Conflictul de pe Nistru

În acest an se împlinesc 28 de ani de la începutul acțiunilor de luptă pentru apărarea

integrității și independenței Republicii Moldova.
Oficial, conflictul de pe Nistru a început la 2 martie 1992, dar primele ciocniri au avut
loc mult mai devreme. Pe 2 septembrie 1990 a fost proclamată „Republica Moldovenească
Nistreană”, iar la 27 august 1991 Parlamentul R. Moldova a adoptat Declarația de
Independență a R. Moldova, a cărei teritoriu cuprindea și raioanele din stânga Nistrului.
Parlamentul moldovenesc a cerut atunci guvernului URSS „să înceapă negocierile cu
guvernul moldovenesc transnistrean cu privire la ocupația ilegală a Republicii Moldova și
retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul moldovenesc”.
În acea perioadă, la Dubăsari exista o dualitate a puterii – consiliul orășenesc susținea
separarea, pe când consiliul raional susținea autoritățile centrale. Separatiștii își organizaseră
formațiuni paramilitare de gardiști, cazaci (veniți din Rusia) și miliție, iar autoritățile legitime
erau reprezentate de poliție.În zilele de 1-2 noiembrie 1990, au avut loc primele ciocniri pe
podul de la Dubăsari, atunci au murit primii polițiști și localnici din Dubăsari.
Astfel, începând cu 1 noiembrie (1990), pe drumurile din oraș au fost instalate puncte
de control, s-a blocat podul de peste Nistru, iar la 2 noiembrie au fost scoase cu forța mulțimii
dirijată de separatiști, organele locale ale puterii (instanța de judecată, procuratura, executivul)
din sediile administrative. Pentru restabilirea ordinii în Dubăsari, au fost trimise subunități ale
Ministerului Afacerilor Interne ale Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, deja
suverane. Pe drumul de acces spre Dubăsari au avut loc ciocniri cu populația civilă, în timpul
cărora s-au înregistrat victime, în noiembrie 1991, pe același pod de la Dubăsari, au mai
decedat încă trei polițiști.
După ce Moldova a primit statutul de membru al ONU (2 martie 1992), președintele
moldovean Mircea Snegur a autorizat o intervenție militară împotriva forțelor separatiste care
atacaseră anterior și continuau să atace posturi ale poliției loiale Chișinăului de pe malul estic
al Nistrului. Rebelii, ajutați de trupele sovietice și ruse (după 1991), și-au consolidat controlul
peste cea mai mare parte din zona disputată.
În cele 4 luni de ostilități, cele mai grele lupte s-au dat pe platourile de la Cocieri,
Coșnița și la Tighina. La 21 iulie 1992 Republica Moldova și Federația Rusă au semnată o
Convenție cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona
nistreană a Republicii Moldova.
La război au participat mii de combatanți, militari și rezerviști ai Armatei Naționale,
angajați ai MAI și SIS, sute de voluntari și civili. Tot aici și-au pierdut viața circa patru sute
de cetățeni, iar aproximativ 1200 au fost răniți și traumatizați. Acest conflict s-a soldat și cu
persoane dispărute, inclusiv din rândul populației civile.
Conflictul transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au apărut după colapsul
sovietic, pentru că la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios. Circa 28 de ani în urmă,
principalele cauze al apariţiei conflictului între forţele separatiste ale regiunii transnistrene şi
autorităţile legale ale Republicii Moldova erau tendinţa Centrului Unional de a păstra URSS-
ul, iar după destrămarea acestuia - a Federaţiei Ruse de a influenţa noile autorităţi
moldoveneşti.
 Motivul formal al conflictului era acela, că Moldova a adoptat legislația privind limba
de stat, ceea ce a condus la o polarizare politică accentuată a societăţii şi la creşterea
rezistenţei faţă de inovaţii a unei părţi a nomenclaturii locale de subordonare unională, în
primul rînd, de către directorii întreprinderilor complexului militar-industrial din partea stîngă
a Nistrului.
În primul rînd, confruntarea de mulţi ani dintre statul Republica Moldova şi regiunea
separatistă este în esenţă un conflict politico-teritorial şi este rezultatul acţiunilor
neconstituţionale de uzurpare a puterii pe teritoriul de pe malul stîng al Nistrului de către
grupul radical anti-moldovenesc condus de I. Smirnov, care are un specific al său, fiind pro-
rus în ce priveşte orientarea geopolitică.
În al doilea rînd, în ceea ce priveşte natura conflictului - acesta nu este numai unul
politic şi teritorial, dar și unul internaţional, în virtutea implicării active de la bun început a
Federaţiei Ruse şi a intereselor geopolitice ale altor state, care participă acum la procesul de
soluţionare a lui. Conflictul transnistrean cuprinde diverse pături sociale ale populaţiei, aflate
în proces de confruntare în ce priveşte păstrarea sau modificarea statutului socio-politic al
statului, valorile social-politice, distribuţia resurselor socio-economice, luarea în stăpînire şi
păstrarea poziţiilor de conducere în instituţiile şi structurile puterii de stat.
Scopul final al iniţiatorilor conflictului politico-teritorial sînt resursele, precum puterea
de stat, poziţia instituţiilor guvernamentale, statutul politic al marilor grupuri sociale,
teritoriilor, regiunilor, valorile şi simbolurile care stau la baza puterii politice în structura
socială.
Astăzi, regiunea din partea stângă a Nistrului reprezintă un punct strategic pentru
Rusia aceasta continuând să ofere regimului separatist sprijin militar, politic și economic
permițându-i să supraviețuiască și conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-vis de
Moldova.