17.Expuneți despre fenomenul maltratării la copiilor.

Abuzul şi neglijarea copilului reprezintă un fenomen social foarte complex, întâlnit din cele mai vechi timpuri. Ca fenomen care
desemnează violenţa împotriva copilului, a fost recunoscut doar în 1962, odată cu iniţiativa lui Henry Kempe, pediatru din
Colorado, SUA, care a formulat, pentru medicii din lumea întreagă, conceptul de „sindrom al copilului bătut”. Din acest moment,
problema copilului maltratat a devenit o preocupare nu doar pentru medicină, ci şi pentru alte ştiinţe.
La momentul actual, definirea fenomenului de maltratare a copilului se face din perspectivă medicală, psihologică, culturală,
legislativă, etc. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, abuzul reprezintă orice formă de maltratare fizică şi / sau
psihică, abuz sexual, neglijare, tratare neglijentă sau exploatare în scopuri comerciale sau orice alt tip de exploatare care
poate cauza daune efective sau potenţiale pentru sănătatea, supravieţuirea, dezvoltarea sau demnitatea copilului în
contextul unei relaţii de responsabilitate, încredere sau autoritate.
Legislaţia internaţională şi naţională încearcă să definească criteriile minime pentru asigurarea îngrijirii copilului, inclusiv a celei
legale şi sociale în cazurile traumelor produse non-accidental sau în urma atenţiei medicale neadecvate. Definiţiile legale ale
maltratării copilului subliniază dreptul copilului la protecţia vieţii, sănătăţii, integrităţii psihice şi fizice.
Definiţiile derivate din ştiinţele sociale evidenţiază contextul individual, familial şi social al maltratării.Maltratarea este orice
formă voluntară de acţiune sau omitere a unei acţiuni care este în detrimentul copilului şi are loc profitând de
incapacitatea copilului de a se apăra, de a discerne între ceea ce este bine sau rău, de a căuta ajutor şi de a se autoservi. 
Psihologia abordează maltratarea din perspectiva vulnerabilităţii copilului, în contextul relaţiilor părinte/îngrijitor - copil, iar
sociologia tratează abuzul copilului ca un incident particular, care reprezintă un spectru mai larg de probleme şi factori de risc cu
caracter social.
Vulnerabilitatea copilului reiese din particularităţile psihocomportamentale şi de vârstă specifice:
 lipsă aproape completă de posibilităţi fizice şi psihice de apărare,
 capacitate redusă de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale altora, în special, a adulţilor,
capacitate redusă de înţelegere a efectelor, a