de a fi protejaţi împotriva riscului de a

achiziţiona un produs
sau de a li se presta un serviciu care ar putea să
le prejudicieze
viaţa, sănătatea sau le-ar afecta interesele;
de a fi informaţi complet, corect şi precis

asupra
caracteristicilor esenţiale ale produselor şi
serviciilor, astfel
încât decizia pe care o adoptă în legătură cu
acestea să
corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi
de a fi educaţi
în calitatea lor de consumatori asupra modului
de utilizare a
produselor oferite;
de a avea acces fără discriminări la pieţe

care le asigură o
gamă variată de produse şi servicii de calitate;
de a fi despăgubiţi pentru prejudiciile

generate de calitatea
necorespunzătoare a produselor şi serviciilor;
de a se organiza în asociaţii pentru protecţia

consumatorilor,
în scopul apărăii intereselor lor.
Prin Legea nr. 296/2004 privind Codul
consumului* la
aceste cinci drepturi fundamentale s-au mai
adăugat încă două
drepturi care ţin mai mult de interesele
economice, respectiv:
 dreptul de a refuza
încheierea
contractelor care cuprind
clauze
abuzive, conform prevederilor
legale în
vigoare;
dreptul de a nu li se
interzice de către
un agent economic să obţină
un
beneficiu prevăzut în mod
expres de
lege.

Una din preocupările majore dezvoltate pe teritoriul Uniunii Europene este

asigurarea unui cadru legislativ pentru desfăşurarea unui comerţ onest prin poziţionarea
consumatorului în prim – plan iar prin aceasta să ofere mai multă putere consumatorilor:
Această situare oferă beneficii cetăţenilor şi de asemenea va stimula în mod semnificativ
şi concurenţa pe piaţa comună. Consumatorii au nevoie de alegeri reale, informaţii
exacte, transparenţă a pieţei şi încredere care decurge din protecţia eficientă dată de
respectarea drepturilor acestora, plus intervenţia hotărâtă a autorităţii responsabile de
protecţia lor.

De asemenea, încerc transmiterea şi mai ales, traducerea unor informaţii cu care fiecare
dintre noi intră în contact în momentul achiziţiei unor produse care, de cele mai multe ori,
le cumpăram pe baza recomandărilor vânzătorului, a unui prieten sau chiar dintr-un
impuls "să văd cum e “. Chiar dacă prin tradiţie, peştele şi preparatele din peşte nu sunt
un aliment cu o adresabilitate, sper deocamdată, ridicată în România, totuşi trendul
ascendent al consumului obligă la transmiterea cât mai multor informaţii despre locaţia
de producţie, modul sau tehnicile de producţie şi procesare, iar aceste informaţii trebuie
să provină dintr-o sursă de încredere. Cel mai corect şi în acelaşi timp util este ca fiecare
dintre noi să fim capabili, pe baza informaţiilor pe care le avem, să facem alegerea
corectă conform aşteptărilor pe care le avem. La acest fapt se reduce unul din cele mai
importante drepturi ale consumatorului -acela de a fi informat şi educatDe asemenea,
încerc transmiterea şi mai ales, traducerea unor informaţii cu care fiecare dintre noi intră
în contact în momentul achiziţiei unor produse care, de cele mai multe ori, le cumpăram
pe baza recomandărilor vânzătorului, a unui prieten sau chiar dintr-un impuls "să văd
cum e “. Chiar dacă prin tradiţie, peştele şi preparatele din peşte nu sunt un aliment cu o
adresabilitate, sper deocamdată, ridicată în România, totuşi trendul ascendent al
consumului obligă la transmiterea cât mai multor informaţii despre locaţia de producţie,
modul sau tehnicile de producţie şi procesare, iar aceste informaţii trebuie să provină
dintr-o sursă de încredere. Cel mai corect şi în acelaşi timp util este ca fiecare dintre noi
să fim capabili, pe baza informaţiilor pe care le avem, să facem alegerea corectă conform
aşteptărilor pe care le avem. La acest fapt se reduce unul din cele mai importante drepturi
ale consumatorului -acela de a fi informat şi educat

Informarea, educaţia şi siguranţa consumatorilor

În piaţă informarea consumatorilor se asigură prin intermediul publicităţii şi al
sistemului de etichetare. Reclama are menirea de a asigura cunoaşterea existenţei
anumitor produse şi a diverselor forme de prezentare ale acestora şi se bazează mai ales
pe comunicarea noutăţilor, a diverselor moduri de ambalare, precum şi a preţului.
Etichetarea este destinată comunicării mărcii, naturii produsului, datei de valabilitate, a
modalităţii de folosire, etc.
Siguranţa alimentară se bazează pe principiul că trebuie avut în vedere întreg
lanţul alimentar de la producătorul de materie primă şi până la produsul final. Există un
set de standarde şi reguli stricte a căror respectare pot garanta consumatorului că produsul
pe care l-a achiziţionat este sigur pentru consum.
Astfel, în legislaţia europeană, trasabilitatea reprezintă "capacitatea de a depista şi
de a urmări anumite produse alimentare, un animal de la care se obţin produse alimentare
sau o substanţă destinată încorporării sau care este de aşteptat să fie utilizată ca materie
primă pentru obţinerea de produse alimentare, pe parcursul tuturor etapelor de producţie,
prelucrare şi distribuţie”

Dacă în ceea ce priveşte achiziţia de produse alimentare, marea lor majoritate sunt
ambalate, deţin o etichetă care conţine informaţii care pot elimina aspectul produsului în
sine (fără ambalaj) ca şi criteriu de alegere, precum şi date despre perioada de
valabilitate şi conţinut, în ceea ce priveşte peştele şi subprodusele aspectul în sine al
produsului, forma de prezentare, prospeţimea, originea şi celelalte informaţii trecute pe
etichetă creează imaginea completă de care are nevoie consumatorul pentru a alege corect
şi în cunoştinţă de cauză.

În aceste condiţii se impune adoptarea unor măsuri concertate pentru asigurarea

unui sistem de monitorizare a informaţiilor privind producerea şi comercializarea peştelui
şi produselor acvatice în conformitate cu legislaţia europeană în vigoare - o nouă viziune
asupra modului de a asigura trasabilitatea acestor produse Se impune o creştere a
transparenţei acesteia cu scopul măririi accesibilităţii consumatorului asupra informaţiilor
despre produs şi de a preveni pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat (INN). De
asemenea, un scop important îl constituie furnizarea de produse care să stimuleze
creşterea activităţii în sectorul intern de producţie şi procesare cu impact direct asupra
locurilor de muncă în acest sector de activitate şi, nu în ultimul rând, de a îmbunătăţi
activitatea instituţiilor de control.

1.2 Prezentarea cadrului legislativ european şi naţional

1.2.1 Cadrul legislativ european

Astfel, prin Regulamentul CE 178/2002 sunt stabilite principiile şi cerinţele

generale ale legislaţiei în domeniul alimentar şi de instituire a Autorităţii Europene pentru
Siguranţa Alimentară. Acest regulament stipulează modul în care sunt armonizate
legislaţiile ţărilor membre UE pentru a crea un mediu unitar referitor la circulaţia
produselor alimentare şi de a înlătura diferenţele care pot crea condiţiile de concurenţă
neloială cu afectarea directă a funcţionării pieţei.

Responsabilitatea privind respectarea cerinţelor revine operatorilor din sectorul

produselor alimentare care sunt obligaţi ca în toate etapele producerii, prelucrării şi
distribuţiei să verifice îndeplinirea şi respectarea acestora.

Regulamentul CE 178/2002 a fost transpus în legislaţia naţională prin Legea

150/2004 privind Siguranţa Alimentelor republicată în 2006.

· alimentele nu trebuie puse pe piaţă dacă nu sunt sigure;

 În ceea ce priveşte organizarea pieţei produselor pescăreşti, la nivelul Uniuni
Europene, a fost creat un cadru legislativ transpus în Politică Comună de Pescuit, PCP.
Iar aceasta a fost transpusă în Regulamentul CE 1379/2013

Normele de comercializare a peştelui şi produselor pescărești se referă în primul

rând la provenienţă şi avem:
- Pescuit comercial în bazine piscicole naturale;
- Acvacultură;
În al doilea rând sunt stabilite categorii de prospeţime care se determină pentru
fiecare lot în funcţie de gradul de prospeţime şi caracteristicile organoleptice.

Pe baza baremurilor prevăzute produsele sunt clasificate în loturi corespunzând

uneia dintre următoarele categorii de prospeţime: Extra, A şi B.

Fiecare lot trebuie să fie omogen din punct de vedere al stării de prospeţime, cu
excepția loturilor de volum mic, care pot să nu fie omogene, acestea fiind clasificate în
categoria de prospeţime de bază.

Calibrajul produselor se face în funcţie de greutatea acestora, de numărul de

exemplare pe unitatea de greutate sau de lungimea totală a acestora.

Loturile sunt clasificate în categorii de calibrare după un anumit barem şi trebuie

să fie omogene din punct de vedere al calibrajului produselor.De exemplu, pentru peşti se
foloseşte greutatea per exemplar, iar pentru creveţi numărul de bucăţi dintr-un kilogram.

Produsele care provin din import se comercializează prin prezentare în ambalaje

care conţin indicaţii clare şi vizibile, astfel trebuie înscrise ţara de origine, denumirea
comercială şi numele ştiinţific, modul de prezentare, provenienţa produsului, categoria de
prospeţime şi cea de calibraj şi durata valabilităţii minimale.

Toate aceste informaţii sunt prevăzute în documentele de însoţire a mărfii adică

pe avize, facturi fiscale şi foarte important pe documentele emise de producător sau
ambalator sub forma Certificatului sau Declaraţiei de conformitate care obligatoriu
însoţeşte marfa..

.
 Peştele reprezintă pentru UE o resursă extrem de importantă, naturală, biologică
care se regenerează, din acest motiv nu poate fi deţinut înainte de a fi prins. Stocurile de
peşte sunt privite ca o resursă comună care este gestionată colectiv. Accesul la aceste
stocuri se face în baza unor politici care reglementează atât cantităţile, tehnicile de
pescuit şi uneltele de pescuit folosite.
Un pas important în impulsionarea consumului îl reprezintă îmbunătăţirea
informaţiilor furnizate consumatorilor.
Comisia insistă asupra unei aplicări mai stricte a legislaţiei UE privind etichetarea
şi informarea consumatorilor, atât pe pieţele de peşte, cât şi în sectorul hotelier, al
restaurantelor şi de catering (HORECA); consideră că acest lucru este important pentru
toate produsele pescăreşti (nu numai cele de acvacultură), atât importate, cât şi produse în
UE şi din acest motiv se impune
Un aspect foarte interesant îl constituie producţia ecologică a peştelui. S-a apelat
din nou la fonduri europene, la finalul anului 2016 fiind înregistrate un număr de 22
unităţi producătoare de peşte ecologic în România cu o producţie de peste 1600 tone.
Datorită lipsei de informare a consumatorilor, a lipsei unei campanii de promovare a
produselor, peştele a fost comercializat alături de cel provenit din fermele cu activitate
normală şi la acelaşi preţ. A produce un peşte ecologic înseamnă că în procesul de
producţie nu se pot folosi decât furaje ecologice, apa ca mediu de viaţă trebuie să provină
din surse nepoluate, nu se pot folosi îngrăşăminte de sinteză şi nici medicamente. Toate
acestea duc la un cost de producţie pe kg sensibil mai mare, în funcţie de tehnologia
aleasă acesta poate fi chiar dublu, ceea ce se reflectă în preţul la raft. Datorită lipsei unei
strategii de marketing a producătorilor, a legislaţiei ambigue şi mai ales a lipsei de
informare a consumatorului, ne aflăm în faţa unui eşec în ceea ce priveşte producerea
ecologică a peştelui în acvacultură în România şi ca rezultat final a avut trecerea după
perioada de monitorizare a finanţărilor la producţia în regim normal de către acele unităţi
de producţie.
Un lucru este însă cert, fără producţie internă, cererea va fi acoperită din surse
externe, intra - şi extracomunitare asupra cărora tot timpul vor plana incertitudini în ceea
ce priveşte metoda de producţie, furajele folosite, condiţiile de procesare şi depozitare.
Un lanţ de comercializare care de regulă conţine multe verigi intermediare este un lanţ
care de fapt ascunde trasabilitatea produsului, iar din păcate pentru piaţa româneasca
tinde să devină o modalitate de a eluda prevederile legii. Consumatorul trebuie să fie
conştient că orice producător vrea să facă volum de vânzări în detrimentul calităţiiUn
lucru este însă cert, fără producţie internă, cererea va fi acoperită din surse externe, intra -
şi extracomunitare asupra cărora tot timpul vor plana incertitudini în ceea ce priveşte
metoda de producţie, furajele folosite, condiţiile de procesare şi depozitare. Un lanţ de
comercializare care de regulă conţine multe verigi intermediare este un lanţ care de fapt
ascunde trasabilitatea produsului, iar din păcate pentru piaţa româneasca tinde să devină o
modalitate de a eluda prevederile legii. Consumatorul trebuie să fie conştient că orice
producător vrea să facă volum de vânzări în detrimentul calităţii
afacerea „Alimente pentru Est

Acest aspect al controlului este unul extrem de important şi cu un rol deosebit în

ceea ce priveşte adresabilitatea consumatorilor. Un magazin care este autorizat şi
controlat de instituţii ale statului prezintă garanţia că activitatea de comercializare se
desfăşoară în conformitate cu prevederile legale, iar produsele sunt conforme.

Un lucru este însă cert şi trebuie adjudecat şi popularizat către consumatori - un

produs a cărui trasabilitate este clară, chiar dacă este mai scump decât altele similare, este
de preferat. În România, în prezent, peştele din producţie naţională a rămas singura sursă
de proteină animală în compoziţia căreia nu au fost detectate hormoni de creştere şi
medicamente. Într-adevăr, noile tehnologii de creştere permit obţinerea producţiei pe
suprafeţe din ce în ce mai mici, folosind recircularea apei, etc, dar beneficiem în
continuare de un procent net majoritar al calităţii obţinută în amenajări clasice, cu metode
tradiţionale de creştere. Şi să nu uităm un lucru important, România şi Bulgaria sunt
singurele ţări europene cu acces la o specie cu calităţi mai bune decât somonul şi anume
scrumbia de Dunăre.

De asemenea, este necesar ca publicul larg să fie informat despre beneficiile

consumului de peşte, iar pentru aceasta toţi cei implicaţi în această activitate –
producători, organizaţii de producători, comercianţi etc., trebuie să fie bine informaţi şi să
aibă acces la ultimele tehnologii şi echipamente, acest lucru presupunând o colaborare
între autorităţile centrale ce răspund de acest sector şi activitatea de cercetare –dezvoltare
din sectorul piscicol.

Depinde de ceea ce dorim pentru viitor, o dezvoltare durabilă a unui sector cu

multiple beneficii asupra populaţiei, manifestate prin consumul unui aliment deosebit,
dezvoltarea unor zone cu obiective ce pot şi trebuie să se denumească turistice prin
integrarea lor în circuite ca şi pensiuni agro-turistice şi aici mă refer la fermele mari de
acvacultură, o abordare sustenabilă din punct de vedere a protecţiei mediului prin
prezenta zonelor umede, un segment important de populaţie implicat ca şi forţa de muncă.

DREPTURILE CONSUMATORULUI EUROPEAN

PROVOCĂRI ŞI OPORTUNITĂŢI IN PIAŢA PRODUSELOR PESCĂREŞTI DIN
ROMÂNIA

Această lucrare este o abordare aplicată a modului în care consumatorii români la

momentul actual au capacitatea de a decide în legătură cu achiziţia unui produs astfel
încât acesta să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi
în calitatea lor de consumatori asupra modului de utilizare a produselor oferite.
Am ales ca domeniu de studiu comerţul cu produse pescăreşti în principal datorită
activităţii permanente ,a dinamicii pieţelor şi pentru a incerca să conturez o imagine cât
mai transparentă şi reală a ceea ce înseamnă consumul produselor pescăreşti.

Dintre cele şapte drepturi fundamentale ale consumatorilor consider că cel mai
important este cel de a fi informat . În piaţă informarea consumatorilor se asigură prin
intermediul publicităţii şi al sistemului de etichetare. Reclama are menirea de a asigura
cunoaşterea existenţei anumitor produse şi a diverselor forme de prezentare ale acestora
şi se bazează mai ales pe comunicarea noutăţilor, a diverselor moduri de ambalare,
precum şi a preţului. Etichetarea este destinată comunicării mărcii, naturii produsului,
datei de valabilitate, a modalităţii de folosire, etc.
 Una din preocupările majore dezvoltate pe teritoriul Uniunii Europene este
asigurarea unui cadru legislativ pentru desfăşurarea unui comerţ onest prin poziţionarea
consumatorului în prim – plan iar prin aceasta să ofere mai multă putere consumatorilor:
Această situare oferă beneficii cetăţenilor şi de asemenea va stimula în mod semnificativ
şi concurenţa pe piaţa comună. Consumatorii au nevoie de alegeri reale, informaţii
exacte, transparenţă a pieţei şi încredere care decurge din protecţia eficientă dată de
respectarea drepturilor acestora, plus intervenţia hotărâtă a autorităţii responsabile de
protecţia lor.

Siguranţa alimentară se bazează pe principiul că trebuie avut în vedere întreg

lanţul alimentar de la producătorul de materie primă şi până la produsul final. Există un
set de standarde şi reguli stricte a căror respectare pot garanta consumatorului că produsul
pe care l-a achiziţionat este sigur pentru consum.
Astfel, în legislaţia europeană, trasabilitatea reprezintă "capacitatea de a depista şi
de a urmări anumite produse alimentare, un animal de la care se obţin produse alimentare
sau o substanţă destinată încorporării sau care este de aşteptat să fie utilizată ca materie
primă pentru obţinerea de produse alimentare, pe parcursul tuturor etapelor de producţie,
prelucrare şi distribuţie”

Siguranţa alimentară se bazează pe principiul că trebuie avut în vedere întreg

lanţul alimentar de la producătorul de materie primă şi până la produsul final. Există un
set de standarde şi reguli stricte a căror respectare pot garanta consumatorului că produsul
pe care l-a achiziţionat este sigur pentru consum.
Astfel, în legislaţia europeană, trasabilitatea reprezintă "capacitatea de a depista şi
de a urmări anumite produse alimentare, un animal de la care se obţin produse alimentare
sau o substanţă destinată încorporării sau care este de aşteptat să fie utilizată ca materie
primă pentru obţinerea de produse alimentare, pe parcursul tuturor etapelor de producţie,
prelucrare şi distribuţie”
 Avem în România legislaţie europeană, primară şi secundară in domeniul
producţiei şi comercializării produselor alimentare şi am prezentat succint cerinţele
impuse de aceasta . Pentru a implementa această legislaţie şi pentru a controla
respectarea ei , în domeniul alimentar, există un număr important de instituţii cu atribuţii
de verificare şi control, dar cele mai importante sunt ANPC si ANSVSA .Tot aceste
instituţii au şi rolul de a reglementa prin acte normative , de a armoniza legislaţia
românească cu cea europeană şi trebuie să protejeze producătorii, comercianţii şi
consumatorii romăni.Un exemplu ,nu tocmai de lăudat ,este abrogarea Ordinului

100/2004 al ANSVSA în 2019 .

Peştele reprezintă pentru UE o resursă extrem de importantă, naturală, biologică

care se regenerează, din acest motiv nu poate fi deţinut înainte de a fi prins. Stocurile de
peşte sunt privite ca o resursă comună care este gestionată colectiv. Accesul la aceste
stocuri se face în baza unor politici care reglementează atât cantităţile, tehnicile de
pescuit şi uneltele de pescuit folosite.
Un pas important în impulsionarea consumului îl reprezintă îmbunătăţirea
informaţiilor furnizate consumatorilor.

Chiar dacă prin tradiţie, peştele şi preparatele din peşte nu sunt un aliment
cu o adresabilitate, sper deocamdată, ridicată în România, totuşi trendul ascendent al
consumului obligă la transmiterea cât mai multor informaţii despre locaţia de producţie,
modul sau tehnicile de producţie şi procesare, iar aceste informaţii trebuie să provină
dintr-o sursă de încredere. Cel mai corect şi în acelaşi timp util este ca fiecare dintre noi
să fim capabili, pe baza informaţiilor pe care le avem, să facem alegerea corectă conform
aşteptărilor pe care le avem. La acest fapt se reduce unul din cele mai importante drepturi
ale consumatorului -acela de a fi informat şi educatUn lucru este însă cert şi trebuie
adjudecat şi popularizat către consumatori - un produs a cărui trasabilitate este clară, chiar
dacă este mai scump decât altele similare, este de preferat. În România, în prezent, peştele
din producţie naţională a rămas singura sursă de proteină animală în compoziţia căreia nu
au fost detectate hormoni de creştere şi medicamente. Într-adevăr, noile tehnologii de
creştere permit obţinerea producţiei pe suprafeţe din ce în ce mai mici, folosind
recircularea apei, etc, dar beneficiem în continuare de un procent net majoritar al calităţii
obţinută în amenajări clasice, cu metode tradiţionale de creştere. Şi să nu uităm un lucru
important, România şi Bulgaria sunt singurele ţări europene cu acces la o specie cu
calităţi mai bune decât somonul şi anume scrumbia de Dunăre.

De asemenea, este necesar ca publicul larg să fie informat despre beneficiile

consumului de peşte, iar pentru aceasta toţi cei implicaţi în această activitate –
producători, organizaţii de producători, comercianţi etc., trebuie să fie bine informaţi şi să
aibă acces la ultimele tehnologii şi echipamente, acest lucru presupunând o colaborare
între autorităţile centrale ce răspund de acest sector şi activitatea de cercetare –dezvoltare
din sectorul piscicol.

Depinde de ceea ce dorim pentru viitor, o dezvoltare durabilă a unui sector cu multiple
beneficii asupra populaţiei, manifestate prin consumul unui aliment deosebit, dezvoltarea
unor zone cu obiective ce pot şi trebuie să se denumească turistice prin integrarea lor în
circuite ca şi pensiuni agro-turistice şi aici mă refer la fermele mari de acvacultură, o
abordare sustenabilă din punct de vedere a protecţiei mediului prin prezenta zonelor
umede, un segment important de populaţie implicat ca şi forţa de muncă.

Avem legislaţie şi instituţii de control. . Este suficient sau este necesar ca şi

consumatorul să se informeze ? Ne bazăm pe ce alţii ne pun în farfurie sau încercăm să
alegem ceea ce consumăm în cunoştinţă de cauză ?