Fisiunea nucleară

Fisiunea nucleară este un proces în care un nucleu se divide în 2 (sau ocazional în 3) nuclee
mai mici. Alte particule (neutronii, de exemplu) și radiațiile electromagnetice (radiațiile gama)
pot fi produse în același timp. Fisiunea poate apărea spontan, dar de ce cele mai multe ori este
indusă.

Cea mai comună reacție de fisiune utilizată în reactoarele nucleare:

n + 235U → X + Y + (0-8)n + γ + exces de energie

unde X și Y denotă nucleele în care uraniul se divide. Acestea sunt numite fragmente de fisiune
(exemplu: 99Zr, 99Mo, 137Te, 140Xe) și au mase care însumate dau aproape masa nucleului original
de uraniu (de observat că se produc și între 0 și 8 neutroni).

Numărul de neutroni și de cuante gama produse în fiecare reacție poate fi diferit.

Izotopul de 235U este singurul nucleu fisibil care există în natură. Fisibilitatea înseamnă
capabilitatea de a fisiona în urma capturării unui neutron lent (sau termic). În natură însă uraniul
235
U are o concentrație scăzută doar 0.72% restul fiind în principal 238U. Alte nuclee fisibile au
fost produse artificial.

În fisiunea nucleară a uraniului aproximativ 2,5 neutroni sunt produși în medie, deci reacția
conduce la multiplicarea numărului de neutroni din sistem. Majoritatea fragmentelor de fisiune
sunt radioactive și în medie în fiecare reacție sunt produși și 5 fotoni (raze gama).

Exemplu de reacție de fisiune : n + 235U → 90Kr + 143Ba + 3n + 4γ

Nucleul se poate rupe la fel cum o picătura de apă se formează prin picurarea de la robinet.
Forțele nucleare acționează în continuare între cele două părți ale nucleului însă mai slab. În
același timp aceste părți se resping una pe cealaltă datorită repulsiei electrostatice dintre protoni,
astfel cele 2 fragmente ajung să se îndepărteze.

Energia din fisiune

Energia eliberată când un nucleu 235U suferă o fisiune este de aproximativ 200 MeV. Această
energie este energia cinetică a fragmentelor de fisiune (aproximativ 167MeV), neutronilor
(aproximativ 5MeV) și aproximativ 17 MeV energie eliberată în dezintegrarea beta (aproximativ
3 dezintegrări/fragment). Energia rămasă de 7 MeV este energia radiației gama emise.

De reamintit că arderea unui singur atom de carbon produce doar 4eV - adică de 50 milioane de
ori mai puțin! Energia pe moleculă eliberată în explozia TNT-ului este de asemenea foarte mică
prin comparație: aproximativ de 18 milioane de ori mai mică.
Reacția în lanț

Am aflat deja că într-o reacție de fisiune tipică a uraniului 235U se produc aproximativ 2 neutroni.

Dacă acești doi neutroni sunt absorbiți de alte două nuclee de 235U prin fisiune alți doi neutroni
sunt produși de fiecare nucleu. Astfel vom avea patru neutroni. Acești patru neutroni pot induce
noi procese de fisiune, rezultând opt neutroni. Numărul de neutroni produși în sistem cresc
continuu și aceasta se numește reacție în lanț.
Nu doar numărul de neutroni crește rapid ci și energia eliberată. Dacă fiecare nucleu din 1g de
235
U ar produce fisiune, energia eliberată ar fi de 6.023 × 10 23/235 × 200 MeV = 5.125 × 1023
MeV = 8.2 ×1010 J. Această este energia unei mase de 1000 tone ce cade pe Pământ de la o
distanță de 8.2 kilometri!
Menținerea reacției în lanț

Numărul de fisiuni într-o reacție în lanț este proporțional cu numărul de nuclee fisionabile în
material. Neutronii produși într-o fisiune pot iniția altă fisiune dacă ei sunt absorbiți de nuclee
fisionabile. Însă neutronii de fisiune pot fi absorbiți de alte tipuri de nuclee sau pot scapă din
material. Prin urmare probabilitatea ca fisiunea să se producă este mai mică de 1. Există însă
metode de a crește această probabilitate.

Neutronii eliberați în fisiune au aproximativ o energie de 1-2 MeV. Asemenea neutroni rapizi au
o probabilitate foarte mică să producă fisiunea 235U și acești neutroni trebuie sa treacă printr-o
cantitate mare de material înainte să fie absorbiți și să inducă fisiunea. O soluție este ca aceștia să
fie încetiniți la energii de ordinul unei fracțiuni de 1eV. Vă puteți gândi că acest grad de
probabilitate provine din faptul că neutronii lenți petrec mai mult timp în contact cu nucleul de
uraniu. Numim acești neutroni, neutroni termali, pentru că energia lor cinetică este apropiată ca
valoare de cea a energiei cinetice a moleculelor din aerul înconjurător. Pentru a încetini neutronii
spațiul liber dintre materialele fisile este umplut cu materiale ce au acest rol de moderator, de
exemplu apa sau grafitul.

O altă metodă de a crește probabilitatea de interacție a neutronilor este de a înconjura materialul

fisil cu reflectori de neutroni, ce vor împrăștia înapoi neutronii crescând altfel numărul de
coliziuni posibile. În particular beriliul, grafitul și otelul sunt cele mai folosite materiale
reflectoare.

În plus unii neutroni pot întâlni nuclee care absorb neutroni. În cazul neutronilor termali
absorbanți eficienți sunt nucleele de bor, cadmiu și gadoliniu. Neutronii rapizi sunt puternic
absorbiți de elemente precum 238U, izotopul cel mai comun al uraniul natural și prin care se
produc nucleele fisionabile 239Pu și 240Pu. În consecință este absolut necesar sa cunoaștem
compoziția chimică a materialelor unde ne așteptăm sa observăm reacția în lanț.