CUPRINS

Colectarea creantelor fiscale

1. Notiune

2. Consideraţii Generale
3. Trasaturile caracteristice titlului de creanta
4. Obiectul colectarii
5. Termenele de plată a creanţelor fiscale.
6. Răspunderea fiscală.
7. Moduri de stingere a creanţei fiscale.

1
 Colectarea creantelor fiscale

4. Notiune

Conţinutul fundamental al raportului de drept fiscal îl constituie obligaţia stabilită

unilateral de către stat în sarcina contribuabililor (persoane fizice sau juridice) de a plăti o
anumită sumă de bani, la termenul stabilit, în contul unuia din bugetele publice.
Dreptul procedural fiscal cuprinde totalitatea reglementărilor ce se referă la modalităţile
de realizare în concret a dispoziţiilor fiscale, sau altfel spus, totalitatea normelor ce
reglementează modalităţile de realizare a actelor de administrare fiscală.
Obligaţia concretă de plată se naşte dintr-un act care se numeşte generic titlu de
creanţă.
Beneficiarul obligaţiei financiar-fiscale este statul, reprezentat prin organele fiscale
create în cadrul administraţiei de stat.
Izvorul obligaţiei bugetare este întotdeauna legea sau actul normativ cu valoare de lege
care instituie şi reglementează un venit al bugetului de stat.
Prin lege se arată că, prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor
sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de
organele fiscale în legătură cu:
- înregistrarea fiscală;
- declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor contribuţiilor şi
a altor sume datorate bugetului general consolidat;
- soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Potrivit Codului de Procedură Fiscală colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul
unui titlu de creanţă fiscală.
In doctrina fiscala, titlul de creanta fiscala este definit ca fiind actul prin care se
stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, a fiecarui platitor de venituri bugetare, întocmit
de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potivit legii.

2
 Titlurile de creanţă nu se referă doar la obligaţiile fiscale (impozite şi taxe) acesta
putând să conţină şi alte categorii de obligaţii de natură pecuniară ( amenzi sau alte venituri
nefiscale) .
Prin O.G. nr. 11/1996, titlul de creanţă bugetară a fost stabilit de către legiuitor ca
fiind actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele
bugetare, întocmit de către organele de specialitate, sau de persoane împuternicite, potrivit legii
.
Mai concret, titlul de creanţă fiscală, mai poate fi definit ca fiind manifestarea de
voinţă în sensul stabilirii sumelor de plată ale contribuabilului către stat, rezultând din
impozite, taxe, contribuţii, amenzi, alte sume datorate bugetului general consolidat.
Ca atare, prin titlu de creanta fiscala (numit si “bugetara”) se concretizeaza obligatia ce
revine contribuabilului fata de bugetul public (bugetul de stat, bugetele locale, bugetul
asigurarilor sociale si bugetele fondurilor speciale) de a achita, intr-o anumita suma, impozitul
pe profit, impozitul pe venit, taxa pe valoarea adaugata, accizele, contributiile pentru
securitatea sociala si alte venituri publice.
Analizând cele două definiţii date titlurilor de creanţă, în opinia specialiştilor aceştia
consideră că, vechea terminologie de „titlu de creanţă bugetară” era mai corectă decât cea de
„titlu de creanţă fiscală „ utilizat în legislaţia în vigoare.
În privinţa naturii juridice a titlurilor de creanţă fiscală, în literatura juridică de
specialitat , s-au conturat două mari opinii :
- conform doctrinei de drept financiar, se susţine că titlul de creanţă fiscală,
este un act de impunere şi are natura juridică a unui act unilateral de drept
financiar public ;
- conform doctrinei de drept administrativ, se susţine că titlul de creanţă este
un act administrativ ;
Ţinând cont de legătura dintre dreptul administrativ şi dreptul finanţelor publice şi
având în vedere faptul că titlul de creanţă fiscală se bucură de o mare parte din caracteristicile
actelor de drept administrativ, consider că titlul de creanţă fiscală are natura juridică:
 a unui act administrativ în privinţa formei, deoarece manifestarea
unilaterală de voinţă are loc în cadrul activităţii executive, de organizare a
executării legii şi de executare în concret a acesteia, provenind de la
persoane calificate, în sensul de organe ale statului specializate în activitatea
financiară sau de alte persoane împuternicite potrivit legii;
3
  a unui act de drept fiscal, chiar de drept al finanţelor publice în privinţa
conţinutului.
Astfel rezultă că titlurile de creanţă fiscală au o natură juridică mixtă de act
administrativ-fiscal .
ti2221022221
5. Consideraţii Generale
Colectarea creantelor fiscale reprezinta activitatea organelor fiscale care conduce la
stingerea creanţelor fiscale.
Creanţele fiscale sunt drepturi ce rezultă din raporturile fiscale.
Ele se pot clasifică dupa mai multe criterii, astfel:
1. După relaţia ce se poate stabili cu alte categorii de acte juridice există:
a) creanţe fiscale principale
- dreptul la perceperea impozitelor şi taxelor;
- dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată (TVA);
- dreptul la restituirea impozitelor şi taxelor.
b) creanţe fiscale accesorii
- dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere.
Potrivit dispoziţiilor actuale ale Codului de procedură fiscală, nerespectarea termenelor
de plată atrage plata dobânzilor şi a majorărilor de întârziere.
2. După scopul urmărit, putem distinge:
 titluri de creanţă explicite, întocmite exclusiv în acest scop;
 titluri de creanţă implicite, adică acte care implicit sunt şi titluri de
creanţă fiscală, chiar dacă au fost întocmite în alte scop;
. 3. In functie de specificul intocmirii lor, titlurile de creanta fiscala, desi sunt in general
diferite pentru fiecare dintre veniturile bugetului public pot fi grupate in doua categorii:
a) titluri constituite exclusiv in scop fiscal, in care se includ:
- procese-verbale de impunere sau decizia de impunere intocmite de organele fiscale pentru
impozitele datorate de populatie;
- declaratiile de impunere pentru anul urmator ce se depun de catre contribuabili la organele
fiscale locale pentru unele impozite, cum este cazul la impozitul pe profit;

4
- actele emise de organele de specialitate ale Ministerului Finantelor Publice imputernicite a
efectua controlul asupra respectarii preve derilor din actele normative fiscale, care constata
diferente in minus;
- deciziile directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti si ale
Ministerului Finantelor Publice, precum si ale primariilor si al primarului general al
municipiului Bucuresti, prin care se solutioneaza contestatiile privind stabilirea, incasarea,
urmarirea impozitelor, taxelor, majorarilor de intarziere si a altor sume datorate bugetelor
publice;
- hotararile instantelor de judecata ale Curtii de Conturi, iar in anumite cazuri ale instantelor de
drept comun;
b) actele care reprezinta implicit titluri de creanta fiscala cum sunt:
- statele de plata a salariilor lunare precum si alte inscrisuri prin care, concomitent cu stabilirea
unor plati, se constata si individualizeaza obligatii fiscale ale unor subiecti de impunere. Statele
de plata reprezinta si titluri de creanta fiscala deoarece, pe langa faptul ca ele constata sumele
cuvenite persoanelor incadrate in munca, drepturile banesti de ajutor etc., individualizeaza si
unele obligatii de venituri publice cum sunt: impozitul pe venit din salarii, alte impozite pe
venit etc., calculate, retinute si varsate in contul bugetului public in temeiul acestor state.
- chitantele prin care se constata plata taxelor de timbru, a altor taxe si venituri publice ce se
percep prin plata directa de catre debitor constituie atat mijloc de dovada a acestor plati cat si
titlul de creanta fiscala, ca in cazul in care nu s-a intocmit in prealabil vreun act de stabilire a
cuantumului acestor plati.
- Bilantul contabil este actul prin care se individualizeaza obligatia certa a unor persoane fata
de bugetul public, pentru anumite venituri publice.
Intru-cat titlul de creanta fiscala atestă existenţa unei creanţe fiscale individualizate,
fapt ce permite solicitarea executării obligaţiei corelative, si tinând cont de natura sumelor de
plată sau de statutul juridic al contribuabilului, se pot folosi diverse documente ca titlu de
creanta, în funcţie de situaţie, astfel, cele mai importante titluri de creanţă fiscală, potrivit
Normelor
Metodologice de aplicare a Codului de Procedură Fiscală sunt :
- decizia de impunere - emisă de către organele fiscale competente;
- declaraţia fiscală - angajamentul de plată sau documentul întocmit de către plătitor;
- decizia prin care sunt stabilite creanţele fiscale accesorii (dobânzi, penalităţi);
- declaraţia vamală;
5
- documentul prin care se stabileşte datoria vamală;
- procesul verbal de constatare si sanctionare a contravenţiei;
- ordonanţa procurorului, hotărârea instanţei în cazul amenzilor, cheltuielilor judiciare şi
a altor creanţe fiscale, stabilite potrivit legii, de procuror sau de instanţa judiciară.

3. Trasaturile caracteristice titlului de creanta

a) este un act juridic de natura declarativa de drepturi si obligatii, pentru ca obligatiile

fiscale izvorasc exclusiv din normele fiscale, titlul de creanta fiind acela care constata (nu
creeaza) obligatia fiscala ce revine unui anumit subiect de impunere (determinandu-se si
cuantumul venitului public datorat);
b) are caracterul unui “titlu de creanta” intrucat constata existenta unei creante a
bugetului public, adica a dreptului statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale de a primi o
anumita suma de bani;
c) reprezinta un titlu executoriu, fara a avea nevoie de vreo investire speciala in acest
scop, spre deosebire de titlul de creanta de drept civil care devine executoriu numai prin
investirea cu formula executorie. Caracterul de titlu executoriu al titlului de creanta fiscala era
prevazut de Legea finantelor(art. 175 alin.2), iar in prezent rezulta din actele normative care
instituie impozitele sau taxele si reglementarea privind executarea creantelor bugetare.
Titlul de creanta fiscala este intocmit in forma scrisa de catre subiectele de drept carora
le este incredintata calcularea sumelor datorate bugetului public. In acest sens, persoanele
juridice intocmesc titlurile de creanta privind atat impozitele, taxele si alte plati datorate
bugetului public, cat si impozitele pe care au obligatia de a le retine de la persoanele carora le
platesc unele venituri prin procedeul retinerii la sursa. Organele fiscale locale ale Ministerului
Finantelor Publice intocmesc titlurile de creanta privind impozitele pe venit datorate mai ales
de persoane fizice, si alte venituri publice pentru care se prevede competenta acestor organe.
Ministerul Finantelor Publice emite titluri de creanta fiscala prin actul care definitiveaza
impozitele, taxele si veniturile publice contestate de contribuabili.
Serviciile de specialitate ale autoritatilor administratiilor publice locale intocmesc titluri
de creanta fiscala pentru impozitele si taxele locale. De asemenea, constituie titluri de creante
fiscale, hotararile instantelor judecatoresti de drept comun, investite cu solutionarea unor cai de

6
atac, precum si hotararile instantelor de judecata ale Curtii de Conturi, pentru litigiile fiscale
date in competenta lor materiala.

4. Obiectul colectarii

Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte sume datorate bugetelor publice (ale
statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale) se pot stabili, fie prin declaraţie fiscală
întocmită şi depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere emisă de către organul
fiscal.
Declaraţia fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu, la organele
fiscale, de către persoanele stabilite prin lege şi care conţine, în principiu, o declarare a
obligaţiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deţinere decurg obligaţii fiscale,
ale subiectului de la care emană declaraţia.
Pentru întocmirea declaraţiei fiscale contribuabilul completează un formular pus la
dispoziţie gratuit de către organul fiscal, care trebuie să fie corect, complet şi de bună credinţă,
care se depune la registratura organului fiscal, prin poştă sau prin mijloace electronice.
Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din
oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere, dar nu înainte de înştiinţarea
contribuabilului despre faptul că a depăşit termenul de depunere a declaraţiei fiscale şi că după
trecerea unui termen de 15 zile de la comunicarea înştiinţării1.
Decizia de impunere este actul administrativ fiscal, emis de către organul competent şi
care cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului, desemnat prin acel
document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă pentru această categorie de
acte.
În plus aceasta trebuie să cuprindă şi următoarele :
 tipul de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetelor
publice;
 baza de impunere;
 cuantumul impozitului datorat de către contribuabil pentru fiecare
perioadă impozabilă;

1
Cristina Oneţ, Dreptul Finanţelor Publice ,Ed. Lumina Lex ,Bucureşti , 2005, pag. 144-145

7
 Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanţe fiscale
iar în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale, pe baza ei se porneşte executarea silită. Pe baza
şi cu ajutorul datelor cuprinse în deciziile de impunere se întocmesc registrele de evidenţă a
contribuabililor denumite „ roluri fiscale”.
Asadar, pentru obligatiile bugetare provenite din impozite si taxe, care se determina de
catre organele de specialitate pe baza declaratiilor de impunere, titlul de creanta il constituie
procesul-verbal de impunere (sau decizia de impunere) sau, dupa caz, actul declarativ al
contribuabilului.
Constituie titluri de creanta fiscala, potrivit reglementarilor legale, si urmatoarele
acte:
- in cazul obligatiilor bugetare care se stabilesc, potrivit legii, de catre platitor, titlul de
creanta il reprezinta documentul de evidenta intocmit de acesta. Pe baza acestor evidente,
platitorul intocmeste deconturile sau declaratiile fiscale, dupa caz, care se depun la organul de
specialitate, potrivit legii;
- pentru diferentele constatate intre obligatiile de plata determinate de platitor si cele
legal datorate, inclusiv majorarile de intarziere pentru neplata la termen a impozitelor, a taxelor
si a altor venituri stabilite cu ocazia verificarilor ulterioare efectuate de organele abilitate de
lege in acest scop, titlul de creanta este documentul care cuprinde rezultatele verificarii sau
constatarii; exceptie face procedura Curtii de Conturi, in care actul de control nu constituie titlu
de creanta fiscala, ca mijloc de proba;
- pentru obligatiile de plata in vama, titlul de creanta il constituie declaratia vamala;
-pentru obligatiile bugetare care se percep prin plata directa, reprezentand taxe pentru
prestarea unor servicii sau taxe de timbru, titlul de creanta il reprezinta documentul de plata
sau actul pe care s-au anulat, conform legii, timbrele mobile fiscale;
- pentru obligatiile de plata datorate, potrivit legii, din alte prestari de servicii decat cele
prevazute la lit.e) rezultate din contracte, titlul de creanta il constituie actul incheiat intre parti;
- pentru obligatiile privind plata amenzilor, titlul de creanta este procesul-verbal de
constatare a contraventiei si de aplicare a amenzii, intocmit de organul prevazut de lege;
- in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor creante bugetare stabilite,
potrivit legii, de procuror sau de instanta judecatoreasca, titlul de creanta este, dupa caz,
ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotararii instantei judecatoresti, ori un
extras, certificat, intocmit in baza acestor acte;

8
 - pentru obligatii bugetare provenind din majorari, titlul de creanta il constituie actul
prin care se constata si se individualizeaza suma de plata;
- in cazul in care asupra unei obligatii de plata privind creantele bugetare dintre cele
prevazute la art.1 din Ordonanta Guvernului nr.1/1996, s-a pronuntat o instanta judecatoreasca,
suma datorata este cea stabilita prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, iar in
cazul unei contestatii sau cereri de revizuire adresate organului competent potrivit legii, suma
datorata este cea prevazuta in decizia emisa de acesta;
- alte documente emise de organele competente, prin care se constata si se
individualizeaza creante bugetare.

5. Termenele de plată a creanţelor fiscale.

Sunt cele stabilite de Codul Fiscal sau prin ordin al Ministrului Finanţelor Publice sau
al Ministrului Administraţiei şi Internelor (pentru creanţele datorate bugetelor locale).
ca fiind “actul juridic prin care se constata si individualizeaza obligatia bane
6. Răspunderea fiscală.
Nerespectarea termenelor de plată a creanţelor fiscale, atrage plata dobânzilor şi
penalităţilor, datorate conform Codului de Procedură Fiscală.
Dobânzile. Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au
dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenelor de restituire, potrivit Codului
deprocedură fiscală. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul
acestora este cel stabilit de Codul de procedură fiscală pentru majorările de întâziere.
Majorările de întârziere au mai degrabă un rol coercitiv, decât reparatoriu
(spredeosebire de dobânzi). Se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua
imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Nivelul majorării este de 0,1% pentru fiecare zi de întârzi ere şi poate fi modificat prin legile
bugetare anuale.

7. Moduri de stingere a creanţei fiscale.

Condiţiile de stabilire, modificare şi stingere a obligaţiei fiscale sunt reglementate în

mod unitar pentru toate categoriile de venituri fiscale. Modificarea obligaţiei bugetare poate fi
determinată pe de o parte de cauzele prevăzute în general de actele normative care

9
reglementează veniturile bugetare. Stingerea obligaţiei fiscale se realizează prin modalităţi
comune şi altor obligaţii juridice cum ar fi : plata, executarea silită sau prescripţia sau prin
modalităţi specifice cum ar fi scăderea sau anularea obligaţiei bugetare.
1. Plata – cel mai frecvent întâlnit în practică:
- cu numerar;
- cu mandat postal;
- prin decontare bancară;
- plăţile electronice.
2. Compensarea – operează între sume referitoare la acelaşi buget.
3. Restituirea – intervine în situaţia în care contribuabilul este îndreptăţit la restituirea
unor sume de la buget, conformart.117 din Codul de procedură fiscală. De reţinut că restituirea
nu operează automat, ci numai la cerere, ca şi în cazul dobânzilor.
4. Darea în plată
Creanţele fiscale pot fi stinse la cererea contribuabilului, cu acordul creditorului, prin
trecerea în proprietatea publică a statului sau unităţii administrativ – terioriale (pentru impozite
şi taxe locale), a bunurilor imobile supuse executării silite
5. Anularea creanţelor fiscale
Guvernul sau autorităţile locale pot dispune anularea creanţelor fiscale, total sau parţial,
ex. anularea creanţelor care la 31 dec. se situiază sub plafonul de 100000 lei vechi
sau 10 RON.
6. Scutiri – sunt hotărâri de guvern pe perioadă determinată sau nedeterminată.
7. Aplicarea şi anularea de timbre fiscale mobile – nu este prevăzută în Codul de
Procedură Fiscală, dar este uzitată în practică pentru achitarea unor servicii, cum ar fi
eliberarea Cărţii de Identitate, a paşaportului, cazierului etc.
8. Executarea silită – atunci când debitorul nu-şi execută obligaţia fiscală de bună voie,
organele fiscale pornesc procedura executării silite.

10
 BIBLIOGRAFIE.

1. Horaţiu Sasu, Lucian Ţâţu, Dragoş Pătroi, Codul de procedură fiscală.

Comentarii şi explicaţii, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008;

2. Cristina Oneţ, Dreptul Finanţelor Publice ,Ed. Lumina Lex ,Bucureşti , 2005;

3. Daniel Dascălu, Cătălin Alexandru, Explicaţii teoretice şi practice ale

Codului de Procedură Fiscală, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005platitor de
venituri bugetare
4. Legea nr. 571/2003- Codul Fiscal

11