Mihai Eminescu:

Dorinta
            Poezia a aparut in Convorbiri literare la 1 septembrie, 1876. Prin
atmosfera, tonalitate, sentimente, poezia apartine primei perioade de
creatie, primei etape a liricii erotice.

            Poezia respecta momentele semnificative, specifice poeziilor erotice

de tinerete. Sentimentul dominant este dorinta, materializata numai pe
planul posibilului, al ipoteticului.

            Verbele la viitor sedea-vei, or sa-ti cada sugereaza faptul ca iubirea

nu este o realitate ci o aspiratie spre implinire.

            Prima strofa fixeaza cadrul natural si cuprinde chemarea iubitei in

mijlocul naturii:

Vin-o-n codru la izvorul,

Care tremura pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund.

            Verbul la imperativ vin-o exprima intensitatea chemarii, a dorintei.

            Cadrul naural se constituie numai din trei elemente, dar

sugestive: izvorul care tremura pe prund (personificare), prispa cea de
brazde (metafora), crengi plecate(metonimie).

            In urmatoarele trei strofe poetul exprima asteptarea infrigurata a

iubitei, intalnirea si jocul erotic:

Fruntea alba cu parul galben

Pe-al meu brat incet s-o culci,

Lasand prada gurii mele

Ale tale buze dulci…

            Incepand cu strofa a doua se remarca o succesiune de verbe la viitor
si la conjunctiv prin care jocul erotic este proiectat in planul posibilului, al
aspiratiei.

            Tot prin aceste verbe se reconstituie un ritual al intimitatii.

            Strofa urmatoare prezinta cufundarea intr-o stare de reverie, de vis:

Vom visa un vis ferice,

Ingana-ne-vor c-un cant.

Singuratece izvoare,

Blanda batere de vant.

            Se remarca in aceasta strofa legatura stransa dintre sentimentul

iubirii si sentimentul naturii.

            Eminescu foloseste epitete putine, dar sugestive: blanda batere de

vant, vis ferice, singuratice izvoare (epitete tipic eminesciene).

            Ultima strofa cuprinde desprinderea de realitate, cand eul poetic

traieste sentimentul implinirii prin iubire. SI in aceasta strofa este prezenta
consonanta (acordul) dintre starea sufleteasca a poetului si natura:

Adormind de armonia

Codrului batut de ganduri,

Flori de tei deasupra noastra

Or sa cada randuri-randuri.

            Interferenta planului uman cu cel natural se realizeaza printr-o

personificare cu valoare de metafora: adormind de armonia / codrului batut
de ganduri.
            Codrul batut de ganduri introduce o nota meditativa, reflexiva, astfel
codrul pare o fiinta, care mediteaza asupra povestii de iubire.

            Ultima strofa sugereaza vesnicia naturii si dorinta omului de a gasi o

cale de acces in eternitate, prin contemplatie, prin trairea sentimentului de
iubire, in stransa legatura cu sentimentul naturii.

            Lexicul poetic este alcatuit din cuvinte si expresii obisnuite.

Exprimarea poetica se caracterizeaza prin naturalete si simplitate.

            Ritmul este trohaic, iar masura de 7-8 silabe.

Comentariu pe strofe
Ai citit poezia Dorința de Mihai Eminescu, însă nu ai reușit să descifrezi în întregime
semnificația versurilor și ceea ce autorul a vrut să transmită? Pentru a veni în ajutorul tău, echipa
Liceunet ți-a pregătit un comentariu pe strofe al acestei poezii în care vei găsi atât interpretarea
celor șase strofe, dar și alte informații utile precum tema, rima sau felul în care au fost dispuse
versurile. 

„În cea de-a doua strofă, poetul renunță la elementele naturale, trecând într-un plan atemporal și
aspațial, un loc idilic, unde nu contează decât dragostea celor doi, ce întărește și continuă ideea
iubirii eterne apărute în prima strofă. Eul liric exprimă sentimente tot mai intense, pe măsură ce
îndrăgostitul își imaginează clipa întâlnirii cu iubita. Verbele de mișcare folosite la modul
conjunctiv «să alergi», «să-ți desprind», «să-l ridic» au menirea de a exprima intensitatea
sentimentelor și de a surprinde nerăbdarea îndrăgostitului care își așteaptă iubita. 

În cea de-a treia strofă, autorul continuă să contureze atât cadrul întâlnirii cu iubita, cât și felul
în care va decurge întâlnirea cu aceasta. Forma inversată a verbului, «ședea-vei», însoțită de
diminutivul «singuri-singurei», contribuie la crearea unei atmosfere familiare, rustice, intime, în
care cei doi iubiți își pot exprima dragostea, fără teama de a fi surprinși sau întrerupți...”