Sunteți pe pagina 1din 8

7 locaţii din Dubrovnik unde s-a filmat Urzeala Tronurilor

Plin de străduţe înguste și misterioase, cetăţi și fortăreţe, dar și un zid de protecţie al


orașului, cu o lungime de aproape 2000 de metri, Dubrovnik, cu atmosfera sa medievală, s-a
dovedit locaţia perfectă pentru o parte din filmările serialului de mare succes Urzeala
Tronurilor. Pentru a crea un efect și mai fantastic, anumite locaţii au fost modificate digital,
dar veţi fi surprinși câte dintre ele veţi descoperi întâmplător prin oraș. Plimbându-vă printre
zidurile înalte ale orașului vechi, veţi fi cuprinși de un puternic sentiment de déjà vu. Câteva
dintre cele mai importante locaţii unde s-a filmat serialul sunt prezentate în rândurile de mai
jos, iar restul va rămâne să le descoperiţi într-o plimbare pe stăduţele mistice ale
Dubrovnikului.

Fortăreaţa Minčeta ---------------------------------------------------------------------------------------

Considerată un simbol al orașului, Fortăreaţa Minčeta este cea mai înaltă și cea mai
proeminentă parte din zidurile orașului. Nu interiorul său cu scări în spirală și nici acoperișul
de unde se poate admira panorama orașului, ci forma circulară a exteriorului său i-a inspirat
pe regizori să folosească locaţia pentru scena în care Khaleesi merge la Casa Celor
Nemuritori (House of the Undying) să recupereze dragonii furaţi de vrăjitori. Locul este plin
de magie și creează o iluzie optică deoarece Daenerys pare să se învartă în cercuri, în
încercarea disperată de a găsi o intrare în casa vrăjitorilor.
Fortăreaţa Bokar -----------------------------------------------------------------------------------------

După Fortăreaţa Minčeta, într-o plimbare pe zidurile cetăţii, se ajunge la Fortăreaţa


Bokar care a fost construită cu scopul de a apăra partea vestică a orașului de cotropitori. În
Urzeala Tronurilor, locaţia este folosită cu același scop, fiind locul unde Tyrion și lordul
Varys se sfătuiesc despre cum ar putea să apere orașul de atacul armatei lui Stannis
Baratheon.

Fortăreaţa Lovrijenac -----------------------------------------------------------------------------------

Croaţii au construit zidurile fortăreţei Lovrijenac pe o stâncă la 37 de metri deasupra


nivelului mării, tocmai pentru a crea iluzia că este o cetate imensă și greu de cucerit, reușind
astfel să îndepărteze cotropitorii veneţieni care doreau să atace orașul. Datorită frumusetii
sale arhitecturale, dar și a peisajelor care se pot admira de pe cetate, locaţia a fost folosită
pentru mai multe scene din Urzeala Tronurilor. Una dintre scene este la campionatul
organizat de ziua regelui Joffrey.
O altă scenă este cea de după bătalia cu Stannis, când Bronn a fost recompensat cu
titlul de cavaler și îl anunţă pe Tyrion că încă îl consideră prietenul său, dar acum că a devenit
caveler, va trebui să îl plătească dublu pentru serviciile sale.

Nu doar exteriorul, ci și interiorul fortăreţei este la fel de încântător având ziduri


groase de piatră și multe arcade. Acesta a fost folosit pentru scena cu faimosul citat
"informaţia înseamnă putere" ("knowledge is power") a lui Petyr Baelish care îi sugerează
reginei Cersei că știe despre relaţia pe care aceasta o are cu fratele său Jaime.
Mai apoi, simţindu-se ameninţată de afirmaţie, Cersei îi demonstrează puterea pe care
o are asupra soldaţilor, cărora le ordonă să îi taie gâtul, dar imediat se răzgândește și îi spune
că "puterea înseamnă putere" (power is power"). În această scenă se poate observa și mai bine
interiorul fortăreţei, cu ritmul armonios dat de arcadele sale și fântâna din mijlocul ei.

La poalele stâncii pe care este construită fortăreaţa se poate admira un peisaj rupt din
basme. Niște uși în stâncă și o serie de trepte care coboară direct în mare ne sugerează că
acolo și-au sculptat strămoșii noștrii locuinţe în stâncă și coborau pe trepte direct în bărcile
lor pentru a pleca la pescuit. Pitoreasca locaţie a fost folosită pentru scena în care soldaţii lui
Cersei caută să omoare copiii nelegitimi ai regelui Robert.
Poarta și golful Pile --------------------------------------------------------------------------------------

O locaţie care iţi taie răsuflarea este pontonul din golful Pile, aflat între fortăreţele
Bokar și Lovrijenac. De pe ponton se pot admira cele două fortăreţe, dar și priveliștea din
depărtare cu stâncile impunatoare și Marea Adriatică. În serial, golful Pile este portul din
Debarcaderul Regelui (King's Landing). Într-una din scene, Sansa și Shae admiră corăbiile
din depărtare și își imaginează locaţii exotice spre care acestea se îndreaptă. Într-o altă scenă,
Petyr Baelish îi dezvăluie lui Sansa planul său de a o ajuta să fugă din oraș pentru a se reuni
cu familia Stark.

În aceeași locaţie, dar din alt unghi, este filmată și scena în care prinţesa Myrcella se
îndepărtează în zare într-o barcă, plecând spre Dorne.
După ce își ia rămas bun de la sora sa Myrcella, Joffrey se întoarce la palat împreună
cu gărzile sale de corp, dar drumul său este îngreunat de mulţimea flămândă care se răscoală
împotriva sa. Surprins de tupeul acestora, regele se enervează și le ordonă soldaţilor să îi
omoare pe toţi, înteţind astfel spiritele. Locaţia în care este filmată răscoala se află la intrarea
în orașul vechi prin poarta Pile, un loc de întalnire faimos atât pentru localnici, cât și pentru
turisti.
Palatul Rectorului ----------------------------------------------------------------------------------------

Un alt obiectiv turistic cu arhitectură impresionantă care combină stilul gotic cu cel
baroc și renascentist este Palatul Rectorului. Curtea interioară a palatului impresionează prin
impunatoarele sale coloanele de piatră și balustrada scărilor construită în stil baroc. Palatul
devine în serial reședinţa neguţătorului de condimente din Qarth cu care negociază Daenerys
pentru a obţine câteva corăbii.

Biserica Sfântul Ignaţius --------------------------------------------------------------------------------

Din partea sudică a orașului vechi se poate ajunge la Biserica Sfântului Ignaţius
urcând niște scări abrupte în stil baroc. Biserica se află într-o piaţetă alături de Colegiul
Ragusinum, a cărui construcţie simplă și neutră evidenţiază și mai mult aerul baroc al
bisericii și al treptelor de piatră. Locaţia a fost perfectă ca punct de plecare pentru marșul
rușinii, când Cersei este pedepsită pentru faptele sale, fiind dezbrăcată la pielea goală și
obligată să umble printre mulţimea furioasă care o batjocorește și o umilește.
Insula Lokrum --------------------------------------------------------------------------------------------

Cei mai aventuroși pot să exploreze sălbăticia insulei Lokrum, aflată la 15 minute
distanţă de Dubrovnik. Ruinele Mănăstirii Benedictine de pe insulă sunt folosite pentru a reda
orașul Qarth, mai precis scenele cu petrecerea organizată de Xaro Xhoan Daxos la care
participă și Daenerys.

Într-o plimbare pe insulă, printre grădini cu măslini și păuni, veţi descoperi și Drumul
către Paradis, o alee pietruită pe care Khaleesi merge la Casa celor Nemuritori să își caute
dragonii.

S-ar putea să vă placă și