Educația în Sparta și Atena

Educația este suma acțiunilor luate pentru formarea morală, socială, spirituală a
unui individ și pregătirea sa pentru încadrarea în societate. Mai mult decât oricare altă
societate veche, lumea greacă a fost preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei.
Această educaţie era una practică, ce privea individul şi cetatea. Aristotel defineşte
omul-cetăţean ca o „fiinţă politică” (zoon politikon), de aceea rolul conducătorului
polisului grecesc era de a-și educa cetățenii și de a forma cetăţeni liberi şi cinstiţi. Pe
peninsula elenică s-au evidențiat două mari centre culturale, politice și spirituale,
Sparta și Atena, diferite prin scopurile și metodele de educare a cetățenilor.
Sparta era o comunitate de războinici, situată în Laconia, sud-estul peninsulei
Pelopones. Fiind o societatea creată prin arta războiului, educația spartană era una
militară în majoritate. De la naștere copii cu dizabilități erau eliminați, sau separați și
crescuți ca sclavi. Copii erau crescuți în casa părinților până la șapte ani, apoi trimiși
să trăiească într-o comunitate respectiv sexului lor. Spartanii credeau în ideea că după
vârsta de șapte ani, tânărul spartan devine proprietatea statului, până când fie moare
sau ajunge la vârsta de șaizeci de ani. Educația spartană avea ca scop formarea unei
generații noi de eroi, gata să se jertfească pentru cetate. Educația spartană nu se limita
la crearea de soldați, nu erau ignorate artele, evidențiate prin muzică, literatură,
pictură, etc. Plutarh spunea că Sparta a fost capitala muzicală a Greciei în secolele
VII-VI î.E.N., în Sparta apar primelele școli muzicale, de asemenea nu lipsește
poezia și dansul. Educația spartană era îndreptată spre crearea sentimentului de
devotament față de cetate, dar și de a întări, noul cetățean și de impune disciplină
printr-un regim de viață sever, ce nu făcea diferență dintre sexul cetățeanului. Odată
ce cetățeanul își termină educație, este nevoit să dea un test care măsura capcitățile
fizice și intelectuale ale individului, dacă acesta nu trecea testul, devenea un
periodos, (om fără drepturi).
Atena, avea un model de educare a populației liberă și la inițiativă, dar tradiția îi
obliga pe părinți să-și trimită copii la școală, statul atenian suporta cheltuielile pentru
copii orfanii de război. Școlile erau particulare cu lecții ținute de un singur învățător
ce le preda timp de șase sau șapte ani. La școală elevii învățau scrisul, cititul, algebra,
etc. Solon, Hesiod şi Homer au influenţat asupra formării morale şi politice a
educației ateniene. Studiul muzicii corale şi instrumentale: lira, harpa sau flautul
dezvoltau multilateral tânărul cetățean simţul și îl pregătea la participărea la viaţa
colectivită. Imnurile şi cântecele dedicate zeilor, eroilor sau învingătorilor la Jocurile
Olimpice contribuiau de asemenea la formarea şi cultivarea sentimentelor cetăţeneşti.
Iar educaţia fizică le fortifica corpul în vederea fie a îndeplinirii îndatoririlor militare,
fie a oricărei alte activităţi din viaţa civilă, mai ales manuale. Spre deosebire de
educația spartană, educația Ateniană avea ca scop pregătirea și instruirea de noi
politicieni și conducători, scriitori, poeți, negustori, oameni liberi, ceea ce ne arată
diversitatea claselor din societatea spartană și cea ateniană.
În concluzie, aceste două centre culturale atât de diferite prin metodele și
scopurile de educare au rămas în istoria lumii elenistice prin inflluența lor ,sub mai
multe aspecte, în decursul istoriei. Sparta a fost exemplul unui stat militaristic, ce și-a
păstrat hegemonia timp de secole, iar Atena a pus bazele statului democrat, a drptului
la exprimare, dar a fost și exemplul eșecului democrației într-o state de haos.