Prelegerea 3

§9. Intensitatea câmpului electric. Flux electric. Teorema

Gauss pentru câmp electrostatic în vid.

Recapitulare școală

Corpurile din natură sunt capabile să se electrizeze, adică să posede

sarcini electrice.Noțiunea de sarcină este primară, adică nu poate fi
definită, ceea ce ar însemna că ea poate fi redusă la noțiuni fizice
mai simple. Existenţa sarcinii electrice se manifestă prin
interacţiunea corpurilor electrizate. Sarcina electrică posedă
următoarele proprietăţi stabilite experimental.
1.Legea conservării sarcinii. Într - un sistem izolat electric (sistem ce
nu schimbă sarcini electrice cu corpurile exterioare) suma algebrică a
sarcinilor pozitive şi negative se păstrează constantă în timp.
2.Caracterul discret al sarcinii. Sarcina oricărui corp reprezintă un
multiplu întreg al unei sarcini electrice elementare e, egale cu sarcina
electronului

q = ne ,

3.Doar particulele ce posedă masă pot avea sarcină electrică.

4. Sarcina electrică este invariantă față de sistemul de referință în
care se măsoară.
Sarcina unui corp a cărui dimensiuni liniare sunt neglijabile în
1
 comparaţie cu distanţele până la alte corpuri electrizate cu care
acesta interacţionează este numită punctiformă. Legea interacţiunii
sarcinilor punctiforme în repaus (și a corpurilor de formă sferică
încărcate electric), numită legea lui Coulomb, poate fi formulată
astfel:
⃗ ⃗

r12 sarcinilor punctiforme, iar r=r12- distanţa

unde q1 şi q2 sunt mărimile
dintre sarcini,

forţa de interacţiune dintre două sarcini electrice punctiforme fixe este

direct proporţională cu mărimea fiecăreia din ele, invers proporţională
cu pătratul distanţei dintre ele şi orientată în lungul dreptei care le
uneşte.

Interacțiunile dintre corpurile electrizate se transmit printr – un

mediu material numit câmp electric. Astfel, în jurul oricărui corp
încărcat există un câmp electric, care reprezintă o realitate obiectivă
ce posedă proprietăţi fizice. Și conceptul de câmp electric face parte
din numărul celor primare. Proprietatea câmpului electric de a
transmite acţiunea de forţă asupra sarcinilor introduse în el se
caracterizează prin mărimea fizică numită intensitate a câmpului
2
electric. Această mărime caracterizează câmpul electric al sarcinii q
în punctul considerat în care se introduce sarcina de probă q0
⃗
⃗⃗ .

Se observă că intensitatea câmpului electric E este numeric egală

cu forţa ce acţionează din partea câmpului asupra unei sarcini
punctiforme unitare pozitive, situată în punctul considerat al
câmpului. Sensul vectorului E al intensităţii câmpului electric
coincide cu sensul forţei F .Observăm că, determinând intensitatea
câmpului electric E este necesar să utilizăm sarcini de probă foarte
mici, pentru ca acestea să nu influențeze câmpul studiat.
În cazul distribuției discrete a mai multe sarcini punctiforme
intensitatea câmpului electric rezultant este egală cu suma vectorială a
intensităţilor câmpurilor electrice create de fiecare sarcină
aparte.Această afirmaţie se numeşte principiul superpoziţiei
câmpurilor electrice.Conform acestui principiu, fiecare din sarcinile
sistemului creează câmpul său electric ca şi cum în sistem nu ar mai
exista şi alte sarcini, adică independent de celelalte sarcini ale
sistemulu
Cîmpul electrostatic se descrie și prin metoda grafică, bazată pe
trasarea liniilor de câmp: linia trasată în câmpul electric astfel încât
direcţia tangentei la ea în orice punct să coincidă cu direcţia
vectorului intensităţii câmpului se numeşte linie de câmp

3
a)Teorema Gauss,exemple
Calculul intensității rezultante a câmpului, generat de mai multe
sarcini se efectuează utilizând principiul superpoziţiei. Deseorri
această metodă este dificil de utilizat. În rezultat a apărut o altă
metodă, mai puţin generală, dar care permite soluţionarea problemei
determinării intensității câmpurilor, generate de anumite corpuri
nepunctiforme încărcate electric.Această metodă are la bază utilizarea
teoremei lui Gauss.
Pentru formularea teoremei lui
Gauss trebuie, mai întâi, să introducem
noţiunea de flux al unui vector.
Această noţiune este una dintre cele
mai importante în analiza vectorială şi
se utilizează în formulările celor mai
importante proprietăţi ale câmpurilor
electrice şi magnetice.

Expresii de tipul adS se întâlnesc în diverse

probleme din fizică şi matematică. Rezultă că ea are sens, indiferent
de sensul fizic al vectorului a . Această expresie se numeşte flux al
vectorului a prin suprafaţa S. De exemplu, integrala


   E  dS  (9.1)
S 

se numeşte flux al vectorului intensităţii câmpului electric E

4
Se știe că valoarea intensitatii câmpului electric E este proporţională
cu densitatea liniilor de câmp, adică cu numărul lor ce intersectează
o unitate de arie a suprafeţei plane situate perpendicular pe liniile
de câmp. Urmează: fluxul intensităţii câmpului electric E poate fi
interpretat ca numărul liniilor de câmp ce intersectează suprafaţa
considerată S.
Calculăm fluxul intensităţii câmpului electric al unui sistem de
sarcini electrice. În acest caz, intensitatea câmpului electric E ,
conform principiului superpoziţiei, este egală cu suma vectorială a
intensităţilor câmpurilor create de fiecare sarcină în parte .
Obținem

  EdS      E dS 
i1 S 
i
S 

sau, luând în considerare (10.13), avem

n
   i , (9.2)
i1

unde Φ1, Φ2, Φ3,···, Φn sunt fluxurile intensităţilor E1, E2 , E3 , , En

ale câmpurilor sarcinilor respective. Astfel, deoarece intensităţile
câmpurilor se adună vectorial, aceasta conduce la adunarea algebrică
a fluxurilor. Dacă fluxul intensităţii câmpului se calculează după o
suprafaţă închisă S , atunci aceasta se indică în integrala (10.13) cu
un cerculeţ:
   E  dS  .
S
(9.3)

Calculăm acum fluxul vectorului E al unei sarcini punctiforme

printr-o suprafaţă închisă. În calitate de normală pozitivă a suprafeţei,
prin convenție, se alege normala exterioară, adică normala orientată în
afară. Din legea lui Coulomb și definiția intensității E a câmpului
urmează că intensitatea câmpului electric în punctele de pe suprafaţa S
se determină cu expresia:
5
 ⃡
⃗⃗

Dacă suprafaţa este sferică şi sarcina punctiformă se află în

centrul ei (situația de pe figură), atunci fluxul vectorului E printr-un

element dS al suprafeţei se calculează astfel:


d  ⃗⃗  ⃗⃗ ⃗⃗⃗⃗⃗ ⃗⃗

Întrucât  r  n   0 , iar n  1, avem r  n  r . De aceea:

1 q
d  dS .
40 r
Integrăm această expresie ţinând seama că pe suprafaţa sferică
1 q
mărimea  const.:
40 r

q 1 1 q

r dS 
4 
S,
40  S  0 r 2

unde S  4 r2 este aria suprafeţei sferice. De aceea, pentru fluxul

vectorului E al unei sarcini punctiforme printr-o suprafaţă sferică se
obţine:

6
 
q
 . (9.4)
0
În rezultatul unei deduceri riguroase se ajunge la concluzia că
acest rezultat este valabil nu numai pentru o suprafaţă sferică, ci şi
pentru orice suprafaţă închisă în cazul în care sarcina se află în
interiorul ei și fiecare linie de câmp intersectează suprafața de un
număr impar de ori. Dacă sarcina se află în exteriorul suprafeței
închise fiecare linie intersectează suprafaţa de un număr par de ori, sau
n-o intersectează deloc. În rezultat, fluxul  este egal cu zero.
Observăm că rezultatul (9.4) generalizat pentru orice suprafaţă
închisă este limitat la o sarcină punctiformă. Însă această limitare
poate fi eliminată, întrucât orice sarcină poate fi divizată în sarcini
punctiforme. .

Astfel, ajungem la următoarea relaţie fundamentală

  E  dS 
1
0 i1
  qi , (9.5)

numită teorema Gauss pentru electrostatică: fluxul vectorului

intensităţii câmpului electric prin orice suprafaţă închisă este egal cu
suma algebrică a tuturor sarcinilor aflate în interiorul acestei suprafeţe
împărţită la constanta electrică  0 .
Urmează exemple de utilizare a teoremei Gauss pentru calculul
intensității câmpului generat de corpuri încărcate electric cu formă
geometrică regulată, ce posedă elemente de simetrie.

Câmpul electrostatic al unui plan infinit încărcat

uniform cu sarcină de densitate 𝛔
Definim mărimea fizică numită
7
 densitate superficială a sarcinii,

unde reprezintă sarcina

elementară. de pe suprafața infinit mică
ds. Dacă suprafața s este încărcată
uniform cu sarcina q , atunci
Planul considerat este încărcat uniform,
densitatea superficială de sarcină  este
o mărime constantă. Din simetria
planului rezultă că vectorul E trebuie
să fie perpendicular planului (vezi
figura) şi constant ca mărime. Pentru a
aplica teorema lui Gauss este
necesar să
calculăm fluxul vectorului ⃗⃗ printr-o
suprafaţă închisă arbitrară, pe care o
alegem astfel, încât calculul sa fie cât mai simplu, anume: o suprafaţă
cilindrică cu generatoarea perpendiculară planului şi cu bazele
simetrice în raport cu aceasta. Dacă S este aria unei baze, atunci fluxul
vectorului ⃗⃗ printr-o bază va fi ES, iar prin ambele – 2ES. Fluxul
aceluiaşi vector prin suprafaţa laterală este egal cu zero,întrucât
vectorii E şi n sunt perpendiculari. De aceea, fluxul prin toată
suprafaţă cilindrică va fi 2ES. Sarcina conţinută în
interiorul suprafeţei cilindrice  S . Conform teoremei lui Gauss
S
2ES  ,
0
de unde se obţine:

E . (9.6)
2 0
Din rezultatul obţinut se observă că intensitatea câmpului unui
plan infinit încărcat uniform nu depinde de distanţa până la
acesta,deci câmpul electrostatic generat de plan este omogen. Dar
32
 planul infinit este o idealizare. În practică putem avea o placă
încărcată care poate fi considerată infinită, dacă distanţa până la
aceasta este neglijabilă în comparaţie cu dimensiunile ei. Numai în
acest caz formula obținută este valabilă. La distanţe mari ea nu mai
este corectă, intensitatea câmpului micşorându-se cu distanţa. La
distanţe mult mai mari decât dimensiunile plăcii încărcate, aceasta se
comportă ca o sarcină punctiformă şi intensitatea câmpului descreşte
invers proporţional cu pătratul distanţei până la ea.

Câmpul unui fir rectiliniu infinit şi a unui cilindru infinit

încărcate uniform.
În conformitate cu
simetria corpurilor,
introducem mărimea fizică
numită densitatea liniară a
sarcinii , unde este
sarcina eiementară de pe
segmentul infinit mic dl Din
considerente de simetrie
urmează că câmpul firului
rectiliniu infinit încărcat
uniform este orientat radial,
spre fir când sarcina este
negativă, și de la fir când
sarcina este
pozitivă. În calitate de
suprafaţă închisă
alegem un cilindru de lungime l şi rază r, coaxial cu firul. Fluxul
vectorului E prin suprafaţa cilindrului se

reduce la fluxul prin suprafaţa laterală, întrucât bazele cilindrului nu

33
sunt intersectate de către liniile de câmp. Astfel,
  E  Slat  E  2 rl .

Conform teoremei lui Gauss sub formă integrală

q
E  2 rl  ,
0
unde q este sarcina electrică a părţii firului, aflată în interiorul
cilindrului. Dacă firul este uniform încărcat densitatea liniară a
sarcinii este   const., și q   l . Substituind această expresie în
formula precedentă, obţinem:

E . (9.7)
20r
Analogic se pot obţine relaţiile pentru intensitatea câmpului electric
a unui cilindru infinit gol de rază R încărcat uniform pe suprafaţă

{ (9.8)

şi a unui cilindru infinit plin de raza R

încărcat uniform după volum

{ ,

unde  este densitatea sarcinii. Graficele dependenţelor ((9.7) şi (9.8)

sunt reprezentate calitativ în figurile alăturate.

34
 Prelegerea 4

&10.Potenţialul câmpului electrostatic. Relația dintre

potențialul și intensitatea câmpului electrostatic.

a)Potențialitatea câmpului electrostatic

În paragraful precedent câmpul electric a fost descris prin

caracteristica de forţă, numită intensitate a câmpului electric E .
Există şi altă posibilitate de
descriere a acestui câmp, şi anume, prin intermediul mărimii fizice
care reprezintă măsura rezultatului interacțiunii și este numită
energie potenţială. Energia potenţială a unui sistem de corpuri ce
interacționează prin forțe conservative a fost definită ca fiind egală
numeric cu lucrul mecanic pe care acest sistem îl poate
efectua la trecerea din starea dată în starea cu
energie potențială nulă. Prin urmare, doar
câmpurile potenţiale, adică acele câmpuri,
lucrul forţelor cărora nu depinde de forma
traiectoriei de mişcare a corpului în câmp, ci
numai de poziţiile sale iniţială şi finală, pot fi întretrebarea
descrise astfel. Pentru a determina
dacă este sau nu potenţial câmpul electrostatic vom considera
două sarcini punctiforme q şi q0 şi vom calcula lucrul efectuat de
forţele câmpului sarcinii fixe q pentru deplasarea sarcinii q0 din
poziţia 1 în poziţia 2. Conform definiției, lucrul mecanic al unei
forțe variabile se exprimă prin integrala curbilinie de mai jos, în
care se substituie ⃗ ⃗⃗ ,
2 2

L12   Fdr  q0  Edr .

1 1

r
Întrucât E  , obţinem:
4 2
r r

35
Din 
⃗
∫ ( ) (10.1)

(10. Din formula (10.1) se vede că lucrul forțelor cîmpului

electelectrostatic nu depinde de forma traiectoriei sarcinii q0 , ci numai
de p

de pozițiile ei inițială și finală Prin urmare cîmpul electrostatic

al sarcinii punctiforme este un câmp potenţial. Câmpul electrostatic
al unui sistem de sarcini în repaus, de asemenea este potenţial,
întrucât pentru un astfel de sistem este valabil principiul
superpoziţiei.
Dacă sarcina se deplasează între pozițiile 1și 2 pe o traiectorie
închisă 1→a→2→b→1, atunci pe
porţiunea 2→b→1 lucrul îşi schimbă semnul: L2b1  L1a2 şi, prin
urmare, L1a2  L2b1  L1a2b1  0 . Astfel, lucrul forţelor
unui câmp electrostatic, efectuat asupra unei sarcini pe parcursul
deplasării ei pe o traiectorie închisă, este egal cu zero. Matematic,
acest lucru poate fi exprimat în modul următor:
∮ ⃗⃗ ⃗
unde cerculeţul la integrală indică faptul că aceasta se calculează pe
o traiectorie închisă. Întrucât , ultima expresie se reduce la

 Edl   0 . (10.2)

Această integrală se numeşte circulaţie a vectorului E şi reprezintă

condiţia de potenţialitate a câmpului electrostatic: un câmp vectorial
de forțe este potenţial, dacă circulaţia vectorului acestui câmp în
lungul oricărei traiectorii închise este egală cu zero.

36
 b)Potenţialul câmpului electrostatic
Deoarece câmpul electrostatic este un câmp potenţial
interacţiunea lui cu o sarcină electrică respectă teorema variației
energiei potenţiale. Fie două sarcini punctiforme q şi q0 . Lucrul
efectuat de forţele câmpului sarcinii fixe q pentru deplasarea sarcinii
q0 din starea cu vectorul de poziție r până la infinit, este
∫ . (10.3)

Se observă: dacă sarcinile q şi q0 sunt de acelaşi semn, atunci energia

potenţială de interacţiune (respingere) este pozitivă şi creşte la
apropierea lor; în cazul atracţiei sarcinilor de
semne opuse Ep  0 şi energia potenţială creşte până la zero la
indepărtarea sarcinii la infinit
Dependenţa energiei potenţiale de
interacţiune a sarcinilor punctiforme de
distanţa dintre ele este reprezentată în
figura alăturată. Faptul că energia
potenţială este negativă înseamnă că
sarcinile se află în stare legată.

Din (10.3) urmează că energia potenţială a două sarcini

punctiforme, depinde direct proporţional de valorile
ambelor sarcini , deci nu poate fi utilizată pentru
caracterizarea câmpului electric al unei sarcini.
Aceasta se poate face cu ajutorul altei mărimi ce nu depinde de
sarcina de probă q0 , anume
(10.4)
numită potenţial al câmpului electrostatic al sarcinii punctiforme q
în punctul considerat din câmpul generat de ea. Conform (10.4)
această mărime fizică depinde numai de valoarea sarcinii q care
generează câmpul electric și scade invers proporţional cu distanţa
până la ea. Totodată,potenţialul reprezintă lucrul efectuat de
câmpul sarcinii q pentru deplasarea unei sarcini unitare pozitive q0
37
din punctul cu vectorul de poziţie r până la infinit, unde potenţialul
se consideră egal cu zero, deoarece nu există interacțiune. Concluzie:
formula (10.4) exprimă, după sensul său fizic, diferența de potențial
dintre punctul cu vectorul de poziţie r și un punct situat la infinit,
unde potenţialul se consideră egal cu zero.Urmează: prin relațiile de
mai sus,în fizică se definește și are sens fizic doar
diferența de potențial.
Lucrul L12 al forţelor câmpului electric pentru deplasarea
sarcinii q0 între poziţiile 1 şi 2 poate fi exprimată folosind diferența de
potențial:
L12  q0 1 2  . (10.5)
Mărimea 1 2 , numită diferenţă de potenţial este,

, (10.6)

adică diferenţa de potenţial dintre două puncte 1 şi 2 ale câmpului

electric reprezintă lucrul forţelor câmpului pentru deplasarea unei
sarcini unitare pozitive între aceste puncte.

c) Relația dintre intensitatea și potențialul câmpului electrostatic

Potenţialul câmpului  este caracteristica energetică a câmpului electric,
iar intensitatea E- caracteristica lui de forţă. Evident, între aceste două
caracteristici ale câmpului trebuie să existe o relație, care urmează a fi
determinată.

38
 . În acest scop, substituim expresia pentru lucrul L12 , care se
exprimat prin integrala curbilinie de mai jos în care dl
este deplasarea infinit mică
∫
în (10.6). Astfel obţinem forma integrală a relaţiei dintre diferenţa
de potenţial şi intensitatea câmpului electric
2

1 2   Eldl , (10.7)

1

unde El este proiecţia vectorului ⃗⃗ pe direcţia ⃗ a tangentei la

traiectoria mişcării sarcinii q0 .
Relaţia (10.7)are și o formă diferențială. Fie două puncte, 1 şi 2,
situate pe axa x foarte aproape unul de altul, adică x2x1  dx . Lucrul
forţelor câmpului la
deplasarea sarcinii q între aceste puncte este q0 Exdx . Pe de altă
0

parte, conform (10.6), q0 1  2   q0 d .

Egalând expresile, obţinem d  Exdx . Raţionamente
analogice sunt valabile şi pentru axele y şi z. În rezultat, obţinem
următoarele trei relaţii:

(10.8)

Substituind relațiile (10.8) în egalitatea

⃗⃗ ⃗ ⃗ ⃗⃗ ,
obținem forma diferențială a relației dintre intensitatea și potențialul
cîmpului electrostatic

39
 ⃗⃗ ( ⃗ ⃗  
) sau E  grad   

unde

⃗⃗ ⃗ ⃗

reprezintă operatorul care transformă funcția scalară în

vectorul intensitate a cîmpului electrostatic luat cu semnul opus.

40
41