PROGRAM DE PREVENȚIE A

TULBURĂRILOR EMOȚIONALE

“Învăț să trăiesc fericit prin povești terapeutice”

- Ciclu primar-

2015 - 2016

1
 Argument

În contextul socio-economic actual copiii, puberii, adolescenţii se confruntă cu o serie

de probleme precum: divorţul sau decesul părinţilor, plecarea părinţilor la muncă în
străinătate, probleme şcolare sau financiare, timp limitat petrecut în familie, lipsa unei
perspective asupra viitorului professional sau a siguranţei zilei de mîine. Toate aceste
probleme constituie adevăraţi factori de stres pentru aceştia şi provoacă o serie de tulburări
emoţionale care îi dezechilibrează şi pot să determine o serie de consecinţe negative cum ar
putea fi: consumul de tutun, alcool sau droguri, tulburări de comportament, emoţionale sau
alimentare, eşec şcolar care uneori se transformă în abandon şcolar, risc crescut pentru suicid.

Mulți oameni de știință demonstrează faptul că acele persoane care ştiu şi pot să îşi
stăpânească propriile emoţii şi care interpretează în mod eficient emoţiile celor din jur au
avantaj în toate domeniile vieţii.

Conform modelului cognitiv,dezvoltat de Aaron Beck gândurile automate

influenţează reacţiile emoţionale şi comportamentale . Părintele terapiei cognitive
comportamentale Aaron Beck (1976) consideră că emoţiile persoanelor pot fi adesea
distorsionate şi disfuncţionale în situaţii stresante. Oamenii pot să înveţe să îşi identifice şi să
îşi autoevalueze gândurile automate. Dacă reuşesc să îşi controleze gândurile automate ei sunt
capabili să fie mai funcţionali, în special în cazurile de anxietate, iar astfel discomfortul
fiziologic dispare. De aceea , consideram că ar fi folositor să vin în ajutorul acestor puberi
prin creerea unui program de prevenție care să stimuleze dezvoltarea abilităţilor necesare
pentru a face faţă problemelor zilnice şi a le rezolva, situaţiilor stresante şi frustrărilor din
viaţa lor.

Repere teoretice

1.Pubertatea, particularităţile de vârstă şi dificultăţile acesteia

Perioada de vârstă 10-12 ani este încadrată de specialişti în etapa pubertăţii sau
adolescenţei.

2
 Este, defapt, un prag văzut de diferiţi autori ca: preadolescenţă(Băban A., , 2009, p.
43) adolescenţă timpurie (Băban A., , 2009, p. 47), pubertate (Şchiopu U., Dicţionar de
psihologie, 1997) sau chiar şi limita superioară a vârstei şcolarului mic (Băban A., , 2009, p.
44). Aceste controverse reflectă prezenţa unor diferenţe majore şi totuşi sensibile în ceea ce
priveşte schimbarea la care este supus copilul. Acesta poate să resimtă în multe domenii ale
vieţii personale consecinţa schimbărilor ce se impun cu necesitate.

Aceste schimbări sunt declaşate atât de factori interni cât şi de factori externi. Atât
timp cât la vârsta şcolară mică „copilul trebuie să înveţe să stea în clasă în bancă şi să
dobândească multe cunoştinţe formale... trebuie să se supună autorităţii şi regulilor pe care
acestă autoritate le impune şi trebuie să se conformeze şi mai mult expectanţelor adulţilor”
(Băban, A. 2009 p. 44) în următoarea etapă a pubertăţii si adolescenţei apare dorinţa
dobândirii unui sentiment al identităţii dezvoltarea unei „filosofii de viaţă”, a unor credinţe
morale şi standarde morale; această filosofie de viaţă va da ordine şi consistenţă deciziilor
multiple şi acţiunilor.

Apar transformări la nivelul organismului: apariţia pilozităţii, creşterea sânilor şi

declanşarea ciclului menstrual la fete, modificări psihologice, morfologice, neuroendocrine
mai pregnante la fete decât la băieţi.

Pe lângă aceşti factori interni, intervin schimbările, unele chiar radicale, odată cu
trecerea în alt nivel de şcolarizare. Din multitudinea schimbărilor le evidenţiez doar pe cele
care în practica mea de profesor consilier au creat probleme ce aparţin sferei consilierii cum ar
fi: prezenţa altui profesor la fiecare oră de curs cu aşteptări foarte diferite faţă de învăţător sau
cadrul didactic din clasele primare, lipsa unui echilibru între timpul fizic, capacitatea psihică
şi cantitatea materialului de pregătit pentru ziua următoare, securitatea şi siguranţa percepută
de copil în timpul orelor şi în special a pauzelor este una mult mai scăzută, copil care nu
demult avea parte de persoană de spijin cu prezenţă permanentă în clasă, apariţia problemelor
sociale de interrelaţionare, de intercunoaştere şi intercomunicare, în condiţia lipsei unor
deprinderi de rezolvare a conflictelor, de luare a deciziilor şi de diferenţiere între bine şi rău,
problema influenţei anturajului care îşi poate pune amprenta într-un mod nedorit în alegerea
grupului de apartenenţă opus poate principiilor şi valorilor aduse din familie.

3
 Am putea să continuăm lista dificultăţilor însă pe considerentul că toate acestea pot
constitui cauze ce pot afecta funcţionarea optimă a puberului îmi propun să evidenţiez câteva
dintre consecinţele nedorite ce pot să apară.

Schiopu, (1979) considera ca „dificultăţile şi criza puberă derivă dintr-o situaţie

ambiguă a puberului în societate: nici copil, nici adult, el nu are un statut precis; dacă încearcă
să îşi afirme independenţa se ciocneşte de adulţi care îl consideră adesea copil, iar dacă refuza
să se angajeze în responsabilităţi sociale şi profesionale, considerându-se încă copil – tot
adulţii sunt aceia care-i aduc aminte de obligaţiile ce trebuie să fie onorate, de faptul că nu se
mai află în poziţia de copil. Ca atare are loc un conflict de rol şi de statut, dificil de a-l
autoregla.”.

Toate aceste probleme legate atât de specificitatea vârstei cât şi de schimbările din
mediul extern(atitudine parentală, şcoală, prieteni, anturaj) se reflectă şi se resimt în diferite
sfere personale: socială, emoţională, fizică, comportamentală, morală.

Părerile şi discuţiile sunt controversate pe acestă temă: „Criza morală a adolescenţei

este o criză reală, cu însemnate proiecţii psihice, acompaniate prin fenomene afective şi
izbucniri caracteriale manifestate sub diverse forme, perioada considerată de J. J. Rousseanu
ca fiind ”a doua naştere” (Émile sau Despre educaţie, 1973, p.194).

În ceea ce priveşte sfera socială se regăsesc mai multe forme de opoziţii şi instabilităţi
ale puberului faţă de viaţa socială, aspect care îi poate crea un portret de instabilitate psihică.

Referitor la sfera comportamentală Debesse, M.(1970) caracterizează puberul ca fiind

predispus tulburărilor de conduita şi dispoziţie(„criza de originalitate juvenilă”). Această
sensibilitate şi vulnerabilitate crescută pentru delincvenţe, comportamente extremiste şi
apartenenţa la anturaje nepotrivite sau negative deseori ascund o labilitate emoţională
deoarece nici acestă sferă nu rămâne neafectată.

Neîncrederea în sine, anxietatea stările de nervozitate, temerile nu întărzie să apară

odată ce aceste schimbări au loc. Nu putem afirma, spre bucuria noastră că această gamă
largă de probleme apare la toţi puberii. Constatăm deseori şi descoperim în cărţile de
specialitate existenţa unui procent semnificativ de puberi ce prezintă o dezvoltarea
armonioasă, reuşind să comunice asertiv şi să întreţină relaţii optime cu cei din jur şi, în
sferele mai sus enumerate în locul problemelor enumerate descoperim creativitate,

4
spiritualitate în mod valoros, echilibru emoţional şi o spontaneitate prin care colorează şi
îmbunătăţesc atmosfera prin prezenţa lor.

Cad de acord cu specialiştii din domeniu care au descoperit o relaţie strânsă între
ambianţa familială, stilul parental, funcţionarea optimă în plan social şi consecinţele reliefate.

2. Anxietatea

Tulburările de anxietate reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări din
copilărie, pubertate şi adolescenţă. Studiile din literatura de specialitate sugerează faptul că 8-
12% dintre copii îndeplinesc criterii de diagnostic pentru diferite tulburări de anxietate care
interferează cu funcţionarea lor zilnică (Anderson şi colab., 1987; Costello, 1989.) rata
prevalenţei pe an fiind estimată la 13%(Costello et al, 1996)(cit. Wilmshurst, I., 2007).

În primul rănd, tulburările de anxietate sunt cele mai prevalente forme de

psihopatologie care afectează copii şi adolescenţii(Anderson, Williams, McGee şi Silva, 1987;
Kashani şi Orvaschel, 1990 cit. în Barrett şi Turner, 2001).

După Băban, A. 20-25% dintre copiii de vârstă şcolară suferă de tulburări emoţionale
care pot lua forme diferite de la reacţii agresive la minciună, la furt, la sfidare a regulilor.
Toate aceste sunt expresii exterioare a „furtunii emoţionale”, a anxietăţii(anxietatea de
separare de părinţi,fobie şcolară), a depresiei.

2.1. Tipuri de anxietate în pubertate

Diferiţi factori contribuie la stresul unei copilării normale. Aceşti factori pot fi: boala,
despărţirea periodică de părinţi, apariţia unui frate/soră, sarcinile şcolare. Astfel dezvoltarea
emoţională poate fi influenţată de aceste evenimente stresante determinând cerşterea riscului
pentru consumul de alcool, tutun, droguri, absenteism, abandon şcolar, chiar şi suicid.

Dintre toate problemele emoţionale ce pot să apară în pubertate, cea mai frecventă o
constituie anxietatea. Îngrijorarea, neliniştea tristeţea, agitaţia îi încearcă pe oricare dintre
puberii contemponani însă aceştia pot trece peste ele cu condiţia să nu fie depăşite
caracteristicile principale ale emoţiilor şi anume: intensitatea, durata respectiv frecvenţa.

Frica ca emoţie de bază dacă se intensifică încearcă persoana prin trăirea momentelor
de panică, respectiv a unui atatac de panică. Dacă apare cu o frecvenţă ridicată, starea de
teamă se generalizează şi nu neaparat necesită prezenţa obiectului fricii(anxietate

5
generalizată). Această ultimă caracteristică, durata, nu poate fi ignorată deoarece impactul
psihologic asupra persoanei poate să fie major şi apare „teama de teamă” adică agorafobia.
Toate acestea reprezintă segmente ce aparţin de segmentul larg şi cuprinzător: anxietate..

Pe lângă cele enumerate mai sus, binecunoscute de unii puberi ar mai putea fi
următoarele tulburări de anxietate prezentate în DSM IV:

 Fobia şcolară – teama intensă de a participa la orele de curs, de a fi prezent la

şcoală, de a fi supus unor situaţii de evaluare, de a duce lipsă de siguranţa
necesară şi de tot ceea ce înseamnă context educaţional;

 Fobii specifice – fobia de câini, de paianjeni, de spaţii închise, de obiecte şi

situaţii specifice;

 Stresul posttraumatic ca o consecinţă a expunerii la un eveniment traumatic

extern ce duce la un sentiment de neajutorare, de groază şi determină o frică
intensă. În acest caz ca manifestare putem observa evitarea stimulilor asociaţi
cu trauma şi retrăirea pe plan fiziologic a stărilor de care a fost încercată
persoana;

 Anxietatea de separare – se caracterizează printr-o teamă intensă, excesivă în

situaţia separării de casă sau de persoanele apropiate cu care este obişnuit
copilul;

 Fobia socială – reprezintă teama pronunţată de orice fel de situaţie socială sau
care presupune performanţă. Această stare persistă în timp, frecvenţa şi durata
acesteia putând determina persoana să evite situaţii, persoane şi în cazuri
extreme se poate ajunge la izolarea socială. Ca şi în cazul celorlalte fobii
manifestările pot fi: ritm cardiac crescut(tahicardie), respiraţie accelerată,
tremur, spasme musculare, senzaţie de strangulare, senzaţie de nod în gât sau
în stomac, incomoditate toracică, sentiment de derealizare, de depersonalizare,
senzaţie de leşin, senzaţie de ameţeală, dureri de cap, teamă de a nu înnebuni
sau teamă de a muri.

În concluzie observăm că anxietatea este o stare trăită de majoritatea oamenilor, unii

reuşind să facă faţa cu success şi depăşind astfel această problemă emoţională, iar în cazuri
mai nefericite această problemă se cronicizează.

6
 Anxietatea face parte din viaţă, nu o putem elimina ci mai degrabă putem reduce
manifestările cognitive, comportamentale, subiective fiziologice la un nivel care să nu fie
dăunătoare ci intensitatea, frcvenţa şi durata lor să fie optime.

SCOP: dezvoltarea abilităților de viață

Grup țintă: elevii claseleor a III și a IV-a

Perioada: noiembrie decembrie 2015

7
Activitatea I

Gândurile creează emoții

SCOPUL LECŢIEI: reactualizarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor elevilor cu privire la
evantaiul larg al trăirilor emoţionale și înţelegerea mecanismelor care produc emoţiile

1. Spargerea gheţii
Fiecare elev primeşte fişa „Cum te simţi azi?”(Anexa 1). Dintre emoţiile
prezentate în fişă, fiecare are sarcina să îşi aleagă o emoţie care îl caracterizează în acel
moment. Consultând fişa de lucru, elevii se familiarizează cu diferitele emoţii prezentate în
fişă.
5 minute

2. Anunţarea temei, scopului şi rezultatelor aşteptate

Prezentarea temei programului , a necesităţii realizării lui, a scopului acestuia,
rezultatele aşteptate.
Epictet spunea, încă din Antichitate că “oamenii nu sunt afectaţi de
ceea ce li se întâmplă, ci de cum interpretează ei ceea ce li se întâmplă”.
La aceleaşi concluzii au ajuns şi cercetările actuale din domeniul psihologiei,
idea conform căreia emoţiile apar din felul în care gândim despre
evenimentele pe care le trăim fiind astăzi validată ştiinţific. Veţi învăţa că
sunteţi responsabili de emoţiile voastre, la fel cum si noi, adulţii, suntem
responsabili de emoţiile noastre (nu copilul ne-a supărat, ci noi ne-am
suparat). De cele mai multe ori nu putem schimba situaţiile cu care ne
confruntăm, felul în care ne raportam la aceste situatii fiind cheia către emoţii
funcţionale.

3. Se stabilesc şi se discută regulile clasei.

Ne respectăm unii pe alţii.
Vorbim pe rând.
Punem întrebări cănd nu înţelegem.

8
 Orice idee este valoroasă.
Toată lumea munceşte.
Ne spijinim colegii.
10 minute

4. Pentru a identifica paşi eficienţi prin care putem să ne controlăm emoţiile vom citi
povestea lui Katie. Fiecare elev primeşte povestea şi are sarcina să sublinieze cu o
culoare emoţiile lui Katie și cu aceeași culoare gândurile care au determinat acea
emoţie.(Anexa2)

Concluzie:
Se verifică modul în care elevii au rezolvat sarcina şi se subliniază faptul că emoţiile,
ceea ce a simţit fetiţa, au fost întotdeauna determinate de modul în care a gândit.
15 minute

5. Alegem doua dintre emoţiile fetiţei. Încearcă să te pui în locul fetiţei şi să notezi pe
termometrul emoţiilor cât de intensă este emoţia pe care o simţi. Notează lângă
fiecare termometru:
 Ce spui?
 Ce faci? (Anexa 3)

Se verifica sarcina de lucru.

Concluzie: emoţiile pe care le trăim, intensitatea lor ne determină comportamentele.
15 minute

6. Elevilor li se cere să identifice câte o calitate/însuşire pentru fiecare literă din care
este compus numele său. Dacă nu se descurcă li se dă o listă de termini ce se referă
la calităţi/însuşiri pentru a completa. Fiecare elev se va prezenta celorlaţi colegi
spunându-şi numele şi calitatea care îl eprezintă cel mai bine.
5 minute

9
 Activitatea II
Învăţăm să ne depăşim greşelile
SCOPUL LECŢIEI: formarea priceperilor şi deprinderilor necesare acceptării
necondiţionate şi depăşirii greşelilor în viaţă;
1. Spargerea gheţii:

DIN FERICIRE /
DIN NEFERICIRE

Acest joc va fi jucat în cerc. Primul jucător începe povestirea cu: „din fericire când m-
am trezit azi dimineaţă era frumos...”. Al doilea continuă „din nefericire, liniştea gândurilor
mi-a fost tulburată de...”. Al treilea continuă „din fericire...” şi tot aşa procedează şi restul
grupului. 5 minute

2. Se lecturează povestea raţională Săndel , peştişorul cel plat. (Anexa 4)

10 minute
Se pun întrebări referitoare la poveste.

3. Identificați relația dintre gânduri, emoții comportamente și pașii pe care peștișorul

i-a realizat pentru a-și depăși greșelile.(Anexa 5)
20 minute

4. Un elev primeşte câte o etichetă pe care nu o vede. Această etichetă se lipeşte pe

frunte. Elevii din clasă au sarcina de a descrie cat mai bine prin gesturi şi cuvinte
ceea ce este notat pe etichetă astfel încât cel care poartă eticheta să ghicească ce
scrie pe frunte lui.

Etichete:

10
  Copil cuminte;
 Copil rău;
 Isteţ;
 Face mereu probleme;
 Foarte prietenos;
 Nu greşeşte niciodată un răspuns;
 Mister/Miss popularitate;
 Prostul clasei;
 Tocilar;
 Nu face niciodată ceva bine;
 Ruşinos;
 Primul la toate;

Discuţii:
 Cum ai identificat ce scrie pe cartonaşul tău?
 Ai întâlnit situaţii în viaţa reală când oamenii au fost etichetaţi? Dă
câteva expemple.
 Cum s-au simţit cei care aţi avut etichete negaţive? Dar cei care aţi avut
etichete positive?
 Aceste etichete au influenţă asupra modului în care oamenii se
comportă?
 Crezi ca atunci când cei din jurul tău îţi pun o etichetă au tendinţa să te
trateze conform etichetei puse?
 Daca ai putea să îţi alegi eticheta care ti-o pun colegii, care ar fi
aceasta?
 Cum s-au simţit cei care au avut etichete positive? Dar cei care au avut
etichete negative?
Concluzie:
Comunicăm celor din jurul nostru, prin comportamentele noastre
părerea pe care o avem despre noi înşine. Acest lucru îi influenţează pe cei din jurul
nostru să ne trateze într-un anumit fel.

11
 Este valabilă şi viceversa. Adică cineva ne poate influnţa părerea pe
care o avem despre noi atunci când spune că suntem într-un anumit fel. 15 minute
Activitatea III
Acceptarea necondiţionată a propriei persoane
SCOPUL LECŢIEI: dezvoltarea priceperilor şi deprinderilor de acceptare
necondiţionată a propriei persoane şi de formare a unei atitudini pozitive faţa de propria
persoană;

1. Spargerea gheţii:
Jocul IDENTITATEA SECRETĂ
Toţi elevii se aşează în cerc şi scriu, fără să vadă altcineva, pe un post-it, numele unei
personalităţi (este important ca toată lumea să cunoască aceea persoană, să fie o vedetă, un
sportiv, un actor, etc.). Apoi lipesc acel post-it pe spatele persoanei din dreapta lor. Toţi elevii
se plimbă prin clasă şi adresează colegilor întrebări pentru a afla numele care este scris pe
spatele lui. Colegii au voie să răspundă la o singură întrebare pentru fiecare coleg şi au voie să
dea doar răspunsuri scurte, de genul ”Da!” sau ”Nu!”. Câştigă elevul care a adresat cele mai
puţine întrebări pentru a-şi afla identitatea secretă.
5 minute

2. Fiecare elev primeşte căte o fişa “Acceptă sau schimbă” având sarcina ca pe o
scală de la 1 la 10 să noteze cât de mult pot să modifice situaţia dată. (Anexa 6)
Discuţii:
Există situaţii asupra cărora nu ai nici un control?
Ce poţi să faci în legătură cu domeniile pe care nu le poţi controla?
10 minute

3. Se lecturează povestea terapeutică Mierla Mirela învață să nu se

necăjească(Anexa 7)
Se discută povestea. 15 minute
4. Se stabilește relația dintre gânduri , emoții și comportamente. (Anexa 8)
Concluzie:
Aspectele pe care nu le putem schimba le acceptăm aşa cum sunt.

12
 15 minute

5. Muncă individuală
Gândiţi-vă la o situaţie în care aţi fost nemulţumiţi de voi înşivă. Prezentaţi
gândurile care le-aţi avut şi emoţiile care le-aţi trăit în acea situţie. Descrieţi modul în
care aţi reuşit să depăşiţi acea situaţie, eventualele personae care v-au ajutat.
Se ofera timp de lucru 5 minute.
Ulterior 5 voluntari prezintă sarcina rezolvată în faţa clasei.
5 minute

Activitatea IV
Rezolvarea de probleme
SCOPUL LECŢIEI: formarea de priceperi si deprinderi necesare pentru rezolvarea
problemelor emoţionale;

1. Spargerea gheţii:
Jocul BINGO - fiecare elev primeşte o fişă de joc, o coală A4, pe care
se află 25 de rubrici (sau mai multe, rămâne la alegerea propunătorului). Elevii trebuie să se
plimbe prin clasă şi să găsească printre colegi pe aceia care pot să îi completeze câte o rubrică
din tabel, în aşa fel încât să realizeze linie (pe verticală sau orizontală). Când un elev are
completată o linie de pe foaie, atunci strigă ”Linie!”. Jocul se reia până când un elev
realizează ”Bingo!” (Anexa 9)
10 minute
2. Se lecturează povestea terapeutica Mașa, Dașa și Sașa.(Anexa 10)
Se discuta povestea.
20 minute
3. Se identifică relația dintre gânduri emoții și comportamente.(Anexa 11)
20 minute

13
 Deoarece nimeni nu are o baghetă magică care să ne rezolve pozitiv toate problemele
trebuie sa descoperim puterea interioară pentru a face faţă problemelor cu care ne întâlnim zi
de zi.

Anexa 1

14
Anexa 2

15
 Gândurile creează emoţii
Într-o zi frumoasă şi însorită, o fetiţă pe nume Katie sărea coarda în curtea din faţa
casei. Era fericită. Îi plăcea să sară coarda şi era atentă la fiecare săritura să nu se
împiedice şi să cadă. În timp ce sărea şi-a amintit că bunica îi dăruise coarda de Crăciun.
Bunica era săracă, dar dorea să-i cumpere ceva special. Înainte de Crăciun au mers
împreună să viziteze un magazin de jucării. Lui Katie i-a plăcut coarda. Bunica a economisit
bănuţi să i-o cumpere de Crăciun. Când a desfăcut cadoul, Katie a fost foarte încântată şi s-a
simţit iubită de bunica în mod special.
În timp ce sărea coarda, un băiat s-a repezit alergând, i-a smuls coarda cea dragă din
mâini şi a fugit spre parc. “Ce băiat îngrozitor!” La început s-a simtit şocată şi suparată, dar
când s-a gândit “Mi-a furat coarda dăruită de bunica de Crăciun!”, s-a înfuriat. Apoi,
gândindu-se că şi-a pierdut coarda pentru totdeauna, s-a simţit tristă şi ochii i s-au umplut de
lacrimi.
Fugind în parc dupa băiat, a văzut că un copil căzuse într-un bazin cu apă. Băiatul îi
aruncase un capăt al coardei. Gândindu-se că acel copil s-ar putea îneca, a început să se
simtă îngrijorată. În timp ce băiatul îl trăgea din apă, gândurile ei s-au schimbat. “Va reuşi
să-l salveze!” a strigat şi s-a simtit uşurată.
Când copilul a ajuns la mal, în siguranţă, băiatul s-a dus la Katie, i-a dat coarda
înapoi şi i-a spus: “Îmi pare rău dacă te-am speriat mai devreme, dar trebuia să-l ajut
repede. Mulţumesc că mi-ai împrumutat coarda.” Gândindu-se că e draguţ din partea lui să-
şi ceară scuze şi să-i înapoieze coarda, Katie s-a simţit mulţumită.
Când s-a întors acasă i-a povestit mamei cum coarda ei a salvat un copil de la înec. I-
a spus şi tatălui când s-a întors de la serviciu. Ba chiar a sunat-o şi pe bunica să-i spună.
Când se gândea cât de importantă a fost coarda ei pentru salvarea copilului, se simţea foarte
mândră. Apoi s-a gândit: “Nu coarda mă facea să mă simt fericită, tristă sau îngrijorată…
ci felul în care mă gândeam la coardă.”. Şi acest gând o făcu să se simtă şi mai bine.

16
 Anexa 3

Ce spui? Ce faci?

Anexa 4

17
Săndel, peştişorul cel plat

”Doamne” spuse Săndel, Peştişorul cel Plat, ”mă simt mai rău decât atunci când am
avut pojar. Mă simt chiar mai rău decât atunci când aproape că am fost mâncat de rechinul
cel ucigaş. Mă simt mai oribil decât atunci când am mâncat zece sandwich-uri cu meduze
unul după altul şi apoi le-am dat afară pe toate”.
De ce se simţea oare Săndel aşa de abătut, groaznic şi oribil?
”Tocmai am aflat că am rămas repetent în clasa a patra la Şcoala de Peşti a
Doamnei Somon”, gemu el.
”Ce prost sunt”, bolborosi, în timp ce înota în cerc încercând să decidă ce să facă.
”Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Nu-s în stare de nimic şi nu-s bun de nimic ca peşte
şi probabil că niciodată nu o să fiu mai bun de atât.” Săndel aproape că plângea.
”Ahh”, suspină el, ”Sunt atât de prost încât am uitat că peştii nici nu pot să plângă.
Asta chiar că-i groaznic! Mă simt aşa de vinovat că am rămas repetent. Nu cred că sunt în
stare să le spun mamei şi tatălui meu că fiul lor e un ratat. Le-ar înfunda branhiile. Cred că
cel mai bine ar fi să plec în largul oceanului şi să dispar. Aşa nu vor afla niciodată ce s-a
întâmplat cu mine şi ce dezamăgire le-am produs.”
”Adio, bătrân colţ de mare familiar”, suspină Săndel. Se mai uită o dată în urmă,
peste coadă, şi se îndreptă spre Marele Ocean, unde razele soarelui nu ajung niciodată. Cel
puţin aşa credea el, că se îndrepta în direcţia Marelui Ocean. Navigaţia era una dintre
materiile la care rămăsese repetent. ”Sunt aşa de prost încât nici măcar nu ştiu să plec de
acasă”, gândi posomorât Săndel. Înota prin nişte ape tare ciudate.
Treptat, aripioarele începură să-i obosească şi branhiile aproape că îl dureau. Săndel
nu călătorise niciodată aşa de departe. Dintr-o dată totul se întunecă.
”Hei, cine a stins lumina?” strigă Săndel. ”Ceva nu e în regulă aici”, gâlgâi Săndel
înspăimântat. ”Mă întreb dacă acesta este Marele Ocean”.

18
 Dintr-o dată Săndel se trezi în strânsoarea unei tentacule iscusite, care era puternică
precum oţelul. Îl târî prin apă şi îl aduse la fălcile unei caracatiţe urâte.
”Ah, cina… în sfârşit…!”, spuse caracatiţa, lingându-se pe buze. ”Ce bucăţică
gustoasă! Stai să văd…unde… unde oare am pus muştarul?”
”Chiar că nu vreau să-mi sfârşesc viaţa în fălcile unei caracatiţe flămânde”, spuse
Săndel, înecându-se. ”Trebuie să găsesc rapid o cale de scăpare!”
Între timp caracatiţa începu să-l înmoaie pe Săndel în borcanul cu muştar. Chiar
atunci îi veni şi lui Săndel o idee salvatoare.
”Hei, uită-te într-acolo!” strigă el, ”uite cum trece o clasă întreagă de sardele!”
Caracatiţa fu distrasă de strigătul lui Săndel şi de gândul de a mânca o întreagă clasă de
sardele. Săndel lovi borcanul de muştar cu coada, iar borcanul zbură cât colo şi o lovi pe
caracatiţă în cap.
”Auuu!”, strigă caracatiţa, stropind cu şi mai multă cerneală neagră, ca aceea în
care se pierduse Săndel mai devreme… şi îl scăpă din strânsoare în tulburarea astfel iscată!
Săndel începu să înoate înainte cu toată viteza. Înota aşa de repede, iar cerneala
caracatiţei era aşa de deasă, încât nici nu putea să vadă încotro se îndreaptă.
”Bufff!”Săndel înotase şi se izbise de un uriaş zid gri. Se simţea ameţit, confuz şi
speriat.
”Poate că e un rechin sau un peşte spadă” gândi el. ”Mai bine dispar de aici cât pot de
repede.”
”Scuză-mă”, spuse o voce blândă şi melodioasă. ”Pot să te ajut cu ceva?”
”Vai de mine!” bolborosi Săndel. ”Cine sunteţi? Nu am mai văzut niciodată un peşte
aşa de mare ca dumneavoastră!”
”Ei bine, numele meu este Elena, Balena Cocoşată, aşa că nu sunt chiar un peşte. Iar
eu nu am văzut niciodată o creatură aşa de micuţă ca tine. De fapt, nici nu te văd deloc.
Înoată, te rog, până în dreptul ochilor mei ca să te pot vedea.”
”Pare a fi destul de inofensivă”, gândi Săndel şi înotă până în dreptul unui ochi de-al
ei.
”Eu sunt Săndel, Peştişorul cel Plat”, spuse el timid.
”Şi ce faci aici? Eşti destul de departe de casă”, spuse Elena.
”Mi-e ruşine să vă spun”, spuse Săndel roşind. ”Am înotat departe de casă pentru că
am rămas repetent în clasa a patra la Şcoala de Peşti a Doamnei Somon. Nu sunt bun de

19
nimic ca peşte şi sunt o ruşine pentru părinţii mei, aşa că am decis să plec de capul meu în
largul Marelui Ocean şi să nu mai fiu de ocară părinţilor mei. Dar sunt o catastrofă şi când
vine vorba să înot departe de casă! Nici măcar nu am putut să găsesc Marele Ocean. Şi era
cât pe ce să fiu mâncat de o caracatiţă uriaşă. Aşa că vedţi bine, nu sunt în stare să fac nimic
ca lumea!”
”Stai o clipă. Spui că era cât pe ce să fii mâncat de o caracatiţă?”, întrebă Elena.
”Da, am lovit-o cu borcanul de muştar şi am înotat repede de acolo”, răspunse Săndel.
”Păi atunci tot ai reuşit să faci ceva bine”, spuse Elena.
”Nu m-am gândit la asta, spuse Săndel, ”dar cred că aşa e.
”Nu cred că te-ai împotmolit fiindcă eşti prost sau incapabil să faci ceva bun”,
continuă Elena. ”Ai ales să te învinovăţeşti pentru greşelile tale, în loc să accepţi faptul că
eşti ca toţi ceilalţi, un peşte supus greşelii, care face atât lucruri bune, cât şi rele.”
”Poate”, spuse Săndel, ”dar mie mi se pare că fac mai ales lucruri rele şi că cele mai
multe lucruri le fac prost. Asta nu înseamnă că sunt un peşte prost?”
”Nu există peşti buni şi peşti răi, ” spuse Elena. ”Sunt doar peşti care fac lucruri
bune şi lucruri rele. Toţi peştii sunt formaţi din toate însuşirile şi purtările lor, dintre care
unele sunt bune, iar altele sunt rele. Este imposibil să fii în întregime bun sau în întregime
rău. Chiar dacă eşti pe de-a întregul rău azi, mai mult ca sigur că ai făcut ceva bun în trecut
sau că vei face ceva bun în viitor – şi dacă e aşa, înseamnă că nu eşti rău în întregime.”
”Asta aşa e,” răspunse Săndel gânditor, ”dar mie tot nu-mi place să fac greşeli şi să
dau greş tot timpul sau aproape tot timpul. Cum să mă descurc atunci?”
”Primul pas,” explică Elena, ”este să te accepţi pe tine însuţi în întregime, cu greşeli
şi cu tot restul. Încearcă să nu te învinovăţeşti, indiferent de ceea ce faci.
Al doilea pas este să accepţi responsabilitatea pentru că ai făcut o greşeală sau
pentru că ai făcut un lucru greşit.

Al treilea pas este să încerci să-ţi corectezi greşelile. Iar cel de-al patrulea pas este
este să vezi ce poţi să faci ca să nu mai repeţi aceleaşi greşeli în viitor.”
”Staţi să văd dacă am înţeles,” spuse Săndel. ”Voi folosi ca exemplu faptul că am
rămas repetent în clasa a patra. În primul rând, mă accept pe mine însumi şi nu-mi mai spun
să sunt prost sau că nu sunt în stare de nimic bun. În al doilea rând, accept că sunt
responsabil că am rămas repetent. În al treilea rând, voi învăţa mai mult, ca să trec clasa

20
anul viitor. Şi în al patrulea rând, voi continua să învăţ mai mult, să nu rămân repetent din
nou.”
”Uaaau,” spuse Săndel încântat, ”dacă încep să gândesc astfel despre mine însumi,
dacă mă accept pe mine însumi indiferent de ce se întâmplă şi dacă învăţ mult de tot, atunci
poate că pot să devin într-adevăr un peştişor mai bun!”
”Fii atent,” îl opri Elena. ”A te considera complet bun este la fel de nepotrivit ca a te
considera în întregime rău. Tu continui să îţi măsori valoarea ca peşte pornind de la felul în
care te comporţi şi felul în care reuşeşti în ceea ce faci. Ţi-ar fi mai bine dacă ţi-ai judeca
faptele şi însuşirile separat de felul în care te judecipe tine ca peşte, în loc să te condamni pe
tine însuţi ca întreg, deoarece asta e deja  un lucru prea greu pentru un peştişor micuţ ca
tine.”
”Cred că am înţeles acum,” spuse Săndel. ”E mai bine să mă accept pe mine însumi
întotdeauna şi să îmi judec doar faptele. În acest fel, pot să învăţ din greşelile mele şi să nu
mă mai fac să mă simt aşa de nefericit tot timpul.”
”Exact!” exclamă Elena. ”Vezi – poţi să gândeşti bine atunci când eşti atent. Acum
nu crezi că e timpul să te întorci acasă la famila ta?”
”Cred că da,” spuse Săndel. ”Acum că îmi dau seama că nu sunt chiar aşa de prost şi
nepriceput, chiar dacă am rămas repetent în clasa a patra, nu mai îmi e aşa greu să dau
ochii cu ei. Mulţumesc pentru ajutor, doamnă Elena. mi-ar fi de mare folos dacă mi-aţi arăta
direcţia cea bună”.
”Cred că Satul Peştişorilor Plaţi este în direcţia aceea,” răspunse Elena, arătându-i
drumul cu coada. ”Îţi doresc o călătorie bună până acasă!”
Pe măsură ce Săndel se îndrepta înotând spre casă, o auzea pe Elena cântând în
depărtare. ”Elena mi-a arătat calea cea bună în mai multe privinţe!”, gândi el fericit. ”Sunt
aşa de bucuros că mi-am dat seama că nu există peşti buni sau peşti răi – ci doar peşti pur şi
simplu. Iar eu sunt mândru să fiu unul dintre ei!”

Anexa 5

21
 Completaţi tabelul de mai jos făcând referire la povestea Săndel, peştişorul cel plat
Gândurile personajului Emoţiile trăite Comportamente

15 minute

Sintetizaţi cei patru paşi pe care i-a învăţat peştişorul pentru a-şi depăşi greşelile:

Anexa 6
“Acceptă sau schimbă”
1. Nasul 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10

22
2. Îalţimea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
3. Greutatea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
4. Culoarea pielii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
5. Notele 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
6. Atitudinea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
7. Relaţia cu prietenii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
8. Relaţia cu părinţii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
9. Culoarea părului 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
10. Hainele 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
11. Vârsta 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
12. Relaţia cu prof. 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10

Anexa 6
“Acceptă sau schimbă”
13. Nasul 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
14. Îalţimea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
15. Greutatea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
16. Culoarea pielii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
17. Notele 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
18. Atitudinea 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
19. Relaţia cu prietenii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
20. Relaţia cu părinţii 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
21. Culoarea părului 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
22. Hainele 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
23. Vârsta 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10
24. Relaţia cu prof. 1___2___3___4___5___6___7___8___9___10

Anexa 7

23
 Mierla Mirela învaţă cum să nu se necăjească
Doamna Mierlă ciripea necăjită de una singură, în timp ce stătea aşezată pe cuibul
ei, încălzindu-şi ouăle. Era foarte mândră mai ales de două dintre ele, fiindcă erau lucioase,
frumoase la privit şi minunate de şezut pe ele. Al treilea ou era chiar obişnuit – mic, uşor
asimetric şi arătând de-a dreptul banal. Doamna Mierlă abia dacă băgă de seamă că era şi
el pe acolo.

Într-o bună zi, puii Doamnei Mierle ieşiră din ouă. Din ouăle mari ieşiră doi fii
splendizi, pe care îi numi Tiberiu şi Claudiu, iar din oul mic ieşi o fiică ştearsă, pe care o
numi Mirela.
”Doi din trei! Nu-i rău.”, ciripi Doamna Mierlă bucuroasă.
Apoi, ea îşi petrecu tot timpul şi energia învăţându-i pe copiii ei toate cele necesare
pentru a supravieţui în lume. I-a învăţat cum se construieşte un cuib, cum se culeg seminţele
de floarea soarelui, cum să îşi ia zborul, cum să aterizeze fără să îşi deranjeze penele, cum să
sâcâie pisicile, regulile de bază ale curăţeniei pentru o mierlă şi multe altele.
”Vai, dar ce repede învăţaţi voi doi,” ciripi Doamna Mierlă mândră către fiii ei. Tu
va trebui să munceşti mult mai mult, Mirela, dacă vrei să ţii pasul cu fraţii tăi. ”
”Eu sunt întotdeauna la distanţă de o pană în spatele fraţilor mei” suspină Mirela.
”Şi ei îmi fac viaţa şi mai grea prin faptul că se fac tovarăşi şi râd împreună de mine. Când
mama mă dojeneşte, iar Tiberiu şi Claudiu îşi bat joc de mine, devin aşa de furioasă şi sunt
aşa de tristă pentru că nu reuşesc să învăţ ca ei, încât lucrurile îmi ies şi mai rău!”
”Tu eşti singura mierlă din câte cunosc, care cântă fals”, se plânse Doamna Mierlă .
”Nu ştiu ce să mă fac cu tine!”  ”Mirela nu ştie să cânte! Mirela nu ştie să cânte!” ciripiră
Tiberiu şi Claudiu. Iar Mirela se simţi pe zi ce trece tot mai abătută.
”Chiar că o să devin o mierlă foarte proastă! Iar mama, Tiberiu şi Claudiu se poartă
cu mine aşa de urât! Dar dacă le vorbesc despre asta, nu fac decât să râdă de mine şi să mă

24
critice în continuare”, suspină Mirela. ”Iar supărarea mea mă împiedică tot mai mult să-mi
îndeplinesc îndatoririle de mierlă.”
Într-o seară, în loc să îşi facă temele (adică să caute prin împrejurimi mâncare pentru
păsări), Mirela stătea într-un arţar amărâtă.
”Ce nefericire să fiu o mierlă neîndemânatică şi care cântă fals! Niciodată nu o să fiu
mai bună de atât, iar familia mea nu o să mă iubească şi nu o să mă aprecieze niciodată. Ar
fi poate mai bine să mă las mâncată de o pisică…” ciripi Mirela cutremurată.
”Ce cântec ciudat cânţi! Pe ăsta nu l-am auzit până acum,” ciripi o voce de pe o
creangă din spatele său. ”Crezi că va deveni un şlagăr?”
Mirela se uită în sus şi văzu o vrabie pătată cu ochi strălucitori. ”Cred că glumeşti!”,
răspunse Mirela. ”Nimic din ceea ce fac eu vreodată nu reuşeşte. Parcă nu aş fi bună de
nimic.”
”Păcat că vorbeşti aşa!” spuse vrabia. ”Mie nu mi se pare că arăţi aşa rău, chiar şi
pentru o mierlă.”
”Spui asta fiindcă nu mă cunoşti!” suspină Mirela. ”Nimeni din cei care mă cunosc
nu mă place- nici măcar propria famile!”
”Păi mie mi se pare că eşti prea severă cu tine însăţi. Asta nu te ajută cu nimic să
devii o mierlă mai bună” spuse vrabia. ”Pun pariu că ai o mulţime de sentimente neplăcute,
care fac ca îndeplinirea sarcinilor tale de mierlă să fie şi mai grea- e dificil să gândeşti clar
atunci când eşti încărcată cu emoţii negative.”
”Ai dreptate!”ciripi Mirela. ”E greu să zbori în înaltul cerului când te simţi pe
pământ. Însă ce aş putea să fac?”
”În primul rând este important să înţelegi de unde îţi vin acele sentimente dureroase.
Doar după aceea putem încerca să le îndepărtăm. Urmează-mă…”, spuse vrabia, înălţându-
se spre cereul peste care cobora înserarea. ”Vreau să te prezint unor păsări care pot să te
ajute să descoperi de unde vin acele sentimente.”
Mierla zbură după vrabie până la un vişin şi se aşeză pe o creangă lângă ea.
”Cine este el?” întrebă mierla arătând cu aripa înspre o pasăre care stătea în vişinul
învecinat.
”Acela este Baronul de Gaiţă Albastră. Ascultă ce are de spus despre asta,” zise
vrabia.
”Nu mai suport!” se văita Baronul de Gaiţă Albastră. ”Păsările acelea nu ar trebui să mă

25
trateze aşa! Ar trebui să mă respecte pentru faptul că sunt un domn atât de stilat. Ar trebui
pedepsite pentru că se poartă urât cu mine. Cred că o să mă duc şi o să le mănânc un ou”,
şuieră Baronul, lingându-se pe cioc. ”O să-i învăţ eu minte să se mai pună cu mine”, mormăi
el în timp ce îşi luă zborul.
”Ce crezi că simţea baronul?” întrebă vrabia.
”Voebea exact ca mine atunci când sunt furioasă”, ciripi Mierla. ”Pun pariu că era
furios.”
”Acum ascultă-l pe tipul acela care este sub noi, pe pământ. ”El e Gelu, Porumbelul
plângăcios”, spuse Vrabia.
”Săracul de mine”, suspină Gelu ”Nu sunt în stare să fac nimic ca lumea. Pur şi
simplu nu sunt bun de nimic şi niciodată nu o să fiu mai bun de atât. Sunt un porumbel prost
şi nepriceput şi nu văd cale de ieşire din asta” Gelu continua să şadă şi să gângurească doar
pentru sine.
”Arată exact ca mine atunci când mă simt deprimată”, spuse Mirela.
Vrabia zise în continuare „încă o pasăre să mai vezi şi după aceea o
să îţi pun o întrebare foarte importantă,”
O duse pe Mirela într-o grădină cu flori minunată şi îi arătă o lalea.
„Dacă te uiţi de aproape, o vei vedea pe prietena mea Hortensia, Pasărea
Cântătoare. Ascultă cu atenţie ce are de zis.”
Hortensia sărea nervoasă dintr-o floare în alta, fără să se aşeze
deloc ca să se odihnească. Din când în când se oprea în faţa unei flori
pentru a-i sorbi nectarul, bătând din aripi atât de rapid încât Mirela nici nu
le vedea mişcându-se.
„Vai de mine…” spuse Hortensia grăbită, „şi dacă este o pisică în
spatele acelei tufe de trandafiri, gata să sară pe mine? Sau dacă florile
rămân fără nectar şi eu rămân fără mâncare? O, Doamne! O, Doamne! O,
Doamne! Lucruri groaznice ne pândesc de pretutindeni!”
„Ei, bine” spuse Mirela1 „Eu măcar nu sunt aşa de rău ca Hortensia,
dar şi ea spune lucruri pe care mi le spun mie însămi atunci când sunt
speriată şi nervoasă.”
„Acum înţelegi de unde vin toate sentimentele tale?” întrebă vrabia.

26
 „Cred că atunci când gândesc într-un anumit fel şi îmi spun anumite
lucruri mie însămi, îmi creez prin asta acele sentimente” răspunse Mirela.
„Până la urmă, eşti destul de deşteaptă chiar şi pentru o mierlă,”
zise vrabia.
„Dar cum să îmi schimb sentimentele atunci când acestea stau în
calea dorinţelor mele?” îhtrebă Mirela.
„Dacă îţi creezi aceste sentimente gândind într-un anumit fel, ce
crezi tu că ai putea face ca să le schimbi?”, întrebă vrabia.
„Păi…” zise Mirela. „… Ştiu! Aş putea să îmi spun alte lucruri mie
însămi, ca să mă simt altfel.”
„Aşa este”, răspunse vrabia. „Ca să îţi schimbi furia în simplă
enervare, ai putea să!îţi schimbi pretenţiile faţă de soartă şi faţă de cei din
jur (exemplu de pretentie: „aşa trebuie să fie!”) în preferinţe (exemplu de
preferinta: „aşa mi-ar plăcea mie să se intample”).
„Da – în loc să spun că Tiberiu şi Claudiu nu ar trebui să râdă de
mine, aş putea să îmi spun că mi-aş dori că ei să înceteze, dar că pot să
suport atunci când aceştia mă sâcâie.” 
„Şi,” continuă vrabia, „ ca să îţi schimbi deprimarea în tristeţe, poţi
să îţi schimbi atitudinea faţă de tine însăţi, încetând să te auto-
învinovăţeşti şi învăţând să te accepţi aşa cum eşti şi să îţi judeci mai bine
însuşirile şi comportamentele.”
„Deci, în loc să spun că nu sunt bună de nimic fiindcă nu pot să zbor
sau să cânt la fel de bine ca Tiberiu şi Claudiu, aş putea să mă accept pe
mine însămi indiferent de felul în care mă descurc şi să muncesc mai mult
că să devin şi mai bună!”, exclamă Mirela.
„Mai mult, dacă vrei să îţi transformi frica în simplă preocupare, încearcă să te
gândeşti doar la prezent şi nu te gândi mereu că ceva foarte rău se va întâmpla în viitor,”
continuă vrabia.
”Ce bine!” strigă Mirela, ”Cred că am învăţat ceva foarte important. Când am un
sentiment care mă doare, pot să caut gândul dăunător care l-a provocat şi pot să îl schimb
într-un gând care să mă ajute. De acum în colo nu trebuie să-mi las sentimentele să mă
necăjească. Până la urmă, poate nici nu sunt atât de proastă precum credeam!”

27
 ”Iar pe măsură ce înveţi să te necăjeşti pe tine însăţi mai puţin”, zise vrabia, ”îţi vei
da seama că poţi să te gândeşti mai clar la cum ai putea să rezolvi alte probleme şi la cum să
îţi îndeplineşti mai bine datoria de mierlă.”
”Aşa că, deşi penele mele nu vor fi niciodată la fel de roşii precum cele ale fraţilor
mei, iar ciripitul meu nu va fi niciodată la fel de încântător, şi chiar dacă mama s-ar putea să
nu mă aprecieze niciodată la fel de mult ca pe ei, nu trebuie să fiu nefericită, mai ales că eu
am ceva ce ei nu au. Căci eu am acum cunoştinţele necesare pentru a crea sentimente mai
bune şi ştiu cum să îmi rezolv problemele, iar prin asta pot, într-adevăr, să fiu la înălţime! Îţi
mulţumesc, vrabie!”
Vrabia începuse deja să caşte somnoroasă, deoarece noaptea se aşternuse încet peste
grădină, ca o pătură groasă şi întunecoasă. Mierla începu să cânte încetişor.
”Voi reuşi să transform viaţa în ceva mai bun, indiferent ce se va întâmpla”, decise
Mirela, în timp ce zbura liniştită spre casă.

28
 Anexa 8
Identificaţi următoarele aspecte în povestea Mierla Mirela învaţă cum
să nu se necăjească
GÂNDURI EMOŢII COMPORTAMENTE

29
 Anexa 9
Găseşte pe cineva care.....

A vizitat un stat A citit o carte Bea zilnic ceai Are o soră şi un A venit la
European de plăcere în frate şcoală azi cu
ultima lună temele nefăcute

A văzut un film Nu mănâncă A fost la mare Cântă la un Nu ştie să

de groază în dulciuri vara trecută instrument înoate

30
weekend

Nu iubeşte A fost muşcat A luat o notă Nu are internet Are un animal

piscile de un câine mică săptămâna acasă de companie
aceasta

Iubeşte A fost la A călătorit cu A pierdut ceva Vorbeşte două

anotimpul iarna cinematograf trenul în ultima limbi străine
recent lună

E născut în luna Cântă la duş Ştie să patineze Vorbeşte Nu are fraţi

mai frumos cu toţi
colegii

Anexa 10

Veverițele Mașa, Dașa și Sașa

Veverițele Mașa, Dașa și Sașa trăiau odinioară în Marile Păduri, împărțind o

locuință într-un copac bătrân și trainic. În fiecare toamnă, cozile lor deveneau mai stufoase
și blănițele lor tot mai stufoase: atunci știau ca a sosit momentul să pornească țopăind prin

31
Marile Păduri, în căutare de alune pe care să le mănânce în timpul iernii celei grele. Cum nu
era destul loc în căsuța lor ca să încapă toate proviziile pe care le adunau, ascundeau mare
parte din alune într-o scorbură de copac de pe cealaltă parte a pajiștii. Scorbura părea
pustie și nelocuită, așa că era un depozit excelent pentru proviziile adunate.
Într-o zi friguroasă de iarnă, Veverițele Mașa, Dașa și Sașa se treziră flămânde, cu
lumina soarelui palidă ca o lămâie, pătrunzând în cămăruța lor. Se dezmeticiră bine, căscară
și se strecurară din căminul lor cald în frigul necruțător al dimineții.”Mi-e atât de foame,
încât aș fi în stare să mănânc un copac întreg, plin de alune”, spuse Mașa, plescănind
demonstrativ.
”Mie imi e atât de foame încât aș mânca un cal”, spuse și Dașa, țopăind de ici colo.
”Nu vorbii prostii: veverițele nu ar mânca niciodată un cal, doar suntem
vegetariene”, spuse imediat Sașa. ”Și mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici,
gândindu-ne la ce am putea mânca.”, continuă ea. ”Hai să ne mișcăm!”
Acestea fiind spuse, Mașa, Dașa și Sașa porniră de-a lungul pajiștii înzăpezite înspre
copacul lor cu hrană. Ajungând ele cam la jumatatea drumului, se opriră îngrozite de o
priveliște teribilă: niciodată nu le mai fusese dat să vadă așa ceva – atât de uriaș, de
groaznic, de amenințător… Își dădură seama că drumul le era blocat de cel mai mare perete
de zăpadă pe care l-au văzut vreodată: părea ca ajunge până în cer, fără început și cu
siguranță fără de capăt. Problema cea mai mare era, firește, că partea cealaltă a zidului le
părea de neatins.
Și ce credeți că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele?O să
vă dau un indiciu: au avut fiecare o reacție diferită si, prin urmare, fiecare a făcut altceva.
Mașa era deja furioasă. Se gândea: ”Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în fața
ochilor! Nu ar trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obțin ceea ce
doresc. TREBUIE să ajung la alunele acelea” Le merit și ar trebui să le am. Orcine a pus
zidul ăsta aici, în calea mea ar trebui să fie distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiștea
noastră dacă fiecare face după cum îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!”
În timp ce Mașa gândea astfel, se tot învârtea în cerc, până ce ameții, apoi începu să
lovească peretele cu lăbuțele și cu capul provocându-și ditamai durerea de cap.
Dașa se deprimă, gândind: ”Este groaznic și oribil că peretele ăsta a apărut aici. E
cea mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla. Nu o să mai ajung niciodată la
alunele acelea. Adică… Ce spun eu, probabil ca nu voi mai ajunge vreodată să mănânc.

32
Peretele va rămâne aici pentru todeauna, eu voi muri de foame și totul este din vina mea,. Ce
prostie din partea mea să ascund alunele de partea cealaltă a pajiștii! Ar fi trebuit să îmi dau
seama că așa ceva o să se întâmple!”
Dașa era așa de supărată pe ea însăși încât se așeză în zăpadă în fața peretelui,
plângând și smiorcăindu-se: ”Nu-s bună de nimic! Chiar că nu-s bună de nimic!”
Sașa începu să își spună: ”Hmmm. Un perete, cât de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie
aici, pentru că îmi e foame și aș vrea să mănânc niște alune, dar la urma urmei e deja aici și
nu văd de ce nu ar trebui să fie aici doar pentru că mie nu îmi place. E un ghinion și nu-mi
convine să am peretele ăsta între mine și alune, dar bosumflându-mă din cauza asta nu îl voi
face să dispară și cred ca treburile ar putea sta și mai prost, de fapt.”
Astfel, Sașa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpățâneze
în dorința ei ca acesta să dispară, cum făcuse Mașa sau să facă din prezența lui o catastrofă,
după cum reacționase Dașa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Mașa, de
la lovitura dată în zid, nici cu degerături ca Dașa, din cauza șezutului în zăpadă. Era singura
în stare să se gândească la ceea ce ar fi de făcut în situația dată. Cîte soluții ai putea să
găsești pentru problema dată?
1. Să aștepți până ce soarele va topi zăpada.
2. Să sapi o groapă pe sub perete.
3. Să sapi o gaură prin perete.
4. Sa te cațeri de cealaltă parte a peretelui.
5. Să încerci să ocolești peretele.
6. Să cauți alune altundeva.
7. Să te întorci acasă să verifici dacă nu au mai rămas ceva resturi de mâncare
pe acolo.
8. Să te muți în regiuni mai însorite, fără zăpadă.
9. Să faci un foc pentru a topi peretele de zăpadă.
10. Să începi să mănanci zăpadă.
11. Să adormi la loc, ca să vezi dacă totul nu e doar un vis.
12. Să chemi alte veverițe să te ajute să sapi o gaură în perete.
Atunci Sașa le vorbi Mașei și Dașei: ”Continuând în felul acesta, nu faceți decât să
înrăutățiți situația! Nu vedeți că furia sau supărarea vă împiedică să găsiți o soluție la
problemă?! Terminați și ajutați-mă la săpat!”

33
 Așadar, Mașa nu a mai lovit peretele și Dașa s-a oprit din plâns și cu toate au început
să sape în zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chițcăiau un cântec de lucru al veverițelor și
aproape începea să le facă plăcere munca aceasta. Mașa uită de furia ei, Dașa uită de
supărare și Sașa rămase cu mintea trează și gata pentru a găsi soluția cea mai potrivită. Nu
peste mult timp erau deja de partea cealaltă a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde
ascunseseră alunele.
”Poate că totuși nu vom muri de foame astăzi”, spuse Dașa.
”Da, dar sper să învățați o lecție din întâmplarea asta”,  zise la rândul ei Sașa.
”Pentru veverițe furioase sau care se supără, nici alune nu se scutură! Așa că dacă
vreți de mâncare, stați calme și fiți raționale!”
15 minute

Anexa 11

Muncă pe grupe
Referindu-vă la povestea Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa completaţi tabelul următor
Veveriţa Gânduri Emoţii Comportamente

34
Maşa

Daşa

Saşa

35