Sunteți pe pagina 1din 26

Anatomia Faringelui

Faringele este segmentul anatomic situat la răscrucea aerodigestivă şi are forma unui jgheab
musculo-fibros prevertebral, înapoia: foselor nazale, cavitatii bucale şi laringelui. Faringele
se întinde de la baza cranuiului până la nivelul vertebrei C6 de unde se continuă cu esofagul.
Este mai lărgit în partea superioară şi mai îngustat în partea inferioară.
Inserţia superioară a faringelui se face pe baza craniului având forma unui trapez ( baza mare
a trapezului se află între spinele sfenoidele şi baza mică uneşte apofizele pterigoidiene
Extremitatea inferioară a faringelui este conventionala unui plan care corespunde vertebrei
C6 şi prin gura de esofag se continua cu esofagul.

IMAGINE 1

Configuraţia internă a faringelui


Faringele este împărţit în trei etaje
- etajul superior (nazofaringele, epifaringele, cavum)
- etajul mijlociu (orofaringele, mezofaringele)
- etajul inferior (hipofaringele, laringofaringele)
 I se descriu
 2 feţe (internă şi externă);
 2 margini (anterioară şi posterioară);
 2 poli (superior şi inferior).
 Faţa internă
 Acoperită de mucoasa faringiană;
 Are 18-22 orificii = cripte amigdaliene;
 Criptele contin cazeum care rezultă din acumularea de:
particule alimentare, praf de calcar, microbi saprofiti, celule
descuamate, leucocite dezintegrate).
 Faţa externă(laterala)
 Aplicată pe peretele lateral al faringelui
 Acoperit de capsulă
 Capsula trimite în corpul amigdalian prelungiri fibroase
care împart amigdala în lobi limfatici, fiecare lob este
alcătuit dintr-o criptă centrală şi un schelet fibros.
Raporturile vasculare ale amigdalei palatine:
-polul superior in raport cu carotida interna
-polul inferior este in raport cu carotida externa

3. Laringofaringele (hipofaringele)
- Are patru pereţi: anterior, posterior, 2 pereţi laterali
- Pereţii laterali – corespund sinusurilor piriforme
- Peretele posterior – corespunde vertebrelor C3 – C6
- Peretele anterior – este format din:
 Baza limbii
 Epiglotă
 Orificiu faringian al laringelui
 F. Posterioară a aritenoizilor
- Limba – este formată din două porţiuni: orizontală (mobilă) şi verticală (fixă)
 Porţiunea orizontală
 În cavitatea bucală;
 Este aşezată orizontal;
 Este mobilă.
 Porţiunea verticală
 Este fixă;
 Se mai numeşte şi baza limbii;
 Portiunea faringiană este alcătuită de amigdala linguală formată la
rându-i din doi lobi (drept şi stâng);
 Amigdala linguală are aceeaşi structură ca şi cea palatină care are şi
canale limfatice aferente, ceea ce-i coferă şi funcţia de filtru ca la
ganglionii limfatici;
 Extremitatea inferioară a bazei limbii se uneşte cu faţa anterioară a
epiglotei prin trei plici, două laterale şi una mediană între care se
găsesc valeculele ( gropiţele gloso-epiglotice).

Structura faringelui
Peretele faringian este alcătuit din patru straturi:
- Mucoasa faringiană;
- Submucoasa;
- Stratul muscular;
- Adventicea.

Vascularizaţia faringelui

Arterele provin din artera carotidă externă


- Artera faringiană ascendentă (inferioară);
- Artera faringiană superioară (ramificată din artera maxilară internă);
- Artera palatină ascendentă ( ram din artera facială);
- Artera palatină descendentă (ram din artera maxilară internă);
- Artera dorsală a limbii (ram din artera linguală).
Arterele care irigă amigdala palatină sunt:
- Artera tonsilară principală (din palatina ascendentă);
- Artera tonsilară superioară (din palatina descendentă);
- Artera tonsilară inferioară (din palatina ascendentă);
- Artera tonsilară inferioară ( din dorsala limbii).
Venele – formează 2 plexuri (submucos şi perifaringian)
Limfaticele
- sunt repartizate în 2 reţele: mucoasă şi musculară
- Drenează în ganglionii:
 Retrofaringieni;
 Lanţului jugular intern;
 paratraheali.
Inervaţia
- Motorie – nervii VII, IX, X, XII;
- Senzitivă – rinofaringe V, orofaringe IX, hipofaringe X;
- Senzorială (pentru gustul amar) – IX.

FIZIOLOGIA FARINGELUI

Funcţiile faringelui sunt: deglutiţia, respiraţie, fonaţie, apărare, filtrare imunologică.


Deglutiţia:
- Este principala funcţie a faringelui;
- Constă în actul prin care bolul alimentar trece din cavitatea bucală în stomac;
- Este alcătuit din:
 Timpul bucal;
 Timpul faringian;
 Timpul esofagian.
- Mecanismul deglutiţiei este voluntar în timpul bucal şi involuntar în timpii faringian
şi esofagian;
- La deglutiţie participă şi glandele salivare care prin secreţia salivei înmoaie bolul
alimentar, îl lubrifiază şi ajută la alunecarea acestuia.
Fonaţia:
- Faringele nu participă în mod direct la fonaţie;
- Este o cavitate de rezonanţă care îşi schimbă dimensiunile prin mişcările de
ascensiune şi coborâre a laringelui determinând modificarea timbrului vocal.
- Foarte important rol fonator are faringele la pacienţii laringectomizaţi (laringectomia
totală) participând la formarea vocii faringoesofagiene unde faringele are rol de
rezervor de aer şi în acelaşi timp de organ vibrator.

Rolul de apărare
- Se exercită prin reflexul de vomă care determina eliminarea substanţelor corozive,
fierbinţi, corpi străini, etc;
- Reflexul de strănut, tuse, apnee, sunt tot reflexe de apărare la care faringele ia parte;
- Căscatul şi sforăitul sunt alte tipuri de mecanisme de apărare cu participarea
faringelui;
- Gustul, terminaţiile nervoase ale gustului se află şi la nivelul faringelui şi baza limbii;
- Mucusul ce tapetează mucoasa faringiană are rol antiseptic şi neutralizator.
Rolul imunologic
- Se exercită prin intermediul formaţiunilor limfoepiteliale care în ansamblu formează
inelul limfatic Waldayer alcătuit din:
 Amigdala faringiană Luschka;
 Amigdala tubară Gerlach;
 Amigdala palatină;
 Amigdala linguală;
 Falşii pilieri;
 Inelul limfoepitelial al vestibulului laringian.
- Organele limfoepiteliale
 Creează o zoă de contact dintre organism şi agenţii patogeni (preiau informaţia
imunologică);
 Producerea de limfocite B şi T şi anticorpi specifici;
 Asigură rejet limfocitar în cavitatea bucală,căile digestive şi circulaţia
generală.

EXAMENUL FARINGELUI
- Examenul bucofaringoscopic (vezi caietul de lucrări practice);
- Examene radiologice;
- Gustometrie;
- Metode diagnostice specifice;
- Examenul radioimagistic
- Examene radiologice
 Rinofaringele
 Radiografia craniului profil;
 Radiografia Hirtz (incidenţă axială)
 Angiografia carotidiană (pentru fibromul nazofaringian)
 Hipofaringele
 Radiografia faringiană cu substanţă de contrast
 Radiografia profil a gâtului pentru corpii străini
Glande salivare-sialografia
Mandibula : radiografia articulatiei temporo-mandibulare
Radiografia dentara
ortopantomografia

Gustometria
- Se realizează aplicând pe limbă diferite substanţe care reprezintă cele 4 senzaţii
gustative;
- Electrogustometria, înregistrarea răspunsurilor prin stimularea electrică a receptorilor
gustativi.
Metode diagnostice specifice
- Culturi bacteriologice;
- Culturi micologice;
- Examenul imunologic al salivei;
- Exudatul faringian;
- Prelevări biopsice (suspiciunea de tumoră).
Examenele radioimagistice
- R.M.N.
- C.T.

Mijloace Terapeutice în Faringologie

Tratamentul general- se referă la antibioterapia generală, tratamentul cu antiinflamatorii


steroide şi nesteroide (AINC) antalgicele, antialergice, vasodilatatoare şi trofice nervoase,
.vaccinoterapia, vitaminoterapia, remineralizările.
Tratamentul local-Cel mai important dar nu unicul;
- Reprezintă o multitudine de metode adecvate afecţiunii
 Compresele locale (reci, calde sau fierbinţi, după caz);
 Gargarismele;
 Pulverizările;
 Spălăturile (duşul faringian);
 Instilaţiile;
 Inhalaţiile;
 Aerosolii;
 Pensulaţiile (badijonările);
 Cauterizările (chimice, fizice).

TRAUMATISMELE FARINGELUI
1. Traumatisme termice
- Prin ingestia lichidelor fierbinţi;
- odinofagie, edem şi dispnee;
- Tratamentul – regim alimentar hidrolactozaharic la temperatura camerei, antalgice,
antibiotice, antihistaminice, cortizonice.
2. Traumatisme chimice
- Sunt determinate de ingerarea accidentală a substanţelor corozive (acizi şi baze)

CORPII STRĂINI FARINGIENI


- Mari rari în cavitatea bucală şi în faringe (frecvenţă mai mare în esofag);
- Natura Corpilor .Straini.
 alimentari – oase de peşte, fire din peria de dinţi, fragmente oase ascuţite;
 nealimentari – proteze dentare, fragmente de sticlă şi lemn, segmente de
sârmă, graminee, jucării,brose., ace, nasturi, chei, monede, ace de cusut, cuie,
cârlige;
 endogeni – litiaza amigdalelor palatine;
 parazitari - ascarizi, lipitorile,
- Cauzele:
 Lipsa dinţilor;
 Tusea in timpul alimentaţiei sau diverselor activităţi;
 Masa luată pe fugă;
 Masticaţia insuficientă;
 Obiceiul de a tine în gură cuie, ace, cârlige, în timpul lucrului.
- Simptomatologie
 Disfagie antalgică;
 Durere la deglutiţiei;
 sialoree reflexă.
- Diagnostic – hipofaringoscopia cu identificarea vizuală a corpilor străini
- Tratamentul
 extracţia corpilor străini pe căi naturale sub controlul vederii;
 Litiaza amigdaliană – amigdalectomie.

ANGINELE

Sunt inflamaţii ale faringelui care intersectează întreaga structură a faringelui (epitelii,corion.,
glande) şi ţesutul folicular limfatic din inelul lui Waldeyer.
Clasificarea anginelor (Portmann 1986)

Angine catarale (virale) : oreion, rujeolă;


- Gripă.
Angine foliculare – determinate de streptococul betahemolitic (63%), pneumococ (30%),
stafilococ, Klebsiela, pneumonie.
Angine membranoase – angina difterică.
Angine ulceroase
Angine ulcero-necrotice
Angine din bolile hematologice
Adenoidita acută – inflamaţia amigdalei luschka.
Angina catarală (eritematoasă)
- Reprezintă cea mai frecventă formă;
- Este sezonieră (în special în anotimpurile reci);
- Se datorează agenţilor banali faringieni în special virusurilor (angino virotica);
- Sunt foarte contagioase.
- Simptomele – debut brusc (cefalee, frison, febră, jenă la deglutiţie);
- Ex. Local – congestia întregii mucoase faringiene şi a amigdalelor palatine în special;
- Evoluţie
 3-4 zile;
 Se poate complica cu angina eritemato pultacee.
- Tratament
 General – repaos la pat, alimentaţie predominant lichidă, antiinflamatorii
nesteroide (AINS), antitermice, antibiotice – pentru a preîntâmpina
suprainfectarea, vaccinoterapia nespecifică.
 Local
 Comprese calde în regiunea cervicală;
 Igienă bucofaringiană (gargarisme, antiseptice).

INFLAMAŢII CRONICE FARINGIENE

Nespecifice
- Amigdalită cronică;
- Adenoidita cronică;
- Faringită cronică (catarala, hipertrofică, atipică)
Specifice
- Tbc.faringian., sifilis faringian, scleromul faringelui., lepra, limfogranulomatoza
malignă,boala Hodgkins, limfogranulomatoza beningnă (sarcoidoza ,boala Besnier.-
Boeck-Schaumann), granulomul malign al feţei.

Amigdalita cronică
- Este o infecţie cronică caracterizată prin impregnarea cu germeni patogeni şi/sau
saprofiţi a ţesutului limfatic amigdalian.
- Infecţia este permanentă şi recidivantă şi este determinată de transformarea amigdalei
dintr-un organ imunologic self într-un organ nonself
- Cauze:
 Amigdalitele acute repetate;
 Topografia şi structura anatomică specifică (criptele favorizeaza stagnarea
cazeumului);
 Respiraţie bucală;
 Legăturile limfatice cu fosele nazale (rinite purulente, sinuzite purulente);
 Bolile infecţioase;
 Afecţiuni de vecinătate – afecţiuni nazo-faringiene (vegetative).
- Simptome:
 Odinofagie difuză cu atalgie reflexivă;
 Voce amigdaliană;
 Fetiditate;
 Senzaţie de corpi străini faringieni;
 Poliantralgii;
 Cefalee;
- Semne clinice:
 Amigdalele mici scleroase, aderente la pilier;
 Pilieri amigdalieni anteriori congestivi;
 Dopuri de cazeum;
 Amigdale brăzdate de cicatrici;
 Adenopatie subangulomandibulară.
- Complicaţii:
 Flegmon periamigdalian
 Amigdalite acute repetate;
 Infecţii loco- regional (faringite, laringite, traheita, bronhopneumonii);
 Infecţii de focar (complicaţii la distanţă ale focarului toxiinfecţios).
- Tratamentul:
 Amigdalectomia ( la o lună de la ultima acutizare)
- Indicaţii:
 Acutizari repetate;
 Flegmon periamigdalian;
 Infecţie de focar.

Amigdalita cronică – infecţie de focar


- Transformarea într-o infecţie de focar a unei infecţii banale este determinată de lipsa
drenajului şi închistarea, mecanisme care sunt favorizate de structura anatomică a
amigdalelor.
- Local există şi posiblitatea ca enzimele bacteriene din criptele amigdaliene să
transforme unele structuri locale în autoantigene.
- La distanţă, focarul de infecţie dă reacţii umorale sau tisulare cu caracter patologic
(toxialergie de autoagresiune).
- Modificări imunologice:
 ASLO peste 200;
 Proteină C reactivă;
 Anticorpi antiproteină M;
 Factor reumatoid.
- Modificări ale testelor de laborator:
 VSH crescut;
 Leucocite crescute;
 Fibrogen peste 400 mg;
 Exudat faringian: streptococ betahemolitic.
- Complicaţii la distanţă
 Cardio-vasculare: endocardită septică, pericardită, cardita reumatismala
flebotromboze;
 Renale: glomerulonefrite acute şi cronice, nefrite interstiţiale;
 Digestive: esofagite, sindroame dispeptice;
 Respiratorii: bronşite cronice, traheite;
 Neurologice: tulburări psihice, migrenă oftalmică, sindrom Sluder, nevrite
periferice, come;
 Oculare: iridociclite, ;
 Dermatologice: eczeme cronice, eritem polimorf,purpura reumatoidă;
 Osteoarticulare: reumatisme poststreptococic, artrite postanginoase, artrite
supurate, (R.A.), osteomielite;
 Septicemie cu germeni de focar.
- Tratamentul de infecţie de focar: Moldamin + amigdalectomie.
Indicaţiile şi contraindicaţiile amigdalectomiei:
- Indicaţii
 Amigdelitele acute repetate (mai mult de 3 acutizari anual);
 Faringoamigdalite acute repetate ale copilului (mai mult de 3 episoade pe an 3
ani sau mai mult de 5 episoade anual 2 ani, sau mai mult de 6-7 episoade
anual;
 Hipertrofia amigdaliană bilaterală sau unilaterală (biopsie obligatorie);
 Amigdalita cronică a adultului (unele boli de „focar” îşi pot continua evoluţia
şi după amigdalectomie prin mecanismul autoimun);
 Flegmon periamigdalian sau abces amigdalian în antecedent;
 Suspiciunea de neoplasm amigdalian;
Neoplasmul rinofaringian
- Punctul de plecare cel mai frecvent implicat este ţesutul limfatic de la nivelul bolţii
cavumului;
- Poate să apară la orice vârstă;
- Histopatologic la vârste mai tinere apar sarcoamele iar la vârste mai înaintate
epitelioamele;
- Frecvenţă mai mare la sexul masculin (80-95%) dar sarcoamele sunt mai frecvente la
femei.
- Etiologie:
 Obscură
 Sunt presupuşi a fi agenţi favorizanţi:
 Virusul Ebstein-Barr;
 Fumatul;
 Noxele industriale şi chimice.
- Simptomatologie
 Debutul:
 Ganglionar:
 Cel mai frecvent;
 Caracteristic limfoepiteliomului;
 Auricular:
 Când tumora apare tubar sau peritubar;
 Pacientul are otită seroasă;
 Nazal
 Obstrucţie
 Rinoree
 Epistaxis intermitent
 Neurologie
 Otalgie persistentă fără semne auriculare (cînd tumora este în
bolta faringiană);
 Trigeminală;
 Cefalee cu crize paroxistice.
 Oculară
 Mai rar;
 Paralizie oculară;
 Tumora este profundă în baza craniului.
 Adenopatie laterocervicală
 Precoce în epitelioane;
 Tardivă în sarcoame.
 Afectarea nervilor cranieni – cel mai frecvent sunt prinşi nervii V şi VI
- Diagnosticul pozitiv:
 Examenul cavumului;
 Radiografie de bază de craniu Hirtz;
 CT sau RMN;
 Anticorpi ; antivirus Ebstein – Barr . utili în diagnosticul şi pentru
monitorizarea eficienţei terapeutice, recidivante şi/sau metastaze.
 Biopsia – cel mai important mijloc de diagnostic;
 PET-CT – CT cu emisie de pozitroni de la nivel celular
- Extensia tumorii
 Sus – în etajul anterior şi mijlociu al craniului;
 Lateral – prin trompe şi gaura ruptă anterior – etajul mijlociu al bazei
craniului, fosa zigomatică şi temporală;
 Anterior – prinde fosele nazale, sinusurile anterioare şi orbite;
 În jos – prinde vălul palatin şi pereţii laterali ai faringelui
- Tratamentul
 Radioterapie cu cobal sau megaelectronvolţi pe tumoră şi pe ariile
ganglionare;
 Extirparea chirurgicală a adenopatiilor
 Chimioterapie
 Imunoterapie nespecifica:Cantastim,B.C.G.

Anatomia laringelui:
- Laringele este organul esenţial al fonaţiei;
- Este situat în regiunea cervicală mijlocie;
- Este asemănător cu un trunchi de con cu baza mare situată superior;
- Topografic poate fi împărţit în trei etaje:
 Supraglotic – deasupra unui plan orizontal ce trece prin corzile vocale;
 Glotic – delimitat superior de un plan orizontal ce trece prin benzile
ventriculare şi inferior de un plan orizontal ce trece prin corzile vocale.
 Subglotic – situat sub planul orizontal ce trece prin corzile vocale.
Structutra laringelui
- Laringele este alcătuit din:
 Schelet cartilaginos;
 Ligamente şi articulaţii;
 Musculatură:
 Extrinsecă;
 Intrinsecă.
- Scheletul cartilaginos este format din 5 cartilaje principale:
 3 cartilaje neperechi
 Cricoidul;
 Tiroidul;
 Epiglota.
 2 cartilaje perechi:
 Aritenoizii.
- Cartilajul cricoid
 Are forma unui inel cu pecete (inelul anterior şi pecetea posterior) şi structură
hialină;
 Pe feţele laterale are două suprafeţe articulare pentru articulaţia cu cartilajul
tiroid, iar pe marginea superioară a pecetei două suprafeţe eliptice pentru
articularea cu cartilaje aritenoide;
 Este un inel traheal modificat.
- Cartilajul tiroid
 Are un aspect de carte deschisă posterior cu structura hialina;
 Este alcătuit din două lame patrulatere unite anterior (marginea anterioară) sub
forma unui unghi diedru deschis posterior;
 La extremitatea superioară şi inferioară a marginii posterioare a cartilajului
tiroid se află coarnele superioare respectiv inferioare;
 Coarnele inferioare au faţete de articulare cu cartilajul cricoid.
- Epiglota
 Este un cartilaj fibros;
 Are formă de frunză rotunjită a cărei „peţiol” se înscrie în unghiul intern al
cartilajului tiroid imediat deasupra corzilor vocale.
- Cartilajele aritenoide
 Sunt în număr de două – structură hialină;
 Au formă de piramidă triunghiulară;
 Alcătuite din:
 O bază care este o faţetă eliptică ce se articulează cu cricoidul;
 Două apofize
 Apofiza vocală sau internă (pe care se prinde coarda vocală);
 Apofiza musculară sau externă (pe care se inseră m. Crico-
aritenoidian posterior şi cricoaritenoidian lateral).
- Cartilajele accesorii
 2 Santorinii (pe vârful aritenoizilor);
 2 Sesamoide – inconstante;
 2 cuneoiforme Morgagni în grosimea repliurilor ari-epiglotice
- Osul hioid – face parte din scheletul laringelui;
- Este alcătuit din corp şi două perechi de „coarne”: mici şi mari
Ligamentele şi articulaţiile laringelui
- Membrana tiro-hiroidiană
 Între marginea superioară a cartilajului tiroid şi osul hioid;
- Membrana cricotiroidiană
 Între marginea inferioară a cartilajului tiroid şi cartilajul cricoid;
- Membrana cricotraheală
 Între cartilajul cricoid şi primul inel traheal;
- Membrana hipoepiglotică
 dispusă de la faţa anterioară a epiglotei la osul hioid;
- pliurile ariepiglotice
 între marginile laterale ale epiglotei şi aritenoizi;
- pliurile faringoepiglotice
 între marginile laterale ale epiglotei şi pereţii laterali ai faringelui.

Ligamentele laringelui:
- L. Tirohioidiene laterale – întăresc lateral membrana tiro-hiroidiană;
- L. Cricotiroidiene mediane şi laterale;
- L. Tiroepiglotic – este ligamentul prin care epiglota este inseră în unghiul tiroidian;
- L. Tiroaritenoidian superior – în grosimea benzilor ventriculare
- L. Tiroaritenoidian inferior – în grosimea corzilor vocale.

Articulaţiile laringelui:
Articulatia tirocricoidiană – între coarnele inferioare ale cartiolajului tiroid. si cricoid
- Este o artrodeză;
- Favorizează mişcările de basculă ale cartilajului tiroid.
Articulatia Crico-aritenoidiană – între baza aritenoizilor şi cartilajul cricoid.
- Este o enartroza;
- Determină mişcările de rotaţie şi alunecare înainte şi înafară.

Musculatura Laringelui
- Anatomic se împarte în două grupe
 Extrinsecă;
 Intrinsecă.
- Musculatura extrinsecă:
 M. sternotiroidian;
 M. tirohioidian;
 M. constrictor inferior al faringelui;
 M. omo-hioidian;
 M. sterno-hioidian;
 M. stilohioidian;
 M. stilofaringian;
 M. digrastric.
- Musculatura intrinsecă:
 M. dilatatori ai glotei
 m. cricoariterioidieni posterior;
 M. constrictori ai glotei
 m. cricoaritenoidian lateral;
 m. interaritinoidian;
 m. tensori ai corzilor vocale
 m. tiroaritenoidian (în grosimea corzii vocale);
 m. cricoaritenoidian.
Mucoasa laringelui
- histologic este un epiteliu cilindric, ciliat şi multistratificat;
- în zonele cu solicitare mare – mucoasa are o structură de tip pavimentos, feţele
epiglotei, pliurile ariepilotice, marginea liberă a corzilor vocale
- sub mucoasă – ţesut submucos lax doar în anumite zone (ventriculii Morgagni,
aritenoizi, repliuri ariepiglotice, faţa posterioară a epiglotei.
Vascularizarea laringelui
- Arterială
 a. laringiană superioară;
 a. laringiană inferioară;
 a. laringiană posterioară.
- Venoasă – traiect invers celui arterial.
- Limfatică
 spaţiul supraglotic – drenează în ganglionii jugulocarotidieni superiori
(ganglionii Kutner).
 Spaţiul glotic – sărac în vase limfatice (aproape absente);
 Spaţiul subglotic – drenează în ganglionii pretraheali, prelaringinei
(ganglionul Poiret) şi recurenţiali.
Inervaţia laringelui
- Este foarte complexă:
 Motorie;
 Senzitivă;
 Senzorială.
- N. laringeu superior
 Este senzitiv şi motor accesor;
 Ia naştere din ganglioinul plexiform;
 În spatele osului hioid se împarte în două ramuri
 Superioa – senzitiv pentru mucosa supraglotică şi glotică;
 Inferior – senzitivă-motorie pentru mucoasa subglostică şi motorii
pentru m. cricotiroid
- N. laringian inferior (sau n. recurent) – este ramură a n. vag şi inervează muşchii
intrinseci.
- N. simpatic cervical – formează plexuri periarteri.....

Fiziologia laringelui

Funcţiile laringelui sunt


- f. respiratorie ;
- f. de tuse şi expectoraţie;
- f. fonatorie;
- f. de apărare a căilor aeriene inferioare;
- f. de fixare toracică a membrelor superioare
- f. de circulaţie saunguină.
Funcţia respiratorie
- este vitală şi se realizează prin abducţia şi adducţia corzilor vocale (între care se
delimitează spatiul glotic;
- debitul de aer este reglat automat pe cale reflexă în funcţie de concentraţia bioxidului
de carbon în sânge, pH şi rezerva alcalină;
- glota se lărgeşte mult în inspiraţie şi se îngustează în expiraţie.
Funcţia de tuse şi expectoraţie
- are ca scop îndepărtarea secreţiilor patologice;
- se realizează printr-o inspiraţie profundă urmată de închiderea glotei, apoi deschiderea
bruscă a glotei şi expulzarea aerului brusc.
Funcţia fonatorie
- ontogenetic a apărut târziu;
- este importantă în relaţiile sociale;
- mecanismele fonaţiei nu sunt cunoscute în totalitate;
- rezumând, mecanismul fonaţiei constă în trei etape:
 creşterea presiunii coloanei de aer în zona subglotică prin contracţia muşchilor
toracici şi ale..
 eliminarea aerului prin fragmentare ritmică asociată cu mişcări ale corzilor
vocale sub impulsuri neurologice;
 modificarea timbrului prin participarea cavităţilor de rezonanţă (faringe,
cavitatea bucală; cavitatea toracică).
- Vocea are caracteristicile:
 intensitatea vocii
 se măsoară în decibeli;
 depinde de amplitudinea vibraţiilor corzilor.
 Înălţimea – depinde de frecvenţa vibraţiilor corzilor vocale;
 Timbrul – depinde în special de rezonator dar şi de sex şi vârstă.
Funcţia de apărare a căilor respiratorii inferioare
- Este o funcţie sfincterială;
- Împiedică pătrunderea alimentelor în laringe prin contractia vestibulului laringian sus
şi prin contracţia m. tiroaritenoid şi înteraritenoidieni jos;
- Concomitent contracţia muşchilor ferm, împinge alimentele spre sinusurile piriforme
şi esofag;
- Când un corp străin pătrunde în laringe, acesta se închide brusc apare reflexul de tuse
şi expulzarea lui.
Funcţia de fixare toracică a membrelor superioare
- Se realizează printr-o inspiraţie profundă şi închiderea totală a glotei;
- În efort tendinţa este spre o expiraţie forţată, dar glota inchisa. determină rigidizarea
cutiei toracice prin acumularea aerului şi deci un punct de sprijin mai bun pentru
membrele superioare.
Funcţia laringelui în circulaţia sângelui
- Presiunea intratoracică a aerului în momentul închiderii glotei determină fenomenul
de pompă aspiratoare – respingătoare care augmentează circulaţia sanguină.

TRAUMATISMELE LARINGELUI

Clasificare:
- traumatisme externe – contuzii, fracturi, luxaţii, plăgi (închise, deschise);
- traumatisme interne – prin corpi străini, post intubaţionale;
- traumatisme prin arsuri şi substanţe chimice.
Traumatismele externe
- Cauze:
 Cădere cu regiunea cervicală peste un corp dur;
 Lovituri directe asupra laringelui;
 Proiectarea cervicală peste un cablu întins;
 Tentativa de suicid;
 Accidente de circulaţie;
 Război.
- Simptome
 Stare de şoc;
 Dispnee;
 Asfixie;
 Durere;
 Hemoragie;
 Disfazie.
- Examen obiectiv:
 Inspecţia – echimoze, plăgi, dar uneori nerelevantă;
 Palparie – determină dureri şi crepitatii (semn de contuzie subcutanat);
 Laringoscopie – echimoze, hematoame submucoase, edeme, imobilitatea
corzilor vocale;
 Se pot observa fragment de cartilaj dislocate prin:
 Radiografii de profil;
 Tomografii laringiene
 CT
 RMN
- Complicaţii:
 Edemul glotic;
 Inflamatorii:
 Flegmonul laringelui
 Pericondrita;
 Condrite necrozante;
 Mediastinite;
 Septicemiile;
 Hemoragiile tardive.
 Pulmonare:
 Atelectazii;
 Supuraţii.
- Tratamentul:
 Combaterea şocului
 Antalgice;
 Tratament perfuzabil;
 Antibiotice.
 Asigurarea respiraţiei – traheotomie;
 Oprirea hemoragiei
 Sutura plăgilor;
 Ligaturi vasculare.
 Traumatisme interne
Prin corpi străini:
 Mai rari decât cei traheobronhici;
 Cel mai frecvent apare la copii de 6-7 ani prin jucării,boabe;
 La bătrâni datorită
o Protezelor dentare;
o Ace,cuie
o Particule alimentare în vărsături.
 Mecanism de pătrundere
o Aspirare în timpul:
 Râsului;
 Strănutului;
 Sperietura
o În stările de toropeală (somn, ebrietate, narcoză);
 Leziunile produse:
o Congestie şi edem;
o Perforarea mucoasei;
o Infectia mucoasei;
o Pericardită;
o Condrita;
o Supuraţii perilaringiene.
 Simptome
o C.S. mari – asfixie, şoc, deces
o Tuse;
o Disfonie;
o Durere la fonatie;
o Expectoraţii purulente.
 Tratament:
o Extracţie prin laringoscopie directă sau suspendată.
 Postiintubaţionale
 După intubaţii repetate şi incorecte
o Relaxare insuficienta.
o Mandren mai mare decât sonda;
o Sondă de calibru mare;
o Hiperextensia prin presiunea sondei.
 Semnele
o După 48 de ore la adult;
o După 3-7 zile la copii
 Simptome
o Disfonie;
o Tuse iritativă;
o Hemoptizie;
o Algii laringiene
 Leziuni
o Hematoame submucoase;
o Edemi;
o Ruperea corzilor vocale;
o Subluxatie aritenodiana-granulom
 Tratamentul: medicamentos local şi general asociat cu
tratament chirurgical după caz;
 Leziuni prin arsuri
 Pot fi arsuri:
 fizice – inhalaţii de gaze toxice sau fierbinţi;
 chimice – sodă caustică, acid sulfuric,acid clorhidric,acid azotic
 Simptome
 disfagie;
 dispnee;
 tuse spasmodică;
 disfonie sau afonie
 Sialoree vâscoasă.
 Laringoscopie
 Congestie mucoasă;
 Flictene;
 Ulceraţii difterizete;
 Edem vestibular laringian;
 Pericondrita
 Tratament:
 Antalgice general şi local;
 Aerosoli cu hidrocortizon şi adrenalină;
 Pulverizaţii endolaringiene cu efect neutralizant;
 Antibioterapie;
 Corticoterapie;
 Uneori traheotomie;
 Repaos alimentar faringian;
 Perfuzii.

AFECŢIUNI INFLAMATORII LARINGIENE

Laringite acute nespecifice


- Laringită catarală acută;
- Laringite sufocante ale copilului:
 Laringita subglotică;
 Laringita striduloasă;
 Epiglotita acută a copilului.
- Laringite acute din cursele bolilor infecţioase;
- Laringita edematoasă;
- Flegmonul laringelui;
- Pericondrita şi condrita laringelui;
- Artrita laringelui ( articulatia cricoaritenoidiană şi articulatia cricotiroidiană);
Laringite cronice nespecifice
- Laringita cronică banală (catarală);
- Laringita hipertrofică pseudomixomatoasă;
- Laringita hipertrofică roşie;
- Laringita hipertrofică albă;
- Laringita cronică atrofică.
Laringita cronică specifică
- Laringita tuberculoasă;
- Laringita in sifilis;
- Amiloidoza laringiană;
- Laringita difterică

TUMORILE LARINGELUI

Tumorile benigne:
- Nodulii vocali;
- Polipii laringieni;
- Papilomatoza laringiană;
- Lipomul;
- Adenomul;
- Mixomul;
- Fibromiomul;
- Neurofibromul;
- Angiomul;
- Chisturile laringiene;
- Tumorile tiroidiene;
- Condromul;
- Amiloidoza.
Tumori cu malignitate limitată
- Plasmocitomul;
- Cilindromul;
- Tumorile limfoide.
Tumori maligne
- Epiteliomul;
- Sarcomul.

Tumorile benigne
Definiţie – sunt acele tumori care nu infiltrează ţesuturile, nu produc metastaze şi nu
recidivează după extirparea lor.
Există şi unele tumori laringiene care sunt benigne, dar care recidivează după intervenţii:
- Papilomul;
- Polipii şi nodulii vocali.
Nodulii vocali:
- Mici tumorete, simetrice, pe marginea liberă a corzilor vocale la unirea 1/3 anterioare
cu 1/3 mijlocie;
- Au structură conjuctivă;
- Apar la profesioniştii vocali (cântăreţi, profesori, etc) ca urmare a iritaţiei continue
prin contactul dintre corzile vocale.
- Simptome:
 Fonastenie (la început);
 Disfonie (după apariţia nodulilor);
 Tuse iritativă.
- Diagnostic:
 Laringoscopia indirectă şi directă, proeminenţă circumscrisă albicioasă, la
unirea 1/3 anterioara cu 1/3 medie a corzilor vocale, pe marginea liberă.
 Caracterul disfonic;
 Stroboscopia.
- Tratament
 Unii noduli vocali dispar spontan (copii la pubertate, cântăreţi după repaos
vocal);
 Tratament foniatric;
 Chirurgical;
 Pot totusi recidiva.
Polipii laringieni
- Mai frecvenţi la sexul masculin;
- La profesioniştii vocali, în special la cei care ţipă;
- Sunt formaţiuni rotunde, mamelonate sau alungite în 1/3 anterioară a corzilor vocale;
- Sunt monocordali;
- Au culoare roşiatică sau negricioasă uneori sunt translucizi;
- Sunt fie pediculaţi fie sesili;
- În funcţie de structura ţesutului susţinut anatomo-patologic pot fi fibroame,
mixofibroame sau angio-fibroame
- Simptome – Disfonie în funcţie de poziţionare formaţiunilor pe coarda vocală:
diplofonie, disfonie, intermitentă, disfonie permanenta;
- Diagnosticul
 după simptome;
 laringoscopie:
 se vizualizează formaţiune cu caracterele decrise anterior;
 cei mici pot trece neobservaţi mai ales daca sunt situaţi în comisura
anterioară;
 diagnostic diferenţial:
 tumoră malignă;
 tuberculom;
 granulom.
- Tratamentul
 Chirurgical – ablatia tumorii şi examinarea acesteia histo-patologic;
 Uneori apar recidive;
 Unii pacienti se pot maligniza.
- Papilomatoza laringiană – se deosebesc două forme:
 Papilomatoza laringiană a copilului;
 Papilomul adultului.
-