Universitatea Ecologică București

Facultatea de Drept

Referat :

Disciplina: ISTORIA STATULUI ȘI DREPTULUI

ROMÂNESC

Profesor: Conf. univ. dr. Andreea RÎPEANU

Tema: Dreptul românesc modern

Student: LUNTRARU S. Emil

Anul I – Centrul Brăila

 Cuprins:

I. Semnificația Unirii Principatelor Române

II. Prima constituție a statului roman
III. Alte reforme legislative înfăptuite de Al. I. Cuza
IV. Opera legislativă a lui Al. I. Cuza
 Dreptul românesc modern

I. Semnificația Unirii Principatelor Române

Unirea Moldovei cu Țara Românească s-a realizat prin dubla alegere a lui Alexandru I.
Cuza, la 24 ianuarie 1859.

Principalele obiective ale mișcării naționale erau:

- Unificarea și centralizarea aparatului de conducere a statului la București, printr-un

program de reforme;
- Recunoașterea de către marile puteri a dublei alegeri a lui Al. I. Cuza (finalizată în
1859);

În plan intern, s-au unificat serviciile de vamă șî telegraf, de administrație, de sănătate,

de transport, cursul monetar, forțele armatei.

Pe plan extern, Principatele Unite au unificat reprezentanțele diplomatice de la

Constantinopol, iar celelalte țări au fost nevoite să trimită, la rândul lor, reprezentanțe
diplomatice unice.

Aceste măsuri, adoptate fără recunoașterea puterilor străine, au fost oficializate la

Conferința de la Constantinopol (septembrie 1861) dar numai pe timpul domniei lui Al. I.
Cuza.

În baza acestor înfăptuiri, Domnul a proclamat constituirea României și crearea la

București:

- a Adunării legislative unice (1862);

- a primului Guvern unic (1862), condus de Barbu Catargiu.

II. Prima constituție a statului roman.

Noua lege fundamentală a statului, la inițiativa Domnitorului Al. I. Cuza, a devenit

Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (1864 ):

- Cu tot titlul derutant, înlătura Convenția de la Paris;

- Consolida autonomia statului;
- Deschidea noi perspective luptei pentru independența absolută;
- Domnul cumuli atribuții legislative si executive, putând emite decrete, cu
concursul Consiliului de Stat, fără consultarea Parlamentului;
- Se înfiița Cnsiliul de Stat, organ consultative al Guvernului, condus de Domn;
- Parlamentul devenea bicameral: Adunarea Electivă ( Adunarea Deputaților) și
corpul Ponderator (Senatul);
- Puterea executivă era deținută de Domn, Adunarea Electivă și Corpul Ponderator;
 - Puterea legislativă era deținută de Domn și Parlament, inițiativa legislativă
aparținând însă, numai Domnului.
- Se prevedea mecanismul adoptării legilor, de către cele două Camere, sancționarea
acestora de către Domn, precum și modalitățile de punere în aplicare;
- Ocuparea unor dregătorii sau funcții administrative devine incopatibilă cu
mandatul de deputat;
- Dreptul de vot a fost considerabil extins, prin înlăturarea privilegiilor electorale ale
moșierilor și accesul burghezilor.

Acceptănd noile schimbări, marile puteri garantate, consfințeau dreptul absolute al

României de a-si modifica legile.

III. Alte reforme legislative înfăptuite de Al. I. Cuza (1859-1866).

Prima mare reformă a fost Secularizarea averilor mănăstirești (1863), prin care se
treceau în patrimoniu național imensele averi mănăstirești.

Reforma agrară, a fost înfăptuităprin Legea rurală (1864).

Legea instrucțiunii publice;

Legea pentru consiliile județene și Legea comunală;

Legea privind organizarea armatei;

Legea cu privire la organizarea judecătorească.

IV. Opera legislativă a lui Alexandru Ioan Cuza.

Legislația adoptată în timpul domniei lui Al. I. Cuza, a plsat Romănia în rândul țărilor
cu cele mai moderne regimuri juridice, a influențat pozitiv teoria și practica juridică, a dus la
afirmarea gândirii juridice românești în țară și peste hotare.

Astfel au fost adoptate:

- Codul civil (1864) a fost redactat de Comisia Centrală de la Focșani,

din ordinal lui Al. I. Cuza, folosind ca surse de inspirație Codul civil francez, Codul
civil italian, legislația civila a Belgiei și doctrina juridică a vremii, principiile și
dispozițiile acestora fiind adaptate la realitățile românești;
- Codul penal (1865) a avut ca model Codul penal prusian (1851) și într-o
mai mică măsură codul penal francez (1810);
- Codul de procedura civilă a fost eleborat, plecându-se de la concepția că
normele de procedură civilă sunt cele care dau viață întregului drept privat;
- Codul de procedură penală a fost adoptat și aplicat concomitant cu
Codul penal și a avut ca model, Codul francez de instrucție criminal (1808).
 Bibliografie :

Andreea Rîpeanu Istoria statului și dreptului românesc editura Cermaprint 2011