Horia Creangă și Marcel Iancu – analiza mijloacelor de compoziție al fațadelor

vilelor moderniste

Introducere

Arhitectura modernă debutează în România la începutul anilor ‘20, ca urmare a unei

situații economice prospere a țării și a unei emancipări a societății acelui moment. Mișcările de
avangardă apar pe teritoriul Europei, în special in locuri ca Paris, Zurich și Berlin, iar un
exponent al acestora este chiar Marcel Iancu, lider al avangardei românești și unul din inițiatorii
mișcării Dada. Absolvind ETH Zurich, el asimilează în mod evident ideile propagate de grupul
De Stijl și de Le Corbusier, lucru vizibil în schemele de culoare ale fațadelor pe care le propune
în proiectele de la începutul carierei sale și prin folosirea ferestrei în bandă, a fațadelor
predominant albe sau a acoperișurilor terasă.1

La cațiva ani după Marcel Iancu, independent față de acesta, debutează tânărul Horia
Creangă care de fapt ramâne în memoria colectivă drept adevăratul fondator și prim exponent
al arhitecturii moderniste din România. Interesat la rândul său de mișcările avangardiste ce apar
de la începutul secolului XX. Creangă interpretează modernismul în propriul fel, ceea ce va
rezulta într-o arhitectură sensibilă și care , de fapt, nu se încadrează 100% în vreun curent
modern, ci mai degrabă se apretează cadrului românesc al acelei vremi.2

Modul în care aceștia își gândesc fațadele, limbajul folosit de cei 2 arhitecți, contribuie
major la exprimarea propriului crez arhitectural și dezvaluie zonele lor de influență stilistică.

Evoluția plasticii fațadelor în timp

Într-o fază incipientă, cei doi arhitecți trec prin multiple căutări stilistice. Marcel Iancu
renunță treptat la influențele tradiționaliste ale proiectelor de început, ajungând să inițieze așa
numita serie de “cutii albe”, care debutează cu vila Jean Fuchs, considerată și prima vilă
modernistă, program de locuință care este introdus de architect în România. Stilul acestuia nu
prezintă o evoluție liniară , ci de fapt se bazează pe anumite alternări din punct de vedere al
tratării volumelor si al limbajului. Drept urmare, arhitectul alternează proiecte cu decroșuri
puternice ce accentuează sculpturalitatea cum ar fi vilele Fuchs(1927) , Lambru (1928) sau
Juster (1931) cu alte proiecte ce au fațadele plate cum ar fi vila Chapier (1929) și vila Wexler

1
Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Ed. Simetria, Bucureşti, 1996, cap. Marcel Iancu – Arhitect, Începutul Carierei
1922-1925
2
Bucureşti anii 1920 – 1940: între avangardă şi modernism, Ed. Simetria, Bucureşti, 1994, p. 72
(1931).Spre final, Iancu ia decizia de a accentua orizontalitatea, spre deosebire de începuturile
sale când în mod evident accentul cade pe contrastul vertical-orizontal. El optează pentru
fațade mai plate, cazul caselor Reich (1936) și Hassner(1937).

În concluzie, se poate spune că are loc o evoluție de la volume fragmentare la unele

aproape compacte, care nu ajung să fie prisme perfecte, de la accentuarea contrastului vertical-
orizontal la accentuarea strict a orizontalității, de la sculpturalitate la planeitate.3

La întoarcerea din Franța, Horia Creangă debutează cu vila Petru Groza, ce aparține
perioadei de cautare stilistică definitorie a arhiectului. Proiectul se încadrează în cadrul
eclecticului, deoarece se simt influențele șui F. L. Wright dar si ale arhitecturii Art-Deco
moștenite din Parisul vremii. Arhitectul continuă cu vila Medrea, singura locuință atelier din
cariera lui sa, unde se perpetuează aceleași influențe Art-Deco la care se renunță defnitiv după
1930. Încă de început Creangă se folosește de un procedeceu cu care va continua în decursul
carierei sale de architect, si anume jocul dintre simetrie si asimetrie care devine din ce în ce mai
subtil odată cu trecerea anilor ca urmare a căpătării de experientă.4

Perioada 1930-1936 este caracterizată de cristalizarea stilului personal al arhitectului,

care trece în mod brusc la un limbaj modern caracterizat de un purism geometric al fațadelor.
Horia Creangă apelează la diverse procedee stilistice cum ar fi jocul dintre simetrie si asimetrie,
articularea subtilă de volume, tema intrărilor șicanate, evitarea sub orice preț a unei exprimări
brutale etc.5

Perioada ce succede anului 1938 este caracterizată de noi căutări stilistice, arhitectul
încercând să gasească alte abordări arhitecturale față de care se simte atras .Drept urmare,
apare o serie de proiecte de case de vacantă plasate într-un cadru predominant natural, unde
se simt din nou influențele lui Wright, pentru care Horia Creangă exprimă o admirație profundă.
Deși aparțin altor căutari formale, aceste vile de vacanță au o personalitate proprie și pentru
care arhiectul folosește aceleași procedee de compoziție care il definesc încă de la inceput cum
ar fi perpetua temă a orizontalității, la vilele de la Bușteni (fig. 1) și Jucica(fig. 2) ,sau tema
articulării de volume, desi constrânsă de folosirea acoperișurilor în pantă. Aceste proiectele
ulterioare ale arhitectului nu ajung la valoarea vilelor urbane caracterizate de radicalitate
stilistică.6
3
Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Ed. Simetria, Bucureşti, 1996, cap. Marcel Iancu – Arhitect, Caracteristici
Stilistice
4
Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992, p.49-55
5
Bucureşti anii 1920 – 1940: între avangardă şi modernism, Ed. Simetria, Bucureşti, 1994, p. 108
6
Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992, p. 81-92
 Moduri de compoziție ale fațadelor

În această parte a lucrării mă voi referi la perioadele stilistice ce definesc opera celor 2
arhitecți. În cazul lui Horia Creangă este vorba de perioada 1930-1936, care debutează cu vila
Miclescu. În cazul lui Marcel Iancu este vorba despre despre linia stilistică deschisă de asa
numitele “cutii albe “, care incepe cu vila Fuchs. De asemenea, criteriile de analiză folosite sunt
din punct de vedere morfologic,al volumetriei, din punct de vedere al limbajului arhitectural
folosit, și din punct de vedere al plasticității.

a.Horia Creangă

Vila Ing. Miclescu (1930) (fig 3.) reprezintă momentul de brusc de schimbare stilistică a
arhitectului.Un paraliped simplu, are 2 fațade reprezentative ce apar și în imaginea de epocă
consacrată. Acestea sunt epurate de orice fel de ornamentație. Vila se bazează pe un contrast
puternic între plin și gol. Pe fațada principală,de la stradă, masa plinului este pătrunsă de 3
goluri : un pătrat, un dreptunghi orizontal de dimensiuni reduse și un dreptunghi vertical alungit.
Dreptunghiul vertical primește primește un grad de detaliere, prin finețea tâmplăriei metalice a
ferestrei, prin apariția stâlpului de colț și a grinzii de rezistență, care sunt plasate într-un plan
inferior și care fac trecerea la fațada laterală cu o abordare similară.7

O altă vilă reprezentativă este chiar vila ing. Bunescu (1932-33) (fig. 4). Aceasta este o
compoziție de 2 volume, cel al camerelor, dominant, și cel al serviciilor.Articularea celor 2
volume se simte mai ales în zona intrării cu copertină și în zona terasei peste spațiul serviciilor.
Aici se perpetuează aceeași puritate geometrică a fațadei principale, unde plinul domină din nou
peste delicatețea ferestrei în bandă cu șpaleții retrași. Fațadă dinspre grădină, cea de sud(fig. 5)
se află în contrast direct cu cea de la stradă deoarece domină golurile, accentuate și articulate
de cadrul de stâlpi și grinzi.8

Vila Elisabeta Cantacuzino (1934) (fig. 6) marchează un nou moment din creația
arhitectului în care acesta începe să se folosească de expresia plinurilor verticale. Se reia tema
volumelor articulate, care în acest caz este reprezentată de 2 volume verticale alungite și
decalate.Se păstrează contrastul dintre plin și gol, net in favoarea plinului.9 Golurile sunt
reprezentate de aceeași banda de ferestre cu profilaturi, cu șpaleții retrași care conferă un grad
de detaliere mai avansat. Un alt detaliu interesant este plasarea intrării pe latura scurtă și
copertina de deasupra care accentuează lungimea volumului dominant.
7
Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992,p. 55-62
8
Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992,p. 62-64
9
Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992,p. 72
b. Marcel Iancu

Vila Jean Fuchs (1927) (fig. 7) este considerată prima vilă modernistă a
Bucureștiului.Este de asemenea prima din seria “cutiilor albe”, unde Iancu renunță la schemele
sale de culoare folosite în proiecte anterioare. În schimb, arhitectul conferă o sculpturalitate
accentuată fațadelor prin folosirea decroșurilor, prin profilaturile ferestrelor.10 De asemenea, se
simte contrastul vertical-orizontal prin balconul lung ce iese in porte-a-faux și continuarea în
aceeași linie cu golul intrării cu un accent de verticalitate, un alt balcon aflat la ultimul etaj .
Casa Fuchs reprezintă o căutare de factură Bauhaus ce se va perpetua în proiectele viitoare ale
arhitectului.

Casa Jean Juster (1931) (fig. 8) este o vilă la baza căreia stă o formă simplă.
Complexitatea ei este dată ,însă, de fațada principală care reia tema sculpturalității prin
decroșuri reprezentate de balcoane, retrageri ale planurilor etc. Domină masivitatea plinului,
patrunsă pe alocuri de goluri când dreptunghiulare, când de formă rotundă și accentuată de
volumul cilindric ce conține scara și care face trecerea de la fațada principală la cea laterală.
Mereu prezent este contrastul dintre orizontalitate, balcoane, decroșuri pe suprafețe mari,
balustrade ce se desfășoară pe lungime, și verticalitate, copertina de deasupra solariului ce se
continuă în aceeați linie cu golul intrării.În multe din proiectele lui Marcel Iancu apar ferestrele
cu formă rotundă.

Vila Florica Reich (1936)(fig. 9) face parte din linia caselor unde sculpturalitatea nu se
mai exprimă și lasă loc unor suprafețe predominant plane. Un alt volum paralelipedic simplu,
casa reprezintă o continuare compozițională de la vila Wexler. Nu se mai simte echilibrul dintre
registrul vertical si cel orizontal, deoarece aici arhitectul optează în mod exclusiv pentru
accentuarea orizontalității.11 Drept urmare, plinul alb este perforat de multiple benzi de ferestre,
ritmate de apariția stâlpilor de rezistență. Copertina perforată conferă un efect de întregire al
volumului simplu paralelipipedic. Porticul ce se continuă în lungimea casei contribuie și el la
marcarea registrului orizontal.

Asemănări și deosebiri?

Ar părea oarecum inutil ca cei 2 arhitecți să fie comparați, având în vedere că ei

evoluează în direcții diferite și debutează în perioade distincte, punctul lor de întâlnire fiind între
10
Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Ed. Simetria, Bucureşti, 1996, p.68
11
Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Ed. Simetria, Bucureşti, 1996, p.114
anii 1929-1938. Asemănările dintre ei sunt mai degrabă punctuale și puține. În diverse
momente, ambii arhitecți pun accent pe orizontalitatea compoziției, cum ar fi vila Cantacuzino în
cazul lui Horia Creangă și vilele Reich și Hassner(fig. 10) în cazul lui Marcel Iancu.
Orizontalitatea este susținută în ambele cazuri de volume alungite și ferestre în bandă.
Căutările lui Marcel Iancu, atunci când vine vorba de compoziția fațadelor, sunt în primul rând
neoplasticiste și aderente ideilor transmise de gruparea De Stijl, lucru vizibil prin faptul că
arhitectul se folosește de diverse decroșuri în fațadă, de profilaturi, de scheme cromatice (în
proiectele de început mai mult), ceea ce ne-ar duce oarecum cu gandul la fațada vilei Schroder
a lui Gerrit Rietvelt. Horia Creangă pare că se apropie de crezul simplității propagat de Le
Corbusier prin purismul geometric pe care îl propune în fațade, prin folosirea recurentă a
ferestrei în bandă. Un alt punct comun, și interesant de altfel, ar fi proiectele de locuințele
atelier, momente singulare în creația celor 2. Creangă proiecteză vila Medrea(fig. 11) la
începutul carierei lui, în timp ce Iancu dezvoltă proiectul vilei Pătrașcu(fig. 12) după ce deja a
ajuns la o maturitate stilistică. Cert este că ambele sunt reprezentate de o articulare a 2 volume
distincte, locuința propriu-zisă și atelierul artistului. Ambele ateliere sunt tratate printr-o
suprafață vitrată de mare înalțime ce se întinde pe 2 niveluri amintind de maison Ozenfent a lui
Corbusier.

Concluzie

Horia Creangă și Marcel Iancu sunt doi exponenți importanți ai arhitecturii moderne din
România interbelică. Ei sunt adepții mișcărilor de avangardă ce se răspândesc pe întreg
teritoriul Europei la începutul secolului XX. Nu există asemănări în linii mari între arhitectura lor,
ei evoluând în mod independent unul față de celălalt. Deși în anumite momente momente opera
lor ajunge sa aibă puncte comune, ei folosesc procedee diferite de compunerele al fațadelor și
sunt adepții unei plastici arhitecturale diferite, în ambele cazuri interesantă și expresivă.Ambii
arhitecți sunt sensibili cand vine vorba de condițiile locale și nu își duc radicalitatea până la
capăt.

Bibliografie

1.Bucureşti anii 1920 – 1940: între avangardă şi modernism, Ed. Simetria, Bucureşti, 1994

2.Centenar Horia Creangă 1892-1992, UAR, București, 1992

3.Centenar Marcel Iancu 1895-1995, Ed. Simetria, Bucureşti, 1996

Anexă

Fig. 1 – Vila de la Bușteni

Fig. 2 –
Vila Jucica
Fig. 3 – Vila Ing. Miclescu Fig. 4 – Vila Ing. Bunescu-
Fațadă stradă

Fig. 5 – Vila Ing. Bunescu – Fig. 6 – Vila Elisabeta Cantacuzino

Fațadă grădină
Fig. 7 – Vila Jean Fuchs

Fig. 8 - Vila Jean Juster

 Fig. 9 - Vila Florica Reich

Fig. 10 – Vila Hermina Hasser

Fig. 11 – Vila Cornel Medrea

Fig. 12 – Vila Pătrașcu

Gheorghe Daria- Ana

Grupa 47