INFLAŢIA

După ce veţi studia aceasta unitate de învăţare veţi putea înţelege:

• Ce înseamnă inflaţia, deflaţia şi dezinflaţia

• Care sunt efectele inflaţiei
• Care sunt cauzele inflaţiei şi cum se măsoară aceasta
• Care sunt politicile de combatere a inflaţiei
• Ce relatie există între inflaţie şi şomaj

1. Natura inflaţiei şi consecinţele acesteia

2. Cauzele şi măsurarea inflaţiei
3. Politicile antiinflaţioniste
4. Relaţia dintre inflaţie şi şomaj

Şomajul şi inflaţia, sunt fenomene macroeconomice care, prin amploare, intensitate,

durată şi efecte în plan economic şi social influenţează decisiv funcţionarea economiei în
ansamblul său. Acestea sunt corelate îndeaproape, cel puţin pe termen scurt. Politicile de
reducere a inflaţiei au fost adesea însoţite de creşterea şomajului, după cum încercările de
atenuare a şomajului au generat inflaţie. Politica macroeconomică are din acest punct de vedere o
sarcină dificilă. Ea trebuie în acelaşi timp să asigure premisele creşterii şi dezvoltării economice.

1. Natura inflaţiei şi consecinţele acesteia

Inflaţia reprezintă o problemă majoră pentru teoria şi practica economică. Ea constituie

totodată un fenomen cu care toate ţările s-au confruntat în timp. La sfârşitul anilor ’60 şi în anii
’70 inflaţia a devenit o problemă primordială pentru lumea occidentală. Faptul că multe dintre
ţări au reuşit să reducă ritmul de creştere al preţurilor demonstrează că inflaţia este un fenomen
care poate fi combătut.

Inflaţia reprezintă creşterea generalizată şi durabilă a preţurilor. Ea presupune existenţa

în circulaţie a unei mase monetare care depăşeşte nevoile economiei.
Creşterea preţurilor este fondată pe mecanisme macroeconomice, caracterizate prin
interdependenţe între toate părţile şi mecanismele economiei: formarea preţurilor, repartiţie,
sistemul de distribuire a venitului.
In conditiile inflatiei nu toate preturile sporesc in aceeasi masura. Cresterea este
diferenţiaţă pe categorii de bunuri şi servicii ale factorilor de producţie.
J. M. Albertini consideră că nu orice creştere a preţurilor este de natură inflaţionistă.
Pentru a exista inflaţie sunt necesare următoarele condiţii:
• preţurile naţionale să crească mai rapid decât preţurile internaţionale;
• creşterea preţurilor să se generalizeze şi să se prelungească fără perspective clare de
încetare;
• creşterea respectivă să aibă efecte economice şi sociale patologice dureroase pentru
ansamblul economiei naţionale.

1
 Natura unui proces inflaţionist poate fi evidenţiată şi pin compararea procesului cu cel al
deflaţiei şi dezinflaţiei.
Deflaţia constă în scăderea durabilă, pe termen lung, a nivelului general al preţurilor.
Aceasta scadere este rezultatul unui ansamblu de măsuri orientate spre restrângerea cererii
nominale de bani si atenuarii tensiunilor privind dinamica ascendenta a preţurilor.
Dezinflaţia se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de creştere a
nivelului general al preţurilor. De exemplu, există dezinflaţie dacă rata inflaţiei de 20% în cursul
unui an este urmată de o rată de creştere a preţurilor în anul următor de 15%.
Inflaţia poate fi analizată şi după ordinul de mărime. Astfel, se pot identifica următoarele
forme de inflaţie:
• Inflaţie târâtoare, cu un ritm mediu de creştere al preţurilor până la 3% pe an;
• Inflaţie moderată, unde ritmul de creştere al preţurilor nu depăşeşte 6%;
• Inflaţie rapidă, unde creşterea preţurilor tinde spre 10% pe an;
• Inflaţie galopantă, în care preţurile cresc cu peste 10% (inflaţie cu două cifre),
provocând dezechilibre economice şi sociale puternice.
• Hiperinflaţia, unde rata inflaţiei lunare este mai mare de 50%. În asemenea condiţii,
scade încrederea în moneda naţională, iar multe schimburi îmbracă forma trocului.

Pentru a analiza corect situatia unei economii se impune corelarea între nivelul inflaţiei şi nivelul
creşterii economice. Astfel avem:
• Creştere neinflaţionistă – semnifică o inflaţie moderată însoţită de o rată de creştere
economică relativ înaltă;
• Creştere inflaţionistă – rata inflaţiei este mai mare decât sporul de producţie naţională;
• Stagflaţia – inflaţie rapidă insotita de o creştere economică foarte scăzută sau „zero”;
• Slumpflaţie – scădere a producţiei naţionale impreuna cu o inflaţie rapidă, galopantă.

Inflaţia este considerată o problemă majoră datorită efectelor pe care le generează în

planul redistribuirii veniturilor, al incertitudinii în afaceri, al balanţei de plăţi externe, precum şi
al utilizării resurselor.
• Redistribuirea veniturilor: inflaţia generează redistribuirea veniturilor reale în
favoarea persoanelor cu venituri nominale variabile (proprietari) şi în defavoarea
persoanelor cu venituri nominale fixe (angajaţi cu salarii fixe, pensionari etc.)
• Incertitudinea în afaceri: inflaţia tinde să mărească gradul de incertitudine în
derularea afacerilor. Atunci când rata inflaţiei înregistrează fluctuaţii semnificative,
deciziile de producţie şi de investiţii devin tot mai dificile.
• Balanţa de plăţi externe: inflaţia poate contribui la înrăutăţirea balanţei de plăţi
externe. Dacă preţurile interne cresc mai rapid decât preţurile externe, atunci
competitivitatea exportului tinde să se reducă, aceasta în condiţiile în care deprecierea
cursului de schimb nu acoperă diferenţa dintre inflaţia internă şi cea externă.
• Utilizarea resurselor: derularea activităţilor economice într-un mediu inflaţionist
reclamă utilizarea unor resurse suplimentare îndeosebi în ceea ce priveşte asigurarea
infomaţiilor necesare în scopul contacarării efectelor negative ale creşterii preţurilor.

2. Cauzele şi măsurarea inflaţiei

Cauzele inflaţiei pot fi structurate în diverse moduri. Astfel, ele pot fi universale sau
specifice, asociate termenului lung sau scurt, diferite de la o ţară la alta etc. Din raţiuni didactice,
analiza cauzelor poate fi realizată individual. Trebuie spus ca fiecare cauză are însă determinari
multiple.

2
 Una dintre temele legate de inflaţie, care a constituit în timp subiectul unor controverse
între economişti, o reprezintă analiza inflaţiei ca fenomen monetar. După M. Friedman inflaţia
“este peste tot şi întotdeauna un fenomen monetar”. Astfel, inflaţia îşi are originea în deciziile
eronate ale agenţilor economici specializaţi privind suplimentarea cantităţii de bani în circulaţie.
Alţi economişti consideră că puseul inflaţionist este datorat excesului de cerere. Cererea
solvabilă se dovedeşte prea puternică la un anumit nivel de preţ în raport cu o ofertă rigidă.
Creşterea cantităţii de bani în circulaţie şi sporirea veniturilor nominale constituie suportul pentru
efectuarea unor cheltuieli tot mai mari. Restabilirea echilibrului dintre cerere şi ofertă se
realizează doar în urma creşterii preţurilor.
Acordarea de credite şi altor agenţi economici solicitanţi poate avea tot un impact
inflaţionist. O rată a dobânzii redusă, existenţa unor resurse băneşti relativ mari aflate la
dispoziţia băncilor comerciale împreună cu o analiză superficială a destinaţiilor creditelor
constituie factori favorizanţi ai producerii inflaţiei
Inflaţia poate fi datorată şi creşterii costurilor. Creşterea preţurilor elementelor care
compun costurile de producţie (materii prime, materiale, salarii) se dovedeşte inflaţionistă atunci
când devine un fenomen autoîntreţinut. Pentru J. K. Galbraith, factorul cu ponderea cea mai mare
în inflaţia pin costuri îl reprezintă creşterea salariilor nominale, în timp ce economista Joan
Robinson acordă cea mai mare importanţă variaţiilor de profit.
Aceşti factori de declanşare şi întreţinere a fenomenului inflaţionist nu pot fi separaţi, ci
priviţi în interdependenţa lor. Astfel, devine oportun recursul la un model de analiza
multifactoriala, fundamentat in perioada de crestere accentuata a preturilor din ultima treime a
secolului trecut.

Interacţiunea dintre inflaţia prin cerere şi inflatia prin ofertă

Inflaţia prin cerere este provocată de sporirea cererii agregate (şoc al cererii) alimentată de
factori diversi, precum creşterea veniturilor băneşti ale populaţiei sau creşterea cheltuielilor
guvernamentale. În urma creşterii cererii agregate, firmele vor reacţiona parţial prin creşterea
preţurilor şi parţial prin creşterea producţiei (figura 13.2). Elasticitatea ofertei determină măsura
în care se modifică preţurile şi cantitatea totală.

Figura 2. Inflaţia prin cerere

Pret
OA

p2

p1 CA2

CA1
0 Q1 Q2 Q

Inflaţia prin costuri (prin ofertă) este determinată de creşterea costurilor datorită
modificării preţurilor inputurilor, independent de cererea agregată. Curba ofertei agregate se va
deplasa spre stânga (şoc al ofertei). Confruntate cu sporirea costurilor, firmele recurg fie la
creşterea preţurilor, fie la reducerea producţiei. Dacă firmele se confruntă cu o sporire a costului,
ele vor răspunde parţial prin creşterea preţului şi parţial prin reducerea volumului activităţii
(figura 13.3). Elasticitatea cererii determină măsura în care se modifică preţurile şi cantitatea
totală.

3
 Creşterea preturilor factorilor de producţie, produselor de import plus creşterea salariilor
provoaca reducerea profitului dacă preţul nu se schimbă. Creşterea preţurilor determină creşterea
salariilor care la randul sau determină scăderea cererii de forţă de muncă şi creşterea şomajului.

Figura 3. Inflaţia prin costuri

Pret
OA2
OA1
p2

P1

CA

0
Q2 Q1 Q

Cele doua tipuri de inflaţie se pot manifesta simultan. Impactul asupra producţiei şi
ocupării este însă diferit în cazul inflaţiei prin cerere faţă de cazul inflaţiei prin costuri.
Asemenea interdependenţe dintre cauzele inflaţiei pot fi evidenţiate cu ajutorul spiralei
inflaţioniste (figura 13.4). Conform unei asemenea relaţii creşterea preţurilor antrenează creşterea
salariilor, iar acestea la rândul lor creşterea preţurilor.

Figura 4. Spirala inflaţionistă

Cererea solvabilă superioară Preţurile cresc pentru

Revendicări
ofertei de bunuri la preţul restabilirea egalităţii
salariale
curent dintre cerere şi ofertă

Disponibilităţile monetare Dinamica salariilor

cresc mai rapid decât superioară dinamicii
producţia producţiei

Măsurarea inflaţiei se realizează apelând la mai mai mulţi indici, precum indicele
preţurilor de consum (IPC), deflatorul PIB, indicele costului vieţii etc. În perioada postbelică, s-a
impus ca instrument principal de măsurare a inflaţiei indicele preţurilor de consum.
Indicele preţurilor de consum reprezintă un indicator care caracterizează evoluţia de
ansamblu a preţurilor mărfurilor cumpărate şi tarifelor serviciilor utilizate de către populaţie, într-
o anumită perioadă (perioadă curentă) faţă de o perioadă anterioară (perioadă de bază).
IPC este un indice de tip Laspeyres care se calculează ca o medie aritmetică ponderată a
indicilor individuali de preţuri (ip ):

IPC =
p q 1 0
=  i p Y0
p q 0 0

unde
p0 , p1 – preţurile în cele două perioade;
4
 q0 , q1 - cantităţile în cele două perioade
p1
ip - indici individuali de preţ ( ip= )
p0
Y0 - structura cheltuielilor de consum efectuate de către populaţie în decursul unui an pentru
procurarea de bunuri şi servicii de consum..
Rata inflaţiei se calculează scăzând 100% din IPC:
Ri = IPC – 100%
Exemplu: Determinarea indicelui preţurilor de consum şi a ratei inflaţiei
Se cunosc următoarele date referitoare la dinamica preţurilor bunurilor şi serviciilor de consum în
decursul unui an:
Ponderea cheltuielilor Indicii preţurilor
Bunuri şi servicii de
aferente cumpărărilor de bunurilor şi
consum
bunuri şi servicii în serviciilor de
coşul de consum consum
Alimentare 47% 165%
Nealimentare 41% 155%
Servicii 12% 175%
Se cere să se calculeze indicele general al preţurilor bunurilor şi serviciilor de consum şi
rata inflaţiei.
Rezolvare:
Calculele sunt sintetizate în următorul tabel:
Bunuri şi Ponderea Indicii Contribuţia
servicii de cheltuielilor preţurilor bunurilor şi
consum aferente bunurilor serviciilor de
aferente şi consum la fomarea
cumpărărilor de serviciilor indicelui general al
bunuri şi de consum preţurilor bunurilor
servicii în coşul şi serviciilor de
de consum consum
Alimentare 47% 165% 77,55%
Nealimentare 41% 155% 63,55%
Servicii 12% 175% 21,00%
TOTAL 100% - 162,10%
Indicele general al preţurilor bunurilor şi serviciilor de consum este 16.2,1%, iar rata inflaţiei
reprezinta 62,1%.

3. Politicile antiinflaţioniste

Inflaţia are efecte ample şi profunde asupra economiei reale. Ca urmare, factorii de
decizie macroeconomică sunt în permanenţă preocupaţi de iniţierea unor măsuri de reducere a
inflaţiei şi combatere a efectelor sale negative.
Inflaţia poate fi anticipată sau neanticipată. Atunci când preţurile cresc, cei mai mulţi
oameni devin în mod firesc îngrijoraţi. Aceştia au o anumită intuiţie despre creşterea viitoare a
preţurilor, care poate sau nu sa se confirme.
În condiţiile unei inflaţii anticipate, agenţii economici sunt în măsură să-şi adapteze
comportamentul la intensitatea inflaţiei în perspectivă şi să ia decizii pertinente relativ la
afacerile personale; iar aceasta în raport cu anticipările proprii sau ale factorilor de decizie
macroeconomică. Acest tip de inflaţie generează costuri sociale sensibil mai mici comparativ cu
inflaţia neanticipată. În acest ultim caz, programele de activitate ale gospodariilor, fimelor sau
guvernului se află sub incidenţa unor factori inflaţionişti aleatori.

5
 Politicile antiinflaţioniste sunt în continuă diversificare. Ele se ameliorează odată cu
asimilarea experienţelor din ţările care au obţinut succese în combaterea fenomenului inflaţionist.
Politicile de reducere a inflatiei viza cererea agregata si/sau oferta agregata. Din prima
categorie pot fi retinute urmatoarele masuri:
• blocajul monetar – de restricţionare a creşterii masei monetare (prin creşterea ratei
dobânzii, prin încadrarea creditului în anumite limite);
• restrangerea cheltuielilor publice;
• blocajul veniturilor şi costurilor salariale.
Politicile antiinflaţioniste care privesc oferta agregată urmaresc in esenta reducerea
costurilor si creşterea productivităţii. Creşterea productivităţii şi eficientizarea activităţii firmelor
conduce la reducerea costurilor medii, creşterea profiturilor şi a competitivităţii. Guvernul poate
stimula acest proces acordând subvenţii şi stimulente fiscale firmelor care investesc în tehnologie
modernă. Totodată, având în vedere acest obiectiv, este necesară încurajarea procesului de
creditare al aceloraşi agenţi economici

4. Relaţia dintre inflaţie şi şomaj

În 1958, economistul A.W. Phillips, pornind de la datele statistice privind economia britanică
între 1861-1957, pune în evidenţă o relaţie inversă între rata de ceştere a salariilor nominale şi
rata şomajului. Datorită relaţiei direct proporţionale între prima variabilă şi rata inflaţiei curba
Phillips este interpretată de majoritatea economiştilor ca surprinzând relaţia dintre rata şomajului
şi rata inflaţiei. Mai precis, cu cât rata inflaţiei este mai mare cu atât rata şomajului este mai
redusă. Şi invers, unei rate a inflaţiei mai redusă îi corespunde o rată a şomajului mai ridicată
(figura 7.2).

Curba Phillips

Rata
inflaţiei

Rata şomajului

Graficul evidenţiază existenţa unei singure rate a şomajului compatibilă cu o rată nulă a
inflaţiei sau, altfel spus, cu stabilitatea preţurilor.
Relaţia lui Phillips a fost folosită de decidenţii de politică economică până la începutul
anilor ’70 pentru temperarea şomajului. Începând cu această perioadă relansarea ratelor de
creştere a fost însoţită de o puternică inflaţie şi de creşterea şomajului.
Studiile econometrice au demonstrat că relaţia lui Phillips este foarte instabilă, iar în
anumite cazuri ea nici nu există. Monetariştii au văzut în această concluzie o confirmare a
ipotezei lor şi anume că există o rată naturală a şomajului împotriva căreia politica conjuncturală
este lipsită de eficienţă.

6
 În modelul contemporan, curba Phillips include indicatorul ritmurilor aşteptate ale
inflaţiei, nu doar pe cele înregistrate efectiv, si indicatorul schimbărilor şoc ale ofertei.
Analiza întreprinsă asupra celor două fenomene de dezechilibru evidenţiază caracterul
deosebit de complex al fiecăruia şi al relaţiei dintre ele, fapt care relevă, la rândul său, caracterul
dificil al conceperii şi punerii în practică a măsurilor de politică economică generală, de politică
monetară si fiscală.

 Termeni cheie
Inflaţia Deflaţia Dezinflaţia Hiperinflaţia Stagflaţia Slumpflaţia Creştere economică inflaţionistă
Inflaţia prin cerere Inflaţia prin costuri Spirala inflaţionistă Politici antiinflaţioniste Curba
Phillips

 Întrebări de verificare
1. Ce este inflaţia? Care sunt cauzele acesteia?
2. Definiţi termenii: inflaţie, deflaţie, dezinflaţie.
3. Care sunt efectele inflaţiei?
4. Cum se măsoară inflaţia?
5. Prezentaţi 2 politici antiinflaţioniste.
6. Prezentaţi relaţia inflaţie -şomaj utilizând Curba Phillips.

 Teste grilă

1. Dacă preţurile cunosc o reducere generalizată cu 25%, puterea de cumpărare a monedei:

a) Creşte cu 20%;
b) Scade cu 25%;
c) Creşte cu 33,33%;
d) Scade cu 80%;
e) Nu se modifică.

2. Ratele inflaţiei anuale în cursul a 2 ani consecutivi sunt 20% şi 25%. Dacă în cursul unei
perioade de 3 ani preţurile au crescut în medie cu 65%, atunci rata inflaţiei în cel de-al 3-lea an
este:
a) 10%;
b) 13,8%;
c) 20%;
d) 30%;
e) 120%.

3. Rata dobânzii = 50%, iar rata inflaţiei = 48% (pe an) la momentul t0. Dacă la acel moment se
investesc 100 euro, care va fi valoarea reală a investiţiei după 10 ani?
a) 100 (1 + 1,02) 10;
b) 100 (1 + 0,48) 10;
c) 100 (0,50) 10;
d) (1 + 0,02) 10;
e) 100 (1 + 0,02) 10.

4. Dacă rata inflaţiei este 25%, cu cât s-a modificat puterea de cumpărare a banilor?
a) a crescut cu 20%;
b) a crescut cu 10%;

7
 c) a scăzut cu 20%;
d) a scăzut cu 10%;
e) a scăzut cu 25%.

5. Procesul de încetinire durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de creştere a nivelului general al

preţurilor se numeşte:
a) deflaţie; b) dezinflaţie; c) devalorizare; d) depreciere; e) apreciere.

6. Care din următorii factori contribuie la apariţia inflaţiei prin ofertă?

a) creşterea valorii bunurilor exportate; b) creşterea costurilor de producţie;
c) reducerea preţului resurselor; d) creşterea cererii agregate;
e) creşterea achiziţiilor guvernamentale.

7. Hiperinflaţia se caracterizează prin:

a) reducerea masei monetare şi creşterea generalizată a preţurilor;
b) scădere puternică a producţiei naţionale + inflaţie galopantă + dezechilibre majore
sociale, economice, politice;
c) creşterea masei monetare în acelaşi ritm cu creşterea preţurilor;
d) reducerea puterii de cumpărare a monedei şi creşterea preţurilor;
e) inflaţie rapidă + creştere economică foarte scăzută sau „zero”.

8. Relaţia inversă între variaţia salariului nominal şi rata şomajului se reprezintă prin:
a) curba Lorenz; b) curba Laffer; c) curba Friedman; d) curba Phillips;
e) curba posibilităţilor de producţie.

9. Inflaţia prin cerere:

a) rezultă din creşterea cererii agregate;
b) presupune reacţia firmelor la creşterea cererii agregate în sensul creşterii preţurilor şi în
sensul creşterii producţiei;
c) presupune reacţia firmelor la creşterea cererii agregate în sensul scăderii preţurilor şi în
sensul creşterii producţiei;
d) apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de cererea agregată;
e) a şi b.

10. Potrivit lui J. M. Albertini pentru a exista inflaţie sunt necesare următoarele condiţii:
a) preţurile naţionale să crească mai rapid decât preţurile internaţionale;
b) creşterea preţurilor să se generalizeze şi să se prelungească fără perspective clare de
încetare;
c) creşterea preţurilor să aibă efecte economice şi sociale patologice dureroase pentru
ansamblul economiei naţionale;
d) a +b+c.

11. Inflaţia ce se caracterizează printr-un ritm mediu de creştere al preţurilor între 3 şi 6% pe an

se numeşte:
a) inflaţie târâtoare;
b) inflaţie moderată;
c) inflaţie rapidă;
d) inflaţie galopantă;
e) hiperinflaţie.

12. Inflaţia rapidă însoţită de o creştere economică zero sau foarte scăzută poartă numele de:
a) creştere economică neinflaţionistă;
b) creştere economică inflaţionistă;
8
 c) stagflaţie;
d) slumpflaţie;
e) hiperinflaţie.

13. Printre cauzele inflaţiei se poate afla:

a) excesul de cerere;
b) excesul de monedă;
c) creşterea costurilor;
d) creşterea substanţială a creditului;
e) toate cele de mai sus.

14. Un bun deţine 15% din cheltuielile totale de consum. Ce se întâmplă cu rata inflaţiei în cazul în care
preţul bunului respectiv va creşte cu 20%?
a) se reduce cu 3 pp;
b) creşte cu 3pp;
c) creşte cu 5%;
d) se reduce cu 20%;
e) creşte cu 30%.

15. Două bunuri x şi y deţin 10% şi respectiv 50% din cheltuielile totale de consum. Creşterea
preţului bunului x cu 10% şi a preţului bunului y cu 20% va determina creşterea ratei inflaţiei cu:
a) 30%;
b) 60%;
c) 9pp;
d) 11pp;
e) 1%.

BIBLIOGRAFIE :

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie” Ediţia a opta,

Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 289-306
2. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ”Economie-Aplicaţii” Ediţia a
şasea, Editura Economică, Bucureşti, 2009, pag. 319-338
3. R.Lipsey-K.Chrystal „Principiile economiei”, Editura conomică, Bucureşti, 2002, pag.
663-685
4. J.E. Stiglitz, C. E. Walsh, ” Economie”, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 604-
638
5. Cătălin Huidumac, Angela Rogojanu, „Introducere în studiul economiei de piaţă”,
Editura ALL, Bucureşti, 1998, pag. 245-262
6. Cătălin Huidumac, „Macroeconomie”, Editura Libertas Publishing, Bucureşti, 2007,
pag. 161-172
7. N. Gregory Mankiw, „Principles of Economics” Third Edition, Thomson South Western,
USA, 2004, pag. 645-670