Sunteți pe pagina 1din 2

Ciocârlia

după Ion Agârbiceanu

La începutul lui martie, zăpada se topi sub adierile vântului . Iarba se grabi să-și arate
acele verzi și fragede. Într-o seară, iarna dădu drumul zăpezilor și dimineața era alb cat bătea
ochiul.
Oamenii nu se înspaimantaseră de toanele iernii. Ei începuseră să iasă cu plugurile .
- N-am apucat să ar primăvara fără să aud ciocârlia.
- Vom auzi-o, n-avea grija! Să se ivească numai soarele. Ea ce așteaptă?
N-a durat mult până când soarele s-a ivit strălucitor de proaspețime ,de tinerețe și se
înalță biruitor în seninătatea cerului.Vântul cald de la miazăzi,cu mireasmă de verdeață a
umplut lumea,fugărind norii.
Ionaș se grăbise să iasă cu oile la păscut .Deodată ciuli urechile și un zâmbet larg îi
inundă întreaga față.
- Ciocârlia ! Bădiță, ai auzit?
- Unde, măi Ionaș?
- Uite-o pe una! Ba sunt trei!Ba, patru!
Ionaș nu mai știa după care să privească.
- Ține-te numai după una,dacă vrei să o vezi până o înghite văzduhul.De acum
primăvara rămâne.
Ionaș își adună turma și o mână într-o parte a luncii,unde mai erau și alți copii cu oile.
-Eu am văzut ciocârlia de aproape astă-iarnă la noi în șură.
Un băiat din clasa a III-a ,vecin cu Ionaș ,zise:
- Le-am văzut și eu astă- iarnă. Dar nu acelea-s ciocârliilr care cântă.
- Cum nu? Nu-s ciocârlii ?
- Așa le zicem, dar acestea care cântă sunt mai mici și-s păsări călătoare.
Erau vreo opt copii, din care trei umblau la școală. Se aproprie de ei un fecioraș de vreo
patrusprezece ani. Îl cheama Vasilică. Știa multe povești. Copiii se adunară în jurul lui
Vasilică , iar el, dregându-și glasul, a-nceput să le spună o poveste despre ciocârlie și cântecul
ei.