Sunteți pe pagina 1din 8

PROIECT LA BOLI INFECTIOASE

A elaborat: Vlad Zubco

Profesor: Rusu Livia

Anul IV, grupa 42

Chișinău 2020

1
Cuprins

1. Generalitati
2. Cauze
3. Transmiterea bolii
4. Simptome
5. Faza incipienta
6. Faza turbarii
7. Faza paralitica
8. Diagnostic
9. Tratament
10. Vaccinare si prevenire
11. Expunerea animalelor de companie
12. Expunerea umana
13. Concluzii

2
RABIA

Generalitati
Rabia (lat. rabiere, derivat din rabhas - sanscrita veche: a fi violent) este o boală infecţioasă
virală a mamiferelor provocată de virusul rabic, un virus neurotrop din genul Lyssaviridae,
familia Rhabdoviridae, care se găseşte în saliva animalelor infectate. Alte denumiri ale bolii
sunt turbare sau hidrofobie (în limba greacă „frică de apă“). Cuvântul grecesc lyssa, utilizat
pentru desemnarea rabiei, înseamnă nebunie.

Rabia este o maladie identificată încă din antichitate. În prezent se conoaşte că este o
meningoencefalită difuză.

Transmiterea este de obicei prin muşcătură. Rabia este în zilele noastre o maladie complet
incurabilă, care se caracterizează prin leziuni ale sistemului nervos central, urmate de paralizie şi
moarte.

În prezent, această maladie este practic dispărută la om în majoritatea ţărilor dezvoltate, dar
continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică în multe ţări din Asia şi în Africa.
Rabia (turbarea) este o boala produsa de un virus si care afecteaza sistemul nervos central
(creierul si maduva spinarii) atat la animale cat si la oameni. Animalele infectate cu acest virus
pot raspandi boala prin intermediul salivei sau contactului cu tesutul cerebral. Oamenii pot
dobandi boala  in urma muscaturilor, produse atat de la animale salbatice cat si domestice.
Datorita programelor largi de vaccinare impotriva rabiei, afectiunea este din ce in ce mai rara in
tarile dezvoltate, fiind insa mult mai comuna in statele in curs de dezvoltare.

Cauze
3
Rabia este o boala care are ca si cauza infectia cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca
urmare a contactului cu saliva animalelor infectate. In majoritatea cazurilor, virusul este depistat
la animale salbatice, cum ar fi liliecii, ratonii, sconcsii, vulpile sau coiotii. Din acest motiv se
recomanda anuntarea autoritatilor medicale ori de cate ori au loc atacuri ale animalelor, mai ales
daca acestea sunt salbatice. In acest fel, persoana sau persoanele respective pot fi informate
despre posibilitatea infestarii cu rabie si daca se impun sau nu masuri profilactice.

Transmiterea bolii
Ocazional, virusul se poate transmite si prin intermediul animalelor de companie, cum sunt
pisicile sau cainii, insa aceasta se intampla foarte rar datorita programelor de vaccinare eficiente.
Animalele de companie care nu parasesc niciodata apartamentul au un risc foarte mic de a fi
expuse virusului care determina rabia. In situatii si mai rare, unele persoane se pot infecta fara a
fi muscate de un animal infestat, fie prin manipularea unui animal care e infestat, fie prin
inhalarea virusului, mai ales in locuri in care acesta se gaseste in cantitate foarte mare (pesterile
in care traiesc lilieci de exemplu).

Transmiterea bolii se intampla aproape intotdeauna ca rezultat al faptului ca un animal infectat


musca unul neinfectat de virus. Sconcsii, ratonii, vulpile, coiotii si liliecii sunt animalele care au
sansele cele mai mari sa transmita virusul. S-au inregistrat cateva cazuri de infectie care au
rezultat din raspandirea de substante infectioase  in pesterile unde locuieste un numar mare de
lilieci infectati. Virusul rabic nu traieste foarte mult independent de gazda si ramane viabil in
corpul unui animal infectat pentru mai putin de 24 de ore. Virusul rabiei este raspandit in grade
ridicate in saliva. Cu toate acestea, faptul de a fi infectat cu virusul rabic nu inseamna neaparat ca
animalul muscat (sau omul) va fi infectat. S-a speculat ca numai in jur de 15% din oamenii
expusi vor contracta boala. Oamenii, pisicile si cainii sunt doar susceptibili de boala intr-o
oarecare masura.

Simptome
Dupa intrarea in contact cu virusul, animalul infectat poate parcurge una sau mai multe etape. In
cazul celor mai multe animale, virusul se va raspandi prin nervii animalului infectat pana la
creier. Virusul se misca relativ incet si timpul mediu de incubatie de la expunere pana la
afectarea creierului este intre 3 si 8 saptamani la caini, intre 2 si 6 saptamani la pisici si intre 3 si
6 saptamani la oameni. Cu toate acestea, s-au inregistrat perioade lungi de incubatie -  6
saptamani la caini si 12 saptamani la oameni. Dupa ce virusul ajunge la creier, se indreapta apoi

4
catre glandele salivare unde se va putea imprastia printr-o muscatura. Dupa ce virusul ajunge la
creier animalul va trece prin una, doua sau prin toate cele trei etape diferite.

Faza incipienta
Prima este faza incipienta si dureaza de obicei 2-3 zile la caini. Aprehensiune, nervozitate,
anxietate, izolare si febra pot fi intalnite. Animalele prietenoase pot deveni timide si irascibile si
pot avea apucaturi neasteptate, in timp ce animalele agresive pot deveni afectuoase si docile.
Majoritatea animalelor vor linge constant locul muscaturii. La pisici, faza incipienta dureaza
numai 1-2 zile si ele de obicei manifesta mai multe junghiuri de febra si un comportament mai
schimbator decat cainii.

Faza turbarii
De la faza incipienta, animalele pot intra in faza turbarii; pisicile sunt predispuse sa dezvolte
aceasta stare. Faza turbarii dureaza la caini de obicei 1-7 zile. Animalele devin nelinistite si
irascibile si raspund in mai mare masura la stimuli auditivi si vizuali. Pe masura ce devin mai
nelinistite, ele incep sa hoinareasca si sa devina si mai agresive. In custi, cainii pot musca si ataca
ingraditurile. Animalele vor deveni dezorientate, pot deveni tepene si chiar pot muri.

Faza paralitica (muta)


Animalele pot intra in faza paralitica, fie dupa etapa incipienta, fie dupa cea a turbarii. Faza
paralitica se dezvolta de obicei intre 2-4 zile dupa aparitia primelor semne. Nervii care afecteaza
capul si gatul sunt primii implicati si animalele pot incepe sa saliveze ca urmare a incapacitatii de
a inghiti. Respiratia chinuita si falca deschisa pot aparea ca urmare a faptului ca diafragma si
nervii faciali devin treptat paralizati. Animalele pot scoate sunete inabusite si multi proprietari
cred ca se afla ceva in gatul animalului. Animalul va slabi si nu va mai putea respira si va muri.

Diagnostic
Metoda curenta de diagnosticare a rabiei la animale este de a supune creierul examinarii
microscopice. Unele tehnici noi de testare folosind mostre de piele si/sau sange sunt studiate si
folosite in cateva cercetari care promit sa devina un nou mod de testare a oamenilor si animalelor
care ar putea fi expuse. Ele nu sunt folosite in mod obisnuit in momentul de fata.

5
Tratament
Nu exista tratament. Odata ce boala se dezvolta la oameni, moartea e aproape sigura. Numai
cativa oameni au supravietuit rabiei dupa o ingrijire medicala foarte intensa. S-au inregistrat si
cateva cazuri de caini supravietuind infectiei, dar ele sunt foarte rare.

Vaccinare si prevenire
Vaccinarea este cea mai buna metoda de a preveni infectia si animalele vaccinate in mod
corespunzator au foarte putine sanse de a contracta boala. In timp ce vaccinul impotriva rabiei la
caini este obligatoriu pentru toate statele, se estimeaza ca pana la jumatate din toti cainii nu sunt
vaccinati. Unele comunitati cer ca si pisicile sa fie vaccinate, ceea ce este foarte important, de
vreme ce cazurile de infectie la pisici sunt mai multe decat cele la caini. Se estimeaza ca mai
putin de 10% din numarul de pisici beneficiaza de vaccinare, fapt care determina o mai mare
incidenta a virusului rabic la pisici. Conventia standard de vaccinare este de a vaccina pisicile si
cainii la trei sau patru luni si apoi din nou la un an. Un an mai tarziu, se recomanda vaccinarea o
data la trei ani. Acest din urma vaccin a fost testat si s-a dovedit a fi destul de eficient. Cateva
comitate, state sau veterinari individuali cer vaccinarea anuala sau odata la doi ani din motive
care necesita un studiu mai amanuntit.

Exista o serie de vaccinuri care pot fi folosite pentru a vaccina oameni cu risc ridicat de infectie.
Sunt si cateva vaccinuri disponibile pentru animalele mari. Chestiunea vaccinarii animalelor
exotice este una obisnuita. Nu sunt vaccinuri aprobate pentru cele mai multe animale exotice (cu
exceptia dihorului). Cu toate acestea, vaccinul canin este folosit pentru anumite specii pentru a
oferi protectie intr-o oarecare masura. Vaccinarea animalelor exotice sau a hibrizilor (de lupi), ar
trebui tratata individual in colaborare cu veterinarul local si cu autoritatile de sanatate publica.
Nu se recomanda niciodata intretinerea unor animale salbatice precum sconcsul sau ratonul care
prezinta  mare risc de a fi purtatoare de virus.

Expunerea animalelor de companie


Orice animal de companie care este muscat sau zgariat, fie de un mamifer salbatic carnivor, fie
de un liliac care nu este disponibil pentru testare, ar trebui considerat ca fiind expus la virusul
rabic. Autoritatile de sanatate publica recomanda ca pisicile, cainii si dihorii nevaccinati, expusi
unui animal turbat, sa fie imediat eutanasiati. Daca proprietarul nu doreste ca acest lucru sa fie

6
facut, animalul ar trebui izolat pentru 6 saptamani si sa fie vaccinat cu o luna inainte sa i se dea
drumul. In cazul animalelor cu vaccinurile expirate e nevoie sa se faca o evaluare in functie de
fiecare caz in parte. Cainii si pisicile care sunt in prezent vaccinate sunt tinute sub observatie
timp de 45 de zile.

Expunerea umana
Daca un animal musca un om, animalul fie va fi pus in carantina, fie va fi pus sub observatie
pentru o perioada de cel putin zece zile pentru a fi siguri ca nu este infectat cu virusul rabic.
Chiar daca animalul a fost vaccinat sau nu in mod frecvent, comunitatea in care locuiti va dicta
conditiile carantinei. Oamenii care sunt expusi unui animal turbat pot primi vaccinuri dupa
expunere si o injectie cu globulina (anticorp) pentru a-i proteja impotriva infestarii. Orice
persoana muscata de un animal ar trebui sa spele bine rana cu sapun si apa si sa ceara imediat
asistenta medicala.

Concluzii
Toate animalele cu sange cald risca sa contracteze virusul rabic. Cu toate acestea, unele specii
sunt mult mai rezistente decat altele. Transmiterea virusului se face aproape intotdeauna prin
muscatura de la un animal turbat. Exista o diversitate de simptome diferite si odata contractat
acest virus nu exista niciun remediu, iar moartea este aproape intotdeauna episodul final. Boala
poate fi prevenita foarte bine prin vaccinare. In timp ce cazurile de infectie la oameni sunt destul
de rare, riscul contractarii virusului si efectele bolii fac esentiale luarea unor masuri de precautie
in ceea ce priveste animalele salbatice si vaccinarea in cazul animalelor domestice.

7
Bibliografie

1. Ro.wikipedia.org
2. www.sanatateatv.ro