Literatură comparată

GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

Literatur Romanul sentimental Oda Tragedia Tratatul şi dialogul estetic, eseul

a (înrudită, prin subiect, cu poemul de poetică
franceză Doamna de La Fayette Satira eroic; v. „stilul vorbirii înalte” /
(1634 – 1683) sermo gravis / sermo sublimis, Jean Chapelain (1595 – 1674)
Principesa de Clévès Nicolas Boileau „singurul adecvat subiectelor nobile Sentimentele Academiei cu privire la
(v. elementele de frescă (1636 - 1711) şi măreţe pe care le înfăţişează”) Cidul [piesa lui Corneille] /
istorică (realist-clasice) Satire Sentiments de l’Académie sur Le Cid
– v. les bienséances; Jean Mairet (1604 – 1686)
„primul roman feminist Fabula Sofonisba (prima tragedie clasică; Pierre de Deimier (1570 – 1618)
din istoria prozei (gen hibrid, reia subiectul tragediei cu acelaşi Academia artei poetice / L’Académie
europene”; una dintre necodificat în titlu a lui Giangiorgio Trissino de l’Art poétique
primele încercări în poeticile (apărută în 1515 şi tradusă în
domeniul romanului clasicismului) franceză în 1548) Jean Mairet (1604 – 1686) Prefaţa
psihologic, în fapt, un la Silvanire (tragicomedia sa
roman de analiză (v. Jean de La Pierre Corneille (1606 - 1684) pastorală)
„eroii problematici”), Fontaine (1621 - („baroc în punctul de plecare”; un
cu „o puternică tentă 1695) („un fin dramaturg al perioadei de tranziţie Pierre Corneille (1606 - 1684)
morală” (v. influenţa psiholog şi de la baroc la clasicism) (piesele Trei discursuri asupra poemului
gândirii janseniste moralist clasic”, exaltă un ideal uman corelat „unei dramatic
asupra concepţiei comparabil cu viziuni morale axate pe ideea de
despre dragoste pesimistul La libertate”; v. tema liberului-arbitru (v. Georges de Scudéry (1601 – 1667)
(autoarea - o Rochefoucauld, influenţa moralei iezuite + Apologia teatrului / L’Apologie du
admiratoare a lui Pascal al cărui apropierea de morala raţionalistă a théâtre
şi a lui La admirator era, lui Descartes – v. triumful raţiunii
Rochefoucauld); dar şi cu asupra pasiunii): ideea că individul
protagonista este, sub Molière (în „îşi alege, în mod conştient şi

1
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

aspect psihologic, „o viziunea asupra reponsabil, destinul”: voluntarismul; Abatele d’Aubignac (1604 – 1676)
stranie sinteză între idealului v. conflictul central între pasiune şi Practica teatrului / La Pratique du
structurile atât de uman); „poet de datorie şi opţiunea pentru datorie: Théâtre
deosebite ale o inepuizabilă „idealismul moral” şi „patetismul
personajului cornelian fantezie şi alegerii” (o trăsătură modernă: v. Nicolas Boileau (1636 - 1711)
şi racinian”: „ea se analist riguros existenţialismul s. XX); v. intriga Arta poetică
opune pasiunii, dar cu în acelaşi timp”; complexă / „implexă” (trăsătură („un mic tratat de sfaturi generale,
conştiinţa că datoria „a folosit barocă; v. şi tendinţa spre diferenţiate apoi pe genuri şi
este o iluzie”; v. lecţia aproape toate spectaculos, stilul oratoric al specii şi ilustrate prin operele
morală, „bazată pe motivele şi tiradelor) cerută de „necesitatea unor scriitori diferiţi”, cu „o
renunţare”, din final; procedeele „demonstrării” poetice a structură aforistică”; modele:
un element baroc: fabulistice de idealismului său moral” – o tragedie clasicii Antichităţii –
„obsesia nestatorniciei până la el; a „etică” şi „cazuistică” /vs/ tragedia Poetica lui Aristotel (v. regulile
în dragoste”; o ilustrat toate „psihologică” a lui Racine; v. despre unităţi în teatru şi funcţia
naraţiune cu paliere direcţiile „caracterele tari”: cei mai mulţi eroi cathartică a tragediei), Epistola către
secundare – v. genului [fabule cornelieni sunt bărbaţi, dar chiar şi Pisoni a lui Horaţiu (v. principiile
imbroglio-ul) propriu-zise / personajele feminine sunt despre coerenţa operei, principiul
alegorii cu carcaterizate prin „voluntarismul utile dulci), Tratatul despre sublim
Poemul eroi-comic animale şi masculin”) etc.; o poetică normativă situată
(„nu este, de fapt, lucruri şi sub semnul raţiunii, al
niciodată eroic, ci pur apologuri], a Horaţiu (prima tragedie scrisă după principiului verosimilităţii şi al
comic, efectele comice creat un univers regulile clasice; sursa: Titus Livius), regulilor: celor împrumutate din
fiind însă obţinute prin unitar” – „unul Cinna ou La Clémence d’Auguste, Antichitate li se adaugă regula
folosirea inadecvată a din tablourile Polyeucte, Oedip, Sertorius, bunei-cuviinţe, a bunului-simţ –
mijloacelor şi tonului cele mai vii şi Sofonisba, Titus şi Berenice les bienséances; în numele acestor
poemului eroic”: nu se mai complete Suréna (ultima tragedie; v. accentele reguli, Boileau respinge

2
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

poate vorbi, deci, ca în ale epocii, dar şi elegiace, pesimiste) experienţele dramatice ale
ilustrările genului din ale sufletului spaniolilor (baroce), spiritul
Renaştere (ex. Ariosto, omenesc, în Jean Racine (1639 – 1699) („o burlesc al italienilor etc.;)
Orlando furioso), despre genere” (privite personalitate duală”: jansenistul /vs/ Satire („polemici de gust”; afirmă
amestecul genurilor; un „din unghi curteanul) (v. „realismul psihologic primatul „gustului clasic”)
gen distinct de cel satiric”) nuanţat” + „pesimismul metafizic” Charles Perrault (1628 – 1703) (cel
burlesc (ex. Saint-Amant (fie latent, fie conştient, asumat) /vs/ care a declanşat, prin poemul
– Roma ridicolă şi Fabule („sub intransigenţa idealismului moral al Secolul lui Ludovic cel Mare („în
Typhon sau Paul aparenţa umilei lui Corneille; v. morala jansenistă care modernii erau aşezaţi
Scarron – Virgiliu sale simplităţi, tragică (bazată pe dogma deasupra anticilor”), „cearta între
travestit), sancţionat de este unul dintre predestinării, care nega liberul- antici şi moderni” / „la querelle
poetica normativă genurile cele arbitru uman; v. rolul esenţial al des anciens et des modernes”)
clasică îndeosebi pentru mai complexe şi graţiei divine acordate un număr Paralela între Antici şi Moderni /
nivelul stilistic „jos”; în bogate în restrâns de „aleşi”): v. resuscitarea Parallèle des Anciens et des
poemul eroi-comic virtualităţi „ideii de fatalitate din vechea Modernes (dialoguri)
clasic, tele „umile, estetice: ea este tragedie elină”, o fatalitate care
cotidiene” sunt tratate şi lirică, prin „încetează să mai fie exterioară şi Eseul filosofic şi estetic
în stilul înalt / sublim expresia unui oarbă”: „interioară şi lucidă”,
(un „burlesc sentiment, „psihologică”, un veritabil René Descartes (1596 – 1650)
ascendent”) – v. în discret „principiu de distrugere şi de Discurs asupra metodei / Discours de
Antichitate, nostalgic, al damnaţiune”, ea se manifestă prin la méthode (v. „îndoiala metodică”
Batrahomiomahia) naturii; ea este, pasiuni (cea mai puternică: – „unul dintre principiile oricărei
în scurtimea ei, erosul) /vs/ morala iezuită a gândiri care urmăreşte
şi epico- libertăţii, la Corneille; viziunea cunoaşterea adevărului”; v.
dramatică” – v. tragică se asociază cu spiritul critic, cuvântul-cheie – raţiunea; v.
Nicolas Boileau (1636 - „burlescul nou” analitic clasic: v. „realismul primatul spiritului critic – „efortul

3
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

1711) teoretizat de psihologic” şi respectarea de a se găsi regulile raţionale care

Boileau în principiului aristotelic al trebuie să guverneze orice creaţie
Strana / Le lutrin (v. Prefaţa la Strana: verosimilităţii; complexitatea de valoare”; v. argumentele în
teoria „burlescului limbajul psihologică implică simplificarea favoarea liberului-arbitru (afinităţi
nou” (clasic) în Prefaţa animalelor / intrigii: v. „puritatea” / „geometria” cu iezuiţii, sub îndrumarea cărora
auctorială) plantelor – tragediei raciniene, care are se formase; dictonul cartezian:
stilul „înalt” / „rigoarea unei demonstraţii Cogito ergo sum / Cuget, deci exist)
Memorialistica sermo gravis (al matematice”; v. predilecţia pentru
aristocraţilor sondarea sufletului feminin) Tratatul despre pasiuni / Traité des
Memoriile „preţioşi” sau al passions (v. analiza morală: „o
(accentul nu mai e pus, curtenilor Tebaida sau fraţii duşmani (model: încercare tipic clasică de a fonda o
ca în memoriile din s. desăvârşiţi) Fenicienele lui Euripide), Andromaca morală pe o psihologie”; morala
XVI, pe relatarea (îi aduce consacrarea), Fedra carteziană – una a „libertăţii şi a
evenimentelor unei Britannicus, Baiazid, Bérénice voinţei”; o metafizică dualistă: v.
vieţi, ci pe „implicaţiile Ifigenia în Aulida cele două principii „abisal
psihologice şi morale”) distincte” „îmbinate în fiinţa
Comedia umană” – „unul spiritual, res
Paul de Gondi, (înrudită, prin subiect, cu satira; v. cogitans şi unul material, res
cardinal de Retz (1613 – „un stil mai jos, pedestru şi umil”, extensa”; pasiunile (care au o
1679) „în cel mai bun caz un stil „funcţie pozitivă” din perspectivă
Memorii (* publicate mijlociu” / sermo pedester / sermo etică) – „rezultatul acţiunii
abia în 1717) („o humilis; v. realismul „social şi corpului asupra sufletului” –
structură pitoresc” din fresca de moravuri „uimirea, iubirea, ura, dorinţa,
caracterologică”; v. /vs/ „realismul psihologic” sau bucuria, tristeţea” („pasiuni
prezenţa analizei „idealismul moral” al tragediei; v. primordiale”) + „stima, dispreţul,
pasihologice şi morale, caracterele comice „joase” (/vs/ generozitatea, umilinţa (cea

4
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL
Spaţiul
socio- EPIC „GENURILE
cultural MICI”
a comentariului şi a
maximei)
François de La
Rochefoucauld (1613 –
1680)
Memorii
Scrisorile
Doamna de Sévigné
(Marie de Rabutin
Chantal) (1626 – 1696)
Scrisori (* publicate în
1725; cele mai multe
adresate fiicei sale,
Françoise-Marguerite
de Grignan; „alcătuiesc
o cronică plină de
vivacitate, de o
extraordinară
diversitate, a celor mai
străluciţi ani din
domnia lui Ludovic al
XIV-lea”: scene din
viaţa de la Curte,
Genuri, specii, texte de referinţă
DRAMATIC
caracterele „înalte” din tragedie) –
avarul, ipocritul, mincinosul,
gelosul, îngâmfatul, risipitorul,
lăudărosul, pedantul etc. – adesea
„ascunse după aparenţe
înşelătoare”; „prezentarea unui
personaj comic presupune un
proces de abstractizare şi de
tipizare”; primele comedii franceze
din s. XVII – încă inspirate din
farsele populare şi manifestând
tendinţe baroce – v. influenţa
spaniolă, căreia i se adaugă cea
italiană: commedia sostenuta (cu
text scris) şi commedia dell’arte (text
sumar + improvizaţie))
Molière (1622 – 1673)
(situat între baroc şi clasicism (care
stă „sub semnul unei uimitoare
capacităţi de sinteză”: „o viziune
artistică directoare, dintre cele mai
limpezi şi mai coerente”: v.
concepţia despre teatru / propria
artă dramatică esprimată în Critica
Şcolii femeilor şi în Improvizaţia de la
5
DIDACTIC / „DE
FRONTIERĂ”
„virtuoasă” şi cea „vicioasă”),
orgoliul, veneraţia, ciuda,
speranţa, teama etc.” („pasiuni
particulare”); voinţa – rezultatul
acţiunii sufletului asupra trupului;
„voluntarismul” – „trăsătura cea
mai larg definitorie a viziunii
morale carteziene” – un „germene
eroic”; tipul uman ideal: generosul;
generozitatea – „triumful absolut
al voinţei, al autocontrolului, în
numele binelui”)
Principia Philosophiae (v. Prefaţa
autorului la traducerea franceză)
Maxima, sentinţa morală,
portretul, caracterul, discursul
moral, cugetarea, predica
François de La Rochefoucauld
(1613 – 1680) (v. pesimismul laic
(comparabil pesimismului religios
jansenist al lui Pascal – v. ideea
„mizeriei” umane) împins „până
în pragul cinismului” – v.
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL
Spaţiul
socio- EPIC „GENURILE
cultural
povestirea unor
evenimente politice şi
culturale, portrete ale
apropiaţilor: Domna de
La Fayette, cardinalul
de Retz, La
Rochefoucauld, Condé;
v. secvenţele analitice şi
introspective)
Genuri, specii, texte de referinţă
DRAMATIC
MICI”
Versailles L’Impromptu de Versailles
(modelul lui Ionesco pentru
L’Impromptu de l’Alma) – v. „efortul
de a racorda realismul psihologic
universalist dominant la scriitorii
epocii cu un realism mai larg,
deschis spre dimensiunea socialului
şi a individualului, dar tot din
unghiul unui clasicism
fundamental”; sfidează, adesea,
regulile clasice (dar, „abătându-se
de la unele principii clasice, Molière
se apropie tocmai de esenţa lor”: v.
„cultul pentru natură (în sens
moral)” – „latura poate cea mai
profundă a clasicismului său”); v.
comicul de caractere („fundamental
clasic”) – dominant (v.
complexitatea – „efectul contrastelor
interioare”), completat de comicul
de situaţii (v. resursele farsei) şi de
comicul verbal; modele şi surse:
comedia latină (Plaut, Terenţiu),
farsa populară franceză, comedia
spaniolă „de capă şi spadă”,
commedia dell’arte etc.)
6
DIDACTIC / „DE
FRONTIERĂ”
constatarea (lipsită de tragism sau
de patetism) a egoismului feroce
al omului – „l’amour propre” al
lui Pascal) – v. arta clasică a
„disimulării ironice” al cărei
maestru neîntrecut e La
Rochefoucauld)
Maxime (v. „luciditatea
mizantropică” / „demistificarea”
în analiza pasiunilor şi a virtuţilor:
v. ideea că „marele regizor al al
întregului spectacol al vieţii
morale este egoismul”; o viziune
„circular închisă” concentrată
asupra egoismului, care „merge
de la complex la simplu, de la
particularul divers la esenţial”
Jean de La Bruyère (1645 – 1696)
(„nu atât un gânditor moral, cât
un observator moral”; „una dintre
cele mai depline expresii ale
moralismului clasic”: v. logica
clasică – „particularul e doar
aparenţa pitorească îndărătul
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL
Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă
socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC
cultural MICI”
Nechibzuitul / L’Étourdi (v. influenţa
Mincinosului lui Corneille)
Preţioasele ridicole (elemente de farsă
şi de satiră + parodia stilului
„preţios”)
Şcoala nevestelor / L’École des femmes
Mizantropul / Le Misanthrope
(comedie de caractere; contrastele
interioare în construcţia caracterelor
implică învecinarea comicului cu
tragicul)
Tartuffe (spectacol iniţial interzis)
Amphitryon
Avarul / L’Avare
Burghezul gentilom / Le Bourgeois
gentilhomme
Vicleniile lui Scapin / Les Fourberies de
Scapin
Femeile savante / Les Femmes savantes
Bolnavul închipuit / Le Malade
imaginaire
Şcoala bărbaţilor / L’École des hommes
7
DIDACTIC / „DE
FRONTIERĂ”
căreia se regăseşte omul general”)
Caractere (o „colecţie de portrete,
reflecţii şi maxime”; model:
Caracterele lui Teofrast)
Jacques-Bénigne Bossuet (1627 –
1704) (apărător al purităţii
dogmatice a doctrinei
catolicismului, „fidel principalelor
direcţii morale şi filosofice iniţiate
de Contra-Reformă”; meditaţia
morală; v. retorica savantă)
Meditaţie asupra scurtimii vieţii
Predici / Sermons
Discursuri funebre / Oraisons
funèbres
Tratat despre cunosşterea lui
Dumnezeu şi cunoaşterea de sine /
Traité de la conaissance de Dieu et de
soi-même
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

Comedia „eroică”

Pierre Corneille (1606 - 1684)

Don Sancho de Aragon
Nicomède

Tragicomedia pastorală

Jean Mairet (1604 – 1686)

Silvanire (prima piesă scrisă după
reguli clasice, cu o prefaţă
importantă în istoria doctrinei
clasicismului)
Literatur Poemul epic istoric Satira Comedia Tratatul estetic, eseul de poetică,
a engleză eseul filosofic
John Dryden (1631 – John Dryden George Etherege (1634 – 1693)
1700) (1631 – 1700) Răzbunarea comică / The Comical John Dryden (1631 – 1700)
Absalom and Revenge (comedie de caractere; v. Apologie pentru poezia eroică (reia
Annus Mirabilis (o Achitophel modelul Molière) unele dintre ideile lui Boileau;
celebrare a victoriilor (scrisă în autorul se inspiră – în prefeţele
flotei britanice în cuplete eroice) William Wycherley (1640 – 1716) propriilor piese de teatru – din
luptele împotriva Mac Flecknoe Cinstitul / The Plain Dealer („o avantextele teoretice (despre
olandezilor şi a imitaţie liberă (în ţesătura unei tragedie) ale lui Corneille;
supravieţuirii intrigi total diferite şi mult mai
londonezilor după complicate) a Mizantropului lui

8
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

Marele Incendiu din Molière”)

1666) Oda Nevasta de la ţară / The Country Wife John Sheffield (1648 – 1721)
(cu „momente brutal licenţioase, nu Eseu despre poezie / Essay upon
Memorialistica John Dryden lipsite de savoare”) Poetry (adaptare a Artei poetice a
(1631 – 1700) lui Boileau, tradusă integral,
Jurnalul To His Sacred William Congreve (1670 – 1729) (v. ulterior, de William Soames)
Majesty „interesul clasic pentru analiza
Samuel Pepys (1632 – (celebrează caracterelor”; v. originalitatea: Thomas Rymer (1643 – 1713)
1704) încoronarea lui „verva ironică şi paradoxală a Scurtă privire asupra tragediei / A
Jurnal / Diary (* început Carol al II-lea) dialogurilor”) Short View of Tragedy („condamnă,
în 1641 şi continuat în numele canoanelor clasice,
până la sfârşitul vieţii, Fabula Vicleanul / The Double Dealer (v. Othello de Shakespeare”)
redactat „într-o scriere modelul Tartuffe de Molière)
cifrată” (nu fusese John Dryden Dragoste pentru dragoste / Love for William Temple (1628 – 1699)
destinat publicării), (1631 – 1700) Love
descifrat şi publicat Căprioara şi Mersul lumii / The Way of the World Despre învăţătura antică şi
abia în 1825; v. pantera / The modernă / On Ancient and Modern
ipostazele oficiale şi Hind and the Learning (unul dintre ecourile
intime ale diaristului – Panther celebrei „querelle des anciens et
un „desăvârşit pictor des modernes”; a provocat reacţia
„de gen””, apropiat de lui Swift – v. satira Bătălia cărţilor /
clasicism prin plăcerea The Battle of the Books, scrisă în
analizei) 1697, dar publicată în 1704)

9
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

Eseul moral
(v. modelul Eseurilor lui
Montaigne)

Abraham Cowley (1618 – 1667)

„reprezentant târziu al „Şcolii
metafizice” din prima jumătate a
veacului al XVII-lea, dar în a cărui
operă poetică elementele baroce se
găsesc adeseori înlocuite de unele
clasice”; „primul la care
descoperim trăsăturile
moralismului clasic”)
Câteva discursuri în chip de eseuri în
versuri şi proză / Several Discorses
by Way of Essays, in Verse and Prose
(v. reminiscenţele eseisticii
renascentiste („referinţe antice,
erudiţie pestriţă”)

William Temple (1628 – 1699)

(„mai puţin un teoretician moral,
cât un spirit practic, un epicureu
preocupat de folosul care se poate
extrage din micile plăceri ale

10
Literatură comparată
GENURI ŞI SPECII ÎN LITERATURA SECOLULUI AL XVII-LEA – CLASICISMUL

Spaţiul Genuri, specii, texte de referinţă

socio- EPIC „GENURILE DRAMATIC DIDACTIC / „DE
cultural MICI” FRONTIERĂ”

existenţei”; limba folosită, ideile,

gusturile – „calităţi structural
clasice”)
Miscellanea
Literatur Satira Tratatul estetic
a
germană Friedrich Daniel Georg Morhof (1639 –
Rudolf von 1691)
Canitz (1654 – Învăţarea limbii şi a poeziei germane /
1699) Unterricht von der deutschen
Poezii diverse / Sprache und Poesie (o pledoarie
Nebenstunden pentru imitarea clasicilor francezi
unterschiedener Corneille şi Molière în teatrul
Gedichte german)
(imitaţii după
modele clasice
franceze (ex.
Boileau) şi
latine)

11