Sunteți pe pagina 1din 14

Interviu

Pacienta R.M., în vârstă de 39 ani cu domiciul în Bacău, cartier Șerbănești, se prezintă


pentru internare pe secție cu bilet de la medicul de familie. La internare, pacienta are o greutate
de 54kg, TA 120/60mmHg, prezentând următoarele manifestări: tristețe, irascibilitate,
inapetență, neliniște, astenie, fatigabilitate, plâns necontrolat.
Pacienta afirmă că boala actuală a debutat de aproximativ 2 ani pe fondul confruntărilor
cu soțul și din cauza divorțului de acesta. De aprox. 4 luni acuză tristețe, plâns, inapetență,
cefalee în momentul când e agitată, insomnie.
Din relatările pacientei aflu că aceasta locuiește la casă, împreună cu părinții ei și copilul, este de
religie ortodoxă, ca și ocupație lucrează într-o fabrică ca și confecționer, este divorțată. Pacienta
nu se știe cu alergii, neagă afecțiuni cronice în familie.

La examenul psihiatric medicul a punctat următoarele:


- Facies cu note triste, mimica și gestica controlată;
- Anxietate, dificultăți de controlare, randament util diminuat;
- Apetit redus;
- Tulburare distimică (depresie dublă).

Examenul psihologic arată că pe fondul supărărilor, pacienta a suferit o depresie, din cauza
căreia pacienta are următoarele probleme:
- Alterarea somnului;
- alterarea nutriției;
- Deficit de îngrijire;
- Diminuarea interesului pentru efectuarea activităților cotidiene;
- Adinamie
- Slăbiciune fizică.

Diagnosticul la internare: Depresie cronică usoară.


Pacienta este internata pentru consult, investigații și pentru a fi sub supraveghere medicală
câteva zile.
Ziua Nevoia alterată Diagnostic de nursing Obiective Intervenții Evaluare
autonome delegate
Alterarea nutriției din Pacienta să se -stabilesc împreună cu Pacienta refuză

1
Nevoia de a bea si Administrez
de a mânca cauza aportului alimenteze și să se pacienta un meniu, în medicația la alimentația, susține
insuficient manifestată hidrateze funcție de preferințele recomandarea că nu are poftă de
prin inapetență. corespunzător. ei; medicului: mâncare.
-ii ofer ceai, compot -perfuzie cu Gl 5% Urmăresc evoluția
pentru a se hidrata. iv, 1 fl; în următoarele
-vit B1, B6, B12 12ore.
pentru a corecta
carențele;
Nevoia de a se Lipsa forței fizice din Pacienta să-și -încurajez pacienta să Administrez Pacienta nu reușește
mișca și de a avea cauza stării de oboseală recapete forța fizică. facă mișcare, să se medicația prescrisă să facă mișcare,
o bună postură manifestată prin plimbe câteva minute de către medic. fiind foarte slăbită.
slăbiciune fizică. pe hol, până la
magazinul din curtea
spitalului;
-asigur un climat
liniștit, aerisesc
salonul.
Nevoia de a dormi Alterarea somnului Pacienta să se poată -aerisesc salonul, Administrez la Cu ajutorul
și a se odihni. calitativă și cantitativă odihni măcar 8 ore asigur o temperatură recom medicului: medicației, pacienta
din cauza depresiei, a pe noapte. corespunzătoare; -Diazepam 1f, im; a reușit să doarmă 5
cefaleei manifestat prin -mă asigur că pacienta -Carbamazepină ore.
insomnie. este într-un salon 200mg, 2tb/zi, per Odată cu trecerea
liniștit, cu posibilitate os; efectului medicației,
de a asigura cefaleea a revenit.
semiobscuritatea;
Nevoia de a se Dificultate în a se Pacienta să se -încurajez și în același Administrez Cu greu conving
îmbrăca și îmbrăca/dezbrăca din îmbrace/dezbrace timp ajut pacienta să medicația prescrisă pacienta să
dezbrăca. cauza slăbiciunii fizice, singură; se schimbe, să se de medic. coopereze, aceasta
fatigabilității, asteniei Pacienta să își spele, acordându-I este slăbită și nu dă
manifestată prin recapete interesul timp suficient; importanță foarte
dezinteres. față de propria -ii explic că este mare sfaturilor
persoană. important să fie primite.
îmbrăcată curat,
dându-I o stare de
bine;
Nevoia de a se Diminuarea interesului Pacienta să-și -încurajez pacienta să Administrez Pacienta nu prezintă
realiza, de a fi util. pentru efectuarea recapete interesul participe la activitățile medicația prescrisă interes pentru nici o
activitaților cotidiene pentru activitățile în grup; de către medic. activitate, este total
manifestat prin tristețe, zilnice; -o ajut în reevaluarea neinteresată.
plâns. Pacienta să-și capacităților sale;
Alterarea stimei de sine recapete stima de
din cauza depresiei sine..
manifestată prin
sentimentul de
neputință.
Nevoia de a Lipsa de speranta Pacienta sa-si -incurajez exprimarea Administrez Pacienta
comunica. cauzata de gandurile recapete speranta si verbala a medicatia prescrisa coopereaza, reusind
depressive manifestata sa aiba abilitatea de sentimentelor; de medic. sa o fac sa ma
prin exprimarea a face fata situatiei. -analizez impreuna cu asigure ca se va
sentimentelor de pacienta cauzele care gandi foarte bine la
neincredere, neliniste produc si mentin ce am discutat; in
fata de viitor. starea de depresie; timpul discutiei a
-vorbesc clar si onest plans foarte mult, a
cu pacienta in legatura fost agitata.
cu comportamentul
sau, explicandu-I de
ce este important sa-si
doreasca sa il
schimbe;
-analizez impreuna cu
pacienta pierderile pe
care le-a avut in
ultimul timp(divortul),
dar si castigurile(
tutela copilului,
sprijinul parintilor, al
sefului la servici).
Nevoia de a fi Afectarea capacitatii de Pacienta sa participe -incurajez pacienta in Pacienta nu pare a fi
curat si ingrijit autoingrijire din cauza la activitatile zilnice, a se auto-ingriji; interesata de ce i-
lipsei de motivatie sa se autoingrijeasca. -ii acord ajutor si in am explicat, o
manifestata prin acelasi timp observ urmaresc pana la o
indiferenta, lipsa de comportamentul ei; noua evaluare.
comunicare. -nu o grabesc si ii
accord timpul necesar.

2
Nevoia de a bea si Alterarea nutritiei din Pacienta sa se -stabilesc impreuna cu Administrez Pacienta refuza
de a manca cauza aportului alimenteze si sa se pacienta un meniu, in medicatia la alimentatia, sustine
insuficient manifestata hidrateze functie de preferintele recomandarea ca nu are pofta de
prin inapetenta. corespunzator. ei; medicului: mancare.
-ii ofer ceai, compot -perfuzie cu Gl 5% Urmaresc evolutia
pentru a se hidrata iv, 1 fl; in urmatoarele
-vit B1, B6, B12 12ore.
pentru a corecta
carentele;
-se trece pe
alimentatie
parenterala din cauza
refuzului de a manca.
Nevoia de a se Lipsa fortei fizice din Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta se da jos
misca si de a avea cauza starii de oboseala recapete forta fizica, faca miscare, sa se medicatia prescrisa langa pat, dar este
o buna postura manifestata prin sa faca plimbari plimbe cateva minute de catre medic. foarte slabita si are
slabiciune fizica. scurte. pe hol, pana la nevoie de sustinere.
magazinul din curtea Urmaresc evolutia
spitalului; in urmatoarele
-asigur un climat 12ore.
linistit, aerisesc
salonul.
Nevoia de a dormi Alterarea somnului Pacienta sa se poata -aerisesc salonul, Administrez la In ultimele 2 ore nu
si a se odihni calitativa si cantitativa odihni macar 8 ore asigur o temperatura recom medicului: a mai persistat
din cauza depresiei, a pe noapte. corespunzatoare; -Diazepam 1f, im; cefalee, pacienta
cefaleei manifestat prin -ma asigur ca pacienta -Carbamazepina fiind mai linistita.
insomnia. este intr-un salon 200mg, 2tb/zi, per Pe timpul noptii a
linistit, cu posibilitate os; putut dormi 7ore cu
de a asigura ajutorul medicatiei..
semiobscuritatea;
-iau in considerare
reducerea somnului
din timpul zilei prin
implicarea pacientei
in activitati( citirea
unei carti, sa
comunice cu alti
pacienti).
Nevoia de a se Dificultate in a se Pacienta sa se -incurajez si in acelasi Administrez Pacienta coopereaza
imbraca si imbraca/dezbraca din imbrace/dezbrace timp ajut pacienta sa medicatia prescrisa si se vede ca
dezbraca. cauza slabiciunii fizice, singura; se schimbe, sa se de medic. incearca sa se
fatigabilitatii, asteniei Pacienta sa isi spele, acordandu-I autoingrijesca.
manifestata prin recapete interesul timp suficient;
dezinteres. fata de propria -ii explic ca este
persoana. important sa fie
imbracata curat,
dandu-I o stare de
bine;
Nevoia de a se Diminuarea interesului Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta nu prezinta
realiza, de a fi util. pentru efectuarea recapete interesul participle la medicatia prescrisa interes pentru nici o
activitatilor cotidiene pentru activitatile activitatile in grup; de catre medic. activitate, este
manifestat prin tristete, zilnice; -o ajut in reevaluarea retrasa si plange
plans. Pacienta sa-si capacitatilor sale; destul de des.
Alterarea stimei de sine recapete stima de
din cauza depresiei sine..
manifestata prin
sentimentul de
neputinta.
Nevoia de a Lipsa de speranta Pacienta sa-si -incurajez exprimarea Administrez Pacienta
comunica. cauzata de gandurile recapete speranta si verbala a medicatia prescrisa coopereaza,, in
depresive manifestata sa aiba abilitatea de sentimentelor; de medic. timpul discutiei a
prin exprimarea a face fata situatiei. -analizez impreuna cu plans foarte mult, a
sentimentelor de pacienta cauzele care fost agitata.
neincredere, neliniste produc si mentin
fata de viitor. starea de depresie;
-vorbesc clar si onest
cu pacienta in legatura
cu comportamentul
sau, explicandu-I de
ce este important sa-si
doreasca sa il
schimbe;
-analizez impreuna cu
pacienta pierderile pe
care le-a avut in
ultimul timp(divortul),
dar si castigurile(
tutela copilului,
sprijinul parintilor, al
sefului la servici).
Nevoia de a fi Afectarea capacitatii de Pacienta sa participe -incurajez pacienta in Pacienta nu pare a fi
curat si ingrijit autoingrijire din cauza la activitatile zilnice, a se auto-ingriji; interesata de ce i-
lipsei de motivatie sa se autoingrijeasca. -ii acord ajutor si in am explicat, o
manifestata prin acelasi timp observ urmaresc pana la o
indiferenta, lipsa de comportamentul ei; noua evaluare.
comunicare. -nu o grabesc si ii
accord timpul necesar.
Nevoia de a invata Deficit de cunostiinte in Pacienta sa -ii explic pacientei cat Administrez Pacienta prezinta
legatura cu boala descopere informatii mai multe despre medicatie la interes fata de
in legatura cu boala, boala, in legatura cu recomandarea informatiile care I
tratament, factori tratamentul; medicului. le-am oferit.
perturbatori. -o incurajez si incerc
sa o motivez, apoi ii
oun intrebari ca sa imi
pot da seama daca a
inteles.

3
Nevoia de a bea si Alterarea nutritiei din Pacienta sa se -stabilesc impreuna cu Administrez Pacienta refuza
de a manca cauza aportului alimenteze si sa se pacienta un meniu, in medicatia la alimentatia, sustine
insuficient manifestata hidrateze functie de preferintele recomandarea ca nu are pofta de
prin inapetenta. corespunzator. ei; medicului: mancare.
-ii ofer ceai, compot -perfuzie cu Gl 5% Urmaresc evolutia
pentru a se hidrata iv, 1 fl; in urmatoarele
-vit B1, B6, B12 12ore.
pentru a corecta
carentele;
-se trece pe
alimentatie
parenterala din cauza
refuzului de a manca.
Nevoia de a se Lipsa fortei fizice din Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta se da jos
misca si de a avea cauza starii de oboseala recapete forta fizica, faca miscare, sa se medicatia prescrisa langa pat, dar este
o buna postura manifestata prin sa faca plimbari plimbe cateva minute de catre medic. foarte slabita si are
slabiciune fizica. scurte. pe hol, pana la nevoie de sustinere.
magazinul din curtea Urmaresc evolutia
spitalului; in urmatoarele
-asigur un climat 12ore.
linistit, aerisesc
salonul.

Nevoia de a dormi Alterarea somnului Pacienta sa se poata -aerisesc salonul, Administrez la In ultimele 12 ore
si a se odihni calitativa si cantitativa odihni macar 8 ore asigur o temperatura recom medicului: nu a mai persistat
din cauza depresiei, a pe noapte. corespunzatoare; -Diazepam 1f, im; cefalee, pacienta
cefaleei manifestat prin -ma asigur ca pacienta -Carbamazepina fiind mai linistita.
insomnia. este intr-un salon 200mg, 2tb/zi, per Pe timpul noptii a
linistit, cu posibilitate os; putut dormi 7ore cu
de a asigura ajutorul medicatiei..
semiobscuritatea;
-iau in considerare
reducerea somnului
din timpul zilei prin
implicarea pacientei
in activitati( citirea
unei carti, sa
comunice cu alti
pacienti).
Nevoia de a se Dificultate in a se Pacienta sa se -incurajez si in acelasi Administrez Pacienta coopereaza
imbraca si imbraca/dezbraca din imbrace/dezbrace timp ajut pacienta sa medicatia prescrisa si se vede ca
dezbraca. cauza slabiciunii fizice, singura; se schimbe, sa se de medic. incearca sa se
fatigabilitatii, asteniei Pacienta sa isi spele, acordandu-I autoingrijesca,
manifestata prin recapete interesul timp suficient; reusind sa schimbe
dezinteres. fata de propria -ii explic ca este lenjeria de corp
persoana. important sa fie singura.
imbracata curat,
dandu-I o stare de
bine;
Nevoia de a se Diminuarea interesului Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta afirma ca
realiza, de a fi util. pentru efectuarea recapete interesul participle la medicatia prescrisa ar dori sa participle
activitatilor cotidiene pentru activitatile activitatile in grup; de catre medic. la anumite activitati
manifestat prin tristete, zilnice; -o ajut in reevaluarea dar se simte inca
plans. Pacienta sa-si capacitatilor sale; slabita si ii este
Alterarea stimei de sine recapete stima de teama sa nu fie
din cauza depresiei sine.. judecata de catre
manifestata prin ceilalti, plange si
sentimentul de este irascibila.
neputinta.
Nevoia de a Lipsa de speranta Pacienta sa-si -incurajez exprimarea Administrez Pacienta
comunica. cauzata de gandurile recapete speranta si verbala a medicatia prescrisa coopereaza,, in
depresive manifestata sa aiba abilitatea de sentimentelor; de medic. timpul discutiei a
prin exprimarea a face fata situatiei. -analizez impreuna cu plans foarte mult, a
sentimentelor de pacienta cauzele care fost agitata.
neincredere, neliniste produc si mentin
fata de viitor. starea de depresie;
-vorbesc clar si onest
cu pacienta in legatura
cu comportamentul
sau, explicandu-I de
ce este important sa-si
doreasca sa il
schimbe;
-analizez impreuna cu
pacienta pierderile pe
care le-a avut in
ultimul timp(divortul),
dar si castigurile(
tutela copilului,
sprijinul parintilor, al
sefului la servici).
Nevoia de a fi Afectarea capacitatii de Pacienta sa participe -incurajez pacienta in Pacienta pare a
curat si ingrijit autoingrijire din cauza la activitatile zilnice, a se auto-ingriji; prezenta interes dar
lipsei de motivatie sa se autoingrijeasca. -ii acord ajutor si in spune ca este foarte
manifestata prin acelasi timp observ slabita si oboseste.
indiferenta, lipsa de comportamentul ei;
comunicare. -nu o grabesc si ii
acord timpul necesar.
Nevoia de a Dificultatea de a Pacienta sa poata -asigur pacienta de tot Administrez Pacienta este mult
actiona dupa actiona conform indeplini actiuni sprijinul si cooperarea mdicatie conform mai linistita dup ace
credinta si valorile propriilor convingeri dupa sistemul sau de mea; prescriptiei a putut vorbi cu
sale. manifestat prin valori. -ii propun sac hem medicale, preotul, pare a fi
neacceptarea bolii si a preotul capelei mai increzatoare.
sentimentului de spitalului pentru a
frustrare. putea sta de vorba cu
el.

4
Nevoia de a bea si Alterarea nutritiei din Pacienta sa se -stabilesc impreuna cu Administrez Pacienta a inceput
de a manca cauza aportului alimenteze si sa se pacienta un meniu, in medicatia la sa manance cate
insuficient manifestata hidrateze functie de preferintele recomandarea putin; se renunta la
prin inapetenta. corespunzator. ei; medicului: alimentatia
-ii ofer ceai, compot -perfuzie cu Gl 5% parenterala.
pentru a se hidrata; iv, 1 fl;
- o sfatuiesc sa i-a -vit B1, B6, B12
portii mici si dese; pentru a corecta
carentele;
Nevoia de a se Lipsa fortei fizice din Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta face
misca si de a avea cauza starii de oboseala recapete forta fizica, faca miscare, sa se medicatia prescrisa plimbari scurte, nu
o buna postura manifestata prin sa faca plimbari plimbe cateva minute de catre medic. se mai simte atat de
slabiciune fizica. scurte. pe hol, pana la obosita.
magazinul din curtea
spitalului;
-asigur un climat
linistit, aerisesc
salonul.

Nevoia de a dormi Alterarea somnului Pacienta sa se poata -aerisesc salonul, Administrez la In ultimele 12 ore
si a se odihni calitativa si cantitativa odihni macar 8 ore asigur o temperatura recom medicului: nu a mai persistat
din cauza depresiei pe noapte. corespunzatoare; -Diazepam 1f, im; cefalee, pacienta
manifestata prin -ma asigur ca pacienta -Carbamazepina fiind mai linistita.
insomnie. este intr-un salon 200mg, 2tb/zi, per Pe timpul noptii a
linistit, cu posibilitate os; putut dormi 8ore cu
de a asigura ajutorul medicatiei..
semiobscuritatea;
-iau in considerare
reducerea somnului
din timpul zilei prin
implicarea pacientei
in activitati( citirea
unei carti, sa
comunice cu alti
pacienti).
Nevoia de a se Dificultate in a se Pacienta sa se -incurajez si in acelasi Administrez Pacienta coopereaza
imbraca si imbraca/dezbraca din imbrace/dezbrace timp ajut pacienta sa medicatia prescrisa si se vede ca
dezbraca. cauza slabiciunii fizice, singura; se schimbe, sa se de medic. incearca sa se
fatigabilitatii, asteniei Pacienta sa isi spele, acordandu-I autoingrijesca,
manifestata prin recapete interesul timp suficient; reusind sa schimbe
dezinteres. fata de propria -ii explic ca este lenjeria de corp
persoana. important sa fie singura si sa-si faca
imbracata curat, toaleta.
dandu-I o stare de
bine;
Nevoia de a se Diminuarea interesului Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta a cooperat
realiza, de a fi util. pentru efectuarea recapete interesul participle la medicatia prescrisa si a participat la
activitatilor cotidiene pentru activitatile activitatile in grup; de catre medic. activitate; este
manifestat prin tristete, zilnice; -o ajut in reevaluarea tematoare si plange,
plans. Pacienta sa-si capacitatilor sale; dar isi doreste sa
Alterarea stimei de sine recapete stima de simta iar ca este
din cauza depresiei sine.. capabila sa-si
manifestata prin efectueze
sentimentul de avtivitatile
neputinta. cotidiene.
Nevoia de a Lipsa de speranta Pacienta sa-si -incurajez exprimarea Administrez Pacienta
comunica. cauzata de gandurile recapete speranta si verbala a medicatia prescrisa coopereaza,, in
depresive manifestata sa aiba abilitatea de sentimentelor; de medic. timpul discutiei a
prin exprimarea a face fata situatiei. -analizez impreuna cu pus foarte multe
sentimentelor de pacienta cauzele care intrebari.
neincredere, neliniste produc si mentin
fata de viitor. starea de depresie;
-vorbesc clar si onest
cu pacienta in legatura
cu comportamentul
sau, explicandu-I de
ce este important sa-si
doreasca sa il
schimbe;
-analizez impreuna cu
pacienta pierderile pe
care le-a avut in
ultimul timp(divortul),
dar si castigurile(
tutela copilului,
sprijinul parintilor, al
sefului la servici).
Nevoia de a fi Afectarea capacitatii de Pacienta sa participe -incurajez pacienta in Pacienta reuseste sa
curat si ingrijit autoingrijire din cauza la activitatile zilnice, a se auto-ingriji; se ingrijeasca
lipsei de motivatie sa se autoingrijeasca. -ii acord ajutor si in singura, sa schimbe
manifestata prin acelasi timp observ lenjeria de corp;
indiferenta, lipsa de comportamentul ei;
comunicare. -nu o grabesc si ii
acord timpul necesar.

5
Nevoia de a bea si Alterarea nutritiei din Pacienta sa se -stabilesc impreuna cu Administrez Pacienta a inceput
de a manca cauza aportului alimenteze si sa se pacienta un meniu, in medicatia la sa manance cate
insuficient manifestata hidrateze functie de preferintele recomandarea putin; se renunta la
prin inapetenta. corespunzator. ei; medicului: alimentatia
-ii ofer ceai, compot -perfuzie cu Gl 5% parenterala.
pentru a se hidrata; iv, 1 fl;
- o sfatuiesc sa i-a -vit B1, B6, B12
portii mici si dese; pentru a corecta
carentele;
Nevoia de a se Lipsa fortei fizice din Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta face
misca si de a avea cauza starii de oboseala recapete forta fizica, faca miscare, sa se medicatia prescrisa plimbari scurte,
o buna postura manifestata prin sa faca plimbari plimbe cateva minute de catre medic. coboara in curtea
slabiciune fizica. scurte. pe hol, pana la spitalului; nu se mai
magazinul din curtea simte atat de
spitalului; obosita.
-asigur un climat
linistit, aerisesc
salonul.

Nevoia de a dormi Alterarea somnului Pacienta sa se poata -aerisesc salonul, Administrez la In ultimele 12 ore
si a se odihni calitativa si cantitativa odihni macar 8 ore asigur o temperatura recom medicului: nu a mai persistat
din cauza depresiei pe noapte. corespunzatoare; -Diazepam 1f, im; cefalee, pacienta
manifestata prin -ma asigur ca pacienta -Carbamazepina fiind mai linistita.
insomnie. este intr-un salon 200mg, 2tb/zi, per Pe timpul noptii a
linistit, cu posibilitate os; putut dormi 8ore cu
de a asigura ajutorul medicatiei..
semiobscuritatea;
-iau in considerare
reducerea somnului
din timpul zilei prin
implicarea pacientei
in activitati( citirea
unei carti, sa
comunice cu alti
pacienti).
Nevoia de a se Diminuarea interesului Pacienta sa-si -incurajez pacienta sa Administrez Pacienta a cooperat
realiza, de a fi util. pentru efectuarea recapete interesul participle la medicatia prescrisa si a participat la
activitatilor cotidiene pentru activitatile activitatile in grup; de catre medic. activitate; este
manifestat prin tristete, zilnice; -o ajut in reevaluarea tematoare si plange,
plans. Pacienta sa-si capacitatilor sale; dar isi doreste sa
Alterarea stimei de sine recapete stima de simta iar ca este
din cauza depresiei sine.. capabila sa-si
manifestata prin efectueze
sentimentul de activitatile
neputinta. cotidiene.
Nevoia de a Lipsa de speranta Pacienta sa-si -incurajez exprimarea Administrez Pacienta
comunica. cauzata de gandurile recapete speranta si verbala a medicatia prescrisa coopereaza,, in
depresive manifestata sa aiba abilitatea de sentimentelor; de medic. timpul discutiei a
prin exprimarea a face fata situatiei. -analizez impreuna cu pus foarte multe
sentimentelor de pacienta cauzele care intrebari, are nevoie
neincredere, neliniste produc si mentin de confirmare ca
fata de viitor. starea de depresie; este pe drumul cel
-vorbesc clar si onest bun.
cu pacienta in legatura
cu comportamentul
sau, explicandu-I de
ce este important sa-si
doreasca sa il
schimbe;
-analizez impreuna cu
pacienta pierderile pe
care le-a avut in
ultimul timp(divortul),
dar si castigurile(
tutela copilului,
sprijinul parintilor, al
sefului la servici).

S-ar putea să vă placă și