Sunteți pe pagina 1din 16

Dezvoltarea aptitudinilor matematice la elevi

Puterea de abstractizare, capacitatea de generalizare, imaginaţie spaţială,


posibilitatea formulării concluziilor în lanţ, uşurinţa operării cu simboluri, legarea
cunoştinţelor matematice de fenomenele vieţii.
Gândirea matematică se manifestă prin faptul că elevul este bun la matematică, sub
toate aspectele: pricepe repede, reţine uşor, reproduce teoremele învăţate, rezolvă singur
marea majoritate a problemelor care i se propun şi are iniţiativă de studiu şi creatoare.
Următoarea listă ar contribui la sistematizarea acestor componente, prin educarea
lor conştientă, atât prin activităţi curente, cât şi prin unele speciale:

A. ÎNŢELEGERE
a) Forme sau formulări echivalente pentru unele cunoştinţe acumulate. Se
utilizează cerinţa ca elevii să formuleze cu propriile cuvinte unele definiţii, să treacă în
forme echivalente P → Q ⇔ nonQ → nonP enunţarea unor teoreme, să schimbe natura
limbajului folosit (natural, simbolic, formule). Exemplificare: să se exprime vectorial şi prin
numere complexe proprietatea de înjumătăţire a diagonalelor unui paralelogram.

b) Contraexemple pentru noţiuni cunoscute. După însuşirea unei noţiuni elevii sunt
adesea tentaţi să extindă şi asupra altora proprietăţile celei iniţiale. Înţelegerea presupune
şi delimitarea de celelalte asemănătoare. Exemplificare: cu formula lui Heron aria unui
triunghi este dată de S 3 = p ( p − a )( p − b )( p − c ) ; este posibilă o formulă analogă pentru un
patrulater: S 4 = p( p − a )( p − b )( p − c )( p − d ) ?

c) Exemple pentru noţiuni noi. Profesorul ilustrează el însuşi definiţiile nou


introduse. Pentru testarea şi antrenarea puterii de înţelegere este util câteodată să lăsăm
ca elevii să găsească chiar de la început exemplele corespunzătoare. Exemplificare: se poate
utiliza ca o altă funcţie trigonometrică raportul dintre lungimea coardei corespunzătoare
α
unui arc (unghi la centru) şi lungimea razei; notând cu cd această funcţie, faceţi tabelul de
valori pentru unghiuri remarcabile.

B. CUNOŞTINŢE
a) Întindere (cantitate, număr de definiţii, proprietăţi, teoreme de la o temă
dată). Se constată în învăţarea matematicii o risipă de timp: calculul aritmetic elementar
ocupă 4 ani, cunoştinţele de geometrie (noţiuni, formule, teoreme) se predau de 2-3 ori.
Desigur că în acest sistem conciclic-spirală, respectarea particularităţilor de vârstă solicită
unele reluări şi completări. În mod practic, aplicaţiile, solicită strângerea la un loc a mai
multor proprietăţi învăţate separat. Posibilitatea pe care o au elevii să-şi adune la un loc
cunoştinţele organizate în jurul unei idei (noţiuni, figuri), acţiune care semnifică un început
de organizare, de structurare, este o componentă importantă a gândirii matematice, chiar
dacă pare a fi vorba doar de aspecte cantitative. Exemplificare: funcţii trigonometrice
perechi; definiţii, proprietăţi, legături.
b) Profunzime (şiruri de implicaţii formate din leme, teoreme, corolare, aplicaţii,
generalizări, particularizări). Structurarea acestor cunoştinţe este determinată şi de modul
logic în care decurg unele din altele (lemă – teoremă – corolar). Reţinerea unor astfel de
lanţuri este un indicator de învăţare conştientă. În verificarea acestei componente nu
primează reproducerea demonstraţiilor respective, nefiind nici excluse. Exemplificare: ce
formule, relaţii, definiţii se utilizează pentru a se ajunge la formula medianei într-un
2( b 2 + c 2 ) − a 2
triunghi: ma2 = ?
4

c) Calitatea (asociaţiile provocate de o noţiune, teoremă, metodă). În rezolvarea


problemelor care nu au algoritmi tipici de rezolvare, greutatea constă în a veni ideea, după
care, restul este tehnică. Ideea apare după criterii eterogene din asociaţii variate: o
problemă cu text asemănător, o figură, o expresie sau o formulă. Diversitatea aplicaţiilor
propuse şi rezolvate la o anumită temă, este de natură să creeze un climat favorabil
apariţiilor asociaţiilor. Exemplificare: se dă un triunghi în care se duce o înălţime şi o
mediană; ce relaţii vă sugerează figura?

C. APLICAREA
a) Tehnică de calcul. Calculul este o formă de activitate abstractă specifică
matematicii. În funcţie de clasă, pretenţiile sunt diferite începând cu calculul aritmetic şi
terminând cu optimizarea modului de rezolvare a unei integrale. Se pot antrena şi verifica
viteza de efectuare, nivelul de corectitudine, varianta de optimizare, posibilitatea efectuării
unor calcule orale ş.a. Din punct de vedere educativ, ducerea la bun sfârşit a unui calcul, fie
el şi de rutină, pune în valoare calităţi ca: perseverenţa, puterea de concentrare, ordinea ş.a.
Exemplificare: să se aducă la forma cea mai simplă expresia:
sin( 900 − α ) tg1320 sin900 cos3120
E= .
cos(1800 + α ) sin2220 ctg480 cos1800

b) Tehnică matematică (raţionamente tipice, metode generale, procedee tehnice).


Metodele generale, raţionamentele tipice, algoritmii sau chiar unele metode de demonstraţie
ca inducţia matematică, fac parte din tehnică, prin care o intuiţie corectă este formalizată
şi ridicată la rangul de adevăr demonstrat, adică teoremă. Elevii învaţă, mai ales prin
repetarea unor situaţii, că există unele metode ca reducerea la absurd, altele specifice
geometriei, algebrei sau analizei, uneori atragându-li-se atenţia asupra metodei, nu numai
asupra rezultatului demonstrat. Acest fapt (atenţia, conştientizarea metodei) ţine de o
formă superioară de recepţionare a matematice. Exemplificare: să se arate că valoarea
sin 4 α + cos 4 α − 1
expresiei nu depinde de α : E= .
sin 6 α + cos 6 α − 1
c) Aplicaţii combinate (din capitole sau ramuri diferite, metode speciale, artificii).
Această componentă a gândirii matematice face legătura cu calităţile matematice dosebite.
Rezolvarea problemelor prin mai multe metode vizează antrenarea acestei capacităţi.
Exemplificare: să se demonstreze că dacă la paralelogramul ABCD se construiesc
triunghiurile echilaterale ∆ACE şi ∆BDF, atunci EF este perpendiculară pe două laturi ale
paralelogramului; precizaţi textul şi studiaţi cazurile.

D. APTITUDINI DEOSEBITE
a) Puterea de analiză şi generalizare (cercetarea problemelor incorecte, cu date
contradictorii, suplimentare, insuficiente, discuţii de cazuri particulare, generalizare).
Analiza unei probleme se face în mod curent încă din şcoala elementară (înţelegerea, planul
de rezolvare, discuţia şi interpretarea rezultatelor). Cercetarea problemelor, generalizarea
textului, particularizarea lui, variante, trecerea de la geometria plană la cea în spaţiu,
reprezintă operaţii accesibile elevilor dotaţi. Această activitate este facilitată de faptul că
textul de bază este dat, iar efortul elevului constă în prelucrarea sa. Exemplificare: ce fel
de funcţie este suma a două funcţii periodice? Precizaţi enunţul.

b) Imaginaţie (realizarea de probleme pe o temă dată). Realizarea unei probleme


pe o temă dată este pasul următor în care se dă doar ideea şi se cere materializarea ei.
Variantă: se dă ipoteza, iar elevul trebuie să găsească concluzia cea mai potrivită; se dă o
anumită cerinţă, iar elevul trebuie să ataşeze, printr-o analiză retrospectivă, una din
2
 sinA − sinB 
ipotezele posibile. Exemplificare: se dă relaţia:   = 1 ; se cere ….
 sinB − sinC 

c) Creativitate (realizarea de probleme cu grad mai mare de originalitate, fără o


comandă explicită; sau de note şi articole). Creativitatea matematică este greu de definit
deoarece nu intră în măsurile comune; printre altele ar putea presupune: realizarea unor
probleme, note, lucrări personale care să exprime microcercetări matematice.
Exemplificare: se solicită expunerea unui rezultat personal din trigonometrie (dacă acesta
există).

⇒ Gândirea matematică vizează atât calităţi ce pot fi dezvoltate, cât şi


informaţie.
ETAPELE PROIECTĂRII DIDACTICE

I. CE VOI FACE?

Precizarea obiectivelor educaţionale ale activităţii didactice pe care intenţionaţi s-o

realizaţi:

Stabiliţi precis ce va şti sau ce va şti să facă elevul la sfârşitul activităţii. Verificaţi

dacă ceea ce aţi stabilit este ceea ce trebuie realizat în raport cu programa de învăţământ.

Verificaţi dacă obiectivele stabilite sunt realizabile în timpul de care dispuneţi.

II. CU CE VOI FACE?

Analiza resurselor educaţionale de care dispuneţi pentru a realiza obiectivele

stabilite:

Stabiliţi conţinutul activităţii. Analizaţi calitatea materialului uman, dezvoltarea

fizică şi psihică a elevilor, particularităţile individuale, motivaţia învăţării. Analizaţi

mijloacele şi materialele de care dispuneţi. Alegeţi metodele didactice potrivite. Alegeţi sau

confecţionaţi materialele didactice necesare.

III. CUM VOI FACE?

Elaborarea strategiei educaţionale potrivite pentru realizarea obiectivelor stabilite:

Selectaţi mijloacele de instruire de care ceţi avea nevoie. Combinaţi metodele,

materialele şi mijloacele astfel încât să amplificaţi eficacitatea lor didactică. Imaginaţi şi

scrieţi în detaliu scenariul activităţii pe care o veţi desfăşura.

IV. CUM VOI ŞTI DACĂ S-A REALIZAT CEEA CE TREBUIA?

Evaluarea pe baza unei metodologii a eficienţei activităţii pe care o veţi realiza:

Elaboraţi un sistem de metode şi tehnici de evaluare adecvate obiectivelor stabilite.


PRECIZAREA OBIECTIVELOR EDUCAŢIONALE

Procesului de învăţământ îi este caracteristică intenţionalitatea, orientarea spre


realizarea unor obiective, spre producerea unor schimbări şi transformări care să poată fi
controlate şi dirijate.
Structurarea, conştientizarea şi ierarhizarea unor obiective generale şi specifice,
adaptate particularităţilor de vârstă ale elevilor, conţinutului cunoştinţelor şi pregătirea
ştiinţifică şi metodică a profesorilor – condiţie pentru reuşita predării matematicii.
OBIECTIV = intenţie comunicată printr-o declaraţie ce descrie modificările pe
def

care dorim să le provocăm elevului.

OBIECTIVE GENERALE:
1) Trezirea interesului pentru studiul matematicii.
2) Înţelegerea noţiunilor, formarea priceperilor şi deprinderilor de bază, necesare
vieţii profesionale şi sociale.
3) Stimularea creativităţii în vederea deducerii unor noi rezultate pe baza celor
învăţate.
4) Integrarea matematicii în existenţa elevului, înţelegerea modului în care
matematica contribuie, prin modele matematice elaborate, la rezolvarea unor probleme
concrete din mediul socio-economic.
5) Asimilarea particularităţilor gândirii matematice (precizie, laconism, logică) şi
utilizarea lor în activitatea practică.

OBIECTIVE SPECIFICE:
1) Formarea unei gândiri matematice exprimată printr-un comportament matematic
adecvat.
2) Formarea unei motivaţii intrinseci în studiul matematicii.
3) Determinarea unor comportamente practice orientate spre folosirea activă a
cunoştinţelor matematice.

OBIECTIVE COMPORTAMENTALE:
D.p.v. al dezvoltării intelectuale, învăţarea matematicii exersează judecata, îl
ajută pe elev să distingă adevărul ştiinţific de neadevăr, să-l demonstreze; antrenează
organizarea logică a gândirii, ordonarea ideilor, recunoaşterea ipotezelor şi a consecinţelor;
îl învaţă pe elev să distingă diversele aspecte ale unei situaţii, să degajeze esenţialul de
neesenţial, formează capacităţile atenţiei, antrenează memoria logică, exersează analiza şi
sinteza; favorizează dezvoltarea imaginaţiei creatoare, îl ajută să-şi formeze simţ critic
constructiv, îi formează spiritul ştiinţific exprimat prin obiectivitate, precizie, gustul
cercetării.
D.p.v. estetic, trezeşte gustul faţă de frumuseţea matematicii, exprimată prin
relaţii, formule, figuri, demonstraţii, cultivă unele calităţi ale exprimării gândirii, cum ar fi
claritatea, ordinea, conciziunea, eleganţa; îl face pe elev capabil să recunoască şi să
aprecieze legătura formală a creaţiei artistice relevată în echilibrul arhitectural, compoziţia
artelor plastice, ritmuri şi structuri muzicale.
D.p.v. al dezvoltării morale, matematica formează gustul pentru adevăr,
obiectivitate şi echitate, creează nevoia de rigoare, discernământ şi probarea ipotezelor,
creează nevoia de a cunoaşte, de a înţelege, formează deprinderi de cercetare şi
investigare, stimulează voinţa de a duce la capăt un lucru început. Ea preîntâmpină adoptarea
unei atitudini nemotivate şi întâmplătoare.

Fiecare comportament matematic implică un anumit nivel de cunoştinţe de la care se


porneşte. De aceea, obiectivul cel mai important este cunoaşterea temeinică a
matematicii teoretice. Obiectivele derivate se pot structura pe 3 nivele: nivelul
obiectului, nivelul subiectivului şi nivelul acţiunii.
Nivelul obiectului se defineşte prin obiectivele:
1. Înţelegerea şi asimilarea cunoştinţelor matematice cuprinse în programă relativ
la:
a) limbajul matematic;
b) căile care conduc la rezultat;
c) interpretarea rezultatelor.
- matematica fiind considerată ca obiect de învăţământ cu o structură simbolică,
limbajul matematic operând cu abstracţiuni; elevul trebuie să înţeleagă limbajul matematic
vorbit şi scris, să-l poată analiza, să efectueze raţionamente utilizându-l şi să poată
comunica prin intermediul acestuia.
2. Memorarea activă a acestor cunoştinţe:
a) formarea capacităţii de a citi şi a înţelege un text matematic;
b) formarea capacităţii de a traduce limbajul curent în cel tehnic, şi invers.
3. Utilizarea cunoştinţelor în exerciţii şi recunoaşterea bazei teoretice ce stă la
baza exerciţiului utilizat.
4. Dezvoltarea judecăţii deductive şi inductive:
a) dezvoltarea capacităţii de a construi, urmări şi reproduce demonstrarea unei
propoziţii matematice;
b) imaginarea şi folosirea de inferenţe care să conducă spre formularea unei
concluzii;
c) controlarea demersului matematic efectuat.
5. Conştientizarea procedeelor logice care stau la baza unui raţionament prin:
a) dezvăluirea diferitelor forme ale demonstraţiei (calea analitică, sintetică,
reducerea la absurd);
b) familiarizarea cu formule complexe ale demonstraţiei (inducţie completă);
c) familiarizarea cu formele demonstraţiei indirecte prin utilizarea reducerii la
absurd.
6. Formarea capacităţii de a analiza o problemă, şi anume:
a) de a cunoaşte natura problemei;
b) de a o descompune în elemente constitutive;
c) de a cerceta relaţiile dintre aceste elemente;
d) de a cerceta mijloacele ce pot fi aplicate pentru atingerea scopului propus.
7. A forma capacitatea de structurare şi programare a activităţii raţionale în
soluţionarea problemelor matematice.
8. A forma capacitatea de a rezolva probleme complexe şi neobişnuite.
9. Stimularea şi dezvoltarea spiritului inventiv, a aptitudinii de a extrapola
rezultatele, a formula şi valida generalizările, a descoperi şi a pune probleme.
10. Cultivarea simţului rigorii şi spiritului critic prin:
a) verificarea calculelor;
b) controlarea demonstraţiilor;
c) aprecierea valorii unei metode sau a unui rezultat.
11. Surprinderea esenţei abstracte a matematicii:
a) Înţelegerea rolului fundamental pe care-l joacă structurile şi modurile de
expresie simbolică.
b) Înţelegerea faptului că matematica furnizează modele adecvate descrierii şi
studiului fenomenelor reale.
Nivelul subiectului se referă la capacităţile de apreciere a fenomenelor
matematice, de recunoaştere a faptelor şi proceselor matematice.
Nivelul acţiunii are în vedere asimilarea de către elev a elementelor matematicii
aplicate, cum ar fi:
1. Stabilirea posibilităţii de aplicare a matematicii în viaţa contemporană.
2. Formarea capacităţii de a schematiza realitatea cu ajutorul figurilor, graficelor,
formulelor.
3. Formarea capacităţii de intuire a modelelor matematice.
4. Formarea capacităţii de a reliefa datele semnificative într-o situaţie reală.
5. De a folosi modelul matematic pentru a descoperi noi rezultate şi interpretarea
lor.
6. De a controla şi privi critic validitatea unui model pentru o situaţie dată.
7. De a forma capacitatea de simplificare şi adaptare a unui model matematic.
Obiective generale

Obiective specifice
(fiecărei discipline matematice în parte)

Obiective operaţionale
(fiecărui capitol, lecţie, cu detalierea fiecărei componente)

Obiectivele operaţionale se fac în termeni comportamentali cât mai precişi, fără


formulări vagi. De exemplu, nu vom folosi verbele a şti, a înţelege, a aprecia, dar vom folosi
a scrie, a identifica, a rezolva, a construi.
La formularea unui obiectiv:
1. Identificaţi performanţa finală pe care instruirea încearcă să o realizeze.
2. Descrieţi condiţia esenţială în care ar trebui să se producă respectivul
comportament.
3. Descrieţi nivelul de perfecţionare al performanţei, necesar pentru ca ea să fie
acceptabilă.
Exemplu:
Elevul să recunoască dintre 10 exemple de funcţii, care dintre ele sunt bijective:
- performanţa: elevul să recunoască funcţiile bijective;
- condiţia: pe baza definiţiei;
- nivelul performanţei: dacă s-a dat un set de 10 exemple de funcţii.

ANALIZA RESURSELOR EDUCAŢIONALE

1. Analiza resurselor psihologice, care necesită cunoştinţe de psihologia


copilului, a capacităţilor de învăţare, a particularităţilor lor în raport cu vârsta, motivaţiile
învăţării.
2. Analiza resurselor materiale, şi anume spaţiul de care dispunem, cabinete,
mijloace materiale.
3. Analiza conţinutului învăţării, conţinut care va fi prelucrat şi selectat după
două categorii de obiective: obiective informative (ce să ştie elevul) şi obiective formative
(ce să ştie să facă elevul). Această clasificare stă la baza întocmirii planificării
calendaristice. Pentru întocmirea planificării calendaristice a unei discipline matematice a
unui semestru se va proceda astfel:
a) se va selecta din manual conţinutul informativ pretins de programă;
b) acest conţinut va fi coroborat cu selectarea conţinutului formativ pe care-l
pretinde (priceperi, deprinderi, abilităţi ş.a.);
c) ambele vor fi raportate la elementul timp prin stabilirea numărului de ore
afectate.

ELABORAREA STRATEGIEI EDUCAŢIONALE

Elaborarea strategiei didactice vizează alegerea unui sistem de forme, metode,


materiale şi mijloace. Se recomandă ordinea: metode, mijloace, materiale.
Metodele vor fi alese în funcţie de obiective şi conţinut; astfel, obiectivele
operaţionale informative, bazate pe un conţinut informativ (ce nu pot fi deduse de către
elev pe baza cunoştinţelor ce le posedă) necesită metode pasive. Obiectivele operaţionale
formative necesită metode active.
Orice lecţie va cuprinde următoarele evenimente, succesiunea lor fiind determinată
de modelul (tipul) lecţiei:
- captarea atenţiei;
- enunţarea obiectivelor;
- reactualizarea cunoştinţelor învăţate anterior;
- prezentarea conţinutului noii învăţări;
- dirijarea învăţării;
- asigurarea feed-back-ului;
- intensificarea retenţiei;
- asigurarea transferului.

EVALUAREA

Evaluarea se va face prin prisma obiectivelor propuse. Această evaluare va putea fi


obiectivă doar dacă formularea obiectivelor a fost făcută în termeni comportamentali
precişi, care evidenţiază performanţa pe care o aşteptăm din partea elevilor după
parcurgerea lecţiei.

Principiile didacticii matematicii

Principiile didacticii sunt teze (afirmaţii) generale care exprimă concepţia de bază
asupra învăţământului matematicii, altfel spus norme generale care direcţionează activitatea
didactică.
La baza lor stau atât legităţile psihologiei, teoriei cunoaşterii, cât şi rezultatele
activităţii practice, experienţa pedagogică.
Ordinea fiind aleatoare, se remarcă următoarele principii:
1) Principiul caracterului ştiinţific al învăţământului matematic.
2) Principiul sistematizării şi continuităţii.
3) Principiul învăţării active şi conştiente.
4) Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale.
5) Principiul intuiţiei sau al respectării raportului dintre senzorial şi raţional.
6) Principiul temeiniciei învăţării.
7) Principiul motivaţiei optime a învăţării.
8) Principiul legării teoriei de practică.
Plan de lecţie

Tema lecţiei: titlul, subiectul.


1) Informaţiile succinte privind ora precedentă, menţionându-se cerinţele adresate
elevilor pentru ora actuală (tema pentru acasă, aducerea unor tabele, instrumente ş.a.).
2) Conţinutul ştiinţific (prezentare completă, în ordine, menţionându-se noţiuni –
definiţii, teoreme – demonstraţii, aplicaţii – cu rezolvările corespunzătoare, observaţii).
3) Aspecte metodice: obiective cognitive, obiective comportamentale, tipul lecţiei,
metode întrebuinţate, mijloace de învăţământ, materiale didactice).
4) Desfăşurarea cronologică (cu estimarea aproximativă a duratei): organizarea
clasei, verificarea cunoştinţelor elevilor şi/sau a temei, predarea conţinutului nou, aplicaţii,
fixare, tema pentru acasă (care se menţionează explicit).
5) Autoaprecierea şi observaţii ulterioare orei.

Fişă de evaluare a lecţiei

Data ..................................
Clasa ................................. Profesor .....................................................
Obiectul ...........................

Grupa de indicatori (I, II, III, IV, V) Indicatori (1), 2), ..., 20)) Note: 4, 5, 6, ...., 10

I. Proiectarea lecţiei
1) Elaborarea proiectului şi pregătirea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea
lecţiei:
- documentarea metodică şi ştiinţifică;
- definirea obiectivelor şi obiectivelor operaţionale;
- corelaţia dintre obiective şi celelalte componente ale actului didactic;
- exprimare, aspectul estetic;
- asigurarea mijloacelor de învăţământ;
- organizarea colectivului.

II. Desfăşurarea lecţiei


2) Conţinutul ştiinţific.
3) Valenţe educative.
4) Corelaţii inter şi intradisciplinare.
5) Caracterul practic – aplicativ.
6) Alegerea şi folosirea metodelor de predare – învăţare.
7) Îmbinarea diferitelor forme de activitate.
8) Integrarea mijloacelor de învăţământ.
9) Crearea motivaţiei. Activizarea elevilor.
10) Formarea deprinderilor de muncă independentă.
11) Strategii de individualizare şi diferenţiere.
12) Strategii de accentuare a caracterului formativ.
13) Densitatea lecţiei.
14) Evaluarea permanentă, formativă.

III. Comportamentul
15) Organizarea, îndrumarea, conducerea, controlarea activităţii de învăţare.
Dialogul elev – elev.
16) Perseverenţă în realizarea obiectivelor.
17) Creativitatea în conceperea şi conducerea lecţiei.
18) Conduita în relaţiile cu elevii. Comunicarea. Ţinuta.
19) Capacitatea stăpânirii de sine şi prezenţa de spirit.

IV. Autoevaluarea
20) Autoanaliza şi aprecierea obiectivă.

Adnotări speciale (aspecte privind contextul psiho-pedagogic strict determinant,


evoluţie ş.a.).

Recomandări:

Nota:
CONŢINUTUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MATEMATIC

Documentele principale care definesc conţinutul învăţământului în şcoală sunt


planurile de învăţământ şi programele analitice. Acest conţinut este detaliat prin manualele
şcolare.

Metodologia activităţii didactice la matematică

1. Demonstraţia matematică:
a) teoremele;
b) demonstraţia pe cale analitică şi sintetică;
c) metoda reducerii la absurd;
d) metoda inducţiei complete.
2. Expunerea sistematică a cunoştinţelor
3. Metoda conversaţiei
4. Problematizarea şi învăţarea prin descoperire
5. Modelarea:
a) modelarea matematică, metodă;
b) clasificarea modelelor;
c) valoarea şi aplicabilitatea metodei.
6. Demonstrarea materialului intuitiv
7. Metoda exerciţiului:
a) clasificarea exerciţiilor;
b) metodica rezolvării exerciţiilor;
c) forme de muncă independentă.
8. Metoda învăţării pe grupe mici:
a) date generale;
b) fişele.
9. Metoda muncii cu manualul sau cu alte cărţi
10. Jocuri didactice
11. Instruirea programată
12. Metode de evaluare a randamentului şcolar

Proiectarea şi desfăşurarea raţională


a învăţării matematicii

1. Etapele proiectării didactice:


1.1 Precizarea obiectivelor
1.2 Analiza resurselor
1.3 Elaborarea strategiei
1.4 Evaluarea

2. Variante ale lecţiilor de matematică:


2.1 Lecţia de dobândire de noi cunoştinţe
2.2 Lecţia de fixare şi formare de priceperi şi deprinderi
2.3 Lecţia de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor
2.4 Lecţia de verificare a cunoştinţelor
2.5 Lecţia în laboratorul de matematică

TEMA PENTRU ACASĂ

Tema pentru acasă reprezintă partea complementară a lecţiei, adică întreaga acţiune
de predare – învăţare a matematicii, există:
a) tema care să lase o mai mare libertate de mişcare a răspunsului;
b) tema de analiză, comparare, apreciere, selecţionare a unor fapte matematice
(noţiuni, teoreme) cunoscute; de exemplu: compararea metodelor de rezolvarea a aceleiaşi
probleme de geometrieprin soluţia sintetică sau analitică, rezolvarea sistemelor liniare
(reducere, substituţie, comparaţie, Cramer), probleme de extrem rezolvate elementar sau
cu ajutorul derivatelor, ş.a.
c) tema de redactare a unor noţiuni teoretice;
d) tema de cultură matematică;
e) tema de aprofundare a unor noţiuni, fapte;
f) activităţi matematice conexe (realizări de planşe, de modele, programe pe
calculator ş.a.);
g) temă la alegerea elevului.

ÎNDRUMĂRI PENTRU REDACTAREA DE TESTE

A. Planificarea testului
1) Să se prevadă atâtea teste câte sunt necesare pentru evaluarea tuturor
rezultatelor instruirii.
2) Să se eşaloneze în aşa fel testele încât să reprezinte mijloace suficiente de
întărire pentru informaţia dobândită de elevi la cursuri.
3) Testul trebuie să reflecte scopurile instructiv – educative urmărite şi condiţiile în
care va fi dat.

B. Pregătirea testului
1) Începeţi proiectarea testului cât mai curând posibil. Dacă e posibil chiar odată
cu predarea.
2) Testul poate să verifice una sau mai multe teme.
3) Cele mai multe întrebări din testul final să fie între 50% - 90% dificile.
4) de obicei, este necesar ca, în prima schiţare a testului, să se introducă mai
multe întrebări decât sunt necesare, pentru ca în finalul redactării testului să fie reţinute
cele mai semnificative.
5) Testul trebuie apoi supus unei revizii critice.
6) Întrebările să fie formulate în aşa fel încât conţinutul, mai mult decât forma
de exprimare, să-l conducă pe elev la răspuns.
7) Să se evite în formulare cuvinte care ar împiedica înţelegerea întrebării de
către elevi.
8) Întrebările de un anumit tip să fie grupate.
9) Ordonarea întrebărilor în test să ţină seama de criteriul dificultăţii.
10) O ordonare a întrebărilor care ar sugera răspunsuri concrete trebuie evitată.
11) Organizarea întrebărilor trebuie făcută în aşa fel încât să permită o măsurare
rapidă a răspunsurilor elevilor.
12) Indicaţiile date elevilor pentru completarea testului să fie cât mai clare,
complete şi concise.

C. Verificarea testului
1) Trebuie luate toate măsurile pentru a asigura tuturor elevilor condiţii excelente
de testare.
2) Timpul acordat testării trebuie să fie suficient pentru toţi elevii.
3) Procedura de înregistrare (măsurare) a răspunsurilor trebuie să fie simplă.
4) Înainte de înregistrare, pregătiţi cheile şi regulile de măsurare.

D. Evaluarea testului
1) Dacă testul este greoi, acest fapt constituie o indicaţie că nu este adecvat
întocmai scopului pentru care a fost construit.
2) Întrebările testului ar trebui să angajeze deopotrivă şi elevii care gândesc mai
lent.
3) Este o practică bună ca întrebările testului să fie supuse criticii chiar de
persoanele care au completat testul.
4) Ori de câte ori este posibil, rezultatele testului trebuie verificate.
5) Uneori este de dorit să se estimeze temeinicia testului.

GÂNDIREA: procesul de reflectare a realităţii în mintea omului.


RAŢIUNEA: facultatea omului de a gândi (logic sau corect).

Operaţiunile fundamentale ale gândirii:


1) COMPARAŢIA – cu ajutorul căreia se stabilesc însuşirile individuale (deosebirile)
şi cele relativ stabile (asemănările).
2) ANALIZA – care reprezintă descompunerea mintală în elemente componente a
chestiunii de studiat şi cercetarea lor separată.
3) SINTEZA – operaţia inversă analizei, care reuneşte mintal elementele realizând
întregul.
4) ABSTRACTIZAREA – constă în extragerea proprietăţilor generale comune unei
categorii de obiecte, fenomene ş.a. eliminând pe cele particulare (sau reţinerea celor
semnificative pentru etapa respectivă de studiu şi neglijarea celor nesemnificative).
5) GENERALIZAREA – este extinderea unor însuşiri comune unui grup de obiecte,
fenomene ş.a. cercetate la toate cele din categoria respectivă.
6) CONCRETIZAREA – este operaţia opusă abstractizării prin care aspectele
generale se realizează prin luarea în consideraţie şi a însuşirilor particulare.
7) PARTICULARIZAREA – ca operaţie opusă generalizării constă în individualizarea
(precizarea) unui obiect, fenomen ş.a. făcând parte dintr-o categorie definită prin
proprietăţi generale.
8) SISTEMATIZAREA – este operaţia cu ajutorul căreia cunoştinţele asupra
obiectelor, fenomenelor ş.a. se leagă şi se ordonează într-un sistem.