CĂLĂTORIA LUI IOSIF AL II-LEA ÎN TRANSILVANIA LA

1773

Iosif al II-lea (1780-1790)

Iosif al II-lea, născut în 1741, a fost ales coregent odată cu moartea tatălui său,
Francisc I de Habsburg-Lorena, la 18 august 1765, fiind asociat la domnie de către mama sa,
Maria Tereza, căreia i-a urmat mai târziu, începând cu anul 1780.
În timpul domniei sale a căutat să transforme Imperiul într-un stat centralizat, sub conducerea
unui suveran absolut, sprijinit de masele largi ale poporului, împotriva nobililor.
Încă din copilărie a primit o educație aleasă, specifică unui prinț de secol al XVIII-lea,
din partea baronului Bartenstein. De tânăr se va iniţia în domeniile politicii, dreptului, istoriei,
manifestând o tendinţă de a reforma instituţiile statului, însă nu prezenta interes pentru
eticheta și ceremonialul de curte, prin urmare a refuzat să participe la ceremonia de încoronare
a sa la Buda, ca și rege al Ungariei1. Inteligent de la natură, cu un temperament viu şi vesel,
minte ageră şi memorie bună, Iosif al II-lea avea totodată şi o voinţă neînduplecată. Seva
înțelepciunii sale nu se trăgea numai din cărți, enciclopedii sau rapoarte, ci mai ales din
contactul cu oamenii și cu realitățile din Imperiu.
Gândirea sa fost influențată de scrierile filosofilor iluminiști, fiind impresionat de
Enciclopedie2, scriitorul care l-a influențat cel mai mult a fost profesorul Martini de la
Universitatea din Viena. În ciuda interesului pentru lucrările iluministe, împăratul nu a fost
preocupat să-și transforme curtea într-un spațiu pentru discuții savante și nu a încercat să îi
folosească pe filosofii iluminiști în scopuri propagandistice, precum procedau alți monarhi ai
vremii.
Adept fervent al despotismului luminat3, Iosif considera că misiunea sa ca lider politic este
fericirea supuşilor săi. Animat de pragmatismul tipic german, suveranul s-a arătat ostil
nobilimii necontribuabile şi nelucrative, dar a manifestat o neobişnuită simpatie faţă de
masele de ţărani de pe tot cuprinsul Imperiului. Demofilia sinceră exprimată în repetate
rânduri de Iosif al II-lea apare în scrierile sale încă din 1765, cu prilejul preluării
coregenței: ,,Politica nu are decât o singură bază și aceasta este poporul, pentru că poporul dă

1
Radu Romînașu, Introducere în istoria modernă universală, ed. Universității din Oradea, Oradea, 2015, p. 90.
2
Dicționarul sistematic al științelor, artelor și al meseriilor. Lucrare generală publicată în Franța, între 1751 și
1772, sub coordonarea lui Diderot și D'Alembert, formată din 17 volume și 60.200 de articole, apud
https://www.tankonyvkatalogus.hu/pdf/NT-33363__betekinto.pdf
3
Încercare de aplicare politică a ideilor iluministe în cadrul absolutismului monarhic. A reprezentat o formulă
politică a nevoii generale de înnoire a statului feudal, de adaptare a lui la realitățile social-economice, apud Radu
Romînașu, Introducere în istoria modernă universală, p. 91
soldați și poporul plătește dare. De aceea menirea statului, respectiv a prințului este să apere
poporul împotriva claselor privilegiate”4. Spiritul nou pe care îl anunța Iosif al II-lea încă din
anii coregenței aducea cu sine fixarea unor obiective și a unor mijloace eficace de a impune
acele obiective. Iosif a fost monarhul care și-a asumat cu cea mai mare convingere și hotărâre
noile idei ale timpului.

Politica reformismului iosefin în Transilvania

Iosefismul, ca ideologie și practică politică a oferit un cadru mai larg pentru afirmarea
celor neprivilegiați, un contact mai direct cu efectele iluminismului. În relația cu ideologia
nobiliară și tendințele ei politice, reformismul iosefin a făcut un pas substanțial spre integrarea
în lumea modernă5. Reformele lui Iosif al II-lea au creat un climat favorabil schimbărilor,
contribuind la structurarea unei noi mentalități.
Practica iosefină a condus la formarea unei generații reformatoare în Transilvania, opusă
spiritului aristocratic, recrutată din funcționari ai administrației locale, din profesori, și din
rândul profesiunilor libere.
Programul politic elaborat de împărat, dublat de propagarea principiilor iluministe au
constituit un vast areal care a susținut și moderat conștiințele colective6. Relația dintre politica
reformismului iosefin și emanciparea românilor din Transilvania poate fi exprimată prin trei
direcții: recuperare, ridicare, și redefinire. Prima direcție presupunea recuperarea românilor
din starea de tolerați și integrarea lor în drepturi egale cu celelalte națiuni privilegiate. Cea de-
a doua faza a urmărit ridicarea și modernizarea societății românești printr-un vast program de
alfabetizare. Ultima direcție presupunea echivalarea românilor cu noul model de cetățean de
care imperiul avea nevoie.
În Transilvania reformele ating toate laturile societăţii, împăratul căutând să controleze viaţa
politică şi socială a Principatului, astfel guvernează prin decrete, ignoră Dieta şi toate
instituţiile care contraveneau politicii sale de centralizare. La baza acestei modalități de
guvernare, Iosif al II-lea și-a fixat încă din tinerețe o lozincă: ,,Totul pentru popor, dar nimic
prin popor”.
În măsura în care sunt reformate instituțiile provinciale și este limitată puterea privilegiilor,
politica iosefină crează posibilități de emancipare a românilor. Într-o oarecare măsură
4
Petre Din, Mitul lui Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă a românilor ardeleni, ed. Napoca Star, Cluj-
Napoca, 2003, p. 205.
5
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, ed.
Corint, București, 2014, p. 42.
6
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Politica reformismului iosefin și procesul emancipării românilor ardeleni (1765-
1790)”, Annales Universitatis Apulensis, Historica, Alba Iulia nr. 14/II, 2010, p. 81.
reformele coincideau cu revendicările programului politic românesc: egalitatea dintre națiuni,
cetățenia, dreptul la învățământ, la funcții. Programul social prevedea aplicarea patentei de
desființare a iobăgiei, ceea ce creează un spațiu favorabil spiritului revendicativ. În plan
religios împăratul considera că toleranța religioasă reprezenta un atribut al statului uman pe
care încerca să-l edifice. În domeniul administrativ s-a încercat o uniformizare a oficiilor de
vârf, fiind redus numărul biocraților din conducere, și a membrilor Consiliului de Stat. În plan
economic, Iosif al II-lea a desființat barierele vamale interne cu excepția comerțului cu
Ungaria, creând cea mai întinsă zonă a comerțului liber din Europa. În materie de învățământ
a introdus obligativitatea învățământului primar, a mărit salariile profesorilor, iar manualele
erau gratuite pentru copii lipsiți de posibilități financiare.
Iosefinismul a dat speranță modificării în sens progresiv a societății prin autotputernicia
statului și a monarhului, care printr-o politică de prefaceri treptate, bazată pe ideile generoase
ale iluminismului raționalist, poate evita răsturnările revoluționare. Scopul final al acestui stat
era ,,binele public”7.

Contextul călătoriilor lui Iosif al II-lea – Mitul ,,bunului împărat”

Împăratul Iosif al II-lea a fost cu adevărat fascinat de călătorii. Este considerat primul
împărat austriac care și-a vizitat toate provinciile imperiului, călătorind, de asemenea, în
străinătate, în Rusia, Prusia, și Franța. Călătoriile lui se constituie ca importante experienţe
politice, conform programului imperial şi principiilor personale. În timpul călătoriilor,
împăratul s-a arătat preocupat atât de oganizarea militară, cât și de problemele vieții cotidiene,
educative, culturale, și economice căutând să cunoască direct și de aproape situația din
Imperiul Habsburgic.
Odată cu inițierea călătoriilor, împăratul avea o viziune clară asupra desfășurării
acestora: ,,Călătoriile trebuie aranjate încât să fie economicoase şi lipsite de vechile
prejudecăţi care induceau în eroare suveranii, făcându-i să creadă că conduc glorios şi că
numai ei înşişi ţin frâiele conducerii, când de fapt se pare că nu văd decât ochii şi rapoartele
altora şi tot ceea ce fac este să joace rolul unei fantome glorioase”8 .
De cele mai multe ori Iosif al II-lea călătorea incognito, sub numele de contele de Falkenstein.
A călătorit cu trăsura sau călare, fiind însoţit numai de câte doi generali şi unii secretari, ca să
aibă cui dicta rezultatele experienţei sale, iar uniformă îmbrăca rar. A refuzat banchetele

7
Radu Romînașu, Introducere în istoria modernă universală, p. 95.
8
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Politica reformismului iosefin și procesul emancipării românilor ardeleni (1765-
1790)”, p. 94.
conților și a celor privilegiați, în multe ocazii a dormit la margine de drum sau în case
modeste, deseori cumpărând produse de la țărani.
Călătoria ca element politic propagandistic modern regăsită astăzi în accepțiunea
turneului a jucat un rol multiplu: în primul rând a reprezentat o modalitate de cunoaștere
directă a realităților Imperiului care a rezultat un element de greutate în deciziile
reformatoare ale împăratului, în al doilea rând a constituit un puternic factor creator de
popularitate prin redimensionarea aurei mitice în jurul personalității sale și în același timp a
devenit un simbol al recunoașterii autorității imperiale9.
În jurul persoanei lui Iosif al II-lea se va constitui de timpuriu o atmosferă mitică de personaj
salvator îndelung aşteptat. Treptat se va contura mitul ,,bunului împărat”10 ce va dăinui până
în preajma Primului Război Mondial. Acest mit se naşte dintr-un fond preexistent la nivelul
conştiinţei societăţii tradiţionale în fața căreia împăratul înfățisează reprezentantul puterii lui
Dumnezeu pe pământ. Aura mistică care îl înconjoară pe suveran, caracterul carismatic
desprins din ungerea cu mirul sfânt fac din persoana monarhului o persoană sacră și
intangibilă. Peste acest fond se suprapune propaganda Curţii vieneze, care urmărea să obţină
ascultarea şi încrederea supuşilor, în vederea păstrării păcii în Imperiu.

Călătoria împăratului Iosif al II-lea în Transilvania la 1773. Aspecte ale societății

românești din secolul al XVIII-lea.
Vizitele imperiale de la Viena, în Banat și în Transilvania se pot întelege prin
particularitățile pe care le dețin aceste evenimente în contextul lumii românești din secolele
XVIII-XIX, și prin maniera în care această lume s-a raportat la noua putere imperială.
Intrările imperiale în Transilvania şi Banat, dincolo de deschiderea ritualică a dialogului
politic şi instituţional dintre suverani şi comunitate, componentă comună a topicii intrărilor
imperiale, sunt supradeterminate politic întrucât ele reprezintă în plan secund un joc al
recunoaşterii puterii, o competiţie între puterea imperială şi puterea supuşilor sau, mai exact,
presiunea masei sociale11. Puterea imperială era întărită printr-o serie de acțiuni asupra lumii
pe care dorea să o controleze. Pe de altă parte, intrările imperiale puteau reprezenta o
oportunitate prin care supușii își exprimau doleanțele, cererile scrise, cu scopul de a li se
recunoaște anumite drepturi, astfel se stabilea un raport conducător – supuși.

9
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Elemente moderne de propagandă ale politicii împăratului Iosif al II-lea în
călătoriile din Transilvania”, în Annales Universitatis Apulensis, Historica, nr.7, 2003, Alba-Iulia, p. 242.
10
Petre Din, Mitul lui Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă a românilor ardeleni, p. 204.
11
Doru Radosav, Arătarea împăratului. Intrările imperiale în Transilvania şi Banat (sec. XVIII-XIX). Discurs și
reprezentare, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, p. 131, apud L. Marin, De la Représentation,
Gallimard, Seuil, Paris, 1994, p. 52.
 Iosif al II-lea a realizat trei vizite în Banat și Transilvania (1773, 1783, 1786). În cazul
acestor călătorii putem discuta de un adevărat ritual: interzicerea organizării ceremonialului
de primire, a manifestărilor oficiale, poposirea în locuri umile, interacțiunea cu oamenii de
rând, finalizarea vizitei cu promisiunea de rezolvare a problemelor supușilor.
Contactul cu realitățile din Transilvania s-a luat progresiv, mai întâi la anul 1773, când la
vârsta de 32 ani, în calitate de coregent, Iosif al II-lea făcea prima călătorie cu destinația clară
Banat și Transilvania12, fiind însoțit de ducele Albert, Laudon, Notitz și câțiva generali.
Motivele călătoriei din 1773 au fost bine stabilite: examinarea situației politice, economice,
religioase, condiția locuitorilor din Principat, și inspectarea trupelor de graniță.
O afirmație clară asupra vizitei împăratului reiese dintr-o scrisoare pe care acesta a trimis-o în
anul 1773, confidentului său, Lacy, președintele Consiliului Aulic: ,,Eu călătoresc, văd cu
ochii mei, mă informez, și îmi notez. Aceasta-mi va servi pentru viitor, de aceasta poate
depind decretele provinciei și nu regret că pierd timpul pentru a mă instrui și a-mi dezvolta
cunoștințele”13. Prin aceste cuvinte putem întelege că împăratul nu își prezenta călătoriile ca o
etalare a puterii, ci ca o căutare a acesteia.
De remarcat este faptul că monarhul pe lângă interesul manifestat față de soarta supușilor săi,
i-a recunoscut pe românii din Transilvania și Banat drept urmași ai romanilor, într-un moment
în care aceștia au început să fie conștienți asupra originii lor.
Referitor la maniera în care vizita lui Iosif al II-lea a fost privită în ochii societății
românești a secolului al XVIII-lea, pronotarul Mediaşului, Mihail Conrad de Heydendorff,
însoțitorul împăratului, menționează: ,,În sfârșit a sosit momentul în jurul anului acesta
(1773), când am fost fericiți a primi pe monarhul. Țara era în mișcare pentru acest eveniment
rar, căruia nici nu se știe cum trebuie să i se facă față pentru că nu era în viață niciun cetățean
al patriei, care să fi văzut în țară pe domnitorul său, fiind că domnitor din casă austriacă nu
mai fusese în țară”14. Din cele surpinse de Heydendorff se desprind anumite sentimente
confuze ale românilor: bucurie, neliniște, emoție, răbdare, respect, uimire. Putem afirma că
miile de locuitori, situaţi de-a lungul străzilor, îl întâmpinau pe împărat, în genunchi, unii
bucurându-se, alţii plângând şi mulţi dintre ei își arătau rugămințile scrise. Odată ajuns la
granița dintre comuna armnească Dumbrăveni și comuna Saroș, împăratul a decis întreruperea
călătoriei pentru a rezolva anumite probleme legate de hotarul celor două localități. Aici,
12
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Elemente moderne de propagandă ale politicii împăratului Iosif al II-lea în
călătoriile din Transilvania”, p. 243.
13
Ibidem, p. 244.
14
George Barițiu, Părţi alese din Istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă, vol. I, București, 1993, p.
22, apud Mihail Conrad von Heydendorff, O autobiografie în Izvoarele Răscoalei lui Horea, Seria B - Izvoare
narative, vol. I, 1773-1785, ed. Academiei Române, București, 1983, p 199.
,,prin mijloc, între aceste două linii drepte de privitori, pe cea mai frumoasă vreme, împăratul,
în picioare, în trăsură ca într-o căruță de triumf [...] a salutat poporul din amândouă liniile,
preograțios, dând o icoană majestatică”15, vorbind în limba română, ce a evidențiat în ochii
poporului, interesul împăratului pentru rezolvarea problemelor supușilor, în special ale
țăranilor. Înainte de a ajunge la Mediaș, l-au întâmpinat câțiva preoți care cereau să li se
îngăduie construcția unor biserici. Din nou împăratul s-a arătat binevoitor, le-a dat răspuns
favorabil, în limba română.
Aceste gesturi de bunăvoință ce reprezentau o noutate a relațiilor conducător-supuși, au dus la
crearea în viziunea colectivă, a imaginii unui împărat justițiar, ocrotitorul sărmanilor și
vindecătorul durerilor, preocupat de bunăstarea tuturor locuitorilor din Imperiu16.
Dacă intrările imperiale stăteau sub semnul unui dialog simbolic, între cortegiul regal şi
cortegiul supuşilor, cel petrecut în timpul lui Iosif al II-lea este un real dialog cu supuşii.
Împăratul se oprește în fiecare localitate pe care a vizitat-o, să asculte nevoile oamenilor,
culege personal cererile lor, uneori le intră în casă. Notarul Heydendorff menționează că
numai în timpul primei călătorii din Transilvania s-au adunat în jur de 19.000 de petiții, fapt
ce încuraja speranța țărănimii. Prezentarea doleanțelor se făcea în scris, sub semnătură
proprie. Se poate vorbi din nou de un adevărat ritual al înmânării petițiilor, respectat în cazul
fiecărui supus în parte: ,,Petițiile erau luate cu mână proprie-i de la suplicanți, întrebându-i pe
scurt, pe fiecare ce jalbă are, iar dacă jalba era de mare importanță, Măria Sa se lasă în vorbă
cu suplicantul și îl întreabă toate amănuntele afacerii”.17
Atenția plină de semnificații a lui Iosif față de români le-a accentuat neîncrederea în
administrația locală și le-a întărit speranța în ,,bunul împărat”18 . Însăși credința în împărat are
valoare salvatoare prin faptul că reprezintă speranța românilor în îndreptarea situației lor, în
triumful binelui asupra răului și a adevărului asupra minciunii, este nădejdea care în multe
situații, le dă puterea de a trăi și de a se lupta cu vitregia sorții19.
În timpul vizitei din Transilvania și Banat, Iosif al II-lea a înfăptuit un jurnal în care au
fost consemnate zi de zi constatările făcute. În Banat a vizitat toate localitățile importante,
cercetând și culegând informații. Din cele văzute personal și din declarațiile contradictorii ale
autorităților însărcinate cu lucrările hotărâte, împăratul s-a putut convinge că măsurile propuse
15
Toader Nicoară, Transilvania la începuturile timpurilor moderne (1680-1800). Societate rurală și mentalități
colective, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pp. 282–283.
16
Petre Din, Mitul lui Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă a românilor ardeleni, p. 206.
17
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Elemente moderne de propagandă ale politicii împăratului Iosif al II-lea în
călătoriile din Transilvania”, p. 243.
18
Petre Din, Mitul lui Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă a românilor ardeleni, p. 207.
19
Mirela Andrei, Aspecte privind mitul ,,bunului împărat” în sensibilitatea colectivă românească din Ardeal la
1848, în Nicolae Bocșan, Valeriu Leu, Identitate și alteritate. Studii de imagologie, vol. I, Reșița, 1996, p. 80.
n-au dat rezultatele așteptate.
Jurnalul se deschide cu prezentarea vizitei de la Arad, din 8 mai 1773: ,,Ne-am dus dimineața
în cetatea Seghedinului, pe care am vizitat-o [...] Am plecat de la ora opt și am ajuns la cinci
și treizeci la Arad, unde am tras la hanul Rother Hirsch în Aradul vechi”20.
La 10 mai, împăratul vizitează cetatea Timișoarei, despre care menționează: ,,În general este
trist că această cetate, nici nu are spațiu destul și nici nu poate fi lărgită [...] că temelia nu este
de piatră. În perioada apelor mari, pivinițele sunt tot timpul inundate. De astfel nici orașul nu
este ferit de inundații”21.
În timpul vizitei de la Timișoara, în zilele de 11 și 12 mai 1773, au avut loc audiențe
imperiale, prin intermediul cărora împăratul urmărea să cunoască cât mai bine realitățile din
Banat și Transilvania: condiția precară a celor săraci: ,,Întâi generalul comandant, contele
Mitrovsky, care mi-a înfățișat în chipul cel mai temeinic situația mizerabilă [...] Mortalitatea
este mare datorită aerului nesănătos, a soldei mizerabile, în sfârșit, a lipsurilor”22. De
asemenea, împăratul discută despre probleme legate de împărțirea pământului și situația
țăranilor: ,,A urmat lt. colonelul Empt, acesta a isprăvit harta Banatului, din două sute opt
secțiuni [...] Sunt unele sate ce posedă câte 18.000 de iugăre pe pământ și care au mai cerut
pământ, la care nu pot face față. Chiar dacă s-ar purcede la această împărțire, ea ar decurge
foarte încet și ar necesita, desigur, opt-nouă ani”23. Pe de altă parte, în cadrul discuțiilor a fost
prezentată și situația trupelor de graniță: ,,Trupele postate la graniță se află într-o situație
mizerabilă, mai ales germanii, nu găsesc alimente și chiar transporturile de pâine se fac greu
[...] Am inspectat regimentul garnizoanei, compus din tineri mici de statură, dar destul de
chipeși, însă a căror corp ofițeresc e atât de mizerabil încât la inspectarea întregului regiment,
în marș, s-au dovedit numai trei capete care pot fi întrebuințate la această treabă”24. O altă
problemă dezbătută a fost problema minelor și a pădurilor: ,,De la patru și treizeci până la
șase am primit în audiență pe contele Clary. Acesta a recunoscut că minele apăsau foarte greu
asupra populației, care trebuia să facă față corvezilor și căruțașilor de lemne, ce sunt nespus
de apăsătoare deoarece plata pe care o primește țăranul nu compensează nici jumătate din
cheltuială [...] Numărul minelor a sporit, iar pădurile sunt atât de departe”25.
Împăratul descrie vizita sa din Vârseț ,,oraș mare, locuit de germani, români, sârbi”26,
20
Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările
Române, vol. X, partea I, ed. Academiei Române, 2000, p. 125.
21
Ibidem, p. 128.
22
Ibidem.
23
Ibidem, p. 129.
24
Ibidem, p. 130.
25
Ibidem, p. 132.
26
Ibidem, p. 135.
Panciova, Breștovat, Ploșița, Cuvin, Biserica Albă. În fiecare dintre aceste localități se
interesează de situația grănicerilor și a coloniștilor.
Când a ajuns la Almaj, pe data de 17 mai ,,ieșind cu suita înainte” , Iosif al II-lea declanșează
un dialog cu țăranii pe care îi invită să se înscrie în regimentele grănicerești. De aici se
înțelege că țăranul face parte dintr-un dialog provocat ,,ad-hoc”, el nu dobândește ipostaza
cuvântătorului.
La 18 mai este menționată prezența împăratului, în localitatea Mehadia, despre care
precizează: ,,Munții sunt dezgoliți cu totul și se vede bine că pădurile au fost parte arse, parte
desfrișate. Oile și caprele pasc pretutindeni, împiedicând refacerea pădurilor”27.
Mai departe, împăratul vizitează Caransebeș,unde află despre plângerile locuitorilor: ,,Se
plâng de pământurile lor rele [...] și mai ales se plâng de contribuția apăsătoare care e pentru
ei. I-am liniștit, spunând că odată ce vor fi militari, vom avea grijă de ei”28. Vizitează
localitatea Marga, unde a examinat regimentul despre care susține: ,,E cel mai disciplinat
deoarece în această regiune nu a dezertat niciun soldat. Oamenii păreau mulțumiți, iar moralul
lor destul de bun”29. Descriind regiunea, Iosif al II-lea afirma: ,,Marga e un biet sat românesc
cu o stațiune vamală”30 .
În drumul său, împăratul s-a oprit în localitatea Zoltan, moment consemnat de Ioan Zlatous, în
cartea sa Mărgăritare: ,,La anul 1773, în luna lui mai 21 de zile, să se știe când au trecut
împăratul Iosif prin Zoltan, au și vorbit cu oamenii, cu săteni”31, de unde reiese calitate de
împărat răbdător și milostiv.
Iosif al II-lea și-a continuat călătoria vizitând mai multe localități, printre care: Băutari,
Bucova, Râul de Mori, Nucșoara, Valea Lupului, Petrosul, Ostrovul Mare, Sălașul de Sus, Jiul
Românesc, Sălașul de Jos, Râul Alb.
În cele din urmă se îndreaptă spre Hunedoara, despre care afirmă: ,,Se împarte în Valea
Mureșului și în Valea Hațegului. În casa dintâi, sunt, în unele locuri, podgorii bune, iar în
restul județului, pământul e foarte roditor. Aici se află mina de aur de la Sacărâmb care în
prezent e cea mai bogată din toată provincia, și din care Majestatea sa (Maria Tereza)
folosește a opta parte”32.

27
Ibidem, p. 136.
28
Ibidem, p. 137.
29
Ibidem, p. 138.
30
Ibidem.
31
Doru Radosav, Arătarea împăratului. Intrările imperiale în Transilvania şi Banat (sec. XVIII-XIX). Discurs și
reprezentare, p. 133, apud E. Mosora, D. Hanga, Catalogul cărţii vechi româneşti din colecţiile B.C.U, ,,Lucian
Blaga" Cluj 1561-1830, Cluj-Napoca, 1991, p. 60.
32
Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Călători străini despre Țările
Române, vol. X, partea I, p. 141.
 În urma călătoriei din 1773, împăratul a întocmit un raport ce a reprezentat pe de-o
parte un bilanț al situației din Principat, și pe de altă parte o modalitate prin care s-a putut
pune în evidență programul politic pe care Iosif al II-lea urma să îl implementeze în
Transilvania.
Concluziile sale persoanele în ceea ce privește segmentul românesc sunt edificatoare: ,,Așa
cum este acum, nu poate să rămână”33.

Concluzii
Raționalismul secolului al XVIII-lea creat pe fondul ideilor iluministe, reformismul
iosefin, modelul ,,bunului împărat” au permis deplasarea sensibilității românilor din
Transilvania și Banat dinspre fidelitatea religioasă spre cea imperială.
Loialitatea față de monarh a fost rezultatul unor experiențe trăite și valorificate la nivelul
imaginarului. Mitul ,,bunului împărat” în Transilvania a avut valoare terapeutică cu o
profundă semnificație: inițierea unei politici reformiste răspundea așteptărilor ,,mesianice” ale
societății românești. S-a stabilit o conexiune reciprocă: Iosif al II-lea avea nevoie de români
pentru a realiza modernizarea statului, iar poporul român avea nevoie de împărat pentru a
schimba situația în care se afla, în calitate de națiune tolerată, a cărei religie nu era
recunoscută.
Călătoria ca mijloc propagandistic devine în timpul lui Iosif al II-lea un mijloc eficace de a
sugestiona mulțimile care îmbină mistica regalității de tip medieval cu modernitatea
reformismului și iluminismului.

Bibliografie:

33
Ioan Cristinel Roman-Negoi, „Elemente moderne de propagandă ale politicii împăratului Iosif al II-lea în
călătoriile din Transilvania”, p. 244.
Doru Radosav, Arătarea împăratului. Intrările imperiale în Transilvania și Banat (secolele
XVIII-XIX). Discurs și reprezentare, ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002
George Barițiu, Părți alese din Istoria Transilvaniei pe două sute de ani în urmă, vol. I, ediția
II, București, 1993
Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Călători străini
despre Țările Române, vol. X, partea I, ed. Academiei Române, 2000
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor,
Istoria României, ed. Corint, București, 2014
Mirela Andrei, Aspecte privind mitul ,,bunului împărat” în sensibilitatea colectivă
românească din Ardeal la 1848, în Nicolae Bocșan, Valeriu Leu, Identitate și alteritate.
Studii de imagologie, vol. I, Reșița, 1996
Petre Din, Mitul lui Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă a românilor ardeleni, ed. Napoca
Star, Cluj-Napoca, 2003
Pompiliu Teodor, Interferențe iluministe europene, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984
Radu Romînașu, Introducere în istoria modernă universală, ed. Universității din Oradea,
Oradea, 2015
Remus Câmpeanu,Anca Câmpian,Varga Attila, Mirela Popa-Andrei, Greta-Monica Miron,
Anton Dorner, În spiritul Europei Moderne. Aministrația și confesiunile din Transilvania în
timpul reformismului terezian și iosefin (1740-1790), ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2009
Toader Nicoară, Transilvania la începuturile timpurilor moderne (1680-1800). Societate
rurală și mentalități colective, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001
Ioan Cristinel Roman-Negoi, ,, Elemente moderne de propagandă ale politicii împăratului
Iosif al II-lea în călătoriile din Transilvania”, în Annales Universitatis Apulensis, Historica,
Alba Iulia, nr.7/2003
Ioan Cristinel Roman-Negoi, ,,Politica reformismului iosefin și procesul emancipării
românilor ardeleni (1765-1790)”, coord. Iabob Mârza, în Annales Universitatis Apulensis,
Historica, Alba Iulia, nr. 14/II, 2010
https://www.tankonyvkatalogus.hu/pdf/NT-33363__betekinto.pdf