Cap.

1
PREZENTAREA PROGRAMULUI
MICROSOFT EXCEL

1. CONSIDERAŢII TEORETICE

Acest volum este dedicat însuşirii metodelor de lucru utilizate în calculele de analiză economică în
inginerie. Dincolo de înţelegerea mecanismelor de aplicare a funcţiilor financiare specifice programeleor
de calcul tabelar, aplicaţiile exemplificate în continuare nu vor putea fi înţelese în totalitatea lor fără a
însoţi materialul curent cu volumele tipărite care conţin informaţiile teoretice explicate în amănunt (vezi
[Doicin, 2003]). De aceea relaţiile sunt prezentate succint, fără amănunte, scopul fiind acela de a
aprofunda tehnicile de lucru cu ajutorul pachetului software.
În ton cu tendinţele actuale, de implicare a tehnicii de calcul în majoritattea aspectelor ale vieţii
cotidiene, în cadrul aplicaţiilor asociate cursului la disciplina “ANALIZĂ ECONOMICĂ” se utilizează o
aplicaţie de calcul tabelar, Microsoft Excel®, din pachetul Microsoft Office. Acest prim capitol are drept
scop familiarizarea cu aplicaţia, prezentând noţiuni generale şi operaţiile efectuate asupra celulelor,
respectiv crearea şi utilizarea diagramelor.
Dată fiind larga răspândire a microcalculatoarelor, astăzi nu se mai pune problema calculării
diverselor relaţii prin preluarea din tabele a coeficienţilor cu aceeaşi frecvenţă ca în trecut. Ca urmare a
existenţei programelor soft sofisticate de analiză economico – financiară, se pune întrebarea: „De ce mai
sunt promovate asemenea calcule bazate pe tabele ?” Principalul motiv îl constituie diferenţele dintre
premisele pe care se bazează algoritmele utilizate de către pachetele software de analiză financiară şi
importanţa înţelegerii modului de obţinere a formulelor. Pentru utilizator este important să înţeleagă ce se
ascunde în spatele rezultatului furnizat de software.
Cu toate acestea, este cu siguranţă o greşeală nerecunoaşterea rolului remarcabil pe care îl joacă
aplicaţiile software în procesul de evaluare a eficienţei investiţiilor. Nicio abordare contemporană a
acestui subiect nu poate fi completă fără consideraţii privind utilizarea programelor de calcul tabelar:
® ® ®
Microsoft Excel , Lotus 1-2-3 , Quatro Pro .
Cele mai multe dintre problemele de analizǎ economicǎ în inginerie se pot rezolva cu ajutorul
programelor software de calcul tabelar datorită unor caracteristici importante şi utile ale celor dintâi:
- problemele se pot rezolva prin calcule repetitive, structurate, care pot fi exprimate prin intermediul
unor relaţii care depind de câţiva parametri;
- problemele sunt similare, dar nu identice;
- parametrii problemelor se modificǎ;
- adesea este nevoie de trasarea unor grafice.
Practic, în cazul utilizǎrii unor asemenea pachete software, se recomandǎ parcurgerea
urmǎtoarelor etape în rezolvarea aplicaţiilor de analizǎ economicǎ:
1) Elaboraţi un mic „plan” al rezolvǎrii. Diagramele de cash-flow sau tabelele cu date sunt
folositoare în acest demers;
2) Introduceţi datele cunoscute, de intrare (rata minim acceptabilǎ a rentabilitǎţii, cash-flow-
uri, investiţia iniţialǎ etc) într-o zonǎ separatǎ de cea a rezultatelor calculate;
3) Determinaţi şi scrieţi corect formulele necesare;
4) Editaţi formulele în funcţie de necesitǎţi pentru a completa modelul;
5) Utilizaţi formulele specifice pentru calcularea indicatorilor de eficienţǎ (VAN, RIR, RIRM
etc.);
6) Verificaţi formulele şi funcţiile prin utilizarea unor valori de testare (de exemplu, 0 şi 1 sau
valori din exemplele rezolvate);
7) Salvaţi fişierul pentru a fi utilizat mai târziu.
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

În continuare sunt prezentate elemente simple, de bazǎ privind utilizarea în soluţionarea

®
problemelor de analizǎ economicǎ, a aplicaţiei de calcul tabelar Microsoft Excel din cadrul pachetului
®
Microsoft Office .

1.1 Primii paşi

Nu cred cǎ mai existǎ persoane ajunse la nivelul de a urma cursurile unei instituţii de învǎţǎmânt
®
superior, care sǎ nu fi auzit mǎcar de Microsoft Excel , aplicaţia de calcul tabelar componentǎ a
®
pachetului Microsoft Office . Mai mult, aplicaţia este frecvent utilizatǎ în efectuarea calculelor economice,
atât în cadrul societǎţilor comerciale, cât şi în licee şi universitǎţi.
De aceea am considerat oportunǎ o prezentare (extrem de succintǎ) a facilitǎţilor şi modului de
operare a acesteia (mai precis, a funcţiunilor care prezintǎ compatibilitate cu versiunile anterioare şi cu
alte pachete similare), urmând ca pentru aprofundare privind utilizarea în aplicaţii de analizǎ economicǎ
sǎ fie utilizate manualele de referinţǎ livrate odatǎ cu pachetul software sau alte lucrǎri (vezi şi [Doicin,
2003]).
Atenţie însǎ: Cele prezentate în continuare nu reprezintǎ elemente ale unui manual de utilizare. Se
evidenţiazǎ ce face aplicaţia, nu cum face.

1.2 Elemente de bazǎ

Un fişier Microsoft Excel® (având extensia .XLS), este adesea numit dosar de lucru (workbook) şi
conţine, în mod implicit foi de calcul sau foi de lucru (worksheet sau spreadskeet). Foaia de calcul / de
lucru reprezintǎ documentul primar în care sunt stocate şi editate datele. O foaie de calcul este formatǎ
din celule, întâlnite la intersecţia unor linii şi coloane, numerotate independent, cu cifre sau cu litere.
Foaia de calcul reprezintă documentul primar în care se stochează şi se procesează date. Foaia
de calcul este formată din celule organizate în linii şi coloane; este întotdeauna o componentă a unui
dosar de lucru. O foaie de calcul poate avea maximum 256 coloane şi 65536 linii.
Orice aplicaţie de calcul tabelar utilizeazǎ foi de calcul (worksheets). Acestea sunt foarte
interactive, fară a necesita legături între ele sau compilare pe măsura efectuării modificărilor, atât asupra
modelului, cât şi a datelor. Rezultatele sunt actualizate imediat ce valorile sau formulele au fost
schimbate (dacă opţiunile implicite sunt cele care permit calculul automat şi nu la apăsarea unei taste sau
al unui buton). Nu este necesară cunoaşterea detaliată a comenzilor sistemelor de operare deoarece
multe comenzi, cum ar fi cele care permit manipularea fişierelor, sunt disponibile intern, definite în însuşi
nucleul aplicaţiei. Foaia de calcul are câteva constrângeri interne. Rezultatele nu sunt afectate de locaţia
în cadrul modelului, aşa că intrările, rezultatele şi textul pot fi amplasate, în cadrul foii, oriunde este
necesar.
Structurile iterative întâlnite uzual în cadrul aplicaţiilor software, ca for-next sau buclele while - do,
sunt disponibile prin intermediul unor comenzi de tip macro, dar această abordare nu este una
caracteristicǎ sau foarte des folositǎ. În locul ei este creatǎ o coloană de numere corespunzând valorilor
care vor fi luate de variabila de ciclare buclei, folosind o comandă din meniu sau o formulă. O formulă
conţinând relaţia dorită este introdusă ca prima valoare din această coloană şi este copiată pe verticalǎ.
Procedura este una standard, foarte des utilizatǎ în aplicaţiile de calcul tabelar.
Operaţiile realizate de obicei cu ajutorul subrutinelor, ca sortarea şi funcţiile statistice de bază, sunt
acum îndeplinite cu funcţii macro ale foilor de lucru sau cu ajutorul comenzilor din meniu. Limbajul macro
are multe trăsături comune limbajelor de programare tipice. Pentru a asigura o compatiblitate maximă cu
alte programe, comenzile macro, dependente de aplicaţie, nu vor fi utilizate în modelele din acest
material.
Modul de a privi o foaie de lucru ca o matrice bidimensională, cu referire la ordinea coloanelor este
folositor utilizatorilor începǎtori. Fiecare element al matrici poate fi considerat o variabilă (potenţială), al
cărei nume implicit este locul pe care îl ocupă în matrice. Elementele matricii corespund celulelor foii de
lucru.
Celula este elementul de bază pentru construirea formulelor în cadrul foii de lucru şi este
identificată de litera colanei şi numărul rândului (vezi Fig. 1.1).

-2-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

Fig. 1.1 Model de ecran (parţial) Microsoft Excel (1)

În figurǎ, textul „FOAIE DE LUCRU MODEL” se găseşte în celula C2, la intesecţia coloanei C cu
rândul 2. De notat este faptul că textul se continuă „pe deasupra” celulei D2.
Limbajele de programare repartizează valori variabilelor printr-un proces de atribuire care poate fi
exemplificat printr-o relaţie de tipul: X = 11 + 4 * a. Într-o foaie de lucru, locaţia celulei este folosită ca
nume implicit al variabilei. Atribuirea unei valori unei celule se face selectând celula respectivă şi
introducând informaţia corespunzătoare. Formulele, valorile şi etichetele pot fi introduse în orice celulă şi
se pot referi la conţinutul oricărei alte celule. Formatul de afişare implicit prezintă rezultatul formulei, nu
formula în sine. Mai multe detalii despre formatarea datelor din celule sunt prezentate în Anexa 1. Pentru
a vedea conţinutul formulei în fereastra de editare (deasupra randului care conţine literele asociate
coloanelor), selectaţi celula care conţine formula.
Altă unitate fundamentală este domeniul sau grupul de celule (range), care poate fi format dintr-o
singură celulă, o porţiune a unui rând sau a unei coloane sau orice regiune rectangulară din foaia de
lucru. Un domeniu este definit de prima şi ultima celulă, separate de douǎ puncte (expresia A1:A15
defineşte toate celulele cuprinse între A1 şi A15, inclusiv). Un domeniu format dintr-o singură celulă are
aceelaşi început şi sfârşit (B1:B1), pe când un grup de celule rectangular foloseşte celulele aşezate în
stânga sus şi dreapta jos (ex.: A1:G7). Când este necesară precizarea grupului de celule la care se
referă o comandă a foii de lucru, se selecteazǎ celulele începând cu prima, se apasǎ tasta cu semnul de
două puncte, urmeazǎ deplasarea până la ultima celulă de selectat şi apoi se apasǎ tasta <Enter> (sau,
mai rapid, se foloseşte mouse-ul).
Sunt patru modalităţi principale de a lucra într-un model de foaie de lucru: introducerea datelor de
către utilizator, folosirea formulelor, folosirea tastelor-funcţii şi a comenzilor date din meniul principal.
Utilizatorul poate introduce date parametrice, text explicativ şi antete pentru rânduri şi coloane. Tastele-
funcţii şi comenzile din meniu construiesc şi măresc complexitatea şi gradul de generalitate a aplicaţiilor
conţinute de model. Comenzile din meniu îndeplinesc, de asemenea, şi funcţii de printare, grafică şi
acces la fişiere.
În Fig. 1.1 este prezentat ecranul aplicaţiei Microsoft Excel®. Multe foi de lucru din pachete
software lucreazǎ sub sistemul de operare Microsoft Windows® prezintǎ structuri similare. Bara pentru
titlu apare pe linia de sus şi identifică programul şi numele curent al fişierului. Următoarea linie este bara
pentru meniu. În continuare sunt plasate barele de unelte standard, iar bara de unelte pentru formatare
este pe linia a patra. Pot exista însă mai multe linii. Linia a cincea este bara pentru formule, care afişează
referinţa celulei şi conţinutul celulei active. În Fig. 1.1, C2 este celula activă şi conţine eticheta „FOAIE DE
LUCRU MODEL”.
Foaia de lucru reală este în conjuratǎ de indicatorul de rânduri în partea stângǎ şi de indicatorul
de coloane în partea de sus. În această suprafaţă se introduc intrǎrile şi se citesc rezultatele. Alte porţiuni
ale foii de lucru pot fi expuse cu ajutorul tastelor de mişcare sau al mouse-ului. În partea stânga jos se
-3-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

poate vedea că este activǎ prima foaie de lucru şi că celelalte nu sunt prezente. Bara de status este
ultima linie din fereastră.

Formule

Un model generic de foaie de lucru pentru o clasă de probleme poate fi creat introducând formule
care conţin relaţii (de asemenea, formulele pot conţine şi funcţii – vezi Anexa 2). Modelul este făcut
special pentru problema pentru a cărei rezolvare nu mai este necesară acum decât introducerea valorilor
de intrare de către utilizator în celulele la care face referire formula. De fiecare dată când aceste valori de
intrare se schimbă, toate rezultatele formulelor se înnoiesc automat. Etichetele care identifică celulele de
intrare şi antetele rândurilor şi coloanelor fac mai uşoară interpretarea şi revizuirea modelului.

Mişcarea în cadrul celulelor

Introducerea datelor se realizează mişcând pointer-ul mouse-ului până la celula respectivă şi

introducând informaţia. În timp ce mulţi utilizatori se bazează pe mouse pentru mişcare în cadrul celulelor,
comenzile din tastatură sunt, de obicei, mai rapide. Mişcarea cu ajutorul tastaturii se realizează dintr-o
celulă în alta cu tastele cu săgeţi (, , , ) . Mişcarea întregului ecran se realizează cu PgUp şi PgDn.
Combinaţia de taste Ctrl + HOME va face ca celula A1 să devină celula activă indiferent de locul unde ne
aflam înainte pe foaia de lucru. Apasarea tastei END, urmată de o tastă cu sageată va duce la selectarea
ultimei celule pline în direcţia specificată de săgeată.

Tipuri de intrări

O celulă poate conţine numere (ex.: -1.23, 123456789, 49E-15), formule (ex.: =F424*2, 12+3^2.7,
5+@min(D1:D15) sau text (ex.: titlu grafic). Programul determină tipul de intrare în funcţie de primul
caracter din celulă. Celulele pot fi editate prin selectare urmatǎ de dublu-click (cu mouse-ul) sau de
apăsarea tastei F2. Tastele cu săgeţi nu vor muta cursorul în interiorul expresiei.
De ajutor este ataşarea de etichete explicative valorilor şi formulelor din foaia de lucru. În mod
implicit, textul este aliniat în partea stângă. Textul care depaseşte lăţimea celulei se va continua în
celulele succesive goale din coloanele următoare, aşa cum se poate vedea în Fig. 1.1. Numerele sunt
aliniate implicit în partea dreaptă şi sunt introduse fără puncte sau referiri la monedă. Aceste trăsături
sunt adăugate prin formatarea celulei. Foile de lucru nu sunt sensibile la majuscule.
Formulele conţin expresii algebrice şi funcţii. Referirea la valori din alte celule se poate face în mai
multe moduri: (1) selectând celula cu ajutorul tastelor cu săgeţi, (2) tastând direct codul celulei de selectat
sau (3) introducând numele grupului de celule, dacă este cazul. Dacă primul caracter al unei formule este
o referinţă la o altă celulă, trebuie să fie precedat de semnul „=” căci altfel va fi tratat ca şi text (deoarece
primul caracter va face parte din codul coloanei) şi expresia nu va fi evaluată. Expresiile sunt evaluate de
la stânga la dreapta şi respectă regulile tipice de precedenţă. Ridicarea la putere se marchează cu
semnul „^”.

Funcţii financiare

Funcţiile financiare respectǎ următoarele presupuneri, care reafirmă ipotezele prezentate deja în
prezenta lucrare în legǎturǎ cu analiza economicǎ în mediu cert:
(a) rata de actualizare aferentă perioadei, rămâne constantă;
(b) intervalul de timp dintre douǎ cashflow-uri este de o perioadă;
(c) durata unei perioade rǎmâne constantǎ în timp;
(d) se acceptǎ convenţia apariţiei cash-flow-ului la sfârşitul perioadei;
(e) primul cash-flow dintr-o serie se realizează la sfârşitul primei perioade.
Ultima presupunere trebuie să fie subliniată deoarece majoritatea problemelor implică o investiţie
la momentul k = 0, care este începutul primei perioade. Trebuie să verificaţi presupunerile făcute de
aplicaţia software utilizatǎ.
Cele mai folosite funcţii financiare sunt:
-4-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

PV() Returnează valoarea actualizată a unei investiţii, în condiţiile în care toate plăţile (încasările) sunt
egale (formează o serie uniformă).
FV() Returnează valoarea viitoare (capitalizată) a unei investiţii, în condiţiile unor plăţi constante, la
intervale egale şi a unei rate constante a dobânzii.
PMT() Returnează valoarea unei plăţi în vederea rambursării unui împrumut prin plăţi periodice egale, în
condiţiile unei rate constante a dobânzii.
NPV() Calculează valoarea actualizată (netă) a unor serii oarecare de cash-flow, având valorile
termenilor indicate direct sau conţinute în celule specificate.
IRR(...) Returnează rata internă de rentabilitate pentru o serie de cashflow-uri.
Şi exemplele pot continua...

Comenzile din menu

Toate aspectele formulării modelului, vizualizarea şi ieşirile sunt realizate prin comenzi din menu.
Pentru început se selectează grupul de celule căruia i se va aplica comanda. Selecţia comenzii se
realizează prin evidenţierea comenzii dorite în bara de meniu. Acest lucru se poate realiza cu mouse-ul
sau apăsând tasta „ALT” şi apoi tastând litera subliniată. Majoritatea menu-urilor conţin submenu-uri, care
pot fi accesate în acelaşi mod. Pentru a ieşi dintr-un anumit nivel al menu-ului, apasaţi tasta „Esc”.

Vizualizarea paginii de lucru

Vizualizarea paginiii de lucru poate fi îmbunătăţită pentru claritate. Chiar dacă modul de afişare se
va schimba, formulele şi valorile sunt păstrate.
Într-o foaie de lucru se pot insera rânduri sau coloane goale. De asemenea, rândurile sau
coloanele pot fi înlăturate. Mai mult, suprafeţe mari ale foii de lucru pot fi golite (şterse). Dacă o anumitǎ
informaţie a fost ştearsă din greşeală, ea poate fi recuperată.
Vizualizarea datelor, în ceea ce priveşte numărul de zecimale şi prezenţa semnelor speciale, de
dolar şi procent sau virgulă, se poate modifica. În Fig. 1.2 sunt prezentate rezultatele câtorva opţiuni
comune de formatare şi aliniere. Formulele pot fi prezentate ca text sau ca rezultat numeric al formulei
(opţiune implicitǎ).
Intrările de texte lungi, care nu se pot continua în celulele următoare ale rândurilor deoarece
acestea nu sunt goale, dar şi numerele scrise cu multe cifre necesită coloane mai late pentru prezentarea
rezultatelor. Acest lucru se poate realiza individual, pentru fiecare coloană.
Intrǎrile de texte care sunt mai scurte decât lăţimea coloanei pot fi aliniate la stânga, central sau la
drepta, folosind cele trei butoane de aliniere care se află în centrul barei de formatare.

Mutarea / copiere informaţiilor din celule

Conţinutul mai multor celule poate fi îndepărtat, dupǎ dorinţǎ. Informaţii înlǎturate pot fi plasate
într-un alt grup de celule, orice informaţie care exista deja în acele celule fiind înlocuită.
Informaţiile dintr-o celulǎ pot fi copiate într-o nouă locaţie, lăsând celula originala intactă. Formulele
aflate în celulele copiate vor fi şi ele schimbate.

Referinţa celulei

Maniera în care celulele care fac parte dintr-o formulǎ sunt identificate intern este generatoare de
putere şi flexibilitate pentru foaia de lucru. Aceste trăsături fac posibilă construirea modelelor complexe
folosind un număr minim de formule. Multe probleme întalnite de începători pot fi generate de o lipsă de
înţelegere a modului în care se face referirea la celule.
Sunt trei metode prin care se poate referi o celulǎ: relativă, absolută şi mixtă. Diferenţa dintre ele
devine importantă în momentul copierii formulelor.
Sǎ presupunem că celula B5 conţine formula =A4+1 şi celula A4 conţine valoarea 7. Rezultatul
returnat în B5 este 8. Chiar dacă formula se referă la celula A4, intern, foaia de lucru o interpretează ca:

-5-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

„adaugă 1 la conţinutul celulei care se află un rând mai sus şi o coloana mai la stânga faţă de această
celulă”. Acesta este modul de referire relativ, care este modul implicit. Când formula din B5 este copiată,
celula care primeşte copia formulei va returna suma dintre 1 şi conţinutul celulei care se află un rând mai
sus şi o coloană la stânga noii celule.
Sunt ocazii când dorim să ne referim la o celulă specifică, indiferent de locul unde formula este
copiată. Rata de actualizare, i, este o valoare tipică ce rămâne constantă pentru o problemă. Modul de
referinţă absolut (semnul $ atât în faţa etichetei coloanei cât şi a rândului, ex.: $A$1) va reda întotdeauna
conţinutul unei celule specifice, indiferent de locul unde este copiată formula. Uneori este necesară
menţinerea constantă a rândului sau a coloanei şi permiterea unei porţiuni de referinţă să varieze. Acest
lucru se realizează în modul de referinţă mixt. Un semn $ este plasat în faţa etichetei rândului sau
coloanei care dorim să nu se modifice. Astfel, $A1 va face ca referinţa coloanei să fie absolută, iar a
rândului relativă, în timp ce A$1 va face ca referinţa rândului să fie absolută şi a coloanei relativă.

Fig. 1.2 Model de ecran (parţial) Microsoft Excel (2)

În Fig. 1.3 sunt prezentate rezultatele comenzilor cut, copy, şi paste pentru cele trei moduri de
referire. Grupul de celule A5:C9 conţine valori arbitrare. Celulele E5:E9 conţin formule care calculează
totalul pe rânduri. Formulele respective sunt prezentate în coloana F. Rezultatele comenzilor cut, copy şi
paste sunt prezentate în grupul E13:E17, iar formulele care rezultă sunt în coloana F.

Tipǎrirea

Odată ce modelul de pe foaia de lucru este complet, este de obicei tipărit pentru prezentare către
alte persoane sau pentru documentare. Tiparirea se realizează cu comanda Print din menu-ul File. Se
poate folosi comanda File / Print Preview pentru a examina foaia de lucru pe monitor înainte de a o tipari
pentru a salva timp şi hârtie. Pentru mai mult control asupra formatului final, se foloseşte comanda File /
Page Setup. Opţiunile din această fereastra de dialog permit adăugarea de antete sau subsoluri,

-6-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

centrarea ieşirilor, selectarea orientǎrii paginii şi includerea de linii de separare şi de chenare pentru foaia
de lucru pe pagina tipărită. Dacă nu este selectat un grup de celule sau un grafic, implicit va fi tiparită
toata foaia de lucru.

Crearea graficelor

Graficele sunt create după completarea foii de lucru, cu ajutorul comenzii Insert / Chart. Această
comandă va deschide fereastra de dialog Chart Wizard, care vă va ajuta să creaţi graficul (vezi Anexa 3).

Fig. 1.3 Model de ecran (parţial) afişat de Microsoft Excel (3)

Servicii legate de fişiere

Fiecare foaie de lucru este salvată ca fişier individual cu ajutorul comenzii File / Save sau File /
Save As pentru a salva un model sub un nume diferit.
Fişierele create anterior sunt deschise cu ajutorul comenzii File / Open.

Foi de lucru structurate

Folosirea unei abordări structurate a formulării modelului reduce şansa de a scăpa din vedere
diferite informaţii, ajută la localizarea erorilor şi efectuarea editǎrilor şi uşurează interpretarea analizei de
către alte persoane. Câteva minute de organizare a datelor şi planificare a modelului înaintea aşezării la
tastatura vor reduce timpul total de dezvoltare a modelului. Nu există un „cel mai bun” format, dar
următoarele indicii dau roade în practică.
a. Trataţi orice obiect ca pe o variabilă, chiar dacă nu vă aşteptaţi să se schimbe. Stabiliţi parametrii
cheie, cum sunt, de obicei, rata de actualizare, durata de viaţă, estimările veniturilor şi
cheltuielilor, pentru celule specifice. Formulele ar trebui să se refere la aceste celule, nu la
valorile din cadrul lor. În acest fel, dacă aceste valori se schimbă, este necesară modificarea
-7-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

numai a acestor câteva celule, nu localizarea tuturor formulelor care conţin aceste valori. Dacă
aceste celule se află în colţul din stânga-sus al foii de lucru, întoarcerea la ele din orice punct al
foii de lucru se face apăsând combinaţia de taste Ctrl + Home.
b. În continuare, separaţi problema în segmente. Combinarea mai multor calcule într-o singură
formulă salvează spaţiu, dar o astfel de abordare îngreunează verificarea rezultatelor şi
localizarea erorilor. Fiecare segment trebuie să returneze un rezultat intermediar, care poate fi
luat ca referinţă de alte segmente şi ajută la izolarea problemei. Această recomandare se aplică
şi la diferite tipuri de cashflow. În locul combinǎrii veniturilor şi cheltuielilor pe fiecare perioadă
înaintea introducerii în foaia de lucru, listaţi fiecare tip de cash-flow pe câte o coloană şi însumaţi-
le pentru a obţine o cifră netă pentru fiecare perioadă.
c. Este de ajutor salvarea fiecǎrui tip de problemă ca un fişier separat, care este numit model. Când
o problemă similară va fi întalnită în viitor, modelul potrivit este recuperat, revizuit şi noua analiză
este completă. Dacă doriţi să creaţi o nouă foaie de lucru folosind un model salvat anterior, aveţi
grijǎ sǎ schimbaţi numele fişierului prima dată când îl salvaţi căci altfel modelul va fi rescris.
d. Este posibilă crearea unor noi funcţii, comenzi automate şi meniuri noi, folosind funcţiile macro.
Acestea sunt de ajutor dacă folosiţi acelaşi model în mod frecvent.
e. Numele suprafeţelor de celule sunt utile cand folosiţi formule lungi sau funcţii macro. Acest lucru
se poate realiza folosind comanda Insert / Name. Numele suprafeţelor de celule pot fi făcute
absolute prin folosirea semnului $.

Funcţii şi unelte noi în Microsoft Excel®

În cadrul modelelor de calcul tabelar din cadrul lucrărilor de laborator vor fi utilizate mai multe
funcţii, după cum este prezentat în continuare.

A. Funcţii logice
1. Funcţia AND
Rezultatul afişat este TRUE (ADEVĂRAT), dacă toate argumentele sunt adevărate şi FALSE
(FALS), dacă unul sau mai multe argumente sunt false.
Sintaxa: = AND (logical1, logical2, . . . logical30)
Pentru o mai bună înţelegere a modului de lucru al acestei funcţii, în continuare sunt prezentate
câteva exemple de utilizare:

-8-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

2. Funcţia IF
Verifică dacă este îndeplinită o condiţie („logical_test”) şi returnează o valoare („value_if_true”),
dacă este îndeplinită condiţia şi o altă valoare („value_if_false”), dacă aceasta nu este îndeplinită.
Sintaxa: = IF (logical_test, value_if_true, value_if_false)

3. Funcţia NOT
Înlocuieşte TRUE (ADEVĂRAT) cu FALSE (FALS) sau FALSE (FALS) cu TRUE (ADEVĂRAT).
Argumentul este o variabilă logică.
Sintaxa: = NOT (logical)

4. Funcţia OR
Rezultatul acestei funcţii este TRUE, dacă unul sau mai multe argumente sunt adevărate sau
FALSE, dacă toate argumentele sunt false.
Sintaxa
= OR (logical1, logical2, . . . logical30)

Exemple de utilizare

-9-
Aplicații ale calculului tabelar în Analiza Economică Cap. 1

B. Instrumente utile în Microsoft Excel

1. Goal Seek Tools | Goal Seek . . .

Goal Seek (căutarea rezultatului) poartă un astfel de nume datorită proprietăţii de a rezolva rapid
o problemă. Analistul specifică rezultatul final dorit, celula care conţine o formulă de calcul a acestui
rezultat şi o celulă care conţine formula ce va fi ajustată pentru a obţine rezultatul dorit.
Această unealtă este proiectatǎ pentru probleme cu soluţie unică şi o singură variabilă
independentă. Din aceastǎ cauzǎ ea se utilizează cu precădere în cazul problemelor liniare privind
aflarea punctului critic (pragului de rentabilitate).

2. Solver Tools | Solver . . .

Solver se foloseşte la soluţionarea problemelor pentru care analistul nu cunoaşte, în mod
necesar, care este rezultatul final, ci doar că acesta trebuie să fie cât mai mare sau cât mai mic posibil
sau că trebuie să fie egal cu o anumită valoare. Analistul specifică o celulă care conţine o formulă de
optimizare, celulele pentru variabilele independente utilizate de formula de optimizare, precum şi limitele
variabilelor independente.
Datorită posibilităţii de a evalua soluţii multiple, solver este o unealtă excelentă pentru analize de
tip neliniar ale pragului de rentabilitate. Sunt disponibile atât diferite rapoarte asupra soluţiei problemei,
cât şi procesul de soluţionare.
NOTĂ: Dacă Solver nu apare în menu-ul Tools, se apelează Tools | Add-Ins . . . şi se verifică
existenţa caseta corespunzătoare. Dacă Solver add-in de asemenea nu apare, aceasta trebuie instalată
de pe CD-ul original.

- 10 -