Sunteți pe pagina 1din 5

BUTNARIU SILVIA VIOLETA

BFKT AN 1, GRUPA1
INIMA- CORDUL

Unul dintre organele esențiale ale corpului este Inima. Cordul distribuie sângele în
organism fiind ca o pompă musculară. Aceasta se contractă şi se relaxează asemeni oricărui
muşchi, ȋnsa este unică prin faptul că funcţionează pe baza principiului „totul sau nimic”, fiecare
contracţie făcându-se cu toată forţa pe care aceasta o are.
Inima este așezată în torace, ȋn mediastinul mijlociu, o treime din aceasta fiind localizată
la dreapta faţă de linia mediană şi două treimi fiind localizate la stânga liniei mediene. Are forma
unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat ȋn jos, spre ȋnainte şi la stânga, dimensiunea ei
fiind aproximativ egală cu pumnul individului. Având formă de piramidă inima prezintă: trei
feţe( o faţă ȋn raport cu scheletul toracic, o faţă ȋn raport cu diafragmul şi o faţă ȋn raport cu
plămânii;) - trei margini ( o margine dreaptă, o margine spre anterior şi o margine spre posterior;
- o bază;) și un vârf.
Faţa sternocostală intră ȋn raport cu sternul şi coastele, iar la acest nivel se pot identifica
atriile (ȋn porţiunea superioară) şi ventriculii (ȋn porţiunea inferioară). Ventriculii sunt
reprezentaţi mai bine de ventricului drept la nivelul acestei feţe, cei doi ventriculi, stâng şi drept,
fiind despărţiţi de şanţul interventricular anterior. La nivelul acestui şanţ se pot identifica marea
venă a inimii şi artera descendentă anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce
poartă denumirea de conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul
arterei pulmonare. Ventriculii sunt separaţi de atrii prin intermediul şanţului coronar. Porţiunea
atrială a feţei sternocostale este acoperită ȋn cea mai mare parte de artera pulmonară şi aortă.
Şanţul coronar este străbătut ȋn porţiunea dreaptă de către artera coronară dreaptă şi mica venă a
cordului, iar ȋn proţiunea stângă de artera circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei
cordului se pot observa, pe această faţa, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau
urechiuşe, stâng, respectiv drept.
Faţa diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală şi este reprezentată
preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o porţiune foarte
mică. Cei doi ventriculi sunt despărţiţi prin intermediul şanţului interventricular posterior la
nivelul căruia se identifică artera interventriculară posterioară, ram din artera coronară dreaptă şi
vena coronară medie. La nivelul feţei diafragmatice se poate identifica crux cordis ce este
reprezentată de intersecţia dintre şanţul coronar şi şanţul interventricular.
Faţa pulmonară este orientată spre posterior şi la stânga şi este reprezentată preponderent
de o porţiune din ventriculul stâng. Prezintă şanţul coronar stâng la nivelul căruia putem
identifica artera atrioventriculară stângă şi marea venă coronară. Acesta din urmă ȋmparte faţa
pulmonară ȋntr-o porţiune atrială ce corespunde atriului stâng, şi o porţiune ventriculară ce
corespunde ventriculului stâng.
Marginea dreaptă este ȋn raport direct cu pleura şi cu faţa medială a plămânului drept.
Marginile anterioară şi posterioară nu sunt bine evidenţiate.
Vârful inimii este reprezentat de vârful ventriculului stâng şi este orientat ȋn jos, ȋnainte şi
la stânga şi poate fi identificat la nivelul spaţiului V intercostal stâng, pe linia medioclaviculară.
Baza are o poziţie ȋn sus, ȋnapoi şi spre dreapta, iar la nivelul ei se poate identifica şanţul
interatrial ce o ȋmparte ȋn două porţiuni .
În interior inima este alcătuită din patru cavităţi şi anume: 2 atrii şi 2 ventriculi.
Atriile sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subţire şi mai neted decât al ventriculilor, au
dimensiunile mai reduse decât dimensiunile ventriculilor; la nivelul lor sângele ajunge prin
intermediul venelor; fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept; comunică cu
ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Ventriculii sunt mai mari decat atriii, au pereți groși neregulaţi, prezintă trabecule şi
cordaje tendinoase.
Peretele cardiac este alcătuit de la exterior spre interior din epicard, miocard si endocard.
Epicardul Este de fapt foiţa viscerală a pericardului seros şi are drept scop ȋmpiedicarea
apariţiei frecării ȋn timpul contracţiilor ritmice ale cordului. Ȋntre epicard şi endocard se găseşte
miocardul ȋmpreună cu scheletul fibros şi sistemul excito-conductor al inimii.
Scheletul fibros al inimii este reprezentat de patru inele fibroase şi două trigoane fibroase.
Inelele fibroase mai poartă denumirea şi de inelele lui Lower şi sunt localizate la nivelul
orificiilor atrioventriculare şi la nivelul orificiilor arteriale reprezentate de aortă şi artera
pulmonară. Trigonul fibros stâng se găseşte ȋntre orificiul aortic şi orificiul mitral, iar cel drept se
găseşte ȋntre orificiul trunchiului arterei pulmonare şi orificiul tricuspid. La nivelul inelelor
fibroase atrioventriculare se inseră baza cuspelor atrioventriculare.
Scheletul fibros are drept scop stabilirea unei discontinuităţi electrofiziologice ȋntre atrii şi
ventriculi.
Sistemul excitoconductor al inimii este alcătuit din celule miocardice cu proprietăţi
specifice precum automatismul (generează impuls electric ȋn mod spontan) şi conducerea
impulsului. Celulele miocardului ce prezintă automatism mai sunt denumite şi celule miocardice
tip P sau pacemaker. Proprietatea de automatism este deţinută de celulele din nodul sinoatrial,
din fibrele atriale specializate sau fasciculul Bachmann, din nodul atrioventricular, din fasciculul
Hiss şi ramurile sale şi din reţeaua Purkinje.
Ȋn mod normal, activitatea electrică a inimii este controlată de nodul sinoatrial, acesta
fiind pacemakerul fiziologic al inimii. Mai poartă denumirea si de nodul Keith-Flack şi este
localizat la nivelul peretelui posterior al atriului drept, superior de creasta terminală. Impulsurile
trimise de acesta sunt cu o frecvenţă de 70-80/min.
Nodul atrioventricular este localizat la nivelul septului interatrial inferior şi ȋn alcătuirea
sa intră aceleaşi tipuri de celule ca şi ȋn nodul sinoatrial.
Fasciculul Hiss porneşte de la nivelul triunghiului lui Koch şi intră ȋn septul
interventricular, după care se ramifică ȋn două ramuri, unul drept şi unul stâng. El produce
impulsuri cu o frecvenţă de 25-30/min.
Inima primește sânge pentru a se hrăni prin intermediul:
- arterei coronare drepte, ram din aorta ascendentă, situată ȋn porţiunea iniţială ȋntre auriculul
drept şi trunchiul arterei pulmonare, după care se localizează la nivelul şanţului coronar anterior,
respectiv posterior. Se termină la nivelul şanţului interventricular posterior prin artera
interventriculară posterioară. Ramuri ale arterei coronare drepte sunt reprezentate de : artera
dreaptă a conului, arterele ventriculare anterioare drepte, artera interventriculară posterioară,
arterele atriale, artera nodului sinusal, artera nodului atrioventricular.
- arterei coronare stângi, ram din aorta ascendentă, este situată iniţial ȋntre auriculul stâng şi
trunchiul arterei pulmonare. La nivelul şanţului interventricular anterior se termină prin artera
interventriculară anterioară. La nivelul şanţului coronar, din artera coronară stângă ia naştere un
ram colateral ce poartă denumirea de artera circumflexă. Artera interventriculară anterioară se
ramifică ȋn: arterele ventriculare anterioare stângi, artera stângă a conului ce se anastomozează
cu artera dreaptă a conului, ramuri septale pentru 2/3 din septul interventricular
La inervaţia inimii participă atât sistemul vegetativ simpatic, cât şi cel parasimpatic.
Inervaţia parasimpatică este realizată prin intermediu ramurilor cardiace cervicale şi toracale ale
celor doi nervi vagi. Nervii cardiaci cervicali superiori se desprind din nervul vag, deasupra
ganglionului inferior al vagului, iar nervii cardiaci inferiori se desprind din nervul laringeu
recurent. Acţiunea inervaţiei parasimpatice este cardiomoderatoare: scade frecvenţa cardiacă şi
determină vasoconstricţia coronarelor.
Inervaţia simpatică se realizează prin intermediul nervilor cardiaci cervicali superiori, mijlocii şi
inferiori, alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Nervul cardiac cervical superior ȋşi are originea ȋn
ganglionul simpatic cervical superior. Nervul cardiac cervical mijlociu ȋşi are originea ȋn
ganglionul cervical mijlociu, iar nervul cardiac cervical inferior ȋşi are originea ȋn ganglionul
simpatic stelat. Acţiunea simpaticului este de a creşte frecvenţa cardiacă şi de a dilata vasele
coronare.
Cordul ȋmpreună cu vasele mari este ȋmbrăcat de pericard ce este un sac fibroseros.
Acesta este alcătuit din pericardul fibros şi pericardul seros.
Vascularizaţia pericardului este realizată de artera toracică internă, aorta descendentă
toracică şi artera musculofrenică.
Inervaţia este realizată de nervii vagi, frenici şi sistemul nervos simpatic.
Funcţia principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul şi substanţele nutritive
necesare ţesuturilor şi totodată de a ȋndepărta dioxidul de carbon şi metaboliţii. Acest lucru se
realizează prin intermediul a două circulaţii: cea dreaptă, pulmonară şi cea stângă, sistemică.
Pentru ȋnceput, de reţinut este faptul că inima stângă reprezentată de atriul şi ventriculul
stâng conţin numai sânge oxigenat, iar atriul drept şi ventriculul drept conţin numai sânge
amestecat cu dioxid de carbon.
Astfel, sângele oxigenat de la nivelul atriului stâng trece la nivelul ventriculului stâng
prin intermediul orificiului atrioventricular, prin deschiderea valvei mitrale. De la nivelul
ventriculului stâng este ejectat prin valva aortică la nivelul aortei, aceasta furnizând sânge
oxigenat şi nutrienţi tuturor ţesuturilor. La nivel tisular, mai exact la nivelul circulaţiei capilare,
se realizează schimbul de gaze, oxigenul arterial fiind eliberat şi preluat de ţesuturi, ȋn timp ce
dioxidul de carbon, rezultat ȋn urma metabolismului tisular, ȋi ia locul. Sângele ȋncărcat cu dioxid
de carbon ajunge la nivelul sistemului venos ce se varsă prin intermediul celor două vene cave
superioară, respectiv, inferioară, la nivelul atriului drept. De aici, sângele neoxigenat ajunge ȋn
ventricului drept prin intermediul orificiului atrioventricular drept prin deschiderea valvei
tricuspide. De la nivelul ventricului drept, acesta este ejectat ȋn trunchiul pulmonarei. Cele două
artere pulmonare transportă sângele ȋncărcat cu dioxid de carbon la nivel pulmonar unde are loc
hematoza ce se defineşte prin procesul de eliberare a dioxidului de carbon ȋn alveole şi
reȋncărcarea cu oxigen a acestuia. Sângele oxigenat se reȋntoarce la nivelul atriului stâng prin
intermediul celor patru vene pulmonare: două drepte si două stângi.

Bibliografie
1. Adelina Maria JIANU, Andrei MOTOC, Luminioara ROŞU, Loredana STANA, Cosmin
ILIE, ANATOMIA OMULUI Volumul IV: CAVITATEA TORACICĂ, Editura „Victor
Babeș”, Timișoara 2018
2. https://anatomie.romedic.ro/inima-cordul