Sunteți pe pagina 1din 6

Capitolul 7

UTILAJE PENTRU COMPACTARE LA RAMPA DE DEPOZITARE

După descărcarea şi nivelarea reziduurilor la locul de depozitare ecologică,


precum şi concomitent cu aceste operaţii, este necesar a se executa o operaţie de
compactare pentru a se permite, atât depozitarea unei cantităţi cât mai mare de
reziduuri, cât şi descompunerea lor în condiţii corespunzătoare (fără degajare de
mirosuri şi gaz metan în atmosferă).
O primă compactare se realizează chiar în interiorul vehiculelor de transport
(autogunoiere şi autocontainere), dar în momentul descărcării acestora gradul de
compactare scade. În funcţie de valorile umidităţii, porozităţii şi compactităţii
reziduurilor şi a materialelor de acoperire (neutralizare), acestea se comportă diferit la
solicitările exterioare.
Compactarea se defineşte ca o acţiune mecanică de reducere şi îndesare a
particulelor solide, prin reducerea locurilor dintre ele, în vederea măririi masei
volumice şi a capacităţii portante a materialului, precum şi micşorarea volumului de
depozitare a materialului.
Acţiunea mecanică se realizează prin transmiterea unor forţe transmise
dezvoltate de utilajele de compactare, forţe care pot fi clasificate în patru categorii:
 forţe de presiune – datorate greutăţii utilajului de compactare;
 forţe de impact – datorate lovirii repetate a materialului, prin care se dezvoltă în
interiorul acestuia solicitări de compresiune şi de forfecare de scurtă durată;
 forţe datorate vibraţiilor – adică lovirea materialului cu frecvenţă ridicată şi
amplitudine mică, care produce salturi ale particulelor şi reaşezarea acestora sub
propria greutate;
 forţe datorate mişcării – frământării materialului, care produce eliminarea aerului
şi a apei în exces.
Pe lângă natura materialului şi umiditate, compactarea este influenţată şi de alţi
factori cum sunt: compresibilitatea, elasticitatea, frecarea internă şi coeziunea,
permeabilitatea, etc.
Trebuie remarcat faptul că utilajele de compactare nu se utilizează numai
pentru îndesarea şi presarea reziduurilor pe rampa de depozitare ci şi la compactarea
terenului şi materialelor corespunzătoare la amenajarea acesteia.

7.1. Metode de compactare a materialelor

Principalele metode folosite la compactare materialelor sunt: compactarea prin


cilindrare (apăsare şi rulare), compactarea prin batere şi compactarea prin vibrare
(fig.7.1). Pot exista şi metode combinate: cilindrare şi batere, vibrare şi batere, [24].
a. Compactarea prin cilindrare (fig.7.1a) se realizează prin rostogolirea unui
cilindru sau a unei roţi, înainte şi înapoi, pe suprafaţa materialului (terenului). La
prima trecere cilindrul pătrunde mai mult în material, suprafaţa de sprijin este mare,

87
iar presiunile unitare sunt mici. La trecerile următoare cilindrul pătrunde tot mai puţin
în material astfel încât presiunile unitare cresc.

Fig.7.1. Scheme de principiu ale principalelor metode de compactare


a.compactare prin rulare; b.compactare prin batere; c.compactare prin vibrare

La cilindrii compactori cu pneuri, are loc în acelaşi timp şi deformaţia


anvelopei, ceea ce asigură o repartizare mai uniformă a presiunilor şi o acţiune mai
îndelungată asupra materialului (fig.7.2). Aceasta face ca numărul de treceri să fie
mai mic pentru acelaşi grad de compactare.

Fig.7.2. Distribuţia presiunilor la cilindrii netezi rigizi şi la cilindrii cu pneuri, [24]

În procesul de compactare trebuie ca tensiunea maximă să nu depăşească limita


de rupere a materialului (de distrugere a structurii sale), în care caz se formează
ondulaţiuni permanente ale stratului, [24,25]:
q  Eo
 r (7.1)
R
G
unde: q  reprezintă presiunea unitară liniară (daN/cm); G – greutatea cilindrului
B
(daN); B – lungimea cilindrului (m); Eo – modulul de elasticitate (daN/cm2): τr –
rezistenţa la rupere a materialului (daN/cm2).
Ca valori orientative pentru modulul de elasticitate şi rezistenţa la rupere a
materialului avem: Eo=100–150 daN/cm2 – pentru terenuri necoezive; Eo=300
daN/cm2 – pentru piatră spartă şi pietriş la începutul compactării; τ r=4–6 daN/cm2
pentru pietriş la începutul compactării.
b. Compactarea prin batere (fig.7.1b) se realizează cu ajutorul unei greutăţi,
care este ridicată periodic la o anumită înălţime şi apoi este lăsată să cadă liber asupra

88
stratului de material. Sub acţiunea impulsurilor (şocurilor) care se transmit
materialului acesta se compactează. La impactul cu materialul, se dezvoltă într-un
interval foarte scurt de timp tensiuni mari la suprafaţa de contact, ceea ce permite
compactarea la adâncimi mari.
Ecuaţia conservării impulsului pe perioada impactului dintre greutatea G şi
material (teren) este de forma, [24,25]:
I  0 P  dt  m  v1  v2 
t
(7.2)
unde: P este forţa care se dezvoltă în timpul ciocnirii; t – durata ciocnirii; v1 şi v2 –
viteza plăcii de lovire înainte şi după ciocnire.
Pentru: v1  2  g  H şi v2  k  v1 (ciocnire elastică), putem scrie:
G
0 P  dt  m  v1  k  v2   g  2 gH  1  k 
t
(7.3)

Datorită elasticităţii materialului, imediat după impact placa de batere se poate


ridica la o înălţime H’ < H, egală cu:
H ' k 2  H (7.4)
Valoarea eforturilor unitare maxime τmax care apar în materialul compactat, se
determină ţinând seama că aceste eforturi unitare variază în timpul ciocnirii.
Pentru variaţii liniare ale efortului unitar se poate scrie:
i
 max  C  [daN / cm 2 ] (7.5)
t
unde: i este impulsul unitar egal cu:
I G  2 gH  1  k 
i  [daN .s / cm 2 ] (7.6)
A gA
unde: A reprezintă aria suprafeţei de lovire; C – coeficient ce ţine seama de
întârzierea deformaţiei faţă de variaţia eforturilor unitare (în condiţii medii
C=1,7…2,0). Rezultă:
C  G  2 gH  1  k 
 max  (7.7)
g  At
Durata ciocnirii t variază în funcţie de materialul de compactare şi greutatea
plăcii de lovire, între 0,02–0,1 s.
c. Compactarea prin vibrare (fig.7.1c) se realizează cu ajutorul unor
compactoare de suprafaţă sau de adâncime, care transmit oscilaţiile materialului aflat
în vecinătate. Particulele sunt supuse unor forţe de inerţie cu mărimea proporţională
cu masa acestora. Utilizarea vibraţiilor este eficientă la materialele neomogene si
necoezive. În cazul în care raportul dintre forţa excitatoare a vibratorului de suprafaţă
şi greutatea acestuia depăşeşte o anumită valoare are loc desprinderea periodică a
corpului vibratorului de material şi se produc pe lângă vibraţii şi loviri puternice ale
materialului. În acest caz stratul de material este supus la vibrolovituri, loviturile
succedându-se la intervale mult mai mici decât în cazul compactării prin batere.
Efectul compactării depinde atât de viteza de vibraţie a stării de tensiune a
materialului cât şi de durata de acţiune forţei ciclice, deci de frecvenţa aplicării
acestei forţe.

89
7.2. Clasificarea şi construcţia utilajelor de compactare

Utilajele de compactare a terenurilor sunt de două tipuri: utilaje cu acţiune


statică şi utilaje cu acţiune dinamică, [24,25].
Din categoria utilajelor cu acţiune statică fac parte compactoarele statice, cu
suprafaţa netedă, cu crampoane sau cu pneuri, iar din categoria utilajelor cu acţiune
dinamică fac parte compactoarele vibratoare şi compactoarele dinamice cu batere.
a. Compactorul static neted (fig.7.3) este utilajul de compactare convenţional
cu cilindri de compactare netezi care lucrează prin presiune şi numai accidental
dezvoltă o forţă de frământare redusă.

Fig.7.3. Compactor static cu cilindri de compactare netezi


1.tractor; 2.cilindru conducător; 3.cilindru condus (tractat)

Datorită rigidităţii cilindrilor, suprafaţa de contact cu materialul este redusă şi


distribuţia presiunilor este redusă. Numai la primele 2 – 3 treceri, pătrunderea în strat
şi suprafaţa de contact este mai mare.
b. Compactorul static cu crampoane prezintă pe suprafaţa cilindrilor de
compactare o serie de proeminenţe (crampoane), dezvoltând astfel două tipuri de
forţe de compactare: presiune şi frământare. Crampoanele au o suprafaţă mică de
contact, iar acţiunea de frământare nu este dirijată. Ele pot fi articulate la cilindrul de
rulare sau fixe şi pot avea diferite dimensiuni şi forme constructive, urmărindu-se în
general o afânare cât mai redusă la ieşirea lor din sol şi o creştere a presiunii unitare
pe suprafaţa cramponului. Lungimea crampoanelor este de circa 20 cm la
compactoarele uşoare putând ajunge la 40 cm la compactoarele grele. Suprafaţa de
contact este de 20–60 cm2, în funcţie de masa compactorului. Diametrul cilindrului
este de 5–8 ori lungimea cramponului, iar lăţimea este de (1,1–1,2)D.
Cele mai utilizate compactoare cu crampoane sunt cele care au crampoanele
fixate de cilindrul de rulare, eficienţa maximă fiind confirmată de crampoanele sub
formă de trunchi de piramidă alungit, cu suprafaţa de contact netedă, denumite
crampoane “tamping”.
Eficacitatea optimă a compactoarelor cu crampoane se obţine dacă acestea sunt
utilizate de la început la compactare, deoarece prin crusta rezistentă, formată după
trecerea altor utilaje, crampoanele pătrund mai greu reducându-se grosimea stratului
compactat la o trecere. In final, este necesară trecerea unui compactor neted.

90
c. Compactorul static cu pneuri transmite asupra solului atât forţe de presiune
cât şi forţe de frământare care au loc pe două căi: prin deplasarea laterală a
materialului de fiecare roată şi prin flexibilitatea anvelopei la contactul cu terenul.
Distribuţia de presiune este mai mare decât la compactorul neted şi, deci, şi
adâncimea de compactare. La dimensiuni mai mare ale pneului creşte suprafaţa de
contact, iar la un diametru mai mic creşte coeficientul de frământare. Este obligatoriu
ca presiunea aerului din roţi să fie în corelaţie cu sarcina pe roată, pentru a se produce
deformarea pneului şi deci o frământare mai bună a materialului compactat.
d. Compactoarele vibratoare au ca punct comun mobilizarea particulelor de
material. Ele pot fi netede sau cu crampoane. Cele cu crampoane sunt utilizate la
terenuri slab coezive, deoarece crampoanele au şi o acţiune de frământare, [24,25].
Sistemul de vibrare cel mai utilizat este de tip inerţial cu forţă unidirecţională
sau rotitoare. Sistemul de vibrare cu forţă unidirecţională poate fi cu vibrator inerţial
cu două mase excentrice montate în fază, sincronizate cinematic, şi cu vibrator
pendular montat pe axul ruloului (cilindrului). Sistemul de vibrare cu forţe rotitoare
este alcătuit din: arborele ruloului, pe care se amplasează simetric faţă de planul
median, şi în fază, mase excentrice; reazemele în flanşele laterale ale ruloului şi
sistemului de acţionare.
Din punct de vedere al sistemului de tracţiune, compactoarele vibratoare pot fi
tractate sau autopropulsate. La compactoarele vibratoare autopropulsate, vibrarea şi
tracţiunea pot fi realizate pe un singur rulou sau pe ambele rulouri.
În construcţia rulourilor vibratoare, este necesar ca sistemul de rezemare pe
lagăre cu rulmenţi să fie executat cât mai precis, iar rulmenţii să asigure o durabilitate
corespunzătoare la forţele dinamice care se transmit de la arbore la manta.
Totodată, la compactoarele vibratoare se impune ca vibraţiile transmise
ruloului să nu se transmită şi postului de comandă, pentru protejarea conducătorului.
Sistemele de amortizare şi izolare a vibraţiilor pot fi cu o singură treaptă elastică sau
cu două trepte. Ele au în componenţă elemente antivibraţionale de obicei din cauciuc.
Maşinile de compactat vibratoare pot fi cu plăci sau grinzi vibratoare, la care
elementul vibrator se deplasează prin alunecare pe suprafaţa materialului, sau cu
cilindri compactori vibratori, la care elementul de compactare se deplasează pe
suprafaţa de compactare prin rulare.
Plăcile vibratoare pot fi cu oscilaţii circulare sau cu oscilaţii dirijate
(unidirecţionale). După sistemul de acţionare se întâlnesc plăci vibratoare acţionate
mecanic, hidraulic, electric sau pneumatic. Cele mai răspândite sunt plăcile vibratoare
cu motor cu ardere internă şi acţionare mecanică (fig.7.4 a). Generatorul de vibraţii
(unidirecţionale) este fixat articulat la talpa compactorului şi transmite acesteia
vibraţiile. Vibratorul se poate înclina faţă de articulaţia de prindere la talpă asigurând
autodeplasarea plăcii într-o direcţie sau alta. Autodeplasarea se mai poate realiza şi
prin dirijarea maselor excentrice după o anumită direcţie.
Compactoarele cilindrice vibratoare pot fi prevăzute cu unul sau două rulouri,
precum şi cu sisteme excitatoare care produc vibraţii circulare sau dirijate cu anumită
frecvenţă şi amplitudine. Spre deosebire de compactoarele statice unde la acelaşi grad
de compactare sunt necesare greutăţi şi presiuni liniare mari, la compactoarele
vibratoare efectul de compactare se transmite la adâncimi mult mai mari la greutăţi

91
mult mai mici. Rulourile vibratoare pot fi netede sau cu crampoane. Oscilaţiile
circulare necesită o construcţie simplă a maşinii, vibraţiile fiind realizate de mase
excentrice în rotaţie (fig.7.4 b), montate în interiorul ruloului vibrator sub forma unor
şaibe sau a unor arbori excentrici.

Fig.7.4. Placă vibratoare (a) şi rulou vibrator cu mase excentrice (b), [24]
a: 1.motor de acţionare; 2.mase excentrice (generator de vibraţii); 3.talpă (placă de bază);
4.carcasă; 5.amortizoare de vibraţii; 6.sistem de reglare a vibraţiilor;
b: 1.cilindru de tasare; 2.mase excentrice; 3.lagăre

e. Compactoarele prin batere (maiuri) se utilizează la terenuri şi materiale


coezive şi pot fi cu acţiune mecanică, hidraulică sau prin explozie. Compactarea prin
batere constă în aplicarea periodică pe suprafaţa materialului a unor şocuri, provocate
de căderea liberă sau forţată a unor plăci de la o anumită înălţime. Frecvenţa şocurilor
este scăzută, iar amplitudinea (înălţimea de ridicare) mare.

Fig.7.5. Compactor cu batere de capacitate mică, [24]


1.corpul maiului; 2.mecanism de acţionare bielă – manivelă; 3.piston; 4.talpă de batere; 5.tijă;
6,7.arcuri elicoidale; 8.motor electric; 9.transmisie; 10.mâner de dirijare; 11.amortizor de vibraţii

92