PIERSICUL

IMPORTANȚA, ORIGINE ȘI ARIE DE RĂSPÂNDIRE

IMPORTANȚA
Sub raportul valorii economice, piersicul deține pe plan mondial locul al doilea (după măr) între
speciile pomicole cu frunze căzătoare. Având vigoare redusă, el se pretează foarte bine pentru sistemele
moderne de cultură (intensiv și superintensiv). În ceea ce privește rentabilitatea, cultura piersicului ocupă
unul din primele locuri în pomicultură.

Piersicile conțin 5-13 % zaharuri, 0,3 -1,4% acizi, 0,2-0,7% substanțe pectice, 3-21% mg& vitamica
C, 0,6 – 1 mg% vitamina A, vitaminele B 1 și B2, precum și săruri minerale ( de Fe, Ca, I ș.a.). Din ele se
prepară compoturi, dulcețuri, gemuri, sucuri și alte produse alimentare.

ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE A PIERSICULUI

Piersicul este originar din China. În prezent, el se cultivă în toate continentele, între 50° latitudine
nordică și 35-40° latitudine sudică, însoțind aproape pretutindeni cultura viței de vie.

Producția mondială de piersici, în 1981 a fost de 7 319 000 t anual.

În țara noastră, se cultivă peste 5,9 milioane de piersici, suprafața plantațiilor în masiv fiind de circa 11
000ha. În perioada 1976 – 1980 producția media anuală de piersici a țării noastre a fost de circa 54 000 t,
cu un maxim de 73 200t în anul 1978. Pe primul loc în producția noastră de piersici se situează județul
Constanța, urmat de Bihor, Dolj, Timiș, de zona Munincipiului București, de județul Satu-Mare etc.
Cultura piersicului este practic absentă în partea de est și nord-est a Transilvaniei și în nordul Moldovei,
unde clima este prea rece pentru această specie.

Suprafețele ocupate de speciile pomicole și arbuștii fructiferi reprezentativi pentru România sunt în
extindere la nivelul întregii țări, datorită eficienței economice ridicate a plantațiilor și cerințelor crescânde
ale fructelor pe piață, dar si pentru a înlocui vechile livezi aflate astăzi într-un vădit stadiu de îmbătrânire
sau degradare. Această tendință se va menține, probabil, încă o bună perioadă.

Fiind culturi horticole care necesită investiții importante, plantațiile pomicole și de arbuști fructiferi,
denumite pe scurt plantații pomicole, pe lângă cerințele de mediu specifice fiecărei specii, au nevoie de apă
suficientă în toată perioada de vegetație. Apa din precipitații însă nu ajunge în mod constant, existând atât
perioade de exces cât și de deficit, în principal vara fiind necesară apă suplimentară, din irigații.
 În constelația speciilor pomicole, piersicul ocupă un loc aparte, fiind prețuit pentru gustul și aroma
fructelor sale. Este suficient să ne gândim la gama importantă de vitamine, zaharuri, uleiuri, uleiuri direct
asimilabile, substanțe minerale ale fructelor consumate în stare proaspată, precum și a produselor (gemuri,
peltele, sucuri, băuturi alcoolice etc.) care se pot obține din fructele acestor specii și ne dăm seama de
importanța economico-alimentară a acestora.
Din păcate, producția de fructe a scăzut la piersic de la 52,9 mii tone la 49,7 mii tone în perioada
1990-1993, a cunoscut o oarecare creștere în anul 1993, după care curba descendentă a continuat până în
anul 2001