Ion PREDA Gheorghe CIOLAN

Eugen DIACONESCU Dumitru CRISTEA

TRANSMISII
MECANICE CU FRICŢIUNE
PENTRU AUTOVEHICULE

EDITURA UNIVERSITĂŢII DIN PITEŞTI

2012
 4 SUBSISTEME CE PERMIT
INTEGRAREA VARIATOARELOR ÎN
TRANSMISIILE AUTOVEHICULELOR
4.1 MECANISME PLANETARE CU
ANGRENAJE
Mecanismele planetare sau diferenţiale sunt acele mecanisme în care
există elemente cu axe rotitoare. Deşi elementele constitutive pot avea
natură diferită (de exemplu, angrenaje sau roţi de fricţiune), în continuare
prin mecanisme planetare se vor desemna doar cele alcătuite din angrenaje.
Mecanismele planetare intră în mod frecvent în compunerea
transmisiilor automobilelor, în particular a cutiilor de viteze ale acestora. La
rândul lor, cutiile de viteze planetare apar adesea ca subansambluri ale
cutiilor de viteze combinate, cu variaţie mixtă a raportului de transmitere
(continuă şi în trepte), dintre care cele mai cunoscute sunt cutiile de viteze
hidromecanice.
Utilizarea cutiilor de viteze planetare prezintă un avantaj important faţă
de cele cu angrenaje cu axe fixe şi anume o durată de viaţă mai lungă.
Aceasta se datorează unui număr mai mare de dinţi aflaţi simultan în
angrenare, rigidităţii mai ridicate a arborilor şi echilibrării forţelor radiale. În
plus, marea majoritate a cutiilor de viteze planetare sunt automatizate şi nu
întrerup fluxul de putere la trecerea de la o treaptă de viteze la alta,
indiferent de sensul în care se face schimbarea, adică permit cuplarea sub
sarcină.
Ca dezavantaje ale acestor cutii de viteze pot fi menţionate:
complexitatea constructivă mai ridicată, necesitatea utilizării unor instalaţii
sofisticate de automatizare a schimbării treptelor de viteze şi preţul de
fabricare mai mare.

4.1.1 Mecanisme planetare

utilizate la cutiile de viteze
La mecanismele planetare cu angrenaje, unele roţi dinţate au o mişcare
de rotaţie în jurul axei proprii şi o mişcare de revoluţie în jurul unei axe fixe
(fig. 4.1). Aceste elemente care se rotesc faţă de două axe sunt denumite
roţi-satelit sau mai simplu sateliţi. Celelalte elemente care au o axă de
rotaţie unică şi imobilă se numesc elemente centrale. Acestea sunt roţile
centrale şi suportul sateliţilor, numit portsatelit (sau braţ portsatelit).
Mecanismele planetare pot avea roţi dinţate cilindrice sau conice. Dacă
mecanismul planetar este alcătuit din angrenaje cilindrice, roata centrală cu
- 108 -
dantură interioară se numeşte coroană, iar roata centrală cu dantură
exterioară, mai mică, este cunoscută sub denumirile de roată solară (roată
centrală sau roată planetară). La cutiile de viteze ale automobilelor se
folosesc în mod obişnuit mecanisme planetare cu roţi cilindrice la care se
pot întâlni atât dantura dreaptă cât şi cea înclinată.

Fig. 4.1. Componentele unei unităţi planetare simple,

formată dintr-un angrenaj exterior şi un angrenaj interior: a – roată solară;
c – coroană dinţată; b – (braţ) portsatelit; s – sateliţi
Mecanismele planetare pot fi alcătuite numai din angrenaje interioare,
numai din angrenaje exterioare sau pot conţine ambele tipuri de angrenaje
(figura 4.2).

Fig. 4.2. Tipuri de unităţi planetare simple, alcătuite din: a – angrenaje

interioare; b – angrenaje exterioare; c – angrenaje exterior şi interior
Din punct de vedere structural, mecanismele planetare pot fi simple
(unităţi planetare), adică cele care au un singur braţ portsatelit, sau
complexe, cele cu mai multe braţe, fiecare susţinând un sistem de sateliţi. O
unitate planetară dublă este formată din două unităţi planetare simple
înseriate care au proprietatea că o roată centrală a uneia dintre unităţile
planetare simple este comună şi celei de a doua. Unităţile planetare
complexe au numeroase posibilităţi de utilizare şi conduc la obţinerea unui
gabarit minim.
În construcţia de cutii de viteze planetare au fost şi sunt frecvent
- 109 -
utilizate câteva soluţii constructive denumite după numele inginerilor care
au inventat modurile de conectare a unităţilor planetare simple din care se
compun: Simpson (două unităţi planetare simple), Ravigneaux (două unităţi
planetare simple cu coroană comună), Wilson (trei unităţi planetare simple),
Lepelletier (o unitate planetare dublă Ravigneaux înseriată cu una sau două
unităţi planetare simple).

Calculul gradului de mobilitate al mecanismului planetar

Prima problemă ce se pune cu privire la orice mecanism planetar constă
în determinarea gradului de mobilitate W, [172], [45]. Pentru aceasta se
utilizează următoarea relaţie:
W = 3 m – 2 c5 – c 4 , (4.1)
unde m este numărul de elemente mobile ale mecanismului (sateliţi, port-
sateliţi, roţi centrale), din care se elimină elementele pasive, adică: c5 –
numărul cuplelor cinematice de clasa a V-a (articulaţiile mecanismului); c4
– numărul cuplelor cinematice de clasa a IV-a (contactele dintre dinţii
roţilor). Dacă W = 1 mecanismul planetar are o intrare şi o ieşire, iar dacă
W = 2 acesta are fie o intrare şi două ieşiri, fie două intrări şi o ieşire.

Parametrii cinematici ai mecanismului planetar simplu

cu portsatelitul fixat
Studiul cinematicii şi dinamicii mecanismului diferenţial simplu este
posibil dacă pentru mecanismul cu axe fixe care rezultă prin imobilizarea
braţului portsatelit se cunosc:
 raportul de transmitere de la o roată centrală la alta;
 randamentul transmiterii puterii între aceleaşi roţi centrale.
Cele două mărimi se numesc raport de transmitere intern şi
randament intern şi se notează cu ih  iacb , respectiv h  acb . Indicii
inferiori reprezintă în ordine elementele conducător şi condus (cele două roţi
centrale), iar indicele superior elementul fix (portsatelitul). În general se
consideră că randamentul intern are aceeaşi valoare indiferent de sensul în
care circulă puterea, adică acb  cab .

Cinematica mecanismului planetar simplu

În vederea stabilirii cinematicii unităţii planetare se utilizează metoda
opririi imaginare a braţului port-satelit (numită şi metoda lui Willis) [45].
Pentru aceasta este suficient a se imagina că întreaga unitate planetară
(figura 4.3) se roteşte în sens invers în jurul axei centrale cu o viteză
unghiulară egală cu cea a braţului. În acest caz, viteza unghiulară a roţii
solare devine ωa – ωb, viteza unghiulară a coroanei ωc – ωb, iar viteza
unghiulară a braţului portsatalit se anulează: ωb – ωb = 0. Conform

- 110 -
definiţiei, raportul de transmitere de la roata solară la coroană, cu braţul
port-satelit fixat, denumit raport de transmitere interior ix al unităţii
planetare, este raportul dintre vitezele unghiulare ale elementului conducător
a şi elementului condus c:
a  b
iacb   ix (4.2)
c  b
Întrucât, în cazul considerat, viteza unghiulară a braţului se anulează,
acelaşi raport de transmitere de la roata solară la coroană se poate determina
ca la mecanismele cu roţi dinţate cu axe fixe. Astfel, raportul de transmitere
căutat este produsul rapoartelor de transmitere al angrenajului exterior roată
solară-satelit şi al angrenajului interior satelit-coroană:
 z  z  z
iacb  ix    s  c    c (4.3)
 z a  z s  za
în care s-au notat cu za, zc şi zs numerele de dinţi ale roţilor dinţate. Semnul
minus (–) arată că roata solară a şi coroana c se rotesc în sens invers.
Din egalitatea ultimelor două relaţii rezultă expresia care dă cinematica
unităţii planetare reprezentate în figura 4.3:
ωa – ωb (1 + zc / za) + ωc (zc / za) = 0 (4.4)
În cazul general, valabil pentru orice unitate planetară (cu un singur
portsatelit), expresia anterioară, cunoscută şi sub numele de relaţia lui
Willis, se scrie [172], [45]:
a – b (1 – ix) – c ix = 0 (4.5)
unde b este portsatelitul, iar a şi c sunt celelalte elemente centrale.
După cum se poate observa, spre deosebire de angrenajele cu axe fixe,
cunoaşterea vitezei unghiulare a unuia dintre elementele centrale nu
conduce la cunoaşterea vitezelor unghiulare ale celorlalte elemente centrale,
adică mişcarea elementelor centrale nu este determinată cinematic. Un astfel
de mecanism se numeşte mecanism diferenţial. Pentru ca mişcarea
elementelor unităţii planetare să fie determinată este necesară încă o condiţie
de legătură. Acesta poate fi:
 o condiţie cinematică, aşa cum se întâmplă la obţinerea rapoartelor
cutiilor de viteze atunci când treptele sunt complet cuplate;
 o condiţie dinamică (între momentele ce acţionează asupra
elementelor unităţii planetare), ce apare la diferenţialele
autovehiculului sau la cutiile de viteze, atunci când se trece de la o
treaptă la alta.
Cea mai simplă modalitate de eliminare a nedeterminării mişcării unei
unităţi planetare este fixarea la carcasă a unuia dintre elementele centrale

- 111 -
(oprirea sa). Posibilităţile de utilizare a unităţii planetare din figura 4.3 sunt
redate în tabelul 4.1 [27].

Tabelul 4.1. Posibilităţile de utilizare a unităţii planetare

Element Element Raport de Domeniu
Element fixat
conducător condus transmitere de utilizare
Amplificare a turaţiei cu păstrarea sensului de rotaţie
b a c 1/(1+Zc/Za) 0,2 < i < 0,4
b c a 1/(1+Za/Zc) 0,6 < i < 0,4
Reducere a turaţiei cu păstrarea sensului de rotaţie
a b c 1+Zc/Za 2,5 < i < 5
c b a 1+Za/Zc 1,25 < i < 1,67
Inversarea sensului de rotaţie
a c b -Zc/Za - 4 <i <-1,5
c a b -Za/Zc -0,67 < i < -0,25

Domeniul valorilor rapoartelor de transmitere este limitat din

considerente constructive, valorile raportului zc/za fiind în general cuprins în
intervalul 1,5...4 [165].
Pe lângă posibilităţile din tabelul 4.1, unitatea planetară permite de
asemenea să se obţină şi un raport de transmitere egal cu 1. Acest mod de
funcţionare este posibil prin rigidizarea a două elemente centrale, deoarece
relaţia 4.5 arată că dacă două elemente centrale au aceeaşi viteză unghiulară,
atunci şi cel de al treilea va avea aceeaşi viteză unghiulară. În acest caz se
spune că unitatea planetară se blochează.
Deşi din punct de vedere cinematic este indiferent care sunt cele două
elemente centrale care se blochează, din punct de vedere dinamic diferitele
variante posibile conduc la solicitări mai mari sau mai mici ale elementelor
ce realizează cuplarea. La cutiile de viteze, alegerea elementelor care trebuie
solidarizate este dictată în primul rând de spaţiul disponibil şi de organizarea
generală a cutiei de viteze şi nu de considerente dinamice (de solicitare).
Fixarea unui element central se poate realiza cu diferite tipuri de
elemente de cuplare, dar se preferă ambreiaje şi frâne multidisc (cu discuri
multiple) sau frâne cu bandă, deoarece pot fi acţionate hidraulic şi permit
cuplare sub sarcină. Cuplarea a două elemente centrale pentru blocarea
unităţii planetare se realizează cu ambreiaje multidisc acţionate hidraulic.
Existenţa sateliţilor din compunerea unităţilor planetare impune ca
numerele de dinţi ale roţii solare şi coroanei să respecte trei condiţii [172],
[30], [76]:
 condiţia de coaxialitate (a coroanei cu roata solară)
z c = z r + 2 z s; (4.6)
totuşi, dacă se realizează deplasări de profil pozitive dinţilor roţii solare şi
sateliţilor, zc poate fi mai mare cu unu sau doi dinţi decât zr + 2 zs;

- 112 -
  condiţia de montaj (dinţii sateliţilor trebuie să intre în golurile dintre
dinţii roţii solare şi coroanei)
zr + zc = N S, (4.7)
în care N este un număr natural, iar S este numărul sateliţilor;
 condiţia de vecinătate (numărul sateliţilor S trebuie să fie suficient de
mic încât sateliţii să nu se lovească unul de altul)
zr sin(π / S) – zc [1 – sin(π / S)] > 2 (4.8)

Dinamica mecanismului planetar simplu în regim stabilizat

În continuare se consideră un regim de funcţionare stabilizat pentru
unitatea planetară. Deoarece toate vitezele unghiulare se consideră
constante, rezultă că toate acceleraţiile, unghiulare sau de translaţie, sunt
nule. De asemenea se neglijează momentele de frecare de orice natură şi
forţele centrifuge ale sateliţilor.
Determinarea forţelor şi momentelor ce acţionează asupra elementelor
unităţii planetare se face prin aplicarea legii a doua a dinamicii în aceste
condiţii de funcţionare, caz în care rezultă echilibrul forţelor şi momentelor
care acţionează asupra tuturor componentelor mecanismului: satelit,
portsatelit, roată solară şi coroană dinţată (figura 4.3).

Fig. 4.3. Schema de calcul pentru determinarea forţelor şi momentelor

care solicită elementele unităţii planetare
Se notează cu Fa şi Fc forţele tangenţiale din danturile roţii solare şi
coroanei şi cu Fb forţa din axul satelitului (pentru simplificare s-a considerat
unul singur, ceea ce nu schimbă concluziile ce vor fi trase).
În această situaţie ecuaţiile de echilibru (forţe şi momente) ale
satelitului sunt:
Fb = Fa + Fc Fa r s = Fc r s (4.9)
de unde rezultă:
Fa = Fc = F Fb = F + F = 2 F (4.10)
Momentul roţii solare Ma se determină în funcţie de forţa periferică F:
Ma = F r a (4.11)
Ţinând cont că razele de divizare ra şi rc ale roţilor dinţate se pot
- 113 -
exprima în funcţie de modulul frontal mf şi de numerele de dinţi z:
ra = m f z a / 2 rc = mf z c / 2 (4.12)
şi că raza braţului portsatelit este media razelor de divizare ale roţilor dinţate
centrale:
rb = (ra + rc) / 2 (4.13)
rezultă că momentul care acţionează asupra coroanei este:
Mc = F r c = M a r c / r a = M a z c / z a (4.14)
Aceasta arată că raportul celor două momente ale roţilor dinţate centrale
(Mc / Ma = zc / za) depinde de geometria unităţii planetare.
Asemănător se obţine şi momentul Mb, care acţionează asupra braţului
portsatelit:
Mb = 2 F rb = 2 (Ma / ra)(ra + rc) / 2 = Ma (1 + zc / za) (4.15)
Dacă se aplică legea a doua a dinamicii pentru mişcarea de rotaţie a
întregii unităţi planetare şi se consideră regim stabilizat de funcţionare (toate
turaţiile sunt constante şi acceleraţiile unghiulare nule), atunci se obţine
relaţia:
Ma + M b + Mc = 0 (4.16)
Trebuie menţionat că în ultima relaţie momentul unui element central se
consideră pozitiv dacă este element conducător, respectiv negativ dacă este
element condus (în celelalte relaţii anterioare s-au considerat doar valorile
absolute ale acestora).
Relaţia lui Willis (4.5), ultima relaţie şi antepenultima relaţie definesc
cinematica şi dinamica unităţii planetare în regim stabilizat (în lipsa forţelor
şi momentelor de inerţie) şi neglijând frecările.
În cazul în care se solidarizează două elemente centrale, momentul
elementului condus devine egal în modul cu momentul elementului
conducător, dar are orientare opusă. Cu toate aceste, momentul ce solicită un
element de cuplare se poate determina ca diferenţă a valorilor dintre
momentele ce solicită cele două elemente centrale, indicate de relaţiile
anterioare.
O unitate planetară ca cea prezentată schematic în figura 4.3 poate fi
utilizată ca mecanism de inversare a sensului de mers pentru o CVT. Din
analiza tabelului 4.1 rezultă că inversarea sensului de rotaţie simultan cu
reducerea turaţiei de ieşire este posibilă dacă se fixează portsatelitul şi
intrarea este prin roata solară, iar ieşirea prin coroană. Rapoartele de
transmitere ce pot fi obţinute în condiţii constructive normale au valori între
-4 şi -1,5. Dacă se doreşte un raport mai apropiat de valoarea -1, atunci se
preferă de obicei o unitate planetară cu sateliţi înseriaţi (ca în figura 5.2).

- 114 -