RELIGIE ȘI MANIFESTĂRI RELIGIOASE

ÎN PREISTORIE
Semestrul II / Istorie II

I. NOŢIUNEA DE PREISTORIE

În antichitate noţiunea de epoca pietrei a fost folosită de Lucretius în

lucrarea sa Natura Rerum în care distingea trei etape pe baza tehnologiei: piatră,
bronz şi fier. În perioada evului mediu, periodizarea, originea omului au fost stabilite
în funcţie de textele biblice (regii Israelului), data genezei fiind 5199. Renascentistul
Michel Mercanti a recunoscut pe uneltele de piatră urme ale acţiunii umane
(cioplire, şlefuire), considerând că a existat o etapă anterioară istoriei cunoscute în
textele antice. În perioada modernă au fost puse bazele ştiinţifice ale unor discipline
noi, indispensabile în cercetarea preistorică: biologia, geologia, etnografia. În prima
jumătate a sec. XIX noţiunea de CUATERNAR s-a impus definitiv - ea corespundea
fazei diluviene biblice şi era reprezentată de fosilele unor animale dispărute, precum
mamutul.
După jumătatea sec. XIX, preistoricienii vor renunţa treptat la cronologia
paleontologică, bazată pe teoria evoluţionistă (1850 teoria evoluţionistă a lui
Charles Darwin), în favoarea periodizării culturale, etapele cronologice fiind
determinate pe baza evoluţiei tehnologice şi culturale. Termenii de PALEOLITIC şi
NEOLITIC au fost folosiţi pentru prima dată de J. Lubbock (Anglia), în 1865. Cele
două perioade corespundeau ANTEDELUVIANULUI şi DELUVIANULUI biblic.
Etapele următoare, respectiv epoca BRONZULUI şi epoca FIERULUI, au fost
definite de suedezul Montelius.
Pe baza industriei litice s-au stabilit alte subetape culturale (E. Lartet, 1860).
În 1869, G. Mortillet a stabilit împărţirea culturilor paleolitice, în linii generale valabilă
şi astăzi pentru vestul Europei.
Începând cu jumătatea sec. XX metodele de investigare arheologică s-au
perfecţionat (traseologia, etnoarheologia, arheologia experimentală), fapt ce a
permis stabilirea unei cronologii mult mai fine pe baza tehnologiei litice.
 Ere geologice
Erele geologice au debutat prin PRECAMBRIAN - perioada de formare a
Pământului şi apariţia vieţii.
- Era PRIMARĂ (600 mil. ani - 200 mil. ani) - fosile de peşti, amfibieni; cele mai
multe peşteri s-au format în depozite din această perioadă.
- Era SECUNDARĂ (200 - 75 mil. ani) - fosile de reptile, păsări, mamifere; formarea
rocilor silicoase în faza cretacică a acestei ere.
- Era TERŢIARĂ (75 - 3 mil. ani) - dezvoltarea mamiferelor şi apariţia primatelor.
- Era QUATERNARĂ - dezvoltarea antropoidelor, importante variaţii climatice -
fazele glaciare şi interglaciare au alternat regulat (au fost identificate până astăzi 20
de cicluri).
- PLEISTOCENUL ("foarte nou" = lb. gr.) - omul s-a răspândit peste tot, probabil
pornind din Africa. În Europa această perioadă corespunde paleoliticului.
- HOLOCENUL (10 000 a.Chr. - continuă şi azi) corespunde unei încălziri climatice
(optimum climatic).
Fazele glaciare au fost numite după diferiţi afluenţi ai Dunării - Güntz, Mindel, Riss,
Würm.

2
 MANIFESTĂRI ARTISTICE ŞI RELIGIOASE ÎN PALEOLITIC

Prezente încă din paleoliticul mijlociu, manifestările religioase sunt extrem

de bogate şi variate în paleoliticul superior. Arta rupestră evidenţiază adevărate
mituri originare, preocupări spirituale coerente, variabile de la o comunitate de alta,
dar întotdeauna elaborate şi structurate. Sunt evidente şi practicile şamanice:
„bastoane de comandant” (toboşar), descoperit într-o groapă la Brno, fluiere din os,
picturi rupestre reprezentând oameni mascaţi, deghizaţi în animale. Unii cercetători
consideră că şi arta parietală poate fi legată de practici şamanice, deoarece
reprezintă viziuni extatice, spaţiile pictate fiind cu grijă alese.
Mormintele din paleoliticul superior – numeroase şi bine conservate – au cel
mai adesea inventar funerar bogat, variat de la o zonă la alta.
Primele descoperiri:
- 1830 – coarne de ren decorate cu gravuri, considerate iniţial „ antichităţi
preceltice”
- 1875 – picturi rupestre în Peştera Altamira (Cantabria), iniţial privite cu
scepticism
- statui gravetiene şi epigravetiene în aşezările de la Kostenski şi Avdeevo
- gravuri pe stânci descoperite în Valea Côa (Portugalia)
1. Reprezentări artistice pe obiecte
1.1. Podoabe – cele mai vechi manifestări artistice
- Perle - din dinţi de animale, cochilii perforate din fildeş, os, corn,
carapace de broască ţestoasă, piatră
- Pandantive – din fideş reprezentând animale (păsări, cai)
descoperite la Avdeevo, Malta, Soungir. Unele statui feminine – tip Venus din fildeş
şi calcar descoperite în aşezările de la Kostenski şi Avdeevo – gravetiene şi
epigravetiene, perforate, par să sugereze suspenarea lor, folosite ca pandantive.
- Inele, brăţări, diademe – din fildeş descoperite la Kostenski,
Pavlov, Mezirich.
- Aplice – rondele de os, fildeş, decupate şi perforate, din
magdalenian, reprezentând deseori animale; plachete - de os duble sau multiple,

3
perforate, folosite ca aplice vestimentare – la Cavillon s-au descoperit într-un
mormânt 12 cochilii perforate, folosite pentru coafură. La Soungir, într-un mormânt
de copil s-au perle folosite pentru decorarea veşmântului.
1.2. Unelte şi arme
- Unelte - apar foarte rar urme de ocru pe obiecte de piatră;
mânere, spatule cu motive zoomorfe (capete de feline)
- Arme – vârfuri, suliţe, harpoane din fildeş, os decorate cu incizii –
Lascaux (magdalenian), capete de animale
- Baghete – de corn, fildeş, bogat decorate cu motive geometrice –
incizii liniare, circulare – Isturitz, Kniegrotte.

2. Mobilier
2.1. Oase de mamut
- într-o cabană de la Mezerich (Ukraina) s-au descoperit oase de mamut
decorate cu motive geometrice pictate
2.2. Dale şi plăci ornate cu motive zoomorfe şi antropomorfe
- din calcar, şist – descoperite în Peştera La Marche, în aşezarea în aer
liber de la Gönnersdorf (magdalenian).

3. Statuaria
3.1. Statuete zoomorfe şi antropomorfe
- venusuri - sculptate din fildeş, piatră, corn
3.2. Figurine zoomorfe şi antropomorfe din argilă
- la Dolni Vestonice şi Pavlov (Moravia); figurinele au fost modelate din loess
amestecat cu pudră de oase, arse (rearse) în vetre, probabil în cadrul unor
procesiuni religioase. Această invenţie, unică în paleoliticul superior, devansează cu
15.000 apariţia ceramicii.
Descoperiri: - Hohlenstein-Stadel, Avdeevo, Lespuque

4. Gravuri şi picturi pe suporturi din material osos şi litic

4.1. pictură pe os / piatră
- pigmenţi de culoare roşie sau neagră (mai rar), incizii pe suporturi din
calcar poros, os
4.2. gravură pe os, fildeş, piatră

4
- reprezintă animale, motive geometrice, realizate din puncte –
descoperiri: Lartet – placă de fildeş decorată (aurignacian), La Marche – pumnal din
corn de ren decorat (magdalenian), Peştera Rouffignac – gravură pe piatră pe
plafonul peşterii.

5. Picturi parietale
Dacă termenul de pictură parietală desemnează decorul pictat pe pereţi – indiferent
de suport (peşteră, stânci pentru adăposturi), noţiunea de pictură rupestră se referă
doar la decorul pictat din peşteri.
5.1. Distribuţia geografică a picturilor parietale:
au fost descoperite 280 – 300 de situri cu pereţii pictaţi sau gravaţi (de la Atlantic
până la Ural)
- peşteri din Ural: Kapovaya (epigravetian) – păstrează ~ 50 de picturi,
reprezentând animale – mamuţi, cai, reni, rinoceri – şi simboluri;
Ignatievaskaia – mamuţi, cai, simboluri
- Germania: Scheklingen, Geissenklösterle
- Picturi parietale în vestul Europei: Peña de Candamo (Asturia); regiunea
Pirineilor francezi; peşteri în masivul Isturitz; ţara bascilor – 23 de situri;
Quercy-Périgord-Charente-Gironde.
o Relaţia cu arta mobilieră
- cele mai multe piese de artă mobilieră s-au descoperit în apropierea
peşterilor decorate cu picturi parietale: în adăposturile de la Langerie-Base şi
La Madeleine s-au descoperit piese decorate; în apropiere, în peşterile din
Valea Vézère
- în unele peşteri cu picturi rupestre s-au descoperit piese decorate: Le Mas d’
Azil, Isturitz, Altamira, El Castillo (Cantabria).
- 5.3. Tehnici de execuţie
- gravura prin incizie este tehnica cea mai simplă. La Trois-Frères – reni,
bizoni, cai gravaţi foarte realist (cel mai mare L – 0,41 m);
- urme digitale prin impresiuni pe pereţii umezi – calcaroşi, argiloşi sau
nisipoşi;
- desen realizat cu ajutorul unui cărbune ( Salonul Negru din Peştera Niaux)
sau a unui baton de hematit - roşu, brun, cărămiziu;

5
- pictura – a fost preparată cu aceeaşi pigmenţi minerali ca şi desenul – dar a
fost aplicată sub formă lichidă; pigmenţii reduşi la pulbere, amestecaţi cu un
liant (apă, uleiuri animale sau vegetale); majoritatea picturilor sunt bicrome,
foarte rar fiind folosită şi tricromia (Lascaux);
- sculptura în relief parietală – este foarte rară – în Peşterea Mamutului din
Domme (Dordogne);
- modelaj din argilă – cunoscut decât în peşterile din Pirinei (un urs modelat în
Peşt. Montespan - magdalenian).
5.4. Tehnici de execuţie
- toate animalele au fost reprezentate din profil; reprezentarea feţei apare
foarte rar;
- reprezentările antropomorfe (şamani ?) cu cap de animal – sugerând
probabil masca şamanului – Altamira, Trois-Frères;
- segmentarea reprezentărilor – grupate în registre, în funcţie de semnificaţia
lor religioasă;
- simboluri masculine (linii, săgeţi) sau feminine (cercuri, triunghiuri) desenat
peste siluetele animalelor – „Codificarea artei parietale” – A. Leroi-
Gourhan;
- organizarea decorului în funţie de forma suportului – pe stânci, în
adăposturi tabloul este liniar spre deosebire de peşteri unde forma acestuia
se adaptează în funcţie de pereţii peşterilor (circular pe plafon, benzi
semicirculare pe pereţii laterali ai galeriilor etc.);
- cele mai multe din picturi au fost realizate în tehnică pozitivă (motivele fiind
pictate), mult mai rar fiind folosită tehnica negativă – în cazul amprentelor de
mâini, fondul era acoperit cu vopsea pulverizată;
- efectul de mişcare a fost sugerat prin suprapunerea mai multor siluete de
animale sau reprezentarea unui animal cu mai multe picioare;
- în Peştera Lascaux perspectiva a fost sugerată prin efectul de prim-plan şi
plan-secund, prin jocul dintre contur şi pata de culoare.
5.5. Tipuri de reprezentări
- semne / simboluri – mai mici decât reprezentările de animale şi siluete
umane; uneori suprapun siluetele de animale; considerate de A. Leroi-
Gourhan adevărate „ideograme”, cu semnificaţii religioase;

6
 - simboluri masculine sub formă de linii, săgeţi şi cele feminine reprezentate
de motive geometrice cu contur închis (cercuri, triunghiuri).
- animale – mai mari decât reprezentările umane sau simboluri; dimensiuni
frecvente între 0,5 – 1m ; reprezentări de dimensiuni mai mari au fost
descoperite în peşterile de la Font-de-Gaume (bizoni cu o lungime de 1- 2 m)
şi Lascaux (bouri – 5 m). Dintre animalele pictate cele mai frecvente sunt
reprezentările de cal (simbol masculin), bizon (simbol feminin), mamut, urşi,
cervidee, carnivore, mult mai rar de ren, păsări şi peşti; în zona atlantică
frecvente sunt reprezentările de cal, bizon, în timp ce în Europa Orientală
predomină mamutul, renul, cerbul şi carnivorele.
Există o neconcordanţă între animalele vânate şi cele reprezentate: în
Peştera Lascaux dintre cele aproximativ 600 de animale figurate renul apare
doar o dată; în schimb pe baza fosilelor determinate s-a observat că renul
reprezintă 90%. Reprezentările animaliere suprapuse creează iluzia optică
de mişcare.
- Siluete umane – apar reprezentări umane pe pereţii peşteriilor şi pe
obiecte; oameni – bizoni (Trois Frères), oameni – păsăre (Lascaux)– corp de
om, cap de animal, probabil şamani cu mască; amprente de mâini – pictate în
negativ, rar figurate – cel mai adesea pereche, mai rar grupuri de 3 – 5 mâini;
reprezentate singure (Gargas) sau asociate cu animale – cai la Pech Merle;
simboluri feminine (Tito Bustillo în Asturia).
5.6. Organizarea decorului
- adăposturile sub stâncă a fost decorate cu benzi registre liniare (Roc-aux-
Sorcies);
- în interiorul peşterilor, decorul a fost organizat şin funcţie de suprafaţa
decorată - dispus în zona de la intrare, în galerii, în săli. În Peşterea Niaux spaţiul
decorat a fost divizat în mai multe tablouri: 1. spaţiul circular pe plafon decorat cu
semne roşii; 2. spaţiu puţin accesibil unde se concentrază majoritatea
reprezentărilor (din 110 aproximativ 90 %), desenate cu negru. În Peştera Lascaux –
Sala taurilor - ansamblul pictural este neîntrerupt. La Combarelles decorul gravat
apare la 200 m distanţă de la intrare.

Concluzii

7
 Arta parietală paleolitică, sub toate formele sale – picturi, reliefuri sau
gravuri / tablouri naturaliste sau simbolice – este o artă „codificată”, spre deosebire
de cea mezolitică (mult mai slab reprezentată) în care predomină aspectul narativ.
Animalele, oamenii, semnele coexistă, aparent fără o relaţie inteligibilă; şi totuşi,
asocierile lor, gruparea lor în anumite zone ale peşterilor (întunecate, puţin
accesibile) trădează anumite semnificaţii religioase.
Arta parietală, ca şi celelalte manifestări artistice paleolitice, transmite un
mesaj religios, „codifică” o concepţie religioasă. Nu este artă pentru artă (ce sens ar
mai fi avut decorarea unor zone întunecate, puţin accesibile !), nu reprezintă simple
încercări estetice. Abatele Breuil şi A. Leroi – Gourhan au demonstrat valoarea
magică a acestor reprezentări – simbol, dominate de dualitatea masculin / feminin.

MEZOLITICUL / EPIPALEOLITICUL
15.000/10.000 – 8.500/6.000 a.Chr.
- Fază evolutivă, intermediară între vânători şi agricultori/păstori;
- progres tehnologic – piese compuse, microlite; arcul cu săgeţi, monoxila;
- primul animal domesticit – câinele;
- creştere demografică;
- apariţia primelor aşezări sedentare; locuinţa-bordei;
- „modificare profundă a poziţiei omului în Univers” – exprimată prin noi concepţii
religioase;
- trecerea de la un mod de viaţă nomad la primele aşezări sedentare s-a făcut
diferit de la o regiune la alta în funcţie de particularităţi de mediu şi climă, de
tradiţie culturale anterioare, de relaţiile dintre comunităţi;

ORIENTUL APROPIAT
Cultura NATUFIANĂ
Se formează pe fondul culturilor paleolitice kebarian şi mushabian;
- apar primele aşezări stabile cu bordeie circulare, monocelulare (Beidha, Ain
Mallaha, Rosh Horesha, Abu Hureyra, Mureybet, El Wad, Jarmo);
- este domesticit câinele ( Ain Mallaha, Jerichon);
- economia “spectrului larg” (Flannery), prin exploatarea resurselor dintr-o zonă mai
largă – sate permanente înconjurate de aşezări sezoniere;
- vânătoare specializată: gazele, ovi-caprine sălbatice

8
- schimburi la distanţe mari au dus la unificare culturală;
- la sf. perioadei, datorită unei aridizări accentuate a climei, comunităţile se
deplasează spre noi teritorii – în N litoralului siro-palestinian;
- microlitism – lame pentru seceri, segm. de cerc, râşniţe;
- industria osului abundentă (prelucrate mai ales falange de gazele);
- se generalizează tehnica lustruirii;
- apar primele recipiente din piatră;
- reprezentări umane din piatră asexuate (Ain Mallaha);
- morminte sub podelele locuinţelor (Ain Mallaha, El Quad) – “aceste inhumări
evocă, la fel ca şi în Europa, intenţia de a consacra proprietatea”.

EUROPA
Culturile EPIGRAVETIAN / TARDENOISIAN
- După retragerea gheţarilor, noi regiuni au fost accesibile omului; sunt atestate
locuiri în zona Mării Baltice, în zona lacurilor din Germania Centrală;
- debitaj lamelar perfecţionat – din 1 kg de silex se obţine acum 100 m parte
activă (în paleolitic la 1 kg / 15 m parte activă); de aceea materia primă a putut fi
transportată la distanţe mai mari; tehnici de prelucrare a materialului litic: prin
percuţie directă, prin percuţie indirectă, prin presiune;
- piese compuse: microlite fixate cu răşini pe mânere de os/corn ;
- diversificarea tipurilor de unelte/arme: lustruitoare, spatule, topoare, harpoane,
dăltiţe;
- apare arcul cu săgeţi;
- economie prădalnică; se observă totuşi diferenţe faţă de perioada anterioară – se
intensifică culesul de fructe, rădăcinoase şi scoici;
- culesul plantelor este demonstrat indirect de lamele de silex cu urme luciu
specific, folosite pentru tăiat, şi de primele râşniţe;
- în zonele de litoral - S. Franţei, Anglia, Danemarca se înregistrează o densitate
de locuire mai mare şi o adaptare la condiţiile naturale; în economie predomină
pescuitul şi culesul scocilor;
- aşezări stabile în zona Porţilor de Fier – Lepenski Vir / Schela Cladovei

9
- faţă de perioada anterioară descoperirile funerare se înmulţesc; practicile
funerare sunt mult mai complexe: morminte în interiorul,dar şi în exteriorul
aşezărilor, cranii izolate, inventar funerar mai bogat şi mai variat (arme/unelte,
ocru, podoabe, cochili, coarne). În Peştera Öfnet (Bavaria), în două gropi s-au
descoperit cranii de adulţi, impregnate cu ocru roşu şi o serie de ornamente
perforate, probabil aplice vestimentare (cochilii şi dinţi de cerb); unele dintre
cranii mai păstrează încă mandibula sugerând depunerea lor succesivă, înaintea
descarnării. La Lepenski Vir întâlnim o altă formă de manifestare a cultului
craniilor – cultul strămoşului: craniile au fost înlocuite cu capete de piatră cioplite
sumar, cu trăsăturile feţei redate expresiv.
- transformări profunde sunt vizibile şi în domeniul artistic; în locul reprezentărilor
antropomorfe sau zoomorfe sunt preferate motivele geometrice – gravate pe
piese de os/corn; chiar şi reprezentările umane sunt “geometrizate”. La Lepenski
Vir capetele de piatră au ochii hipertrofiaţi, gura larg deschisă, cu un minimum de
mijloace artistul reuşind să exprime o stare sufletească - “sugerează posesia
teritorială şi un cult umanizat”
picturile rupestre se restrâng la zona Levantului spaniol – scene narative
având ca temă vânătoarea.
MEZOLITIC - Cultura SCHELA CLADOVEI / LEPENSKI VIR
8.000 – 7.000 B.P.
- opt aşezări situate pe locuri joase, nisipoase cu suficientă umiditate din
apropierea Dunării, locuiri în adăposturi sub stâncă (Cuina Turcului) sau în
peşteri (Climente);
- complexe de locuire sub forma unor colibe, bordeie – în interior vetre;
- industria litică bogat reprezentată de piese de cuarţ, cuarţit (depozite naturale în
zonă); silexul a fost folosit foarte rar; microlitism; pietre cu urme de albiere
considerate râşniţe primitive;
- industria din os/corn bine reprezentată – mânere, spatule, plantatoare;
- economie prădalnică bazată pe pescuit, cules de scoici, vânătoare;
- studiul arheozoologic pentru materialul faunistic de la Ostrovul Corbului
(Haimovici) a demonstrat domesticirea câinelui (Canis familiaris);
- obiectele de artă şi podoabele lipsesc;
- morminte de copii şi adulţi descoperite în aşezări; poziţie - întins pe spate sau
chircit; inventar – unelte, bulgări de ocru roşu sau galben;

10
- la Lepenski Vir s-au descoperit mai multe niveluri de locuire aparţinând
mezoliticului (I – II) şi neoliticului (III):
- Lepenski Vir I - 86 de structuri de locuire, de formă trapezoidală, cu latura bazei
uşor arcuită; în faţa sau în spatele vetrelor rectangulare solul acoperit cu dale de
calcar; în locuinţe morminte; capete de piatră.
- Lepenski Vir II – 30 de construcţii trapezoidale; capete de piatră mai mari decât
în faza precedentă; sub podele s-au descoperit inhumaţi în poziţie întins pe
spate.

NEO-ENEOLITIC

"Revoluţia neolitică"
1.1. Domesticirea animalelor. Vânătoarea a reprezentat o etapă pregătitoare
necesară pentru domesticire; se ştie că o specie nu poate fi domesticită decât în
regiunile unde a existat mai întâi în stare sălbatică. Vânatul specializat a fost posibil
numai în cazul unei prezenţe foarte numeroase a speciei în zonă. Deoarece
densitatea speciilor a fost diferită de la o zonă la alta în funcţie de microclimat,
domesticirea nu se putea realiza pentru toate speciilor într-o singură zonă. De aceea
se consideră că au existat mai multe centre de domesticire a animalelor.
Ovi-caprinele. Docile, mai uşor de capturat şi cu o creştere mai rapidă decât
rumegătoarele mari, ovicaprinele sălbatice au fost domesticite de timpuriu în zona
Orientului Apropiat. Primele elemente care anunţă domesticirea ovi-caprinelor au
fost descoperite în Peştera Palegrawra (cultura zarziană), la Chemi Zaw Shanidar,
Ali Kosh, Tell Asiab, Ganj Dareh, Jerichon (mil. IX -VIII a.Chr, neolitic aceramic). În
mil. VII a.Chr, oaia domestică este atestată şi în Europa - la Argissa şi Nea
Nicomedeia, aceramic - venită pe cale egeo-anatoliană (aici nu au existat ovicaprine
în stare sălbatică, de aceea domesticirea locală este exclusă).
11
 Bovinele şi suinele. Spre deosebire de ovi-caprine, bovinele şi suinele
sălbatice sunt atestate şi în alte regiuni decât Orientul Apropiat: în Europa şi
Crimeea. De aceea este posibil să fi existat mai multe centre de domesticire a
acestora. Dintre cele mai vechi descoperiri amintim:
- mil. VIII a.Chr. - Mureybet (PPN = Pre-Pottery-Neolithic A = aceramic A);
- mil. VII a.Chr. Jarmo, Çayönü, Nea Nikomedeia, Argissa, Soroka (aceramic).
1.2. Cultivarea plantelor. Primele dovezi privind practicarea agriculturii se
concentrează în zona "culoarului levantin" - între Eufrat şi Iordan (cultura sultaniană
mil. X a.Chr). Este vorba de "un comportament preagricol", fără consecinţe în
morfologia plantelor. Pe baza analizelor traseologice efectuate pe lame de silex s-a
observat că cele folosite pentru recoltarea cerealelor sălbatice verzi (anterior
scuturării spicului) au un luciu specific. Aceste piese sunt anterioare apariţiei
speciilor de grâu domestic, prin urmare gesturile agricole preced primele specii
domestice. De ce vorbim despre protoagricultură şi nu doar despre un cules selectiv
al cerealelor sălbatice ? Analizele polinice indică o creştere bruscă a polenului de
grâu şi orz sălbatic pe la 9.000 a.Chr., pe fondul unor transformări climatice
(încălzire). Această creştere se poate explpica numai prin intervenţie antropică,
chiar dacă plantele păstrează încă trăsături sălbatice.
specie sălbatică specie domestică
Triticum boeticum Triticum monococcum (grâu)
Triticum dicoccoides Tricocum dicoccum
Hordeum spontaneum Hordeum vulgare (orz)
Lens orientalis Lens culinaris (linte)
Care au fost cauzele care au favorizat apariţia agriculturii ?
1. teoria "zonelor marginale" - Binford (1968) consideră că explozia
demografică ar fi determinat deplasarea din zona de geneză spre zone marginale
unde coloniştii au încercat să "reconstruiască" mediul natural originar; totuşi
descoperirile arheologice nu confirmă această explozie demografică;
2. teoria echilibrului economic - Clarke (1952) - asigurarea lipsurilor din natură
prin economie productivă (consumarea excesivă duce la epuizarea resurselor
naturale)
3. coevoluţia om şi anumite plante - Willcox (1991) - printr-o selecţie
inconştientă a cerealelor sălbatice s-a ajuns la domesticirea lor;

12
 4. teoria evoluţiei socială - Hayden (1990) - o organizare socială superioară a
comunităţilor sedeantare ar fi determinat şi nevoia de abundenţă, resursele naturale
fiind completate prin cultivarea plantelor;
5. teoria "revoluţiei simbolurilor" - J. Cauvin (1978-1989) a subliniat
anterioritatea vieţii sedentare faţă de apariţia agriculturii - o nouă concepţie
religioasă (apariţia figurinelor feminine înainte agriculturii - "zeiţa nu era o zeitate
agricolă deoarece atunci nu exista agricultură"), o nouă organizare socială au
precedat economia productivă.
Prin urmare cauzele "revoluţiei neolitice" trebuie căutate mai întâi la nivelul
manifestărilor religioase şi organizării sociale. Această tendinţă de interpretare
antropologică a descoperirilor arheologice câştigă astăzi tot mai mult teren în
defavoarea teoriilor mecaniciste care exagerau rolul materialului (aspectul strict
economic) faţă de cel al intelectului (planul religios, moral, social).
Cele mai vechi descoperiri:
- spaţiul siro-palestinian la Ain Mallaha, Abu Hureyra, Mureybet III- siloz,
râşniţe primitive, lame de silex folosite ca "seceri" - sedentarizare preagricolă în
natufian (mil. X- IX a.Chr. - înaintea domesticirii animalelor);
- Jerichon, Tell Aswad, Mureybet (mil. IX - VIII a.Chr PPNA) - grâu amidonier
domestic;
- în zona M-ţilor Zagros, la Ali Kosh, Ganj Dareh (în mil. VIII a.Chr., PPNB,
după domesticirea animalelor).
1.3. Neolitizarea Orientului Apropiat
Cadrul natural - Zona numită de Braidwood "nucleară" este cea unde au fost
semnalate primele semne ale neolitizării, limitată la NE de lanţul M-ţilor Zagros, la N
de M-ţii Taurus, la V. de câmpia litorală siro-palestiniană (de la Amanus la Sinai).
Stepele semiaride de la poalele M-ţilor Zagros, cele de la V. de Eufrat, depresiunile
Iordanului şi Neguev au reprezentat adevărate epicentre ale neolitizării - astăzi
teritorii din Israel, Iordania, Liban, Siria, Irak, Iran, SE. Turciei. Iniţial, câmpia siriană
litorală, Mesopotamia de Jos şi Anatolia s-au aflat în afara acestei zone "nucleare".
Zona "nucleară" a beneficiat de condiţii climatice favorabile - între 14.000 -
10.000 a.Chr. diagramele polinice dovedesc modificări semnificative: creşterea
temperaturii şi a umidităţii. Încălzirea platoului iranian pare să se fi realizat cu o
anumită întârziere (pe măsurare retragerii treptate a gheţarilor).

13
 Modificările climatice a fost propice neoşlitizării dar nu determinante; până la
începutul procesului de neolitizare au mai trecut peste 1000 de ani. În alte regiuni,
de exemplu în zona Mării Caspice modul de viaţă paleolitic se prelungeşte până în
mil. VI a.Chr.
Începutul sedentarizării - Primele aşezări stabile apar în cadrul culturii
natufiene care a ocupat între 10.000 - 8.300 a.Chr. un vast teritoriu de la Eufratul
Mijlociu şi până la Delta Nilului.
1.4. Neolitizarea Europei - problema neoliticului aceramic
Până în anii ’60, neolitizarea Europei de SE a fost privită ca un fenomen
general global, databil şi punctual. Conform acestei teorii grupurile epipaleolitice,cu
o economie bazată pe vânătoare şi cules, ar fi trecut rapid la o economie productivă
(creşterea animalelor şi cultivarea plantelor), schimbarea fiind explicată prin
influenţe venite din Orientul Apropiat. Un argument important al acestei teorii a fost
considerat absenţa neoliticului aceramic în Balcani. În etapa finală a mezoliticului,
singurele locuiri stabile se concentrau în zonele fertile ale Dunării; totuşi
comunităţile de tip Schela Cladovei – Lepenski Vir nu trecuseră încă la o economie
productivă. Difuziunea neoliticului s-ar fi realizat treptat, în mai multe etape (stabilite
pe baza datelor C14), pornind din zona Semilunei Fertile – Anatolia – Grecia –
Balcani – Europa Centrală şi de Vest.
Această teorie, susţinută şi astăzi de partizanii ei, a fost parţial infirmată de
descoperirile recente, demonstrându-se caracterul ei rigid, excesiv mecanicist. Astfel
descoperirile din Grecia, de la Argissa - Tesalia (după 1956) şi Knossos – Creta
(1960) au dovedit existenţa unui neolitic aceramic (Frühkeramikum) în Grecia
peninsulară şi insulară. Imaginea neoliticului aceramic de aici a fost completată de
descoperirile ulterioare de la Kirokithia, Cap Andreas Castros, Kalavasos Tenta -
Cipru, Soufli Magoula, Sesklo, Achilleion, Gediki - Tesalia, Nea Nikomedeia –
Macedonia Răsăriteană.
Un rol important în transmiterea noului mod de viaţă neolitic spre vestul
Mediteranei l-a avut navigaţia. Comunităţi cardiale (ceramică decorată cu scoică de
tip Cardium) au migrat din zona siro-palestiniană, litorală spre Dalmaţia, SE Italiei,
Toscana, Liguria, Provence, Languedoc, Catalonia, Valencia, Portugalia, Malta,
Sicilia, Sardinia, Corsica, Elba şi Magreb (mil. VI – V a.Chr.). Problema apariţiei
primelor animale domestice în acest spaţiu nu este nici pe departe lămurită. Boul
sălbatic este cunoscut încă din paleolitic; de aceea este posibil ca domesticirea lui

14
să fie locală. Nu acelaşi lucru se poate spune despre ovi-caprine pentru care nu s-a
descoperit încă specia sălbatică în Europa. Problema domesticirii suinelor este şi
mai complicată deoarece nu se face distincţia clar între specia sălbatică (mistreţ) şi
cea domestică (porc).
Agricultura cerealieră din V. Europei nu pare a fi anterioară mil. VI a.Chr –
perioadă în care fusese demult generalizată în Orientul Apropiat. De aceea se poate
afirma cu certitudine că, în privinţa agriculturii, vestul Mediteranei a fost dependent
de Orientul Apropiat. Dacă premisele neolitizării, prin tentative de creştere a
animalelor (bovine, suine) şi culesul selectiv al plantelor (linte, mazăre) se anunţă
încă din mezolitic, primele comunităţi de „producători” sunt cele care au aparţinut
complexului cultural al ceramicii cardiale.
O altă situaţie întâlnim Centrul şi N. Europei : apariţia primelor comunităţi
neolitice în aceste regiuni a fost rezultatul colonizării, deplasării de populaţii de-a
lungul principalelor cursuri de apă (Dunărea, Rhinul). Pornindu-se de la cele mai
vechi culturi din SE Europei (Starčevo – Criş – Köröş) s-a constituit un mare
complex cultural al ceramicii liniare din Ungaria până în Ukraina. În mil. V a.Chr.,
comunităţile acestei culturi au trecut Rhinul, ajungând până în Bazinul Parisian şi
Normandia.Neolitizarea zonei atlantice rămâne obscură. A existat o fază a
neoliticului vechi între mezoliticul final şi începutul construcţiilor megalitice ? La
Dissignac s-au descoperit cereale într-un nuvel datat în mil. V a.Chr., sugerînd
existenţa unei etape mai vechi, anterioară dezvoltării megalitismului (sf. mil V – IV
a.Chr.).
MANIFESTĂRI ARTISITICE ŞI RELIGIOASE ÎN NEO-ENEOLITIC

1. Cultul fertilităţii
1.1. Divinităţi feminine
"Aşa cum arată miile de imagini care au supravieţuit pe parcursul îndelungatei
istorii a omenirii, cele mai timpurii faze ale dezvoltării omului au fost influenţate de
credinţele legate de puterea maternă. Se pare că izvorul întregii vieţi a fost imaginat
ca o zeiţă care naşte totul din tenebrele sacre ale pântecului său. Ea era natura
însăşi, dătătoarea dar şi distrugătoarea vieţii, aptă pentru o perpetuă regenerare în
cadrul ciclului etern al morţii şi al renaşterii." (Marja Gimbutas)
Reprezentările feminine apar sub diferite forme:

15
 - modelate din lut, cioplite în piatră sau marmură, tăiate din foiţe de aur sau
plăcuţe de os sub forma unor amulete;
- "zeiţe de piatră" - reprezentări feminine de dimensiuni impresionante,
sculptate pe blocuri de piatră (h - 5 m) descoperite în Malta;
- singure sau în compoziţii complexe: mamă şi copil, zeiţa şi acolitul ei (de
obicei un personaj masculin) sau înconjurată de animale - în special taurul. La Çatal
Hüyük şi Hacilar divinitatea feminină a fost înfăţişată ca o adevărată "stăpână a
animalelor" între două feline (leoparzi ?) sau stând pe ele;
- tinere fecioare, în stare de graviditate, matroane, femei bătrâne;
- reprezentate realist, sau cu atributele feminine supradimensionate; nu
lipseşte nici tipul schematic, redus aproape la figuri geometrice (sub formă de disc
amulete antropomorfe din aur);
- întregi sau pars pro toto (simboluri feminine: sâni, triunghiuri pubiene).
Accentuarea atributelor feminine sugerează semnificaţia lor religioasă, strâns
legată de un cult al fertilităţii şi al căminului. Aceste reprezentări le întâlnim în toate
culturile neo-eneolitice, indiferent de spaţiu, diferite fiind doar modalităţile artistice
de reprezentare.
1.2. Simbolurile regenerării
- bucranii (capete de taur), coarne fosile sau modelate din lut - Mureybet,
Çatal Hüyük, Parţa, Târpeşti, Tarxien (doi tauri sculptaţi în relief pe blocuri de piatră)
etc.
- phallus din lut, foiţă de aur sau corn;
- ariciul cu corpul aproape sferic (Karanovo VI - Gumelniţa).

2. Sanctuare
2.1. Sanctuare - construcţii
În aşezarea neolitică de la Achilleion (6.000 / 5.900 - 5.800 a.Chr.) s-au
descoperit două sanctuare (cel de al II-lea refăcut pe amplasamentul primului),
fiecare cu câte două camere: o cameră mare-altar şi o cameră mică - atelier unde
erau produse piesele de cult (figurine, vase de cult). În camera principală, pe altarul-
vatră s-au descoperit figurine feminine. Este semnificativ faptul că din cele peste 200
de figurine descoperite în această aşezare (majoritatea sparte intenţionat din
vechime) doar două sunt masculine.

16
 "... femeia şi sacralitatea feminină sunt ridicate la rangul de primă putere." (M.
Eliade).
Cele mai spectaculoase descoperiri le-a oferit aşezarea de la Çatal Hüyük:
sanctuare cu pereţii pictaţi şi decoraţi cu reliefuri, înmormântări şi cranii izolate sub
podelele sanctuarelor. Craniile au fost depuse sub un cap sculptat de bou. Frescele
par să indice practicarea excarnaţiei: zeiţa-vultur devorează cadavre acefale. Tot pe
pereţi au fost modelaţi sâni care acoperă ciocuri de vulturi sau maxilare inferioare de
animale sălbatice. Pe un alt perete este reprezentată zeiţa-mamă dând naştere
taurului.
La Radingrad (Bulgaria - cultura Karanovo VI) a fost descoperită o construcţie
cu două niveluri: la parter se afla un atelier ceramic (unelte folosite pentru decorarea
ceramicii, un cuptor mare), iar la etaj altarul. Un alt sanctuar s-a descoperit în
aşezarea cucuteniană de la Sabatinovka: o locuinţă obişnuită care avea un altar sub
forma unei banchete pe care erau aşezare figurine din lut (32).
Sanctuarul de la Căscioarele (faza Boian-Spanţov) rămâne unic prin cele
două coloane pictate, goale în interior, considerate simbol pentru axis mundi.
"...locuinţa este considerată imago mundi...Misterul sacralităţii cosmice este
simbolizat în Copacul Lumii. Universul este conceput ca un organism care trebuie
reînnoit periodic; cu alte cuvinte, în fiecare an "Realitatea absolută", întinerirea,
imortalitatea sunt accesibile unor privilegiaţi sub forma unui fruct sau a unui izvor
lângă un arbore. Arborele cosmic este socotit a fi în Centrul Lumii şi uneşte cele trei
regiuni cosmice, căci el îşi afundă rădăcinile în Infern şi vârful său atinge Cerul (...).
Cele două coloane (ale sanctuarului de la Căscioarele) sunt goale în interior, fapt
care denotă că au fost modelate împrejurul unor trunchiuri de arbori. Simbolismul lui
axis mundi asimilează Arborele Cosmic (columna universalis)." M. Eliade
Motivele pictate pe pereţii sanctuarului şi pe cele două coloane - spirale
unghiulare - au fost asociate cu simbolurile regenerării.
Existenţa sactuarelor este demonstrată indirect şi de modelele miniaturale din
ceramică simple sau cu mai multe etaje:
- la Porodin o machetă de sanctuar care avea modelată în partea superioară
chipul (masca ?) unei divinităţi feminine; alte modele au fost descoperite la
Căscioarele, Turdaş, Târpeşti ş.a.
3. Monumente megalitice

17
 Perioada de construcţie şi de utilizare a construcţiilor megalitice este cuprinsă
între mil. V - II a. Chr. (neolitic şi începutul epocii bronzului); ele apar pe un areal
imens (de la Atlantic până la Ural), grupate sau izolate. Pe baza datelor C14 s-a
stabilit că ”fenomenul megalitic” a durat pe o perioadă de 3 - 4 milenii,
demonstrându-se că cele mai vechi monumente sunt mai vechi decât s-a crezut. De
aceea vechea ipoteză a lui G. Childe privind originea lor orientală (construcţiile
megalitice legate iniţial de marile morminte de piatră - mastaba, piramide -din Egipt)
pare acum lipsită de temei. În Europa construcţiile megalitice se concentrează în
două regiuni:
1. N şi V Europei – Marea Britanie, Franţa, Germania, Scandinavia
meridională
2. zona vest – mediteraneană – Spania, Portugalia, Malta.
Camerele funerare, sub forma unor DOLMENE reprezintă categoria de
construcţii megalitice cea mai răspândită. Acoperişul camerei funerare era realizat
dintr-un bloc de piatră masiv (unele au peste 100 t !) care se sprijinea pe alte două
înfipte vertical. Unele dolmene au dimensiuni impresionante L - peste 20 m; l - 5 m.
Cel mai adesea erau acoperite cu tumuli. În mil. IV a.Chr. dolmenul de formă
rectangulară, prevăzut cu un culoar s-a răspândit în Portugalia, V. Franţei, Ins.
Britanice, Germania de N. şi Scandinavia meridională. Câteva dale din construcţia
dolmenelor au fost decorate cu motive pictate (Portugalia) sau cioplite (Britania) -
capete de taur, spirale, arborele vieţii, ambarcaţiuni (?).
MENHIRII, sub forma unor blocuri de piatră simple sau cioplite sumar
(reprezentări antropomorfe) apar fie izolaţi, fie grupaţi în ALINIAMENTE - dispuşi în
linie - sau CROMLEHURI - dispuşi circular. Dintre cele mai spectaculoase
ansambluri megalitice amintim: aliniamentele de la Carnac, Locmariquer,
complexul monumental de la Stonehenge (cromlehuri), construit în mai multe etape
- începând de la sf. neoliticului - 2.800 a.Chr. - şi continuând în bronzul timpuriu.

5. Cultul craniilor
5.1. Cranii îngropate
Primele înmormântări de cranii sunt atestate încă din paleolitic; obiceiul
continuă şi în mezolitic - după cum o dovedeşte descoperirea de la Erq el-Ahmar
(cultura natufiană): într-un mormânt colectiv s-au descoperit 6 cranii şi un singur
schelet complet. Despre o generalizare a acestei practici se poate vorbi începând cu

18
neoliticul aceramic PPNA. În aşezarea de la Jerichon s-au descoperit "depozite" de
cranii. Într-un caz ele "erau dispuse în cerc, privind spre interior"; în alt caz "formau
trei grupe de câte trei cranii, privind în aceeaşi direcţie"..."un al treilea depozit
conţinea pe lângă un schelet de copil alte cranii de copii. Ele s-au descoperit sub o
curioasă structură argiloasă" (C. Kenyon).
Descoperiri asemănătoare au fost făcute la Mureybet nivel III A, în două
morminte secundare (practicau reinhumarea). Spre sfârşitul perioadei se observă
deja o selecţie a părţii separate de restul scheletului - din craniu era luată doar
partea cefalică.

5.2 Cranii supramodelate

În neoliticul aceramic PPNB (după 7.500 a.Chr), craniile nu au mai fost
îngropate: supramodelate cu ipsos amestecat cu ocru roşu (imitând culoarea rozalie
a feţei) şi cu ochii marcaţi cu scoici au fost fixate în interiorul locuinţelor pe
postamente din lut, special amenajate - Jerichon, Tell Ramad. Descoperirea unor
schelete acefale cu oasele în conexiune anatomică sugerează o separare a capului
relativ rapid după inhumare.
Cultul craniilor este atestat şi în etapele următoare pe un spaţiu mult mai
mare, dar numărul desoperirilor scade foarte mult. La Căscioarele, în nivel
Gumelniţa s-au descoperit 2 cranii îngropate în apropiere de vatra unei locuinţe.

6. Sacrificii umane. Antropofagie

Descoperirea unor morminte de copii sub podelele locuinţelor încă din
perioada neoliticului aceramic şi continuând până la sfârşitul eneoliticului a ridicat
numeroase semne de întrebare. Cum pot fi interpretate aceste morminte, amenajate
înainte de ridicarea construcţiilor ? Dorinţa mamei de a fi aproape de pruncul
neiniţiat ? - în acest caz groapa mormântului ar trebui să fie amenajată după
construirea locuinţei...O analiză atentă a contextului stratigrafic a permis o mai bună
înţelegere a semnificaţiei acestor descoperiri. Copiii erau sacrificaţi, legaţi şi depuşi
în groapa amenajată în zona centrală a viitoarei construcţii.
O altă problemă o reprezintă descoperirea unor oase umane în contexte
arheologice puţin obişnuite - în zone de depuneri menajere, în zone de pasaj sau în
şanţuri de apărare; unele prezintă urme de violenţă (în Peştera Devetaki s-au
descoperit oase de indivizi tineri care aveau extremităţile sparte). Pe baza acestor

19
descoperiri s-a încercat să se demonstreze existenţa unor practici canibalice. În
lipsa unor argumente convingătoare, antropofagia rămâne, însă, doar teorie....

EPOCA BRONZULUI ÎN SPAŢIUL EGEEAN

BRONZUL TIMPURIU
(4.500/4.300 – 3.900 B.P. / 3.300 – 2.700/ 2.400 a.Chr.)
REGIUNI

20
- NE M. Egee, zona insulară - faza Polichni Neagră şi Albastră
- Anatolia – Troia I – II Kum Tepe I
- Macedonia Orientală - Sitagri, Dikili Tash
- Tracia Septentrională – Ezero
- Grecia Centrală – Urfirnis
- Creta - Minoicul Vechi
AŞEZĂRI
- În zona egeeană vechile aşezări din neoliticul recent au fost părăsite; au apărut noi
aşezări, pe înălţimi, fortificate.
- În Tesalia, Macedonia şi în Tracia de N. aşezările din epoca bronzului suprapun
vechi aşezări din neoliticul recent, fără să fie o întrerupere de locuire
- Tehnici de construcţii asemănătoare cu epoca anterioară; în Creta sunt folosite noi
specii - stejarul, măslinul, pinul, bradul; utilizarea pietrei este încă limitată (doar
pentru fundaţii); cărămizi uscate.
- Locuinţe de suprafaţă, cabane circulare (Poliochni), construcţii de tip megaron;
locuinţe cu plan neregulat, cu mai multe încăperi (Lerna); locuinţe cu absidă.
MEŞTEŞUGURI
ceramică
- Se continuă vechile tradiţii din perioada neolitică; decorul decade, policromia
folosită mult mai rar.
-metalurigie
- Tehnica cerii pierdute apare pentru prima dată în zona egeeană insulară – la
Poliochni, Faza Albastră.
- S-au descoperit obiecte de bronz, având ca aliaj arsen, plumb.
- Mină de cupru, urme de zgură de fier descoperite într-un cuptor la Kythnos.
- Piese de metal: podoabe (ace de păr) diademe, perle de aur, argint.
ARTĂ
- Figurine zoomorfe reprezentate schematic (mai ales cornute).
- Mult mai numeroase figurinele antropomorfe – cele mai multe repezentări feminine
schematice.
- Sculpturi antropomorfe de marmură, mult mai numeroase în zona egeo-anatoliană
(Ciclade) – descoperite mai ales în morminte – unele piese au dimensiuni mai mari
(ajungând până la 1,50 m).
RELIGIE

21
Practici funerare
- Înmormântări în incinta aşezării, dar mai ales în ext. – necropole sau peşteri.
- În Creta şi Ciclade apar construcţii funerare – camere funerare sau morminte în
cistă.
- În Creta apar şi primele morminte cu cameră funerară de formă circulară (tholos) –
înmormântări colective.
- Tumuli din cărămidă (Theba) sau din piatră amestecată cu pietriş (Laucade).
- Mari necropole: – Chalandriani, Hagia Fotina.
- Predomină inhumaţia; incineraţia a fost atestată la Steno; unele schelete din Creta
au urme de ardere, dar fără să fie vorba de incineraţie propriu-zisă.

BRONZUL MIJLOCIU
2100 – 1600 a.Chr.
datare pe baza scarabeilor egipteni desc. în Creta – I perioadă intermediară
Civilizaţia minoică
Creta – Minoicul Mijlociu MM
Perioada palaţială
MM I A - 2.100 - 1.900
MM I B - 1.900 – 1.800
MM II - 1.800 – 1.700
MM III - 1.700 – 1.600
MM I – MM II 2100 – 1700 prima perioadă palaţială
- Apariţia primelor palate.
- Creştere demografică; aşezările vechi s-au extins, au apărut noi situri.
- Palatele de la Cnossos, Malia, Phaistos, Zakros – toate concentrate în estul Cretei
- controlau fiecare o microregiune:
Cnossos – zona fertilă din centrul Cretei
Malia – câmpia litorală din nord-est şi platoul Lassithi
Phaistos – Câmpia Messarei
Zakros – extremitatea estică a insulei
- Meşteşuguri
- Ceramică cu decor alb pe fond negru - de tip Kamares.
- Malia – a reprezentat un important centru metalurgic – pumnale, vârfuri de săgeată,
sigilii.

22
- Comerţ
- Pumnale siriene şi sigilii babiloniene (dinastia I) – fragmente de vase minoice
descoperite la Byblos, Ras Shamra, Quatna.
- Documente scrise – relaţii comerciale cu regii Babilonului.
- Statuetă egipteană din marmură descoperită la Cnossos, scarabei.
- Ceramică de tip Kamares descop. în Egipt

- La sf. perioadei MM II (1.700 a.Chr.) a avut loc un puternic cutremur de pământ

care a distrus palatele.
Perioada MM III (1700 – 1600) este puţin cunoscută; extinderea relaţiilor comerciale
cu lumea egeeană – Cyclade. În această perioadă Cnossos-ul să-şi fi impus
hegemonia în M. Egee.
- Începutul MM III este marcat de o intensificare a schimburilor comerciale – posibilă
prezenţa unor colonişti cretani la Cythera, Karpathos, Kasos, Cos, Rhodos şi pe
coasta anatoliană la Iasos şi Milet.
- Relaţii cu Egiptul cucerit de hicsoşi, cu aşezări de pe coasta siriană - imitaţii după
vase egiptene descoperite la Cnossos
- MM III definit de A. Evans ca „debutul unei noi ere”, o trecere spre Minoicul Recent;
la Cnossos palatul începe să fie refăcut – faţada de Vest şi Marea Scară.
- MM III după 1700 scrierea hieroglifică a fost înlocuită cu sistemul de scriere Linear
A.
- Dezvoltarea meşteşugurilor artizanale – obiecte de faianţă (divinităţi cu şerpi), de
fildeş, vase de piatră, ace de păr cu motive animaliere turnate în bronz.
- Decade meşteşugul ceramicii (A. Evans a explicat acest declin al ceramicii prin
dezvoltarea producţiei de vase din metal); se accentuează diferenţa dintre ceramica
de palat (tip Kamares) şi cea din aşezări. La Cnossos şi Phaistos continuă tradiţia
ceramicii Kamares, stil naturalist, dispariţia treptată a policromiei; în faza MM III,
diferenţele regionale dispar. Aceeaşi uniformitate culturală se observă şi în cazul
glipticii (sigilii de piatră gravate) – motive naturaliste.

23
 BRONZUL MIJLOCIU
(în afara Cretei)
Spre deosebire de Creta, în restul spaţiului egeean trecerea la heladicul
mijlociu s-a făcut printr-o transformare profundă, fără o evoluţie spectaculoasă spre
forme palaţiale, diferenţele zonale fiind semnificative.
Grecia C. şi de S. (Corint, Lerna, Tirint)
- Distrugerile care au avut loc la sfârşitul perioadei heladic timpuriu HA II sugerează
pătrunderea unor populaţii străine – identificată cu „proto-grecii”; atestate elemente
de origine anatoliană şi nord-balcanică în Grecia Centrală; lor li se adaugă în
heladic mijlociu influenţe cicladice şi cretane.
- Descoperirile recente au nuanţat ipoteza unor invazii străine; în Laconia la
sfârşitul HA II locuirea a fost întreruptă (lipsă nivelul HA III); de aceea o altă posibilă
cauză ar fi fost producerea unor epidemii.
- Din punct de vedere cultural este o etapă de regres.
Grecia de N. (Argissa, Kastanas)
- Trecerea la heladicul mijlociu s-a făcut lent, mai târziu decât în restul arealului
egeean.
- Ceramica păstrează un caracter „barbar”, aspect rudimentar.
Ciclade (Phylakopi – Melos; Hagia Irini – Keos; Paroikia – Paros)
- Discontinuitate culturală.
- Dezvoltarea metalurgiei bronzului – se generalizează folosirea staniului.
- Apar tipuri de vase noi.
- Dispar figurinele de marmură.
Egeea orientală – litoralul anatolian şi insulele din estul egeean (Troia, Kum
Tepe, Emporio, Thermi, Tigani)
- Trecerea de la bronzul timpuriu la cel mijlociu s-a făcut prin profunde transformări
culturale şi pătrunderi de populaţii; nivelul Troia I a fost distrus la sfârşitul fazei
Bronz timpuriu II; faza Bronzului timpuriu III – Troia II – V a fost o perioadă de
tranziţie, de transformări culturale; la Troia apar roata olarului, tipuri ceramice noi,
decor antropomorf. În nivelul Troia II s-a descoperit „tezaurul lui Priam”; vase şi
bijuterii din metale preţioase, armament, piese de bronz.
- Distrugerea violentă a nivelului Troia V la sfârşitul Bronzului timpuriu III.

24
- Nivelul Troia VI marchează modificări culturale profunde – începutul bronzului
mijlociu; extinderea aşezării; inovaţii în domeniul armamentului, bijuteriilor, uneltelor;
utilizarea calului până atunci necunoscut în Troada.
AŞEZĂRI
- Troia prezinta aspectul unui „oraş” fortificat. În zona insulară aşezările sunt cel
mai adesea fortificate; spaţiul interior organizat – locuinţele grupate, despărţite
de străduţe pavate cu dale de piatră. În zona Greciei Peninsulare aşezările nu
au depăşit nivelul unor sate.
- Locuinţele cu absidă, locuinţe simple rectangulare cu 2 – 3 camere; nici o
construcţie din bronzul mijlociu nu va ajunge la dimensiunile „Casei cu olane”
din perioada anterioară (HA II).
- Utilizarea cărămizilor se extinde şi în zonele de nord – Macedonia şi Tracia de
N.
MEŞTEŞUGURI
Ceramică
- Principala inovaţie a perioadei o reprezintă roata rapidă a olarului; pătrunde în
regiunile egeo-anatoliene de la sfârşitul bronzului timpuriu BA III şi se
generalizează în bronzul mijlociu. La început a fost folosită pe scară redusă,
pentru ceramica fină.
- Apariţia roţii olarului a dus la diversificarea repertoriului de forme, la o
specializare accentuată, la producţie de serie, la intensificarea schimburilor
comerciale.
Metalurgie
- Începând cu bronzul mijlociu se poate vorbi de dezvoltarea metalurgiei bronzului;
se generalizează utilizarea staniului (cositor). În Ciclade continuă folosirea cuprului
arsenizat – mai ales pentru obiecte mici – podoabe, ace de păr.

RELIGIE
Practici funerare
- Inhumarea în interiorul aşezărilor reapare în Grecia Peninsulară începând cu
bronzul vechi BA III şi se generalizează în bronzul mijlociu. La început
mormintele au fost amenajate lângă sau sub locuinţe, obicei care se menţine
până la sfârşitul bronzului mijlociu pentru mormintele de copii. Mormintele de
adulţi se grupează treptat în afara locuinţelor (posibil familiale). Adevăratele

25
 cimitire apar în zonă abia la sfârşitul perioadei. Morminte intramuros s-au
descoperit şi la Troia, nivelele II – V.
- În Ciclalde se păstrează vechile tradiţii – cimitire în afara aşezărilor
- Tipuri de morminte:
1. în groapa simplă
2. în cistă realizată din blocuri de piatră sau cărămizi uscate - mai ales în Ciclade,
în Grecia Peninsulară apare mai târziu, începând cu heladic vechi HA III
3. în vase de dimensiuni mari – copii (obicei mai vechi, de origine vest-anatoliană)
4. tumuli – apar din BA II şi se răspândesc în Grecia Peninsulară în bronzul
mijlociu (Messenia, Argolida, Phocida, Attica); construcţii de formă circulară
(diametru D = 10 / 20 m), colective sau individuale; tumulii au fost descoperiţi în
incinta unor necropole plane. Inventarul funerar nu se deosebeşte de cel al
mormintelor plane, de aceea nu se poate considera că reprezintă morminte ale
aristocraţiei. Interpretarea lor ca elemente intrusive etnice sau religioase pare
mult mai plauzibilă.

BRONZUL TÂRZIU (1600 – 1050)

MR I – corespunde începutului dinastiei XVIII din Egipt
Civilizaţia minoică
Creta MR – Minoic Recent
MR IA 1600 – 1500
MR IB 1500 – 1450 – contemporan cu domnia lui Tutmes III (1479 – 1425)
MR II

Perioada neopalaţială
- Apogeul civilizaţie minoice.
- Refacerea palatelor Cnossos (S-ţa 13 000 m.p.), Malia, Phaistos, Zakros şi
extinderea aşezărilor din jurul palatelor; în afara acestora apariţia unor mari vile
aparţinând probabil aristocraţiei.
- Supremaţia centrului de la Cnossos – thalassocraţie cretană în estul Mediteranei
(menţionată în izvoarele antice – Herodot, Tucydides – şi dovedită de importuri).
se intensifică schimburile comerciale:
- Ceramica de tip Kamares la Cythera, în Pelopones, Rhodos, Cos, Cyclade. În faza
MR IB se impune „stilul marin”- reprezentări de animale marine – peşti, delfini, scoici.

26
- Minereuri de argint, plumb, cupru importate de cretani din Grecia Peninsulară, Siria
şi Egipt.

Civilizaţia miceniană (1450 – 1050)

- Centre miceniene: Micene, Tyrint, Pylos, Teba, Asine, Atena, Orchomenos,
Eleusis. În etapa Micenianului timpuriu, ca şi în Creta, aşezările se concetrau pe
acropole, fără să fie fortificate; după 1400 a.Chr., în Micenianul târziu apar
marile sisteme de fortificaţii – ziduri ciclopice; unele au rămas fără fortificaţii
până la sfârşitul civilizaţiei miceniene – Pylos, Orchomenos.
- Construcţiile din perioadele de început – Micenian timpuriu şi mijlociu – sunt
aproape necunoscute, singurele păstrate datând din etapa finală
- ½ sec XIV a.Chr. se intensifică relaţiile comerciale.
- Ceramica şi armele miceniene ajung în vestul Mediteranei -Sardinia, Insulele
Lipari, pe valea Pô, în est – Troia, Eufrat, în sud – Egipt, în nord – Tracia.
- Micenienii importau: chihlimbar, cositor, fildeş.
- 1300 - 1200 a. Chr. a avut loc distrugerea palatelor; primul afectat Pylos (nu era
fortificat).
- Organizarea politică şi economică a societăţii miceniene dispar brusc, în timp ce
tradiţiile culturale, obiceiurile funerare au mai supravieţuit un secol.
- Scriere Linear B – (1952 descifrat de M. Ventris şi J. Chadwick); texte pe tăbliţe de
lut şi gravate pe vase descoperite la Cnossos, Pylos, Micene, Teba, Tirint, Eleusis,
Orchomenos; cele mai multe liste contabile – nu s-au descoperit texte diplomatice.
Construcţii funerare: morminte în cistă, în groapă zidită şi tip tholos

Necropole şi morminte regale

Cercul A şi B – incinta necropolelor regale înconjurată cu ziduri ciclopice,
circulare; unele morminte au fost marcate cu stele funerare. Cele mai vechi piese din
cele două necropole datează din heladicul târziu IA.
- Cercul A (1600 – 1500) – cercetat de H. Schliemann, situat în pe acropola de la
Micene, în apropierea intrării monumentale (Poarta leoaicelor) la început în
exteriorul fortificaţiilor; după lărgirea zidului de incintă – Cercul A a fost reamenajat,
devenind un centru reliogios în interiorul cetăţii. Păstrate 6 morminte regale cu 18
defuncţi - inventar funerar mai bogat în piese de aur decât Cercul B: vase de argint,
aur cu motive zoomorfe (taur, leu); rhytoni de marmură, din ouă de struţ, mărgele de

27
sticlă colorată vase de alabastru, mânere de sabie din fildeş, pixide din lemn de
sicomor, fildeş; arme – săbii miceniene cu mânere placate cu aur;
- Cercul B (1650 – 1550) – descoperit în 1952; situat pe pantă, mai jos decât Cercul
A; din cele peste 40 de morminte păstrate doar 24 morminte. Inventarul funerar mai
sărac decât în mormintele din Cercul A – de aceea au fost considerate mai degrabă
morminte aparţinând unor aristocraţi şi nu regale; vase de aur şi argint, prima
mască de aur.
- Mormântul lui Agamemnon (= Tezauruk lui Atreu) de la Micene – tholos, camera
funerară cu boltă falsă (D = 14, 50 m), dromos (L = 36 m); intrarea decorată cu
reliefuri, pe tavan camerei aplice decorative de bronz.
- Mormântul Clitemnestrei de la Micene – tholos, cameră circulară (D = 13,50 m),
dromos (L = 37 m), situat în apropiere de Cercul B
- Tezaurul lui Minyas de la Orchomenos – tholos.

PRIMELE ELEMENTE PROTO-URBANE ÎN EUROPA.

PALATELE MINOICE ŞI CETĂŢILE MICENIENE

Cronologia civilizaţiei minoice

I. Pre-palaţial Minoic timpuriu I – Minoic mijlociu IA
(cca. 3100/3000-1925/1900 B.C.)
II. Protopalaţial (vechile palate) Minoic mijlociu IB – Minoic mijlociu IIB
(cca. 1925/1900-1750/1720 B.C.)
III. Neopalaţial (noile palate) Minoic mijlociu IIIA – Minoic târziu IB
(cca. 1750/1720-1490/1470 B.C.)
IV. Post-palaţial Minoic târziu IIIA-C
(cca. 1490/1470-1075/1050 B.C.)

I. PALATELE MINOICE
În epoca bronzului apar şi primele elemente care anunţă “revoluţia urbană”,
zona de manifestare a acestora limitându-se la spaţiul est-mediteranean. În Creta au
fost semnalate primele aglomerări proto-urbane care reuneau activităţi comerciale,
meşteşugăreşti, politice şi religioase – palatele miceniene. Acestea apar spre 2000
a.Chr. la Cnossos, Phaistos, Malia, Zakros, suprapunând vechi aşezări rurale din
Bronzul timpuriu. Palatele minoice aveau un aspect monumental, construcţiile fiind
28
grupate şi organizate în jurul unei curţi centrale: apartamente regale, camerele
servitorilor, sanctuare, sala tronului, depozite, ateliere.
2000 – 1700 a.Chr. Prima perioadă palaţială
Prima fază a palatelor minoice a fost păstrată mai bine la Phaistos. Aici s-a putut
observa un plan regulat, care respecta regula simetriei, faţadele realizate din
blocuri de piatră ecarisate, piese de apartament prevăzute cu puncte sanitare,
porticuri şi coloane decorative. Pereţii erau pictaţi cu culori vii – roşu, galben,
albastru – fără să se realizeze, încă, fresce.
Sfârşitul primei perioade palaţiale s-a produs brusc. După unii cercetători, pe
la 1700 a.Chr. ar fi avut loc un mare cutremur de pământ, care ar fi distrus palatele
din piatră. După alţii, cauza distrugerii ar fi fost pătrunderea violentă a primilor ahei,
veniţi din Pelopones. Prosperitatea civilizaţiei cretane a fost întreruptă doar pentru o
scurtă perioadă. În curând palatele au fost refăcute, începând a doua perioadă
palaţială – cea mai înfloritoare a civilizaţiei minoice.
1700 – 1470/1450 a.Chr. a II-a perioadă palaţială
Trăsături generale
1. Mult mai spaţioase şi mai bogat decorate decât în prima perioadă, palatele
de la Cnossos, Phaistos şi Mallia reprezintă apogeul arhitecturii cretane.
Toate se grupează în jurul unei curţi centrale, de formă rectangulară,
decorată cu porticuri. Coloanele din lemn şi piatră aveau partea
superioară mai mare decât baza, şi erau pictate în culori vii (roşu). La
Mallia, în centrul curţii se afla o groapă sacrificială. Destinaţia exactă a
acestei curţi rămâne incertă. Posibil ca să fi reprezentat spaţiul unde se
desfăşurau ceremoniile religioase. În general camerele destinate cultului
se grupau pe partea de vest a ansamblului; un aspect original are “capela”
de la Cnossos, cu o intrare dublă.
2. Sanctuare. O altă trăsătură comună palatelor cretane o constituie
reprezentarea taurului, sub forma simbolică a coarnelor de consecraţie. În
spaţiile destinate procesiunilor religioase erau dispuşi central 1 – 2 stâlpi
(coloane) care nu susţineau elemente arhitecturale; probabil aveau o
destinaţie cultică, simbolizând “arborele vieţii”. La Cnossos, ansamblul
religios era completat de “sala tronului”. Aici s-a descoperit un tron din
calcar, imitându-l pe cel de lemn, flancat de banchete, adosate peretelui
decorat cu fresce. Scenele reprezintă grifoni heraldici dispuşi de o parte şi

29
 de alta a tronului. În aceeaşi cameră, la un nivel situat mai jos, la care se
ajunge coborând câteva trepte, se afla o zonă acoperită cu dale, pictate în
roşu, înconjurată de o balustradă, numită incinta lustrală. Prezenţa
elementelor religioase în această sală (reprezentarea securii duble, a
grifonilor) sugerează caracterul teocratic al organizării politice.
3. Palatele aveau instalaţii sanitare, săli de baie (polythyron), spaţii special
create în interiorul construcţilor pentru o iluminare naturală foarte bună.
4. Noutatea cea mai importantă a perioadei neopalaţiale este introducerea
frescei, ca element decorativ, alături de coloană. Palatele şi vilele au
început să fie decorate cu fresce, începând cu 1600 a.Chr. Scenele
înfăţişează procesiuni religioase, întreceri sportive, peisaje din natură
într-un stil natural, plin de vioiciune şi mişcare. Cele mai vechi şi mai
numeroase fresce s-au descoperit la Cnossos, de aici noua tehnică
răspândindu-se în zona insulară (Akrotiri).
5. Palatele nu erau fortificate; în jurul lor se aflau vile şi locuinţe, doar
acestea fiind limitate în exterior de ziduri (Phaistos, Mallia). Faţadele
locuinţelor de la margine au fost incluse în sistemul de apărare. De aceea
nici o casă nu avea ferestre şi uşi la parter pe latura exterioară. Totuşi
aceste fortificaţii nu au avut aspectul monumental al zidurilor miceniene.
6. În apropiere de vechile palate au apărut micile vile, palate-reşedinţe ale
aristocraţiei: Gournia, Hagia Triada, Tylissos. În această perioadă se
afirmă thalassocraţia cretană, prezenţa minoicilor fiind semnalată până în
Egipt şi în Imp. hittit. Insulele Thera, Melos, Chios se aflau sub control
cretan, după cum o dovedesc descoperirile de la Akrotiri.
Cnossos. Cercetat între 1900 - 1905 de Arthur Evans, palatul de la Cnossos
se impune nu numai prin dimensiuni (13 000 m.p.), dar şi prin bogăţia elementelor
decorative. Populaţia oraşului (palatul + locuinţele şi vilele din jur) a fost estimată
la peste 30 000 locuitori. Centrul oraşului se afla pe un promontoriu care controla
valea râului Keratokambos. Casele situate în zona mai joasă, la periferie, erau
înconjurate de grădini şi vii, accesul făcându-se prin drumuri pietruite.
Aprovizionarea lor cu apă se făcea prin viaducte de piatră.
Palatul, care reprezenta nucleul oraşului, nu avea nici un fel de fortificaţie
specială. În interior, camerele erau dispuse în labirint – culoare întortocheate, intrări
dintr-o cameră în alta. Intrarea monumentală, decorată cu coloane de piatră, s-a

30
aflat iniţial pe latura de sud, ulterior fiind mutată pe latura de nord. În jurul “sălii
tronului” erau grupate încăperi mai mici: un vestibul cu un tron de lemn, o mică baie.
O scară largă făcea legătura între “sala tronului” şi camerele de la etaj. Într-una din
ele erau depozite obiecte de cult. În pivniţe s-au descoperit stâlpi cu reprezentări
incizate ale securii duble (labrys). De aceea au fost considerate de unii cercetători
“cripte sacre”. Palatul se impunea nu numai prin dimensiuni (180 x 130 m) şi
monumentalitate (coloane pictate în roşu, scări monumentale din calcar alb), dar şi
prin funcţionalitate şi grija manifestată pentru confort – spaţii luminoase, instalaţii
sanitare. Alături de apartamentele regale şi sanctuare s-au descoperit magazii,
camere cu registre de evidenţă administrativă, scrise cu linear A, ateliere de
ceramică, lapidarii - toate grupate pe laturile de nord şi nord-est ale palatului. În
exteriorul palatului s-au descoperit ruinele celui mai vechi teatru din Europa; aici
aveau loc ceremonii religioase şi adunări ale comunităţii (jocuri sportive ?).Toate
acestea dovedesc că aici s-a aflat centrul politic, administrativ şi religios al
stăpânirii cretane.
Alte centre minoice. Palatul de la Phaistos a fost construit pe un deal ce
domina Valea Messara şi în apropiere de Muntele Ida. La fel ca şi Cnossos, se afla
nu departe de mare (6 km), înconjurat de un adevărat oraş.
Spre deosebire de acestea, palatul de la Mallia se afla chiar pe malul mării,
într-o zonă joasă. Dintre încăperile palatului de la Mallia, un interes deosebit la
stârnit o clădire mică, situată sub nivelul solului, în care s-au descoperit bănci. H.
Van Effenterre considera că aici se întrunea sfatul bătrânilor, ceea ce ar însemna că
ne aflăm în faţa celei mai vechi construcţii din Europa destinată adunărilor sfatului
(buleuterion). Alte centre minoice: Palaicastros, Hagia Triada, Gournia, Akrotiri.

Akrotiri de pe Insula Thera. Mitul Atlantidei

“Santorin*, insula numită în antichitate Thera, a atras demult atenţia
călătorilor datorită peisajului cu totul excepţional, absolut inedit, nu numai în lumea
greacă ci, după părerea geografilor, la scară mondială. Peisajul insulei te farmecă
prin coloritul său neobişnuit şi îngrămădirile ciudate de stânci şi lavă răcită, care au
luat naştere ca urmare a exploziei vulcanului, una dintre cele mai mari de pe globul
pământesc. Malurile abrupte, prăpăstioase, adesea bătând în cafeniu sau vişiniu şi
straturile cenuşii sau albicioase de cenuşă vulcanică, ajung până la o înălţime de
câţiva zeci de metri. Călătoria prin insulă provoacă o stare de permanentă admiraţie

31
amestecată cu teamă când privim excepţionalele creaţii ale naturii”
B. Rutkowski . Arta egeeană

*Vulcanul Santorin continuă să fie activ şi astăzi (în 1951 a avut loc ultima
erupţie). O pură întâmplare a făcut ca privirea arheologilor să se îndrepte spre
palatul cretan de la Akrotiri. În anul 1859 s-a început construirea Canalului de Suez,
pentru care era necesară o cantitate uriaşă de ciment. Cenuşa vulcanică
amestecată cu var dă un ciment de calitate superioară, cu o mare rezistenţă. Astfel,
a început exploatarea cenuşii vulcanice din Insula Santorin, prilej cu care s-au
descoperit palatele cretane de la Akrotiri.
Cercetările începute de geologul F. Fouqué şi membrii Şcolii Franceze de la
Atena, în 1867, au fost reluate, peste un secol, de Spiridon Marinatos. Încă din
1939 (anterior reluării săpăturilor), cercetătorul grec a pus în legătură distrugerea
palatelor, pe la 1470-1450 a.Chr., cu erupţia vulcanului Santorin. Probabil, explozia
principală a vulcanului a fost precedată de un cutremur puternic. A urmat erupţia
însoţită de ploaia de cenuşă vulcanică, norul ajungând până în Insula Creta. După
reluarea săpăturilor, S. Marinatos a propus următoarea succesiune:
1. - distrugerea construcţiilor de la Akrotiri datorită unui cutremur puternic –
Minoic Recent Ia (înainte de 1500 a.Chr.);
2. – distrugerea construcţiilor din Creta de un al II-lea cutremur de pământ –
Minoic Recent Ib (spre 1470)
3. – abandonarea acestor aşezări a fost urmată de erupţia vulcanului, maree,
ploaie de cenuşă vulcanică (1470 – 1450 a.Chr); valurile puternice au măturat
aşezările costiere din nordul insulei Creta. Norul de cenuşă vulcanică a ajuns
până în Creta, provocând sterilizarea solului. În concluzie, sfârşitul celei de-a
doua perioade palaţiale s-a produs datorită unui ansamblu de cataclisme
naturale.
Pornind de la aceste descoperiri S. Marinatos a admis că o parte din legenda
povestită de Platon în Dialogurile – Critias şi Timaeus – s-a inspirat dintr-un fapt
real, respectiv erupţia vulcanului de pe Insula Thera care ar fi pus capăt civilizaţiei
minoice. Ulterior, cercetător grec, Nicolas Platon a identificat Creta minoică cu
Atlantida.
Ce ne povesteşte legenda ?

32
 Platon relatează, în dialogul Timaeus o poveste egipteană, pe care a
preluat-o de la unchiul său, Solon. Acesta vizitase Egiptul şi auzise, de la un preot
egiptean, o istorie privind trecutul îndepărtat al locurilor stăpânite de greci:
“Scrierile noastre povestesc cum cetatea voastră a nimicit odată o putere
violentă care invada în acelaşi timp toată Europa şi toată Asia, aruncându-se asupra
lor din îndepărtarea Mării Atlantice. Pe atunci, această mare se putea traversa, iar în
faţa strâmtorii pe care voi o numiţi Coloanele lui Hercule (s.n.) se află o insulă mai
mare decât Libia (Africa) şi Asia la un loc... Călătorii din acele vremuri puteau trece
de pe o insulă pe alte insule şi din acestea, să ajungă pe continent, pe malul opus al
acestei mări. Iar din această insulă, Atlantida, regii făcuseră un imperiu mare şi
minunat, care era stăpânul întregii insule şi, de asemenea, al multor părţi din
continent. Pe de altă parte, înspre noi, ea deţinea Libia până la Egipt şi Europa până
la Marea Tireniană. Această putere concentrându-şi odată toate forţele, a pornit să
subjuge dintr-un singur avânt teritoriul vostru şi al nostru şi pe toţi acei ce se aflau
dincoace de strâmtoare. Atunci, o Solon ! puterea cetăţii voastre a făcut să
strălucească în ochii tuturora eroismul şi energia ei. La început în fruntea tuturor
elenilor, apoi singură, de nevoie, părăsită de ceilalţi, ajunsă în cel mai mare pericol, i-
a învins pe năvălitori, a ridicat un trofeu, i-a scăpat pe toţi de sclavie, pe toţi aceia ce
nu fuseseră niciodată sclavi şi, fără supărare, ne-a eliberat pe noi înşine şi pe toţi
ceilalţi care locuiau dincoace de Coloanele lui Hercule. Dar după aceea au avut loc
cutremure de pământ îngrozitoare şi cataclisme. Într-o singură zi şi o singură noapte,
toată armata voastră a fost înghiţită brusc sub pământ şi chiar insula Atlantida s-a
scufundat. Iată de ce, astăzi, oceanul de dincolo este greu de navigat şi neexplorat
din cauza fundurilor vâscoase şi foarte puţin adânci, depuse de insulă când s-a
scufundat.” Platon - Timaeus

Aceeaşi poveste o regăsim şi în dialogul Critias:

“ Înainte de toate se ne amintim că s-au scurs nouă mii de ani ( 900 de ani
n.n.) de la războiul care – după revelaţiile preoţilor egipteni - a izbucnit între
popoarele care locuiau dincoace de ele. După cum se spune, cetatea noastră a fost
aceea care a deţinut conducerea şi a susţinut războiul; dincolo de Coloanele lui
Hercule erau regii Atlantidei, insulă care, aşa cum am spus, era altădată mai mare
decât Libia şi Asia, dar care astăzi, n-a lăsat decât un mâl de netrecut, care barează

33
navigatorilor trecerea de aici spre marea cea mare.”

Platon – Critias
Pornind de la cele două texte, cei mai mulţi cercetători au propus situarea
Atlantidei în spaţiu cretan. Există însă şi alte teorii, spaţiile alese fiind foarte variate
– în insulele din Oceanul Atlantic, în arhipelagul Spitzberg şi chiar în Oceanul Indian
(!).
Ce spuneau anticii despre Atlantida ?
Aristotel considera că nu a existat niciodată un continent Atlantida. Mai
târziu, învăţaţii alexandrini erau de părere că prezentarea din Dialoguri este
alegorică; totuşi ar fi existat o Atlantidă. Posidonios (sec. II – I a.Chr.) considera că
relatarea lui Platon se baza pe un fapt real.
Cercetările geologice au arătat că actuala insulă Santorin – cea mai sudică
din arhipelagul Cicladelor – reprezintă doar o parte dintr-o fost insulă, mult mai
mare, de formă relativ circulară, din care au rămas şi alte două porţiuni mai mici:
Therasia şi Aspronisi. Toate aceste trei insule se înscriu perfect într-un cerc, în
mijlocul căruia a existat un mare vulcan. În urma erupţiei vulcanice, centrul s-a
scufundat, formându-se trei insule mai mici.
S. Marinatos, după primele cercetări efectuate la Amnissos în Creta, a lansat
ipoteza unui mare cataclism natural care a pus capă civilizaţiei minoice, ipoteză
întărită de descoperirile ulterioare din insula Thera, situată la 125 km nord de Creta.
Localizarea Atlantidei dincolo de Coloanele lui Hercule a fost explicată prin
povestirile fanteziste ale navigatorilor fenicieni care în timpul faraonului Nechao
(609 – 593 a.Chr.) au ajuns până la Oceanul Atlantic, răspândind poveşti fantastice.
În concluzie, care ar fi argumentele pentru localizarea Atlantidei în spaţiul
cretan ?
- Stăpânirea asupra Egiptului şi Greciei insulare;
- palatul de la Cnossos, centrul politic, religios;
- cultul taurului - tot în Dialogurile lui Platon întâlnim următoarea prezentare
“ în templul lui Poseidon, fără alte arme, decât frânghii şi bastoane” era
capturat taurul, fapt redat pe frescele de la Cnossos.
Frescele minoice
Ca şi la Pompei, în aşezarea de la Akrotiri lava vulcanică a conservat foarte
bine vechile construcţii. De aceea aici s-au păstrat cel mai bine picturile murale:

34
scene pline de dinamism şi naturaleţe în care artistul a redat aspecte obişnuite ale
vieţii cotidiene.
Tematica frescelor
1. Peisaje. Una dintre cele mai interesante fresce a fost descoperită la
Akrotiri, într-o încăpere aflată în perfectă stare de conservare (1970), numită
“Camera cu crini” (2,50 x 2,60 m). În interiorul ei s-au descoperit peste 200 de vase.
Piesele de lemn, arse de lava incandescentă şi păstrate în negativ, în cenuşa
pietrificată, au fost reconstituite turnându-se în spaţiile goale un material plastic
lichid. După întărirea plasticului s-a obţinut imaginea fidelă a obiectelor din interiorul
încăperii – un pat, un scaun şi o etajeră din lemn. Fresca, dispusă continuu pe trei
pereţi, avea o suprafaţă de 14 m.p. şi înfăţişa un peisaj de primăvară: printre crini
rândunele care zboară. S. Marinatos considera această frescă opera unui mare
artist, precursor al perspectivei. Alte fresce reprezintă peisaje cu animale: antilope
africane, maimuţe.
La Cnossos, în “Casa cu fresce”, denumită astfel de A. Evans, s-a descoperit
o friză lată, de-a lungul a trei pereţi, înfăţişând un peisaj din grădina palatului: stânci
stilizate acoperite de crini, papirus exotic, iederă, păsări şi maimuţe albastre,
pârâiaşe întrerupte din loc în loc de mici cascade – toate sugerând o dimineaţă de
primăvară. Lumea este reprezentată ca şi cum ar fi văzută de sus. În “Megaronul
reginei” întâlnim şi decorul acvatic – delfini albaştri (“Fresca delfinilor”). În casa
numită “Hotelul” s-a păstrat o friză îngustă înfăţişând nişte potârnichi.La Hagia
Triada pe o frescă apare un motan cafeniu încercând să prindă o pasăre.
2. Viaţa de la curtea regală. O altă temă prezentă în frescele cretane este
viaţa de curte, cu procesiuni şi ceremonialuri religioase, spectacole, întreceri
sportive. La Cnossos coridoarele care duceau spre intrarea de sud a palatului erau
decorate cu fresce reprezentând o procesiune – se distinge silueta unui tânăr cu
rhyton în mână: trupul zvelt, pielea cafenie, torsul gol, mijlocul încins cu un brâu. O
altă frescă de la Cnossos înfăţişează o ceremonie în faţa unui sanctuar. Feţele
bărbaţilor şi femeilor au fost pictate conform convenţiilor din pictura cretană: bărbaţii
cu roşu – cărămiziu; femeile cu alb, toate siluetele umane fiind redate întotdeauna
din profil. Alte fresce de la Cnossos: “Compoziţia cu himere” din “Sala tronului”,
“Doamnele în albastru” (trei personaje feminine), “Tauromahia”; la Akrotiri“Fetiţele
boxere”.

35
 Alături de marile fresce s-au păstrat şi câteva picturi miniaturale. Cea mai
cunoscută este Pariziana: faţa apare puternic conturată, ochii exagerat de mari,
buzele mari (elemente de machiaj?), şuviţele de păr ondulate, cu o buclă pe frunte,
cozi lungi, rochia descoperă bustul.
Tehnică. Pictura era aplicată pe un grund umed sau uscat, alteori pe reliefuri
plate realizate din ipsos (stuc). Culorile erau obţinute din materii prime minerale şi
vegetale. De exemplu, albastrul se obţinea din lapislazuli – importat tocmai din
Extremul Orient (Afganistan).

II. CETĂŢILE MICENIENE

În zona Greciei Peninsulare (Pelopones) arhitectura înregistrează o perioadă
de dezvoltare în Heladicul (Bronzul) târziu. În locul fortificaţiilor simple cu val şi şanţ
au fost ridicate ziduri groase din piatră, numite “ziduri ciclopice”; ele erau realizate
din blocuri mari de piatră, nefasonate, legate cu pământ şi pietriş.
Micene (MYKENAI). Cetatea Micene, descrisă de Homer şi mai târziu de
Pausanias, a fost descoperită de Heinrich Schliemann în 1874. Aşezarea fortificată
se afla pe un deal (h = 280 m) care domina câmpia argeiană. Spre sud, putea fi
văzută marea, iar spre vest, lanţul munţilor. Cetatea a cunoscut apogeul pe la 1400
a.Chr. Citadela, de formă aproximativ triunghiulară, înconjurată de ziduri ciclopice,
avea o suprafaţă de 30 000 m.p. Zidurile ciclopice au fost construite direct pe
stâncă, fără fundaţii (peste 8 m înălţime). Accesul în cetate se făcea printr-o poartă
monumentală, numită Poarta leoaicelor. Până la această poartă se trecea printr-o
curte exterioară, apărată de un bastion, cu intrarea “în cleşti”. Poarta (h = 3,10 m) a
fost executată îngrijit din blocuri masive de piatră. Deasupra porţii se află o boltă
falsă, de descărcare, pentru a micşora greutatea construcţiei asupra tocului porţii.
Bolta este decorată cu un relief ce înfăţişează două leoaice care se sprijină cu
labele din faţă pe nişte socluri (unica operă de plastică monumentală miceniană,
păstrată până azi).
Fortificaţiile cetăţii Micene au avut mai multe etape constructive:
1. – în prima fază, datată pe la 1400 a.Chr., cetatea se învecina la vest cu
Cercul A de morminte(extramuros); forma cetăţii în acestă fază a fost ovală;
2. – în a doua fază, datată pe la 1250 a.Chr., cetatea a fost extinsă spre vest
(Cercul A intramuros), planul ei fiind de formă aproximativ triunghiulară; tot
acum au fost înălţate Poarta leoaicelor şi bastionul de la intrare;

36
 3. – în a treia fază constructivă – sfârşitul sec. XIII a.Chr. – cetatea a fost
lărgită spre est; aici s-au amenajat două ieşiri de atac şi a fost construit
drumul în trepte spre rezervorul de apă.
Palatul se afla pe un promontoriu denivelat. La fel ca şi cetatea a cunoscut
mai multe faze constructive, fiind distrus în urma unui incendiu, la sfârştul sec. XIII
a.Chr. – începutul sec. XII a.Chr. Caracteristică pentru palatul micenian este
construcţia megaronului, prevăzut la intrare cu un portic cu coloane, iar în interior, în
zona centrală, cu o vatră. Pardoseala megaronului a fost realizată din dale de
calcar, adus din Creta. În zona centrală, pe pardoseală, s-a descoperit stuc pictat.
Pereţii erau decoraţi cu fresce cărora le lipsea, însă, graţia şi vioiciunea celor
cretane – scene de vânătoare, războinici. Aspectul palatelor miceniene este mult
mai auster, spaţiile luminoase, larg deschise spre curtea interioară şi decorate cu
porticuri sunt înlocuite de încăperi întunecate, ascunse de zidurile ciclopice.
Chiar dacă sunt colosale, lipseşte monumentalitatea, echilibrul cretan.
Palatele minoice se încadrau perfect în peisaj, înfrumuseţându-l spre deosebire de
cetăţile miceniene, separate brutal, prin ziduri greoaie de armonia peisajului. În
perioadele de pace şi prosperitate economică, oraşul Micene s-a extins treptat şi în
afara citadelei.
Tirint. Un alt centru micenian, descoperit tot de H. Schliemann (1884 –
1885) a fost cetatea Tirint. Fortăreaţa, situată la 1 km de mare, a fost ridicată pe un
deal stâncos, ocupând o suprafaţă de cca. 20000 m.p.
Fortificaţiile impresionează prin masivitate: realizate din blocuri de calcar,
îndreptate sumar (unele au 12 tone !), grosimea zidului variind între 7,5 – 17 m.
Pausanias scria despre aceste ziduri că erau construite din blocuri aşa de groase
încât “un car nu putea duce nici măcar unul din blocurile de piatră folosite pentru
construcţie”. Înălţimea lor depăşea 7,5 m (cât s-a mai conservat). În partea
superioară zidul era completat cu rânduri de cărămizi uscate. Ca şi cetatea Micene,
Tirintul a cunoscut trei faze constructive.
Palatul. În interiorul cetăţii accesul spre palat era destul de anevoios,
existând coriodare interioare cu ziduri puternice şi porţi masive. Ca şi la Micene,
piesa cea mai importantă a palatului era megaronul: format dintr-un portic, vestibul şi
camera principală. În centrul ei se afla o vatră mare, înconjurată de stâlpi de
susţinere pentru acoperiş. Deasupra vetrei, în plafon, exista o deschidere pentru

37
evacuarea fumului. Palatul avea un singur etaj, iar în interior existau instalaţii de
baie.
Pylos. Spre deosebire de restul cetăţilor miceniene, reşedinţa legendarului
Nestor nu a fost înconjurată de ziduri ciclopice. Construcţia palatului regal (cercetat
de Carl Blegen între 1939 – 1952) a fost înălţată pe un deal, în regiunea Meseniei.
Într-o încăpere destinată arhivei s-au descoperit sute de tăbliţe de argilă, scrise cu
linear B. La megaron se ajungea printr-un mic vestibul, decorat cu două coloane. În
interior, sala principală era bogat ornamentată – fresce reprezentând lupte, scene
de vânătoare (cerbi, mistreţi), frize cu lei şi grifoni, în centrul o vatră pictată, iar
deasupra ei, în plafon, un horn realizat din tuburi de ceramică. În apropierea
megaronului s-a descoperit o sală de baie cu o cadă pictată, vase mari pentru apă,
instalţii de evacuarea apei. În interiorul palatului de la Pylos s-a descoperit şi o
capelă, construcţie mai puţin obişnuită în interiorul cetăţilor miceniene (sanctuarele
se aflau în afara cetăţilor, pe înălţimi, adesea acoperite cu păduri de măslini). Palatul
de la Pylos a fost distrus pe la 1200 a.Chr.
Fresce. Frescele miceniene prezintă îndeosebi scene de luptă, de vânătoare,
mai rar viaţa de la curte; la Pylos apar soldaţi micenieni cu coifuri şi jambiere, în
luptă cu “barbarii”, la Tirint Doamne cu trăsura, probabil la vânătoare, Doamna cu
caseta, Vânătoarea de mistreţi. Paleta coloristică, echilibrul compoziţiei, graţia unor
personaje feminine, toate amintesc de arta pictorilor cretani. Totuşi, de cele mai
multe ori, formele sunt reprezentate mult mai stângaci, astfel încât se poate afirma
că “învinsa Cretă a învins arta miceniană”.

MANIFESTĂRI ARTISTICE ŞI RELIGIOASE ÎN EPOCA BRONZULUI

Primele indicii privind profunde transformări ale structurii imaginarului apar

încă din perioada de traziţie de la neolitic la epoca bronzului: decorul se simplifică
foarte mult, reducându-se cel mai adesea la simple cercuri sau benzi radiale, iar
figurinele feminine sunt foarte rare - mult mai schematice, fără marcarea atributelor
feminine. În spaţiul carpato-dunărean ele apar doar în cultura Gârla Mare (necropla
de la Cârna).
"...zeiţe ?, preotese ?, regine divine ? - personalizate - strămoaşe sau divinităţi
familiare ? descoperirea lor în morminte, aşadar certitudinea rostului lor funerar,
permite supoziţia asocierii lor cu IDEEA DE REGENERARE. Dar grupul cel mai

38
interesant îl constituie motivele decorative, geometrice cu ordonanţă radiară, care se
desfăşoară, mai cu seamă, pe suprafeţele relativ largi ale fustelor în formă de clopot.
Aceste motive radiare, centrale, rombice sau circulare, au o evidentă SEMNIFICAŢIE
SOLARĂ, iar apariţia lor pe figuri de tradiţie naturistă, raportabilă la epoca anterioară
a neo-eneoliticului, trădează un SINCRETISM RELIGIOS ŞI ARTISTIC ÎNCĂ DE PE
ACUM MATUR, prin care sunt SOLARIZATE VECHILE IMAGINI FEMININE de
anterioară provenienţă, care capătă, cu acest prilej şi noi conotaţii de natură socială.
Realizarea artistică are, de asemenea, unele trăsături specifice: STILIZAREA
GEOMETRIZANTĂ PÂNĂ LA SCHEMATIZARE A FORMELOR ŞI DETALIILOR,
ACCENTUÂND ASPECTUL DECORATIV-SIMBOLIC" R.. Florescu
M. Gimbutas a explicat transformările importante din domeniile religios şi
artistic prin modificările produse în organizarea socială şi structura etnică, datorate
pătrunderilor indo-europene:
"Vechea Europă ( = neo-eneoliticul din SE Europei) şi culturile kurgan (=
comunităţile răsăritene care au migrat în Europa - 4 valuri succesive I- IV -,
determinând trecerea la ep. bronzului) sunt total diferite. Vechea Europă - o civilizaţie
sedentară bazată pe agricultură, locuind în aglomerări mari; cultura kurganelor -
mobilă, locuind în aşezări mici. Primii matrilineari, egalitari, paşnici. Ceilalţi -
patriarhali, cu o societatea stratificată şi războinici. Aceste ideologii au generat
ansambluri diferite de zei şi simboluri. Ideologia Vechii Europe era axată pe
aspectele eterne ale naşterii, morţii şi regenerării, simbolizate prin principiul feminin, o
Mamă creatoare (Mater Creatrix). Ideologia patriarhală a culturii kurganelor era axată
pe forţa virilă, pe zei războinici eroici ai cerului însorit şi ai tunetului. Vechii europeni
nu accentuaseră importanţa armelor de luptă, pe când populaţia kurganelor glorifică
lama ascuţită."
Şi totuşi transformările au avut cauze mult mai complexe; comunităţile
răsăritene nu au fost atât de agresive pe cât s-a crezut, dovadă fiind infiltrarea lor
treptată în mediile eneolitice (coabitare, fără părăsirea aşezărilor). De asemenea,
cultul zeiţei - mamă nu trebuie înţeles doar ca un rezultat al economiei predominant
agricole; reprezentări feminine întâlnim cu mult înainte (paleolitic, mezolitic). În
privinţa teoriei organizării matriarhale şi a egalitarismului pentru comunităţile neo-
eneolitice, descoperirile arheologice din ultimile decenii au infirmat acest lucru; în
necropola de la Varna diferenţele de inventar funerar sunt semnificative, ilustrând

39
astfel o ierarhizare socială clară, iar mormintul cu inventarul cel mai bogat şi cu
simboluri de putere (sceptru - M 43) a fost atribuit unui bărbat.
Reprezentările zoomorfe sunt foarte rare, caracterizate prin acelaşi
schematism - capete de berbec, de taur ca elemente decorative, car solar tras de
păsări etc. Motivele geometrice simple sau compuse acoperă suprafeţele exterioare
ale vaselor din ceramică sau metal, părţile discoidale ale armelor - topoare cu disc şi
spin; pe toate piesele decorate este evidentă SOLARIZAREA motivelor - cercuri,
spirale, raze.
De la Atlantic până în Egipt, din stepele nord-pontice până pe cursul mijlociu
al Dunării s-a conturat un cult al Soarelui, strâns legat de dezvoltarea metalurgiei
(construcţiile megalitice dispuse în funcţie de observaţiile astronomice, în Egipt
cultul lui Ra). Concepţiile religioase sunt acum mult mai complexe, constituind-se
ontologii şi scenarii mitologice variate de la o zonă la alta, dar având toate o tendinţă
comună - antropomorfizarea şi ierarhizarea divinităţilor.
Pe fondul unor credinţe uraniene, incineraţia câştigă tot mai mult teren; totuşi
cele două nu au fost inseparabile, comunităţile de păstori indo-europeni continuând
să practice inhumaţia. Construcţiile funerare devin impresionante în V. Europei -
dolmene funerare - şi în Egipt - mastabale şi piramide din p. Reg. Vechi. În
civilizaţiile minoică şi miceniană construcţia funersară imită forma colibei – de tip
tholos, construcţie circulară cu boltă. Diferenţele sociale se accentuează tot mai mult
după cum le demostrează descoperirile funerare - necropole regale cu inventar
foarte bogat la Ur, Micene; delimitarea necropolele de restul aşezării - Cercul A şi B
de la Micene. Legate de practicile funerare sunt şi sacrificiile umane (Ur) sau
animale (cai - indoeuropeni, cerbi - celţi).
Dacă în SE Europei sau în N. Mării Negre manifestările artistice au fost
sărace, reduse cel mai adesea la simple motive geometrice, în civilizaţia minoică
frescele pictate pe pereţii palatelor, reprezentările zeiţei-mamă, piesele de toreutică
cu motive animaliere - se înscriu în rândul marilor realizări artistice.
"Concepţia originală a arhitecturii, eleganţa proporţiilor şi confortul locuinţei, ca
şi conceptele moderne ale picturii monumentale, sintezele despre formă, ritm plastic
şi acorduri cromatice, concepţia despre vestimentaţie şi modă au lăsat primele
repere estetice de referinţă în cultura vizuală a continentului."
Adriana Botez-Crainic
Arta cretană:

40
 " Legătura strânsă dintre om şi natură a lăsat locul întâi categoriei estetice a
încântătorului, în vreme ce în alte părţi - în Egipt şi în Orient - condiţia omului, aflat în
inferioritate faţă de forţele naturii, a făcut, ca din punct de vedere estetic, să se
impună sublimul. CONCEPEREA OMULUI CA UN ELEMENT DOMINANT, în jurul
căruia totul se organizează potrivit cu legile unui adevăr lăuntric, a dus dimpotrivă, în
lumea grecească, la predominarea categoriei estetice a frumosului, determinat de
legile echilibrului, ale armoniei şi ale simetriei. În Egipt, preocuparea excesivă pentru
viaţa materială, statică şi repetându-se la nesfârşit, a dus la crearea unei plastici cu
forme stereotipe, bazată pe reguli care izvorau dintr-o lungă experienţă: viaţa
devenea atemporală şi trebuia să dăinuie, imuabilă, dincolo de mormânt. (...)
În lumea minoică, omul dă dovadă de mai multă înţelegere faţă de forţele
naturii; înclinat să perceapă mai mult influenţa lor binefăcătoare, care i-a îngăduit să
evolueze şi să se dezvolte, decât aspectul lor distructiv, el îşi găseşte în Natură o
mamă şi concepe viaţa ca pe O VEŞNICĂ SCHIMBARE ŞI CA PE O REÎNNOIRE
CICLICĂ. Puterile divine sunt prezente peste tot şi el trebuie neapărat să le
recunoască rolul binefăcător prin sărbători şi ceremonii speciale. În artă, sărbătorirea
comporta reproducerea naturii într-un mod care-i făcea imediat evidentă prezenţa,
epifania divinităţii, prin reprezentarea diferitelor ceremonii menite s-o elogieze, să-i
aducă mulţumiri şi dovezi de recunoştiţă. DINASTUL NU ERA DECÂT UN
ORGANIZATOR AL CULTULUI SAU UN INTERMEDIAR, pentru că se credea că
divinitatea are cu el legături mai strânse.(...)
....arta minoică (...) a ajuns să fie ESENŢIALMENTE GRAFICĂ ŞI NU
PLASTICĂ. Pentru a reda în mod dinamic diversitatea şi neprevăzutul formelor
naturii, ea recurge fără încetare la ALTERNANŢE DE CULORI, DE FORME, DE
MIŞCĂRI, CARE GENEREAZĂ ILUZIA UNUI FLUX CONTINUU; elementul mobil
este exprimat în spaţiu prin tot felul de motive: volute, torsiuni, vârtejuri, spire în
desfăşurare, explozii de raze. Bucuria de a trăi este redată cât mai intens, mai ales în
frescă, printr-o orgie de culori care se asociază cu o OPOZIŢIE NEÎNTRERUPTĂ DE
LUMINI ŞI UMBRE, astfel încât arta minoică ajunge la un farmec oniric care
EXPRIMĂ IREALUL CHIAR ÎN MIEZUL REALITĂŢII. Ca artă a încântătorului, ea se
preocupă mai mult de ceea ce este rafinat, delicat şi sensibil şi redă aceste calităţi cu
o dragoste adevărată şi cu o sensibilitate pe care suntem nevoiţi s-o calificăm drept
poetică. De aici rezultă tendinţa spre MINIATURĂ." Nicolas Platon - Civilizaţia
egeeană

41
 Spre deosebire de arta minoică, arta miceniană este mult mai STEREOTIPĂ
- simboluri conveneţionale, embleme repetate pe piese de cult sau fresce. Dintre
aceste reprezentări-simboluri cele mai frecvente sunt cele animaliere: tauri, păsări,
şerpi şi mai ales sfincşi. Nu lipsesc nici simbolurile astrale şi reprezenarea securii-
duble (mult mai rar, însă, decât în cazul civilizaţiei minoice). Cultul chtonian,
reprezentat de zeiţa cu şerpi apare tot mai rar, fiind asociat mai degrabă cu un cult
al casei. Se dezvoltă acum un nou cult - AL STRĂMOŞILOR EROIZAŢI - pe care îl
vom regăsi mai târziu în primele oraţele-state greceşti (morminte hipogee sau tholos
cu inventar foarte bogat - Pylia, Messenia, mormintele regale de la Micene etc.).

42