțime, pantă, denistatea rețelei
hidrografice, grad de acoperire cu păduri, lacuri, mlaștini.
pg 105 Î1 Ce se înțelege prin rețea hidrografică?
Prin rețeaua hidrografică se înțelețe, în sens larg, totalitatea organismelor fluviatile
dintr-un bazin de recepție sau o regiune ( cursuri de apă permanente, temporare,
torenți, canele, lacuri naturale și artificiale, bălți și mlaștini). Frecvent însă, prin rețeaua
hidrografică se desemnează un sistem fluviatil sau sistem de râuri, care curpinde un râu
colector și afluenții săi de diferite ordine.
Î2 Care sunt principalele forme de scurgere temporară a apei?
Scurgerea apei pe suprafața terestră se poate realiza sub diferite forme, unele cu
caracter temporar, altele cu caracter permanent. Principalele forme de scurgere
temporară a apei sunt apele de șiroire și torenții
Î3 Componentele principale ale cursurilor de apă permanente și caracteristicile lor.
Apele cu scurgere permanentă sunt reprezentate de pâraie, râuri și fluvii. Ele se
alimentează din apele din precipitații și din surse subterane și au debire variabile în
funcție de regimul alimentării.
Râul este o noțiune ce cuprinde toate organismele hidrohrafice cu scurgere
permanentă. În anumite condiții pot fi lipsite însă de apă , pe perioade mai lungi sau mai
scurte, având astfel un caracter intermitent sau temporar. Scurgerea se realizează prin
albia minoră pe un profil longitudinal cu înclinarea generală din zona cea mai înaltă
( izvoare ) spre zona mai coborâtă ( gura de vărsare).
Râul = Izvorul, cursul râului ( superior, mijlociu, inferior ), și vărsarea râurilor.
Deltele iau naștere prin acumularea aluviunilor la gura de vărsare a fluviilor sau râurilor.
Depunerea aluviunilor în deltele maritime este favorizată de debitul solid bogat al
organismelor fluviatile și de diferența mare de salinitate a apelor marine. De asemenea,
țărmul marin trebuie să nu fie afectat de maree puternice, în schimb trebuie să existe
curenși marini litorali care să stopeze înaintarea materialului aluvionar spre largul mării.
Delte = barată, răsfirată, unghiulară, digitată.
Limanuri – Fluviatile/Maritime – Se formează prin barare cu sedimente a gurilor de
vărsare.
Estuare – formă de pâlnie, gura de vărsare în mare afectată de maree.

Pg 114. Î1 Să se enumere și caracterizeze principalele elemente morfologice și

morfometrice ale văilor fluviatile.

Văile fluviatile se caracterizează prin următoarele elemente morfologice

principale: albie minoră, albie majoră, terasele și versanții.
Albia minoră este acoperită permanent cu apă sau în cea mai mare parte a anului.
Această albie este săpată în depozite de aluviuni, dar în anumite situații, mai ales în
regiunile de munte, ea se poate afla și pe rocă parentală. Albia minoră prezintă 2
elemente, patul albiei și malurile.
Albia majoră ( lunca ), în funcție de geneza și evoluția ei, față de albia minoră poate să
fie bilaterală ( simetrică ) atunci când însoțește ambele maluri. Lunca internă se află în
imediata vecinătate a albiei minore. Lunca centrală constituie cea de-a doua zonă,
situată în partea mijlociei a albiei majore. Lunga externă este cea mai joasă, prezintă
numeroase adâncituri alungite, umplute uneori cu apă = br. părăsite
Terasele rezultă din evoluția albiilor majore ale râurilor. Vechile albii majore rămân
suspendate și transformate în terase sub forma unor trepte situate la diferite înălțimi.
Roca parantală = terase de eroziune, pietrișuri/nisipuri = terase de acumulare.
Versanții mărginesc văile și se înalță deasupra lor, de la câțiva metri până la zeci, chiar
sute de metri. În funcție de direcția de curgere a râului principal se poate vorbi de
versanții malului drept și cei stâng.
Î3 Profilul longitudinal al unui râu și evoluția sa.
Pg 138 Î1. Să se definească debitul de apă și să se enumere principalele metode de
determinare a sa.
Debitul de apă sau debitul lichid este parametrul hidrologic cel mai utilizat pentru a
exprima scurgerea sisemelor fluviatile. El reprezintă cantiatea de apă care se scurge prin
secțiunea activă a unui râu în unitatea de timp. Se notwază simbolic cu litera Q și are ca
unitate de măsură m3/s sau l/s
Determinarea debitelor lichide a râurilor se poate realiza prin metode indirecte sau
directe, în funcție de precizia dorită, de caracteristicile scurgerii, de mijloacele tehnice,
etc.
Metodele indirecte presupun determinarea mai întâi a unor elemente hidraulice și de
dinamică ( suprafața secțiunii, raza hidraulică, viteza apei, panta oglinzii apei) ce vor fi
introduse în formule.
Metodele directe permit determinarea debitului cu ajutorul unor dispozitive și instalații
speciale, în funcție de care se disting: metoda volumetrică, metoda chimică, metoda
deversorilor hidrometrici.
Î4. Ce este cheia limnimetrică și care este importanța sa.
Determinarea debitelor de apă cu ajutorul cheii limnimetrice constituie una din
metodele de bază de obținere indirectă a debitelor, utilizate în activitatea hidrologică.
Ea este folosită îndeosebi pentru determinarea debitelor zilnice, cunoscându-se debitele
măsurate și nivelurile corespunzătoare acestora. Cheia limnimetrică prezintă, așadar, o
importanță practică majoră, întrucât pe baza nivelurilor medii zilnice și a debitelor
măsurate, pot fi obținute debite zilnice fără a se mai proceda la măsurarea lor în fiecare
zi.
Pg 150. Î1 Care sunt principalele surse și tipuri de alimentare a râurilor?
Apa organismelor fluviatile provine din două surse majore de alimentare: de suprafață
( superficiale ) și subterane. Alimentarea râurilor din surse de suprafață :
Alimentarea râurilor din ploi este caracteristică zonelor calde și temperate. În regiunile
ecuatoriale și subectuatoriale râurile au o alimentare bogată asigurată de ploile
abundente și au un caracter regulat.
Alimentarea râurilor cu apa provenită din topirea zăpezilor se întâlnește în zonele
climatice temperate și reci.
Alimentarea râurilor cu apăa provenită din topirea ghețarilor și a zăpezilor permanente
este specifică organismelor fluviatile din zonele muntoase înalte de peste 3000 m, din
zona temperată.
Alimentarea râurilor din surse subterane este asigurată din apele freatice și de adâncime
și asigură 30-35% din debitul râurilor.
Î2. Să se enumere și să se carecterizeze principalii factori ai scurgerii lichide.
-Condițiile climatice sunt cele care influențează scurgerea apei râurilor, reprezentate
îndeosebi prin precipitații, evaporație și temperatura aerului.
Precipitațiile reprezintă principala sursă de alimentare a râurilor și ca urmare
cunoașterea lor are o importanță hidrologică deosebită. Pe baza cantităților de apă
măsurate, se obțin diferiti indici pluviomentrici, folositi în studiile hidrologice :
precipitatii zilnice, lunare, anuale, multianule.
Exaporația reprezintă un element climatic cu rol restrictiv asupra scrugerii, întrucât
determină reducerea debitelor. Pe spațiul unui bazin hidrografic au loc mai multe tipuri
de evacuare : la suprafața apei, a solului, zăpezii, gheții, a vegetației.
Temperatura aerului influențează scurgerea râurilor în mod indirect, prin rolul său în
procesul evapotranspirației și în producerea fenomenelor de îngheț la nivelul solului și
apei.
-Condițțile geologice prin compoziția petrografică, înclinarea stratelor, tectonică, grad
de fisurarea, influențează scurgerea apelor din precipitații pe versanți, distribuția și
circulația apelor subterane, și prin aceasta alimentarea râurilor.
Relieful acțiunează asupra scurgerii râurilor atât direct cât și indirect. Influența directă e
dată de morfologie, gradul de fragmentare a pantelor, care favorizează deplasarea
apelor în zona montană.
-Învelișul edafic
-Vegetația imprimă o scurgere a apei uniformă în timp, încetindându-o.
-Factorul uman prin activitățile desfășurate contribuie direct la procesul de scrugere a
râurilor ( baraje, irigații, dragare, derivații ).
Pg 151. Î6 Care sunt fenomenele hidrologice extreme și prin ce se caracterizează ele?
Viiturile reprezintă momente de vârf în evoluția scurgerii apei unui râu. Ele se
caracterizează prin creșteri spectaculoase extraordinare, deosebit de rapide ( de ordinul
orelor ) ale nivelului apei și implicit a debitului, până la atingerea unui maxim, după care
urmează scăderea, de asemenea rapidă ( dar într-un ritm mai lent decât creșterea ) care
revin la paramentrii normali de scurgere.

Pg 200. Î2 Care sunt tipurile și subtipurile de lacuri rezultate din acțiunea factorilor
interni? Să se menționeze exemple.
  Lacuri de origine tectonică:
-Lacuri în bazine sinclinale : Lacul Fahlen din masivul Santis, Lacul Joux din Munții Jura
-Lacuri situate în bazine intramontane : Lacul Titicaca din Anzii Boliviei
-Lacuri situate în cuvete rezultate din scufundarea sau ridicarea scoarței terestre :
Okeechobee – Florida
-Lacuri relicte : Marea Caspică și lacul Aral
-Lacuri situate în regiuni faliate : Lacul Albert din Sierra Nevada
-Lacuri formate prin baraj natural : Lacul Alleghe din Italia
 Lacuri de origine vulcanică:
-Lacuri din craterele de explozie : Lacul Serviere din Franța
-Lacuri din craterele de scufundare : Lacul Crater din Oregon
-Lacuri situate în denivelările învelișului de lavă : Lacul Bourdouze din Franța
-Maarele: Sunt bazine circulare rezultate din explozia produsă de gazele vulcanice și
umplute cu apă meteorică : Regiunea Eifel ( Germania ).
-Lacuri formată prin baraj vulcanic : Văile unor râuri sunt barate de lava vulcanică în
spatele căreia se fomează lacuri : Baringo în Africa
Î3. Să se precizeze tipurile de lacuri rezultate din acțiunea factorilor externi și câteva
exemple pentru fiecare tip.
 Lacuri rezultate din acțiunea apelor curgătoare ( fluviatile ). Se găsesc axate de-a
lungul luncilor
În luncile inundabile se pot întâlni bălți și lacuri cantonate, de regulă în denivelările de
luncă. ( Ialomița )
În deltele marilor fluvii : Prin brațele sau canalele acestora este transportată o
importanta cantitate de aluviuni care favorizeaza numeroase bălți și lacuri ( Delta
Dunării ).
 Lacuri rezultate din acțiunea apelor marine. Prin procesele de eroziune și
acumulare marină, micile intrunduri de apă pot fi barate de cordoane litorale
 nisipoase și cu timpul separate de mare și transformate în lagune sau lacuri
maritime.( Țărmul Golfului Mexic ).
 Lacuri rezultate din acțiunea de dizolvare a apei. Dizolvarea este un proces foarte
activ pe calcar, sare, unde se formează excavații, depresiuni, care umplute cu apă
dau naștere la lacuri
-Lacuri cartice : Lacuri de doline și Lacuri de polii
-Lauri formate pe gips : Mont Cenis din Alpii francezi
-Lacuri formate pe sare : Ocna Sibiului
-Lacuri clastocasrtstice ( Crovuri, Padine ).
 Lacuri rezultate din acțiunea ghețarilor:
-Lacuri formate pe suprafața ghețarilor
-Lacuri fomate în spatele barajelor de gheață
-Lacuri formate în micile denivelări de rocă
-Lacuri formate în căldări sau circuri glaciare
-Lacuri formate în văi glaciare
-Lacuri formate în fiorduri
-Lacuri formate în piemont
-Lacuri de baraj morenic

 Lacuri rezultate din acțiunea vântului : În locurile joase dintre dune, cu

precipitații puține, caracter temporar
 Lacuri rezultate din acțiunea organismelor ( organogene ) și a omului
( antropice ) Lacul de Argint. Lacuri artificiale : Amenajate pentru
hidroenergie, irigații, alimentarea cu apă, regularizarea debitelor.
 Lacuri instalate in depresiune formate de meteoriți : Golful Hudson – Canada.
Pg 205. Î1. Care sunt principalele elemente morfologice ale lacurilor?
Principalele elemente morfologice ale lacurilor sunt falezele, platformele, plajele, barele
și cordoane nisipoase, delte lobate ori arcuite
Î2. Să se enumere și caracterizeze elemente morfometrice ale lacurilor.
Elemente morfometrice
--- Suprafața : Se diferențiază două suprafețe distincte, cea a bazinului de recepție al
lacului și cea propriu-zisă a lacului. Suprafața bazinului reprezintă mărimea arealului de
pe care lacul își colectează apele superficiale, ea e delimitată de o cumpănă de apă
trasată în mod asemănător cu cea a bazinelor hidrografice ale râurilor. Suprafața lacului
e dekimitată de izobata de zero metri.
-Lungimea lacului : Este distanța între cele mai îndepărtate puncte situate pe țărmurile
lacului.
-Lățimea lacului : Exprimată ca valoarea maximă și medie în km.
-Axa mare : Linia dreaptă care unește cele mai îndepărtate puncte ale lacului
-Axa mică : Corespunde celei mai lungi drepte din arealul lacului, perpendiculară pe axa
mare.
-Perimetrul udat : Lungimea liniei țărmului sau a izobatei de zero metri.
-Gradul de dezvoltare a țărmului exprimă sinuozitatea acestuia și e exprimat cu ajutorul
coeficientului de sinuozitate Ks
de o unitate lacustră este un parametru morfometric deosebit de
-Volumul de apă deținut

important. Valoarea lui se obține ca sumă a volumelor parțiale delimitate de izobate.

-Adâncimea lacului se determină prin măsurători directe cu diverse instrumente
(tije,prăjini, mire, sonde) de-a lungul unor direcții și profiluri stabilite în conformitate cu
forma lacului
-Forma lacurilor este foarte diferită, în funcție de originea cuvetei lacrustre
-Gradul de insulozitate este dat de suprafața insulelor din cuprinsul lacului, se exprimă
în procente