INTRODUCERE

În cadrul acordului de integrare a ţării noastre în UE, una dintre măsurile impuse, printre
altele, este implementarea sistemului de agricultură ecologică. Aparent ceva nou şi uşor de pus în
practică, cunoscându-se faptul că nu se admit input-uri de ordin chimic, sintetic. Îngrijorător, însă,
este lipsa cererii pe piaţă a produselor certificate ecologic, precum şi puterea redusă de cumparare a
consumatorului, cunoscut fiind faptul că preţul de vânzare a unui produs ecologic va fi mai ridicat
decât omologul său obţinut în sistem convenţional.
,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui
sistem de agricultură este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”
utilizaţi în alte state membre.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare
proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.
În etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic
(OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi
regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor.
În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor
complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea
activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul
rural (www.madr.ro).
Nu doar grupurile pentru protecţia animalelor sunt revoltate de condiţiile de creştere a
păsărilor, ci şi fermierii. A apărut astfel, noua manieră de creştere a păsărilor: avicultura "organică",
considerată o formă mai umanitară de avicultură.
Spre deosebire de maniera complet industrială, în acest caz, găinile sunt tratate cu o grijă
aproape comică, din ziua în care sosesc şi până când sunt expediate la abator.
Găinile consumă insecte şi iarbă, care e special cultivată cu cinci tipuri de trifoi, cicoare,
dragavei şi lucernă, destinate vitaminizării naturale a păsărilor. Pentru umbră şi alte surse de
alimente se mai plantează şi aluni, fragi şi mure. Există prăjini orizontale care formează locuri de
1
odihnă, spaţii cu pământ uscat pentru băi de praf şi tăviţe cu tărâţe pentru o bună digestie
(www.guardian.co.uk).
Principiile de bază ale producerii şi procesării de alimente ecologice (organice, biologice)
sunt considerate, în general, următoarele:
- producerea de alimente cu calităţi nutritive ridicate, în cantităţi suficiente;
- interacţiunea în mod constructiv cu ciclurile şi sistemele naturale;
- încurajarea dezvoltării sistemelor de tip fermă, implicând toate verigile din circuitul biologic:
microorganisme, sol, floră şi faună;
- menţinerea şi creşterea fertilităţii solului pe termen lung;
- promovarea sistemelor de exploatare raţională a resurselor de apă;
- utilizarea, în măsura posibilităţilor, în sistem închis, în ceea ce priveşte disponibilitatea
nutrienţilor;
- asigurarea condiţiilor de dezvoltare a animalelor, în conformitate cu prevederile legale ale
producţiei ecologice;
- minimizarea tuturor formelor de poluare, rezultate din tehnologiile agricole;
- menţinerea biodiversităţii sistemului agricol;
- obţinerea de efecte pozitive pentru cei implicaţi în producţia ecologică, prin creşterea calităţii
vieţii, inclusiv prin asigurarea securităţii mediului, în conformitate cu Carta Drepturilor Omului
(www.live-food.eu).
Obiectivele agriculturii ecologice ar putea fi astfel sintetizate:
- să evite toate formele de poluare, atât la nivelul produselor cât şi la nivelul mediului;
- să menţină fertilitatea naturală a solurilor, prin aceasta putându-se asigura de o manieră durabilă
securitatea alimentară a planetei;
- să permită agricultorilor un nivel de viaţa decent;
- să producă, în cantităţi suficiente şi la un nivel calitativ corespunzator alimente -produse
de care depinde, într-o mare masură sănătatea consumatorilor (www.live-food.eu).
Prin definiţie, agricultura ecologică este un sistem de agricultură ce face apel la toate
mijloacele şi instrumentele de muncă, necesare obţinerii unor producţii calitativ ridicate, curate, cu
scopul final de a realiza protecţia consumatorilor şi a mediului înconjurator.
“Ecologic” este un termen pe etichetă care denotă că produsul a fost obţinut în conformitate
cu standardele de producţie ecologică şi certificate de o autoritate sau un organism de certificare.

2
Agricultura ecologică se bazează pe reducerea la minimum a input-urilor externe, evitarea utilizării
ferilizanţilor sintetici şi pesticidelor.
Practicile de agricultură ecologică nu furnizează siguranţa că produsul este complet lipsit de
reziduuri de pesticide, datorate în general poluării mediului. Oricum, metodele sunt utilizate pentru a
reduce poluarea factorilor de mediu (aer, sol, apă).
Comparativ cu aspectele negative, asociate agriculturii convenţionale (resursele pe care se
bazează agricultura, precum solul, apa şi diversitatea genetică, sunt depăşite şi degradate, procesele
globale ecologice de care, în ultimă instanţă agricultura depinde, sunt alterate iar condiţiile sociale
care determină conservarea resurselor sunt alterate şi demontate), agricultura ecologică însumează
toate sistemele agricole care favorizează obţinerea de produse agroalimentare care să satisfacă cele
trei dimensiuni de bază ale unei agriculturi bazată pe conceptul de durabilitate: social, economic şi
al protecţiei mediului (www.fermierul.ro).
Cu siguranţă, folosind îngrăşămintele chimice se pot obţine recolte mai mari  decât cu
substanţele permise în gospodăririle ecologice. Dar, de obicei, cantitatea mare este asociată cu o
calitate mai slabă. În ţesuturile plantelor există în mod normal o anumită cantitate de nitraţi, dar
cantitatea acestora este influenţată de compoziţia în substanţe a solului. Îngrăşămintele chimice pe
bază de azot influenţează, din păcate, nu numai conţinutul în nitraţi şi nitriţi a alimentelor, ci ajunse
în apa potabilă, periclitează sănătatea noastră. Pe lângă alte efecte, nitraţii scad capacitatea
hematiilor de a transporta oxigenul, la care sugarii sunt foarte sensibili, iar nitriţii în combinaţie cu
proteine formează compuşi ce produc cancer (http://www.ecolandsrl.ro).

3
 2. Cadrul legislativ pentru agricultura ecologică în UE/România

În iunie 2007, Consiliul European al Miniştrilor Agriculturii a convenit asupra unui nou
Regulament al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice. Acest
nou Regulament al Consiliului conţine obiective, principii şi reguli generale clar definite privind
producţia ecologică.
Obiectivul acestui nou cadru juridic este stabilirea unui nou parcurs pentru dezvoltarea
permanentă a agriculturii ecologice. Scopul îl reprezintă sistemele sustenabile de cultivare şi o gamă
variată de produse de calitate ridicată. În cadrul acestui proces, în viitor va trebui să se pună accentul
într-o şi mai mare măsură pe protecţia mediului, pe biodiversitate şi pe standardele ridicate de
protecţie a animalelor (www.madr.ro).
Producţia ecologică trebuie să respecte sistemele şi ciclurile naturale. Producţia durabilă
trebuie realizată pe cât posibil cu ajutorul proceselor de producţie biologice şi mecanice, prin
intermediul producţiei legate de pământ şi fără utilizarea organismelor modificate genetic (OMG).
În agricultura ecologică, se preferă ciclurile închise care utilizează resursele interne în locul
ciclurilor deschise care se bazează pe resurse externe. În mod ideal, resursele externe trebuie limitate
la resurse ecologice din alte ferme ecologice, materiale naturale sau obţinute pe cale naturală şi
îngrăşăminte minerale cu solubilitate scăzută. Cu toate acestea, în cazuri excepţionale, se admit
resurse chimice sintetice dacă lipsesc alternativele corespunzătoare. Acestea sunt autorizate şi
incluse în liste aprobate ale Anexei Regulamentului Comisiei numai după ce au fost analizate
amănunţit de către Comisie şi de către statele membre (www.madr.ro).
Deoarece Uniunea Europeană se întinde din Nordul îndepărtat înspre Sud şi Europa de Est,
diferenţele locale climatice, culturale sau structurale se pot compensa prin reguli de flexibilitate.
Alimentele pot fi marcate ca fiind „ecologice” numai dacă cel puţin 95% din ingredientele lor
agricole sunt ecologice. Ingredientele ecologice din alimentele neecologice pot fi enumerate ca
ecologice pe lista ingredientelor cu condiţia ca aceste alimente să fie produse în conformitate cu
legislaţia privind agricultura ecologică. În vederea asigurării unei mai bune transparenţe, trebuie
indicat codul numeric al organismului de control (www.madr.ro).
Încă este interzisă utilizarea în producţia ecologică a organismelor modificate genetic
(OMG) şi a produselor obţinute din OMG-uri. Produsele care conţin OMG-uri nu pot fi etichetate ca
fiind ecologice decât dacă ingredientele care conţin OMG-uri au ajuns în produse în mod
neintenţionat şi dacă proporţia de OMG din ingredient este de sub 0,9% (www.madr.ro).

4
 Conform noii legislaţii, producătorii de alimente ecologice ambalate trebuie să utilizeze sigla
UE de agricultură ecologică de la data de 1 iulie 2010. Totuşi, utilizarea siglei pe alimentele
ecologice din ţări terţe este opţională. Atunci când se utilizează sigla UE de agricultură ecologică,
trebuie menţionat locul producţiei ingredientelor agricole, începând de la 1 iulie 2010. Se permite
distribuţia produselor ecologice din ţări terţe numai pe piaţa comună, dacă acestea sunt produse şi
controlate în aceleaşi condiţii sau în condiţii echivalente. Odată cu noua legislaţie, regimul de
importuri a fost extins. Anterior, se puteau importa numai alimentele ecologice din ţări terţe
recunoscute de către UE sau bunuri a căror producţie era controlată de către statele membre şi care
primiseră autorizaţii de import (www.madr.ro).
Pe viitor, procedura pentru autorizaţiile de import va fi înlocuită cu un nou regim de
importuri. Organismele de control care activează în ţări terţe vor fi autorizate şi monitorizate direct
de către Comisia Europeană şi de către statele membre.

Fig. 1- Sigla UE de agricultură ecologică

(Sursa: www.madr.ro)
Sigla UE de agricultură ecologică oferă consumatorilor încredere în ce priveşte originea şi
calitatea alimentelor şi băuturilor, iar prezenţa acestei sigle pe orice produs este o asigurare că a fost
respectat Regulamentul UE privind agricultura ecologică (fig.1).
Din iulie 2010, logo-ul ecologic al UE este obligatoriu pentru toate produsele alimentare
ecologice preambalate din cadrul Uniunii Europene. Logo-ul se poate utiliza şi în mod voluntar
pentru produsele ecologice care nu sunt preambalate, fabricate pe teritoriul UE, sau pentru toate
produsele ecologice importate din ţări terţe.
Obiectivele, principiile şi normele aplicabile producţiei ecologice sunt cuprinse în legislaţia
comunitară şi naţională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de producţie
în sectorul de producţie vegetală, animalieră şi de acvacultură reglementează şi următoarele aspecte
legate de sistemul de agricultură ecologică: procesarea, etichetarea, comerţul, importul, inspecţia şi
certificarea.

5
 Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor
ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea încrederii depline a
consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli
stricte de producţie, procesare, inspecţie şi certificare (www.madr.ro).
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele
specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Astfel, înainte
de a obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea ,,produs ecologic” exploataţia
trebuie să parcurgă o perioadă de conversie, de minimum doi ani. Pe durata întregului lanţ de
obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în
legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie,
realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile
legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică (www.madr.ro).
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de
organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii,
Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă
stabilite în Ordinul nr. 65/2010 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de
inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a
activităţii organismelor de control. Aprobarea de către M.A.D.R a organismelor de inspcţie şi
certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora, în conformitate cu norma
europeană EN ISO 45011:1998, emisă de un organism abilitat în acest scop (www.madr.ro).
În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au
respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta
produsele cu menţiunea ,,ecologic”.
Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la
producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat
inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic.
Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară sunt
folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor
obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică (fig. 2).

6
 Fig. 2 - Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice
(Sursa: www.madr.ro)
Folosirea logoului comunitar UE trebui să fie însoţită de indicarea locului de producere al
materiilor prime agricole. Această indicaţie poate fi de forma 'UE', 'non-UE' sau/şi numele statului
membru UE sau din afara UE, unde au fost obţinute produsul sau materiile prime ale acestuia.
Logoul comunitar oferă recunoaşterea produselor certificate ecologic în întreaga Uniune Europeană.
Informaţii cu privire la modul de aplicare al logoului comunitar pe etichetele produselor
agroalimentare ecologice sunt regăsite în manualul de utilizare al logoului comunitar
(www.madr.ro).
Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice
îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. În vederea obţinerii dreptului
de utilizare a siglei „ae’’ de certificare şi a siglei „ae” de comunicare, solicitanţii vor completa
cererile de solicitare.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie
ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul de producţie animalieră.
Organizarea comercializării produselor constituie un element important din filiera de
agricultură ecologică. Comercializarea produselor ecologice se face numai de comercianţi
înregistraţi la M.A.D.R, prin diferite canale de piaţă: vânzări de la poarta fermei, vânzări prin
magazine en-gros, vânzări prin magazine specializate, vânzări prin bursa on-line pentru produse
ecologice (www.agricultura-ecologica.ro), vânzări prin pieţe sezoniere.
Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă
promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de
avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru
produse curate a căror calitate este garantată de un sistem de inspecţie şi certificare
(www.agricultura-ecologica.ro).

7
 Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire şi de promovare a conceptului de
agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private. Educaţia în agricultura
ecologică, în vederea formării de specialişti pentru acest domeniu constituie o preocupare a
instituţiilor de profil din învăţământul superior.
Ca parte a campaniei de promovare a agriculturii ecologice în Uniunea Europeană, la
iniţiativa Directoratului General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, a
fost creat site-ul www.ec.europa.eu/agriculture/organic/home_ro ce are ca principal obiectiv
informarea publicului larg cu privire la sistemul de agricultură ecologică precum şi punct de plecare
în realizarea campaniilor promoţionale în diferite State Membre.
De asemenea, în vederea promovării produselor ecologice, Comisia Europeană acordă sprijin
de până la 50% programelor de informare şi promovare propuse de organizaţiile profesionale şi
interprofesionale din sector, care participă cu minim 20 % din costul real al acţiunilor, cofinanţarea
fiind asigurată de la bugetul de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 3/2008
al Consiliului privind acţiunile de informare şi promovare pentru produsele agricole pe piaţa internă
şi în ţările terţe şi cu Regulamentul (CE) nr. 501/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare
a Regulamentului (CE) nr. 3/2008 (www.madr.ro).

Situaţia producţiei ecologice la nivel mondial şi naţional

Conform unui studiu realizat de Giurcă D. pe site-ul www.startups.ro, arată că în anul 2010,
în ţara noastră erau înregistraţi în jur de 4.320 de operatori ecologici, dintre care aproape 1.850
ferme eco. În sectorul zootehnic, în 2010, au fost crescute după metoda de poducţie ecologică un
număr estimativ de 20.500 de bovine, aproape 42.170 de ovine şi caprine, în jur de 4.200 de porcine,
29.500 de păsări şi 98.000 de familii de albine, (www.startups.ro).
Conform datelor M.A.D.R. dinamica operatorilor şi a suprafeţelor în agricultura ecologică în
România, arată o creștere semnificativă a acestora (tab. 1).
Suprafaţa de teren din agricultura ecologică a fost în anul 2011 de 260.000 ha (circa 90.000
ha de cereale, 81.050 ha de flora spontană, 46.000 ha de păşuni şi fâneţe, 39.000 ha de oleaginoase
şi proteice, precum şi 3.600 ha de livezi, legume şi viţă de vie), reprezentând aproximativ 1,85% din
totalul suprafeţei agricole din România, potrivit datelor M.A.D.R.(www.madr.ro). Suprafaţa
cultivată ecologic la nivel mondial se ridică la 31,4 milioane de hectare, România ocupand locul 16
în funcţie de suprafaţa cultivată. Suprafaţa totală a culturilor ecologice în România a crescut de peste
10 ori din anul 2000 până în prezent (fig.3).
8
 Tabelul 1
Dinamica operatorilor şi a suprafeţelor în agricultura ecologică în România
(Sursa: www.madr.ro)
Indicator 2007 2008 2009 2010 2011
Număr operatori înregistraţi în agricultura 3834 4191 3228 3155 10253
ecologică
Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, 65112 86454 110014,4 148033,5 158825,4
culturi pe teren arabil (ha)
Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, 57600 46006,5 39232,8 31579,11 89489,22
culturi permanente (ha) păşuni şi fâneţe
Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică, 954 1518 1869,4 3093,04 4583,85
culturi permanente (ha) livezi şi viţă de vie
Colectare din flora spontană (ha) 58728 81279 88883,4 77294,35 47101,53

Consumul de produse ecologice reprezintă în România sub 1% din totalul alimentelor şi se

preconizează că, în următorii 5 ani, abia va ajunge la 2%. Această cifră se explică prin preţul mai
mare al acestor produse (menit să compenseze pierderile de producţie faţă de agricultura
convenţională). Cu toate acestea, valoarea pieţei de produse ecologice se va situa între 5 şi 10 milioane
de euro, în 2008, creşterea anuală fiind de 10-20% (www.infomina.ro).

Fig. 3 – Evoluţia suprafeţei cultivate ecologic (hectare) în România

(Sursa: www.infomina.ro)
Media consumului de produse bio în partea occidentală a Europei este de 3-5%. În Germania
consumul este de 5%, iar în Anglia şi Austria, de 3%. Media Europei de Vest este de 3-5%, iar în
Ungaria a ajuns la 2%. Conform raportului „Lumea agriculturii organice, statistici şi trenduri”, ediţia
2007, Australia este cel mai „bio” continent după criteriul întinderii suprafaţelor cultivate-
aproximativ 11,8 milioane de hectare. Pe locul doi al clasamentului se situează Europa cu 6,9
milioane de ha, fiind urmată de America Latină cu 5,8 milioane (fig. 4) (www.infomina.ro).

9
 Fig. 4 – Consumul de produse ecologice în Europa (%) din totalul alimentelor în 2007
(www.infomina.ro)
La nivelul UE, agricultura organică reprezintă 3,7% din totalul suprafeţei agricole, cu toate
că, între 1993 şi 1998, s-a înregistrat o creştere de 25%. Italia are şi cel mai mare numar de ferme
ecologice, 31% din total UE, fiind urmată de Austria, Spania şi Germania (fig. 5). În 2001,
cheltuielile pe locuitor pentru procurarea de eco-produse au înregistrat cele mai mari valori în Danemarca –
58,08 euro (www.infomina.ro).

Fig. 5 – Suprafeţele cultivate ecologic din Europa (%) în 2001

(www.infomina.ro)
2007 - Dintre produsele vândute pe pieţele externe, cea mai mare căutare au avut-o cerealele,
cu o pondere de 54%. Oleaginoasele au deţinut 22% din exporturi, fructele şi ciupercile - 20%,
produsele procesate din lapte - 1%, mierea - 0,94% şi alte produse ecologice - 2,06%. Ţări în care se
exportă: Olanda, Germania şi Italia, iar unul dintre obiectivele M.A.D.R. este pătrunderea
produselor ecologice româneşti pe piaţa din SUA. Exportăm nuci, fructe de padure, ciuperci şi

10
cereale. În 2006, au fost exportate 95% din produsele organice vegetale şi 20% din cele de origine
animalieră (fig.6) (www.infomina.ro).

Fig. 6 – Structura exportului bio al României în anul 2007

(www.infomina.ro)

1.3 Situaţia suprafeţelor agricole destinate obţinerii de nutreţuri ecologice la

găini ouătoare

Din totalul producţiei mondiale de nutreţuri combinate, peste 35 % este destinată alimentaţiei
păsărilor pentru producţiile de carne (19 %) şi de ouă (16 %).
Începând cu anii 1990, agricultura ecologică s-a extins şi pe continentul european, creşterea
suprafeţelor exploatate în sistem ecologic fiind semnificativă. Acest lucru este rezultatul suportului
politic oferit pentru realizarea agriculturii ecologice de către guvernele fiecărei ţări şi de Uniunea
Europeană, dar şi datorită cererilor tot mai mari pentru produsele agricole ecologice din partea
consumatorilor.
În figura 7 este prezentată evoluția producției în agricultura ecologică din România până în
anul 2007, producție aparținând atât sectorului vegetal, cât și sectorului animalier arătând o evoluție
ascendentă de la un an la altul.
În Europa, la sfârşitul anului 2005, s-au înregistrat 6,9 milioane hectare cultivate în sistem
ecologic şi aproximativ 190 000 ferme ecologice. Conform datelor publicate de Comisia Europeană,
în UE, suprafaţa destinată agriculturii ecologice a crescut de la 0,7 milioane de hectare în 1993 la
3,3 milioane de hectare în 1999 (aproximativ 2,6% din suprafaţa totală cultivată), pentru a ajunge în
2003 la 5,1 milioane hectare, respectiv 5,8 milioane de hectare în 2005 şi 6,3 milioane hectare în
anul 2006, agricultura ecologică fiind practicată în peste 160 000 de ferme ecologice. Acest lucru

11
reprezintă 3,9% din suprafaţa agricolă totală. Italia este ţara cu un număr însemnat de ferme
ecologice şi cu cele mai multe suprafeţe exploatate în sistem ecologic (fig. 8) (www.Soel.de).
Comparativ cu anul 2004, suprafeţele cultivate în sistem ecologic au crescut cu aproximativ
510 000 ha (respectiv 8%) în Europa ca întreg şi cu circa 490 000 ha (respectiv 8,5%) în Uniunea
Europeană (Willer şi Youssefi, 2007).
În Uniunea Europeană, incluzând România şi Bulgaria, ţările EFTA (Islanda, Liechtenstein,
Norvegia, Elveţia), Turcia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Iugoslavia, există mai mult de cinci
milioane de hectare în agricultura ecologică, ceea ce corespunde unui procent de 2% din totalul
terenurilor agricole.

12
Fig. 7 – Evoluţia producţiei în agricultura ecologică din România
(Sursa: www.infomina.ro)

13
 Fig. 8 - Agricultura ecologică în Europa
(Sursa: SOEL-FiBL Survey 2007)
Din punct de vedere al suprafeţelor cultivate în agricultura ecologică, din totalul
suprafaţei agricole, în Uniunea Europeană pe primele locuri se situează Lichtenstein cu
aproximativ 29%, Austria cu 14,3%, Elveţia 11,5%, Italia 7,94% şi Estonia cu aproximativ
6,51% (Rompres şi SMART Financial) (fig. 9).

Fig. 9 - Primele 10 ţări europene cu cel mai mare procentaj al suprafeţelor cultivate în sistem ecologic
(Sursa: SOEL-FiBL Survey, 2007)

14
 Suprafeţe sub 1% sunt cultivate în Irlanda, Slovenia, Grecia, Polonia, Slovenia şi
Iugoslavia. Studiile de specialitate arată că în Uniunea Europeană suprafaţa destinată agriculturii
ecologice creşte anual cu aproape 1 milion de hectare. În Marea Britanie, creşterea anuală a fost
de 400%, iar Suedia a înregistrat o creştere a suprafeţei de 111%. Din punct de vedere calitativ,
creşterile înregistrate sunt şi mai importante: Grecia (plus 163%), Portugalia (plus 62%), Franţa
(plus 35%), Spania (plus 31%) şi Italia (plus 22%), ţări în care producţia ecologică este
reprezentată în special de fructe şi legume.
Agricultura ecologică s-a dezvoltat, de asemenea, în Ungaria (plus 15%), Irlanda (plus
13%) şi Polonia (plus 10%).(www.euractiv.ro). În Europa, suprafeţele cultivate în sistem
ecologic sunt reprezentate în mod egal de păşuni permanente şi teren arabil. Principala utilizare a
acestor suprafeţe arabile o constituie cultivarea cerealelor, urmată de culturile furajere, culturile
permanente înregistrând 7% din suprafaţa agricolă ecologică. Mai mult de jumătate din aceste
suprafeţe sunt utilizate pentru cultivarea măslinelor, urmate de fructe, nuci şi struguri.
(www.fibl.org) (fig.10).

Păşuni/pajisti
permanente
Culturi
44% permanente
Suprafaţa
arabilă
Alte culturi
Altele
Nu există informaţii

7%

Fig. 10 - Utilizarea suprafeţelor agricole ecologice în Europa

(Sursa: SOEL-FiBL, 2007)

Sprijnul pentru agricultura ecologică în Uniunea Europeană a inclus: subvenţii acordate

prin intermediul programelor de dezvoltare rurală ale Uniunii Europene, protecţie juridică în
baza regulamentelor ecologice revizuite (încă din anul 1992) şi Planul de Acţiune European
pentru Agricultură şi Alimente Ecologice lansat în iunie 2004. (www.fao.org).

15
 Creşterea găinilor ouătoare în sistem ecologic

Tehnologia de creştere ecologică a găinilor, ţine seama de exigentele sporite ale

zootehniei ecologice. 
Produsele alimentare certificate ecologic nu trebuie să conţină: urme de substanţe
chimice; pesticide, antibiotice, hormoni, metale grele.
Trebuie respectate cu stricteţe o serie de condiţii privind: alegerea locului; amenajarea
adăpostului; nutriția; conversia; prevenirea bolilor; inspecţia şi certificarea produselor.
Alegerea locului. Dacă dorim să creştem 2000 de găini ouătoare şi 100 de cocoşi vom
avea nevoie de o hală de minim 350 mp. În sistemul ecologic se respectă cerinţa de maxim 6
păsări la metru pătrat. Totuşi pentru a nu sta prea înghesuite ar fi de recomandat ca hala
respectivă să fie de 540mp (http://www.gazetadeagricultura.info).
Amenajarea adăpostului. Regulile privind condițiile de adăpostire a păsărilor în sistem
ecologic prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 834 /2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 și
Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 sunt următoarele: - păsările
de curte nu vor fi ținute în cotețe;
- numărul maxim de păsări pe adapost: 4800 pui, 3000 gaini ouătoare;
- se poate suplimenta lumina naturală cu până la max. 16h/zi și 8h/noapte;
- pentru a preveni utilizarea metodelor de creștere intensivă, păsările de curte sunt
crescute fie până la o vârstă minimă, fie provin din rase cu creștere lentă.
Suprafețele minime ale adăposturilor în interior, exterior și alte caracteristici ale acestora
pentru păsări sunt prezentate în tabelul 20.

Tabelul 20
Suprafeţele minime ale adăposturilor în interior, exterior şi alte caracteristici ale
acestora pentru păsări
(Sursa: www.ec.europa.eu)

16
   Suprafaţa interioară (suprafaţa netă disponibilă Suprafaţa exterioară(m2
animalelor) de suprafaţă disponibilă
nr. animale/m 2
cm3 loc de cuibar în rotaţie /cap)
cocoţat/animal
Găini ouătoare 6 18 8 găini 4 - cu condiţia să nu fie
ouătoare pe depăşită limita de 170kg
cuibar sau, în de N/ha/an
cazul
cuibarului
comun, 120
cm2/pasăre
Păsări de carne 10 cu un 20 (numai   4 - pentru puiii de carne şi
(în adăposturi maximum de 21 pentru bibilici) bibilici 4,5 -  pentru raţe
fixe) kg greutate 10 - pentru curcani 15 -
vie/m2 pentru gîşte. Pentru toate
speciile menţionate mai
sus, limita de 170 kg de
N/ha/an nu trebuie
depăşită
Păsări de carne în 16 în adăposturi     2,5 - cu condiţia să nu
adăposturi mobile avicole mobile depăşească limita de 170
cu un maximum kg de N/ha/an
de 30 kg
greutate vie/m2

Conversia de la agricultura convenţională la agricultura ecologică necesită din partea

agricultorului cunoştinte privind agricultura ecologică, o puternică motivaţie pentru un mod de
producţie în armonie cu legile naturii, care să protejeze mediul înconjurător şi sănătatea
consumatorilor de produse agricole, dar şi o exploataţie agricolă care să se preteze la agricultura
ecologică, care să includă mai multe culturi şi de preferat şi un sector zootehnic.
Motivele pentru care agricultorii trec de la agricultura convenţională la cea ecologică sunt
diverse, putându-se enumera:
- experienţa negativă determinată de aplicarea metodelor specifice agriculturii convenţionale, în
special determinată de utilizarea pesticidelor şi a îngrăşămintelor chimice;
- contactul cu agricultorii care deja practică o agricultură ecologică sau cu persoane ce
promovează agricultura ecologică;
- convingerile personale cu privire la un mod de producţie ce respectă mediul înconjurător şi care
urmăreşte să asigure sănătatea solului, a produselor agricole şi a consumatorilor de produse
agricole, precum şi propria sănătate a agricultorului;
- posibilităţi de valorificare mai eficiente a produselor agricole pe piaţă etc.

17
 În Uniunea Europeană, perioada de conversie pentru culturile anuale este de 2 ani înainte
de semănat, iar în SUA este de 3 ani înainte de recoltat, cu precizarea că de-a lungul celor 3 ani
nu este obligatoriu să se implementeze în totalitate tehnicile de agricultură ecologică.
Perioada de conversie trebuie să fie suficient de îndelungată pentru a creşte semnificativ
fertilitatea solului şi pentru a restabili echilibrul ecosistemului.
Durata perioadei de conversie trebuie să fie adaptată la:
• utilizarea anterioară a terenului;
• contextul ecologic şi implicaţiile acestuia;
• experienţa operatorului.
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României, nr. 34/2000, conversia
producţiei convenţionale la cea ecologică va avea în vedere realizarea unui agroecosistem viabil
şi durabil. Întreaga unitate, fermă sau o parcelă din fermă, incluzând creşterea animalelor, trebuie
să fie transformată în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale
(http://www.recolta.eu).
Durata perioadei de conversie stabilită în conformitate cu normele UE este după cum
urmează:
• 2 ani înainte de semănat, pentru culturile anuale, păşuni şi pajişti;
• 3 ani înainte de recoltare, pentru culturile perene şi plantaţii;
• 1 an pentru taurine pentru carne;
• 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;
• 12 săptămâni pentru animale de lapte;
• 10 săptămâni pentru păsările destinate producţiei de carne, cumpărate la vârsta de trei zile;
• 6 săptămâni pentru păsările destinate producţiei de carne;
• 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale. (Boboc, 2005).
Alimentația. În sistemul ecologic păsările au acces la aer liber, în teren înierbat.
Alimentația se face cu nutrețuri obținute în tehnologie ecologică, premixurile, vitaminominerale
sunt de origine vegetală. Sunt interzise făinurile proteice de origine animală, conservanții,
aditivii, coloranții, aminoacizii, vitaminele și enzimele chimice de sinteză, ca și furajele
conținând organisme modificate genetic (OMG). Păsările beneficiază de confort, bunăstare,
trăiesc, cresc și produc în concordanță cu bioritmul lor natural, fără forțaj de orice fel.

18
 Găinile sunt omnivore şi, dacă sunt lăsate libere, le va face o mare plăcere să scurme în
pământ după gândăcei şi insecte, să ciugulească verdeţuri. Acesta este un comportament normal
şi ajută la o dieta echilibrată. Totuşi e indicat să nu hrăneşti găinile cu urmatoarele proteine
animale sau orice alte alimente care conţin aceste proteine:
- proteine animale procesate;
- gelatină obţinută de la rumegatoare;
- produse din sange;
- proteină descompusă prin hidroliză;
- bifosfat de calciu sau trifosfat de calciu de origine animală (http://www.animalutul.ro)

La prima vedere asta este o listă clară şi completă, dar nu sunt sigură că stiu mulţi oameni care
sunt aceste proteine de origine animală şi unde pot fi găsite ele. Pentru a ajuta consumatorii, toţi
producătorii de nutreţuri combinate disponibile pe piaţă vor afişa în mod clar compoziţia
nutreţurilor.
Mulţi crescători de găini prefera să folosească un tip garantat de mancare vegetariană sau
chiar o hrană organică sau nemodificată genetic. Unele tipuri de nutreţuri pentru găinile ouătoare
conţin uleiuri omega suplimentare, pentru a îmbunătăţi calitatea ouălor (http://www.animalutul.ro).
Unii crescători de găini hotărăsc să îşi hrănească păsările cu o porţie separată de cereale, pe lângă
nutrețurile combinate. Se poate dovedi o soluţie mai rentabilă şi oferă o varietate în dieta
găinilor. Totuşi, dacă te hotărăşti să renunţi la nutreţurile combinate şi să foloseşti o combinaţie
de mâncare ciugulită de prin curte, cereale şi resturi de la masă, mai bine să laşi asta în seama
experţilor. Aflarea combinaţiei corecte de substanţe nutritive corecte, prin utilizarea acestei
metode, nu este deloc uşoară. Un nutreţ combinat ar trebui să ofere tot necesarul nutritiv pentru
găinile din ogradă cu păsări. Unele suplimente nutritive sunt disponibile pe piaţă, ca de exemplu
uleiul de ficat de cod, concentratul aromat pentru păsările de curte, băuturile fortifiante pentru
păsările de curte şi multivitaminele, dar de obicei acestea sunt folosite doar de cei care sunt
interesaţi să îşi prezinte găinile la expoziţii sau de cei care vor să remedieze anumite trăsături
specifice sau deficiente ale păsărilor (http://www.animalutul.ro).
În tabelul 21 sunt prezentate normele de hrană exprimate în energie metabolizabilă,
proteină, aminoacizi şi substanţe minerale la găinile ouătoare de la 140 la 530 zile în funcţie de
temperatura mediului ambiant (Rhône-Poulenc, 1998).

19
 Tabelul 21
Norme de hrană pentru găini ouătoare
(Sursa: Rhône-Poulenc, 1998)
Specificare Rase ușoare Rase mixte Rase grele
Temperatura (°C) 18 30 18 30 18 30
Nutreț combinat (g/zi) 105 110 90 95 115 120 95 100 150 160
EM kcal/kg 285 2750 2900 2750 2850 2700 2850 2700 2800 2650
0
PB% 15 14,5 17,8 16,8 15 14,2 18 17 14,5 13,5
Aminoacizi totali (%)
Lizina 0,74 0,71 0,87 0,82 0,68 0,65 0,82 0,78 0,6 0,56
Metionina 0,36 0,35 0,42 0,40 0,33 0,32 0,40 0,38 0,31 0,29
Met.+ cistina 0,64 0,61 0,74 0,71 0,58 0,56 0,71 0,67 0,57 0,53
Treonina 0,50 0,47 0,58 0,55 0,45 0,43 0,55 0,52 0,43 0,41
Triptofan 0,16 0,15 0,19 0,18 0,15 0,14 0,18 0,17 0,15 0,14
PD% 13,2 12,8 15,7 14,8 13,2 12,5 15,9 15 12,8 11,9
Aminoacizi digestibili(%)
Lizina 0,63 0,60 0,74 0,69 0,58 0,55 0,69 0,66 0,51 0,47
Metionina 0,33 0,32 0,39 0,37 0,31 0,30 0,37 0,35 0,29 0,27
Met.+ cistina 0,56 0,53 0,64 0,62 0,50 0,49 0,62 0,58 0,50 0,46
Treonina 0,43 0,40 0,50 0,47 0,39 0,37 0,47 0,45 0,37 0,35
Triptofan 0,14 0,13 0,16 0,16 0,13 0,12 0,16 0,15 0,13 0,12
Ca (%) 3,80 3,60 4,40 4,20 3,50 3,30 4,20 4,00 2,7 2,5
P (%) 0,57 0,55 0,67 0,63 0,52 0,50 0,63 0,60 0,4 0,38

Reţetele de nutreţuri combinate (din grupa 21) utilizate în ţara noastră prevăd un conţinut
în energie de 2750 kcal EM şi 17 % PB (tab. 22) (Rhône-Poulenc, 1998).
Tabelul 22
Reţetă de nutreţ combinat pentru găini ouătoare rase uşoare
(Sursa: Rhône-Poulenc, 1998)
Ca P
Aminoacizi (%)
EM PB (%) (%)
(kcal/kg) (%) Metionin Triptofa
Specificare % Lizină Met.+Cistină
ă n
2750 17 0,82 0,40 0,71 0,18 4,2 0,63
60, 0,0
Porumb 2015 5,46 0,16 0,12 0,23 0,043 0,2
7 2
Șrot 0,0
10 130 3,40 0,12 0,072 0,14 0,045 0,11
fl.soarelui 4
13, 0,4
Șrot soia 332 6,62 0,42 0,092 0,19 0,09 0,08
5 0
Făină 0,0
5 36 0,78 0,04 0,012 0,22 0,013 0,01
lucernă 7
0,0
Făină pește 1 31 0,70 0,05 0,02 0,05 0,007 0,03
5
Grăsimi 2 176 - -
Fosfat 0,2
1 0,17
dicalcic 6

20
 Cretă
5,8 2,3 -
furajeră
Zoofort 1
16,9 3,1
Total 100 2720 0,79 0,34 0,83 0,198 0,60
6 4

Prevenirea bolilor. Regulamentul (CE) nr. 834 /2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 și
Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 prcizeză următoarele:
- este interzisă utilizarea tratamentelor alopatice veterinare obținute prin sinteza chimică sau a
antibioticelor, dar în cazul în care tratamentul este esențial pentru combaterea bolii sau evitarea
suferinței animalului se pot aplica tratamente sub responsabilitatea medicului veterinar; în cazul
în care animalul sau grupul de animale primește mai mult de trei serii de tratamente pe an sau
mai mult de o serie de tratament în care ciclul lor de viață productivă este mai puțin de un an
produsele nu sunt ecologice;
- în cazul în care animalele provin din unități neecologice se pot aplica teste de diagnostic sau
perioade de carantină;
- adăposturile, echipamentele de lucru trebuie să fie curatate și dezinfectate cu produse
enumerate la Anexa VII la Regulamentul (CE) nr.889 din 2008;
- mâncarea neconsumată, fecalele, urina trebuie îndepărtate atât de des cât este necesar pentru a
minimiza mirosurile și a evita atragerea insectelor sau a rozatoarelor;
- păsările sunt scoase din clădiri de fiecare dată când se schimbă lotul, se spală și dezinfectează,
iar țarcurile trebuie să rămâna goale o perioadă de timp;
- este permisă utilizarea de medicamente veterinare imunologice;
- sunt permise tratamente pentru protecția sănătății umane și impuse de legislația comunitară;
- pentru menținerea sănătății , bunăstării și vitalității animalelor este necesar un regim alimentar
ce răspunde necesităților fiziologice;
Reguli exceptionale referitoare la catastrofe prezentate de Regulamentul (CE) nr.889 din
2008 sunt următoarele:
- în cazul unor mortalități ridicate a animalelor cauzate de boli sau catastrofe, reconstituirea
efectivului se poate face cu animale neecologice;
- utilizarea hranei neecologice pentru animale de către operatori individuali atunci când producția
furajeră se pierde sau în cazul unor condiții meteorologice excepționale, a unui focar de boli
infecțioase, contaminării cu substanțe toxice sau incendii.

21
 Inspecţia şi certificarea produselor. Certificarea dovedește că produsul a trecut printr-o
tehnologie ecologică pe întreaga filieră. Pentru ca niciun consumator să nu fie indus în eroare, în
figura 13 se explică faptul că ouăle ecologice pot fi recunoscute foarte ușor prin anumite
marcaje. Pe fiecare cutie cu ouă comercializată este trecut un cod de producator, iar în fața
codului respectiv apare un numar – 0, 1, 2 sau 3. Cifra 0, marcajul pentru agricultura bio. Fiecare
cifră în parte vorbește despre sistemul în care oul respectiv a fost obținut. Dacă găinile sunt
crescute în aer liber, dar nu li se administrează furaje ecologice, atunci lânga codul de producator
apare cifra 1. Creșterea găinii la sol este marcată cu numarul 2, iar dezvoltarea găinilor ouătoare
în baterii, cu cifra 3 (http://www.mediafaxfoto.ro).
Ambalajele produselor ecologice conțin în plus, obligatoriu, sigla Romaniei pentru
agricultura ecologică emisă de Ministerul Agriculturii, sigle prezentate în partea introductivă a
proiectului, precum și pe cea a organismului de inspecție și certificare, astfel încat consumatorii
să fie siguri că nu sunt înșelați (http://www.mediafaxfoto.ro).

Fig. 13 – Interpretarea corectă a codurilor

22