5.

Modele de stabilire a locațiilor și de alocare a resurselor

Țelul unui manager în momentul în care trebuie sa stabilească locațiile și să aloce

resurse, trebuie să maximizeze profitul global al rețelei lanțului de aprovizionare rezultat, cu o
reacție potrivită. Încasările vin din vânzare de produse, în timp ce costurile vin din locații, mână
de lucru, transport, materiale prime și stocuri. Profitul companiei este deasemenea afectat de taxe
și tarife. Ideal , profitul dupa taxe și tarife ar trebui maximizat în momentul când se proiectează
rețeaua unui lanț de aprovizionare.

Un manager trebuie să ia în considerare multe tranzacții defectuoase în timpul proiectării

rețelei. De exemplu, construind multe locații pentru a servi piața locală reduce costul transportul
și oferă un timp rapid de reactie, dar creste costul locațiilor și costurile de stocare suportate de
către companie.

Managerii folosesc modelele de proiectare pentru construirea unei rețele în doua situații.
În primul rând, aceste modele sunt folosite pentru a decide unde se vor înfința locațiile și
capacitatea asignata fiecărei locații. Managerii ar trebui să ia decizia gândindu-se pe un termen
mai îndelungat, care locație și ce capacități nu vor fi alterate în timp(de obicei pe o perioada de
ani de zile). În al doilea rand, aceste modele sunt folosite cu scopul de a asigna cerințe către
locațiile existente și identificarea liniilor de produse ce urmează a fi transportate. Managerii ar
trebui să considere aceasta decizie cel puțin pe o perioadă de un an din punct de vedere al
cererilor, prețuri, rate de schimb și schimbările de trafic. În ambele cazuri, scopul este de a
maximiza profitul în timp ce nevoile clienților sunt satisfăcute.

Urmatoarele informații sunt valabile în mod normal în momentul luării deciziei de

proiectare:

- Locația sursei de aprovizionare și piața de desfacere

- Locația unei potențiale locații
- Estimarea cererii pieței
- Locația, mâna de lucru și costul materialelor pentru fiecare locație
- Costul transportului între fiecare pereche de locații
- Costul stocului pe locație ca și cantitate
- Prețul de vanzare a produsului în locații diferite
- Taxele și tarife.
- Timpul de raspuns dorit și alti factori

Având aceste informații, pot fi folosite modele gravitaționale ori modele de optimizare a
rețelei pentru a proiecta rețeaua. Noi organizăm modelele în funcție de faza în care se află
proiectarea rețelei, în funcție de fiecare model, cand este acesta mai indicat de a fi folosit.
 Pasul II: Modele de optimizare a rețelei

Folosind pasul II al cadrului de proiectare a rețelei, un manager consideră că cererea

regională, tarifele, economia de scală și costul factorilor agregate sunt factorii care decid
regiunile în care vor fi localizate facilitătile. Ca și exemplu, să considerăm SunOil, un producător
de produse petrochimice cu vanzări în toată lumea. Vicepresedintele lanțului de aprovizionare
poate lua în considerare numeroase opțiuni pentru a onora cererea. O opțiune poate fi cea de a
crea posturi de lucru în fiecare regiune. Avantajul unei asemenea abordări este că ar scădea
prețul transportului și deasemenea face posibilă evitarea taxelor care pot fi impuse în cazul în
care produsul este importat din altă regiune. Dezavantajul unei astfel de abordări este că marimea
locațiilor se realizează în funcție de cererea locală și este posibil ca scala economică să nu fie
exploatată în intregime. O altă abordare ar fi să se realizeze locații doar în anumite locații.

Figura 1. Informatii despre costuri si cerere pentru SunOil

În timpul pasului II, managerul trebuie să ia în considerare aceste compromisuri cat și

factori care nu sunt cuantificabili, cum ar fi mediul concurențial și riscul politic.

Modelele de optimizare a rețelei ajută managerii să considere configurația regională în

cadrul pasului II. Primul pas este de a colecta informația intr-o formă în care poate fi folosită
pentru un model cantitativ. Pentru SunOil, vicepresedintele lanțului de aprovizionare decide să
privească cererea intregii lumi pe regiuni, separat – America de Nord, America de Sud, Europa,
Africa, Asia. Informațiile colectate sunt prezentate in Figura 1.

Cererea anuală pentru fiecare regiune este aratată în celulele B9:F9. Celulele B4:F8
conțin variabilele producției, stocul și costul transportului (incluzând tarifele și taxele) a
producerii intr-o regiune pentru a satisfice cererea din fiecare regiune. Toate costurile sunt în mii
de dolari. De exemplu, cum este arătat în celula C4, costă 92.000$ (taxe incluse) pentru a
produce 1 milion de unitați în America de Nord pentru a le vinde în America de Sud. Putem
observa că informația colectată în această fază este la un nivel destul de ridicat.
 Sunt atât costuri fixe cât sunt și costuri variabile asociate locațiilor, transportului și
stocurilor pentru fiecare locație. Costurile fixe sunt acelea care sunt incluse indiferend de cât este
produs sau livrat dintr-o locație. Costurile variabile sunt acelea care sunt incluse în funcție de
cantitatea produsă sau livrată dintr-o locație anume. Costurile locației, transportului și stocului în
general reflectă economia și costul marginal scade odata cu cresterea cantității produse sau
livrate dintr-o locație.

SunOil consideră doua marimi de instalații în fiecare locație. Instalațiile de capacitate

mică pot produce 10 milioane de unitați pe an, în timp ce instalațiile de capacitate mare pot
produce 20 de milioane de unități pe an, precum este arătat în celulele H4:H8 și respectiv J4:J8.
Instalațiile cu o capacitate ridicată prezintă unele economii de scară și au costuri fixe, care sunt
de două ori mai mici fată de costurile fixe al unei instalații de capacitate mică, precum este arătat
în celulele I4:I8. Toate costurile fixe sunt anualizate. Vicepresedintele vrea să stie cum ar putea
arăta costul minim al unei rețele. Pentru a raspunde la această intrebare, vom discuta în
continuare despre modelul, capacitatea și locația instalațiilor, care se potrivesc în acest caz.

Modelul capacității, locației instalației

Modelu de optimizare al capacității, locației instalației necesită urmatoarele intrări:

n = numarul potențialelor locații/capacitate pentru instalații (fiecare nivel de capacitate va costa

ca o locație diferită)

m = număr de piețe de desfacere sau puncte de comenzi

D j = cererea anuală pentru piața de desfacere j

K i = capacitatea potențială a instalației i

f i = costul fix anualizatde pentru a ține deschisă fabrica i

c ij = costul de producție și livrare a unei unitați de la fabrica i la piața de desfacere j. Poate fi

modificat astfel încat să includă profitul și taxele.

Definim urmatoarele variabile decizionale:

y i = 1 daca fabrica I este deschisă, altfel este 0

x ij = cantitatea livrată de la fabrica I la piața de desfacere j

 Problema este apoi formulată în felul urmator:
n n m
Min ∑ f i y i+ ¿ ∑ ∑ c ij x ij ¿
i=1 i=1 j=1

Referitor la
n

∑ x ij=D j for j = 1……n (1.1)

i=1

∑ x ij ≤ K i y i for i = 1…..n (1.2)

j=1

y iϵ {0,1} for i = 1,…,n, x ij (1.3)

Obiectivul funcției minimizează costul total (fix și variabil) pentru a seta și folosi
rețeaua. Constrangerea din ecuația 1.1 necesită ca cererea pentru fiecare piață de desfacere
regională sa fie satisfacută. Constrangerea din ecuația 1.2 spune că nici o rafinarie nu poate
aproviziona mai mult decât capacitatea ei. (Evident, capacitatea ei este 0 daca este închisă și k I
daca este deschisă. Producția de termeni, k i y i, captează acest efect.) Constrangerea din ecuația
1.3 susține că fiecare rafinărie este deschisă ( y i=1) sau închisă ( y i=0). Soluția identifică
rafinăriile care vor fi ținute deschise, capacitatea lor, și alocarea cererii regionale acestor
rafinării.

Modelul este soluționat folosind unealta Solver din Excel. Introducând datele, urmatorul
pas în Excel este de a identifica celulele corespunzătoare fiecărei variabile de decizie precum
este aratată în figura 2. Celulele B14:F18 corespund deciziilor variabile x ij și determină cantitatea
produsă dintr-o zonă de aprovizionare și transportată într-o zonă în care aceasta este dorită.
Celulele G14:G18 conțin variabilele decizionale y i.
 Figura 2.

Următorul pas este să construim celule pentru constrangerile din ecuațiile 1.1 și 1.2 și
funcția obiectiv. Celulele cu constrângeri și funcția obiectiv sunt arătate în figura 3. Celulele
B22:B26 conțin capacitatea constrângerii din ecuația 1.2 iar celulele B28:F28 conțin
constrângerile din ecuația 5.1. Funcția obiectiv este arătată în celula B31 și masoară costul fix și
costul variabil a cheltuielilor pentru functionarea rețelei.

Urmatorul pas este să folosim Data Solver pentru a invoca Solver, cum este arătat în
figura 4. În Solver scopul este să minimizăm costul total B31. Variabilele sunt celulele B14:H18.
Constrangerile sunt următoarele:

B14:h18 ≥ 0 {Toate variabilele decizionale nu sunt negative}

m
B22:B26 ≥ 0 {K i y i−∑ x ij ≥ 0 Pentru I = 1…….5}
j=1
 Fiigura 3

C
e
l Co
u Ec pia
l ua te
e Formula celulei tia in
B B2
2 5. 8:F
8 = B9-SUM(B14:B18) 1 28
B2
B 2:
2 5. B2
2 =G14*H4+H14*J4- SUM(B14:F14) 2 6
B =SUMPRODUCT(B14:F18,B4:F8)+SUMP Fu -
3 RODUCT(G14:18,G4:G8)+SUMPRODUC nc
1 T(H14:H18,I4:I8) tia
 ob
ie
cti
v
Tabelul 1

Figura 4.

n
B28:F28 = 0 {D j−∑ x ij =0 pentru j = 1……5}
i=1

G14:H18 binar {Variabile de locație y i sunt binare: 0 sau 1}

În interiorul ferestrei Solver, apasați pe butonul Solve pentru a opține soluția optimă
precum este arătat în figura 5, echipa lanțului de aprovizionare concluzionează faptul că rețeaua
cost-minim va fi cea cu rafinării în America de Sud, Asia și Africa. O rafinărie cu capacitate
mare ar trebui amplasată în fiecare regiune. Rafinaria în America de Sud satisface necesitațile
Americii de Nord, în timp ce necesitățile din Europa sunt satisfăcute de rafinăriile din Asia și
Africa.
 Modelul discutat mai devreme poate fi modificat astfel încat să țină cont de anumite
strategii ce necesită amplasarea unei rafinării într-o regiune anume. De exemplu, daca SunOil
decide să amplaseze o rafinarie în Europa din motive strategice, putem modifica modelul
adaugând o constrângere care să necesite o rafinarie pozitionată în Europa. La acest nivel, costul
asociat unei varietați de opțiuni, incorporând combinații de diferite preocupări strategice, cum ar
fi prezența locală ar trebui evaluate.

Mai departe considerăm un model care poate fi folosit în timpul pasului III.

Pasul III: Modelul de locație gravitatională

Figura 5.

Modelele gravitaționale folosesc locații care minimizează costul transportului,

materialele de la furnizor și finalizarea aprovizionării pietei. În continuare vom discuta un
scenariu tipic în care modelele gravitaționale pot fi folosite.

Să considerăm, de exemplu, Steel Appliances (SA), un producator de frigidere și mașini

de gătit de înaltă calitate. SA are o singură fabrică de asamblare localizată în apropierea orașului
Denver de unde se face aprovizionarea Statelor Unite. Cererea a crescut rapid și CEO-ul SA
trebuie să pună la punct altă fabrică pentru a servi piețele de est. Managerul lanțului de
aprovizionare îi este cerută o locație potrivită pentru amplasara noii fabrici. Trei fabrici partiale
localizate în Buffalo, Mempfis și St. Louis vor aproviziona noua fabrică, care va servi piața din
Atlanta, Jacksonville, Philadelphia și New York. Alegerea locației, cererea pe fiecare piața și
cantitatea de materie primă necesară de la fiecare fabrică de componente și costurile de transport
pentru fiecare sursă de aprovizionare sunt arătate în tabelul 1.

Modelele gravitaționale asigură ca ambele entități, piețele de desfacere și sursa de

aprovizionare pot fi localizate în anumite puncte pe un plan. Toate distanțele sunt calculate ca o
distantă geometrică între doua puncte pe plan. Aceste modele asigură cresterea lineară cu
cantitatea livrată a costului transportului. Am discutat despre un model gravitațional pentru un an
amplasa o singură fabrică ace primeste materie primă de la sursele de aprovizionare și livrează
produse finite catre piețele de desfacere. Intrările principale ale modelului sunt următoarele:

x n , y n : coordonează locația unei pieți de desfacere sau a unei surse de aprovizionare

F n: costul de livrarea a unei unitați pentru 1.6km între fabrica și piața de desfacere sau sursa n.

Tabelul 2 – locatiile surselor de aprovizionare si a pietelor de desfacere

d n= √ ¿ ¿ (1.4)

costul total al transportului (TC) este calculat astfel:

k
TC=∑ d n D n F n (1.5)
n=1
 Locația optimă este cea care minimizează costul total TC din ecuația 1.5. Soluția optima
pentru firma SA este opținută folosind unelta Solver din Excel precum este arătat în figura 6.
Primul pas este să introducem informațiile problemei precum este arătat în celulele B5:F12. Mai
departe, setăm variabilele decizionale (x,y) ce corespund locației noii fabrici în celulele B16
respectiv B17. În celulele G5:G12, dupa care calculăm distanța dn dintre locația fabricii (x,y) și
fiecare sursă a pietei folosind ecuația 1.4. TC-ul total calculat apoi în celula B19.

Urmatorul pas este să folosim unelta Data Solver pentru a invoca Solver. În interiorul
cutiei de dialog a uneltei Solver (vezi Figura 6), informația este introdusa pentru a reprezenta
problema.

Setarea ca celulei ținta: B19

Egal cu : Selectare Min

Schimbând celulele: B16:B17

Apasați pe butonul de Solve. Solutia optimală este returnată în celulele B16 și B17.

Astfel managerul află coordonatele (x,y)=(681,882) ca și locație a noii fabrici care

minimizează costul otal (tTC). Pe o hartă, aceste coordonate sunt apropiate de frontiera cu North
Carolina și Virginia. Coordonatele precise furnizate de modelul gravitațional poate să nu
corespundă cu o locație fezabilă. Managerul va trebui să aleagă o locație de dorit aproape de
coordonatele optimale, care are și infrastructura necesară, lafel și lucrători cu competențe
adecvate.

Modelul operațional poate fi deasemenea rezolvat folosind urmatoarea procedura

iterativă:

1. Pentru fiecare sursă de aprovizionare sau piața n, evaluam dn precum este definit în
ecuația 5.4.
2. Opținerea unei noi locații (x’,y’) pentru noua fabrică.

k k
D n Fn x n D F y
∑ d ∑ nd n n
x ' = n=1k n
∧ y ' = n=1k n

D F D F
∑ dn n ∑ dn n
n=1 n n=1 n

3. Dacă noua locație (x’,y’) este aproape lafel ca și (x,y) stop. Altfel setăm (x,y)= (x’,y’) și
mergem la pasul 1.
 Figura 6.

Celule Formula celulei Ecuație Copiată la

=SQRT(($B$16-E5)^2+($B$17-
G5 F5)^2) 5.1 G5:G12
SUMPRODUCT(G5:G12, D5:D12,
B19 C5:C12) 5.2 -
Tabelul 3.