Ê




   


1
 á 


1. Energia atomică 3
1.1 Motorul atomic 4
2. Istoria Energiei Nucleare de la origini si până în 5
prezent
3. Energia Nucleară 17
4 Reacţia de fisiune nucleară în lanţ 20
4.1 Probabilitatea unei reacţii în lanţ 23
4.2 Predetonarea 23
4.3 Generalităţi 24
5. Reactorul nuclear 24
5.1 Aplicaţii 25
5.2 Scurt istoric 25
5.3 Perspective în viitor 27
6 Tipuri de reactoare 28
6.1 Reîncărcarea reactoarelor nucleare 31
6.2 Managementul deşeurilor radioactive 32
7. Reactoare nucleare naturale 33
8. Schema unui reactor nuclear 34
9. Reactorul cu fuziune nucleară 35
10. Accidentul de la Cernobîl 36
11. Bibliografie 38

2
 ‘ c 

c
ºn timpul fisiunii nucleului atomic se degajă energie. De această energie nucleară sunt
legate mari speranţe şi mari temeri ale omenirii, soarta popoarelor globului pământesc
depinde în mare măsură de direcţia în care va fi orientată puternică sa forţă: spre opere
creatoare şi viaţa sau spre scopuri distrugătoare şi moarte.
Una din principalele caracteristici ale unui combustibil este cantitatea de energie pe
care acesta o eliberează în timpul arderii. ºn această privinţă combustibilul atomic nu are
egal.
Un kilogram de uraniu eliberează 29 900 000 kWh energie iar un kilogram de
hidrogen, chiar 177 500 000 kWh. Energia conţinută într-un kg de benzină ajunge pentru
a acţiona un autoturism timp de 10 minute, iar energia reacţiilor nucleare într-un kilogram
de hidrogen este suficientă pentru a ridica un munte în greutate de 1 miliard tone la
înălţimea de 65 metri. O centrală electrică termică cu o capacitate de 600 000 kW
consuma în 24 de ore cinci trenuri de cărbune. O centrală electrică de aceeaşi putere care
funcţionează cu combustibil atomic, consumă într-un an aproximativ o tonă de uraniu.
Aceste valori sunt pur şi simplu incomparabile între ele.
De ce atunci, nu s-au construit până acum, peste tot, numai centrale electrice atomice? De
ce ne mai batem capul cu extracţia cărbunelui şi a ţiţeiului (petroliului), de ce construim
hidrocentrale electrice greoaie şi scumpe? Poate fiindcă combustibilul atomic, în special
uraniul şi thoriul, ar fi elemente foarte rare?
Nu, uraniul nu este un element rar, în proporţie de 0,0005% scoarţa pământului se
compune din uraniu. ºn cantitate o dată şi jumătate mai mare decât uraniul se găseşte în
scoarţa pământeasca un alt metal capabil să servească drept combustibil nuclear- thoriul
(în proporţie de 0,0008%).
Metalurgia uraniului şi thoriului este extrem de complicată. Minereul de uraniu
trebuie fărâmiţat, înnobilat, dizolvat consecutiv în diferiţi reactivi chimici, cu mare grijă
datorită nocivităţii sale, şi, numai după aceea se efectuează procesul metalurgic propriu-
zis, separarea uraniului metalic sau obţinerea combinaţiei sale gazoase- hexaflorura de
uraniu. Uraniul metalic are doi izotopi principali- uraniu 238 şi uraniu 235, dintre care

3
drept combustibil nuclear se foloseşte uraniu 235. Cei doi izotopi ai uraniului, ca în
general toţi izotopii, sunt din punct de vedere chimic nişte gemeni inseparabili. Atomul
unui izotop de uraniu şi atomul celuilalt izotop se deosebesc numai prin masa lor, şi
această diferenţă abia-abia depăşeşte 1%. Totuşi, singurul lucru de care ne putem folosi la
separarea izotopilor de uraniu e tocmai această diferenţă. Separarea izotopilor de uraniu
se efectuează folosind, nu uraniu metalic, ci compusul său cu fluorul- hexaflorura de
uraniu. Procesul de separare trebuie repetat de câteva mii de ori pentru a se obţine
hexaflorura de uraniu în care să nu existe, aproape deloc, molecule de uraniu 238, proces
ce necesită un consum uriaş de energie electrică, căldura, apă.
Iată de ce energia electrică obţinută în prezent în centralele atomoelectrice este mai
scumpă nu numai decât energia produsă de hidrocentralele electrice, ci şi decât energia
electrică a centralelor termoelectrice.

‘ ‘c



Problema creării unor maşini de transport acţionate de motoare atomice este extrem de
ademenitoare. Folosirea energiei atomice deschide posibilitatea înfăptuirii de zboruri
cosmice până la cele mai îndepărtate graniţe ale sistemului solar. De aceea, în toate ţările
lumii, savanţii şi inginerii lucrează atât de intens la rezolvarea problemelor de creare a
unor locomotive, automobile şi avioane atomice. Primele succese în acest domeniu sunt
de necontestat: plutesc de pe acum primele submarine cu motor atomic, există proiecte
tehnice pentru locomotive atomice, etc.

4
 @ cO
   
  
c
c
ATOMUL ºN ANTICHITATE
c
Noţiunea de atom apare pentru prima dată către anul 450 î.H.
Filozoful grec 
dezvoltă teoria conform căreia materia nu
este ³oricât divizibilă´ şi introduce noţiunea de ³atomos´ ± ceea
ce nu poate fi divizat. Câţiva ani mai târziu, 
 , un
discipol al lui 
, defineşte materia ca un ansamblu de
particule invizibile, indivizibile şi eterne: atomii.
Această nouă concepţie nu a fost rezultatul unor observaţii sau
experienţe, ci mai degrabă, al unor intuiţii. Această teorie va fi
dezvoltată de către 
(341-270 î.H.), apoi de către poetul
latin 
 în sec. I î.H. Vor trece 2000 de ani până când
teoria atomică va fi reluată şi formulată ştiinţific.
c

ccc
c  ccc
è
ccc
c
cc
c
c
cc
c
 !cc

c
c
c
c
SECOLUL AL XIX-lea: IPOTEZA ATOMICĂ SE CONFIRMĂ
cccc
Teoria atomică modernă se datorează activităţii fizicianului şi
chimistului englez . ºn 1803, prezintă un
memoriu asupra absorbţiei gazelor de către lichide şi apelează
la ipoteza conform căreia materia se compune din particule
indivizibile ± atomii. ºn anul 1811, chimistul italian
   face o departajare între molecule şi atomi. El
enunţã legea conform căreia volume egale de gaz supuse unei
presiuni identice conţin acelaşi număr de molecule. ºn 1833,
c


cc"#""$c
chimistul englez introduce noţiunea de ion şi


c
cc studiază electroliza. Astfel, el admite implicit în lucrările sale

%
ccc

cc

%c
c"$c
³ipoteza atomică´, care începe astfel să se impună în chimie.
cc ºn 1869, savantul rus
 pune la punct un sistem de
&ccc
'c
(c)c clasificare a tuturor elementelor chimice cunoscute în ordine
crescătoare după masa atomică.
c
cc

5
1895:
DESCOPERIREA RAZELOR ³X´
c
ºn 1895, fizicianul german =  descoperă o radiaţie
invizibilă de aceeaşi natură cu lumina, dar mult mai
penetrantă, ea putând traversa materia şi impresiona apoi o
placă fotografică. El va numi ³X´ această radiaţie
necunoscută.
Medicii îşi îndreaptă atenþia către noua descoperire şi
încep să o utilizeze în cercetările medicale; aceasta
marchează începutul radiologiei.
c
c
c
c
c



c c"$*"#+
'c
c"#"cc,c
c c

c-.c
c.cc
c
 
cc/c0cc c c
ccc
%.c.c
c c
 c.ccc
c
c
c
c
1896-1930: PIONIERII EREI NUCLEARE
‘
Savantul francez  
descoperă
„
    
„ .Informat de   
!
despredescoperirea razelor ³X´ de cãtre =  , acesta
cerceteazădacă elementele fluorescente emit o astfel de
radiaţie.Pentru aceasta, Becquerel utilizează în
experienţele sale săruride uraniu pe care le expune la
soare, pentru a le face fluorescente.ºntr-una din zilele lui
martie 1896, întrerupt din lucrul său de ovreme urâtă, el
aşează placa fotografică sub sărurile de uraniupe care nu
avusese timp să le expună la soare. Ca urmare, constatăcă
c placa a fost impresionată, concluzionând că uraniul emite
c
 c  
c"$*+"#$c radiaţii pe care le numeşte ³raze uranice´. Din acest

c
cc'c
cc moment,fizicienii vor fi atraşi de studiul acestui nou tip de

c0cc
 c
.cc.c radiaţii.
c
c"$#ccc
c c
.cc1c'c2c3cc
c c .%c
c"#cc
,c
c-.c

6
c

c
 á 
  c"$*#"#c'c
 c"$"#c
 c
ccccc4cc
‘
Englezul "#
confirmă prezenţa
particulelor negative în razele catodice (radiaţii emise
de catodul unui tub cu gaze rarefiate, unde are loc o
descărcare electrică). Aceste particule fuseseră puse în
evidenţã de către francezul $  . Thomson le
denumeşte „ şi le va măsura sarcina.
c ‘

‘ %i
studiază fenomenul descoperit de Becquerel utilizând
diferite minereuri de uraniu. Ei constată că anumite
-.c'c35c
c1c0.c+c
cc

.c.cc6c
ccc
c minerale emit mai multe radiaţii atunci când conţinutul
c
c.c
c
c
c
 !cc'c
c
c
lor în uraniu este mai scăzut. Soţii Curie au încercat sã
c
c
c%7c
cc2c izoleze impurităţile din minereu şi după doi ani de
89:9cc1
 c
muncă asiduă, descoperă două noi elemente deosebit
de radioactive pe care le numesc R 

„


.
c
c
c
c
c
‘‘‘ºn anii ce vor urma, fizicianul
englez =#&identificăradiaţiile emise şi pune în
evidenţă proprietăţile corpurilor radioactive:
‡ în 1900, el constată cã anumite radiaţii sunt oprite de
către o foiţã fină de aluminiu, radiaţii pe care le
denumeşte ´Į´. Alte radiaţii traversează foaia de hârtie,
pe acestea numindu-le ³ȕ´;
'în 1903, Rutherford împreună cu Êdefinesc
c
c radioactivitatea ca fiind rezultatul transmutanţei
 c c"$""#cc spontane a unui atom într-un alt atom;
cc,c
c35c 'în 1911, Rutherford descoperă

 


. La

c"#$c;c.c c
%cĮ> ȕ> c'c traversarea unei foiţe foarte fine de aur, de către un
 c
ccc
fascicul de particule, el constată că anumite particule
c

ccc'c''c
c"#"#c
c
%c. sunt deviate sau ³întoarse´. El deduce că există în foiţa
de aur sarcini electrice dotate cu forţe puternice,
capabile să devieze particulele: acestea sunt nucleele
atomice;
c
c
c

7
c
' în 1912, Rutherford împreună cu fizicianul danez  

#
pun la punct 

R  „al atomului: atomul este
constituit dintr-un nucleu încărcat cu sarcină pozitivă
înconjurat de un nor electronic de sarcină negativă, atomul
fiind astfel neutru din punct de vedere electric;
' în 1913, Rutherford denumeşte R„ particula ce
constituie
nucleul hidrogenului. ºi măsoară masa care este de
aproximativ 1800 ori mai mare decât cea a electronului.
c Protonul este o particulă fundamentală a materiei, alături de
÷
cc"$$*"#+cc

.cc(
)cc electron;
ccc
cc ' în 1919, Rutherford reuşeşte, în sfârşit, R„ „ 
 
<5c=
cc

ccc5
c „ , bombardând cu particule ´Į´ nuclee de azot. ºn
>5c'cc,c
c
-.c
c"#++c
urma bombardării, Rutherford constată că protonii sunt
respinşi în timpul experienţei. El deduce că particulele ´Į´
pot intra în coliziune cu nucleele, iar protonii care intră în
componenţa acestora sunt respinşi în timpul acestei coliziuni.c

c
c
c
c
ANII ¶30: DESCOPERIREA NEUTRONULUI ŞI TEORIA FISIUNII
c
c

‘Reproducând experienþa lui Rutherford,

O(á , fiica lui Pierre şi Marie Curie, şi !!

$ constată existenţa unei radiaţii de particule fără
sarcină. Englezul á#)
#determină natura acestei noi
particule: masasa este apropiată de cea a protonului şi
este neutră din punct de vedere electric, de unde şi
numele de 
„ .Nucleele atomice sunt prezentate, de
c
acum înainte, ca un ansamblu de protoni şi neutroni.
c
 c
 c"$#"#*c'c%c.c
c 
c"#"#*$c
c
cccc
c
<c3ccc
c"#*c
c,c
c35c?
c"#c
@
cc
.ccc8c

c3c4
%.cc
c"#c
0cc
cc<c
-AAcB3c c
c
.c
cc.c.c

.cccCA c

c
c

8
c

‘ !!
%i O($ á bombardează
cu neutroni o foiţã dealuminiu. ºn urma bombardãrii ³ia
naºtere´ un nou element radioactiv - fosforul 30. Ei creazã,
înacest mod, un    „ punând bazele
„
  „ . ºn acelaºi an, fizicianul italian

 
bombardeazã cu neutroni toate elementele cunoscute, în
scopul de a le studia reacţiile. Proiectând neutroni asupra

c
c uraniului, el constatã formarea de noi elemente; dar
rezultatele experienţelor sale sunt atât de complexe încât
c 
c"#""#*ccc
c,c
c-7c
c"#$c vor fi necesari cinci ani pentru a se face interpretarea lor.
1ccc2
c
c
"#$c7c
c8cD
c
-c
c c
c"#cE
c
c
=
ccc
cccc
c
‘
O(á şi Ê 
#pun în evidenţã,în
c
Ec
c
cc produsele formate prin experienţa lui Fermi, existenţa unui
ccc
cc
c<c element având proprietãţile lantanului. Tot în aceste
&7c
7c
ccc7c

7cE
cccc


cc
Ec
 c produse #şi Ê

mai descoperã şi prezenţa
unui element de masã inferioarã celei a uraniului: bariul. ºn
final, cu ajutorul 

 , refugiatã la Stockholm şi a
nepotului sãu *

#, echipa germanã condusã de
Hahn, reuşeşte sã concluzioneze experienţa lui Fermi: sub
şocul unui neutron, nucleul de uraniu se poate sparge în
douã, dând naştere la fragmente mai uşoare: aceasta este
c
„ 
.

‘!!
$ á , asistat de
±)
+ şi de ,-, îşi continuă cercetările la
Colegiul Francez. El demonstrează că fenomenul
fisiunii nucleelor de uraniu este însoţit de o intensă
degajare de căldură şi de emisia a doi sau trei neutroni.
c
c Aceşti neutroni pot provoca la rândul lor fisiuni ce stau
c


 ccc
c la baza producerii de energie, cu condiţia ca neutronii
'c cc%c
c"#c
c
cc
c"##c
c să fie încetiniţi de către un ³moderator´, asigurându-se

c
cc(>..c
c astfel întreţinerea reacţiei: acesta este mecanismul
c)c&cc(3cc-
)cc
ccc

c
c%c
   .
c
cc
cc
c'cc
c
(
)c
c%c
c
%c
(
%
)
„ 

Frédéric Joliot şi echipa sa pun în evidenţă faptul că
R „ (D2O) constituie unul dintre cei mai buni
moderatori prin faptulcă nu absoarbe neutroni.
ºn 1940, pentru propriile sale cercetări, dar în special
pentru a evita ca Hitler să nu utilizeze energia nucleară
în scopuri militare, echipa franceză recurge la
achiziţionarea din Norvegia, a întregului stoc de apă
grea. După o serie întreagă de peripeţii, ei reuşesc ³să o
pună la adăpost´ în Marea Britanie. Aceasta a fost
³bătălia pentru apa grea´.Din acest moment, ofensiva
9
trupelor germane dispersează echipa franceză.
c
c1941:
PROIECTUL MANHATTAN
ºncepând cu 1941, teama de a vedea în Germania prima ţară
producătoare a unei noi arme, care să îi asigure supremaţia
mondială, determină o serie de fizicieni emigranţi, printre
care  
 , să intervină pe lângă preşedintele Roosevelt,
evidenţiind posibilitatea ca SUA să se doteze cu arma
nucleară. Astfel, este lansat proiectul Manhattan. Cei mai
buni savanţi americani încep lucrul şi cercetările ce privesc
diferitele posibilităţi pentru obţinerea unei reacţii în lanţ cu
c character exploziv.
c Proiectul Manhattan va duce la lansarea bombelor atomice

 c cc"$#"#**c

c
c(
)c de la Hiroshima şi Nagasaki în august 1945.

c
c"#c?
.c
c"#*cc


%.cc.cc
5 
%.c
c.c'c
c
;F+c.cc 'c c.c
1942:
%c
c%c
c
, cu o putere de 0,5 Watt, este construită din



„, Fermi comandă extragerea din
Singura imagine a „ „

 îndreptat apoi către domeniul militar. Una din preocupările
„
; vedere luată de la nivelul
celui de-al 18-lea pod de grafit, din
totalul de 51. Din măsuri de
precauţie, Fermi a plasat în vârful
grămezii de grafit un tehnician având
un recipient conţinând o soluţie de
săruri de bor, soluţie care este
absorbantă de neutroni.
PRIMUL REACTOR NUCLEAR
Refugiat în Statele Unite, Enrico Fermi primeşte misiunea
de a construi un reactor nuclear experimental pe gazonul
unui stadion dezafectat al Universităţii din Chicago. Fermi
alege varianta unui reactor nuclear cu uraniu natural,
moderat cu grafit şi funcţionând în aer la o putere suficient
de slabă pentru a nu apare vreo problemă de răcire.
c
 „
400 tone de grafit, sub forma unor cărămizi suprapuse cu o
latură de 7 m, din 6 tone de uraniu metalic şi din 34 tone de
oxid de uraniu. Barele de cadmiu, a căror proprietate este de
a absorbi neutroni, asigură controlul reacţiei.
º 
reactor a barelor absorbante de neutroni şi aşa cum a
prevăzut prin calcul, declanşează prima reacţie nucleară în
lanţ. Reacţia a fost întreţinută timp de câteva minute.
PRIMELE APLICAŢII CIVILE
ºn   , efortul uriaş din timpul războiului este
americane este de a dezvolta flota de submarine şi de a-i
asigura independenţa faţă de bazele de aprovizionare.
Energia nucleară apare ca o soluţie pentru această problemă:
firma Westinghouse pune la punct reactoare nucleare ce
utilizează uraniul îmbogăţit drept combustibil şi apa sub
presiune ca moderator. Aceste reactoare ³cu apă sub
presiune´ reprezintă strămoşii reactoarelor producătoare de
10
 energie electrică de azi.
c

‘
‘ºn paralel, au fost efectuate cercetări asupra
filierei cu neutroni rapizi: prima cantitate de energie
electrică de natură nucleară este astfel produsă în SUA de
reactorul cu neutroni rapizi V
, cu o putere de 100 KW,
construit de Arco
c (Idaho). ºn 1954, Congresul american aprobă construirea a
c
G
c
c"#*c|
 
cinci reactoare prototip aparţinând unor filiere diferite:
 
  |cc
c reactoare cu apă în fierbere, reactoare moderate cu grafit şi

cc
ccc

.c
c
%
cc.c răcite cu sodiu, reactoare cu apă grea şi reactoare rapide.
8D&cD<88-
%c2c>
c'c Este debutul dezvoltării industriei nucleare în SUA.
c
c.c35

c

‘
Cei care vor pune în funcţiune prima centrală
nucleară vor fi sovieticii, la r  lângă Kaluga.
Reactorul produce 5 MWe, utilizează uraniu îmbogăţit drept
combustibil, grafitul ca moderator şi apa în fierbere ca agent
de răcire. El va fi precursorul reactorului de tip RBMK, unul
dintre cele mai mari reactoare din lume.

c
c
c
‘
La începutul anilor 1950, Marea Britanie pune
la punct un program pentru construirea de centrale nucleare
destinate producerii de energie electrică şi de economisire a
resurselor de cărbune. Primele reactoare, cu o putere de 50
MWe, sunt puse în funcţiune    „!" 
# 
„$ . Inaugurarea centralei este făcută de regina
c
c Elisabeta a Marii Britanii. Până la finalizarea primelor mari
1
cc.c
c"#*"c
c8D&c
c%
.c
c.cc centrale americane, în anii 1960, Marea Britanie era

.c
.c
c
%cc principala ţară producătoare de energie electrică de natură

.ccc&cc 5 c
nucleară.c

11
c
c
PILA ZOÉ: PRIMUL REACTOR NUCLEAR FRANCEZ
c
c
‘
ºn Franţa anului 1947, în ciuda războiului
care a întrerupt cercetările, echipa de fizicieni, printre
care Irène Curie şi Frédéric Joliot, pun la punct un
reactor de cercetare, ´*., în vechile cazemate ale
fortului de la Chantillon, din regiunea pariziană. ZOÉ
era o pilă de putere aproape zero, alimentată cu oxid
c
c de uraniu şi moderată cu apă grea. Răcirea se făcea

cc
c"#$!c
%
cc prin convecţie naturală cu apă grea şi prin circulaţia
c.c.!cc
%c
ccc
aerului în jurul cuvei. Combustibilul se prezenta sub

c
cc forma unor pastile introduse în tuburi de aluminiu.
cc
cc'c
c
.c.c Acţionarea pilei era asigurată de plăci de reglaj din
cadmiu şi prin bare de siguranţă din carbură de bor.
 !
 „%, la ora 12 şi 12 minute, ZOÉ
este gata de punere în funcţiune. Sub conducerea lui
)±)
+ au fost necesare 15 luni şi jumătate şi
400 de ingineri şi tehnicieni pentru a duce la bun
sfârşit această realizare.
c
c
c

c
c
ºn 1953, puterea lui Zoé ajunge la 150 KW, iar fluxul de
neutroni creşte datorită punerii la punct a noilor
elemente de combustibil din uraniu metalic.
La 6 aprilie 1976, după 28 de ani de funcţionare, Pila
Zoé este oprită.

c
cc
c 
cc!c
c'c


ccc
cc
c
c
c0cc=
c
c!cBcHA
c-
c
1
cB
c85c<c0Ic

c
@
c3c-AAcBcG:c
J:9Ic>
cH5

12
c
c
‘
Primul reactor nuclear francez care va
produce energie electrică, este reactorul G1, cu o
putere de 40 MWe care este pus în funcţiune la

„
. Alte două reactoare, G2 şi G3, vor urma în
anul 1959 şi respectiv 1960. Ele vor conduce la
punerea la punct a „
„ 
 
„ &„ &

c
c  ('#
), prima filieră aleasă de Franţa.
Trecerea la producţia industrială de energie electrică
8ccc
cc2Kc de natură nucleară are loc în 1958, când începe
cc
c
c
c
cH3<c
cc.c;0-c construirea la #(  a trei reactoare din filiera GCR

c"#*cc
c
%
c
c"#+c cu o putere de 70; 200 şi respectiv 480 MWe. ºn
c
'c"#c
c
c 
c(c

)c5c  prezent, Chinon 1 este transformat în muzeu şi este
deschis vizitatorilor. Din 1963 până în 1966, alte trei
unităţi sunt realizate la Saint-Laurent-des-Eaux şi
Bugey. ºn paralel are loc experimentarea altor filiere.
Cercetările vor conduce la abandonarea filierei GCR
ca fiind prea costisitoare. Filiera care îi va lua locul,
mai ieftină şi adecvată nevoilor Franţei, va fi „ 
„  „„
 R 
R„
(
). 
c
c
ROMÂNIA ºN CIRCUITUL MONDIAL
c
c

13
 ‘
La Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară ³Horia
Hulubei´ (IFIN-HH), Bucureşti-Măgurele la 31 iulie 1957
intră în funcţiune primul reactor nuclear de cercetare.
România devenea astfel cea de a 11-a ţară din lume care
îşi construise un reactor nuclear. Reactorul de tip VVR-S
(apă-apă) de concepţie sovietică, cu o putere de 2 MWt şi
un flux maxim de neutroni de 2x1013 n/cm2s a funcţionat
până în luna decembrie 1997 ca sursă de neutroni pentru
dezvoltarea cercetărilor de fizică şi energetică nucleară şi
pentru producţia de radioizotopi de uz medical.
c Reactorul nuclear VVR-S a fost oprit definitiv în 2002, în
ccccc1cc=
c
 c@
 c vederea dezafectării. c
c
‘Anul 1979 marchează intrarea în funcţiune la
Institutul de Reactori Nucleari Energetici (IRNE Piteşti),
în present Institutul de Cercetări Nucleare, a unui reactor
TRIGA, reactor de cercetare şi încercări materiale,
realizat în cooperare cu firma General Atomic (SUA).
Reactorul TRIGA este un reactor de tip piscină, cu 2
c
c zone active: una staţionară de 14 MWt şi flux 2,9 x 1014
c
cccc<c
cÄccc
 

n/cm2s şi cealaltă pulsată de 500 kWt-20.000 MWt şi
flux 5 x 1015-1,5 x 1017 n/cm2s, amplasate într-o piscină
comună, răcite şi moderate cu apă uşoară. Este singurul
reactor de cercetare tip TRIGA de această putere, existent
în lume.
Principalele caracteristici ale reactorului TRIGA sunt:
fluxul înalt de neutroni în canalele experimentale, marea
disponibilitate pentru implementarea rapidă a unor
experimente şi pentru producerea de radioizotopi.
c
c
c
c
c
c
c

14
 c
‘
ºn România, fabricarea combustibilului
nuclear de tip CANDU a început în 1980, în cadrul unei
staţii pilot a IRNE ± Piteşti. Pentru asigurarea unei
producţii la scară industrială, această instalaţie pilot a fost
extinsă iar până la finele anului 1989 s-a produs o
importantă cantitate de fascicole de combustibil după o
tehnologie proprie. Pentru retehnologizarea şi autorizarea
fabricii ca furnizor calificat de combustibil CANDU 6, s-
a incheiat în anul 1993 un contract cu firmele canadiene
c AECL şi ZIRCATEC. După un an, sunt certificate
primele 200 de fascicule iar Fabrica de Combustibil
c
-cc

cccác
c Nuclear de la Piteşti devine furnizor calificat de
combustibil de tip CANDU 6, asigurând integral
necesarul de consum anual, de circa 100 tone, al Unităţii
1 a CNE Cernavodă. ºn urma unui proces de modernizare
şi extindere a capacităţii, FCN Piteşti a început din anul
2004 producţia primelor fascilcule de combustibil nuclear
destinate Unităţii 2, prevăzute a intra în exploatare în
2007.

c
c
‘

La 17 iulie 1988 s-a produs industrial în
România, la Uzina de apă grea ROMAG Prod din
Drobeta Tr. Severin, prima cantitate de apă grea la
parametrii ceruţi de reactorii nucleari de tip CANDU,
concentraţia izotopică depăşind 99,8% D2O. Uzina
de apă grea ROMAG Prod, este rezultatul cercetărilor
de separare izotopică a deuteriului derulate în
c
c perioada anilor 1957-1970 în Institutele de Cercetare
ccccc-cc.cc<L2&Hc1c
ccccc0cMc8 
c
şi Proiectare din Cluj, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi a
testării tehnologiei de separare la uzina pilot de la
Râmnicu-Vîlcea a Institutului de Criogenie şi
Separări Izotopice. Până la sfârşitul lunii mai 2001,
c uzina a produs 1000 de tone de apă grea pentru
unităţile de la CNE Cernavodă.
c
c
c
c
c
c
c

15
c
c

c
‘Anul 1996 a marcat punerea în funcţiune a
primei unităţi nucleare româneşti destinate producerii
de energie electrică. Centrala nuclearoelectrică
Cernavodă este un complex de cinci grupuri energetice
aflate în construcţie în apropierea vechiului port de pe
Dunăre. Reactoarele de concepţie Canadiană, tip
c PHWR-CANDU 6 de 700 MW, utilizează ca
c
3,;c3
 . c moderator şi agent de răcire apă grea, iar combustibilul
este uraniul natural. ºn cursul anului 1996, reactorul a
atins prima criticitate la 16 aprilie, iar la 11 iulie
Unitatea 1 a fost conectată la Sistemul Electroenergetic
Naţional (SEN), intrând în exploatare comercială la 2
decembrie. Cu o producţie anuală de circa 5 TWh,
Unitatea 1 a CNE Cernavodă asigură între 10-12% din
necesarul de electricitate al României, în condiţii de
siguranţă şi economicitate. Unitatea 2 a CNE
Cernavodă este prevzut să intre în funcţiune în cursul
anului 2007.

c
c
c
c
c
c
ENERGIA NUCLEARĂ ºN LUME
c
c
c
c
c

16
 ºn prezent, în 31 de ţări, funcţionează 441 de reactori
energetici comerciali, cu o capacitate totală de 367.442
MWe. Aceştia asigură producţia a circa 16% din
electricitatea globală, la baza curbei de sarcină, cu o
eficienţă din ce în ce mai mare. ºn 56 de ţări
funcţionează 284 de reactori de cercetare, alţi 220 de
reactori echipând submarine şi vase marine de
transport.
Cu toate că după accidentul de la Cernobil au fost

c
c construite şi puse în funcţiune puţine unităţi nucleare,
producţia totală de electricitate a crescut continuu,
cccc3
c
.ccc

 c
ajungând în 2005 la 2 626 TWh.
c
cccc c
c8D&cM6cc5.c
ccccc.cc
cccc
ccccc""c2Kc
Creşterea producţiei din ultimii cinci ani cu 218 TWh
echivalează cu cea care ar fi fost produsă de 30 de
unităţi nucleare de mare putere, în special datorită
creşterii performanţelor unităţilor existente şi
capacităţii de ³autoperfectionare´ specifice domeniului
nuclear.

 c 



V


 reprezintă energia eliberată în timpul fisiuni sau fuziunii nucleilor
atomici.
Până în anii 1800 principalul combustibil era lemnul,energia lui derivând din
energia solara înmagazinată în plante în timpul perioadei lor de viaţa.ºncepând cu
Revoluţia Industrială,oamenii au devenit dependenţi de combustibilul fosili
(cărbuni,petrol,gaze naturale) care derivă de asemenea din energia solară înmagazinată.
Arderea acestor combustibili produce reacţii chimice ce rezultă prin schimbarea
structurii electronilor în atomi.O parte din energia eliberată sub formă de căldură

17
păstrează combustibilul rămas suficient de cald pentru a întreţine reactia chimică.
ºn timpul celui de al-II-lea război mondial, oamenii de ştiintă din Germania şi America s-
au întrecut pentrua face o bombă puternică, utilizănd energia din nucleul atomilor.ºn
Chicago o echipă de oameni de ştiinţă condusă de profesorul italian Enrico Fermi a reuşit
să provoace prima reacţie nucleară controlată.Era a bombei atomice.Ei au găsit o cale de
a fisiona nucleul.ºn acest proces se distingea o cantitate mică de materie,dar era eliberată
o cantitate mare de energie sub formă de căldură.ºn cazul bombei atomice procesul avea
loc foarte rapid,având ca rezultat o explozie bruscă şi devastatoare de energie.ºn
centralele nucleare are loc acelaşi tip de reacţie , dar la o rată mai lentă şi controlată cu
grijă.
Energia nucleară poate fi obţinută în 2 moduri diferite: prin fisiunea unui nucleu
greu sau prin fuziunea a 2 nuclei uşori.Reacţiile de fusiune sunt dificil de menţinut pentru
că cei 2 nuclei se resping,dar spre deosebire de reacţiile de fisiune,fuziunea nu creează
produşi radioactivi.
Fisiunea nu este provocată prin bombardarea unui combustibil cu neutroni.Un
nucleu loveşte un alt nucleu, determinându-l să se scindeze şi să emită mai mulţi
neutroni. Acestea lovesc alte nuclee, provocând alte scindări şi eliberarea altor neutroni.
Aceasta succesiune se numeşte reacţie în lanţ. ºn cazul unei bombe atomice,reacţia în lanţ
i se permite să continue necontrolată. Din această cauză energia eliberată în timpul
procesului de fisiune se acumulează şi provoacă o explozie violentă.
La un reactor nuclear,există bare metalice de reglare care absorb o parte din
nuleu,încetinând reacţia şi rata la care se eliberează energia.
Numai câteva elemente pot fi utilizate drept combustibil nuclear deoarece,
pentru a intra într-o reacţie de fisiune în lanţ, atomii trbuie să aibe nuclee relativ mari şi
instabile. Asemenea elemente se numesc materiale fisionabile. Unul dintr cele mai larg
folosite la centrale nucleare este 235U care are 92 protoni, 143 neutroni în nucleul său.
Când un nucleu de 235U este lovit de un neutron, el devine instabil şi se scindează,
eliberând energie şi alţi neutroni. Aceştia scindează alt nucleu de Uraniu. Fisiunea
nucleară a unei mase de uraniu produce o energie de peste două milioane de ori mai mare
decât cea obişnuită prin arderea unei mase de cărbune de aceeaşi greutate.

18
 Pentru ca o reacţie în lanţ să nu înceteze şi să se producă în continuare, trebuie
să existe o cantitate suficient de mare de combustibil. Numai dacă masa lui depăşeşte o
anumită valoare numită masă critică, reacţia în lanţ se va autoîntreţine. De exemplu:
pentru 235U masa critică este de aproximativ 50 kg.
ºn bombele atomice se folosesc explozivi obişnuiţi pentru a presa laolaltă 2
bucăţi de material fisionabil, fiecare sub masa critică. Rezultă o masă totală mai mare
decât masa critică, astfel încât se produce o reacţie în lanţ şi provoacă o explozie
nucleară.
Reactorul nuclear a lui Enrico Fermi era format dintr-o masă de grafit şi bare
de combustibil de Uraniu s-a adăugat grafit şi uraniu până când cantitatea de Uraniu a
fost suficientă pentru a întreţine o reacţie în lanţ . Grafitul avea rolul de moderator să
încetinească neutronii pentru a-i face mai eficienţi în provocarea fisiunii. Asemenea
neutroni se numesc neutroni termici deoarece, când sunt încetiniţi, ei au aproximativ
aceeaşi energie ca şi energia termică a atomilor şi moleculelor din jur.
Primele reactoare nucleare utilizate pe scară largă au fost construite în 1944 la
Hansford, Washington, pentru producerea de armament nuclear. Combustibilul folosit
este Uraniul metalic natural, iar moderatorul grafitul. Şi astăzi majoritatea reactoarelor
nucleare moderne sunt reactoare cu neutroni termici pentru că ele utilizează un moderator
pentru a încetini neutronii rapizi. Cele 3 moderatoare utilizate în reactoarele moderne cu
neutroni termici sunt grafitul, care constă din carbon pur, apă ´grea´ care conţine izotopul
stabil de hidrogen numit deuteriu în locul hidrogenului obişnuit şi apă ³uşoară´ sau
obişnuită.
ºntru-n reactor nuclear căldura generată în combustibil prin fisiune este
îndepărtată printr-un agent răcitor lichid sau gazos. Acest agent răcitor trece printr-un
shimbător de căldură şi încălzeşte apa transformând-o în aburi. Aburii sunt folosiţi pentru
acţionarea turbinelor.ºn reactorul cu apă în fierbere şi reactorul cu apă grea care
generează aburi, agentul răcitor este apa. ºn reactoarele sub presiune se foloseşte apa la o
presiune de aproximativ 150 atmosfere. Ea este pompată prin canale unde temperatura
este de aproximativ 325 grade C, iar de aici apa supraîncălzită este pompată printr-un
generator de aburi şi transformată în aburi. Aburii pun în mişcare unul sau mai multe
turbine, apoi se condensează şi sunt pompaţi din nou către generatorul de aburi.ºn

19
reactoarele cu apă în fierbere apa este pompată prin canale la ppppppp şi fierbe generând
aburi care sunt pompaţi direct la turbine şi apoi condensaţi şi ajung înapoi în reactor.
Utilizarea apei ³grele´ a fost mai ales dezvoltată în Canada. Principalul său
avantaj este acela că risipeşte cei mai puţini neutroni. Utilizarea apei ³uşoare´ permite
construcţia reactoarelor compacte. Acestea sunt utilizate la acţionarea submarinelor şi a
unor nave spaţiale.
Toate reactoarele nucleare moderne se bazează pe fisiunea nucleară. Un alt tip
de reacţie nucleară, numită fusiune , asigură energia soarelui.La presiuni eeeeeee ţi la
temperatura de aproximativ 15 mlioane de grade celsius care există în soare, nuclei de
hidrogen se combină şi determină cea mai mare parte di energia eliberată de Soare. ºn
fusiunea nucleară două nuclee atomice cu relaţii uşoare se unesc pentru a forma unul mai
greu şi eliberează energie. Cea mai uşoară reacţie de fusiune este aceea dintre 2 izotopi ai
hidrogenului şi anume deuteriu şi tritiu. Tritiul este uşor de obţinut, iar mările conţin
cantităţi mari de deuteriu. Dar este nevoie de temperaturi de 100-300 de milioane
centigrade în asemenea reacţi şi nici un material nu poate rezista la asemenea căldură. De
aceea combustibilul trebuie ţinut departe de pereţii recipientului prin câmpuri magnetice.
Dacă fusiunea nucleară va putea fi pusă în practică , ea va oferi următoarele avantaje:
a) va avea o sursă nelimitată de combustibil şi anume deuteriuldin oceane.
b) nu va exista posibilitatea de accidente în ractoarele nucleare, deoarece cantitatea
de combustibil în acesta este foarte mic.
c) rezultă reziduri mult mai puţin radioactive şi mai uşor de mânuit decât cele din
reacţiile de fisiune.
Experimentele din anii 1990 cu un dispozitiv de fusiune pentru testări, Joint European
Torus, au confirmat faptul că această tehnică funcţionează şi un reactor de fusiune
experimental poate fi construit cândva la începutul secolului XXII.

c=
 &

 

20
 Schematic, o reacţie de fisiune nucleară în lanţ ar putea fi restrânsă la următoarele trei
secvenţe:
1.Un atom de uraniu-235 absoarbe un neutron şi se sparge în doi atomi noi (fragmente de
fisiune), eliberând trei neutroni şi o oarecare cantitate de energie de legătură.
2.Unul din aceşti neutroni este absorbit de un atom de uraniu-238 şi nu mai participă, în
continuare, la reacţie. Al doilea neutron este pur şi simplu pierdut în mediul/materialul
înconjurător, nu se mai ciocneşte cu alţi atomi de uraniu, fapt pentru care nici el nu mai
participă la continuarea reacţiei. Al treilea neutron se ciocneşte cu un atom de uraniu-235
care se sparge şi eliberează doi neutroni şi, din nou, energie de legătură.
3.Ultimii doi neutroni se ciocnesc fiecare cu câte un atom de uraniu-235 care se sparg şi
eliberează de la unu la trei neutroni ce pot continua reacţia.
O reacţie nucleară în lanţ apare atunci când, în medie, cel puţin o reacţie nucleară
este cauzată de o reacţie nucleară anterioară, acest lucru putând conduce la o creştere
exponenţială a numărului de reacţii nucleare.
O reacţie în lanţ necontrolată în interiorul unei cantităţi suficient de combustibil
de fisiune (masă critică) poate să conducă la o eliberare explozivă de energie, acesta
fiind, de altfel, modul de funcţionare al armelor nucleare. Reacţia în lanţ poate fi, însă,
controlată în mod adecvat şi folosită ca sursă de energie (în reactoarele nucleare).
Intuitiv, ecuaţiile de fisiune s-ar putea scrie:
‡U-235 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,52 neutroni + 189 MeV
‡Pu-239 + 1 neutron = fragmente de fisiune +2,95 neutroni + 200 MeV
Nu s-au luat în calcul cei 10 MeV corespunzând greu-detectabililor (şi
inutilizabililor) neutrini.
Când un atom greu suferă u fisiune nucleară, acesta se sparge în două sau mai
multe fragmente de fisiune. Fiecare dintre aceste fragmente de fisiune este un atom al
unui mult mai uşor element din tabelul periodic al elementelor.
Prin urmare, un neutron poate să cauzeze o reacţie de fisiune nucleară care
eliberează aproximativ 2,5 sau 3 neutroni. Crucial este câţi dintre aceştia cauzează, la
rândul lor, alte fisiuni nucleare. Factorul efectiv de multiplicare a neutronilor, -, este
numărul mediu de neutroni din aceşti 2,5 sau 3 care cauzează reacţia de fisiune, în

21
opoziţie cu neutronii produşi de fisiune care sunt absorbiţi fără să mai cauzeze o nouă
fisiune şi cei pierduţi (care părăsesc sistemul).
Timpul mediu de generare este timpul mediu scurs de la emisia neutronului până
la captura de fisiune. Acest timp este foarte scurt: distanţa parcursă este aproape cât
diametrul masei critice; viteza poate fi de aproximativ 10.000 km/s şi distanţa de 10 cm,
astfel încât timpul este de ordinul 10 ns.
Putem distinge următoarele cazuri:
‡- < 1 (masă subcritică): plecând cu o fisiune, avem în medie un total de 1/(1--) fisiuni.
Orice început de reacţie în lanţ se stinge imediat.
‡- = 1 (masă critică): plecând cu un neutron liber, valoarea medie a numărului de neutroni
liberi rezultaţi este 1 în orice moment de timp; în timp există o oarecare probabilitate ca
reacţia în lanţ să se stingă, fapt compensat prin existenţa, în fiecare moment de timp, a
mai multor neutroni.
‡- > 1 (masă supercritică): plecând cu un neutron liber, există probabilitatea nebanală ca
acesta să nu cauzeze o fisiune sau ca un început de reacţie în lanţ să se stingă. Totuşi, din
moment ce numărul neutronilor liberi este destul de mare, este foarte probabil ca numărul
lor să crească exponenţial. Atât numărul de neutroni prezenţi în agregat (şi astfel rata
instantanee a reacţiei de fisiune) cât şi numărul de fisiuni apărute din momentul începerii
reacţiei sunt proporţionali cu e(--1) /
, unde  este timpul mediu de generare iar este
timpul scurs. Desigur, aceasta nu poate continua prea mult timp: - descreşte când
cantitatea rămasă de material de fisiune descreşte; la fel, geometria şi densitatea se
modifică şi ele: geometria se modifică în mod radical atunci când materialul de fisiune
rămas este rupt în bucăţi, sau, în alte circumstanţe, topit şi curgând aiurea etc.
Atunci când - este aproape de 1, acest calcul supraestimează, cumva, Ärata de
dublare´. Când nucleul de uraniu absoarbe un neutron el intră într-o stare excitată de
durată foarte scurtă, care dispare apoi pe mai multe căi posibile. ºn mod tipic, nucleul se
dezintegrează în două fragmente (produşi de fisiune), de obicei izotopi de iod şi cesiu, cu
expulzarea unui număr de neutroni. Produşii de fisiune sunt ei înşişi instabili, cu durate
de viaţă mai lungi sau mai scurte, tipic de ordinul câtorva secunde, şi se dezintegrează
producând neutroni suplimentari.

22
 ºn mod uzual, populaţia de neutroni emişi se împarte în două categorii:
  
  şi
  
. Procentul neutronilor întârziaţi este mai mic de 1% din
total. ºntr-un reactor nuclear, pentru a avea un proces stabil, valoarea - trebuie să fie în
jur de 1. Când se atinge valoarea - = 1 luând în calcul toţi neutronii obţinuţi prin fisiune,
reacţia se numeşte   . Aceasta este situaţia atinsă într-un reactor nuclear. Acum
modificările de putere sunt mici şi controlabile cu ajutorul barelor de control. Când
valoarea - = 1 se obţine luând în calcul numai neutronii prompţi, reacţie se numeşte
     ± poate să apară o rată de dublare mult mai mică, depinzând de criticitatea
de exces (- - 1) Modificarea de reactivitate necesară pentru a trece de la critică la prompt-
critică (adică fracţia de neutroni întârziaţi) este definită ca  
.
Valoarea lui - este sporită de reflectorul de neutroni care înconjoară materialul
fisil şi de asemenea este sporită prin creşterea densităţii materialului fisil: pe fiecare
centimetru parcurs, probabilitatea de ciocnire dintre un nucleu de şi un neutron este
proporţională cu densitatea, în timp ce distanţa parcursă înainte de părăsire a sistemului
este doar redusă de rădăcina cubică a densităţii. ºn metoda implozivă folosită la armele
nucleare, detonarea are loc crescând densitatea cu un exploziv convenţional.

c --   

  


Să presupunem că o fisiune a fost cauzată de ciocnirea dintre un neutron şi un nucleu

a produs 3 neutroni. De asemenea să presupunem - > 1. Probabilitatea ca un neutron să
cauzeze o nouă fisiune este - / 3. Probabilitatea ca un neutron liber să nu cauzeze o
reacţie în lanţ este (1 ± - / 3) (nici o fisiune) plus probabilitatea a cel puţin o fisiune, atâta

23
timp cât nici unul dintre cei trei neutroni produşi nu cauzează o reacţie în lanţ. Ultima are
probabilitatea de - / 3 ori cubul primei probabilităţi menţionate că un neutro liber nu
cauzează o reacţie în lanţ. Această ecuaţie poate fi rezolvată uşor şi se găseşte că
probabilitatea unei reacţii în lanţ este - 
 care variază de la 0 pentru
- = 1, la 1 pentru - = 3. Pentru valori ale lui - puţin mai mari decât 1, se găseşte
aproximativ - ± 1.

c 


Detonarea unei arme nucleare presupune aducerea foarte rapidă a materialului fisil în
starea sa supercritică optimă. Pe durata acestui proces sistemul este supercritic dar nu
încă în starea optimă pentru o reacţie în lanţ. Neutronii liberi, în particular cei proveniţi
din fisiuni spontane, pot cauza predetonarea. Pentru a respecta legea probabilităţii, durata
acestei perioada este minimizată şi se folosesc materiale fisile şi alte materiale pentru
care nu există prea multe fisiuni spontane. ºn fapt, combinaţia trebuie să fie astfel aleasă
încât să nu existe nici o fisiune spontană pe durata fabricaţiei (asamblării). ºn particular,
metoda detonării nu poate fi folosită cu plutoniu.

c ¢  

Conceptul de reacţie de fisiune nucleară în lanţ a fost dezvoltat de Leo Szilard în

1933, pentru care a solicitat, în anul următor, un patent de invenţie.
ºn 1936 Leo Szilard a încercat să obţină o reacţie în lanţ folosind beriliu şi indiu, dar a
eşuat.

24
 Prima reacţie nucleară în lanţ artificială, autoîntreţinută a fost iniţiată de
Matallurgical Laboratory, condus de Enrico Fermi şi Leo Szilard, sub peluza stadionului
Universităţii din Chicago, pe 2 Decembrie 1942, în cadrul Proiectului Manhattan.
Singura reacţie nucleară în lanţ autoîntreţinută naturală a fost descoperită la Oklo în
Septembrie 1972.



c=



=

 este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleară în lanţ,
controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară, în care reacţia
în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).
Reactoarele nucleare sunt folosite pentru numeroase scopuri. Cea mai
semnificativă utilizarea curentă este pentru generarea de putere electrică. Reactoarele de
cercetare sunt folosite pentru producerea de izotopi şi pentru experimente cu neutroni
liberi. Din punct de vedere istoric, prima folosire a reactoarelor nucleare a fost
producerea plutoniului pentru bomba atomică. O altă utilizare militară este propulsia
submarinelor şi a vapoarelor (deşi aceasta presupune un reactor mult mai mic decât cel
folosit într-o centrală nuclearo-electrică).
ºn mod curent, toate reactoarele nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea
nucleară şi sunt considerate problematice datorită nesiguranţei lor şi riscurilor asupra
sănătăţii. Din contra, alţii consideră centrala nucleară ca fiind o metodă sigură şi
nepoluantă de generare a electricităţii.
Instalaţia de fuziune este o tehnologie bazată pe fuziunea nucleară în locul fisiunii
nucleare.
Există şi alte instalaţii în care au loc reacţii nucleare într-o manieră controlată,
incluzând generatoarele termoelectrice radioizotope şi bateriile atomice, care generează
căldură şi putere exploatând dezintegrările radioactive pasive, cum ar fi, de exemplu,
instalaţiile Farnswoth-Hirsch de producere a radiaţiilor neutronice.


‘
 

25
Principalele aplicaţii ale reactoarelor nucleare sunt:
º 


 





: producţie de căldură pentru generare de
electricitate; producţie de căldură pentru încălzire domestică şi industrială; producţie de
hidrogen; la desalinare.
º   
 

: pentru propulsie nucleară marină; există propuneri pentru
rachete termonucleare; există propuneri pentru rachete propulsate prin puls nuclear.
º    






: la producţia de plutoniu, adesea pentru utilizarea în
arme nucleare; la obţinerea diverşilor izotopi radioactivi, cum ar fi americiu pentru
detectorii de fum, respectiv cobalt-60, molibden-99 şi alţii, folosiţi în medicină.
º 


: pentru asigurarea unei surse de radiaţie cu neutroni şi pozitroni (cum
ar fi pentru Analiza cu activare neutronică şi Datarea cu potasiu-argon); pentru
dezvoltarea de tehnologii neclare.


Ê




Deşi omenirea a îmblânzit recent puterea nucleară, primele reactoare nucleare au

apărut în mod natural. Cincisprezece reactoare de fisiune naturale au fost găsite în trei
depozite separate de minereu la mina Oklo din Gabon, în vestul Africii. Descoperite
pentru prima dată de Francis Perrin, acestea sunt numite ca ÄReactoarele Fosile Oklo´.
Aceste reactoare funcţionează de aproximativ 150 milioane de ani, având o
putere medie de 100 kW. De asemenea, emisia de căldură, lumină şi radiaţii de la stele se
bazează pe fuziunea nucleară. Conceptul unui reactor nuclear natural a fost teoretizat încă
din 1956 de Paul Kurola la University of Arkansas.
Enrico Fermi şi Leo Szilard, ambii de la University of Chicago, au fost primii care
au construit o pilă nucleară şi au prezentat o reacţie în lanţ controlată, pe 2 Decembrie
1942. ºn 1955 ei şi-au împărţit patentul de invenţie pentru reactorul nuclear U.S. Patent
2.708.656.
Primul reactor nuclear a fost utilizat pentru a genera plutoniu pentru bomba
nucleară. Alte reactoare au fost folosite în navigaţie pentru propulsarea submarinelor şi
chiar avioane. La mijlocul lui 1950 Uniunea Sovietică şi ţările vestice şi-au extins

26
cercetările pentru a include şi utilizarea nemilitară a atomului. Totuşi, ca şi programul
militar, multe din lucrările nemilitare au fost făcute în secret.
Pe 20 Decembrie 1951, în SUA, a fost generat pentru prima dată curent electric
folosind putere nucleară la Experimental Breeder Reactor-I (EBR-1) localizat lângă Arco,
statul Idaho. Pe 26 Iunie 1954, la ora 5:30 a început să genereze curent electric prima
centrală nucleară sovietică, la Obninsk, Kaluga Oblast. Ea a produs 5 MW, asigurând
electricitate pentru 2.000 de case.
Prima centrală nucleară de tip comercial din lume a început să funcţioneze pe 17
Octombrie 1956, la Calder Hall. Un alt reactor de putere timpuriu a fost Shippingport
Reactor în Pennsylvania (1957).
Chiar înainte de accidentul din 1979 d la Three Mile Island, au fost oprite unele
comenzi pentru centrale nucleare în USA din raţiuni economice legate în primul rând de
durata lungă de construcţie. De altfel din 1978 nu s-au mai construit centrale în SUA;
situaţia s-ar putea schimba după 2010.
Spre deosebire de accidentul de la Three Mile Island, accidentul din 1986 de la
Cernobîl nu a înăsprit reglementările cu privire la reactoarele din Vest. Acesta deoarece
reactoarele de la Cernobîl, de tip RBMK, erau cunoscute ca având un proiect nesigur,
fără clădiri de siguranţă şi operate nesigur, iar Vestul auzite prea puţine despre ele. Au
fost şi precipitări politice: Italia a ţinut un referendum în anul următor, 1987, ale cărui
rezultate au condus la oprirea a patru centrale nucleare.
ºn 1992 centrala turcească Turkey Point Nuclear Generation Station a fost lovită
direct de uraganul Andrew. Au fost pagube de peste 90 milioane de dolari, cele mai mari
la un rezervor de apă şi un coş de fum al unei unităţi funcţionând cu combustibili fosili,
dar clădirile de protecţie nu au avut de suferit.
Prima structură de dezvoltare a sistemelor nucleare de putere utilitare, şi anume
US Navy, este singura din lume cunoscută ca având o activitatea total curată. US Navy a
operat mai multe reactoare decât orice altă entitate, chiar şi Soviet Navy, fără incidente
majore făcute publice. Două submarine americane, USS Scorpion şi Thresher au fost
pierdute în mare, din motive ce nu au avut legătură cu reactoarele lor, epavele lor fiind
astfel situate încât riscul de poluare nucleară este considerat scăzut.

27

 

  

ºn 2006, centrala Watts Bar 1, era ultimul reactor nuclear comercial operaţional
pus în funcţiune, în 1997. Acest fapt este adesea citat ca o dovadă a succesului campaniei
mondiale pentru închiderea treptată a centralelor nucleare. Oricum, rezistenţa politică faţă
de centralele nucleare a avut din când în când succes în diferite părţi ale Europei, în Noua
Zeelandă, în Filipine şi în Statele Unite. Cu toate acestea, în SUA şi Europa au continuat
investiţiile în cercetări privind ciclul combustibilului nuclear şi, deşi unii experţi prezic
viaţă scurtă electricităţii, creşterea preţului combustibilului fosil şi preocuparea legate de
actualele emisii de gaze şi efectul de seră vor înnoi cererea de centrale nucleare.
Multe ţări rămân active în dezvoltarea centralelor nucleare, incluzând aici:
Japonia, China şi India, toate trei dezvoltând atât tehnologii termice cât şi reproducătoare,
Coreea de Sud şi Statele Uite, ambele dezvoltând numai tehnologii termice, şi Africa de
Sud şi, din nou, China, dezvoltând versiuni ale reactorului de tip PBMR (Pebble Bed
Modular Reactor = Reactor modular cu strat granular). Finlanda şi Franţa îşi continuă în
mod activ programele nucleare; Finlanda are în construcţie un nou European Pressurized
Reactor. Japonia are un program activ de construcţii pentru noi unităţi ce a început din
2005. ºn Statele Unite, trei consorţii au răspuns încă din 2004 solicitării Department of
Energy (Departamentului de Energie) privind Programul Energetic Nuclear 2010 în
vederea construirii inclusiv a unui reactor de generaţia a IV-a, tip VHTR, destinat
producerii de electricitate şi hidrogen. Pe 22 Septembrie 2005, s-a anunţa deja selectarea
a două locaţii din SUA destinate construirii de noi reactoare. Centralele nucleare
reprezintă un interes particular pentru China şi India, ambele construind reactoare de tip
FBR. ºn politica energetică a Marii Britanii se prevede construirea în viitor cel puţin a
unei noi centrale nucleare şi menţinerea şi prelungirea duratei de viaţă a celor existente
deja.

 c"  



28
 Deşi s-au dezvoltat diferite tehnologii de realizare a reactoarele nucleare de
fisiune, acestea pot fi împărţite riguros în două clase, depinzând de energia neutronilor
utilizată pentru a susţine reacţia de fisiune în lanţ:
‡=
 




(lente) folosesc neutroni termici. Acestea sunt caracterizate ca
având materiale de moderare care sunt destinate încetinirii neutronilor până când aceştia
ajung la nivelul mediu al energiei cinetice al particulelor din mediul înconjurător.
Neutronii termici au o probabilitate mare de ciocnire cu nucleele fisionabile de 235U şi,
comparativ cu neutronii rapizi rezultaţi din fisiune, o probabilitate mică de captură din
parte nucleelor de 238U. Pe lângă moderator, reactoarele termice au combustibil
încapsulat, vase sub presiune, scuturi şi instrumentaţie de monitorare şi control pentru
toate sistemele reactorului. Multe reactoare de putere de acest tip, ca şi primele reactoare
de producere a plutoniului au fost reactoare termice având moderator de grafit. Unele
reactoare sunt mai termalizate decât altele. Centralele moderate cu grafit (de exemplu
reactoarele ruseşti RBMK) şi apă grea (de exemplu reactorul canadian CANDU) tind să
fie mult mai termalizate decât cele de tip PWR şi BWR, acestea din urmă utilizând ca
moderator apa uşoară; datorită gradului mai înalt de termalizare, reactoarele de acest tip
trebuie să folosească uraniu natural (neîmbogăţit).
‡=
 


 
(FBR) folosesc neutroni rapizi pentru a întreţine reacţia de fisiune în
lanţ şi sunt caracterizate prin lipsa materialului de moderare. Ele funcţionează cu
combustibil (uraniu) puternic îmbogăţit sau plutoniu, pentru a reduce procentul de U-238
care ar captura neutronii rapizi. Unele reactoare sunt capabile să producă mai mult
combustibil decât au consumat, în mod uzual convertind U-238 în Pu-239. Unele staţii de
putere timpurii au folosit reactoare rapide, cum ar fi cele folosite la propulsia unor
submarine şi vase ruseşti, altele se află încă în construcţie, dar acest tip de reactor nu a
egalat succesul reactoarelor termice în nici un domeniu.
Reactoarele termice de putere pot fi împărţite şi ele în trei tipuri şi anume: cu vas de
presiune, cu canale combustibile presurizate, respectiv cu răcire cu gaz.
Reactoare cu 

 

se întâlnesc în multe centrale comerciale dar şi în
propulsia unor nave. ºn acest tip de reactor termic, vasul de presiune joacă, în acelaşi
timp, şi rolul de scut de protecţie şi, respectiv, de container pentru combustibilul nuclear.

29
á 



 

sunt folosite în reactoarele de tip RBMK şi CANDU. Reactoarele
de acest tip prezintă avantajul de a putea fi aprovizionate (încărcate) cu combustibil
proaspăt chiar în timpul funcţionării.
Reactoarele  
  folosesc (prin recirculare) un gaz inert, de obicei heliu,
dar pot utiliza şi azot sau bioxid de carbon. Utilizarea căldurii variază de la reactor la
reactor. Unele reactoare trimit căldura în turbine cu gaz, direct sau prin intermediul unui
schimbător de căldură. Reactorul de tip PBMR, de exemplu, este răcit cu gaz.
Atâta timp cât apa serveşte ca moderator, ea nu poate fi folosită ca fluid de răcire
în reactoarele rapide. Cele mai multe reactoare rapide sunt răcite cu metal lichid, de
obicei sodiu topit. Ele sunt de două tipuri: cu piscină, respectiv cu buclă.
  


‡Pool type reactor = reactor cu piscină
‡Pressurized Water Reactor (PWR) = reactor cu apă sub presiune
‡Boiling Water Reactor (BWR) = reactor cu apă fierbătoare
‡Fast Breeder Reactor (FBR) = reactor rapid reproducător
‡Pressurized Heavy Water Reactor (PHWR) sau CANDU = reactor cu apă grea sub
presiune
‡United States Naval reactor = reactor utilizat de marina Statelor Unite
"   
# &
&
 
‡Magnox reactor = reactor Magnox
‡Advanced Gas-cooled Reactor (AGR) = reactor avansat răcit cu gaz
‡Light water cooled graphite moderated reactor (RBMK) = reactor răcit cu apă uşoară şi
moderat cu grafit
  

‡Aqueous Homogeneous Reactor = reactor omogen cu ap㠇Liquid Fluoride Reactor =
reactor cu floruri lichide
=
 
Există mai mult de o duzină de proiecte de reactoare avansate, aflate în diferite stadii de
dezvoltare. Unele sunt îmbunătăţiri ale proiectelor anterioare PWR, BWR şi PHWR,
altele sunt radical diferite. Primele includ reactoarele avansate cu apă în fierbere
(Advanced Boiling Water Reactor = ABWR) dintre care două sunt deja operaţionale şi

30
altele în construcţie, respective reactoarele cu securitate pasivă ESBWR şi AP1000. Cel
mai radical şi nou proiect este reactorul modulare cu strat modular (PBMR) ce face parte
din categoria reactoarelor de înaltă temperatură răcite cu gaz (HTGCR). De menţionat
este faptul că se află în stare de proiect noul tip de reactor, CAESAR (Clean And
Environmentally Safe Advanced Reactor = reactor avansat, curat şi sigur pentru mediul
înconjurător), ce foloseşte aburul pe post de moderator.
=
  O,
Cele mai avansate proiecte de reactoare nucleare sunt cunoscute sub denumirea de
Generaţia a IV-a şi sunt împărţite în şase clase:
‡Gas cooled fast reactor = reactor rapid răcit cu gaz
‡Lead cooled fast reactor = reactor rapid răcit cu plumb
‡Molten salt reactor = reactor cu sare topită
‡Supercritical water reactor = reactor supercritic cu apă
‡Very high temperature reactor = reactor cu temperatură foarte înaltă
‡Fission fragment reactor = reactor cu fragmente de fisiune
á

-
 -  

Reactoarele termice depind, în general, de uraniul rafinat şi îmbogăţit. Unele reactoare
nucleare pot să opereze cu o mixtură de plutoniu şi uraniu (MOX). Procesul prin care
minereul de uraniu este extras din mină, procesat, îmbogăţit, folosit, posibil reprocesat şi
depozitat este cunoscut ca ciclul combustibilului nuclear.
Uraniul este scos din mină ca orice metal. Minereul brut de uraniu de pe teritoriul
Satelor Unite are o concentraţie de oxid de uraniu cuprinsă între 0,05% şi 0,3%. Minereul
de uraniu nu este rar; cele mai probabile resurse largi, exploatabile la un cost de 80$/kg
sunt localizate în Australia, Kazakhastan, Canada, Africa de Sus, Brazilia, Namibia,
Rusia şi Statele Unite.
Minereul brut este măcinat şi tratat chimic. Pudra rezultată de oxid de uraniu este
transformată apoi în hexaflorură de uraniu în vederea pregătirii pentru îmbogăţire.
Izotopul uşor fisionabil U-235 reprezintă sub 1% din uraniul natural, astfel încât
cele mai multe reactoare solicită uraniu îmbogăţit. ºmbogăţirea presupune creşterea
procentajului de U-235 şi se realizează, uzual, cu ajutorul difuziei gazoase sau prin
centrifugare de gaz. Materialul îmbogăţit rezultat este convertit în pudră de UO2 care este

31
sinterizat (= presat şi copt) sub formă de pastile. Pastilele sunt introduse în tuburi închise
etanş care se numesc elemente (bare) combustibile. ºntr-un reactor nuclear se folosesc (se
Äard´) un număr mai mare sau mai mic de astfel de elemente combustibile.
Cele mai multe reactoare comerciale de tip BWR şi PWR folosesc uraniu
îmbogăţit până la 4%, alte reactoare de cercetare folosesc îmbogăţiri mai mari, în timp ce
unele reactoare comerciale cu economie ridicată de neutroni nu necesită de loc
combustibil îmbogăţit.

 ‘=





Cantitatea de energie din rezervorul unui combustibil nuclear este frecvent

exprimată prin numărul de Äfull-power days´ (zile la putere maximă), adică numărul
perioadelor de 24 de ore (numărul de zile) cât este reactorul planificat să opereze la
putere maximă pentru generarea energiei termice. Acest ciclu, cu alte cuvinte numărul de
zile de operare la putere maximă (între două încărcări / aprovizionări ale reactorului cu
combustibil proaspăt) depinde de cantitatea de U-235 conţinut în combustibilul nuclear la
începutul ciclului. Evident, cu cât procentajul de U-235 este mai mare la începutul
ciclului, cu atât mai multe zile la putere maximă va lucra reactorul până la următoarea
reîncărcare.
La sfârşitul ciclului de operare, combustibilul din unele configuraţii este
Äconsumat´ şi este descărcat şi înlocuit cu combustibil nou, proaspăt. Cu toate că, în
practică, reacţia de otrăvire din combustibilul nuclear este cea care determină durata de
viată a combustibilului într-un reactor. Fracţia de combustibil din centrul reactorului care
se înlocuieşte cu ocazia reîncărcării este de un sfert pentru BWR şi o treime pentru PWR.
Nu toate reactoarele trebuie oprite pentru reîncărcare cu combustibil proaspăt; de
exemplu, reactoarele de tip PBMR, RBMK, MSR, MAGNOX şi CANDU permit
alimentarea cu combustibil proaspăt chiar în timpul funcţionării. ºntr-un reactor CANDU
se permite de asemenea mutarea elementelor combustibile în diferite poziţii din centrul
acestuia, convenabile din punctul de vedere al cantităţii de U-235 din element.

32
 Cantitatea de energie extrasă din combustibilul nuclear se numeşte Äburn up´
(arsă complet) şi este exprimată în termeni de energie termică produsă pe unitatea iniţială
de masă de combustibil. ÄBurn up´ se mai exprimă şi prin MW / tone de metal greu.

 
 %  
 

Stadiul final al ciclului de combustibil nuclear este managementul combustibilului

Äars´, foarte înalt radioactiv, care constituie cea mai problematică componentă a fluxului
de deşeuri nucleare. După 50 de ani de energetică nucleară întrebarea Äcum să se
administreze aceste resturi materiale´ se confruntă cu probleme de securitate şi tehnice,
una din importantele direcţii de acţiuni a criticilor industriei nucleare fiind chiar aceste
costuri şi riscuri pe termen lung asociate cu managementul deşeurilor radioactive.
Administrarea combustibilului ars poate include variate combinaţii de stocare,
reprocesare şi depozitare finală. ºn practică, combustibilul ars este stocat în piscine cu apă
uşoară (normală), de obicei chiar în incinta centralei. Apa asigură răcirea combustibilului
ars şi este un ecran de protecţie împotriva radioactivităţii acestuia. După perioada de
răcire şi diminuare a nivelului de radiaţii, combustibilul ars este stocat (stocare uscată) fie
în containere intermediare de oţel şi beton monitorizate cu atenţie, fie în depozite finale
sub formă de puţuri adânci săpate în diferite formaţiuni geologice.
Reprocesarea combustibilului ars este atractivă deoarece (1) permite reciclarea
combustibilul nuclear şi (2) asigură pregătirea deşeurilor pentru depozitarea finală.
Totuşi, experienţa Franţei, de exemplu, a arătat că depozitarea finală este mult
mai economică deoarece reprocesarea combustibilului ars conduce la creşterea de 17 ori a
cantităţii de deşeuri radioactive sub formă lichidă.

 c=




33
 Un reactor nuclear de fisiune natural poate să apară în unele circumstanţe care
reproduc condiţiile dintr-un reactor construit. Singurul reactor nuclear natural cunoscut s-
a format acum 2 miliarde de ani la Oklo, în Gabon ± Africa. Asemenea reactoare nu se
mai pot forma pe Pământ: dezintegrarea radioactivă pe această durată imensă de timp a
redus proporţia de U-235 în uraniul natural sub limita cerută pentru a susţine o reacţie
nucleară în lanţ.
Reactoarele nucleare naturale s-au format atunci când depozitele de minerale
bogate în uraniu au fost inundate de apa freatică, acţionând ca un moderator de neutroni
şi determinând iniţierea reacţiei în lanţ.
Aceste reactoare naturale sunt studiate de către oamenii de ştiinţă interesaţi de
depozitarea geologică a deşeurilor radioactive. Respectivele reactoare reprezintă un caz
deosebit de studiu al migraţiei izotopilor radioactivi în scoarţa Pământului, subiect
abordat, de altfel, şi de criticii actualei tehnologii nucleare, mai ales în legătură cu
depozitarea deşeurilor radioactive provenite din centralele de putere.

cÊ
# 




34
 Schema simplificată a unui reactor nuclear

1.c bară pentru oprire de urgenţă

2.c bare de control
3.c combustibil
4.c protecţie biologică
5.c ieşirea vaporilor
6.c intrarea apei
7.c protecţie termică

 c=

& 


Proiectul pentru construirea unui prototip de reactor cu fuziune nucleară (aceleaşi
reacţii care au loc şi în soare) a fost în sfarşit aprobat, după ce a stat 10 ani la stadiul de

35
proiect. Cei 10 membri ai proiectului, SUA, Uniunea Europeană, China, Rusia, India şi
Japonia, vor cheltui aproximativ 13 miliarde $ pentru a pune în practică această idee.
Uniunea Europeană va suporta 50% din costuri, în timp ce ceilalţi membri câte
10%. Drept urmare, reactorul va fi construit în regiunea Provence din Franţa. Se
esteimează că va fi finalizat în 8 ani şi va oferi 10 000 noi locuri de muncă. Reactorul va
avea nevoie de o echipă de 400 cercetători şi oameni de ştiinţa care să supravegheze
proiectul, iar prima demonstraţie a unei centrale nucleare cu reactoare bazate pe fuziune
nucleară este programată pentru 2040.
Fuziunea nucleară ar oferi o energie curată, mai ieftină şi ar reduce încălzirea
globală datorată în mare folosirii combustibilor fosili (şi aceştia în cantităţi limitate).
Fuziunea nucleară se bazează pe contopirea a doi atomi de hidrogen (H) cu obţinerea
unui atom de heliu (He) şi a unei cantităţi importante de energie.

‘ c 

á-


36
 A fost un accident devastator în Centrala Nucleară Cernobîl, pe data de 26 aprilie
1986 la 01:23 noaptea, care s-a compus dintr-o explozie a centralei, urmată de
contaminarea radioactivă a zonei înconjuratoare.
Sâmbată, 26 aprilie 1986, la 01:23:58 am, reactorul nr. 4 a suferit o explozie
catastrofală a vaporilor de apă, care a declanşat un incendiu, o serie de explozii adiţionale
şi fluidizare nucleară. Accidentul poate fi gândit ca o versiune extremă a accidentului SL-
1 în Statele Unite din 1961, unde centrul reactorului a fost distrus (omorând trei oameni),
radioactivitatea raspândindu-se direct în interiorul cladirii unde se află SL-1. ºn timpul
accidentului de la Cernobîl însă, aceasta a fost dusă prin vânt spre frontierele
internaţionale.
Centrala electrică se află în apropiere de oraşul părăsit Pripiat, Ucraina. Acest
dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un
nor de precipitaţii radioactive s-a îndreptat spre părţile vestice ale Uniunii Sovietice,
Europei si părţile estice ale Americii de Nord. Suprafeţe mari din Ucraina, Belarus şi
Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.
Circa 60% din precipitaţiile radioactive cad în Belarus, conform datelor post-sovietice
oficiale.
Accidentul a pus în discuţie grija pentru siguranţa industriei sovietice de energie
nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulţi ani şi impunând guvernului sovietic să
devină mai puţin secretos. Acum statele independente ± Rusia, Ucraina şi Belarus au fost
supuse decontaminării continue şi substanţiale. E dificil de estimat un număr precis al
victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul
sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete şi ulterior autorităţile
sovietice au interzis doctorilor citarea Äradiaţie´ din certificatele de deces.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţionala a
Energiei Atomice (IAEA) şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii (WHO), a atribuit 56 de
decese directe (47 de lucrători şi 9 copiii cu cancer tiroidian) şi a estimat ca mai mult de
9.000 de persoane dintre cele aproximativ 6,6 de milioane foarte expuse pot muri din
cauza unei forme de cancer. Raportul a citat 4.000 de cazuri de cancer tiroidian între
copiii diagnosticati în 2002. Deşi în Zona de Excludere a Cernobîlului anumite zone

37
restrânse vor rămâne închise, majoritata teritoriilor afectate sunt acum deschise pentru
stabilizare şi activitate economică.

‘‘ c  -  & 

38
1.c http://www.referat-scoala.ro/citeste-referat-
Surse_neconventionale_de_energie_in_natura-7085.html
2.c http://www.nuclearelectrica.ro
3.c http://www.referate-lucrari.com/referat_Energia-Nucleara-765.html
4.c http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_chain_reaction
5.c http://ro.wikipedia.org/wiki/Reactor_nuclear
6.c http://electric.net46.net/2009/06/dezastrul-de-la-cernobal/

39