“Iona” de Marin Sorescu

Simboluri şi interpretări

1. Iona este prezentat, încă din incipit, drept un pescar aflat în faţa mării, ceea ce
simbolizează aspiraţia spre libertate, spre infinit. El doreşte să prindă peştele cel mare,
simbolul absolutului, dar prinde numai peştişori ( îi şi visează). De amintit că titlul
trilogiei dramatice a lui Marin Sorescu este “Setea muntelui de sare”, metaforă care
sugerează setea de absolut a omului superior.
2. Pentru a-şi rezolva neputinţa / a ignora ghinionul la pescuit, pescuieşte uneori în acvariu
peşti “care au mai fost prinşi o dată”. Condiţia lui Iona aminteşte de personajul Santiago
din “Bătrânul şi marea” romanul (unii critici consideră scrierea proză scurtă) lui Ernest
Hemingway, în care este surprins tot sub forma unei parabole absurdul existenţei,
păstrarea demnităţii umane.
3. Iona meditează despre viaţă şi moarte: “Ce mare bogată avem!” Marea, reprezentând
existenţa, este “plină de nade frumos colorate” care sunt tentaţiile/ obstacolele vieţii,
printre care înoată peştii, care sunt, de fapt, oamenii. “Visul nostru de aur e să înghiţim
una, bineînţeles, pe cea mai mare. ” Această nadă uriaşă este, de fapt, idealul, care dă un
sens fiecărei existenţe umane. Din păcate, viaţa omului este efemeră: “ observăm miraţi
că ni s-a terminat apa”, lucru care nu-l face pe om să fie împăcat cu ideea sfârşitului,
adică s-o accepte necondiţionat (de aici şi mirarea).
4. Aflat în burta peştelui uriaş care îl înghiţise în finalul primului tablou, Iona vorbeşte mult,
aceasta fiind o formă de supravieţuire, o modalitate de a face faţă singurătăţii şi iminentei
nebunii date de neputinţa de a evada din “carcera” burţii peştelui.
5. Personajul doreşte să se simtă liber, spunând: “Fac ce vreau. Vorbesc.” Ba, mai mult,
găseşte un cuţit, simbol al libertăţii cu care taie burta peştelui într-o încercare disperată de
a se salva. “Fereastra” pe care o face e şi ea un simbol al libertăţii, dar al unei libertăţi
iluzorii, aparente ( prin fereastră poţi privi, dar pentru a fi liber trebuie să o deschizi/
spargi). Cuţitul poate fi interpretat, în alt fragment, ca simbol al aspectelor negative, dure
ale existenţei care pot afecta, răni sufletele vulnerabile: “Ar trebui pus un grătar la
intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul.” Prin urmare, ar trebui ca
oamenii să poată să se autoprotejeze pentru ca în sufletul lor să nu ajungă decât lucrurile
valoroase, benefice.
6. Iona şi-ar dori să poată construi “ o bancă de lemn în mijlocul mării.” Acest vis utopic se
referă la ideea de a putea găsi un refugiu, în tumultul existenţei cotidiene, care să-i dea
 răgaz omului să mediteze la problemele esenţiale ale existenţei sale: “Ar fi ca un lăcaş de
stat cu capul în mâini în mijlocul sufletului”.
7. Personajul reuşeşte să străpungă burta primului peşte, dar descoperă că se află în
interiorul altui peşte, care îl înghiţise pe primul. Sunt destule trimiteri livreşti acum, în
indicaţiile scenice din incipitul celui de-al treilea tablou. De pildă, în ideea biblică a
înghiţirii peştelui mai mic de către cel mai mare. Apoi, moara de vânt care aminteşte de
personajul tragic al lui Miguel de Cervantes, Don Quijote: ambele personaje se luptă din
răsputeri cu un destin potrivnic şi absurd, de care, finalmente, sunt învinse. Există, fireşte,
nuanţe. Iona se simte “atras de ea (de moara de vânt n.n.) ca de un vârtej”, adică nu-i
poate rezista.
8. Iona se întâlneşte cu alţi doi pescari, care nu au nume, semn că ei sunt reprezentativi
pentru întreaga omenire, nu sunt individualităţi, sunt Pescarul I şi Pescarul II. Ei doar trec
“cu câte o bârnă-n spinare”, simbol al asumării fără împotrivire a propriului destin, oricât
de apăsător ar fi acesta. În plus, cei doi nu vorbesc, în ciuda dorinţei lui Iona de a discuta
cu ei. Acest aspect reflectă absenţa comunicării reale a omului modern, lucru care
accentuează dramatismul situaţiei personajului.
9. Iona şi-ar dori să poată s-o mai ia o dată de la capăt, în dorinţa de a evita episoadele
neplăcute ale existenţei şi de a valorifica experienţele trăite (“mereu ne scapă ceva în
viaţă”), de aceea îşi invocă mama:” Mamă… mai naşte-mă o data, naşte-mă mereu!”
10. Deşi pare optimist, meditând la fericire, el constată că lumea este indiferentă la bucuriile
celorlalţi: “pe omenire o doare în fund de fericirea ta”. Fiecare îşi trăieşte destinul în
singurătate, solidaritatea umană fiind o aparenţă.
11. Ultimul tablou îl surprinde pe Iona îmbătrânit, în burta ultimului peşte spintecat, dar nu se
simte fericit, deşi vede uscatul, nisipul: “fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie”.
Văzându-i din nou pe cei doi pescari care nu îi răspund, se întreabă de ce întâlneşte
mereu aceiaşi oameni, ceea ce sugerează că lumea umană este limitată.
12. Orizontul lui Iona se reduce la o burtă de peşte, apoi vede un şir nesfârşit de burţi ca nişte
geamuri puse unul lângă altul, imagine care vizează din nou ideea libertăţii aparente şi a
constrângerilor de care se loveşte fiinţa umană de-a lungul existenţei sale.
13. Îngrozit de faptul că nu îşi poate aminti trecutul, eroul constată că drumul lui a fost greşit,
iar eliberarea trebuie să înceapă cu regăsirea de sine, cu evadarea din propriul destin şi îşi
spintecă propria burtă. Această decizie este un nou început: ” Răzbim noi cumva la
lumină!” lumina este, simbolic, soluţia, încrederea, speranţa de a ieşi din condiţia tragică,
absurdă, apăsătoare.

În concluzie, ideea dramei este că omul este prizonierul propriei sale condiţii din care încearcă să
scape pentru a-şi regăsi identitatea, eliberarea fiind găsită, finalmente, nu în exterior, în lupta cu
ceilalţi, ci în interior, prin autocunoaştere. Personajul Iona este metafora singurătăţii, a sufletului
uman.