Immanuel Kant Conf. univ. dr.

Nicolae Turcan
 • Introducere
• Iluminismul și idealismul german
• Opera lui Kant
Cuprins • Critica rațiunii pure
• Critica rațiunii practice
• Critica facultății de judecare
Introducere
• Immanuel Kant (1724–1804)
• unul dintre cei mai mari filosofi din toate timpurile
• s-a născut la Königsberg, oraș pe care nu l-a părăsit
niciodată, într-o familie cu mulți copii, destul de săracă;
• a studiat filosofia, fizica și matematica la universitatea din
oraș;
• a devenit profesor la aceeași universitate, unde a predat
timp de 27 de ani;
• a publicat cele mai importante cărți ale sale între 50 și 70
de ani;
• deși era sociabil și spiritual, nu s-a căsătorit niciodată;
• a murit la 80 de ani.

3
Iluminismul
• Iluminismul german a fost diferit de cel francez:
• emanciparea nu de religie, ci prin religie;
• conflictul dintre rațiune și tradiție;
• accentul pus pe revelația naturală, în defavoarea
celei supranaturale.
• Filosofia lui Immanuel Kant este „împlinirea și totodată
depășirea iluminismului” (Windelband).
• Cu Kant începe idealismul german.

4
Idealismul german

5
 • Întemeierea metafizicii moravurilor (1785)
• Critica rațiunii pure (1781/1787)

Opera lui Kant • Critica rațiunii practice (1788)

• Critica facultății de judecare (1790)
• Religia doar în limitele rațiunii (1793)

6
 Ce îmi este
Ce pot să
îngăduit să
Opera lui știu?
sper?
Kant: 4
întrebări
fundamentale Ce trebuie Ce este
să fac? omul?

7
Critica rațiunii pure
• Face sinteza între raționalism și empirism: idealismul transcendental
• există date pe care le primim prin simțuri
• a posteriori, adică din experiență
• există date în intelectul nostru, pe care le numește „categorii”
• a priori, înainte de orice experiență; le mai numește și
„categorii transcendentale”, care asigură condițiile de
posibilitate ale cunoașterii
• Cunoașterea nu este nici numai din simțuri, nici numai din intelect, ci
o sinteză între empiric (intuiția) și transcendental (categoriile).
• „Conceptele fără intuiție sunt goale, intuiția fără concepte este
oarbă”.
 Modelul cunoașterii este dat de științele timpului:
matematica și fizica (newtoniană).
• propoziții analitice și sintetice

Problema cunoașterii: cum sunt posibile judecățile

Critica rațiunii sintetice a priori (precum cele ale matematicii)?

pure • Intelectul posedă:

• 2 intuiții pure a priori, spațiul și timpul (v. cap. „Estetica
transcendentală”, din CRP)
• 12 categorii (v. cap. „Logica transcendentală” din CRP)

Cunoașterea este o sinteză între empiric și

transcendental.
Critica rațiunii pure: tabelul categoriilor
•unitate •realitate
•multiplicitate •negație
•totalitate •limitație

1.
2.
ale
ale calității
cantității

4.
3.
ale
ale relației
modalității
•posibilitate – •substanță și accidente
imposibilitate •cauză și efect
•existență – nonexistență •activ și pasiv
•necesitate – contingență

10
Critica rațiunii pure:
de la sensibilitate, la rațiune

Idei
Rațiune transcendentale

Intelect categorii
transcendentale
(obiect pentru rațiune)

Sensibilitate
intuiții
(obiect pentru intelect)

11
Critica metafizicii: aparența transcendentală
Ideile transcendentale
• încearcă o totalizare a cunoașterii
• sunt lipsite de condiții empirice
• deci ajung în mod necesar în iluzie
• „aparența transcendentală”
Trei clase de idei transcendentale
• prima clasă conține „unitatea absolută
(necondiționată) a subiectului
gânditor” – sufletul
• a doua clasă conține „unitatea
absolută a seriei condițiilor
fenomenului” – lumea
• a treia clasă conține „unitatea
absolută a condiției tuturor obiectelor
gândirii în genere” – Dumnezeu
12
Critica metafizicii: aparența transcendentală
„Așa este deci mersul firesc al rațiunii omenești. Mai întâi ea se convinge de
existența unei oarecare ființe necesare. În ea, rațiunea recunoaște o
existență necondiționată. Apoi ea caută conceptul a ceea ce este
independent de orice condiție și îl găsește în ceea ce în sine este condiția
suficientă pentru orice altceva, adică în ceea ce conține toată realitatea. Dar
totul fără limite este unitate absolută și implică conceptul unei ființe unice,
anume al ființei supreme; și rațiunea conchide astfel că ființa supremă, ca
principiu originar al tuturor lucrurilor, există absolut necesar.”
Immanuel Kant, Critica rațiunii pure,
traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc,
Ed. Științifică, București, 1969, p. 472.

13
 14

Critica metafizicii:
aparența
transcendentală
• Rațiunea are o funcție regulativă, nu constitutivă.
• Metafizica este nevoită să-și recunoască limitele –
agnosticismul kantian.
• Cunoașterea metafizică se ocupă doar cu fenomene,
nu cu lucrul în sine (noumen).
• Kant a fost numit „atotdistrugătorul”, datorită criticii
lui la adresa metafizicii.
• A respins argumentul ontologic, afirmând că este
tautologic.
„A trebuit să suprim știința, pentru a face loc
credinței...”

Immanuel Kant, Critica rațiunii pure,

traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc,
Ed. Științifică, București, 1969, p. 31.

15
 16

Critica rațiunii
practice
• Rațiunea practică – rațiunea pură folosită pentru a
determina voința la acțiune.
• Întrebarea la care răspunde: Ce trebuie să fac?
• Este rațiunea eticii, a moralei.
• Ambiția este de a depăși prin voință lumea
fenomenală, pentru a ajunge la transcendență, la
lucrul în sine (noumen)
• Cauzalitatea voinței este diferită: e cauzalitate cu
libertate.
Critica rațiunii practice: tabelul categoriilor
•subiectiv (maxime) •reguli practice de
•obiectiv (principii) acțiune (praeceptivae)
•subiectiv și obiectiv •reguli practice ale
(legi) omiterii (prohibitivae)
•reguli practice ale
excepțiilor (exceptivae)

1.
2.
ale
ale calității
cantității

4.
3.
ale
ale relației
modalității
•permisul – interzisul •relațiile cu
•datoria – contrariul personalitatea
datoriei •cu starea persoanei
•datoria perfectă – •relațiile reciproce
datoria imperfectă interpersonale

17
Critica rațiunii „Acționează în așa fel
practice: încât maxima voinței tale
imperativul să poată oricând valora în
categoric același timp ca principiu al
unei legislații universale.”

18
Critica rațiunii practice
• Rațiunea practică are ca obiecte binele și răul.
• Binele este determinat prin expresii ca: „rațiune”,
„lege morală”, „imperativ categoric”.
• Răul este determinat prin expresii ca: „înclinație”,
„iubire de sine”, „principiul fericirii proprii”,
„materie a maximei”.
• Virtutea și fericirea nu se implică una pe cealaltă:
virtuosul nu este neapărat fericit în această viață,
dar devine demn de fericire în viața viitoare.
• o morală rigoristă, care accentuează datoria
Critica rațiunii practice: postulatele
Postulatele
• nu sunt dogme teoretice
• nu extind cunoașterea speculativă;
• justifică ideile rațiunii;
• fac posibilă aplicarea legii morale
3 postulate:
• postulatul libertății: trebuie să existe libertate
pentru ca legea morală să fie posibilă;
• postulatul nemuririi sufletului: sufletul trebuie
să fie nemuritor pentru a putea realiza
perfecțiunea morală, imposibil de îndeplinit în
această viață;
• postulatul existenței lui Dumnezeu: existența
lui Dumnezeu garantează că moralitatea nu
cade într-un abis al lipsei de sens, ci legătura
dintre virtute și fericire se restabilește în viața
viitoare.
20
Kant și religia „doar în
limitele rațiunii”
• Educația – într-un mediu pietist: acasă (mama sa era pietistă) și la
școală (la Collegium Fridericianum)
• accentul pus pe interiorizare morală
• reacție împotriva practicilor devoționale și a ritualismului.
• Religia este redusă la moralitate – „idolul Dumnezeului moral”
(Nietzche)
• Kant formulează o critică (protestantă), cerând religiei să rămână „în
limitele rațiunii”:
• împotriva credinței în minuni;
• împotriva Sfintelor Taine ale Bisericii;
• împotriva mijloacelor de dobândire a harului (rugăciunea,
frecventarea Bisericii, Sf. Euharistie)

21
 • Facultatea de judecare mediază între natură (CRP) și
libertate (CRp):
• o facultate situată între intelect și rațiune;
• sentimentul ei corespunzător – plăcere sau neplăcere –
e situat între cunoaștere și dorință;
• „capacitatea de a subsuma particularul generalului”.
Critica facultății • Principul acestei facultăți este finalitatea:
• finalitatea subiectivă – estetica;
de judecare • analiza frumosului și sublimului (sublimul se
raportează la infinit și la totalitate)
• finalitatea obiectivă – teleologia
• principiu euristic pentru a înțelege ființele
(biologie, botanică etc.)
• Legătura dintre estetic și etic: frumosul se dezvăluie ca
analogie față de binele moral.

22
 2
3

„Două lucruri îmi umplu sufletul cu mereu

nouă și crescândă admirație: cerul înstelat de
deasupra mea și legea morală din mine.”
I. Kant
 • Copleston, Frederick, Istoria filosofiei, vol. 4, Raționaliștii. De la Descartes la
Leibniz, traducere de Catinca Florescu și Dan-Roberta Bișa, ALL, București,
2011.
• Hersch, Jeanne, Mirarea filozofică. Istoria filozofiei europene, traducere de

Bibliografie Drăgan Vasile, Humanitas, București, 1997.

• Kunzmann, Peter; Burkard, Franz-Peter; Wiedmann, Franz, Atlas de filozofie,
traducere de Monica-Maria Aldea, Enciclopedia RAO, București, 2004.
• Russell, Bertrand, Istoria filozofiei occidentale, vol. 1, traducere de D.
Stoianovici, Humanitas, Bucarești, 2005.
• Turcan, Nicolae, Începutul suspiciunii. Kant, Hegel & Feuerbach despre religie
și filosofie, Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
Vă mulțumesc!

25